Zi(d) despre sine

DIEGO- Tapet Old Fashion din vlies, model unic, aspect de piatră. Emană atmosferă nostalgică

Vedeam Zidul din(tre) oameni, cum le stăpânește el toate puterile, cum este el, în același timp, și gros și subțire, și absent și prezent și, după ce că vedeam, așteptam. Atunci izbucnea ici-colo un colosal hohot printre oameni, ici-colo câte un plâns gigant. Râsul se zdrobea de Zid, plânsul se prelingea de pe el. Zâmbetul și lacrima tapetau. Tapet au! În tandem. Pe trecerea oamenilor.

DIEGO- Draperie veselă cu flori, aspect de pânză.

În zid, săpate ferestre. Cu unghiile, cu buricele degetelor, cu podul palmelor. Râsul era încă o draperie, plânsul era încă o perdea.

DIEGO- covor PVC. Aspect de artere de circulație.

În tălpi, oamenii își gravaseră, din bucurie sau din întristare, demult șosele. Și, și le-au pus covoare și le-au numit Artesia. De la artere, poate. Sau de la Artele lor, din care unica de(s)prinsă-n fel și chip, vrăjitoria? Vrăjitoria, acea Adormitoare, cu stil.

Când cădeau din paturi o făceau cu fețele în jos. Când nu-și mai încăpeau în ele, își refăceau traseele de peste zi. Și se sculau obosiți. Cu fața în sus. Cu două fețe. Și iară nu mai știau de visele lor.

DIEGO- Pardoseală modulară de vinyl, tip LVT. Aspect rustic.

Și intrau în băile lor și li se terminau toate. Și intrau în ape, și când ieșeau parcă călcau în mocirlă. Și, pe urmă nu își mai găseau livingul. Și își căutau atunci de treabă sau ierburile lor. Și, și le fierbeau și, și le beau.

DIEGO- Covor verde, rotund, cu fire lungi. Material sintetic, mătăsos la atingere.

Și după asta totul devenea mai alb, translucid.

DIEGO- Perdea confecționată. Fire de iarbă pe fundal alb.

Spre seară se agățau de capăt. Știau că vor ajunge oricum la el.

DIEGO- capăt de bară, glamour-aur

Diferiți din interior înspre afară, oamenii păreau apăsați pentru totdeauna de o nelipsită povară, cu zid. Până când… Până când?

— Cafea?

Mă uit la pliantul de pe măsuța, cu față de masă, din fața fotoliului în care sunt cufundată și citesc:

Ridic privirea. Nu știu cum am ajuns aici, dar bine că parcarea e gratuită.

— Da! Da-ul e pentru cafea.

— Știți ce vreți? întreabă vrăjitorește, cu stil, domnul… Domnul, chiar așa, chiar dacă vorbesc în gând, pot să îi aflu numele, ce naiba? Pot să și zic „ce naiba”. Îl citesc de pe ecuson pe Domnul Vrăjitor Cu Stil.

— Am povestea!

— Dacă aveți și dimensiunile…

E precis! Mă pierd în fața lui. De masă.

DIEGO- Față de masă. Material sintetic.

Îl simt. Influent în amenajări interioare. Din Bazin. Carpatic.

— Conceptul de bază al reţelei Diego este oferirea produselor adunate în colecţii sezonale.

Câtă iarnă în(tre) oameni! Se pierd în caimacul cafelelor lor și, când dau de zaț, se cred ghicitori de anotimpuri în ceilalți.

— Domnule Vrăjitor Cu Stil, aveți o pensulă și acuarele?

— Le-ați avut în fața ochilor încă de când ați intrat, Doamnă…!

Îl simt. M-ar citi pe ecuson dacă aș avea…

— Căutătoare! mă (re)prezint.

— Observ că ați căutat numai în draperii, Doamnă Căutătoare, îmi controlează el blocul, surfilând.

— Blochez lumina și căldura. Ca mai toți oamenii, mă scuz eu iute. Deși, toți o fac cu perdele. Oamenii sunt niște calzi cu perdele, mai zic. Și râd. Și tăiere? zic, Răscolitoare.

— Tăiere la dimensiune. Și călcare. Pentru un plâns sănătos fără urmări, ați ales pardoseală rezistentă la apă.

Bifează, ca să știe. Profesionist.

— Sunt aproape toată numai apă, îi explic eu poetica alegerii.

— Fiecare își alege accesoriile după sine.

— Zi(d) despre sine. Nu așa mi-ați cerut? Pe nu așa mi-ați cerut nu l-am eliberat cu voce tare.

— Oferta de parchet laminat este unificată sub o marcă proprie . Mă privește fix. Trafic intens. Pași prin pădure… 

— Știu! Știam… (Mă bâlbâi atunci când simt traficul intens.) Zi-mi ceva nou despre sine.
— , o colecţie colorată, veselă, plină de imaginaţie! Efect 3D al modelelor ce ies în relief datorită contururilor tunse manual.

— Ești unic! îmi scapă. Cum te cheamă, de fapt, domnule Vrăjitor cu Stil?

— Nu. Mai sunt încă 999 ca mine. Vrăjitor cu Stil Diego!

— Și pe ceilalți?! îl întreb ca să câștig timp.

Cât o să îi enumere o să văd dacă nu cumva mi-a scăpat ceva din vedere. Oamenii pierd timpul, fiindcă și timpul îi pierde pe ei.

— Diego! Toți suntem Diego!

Râd! Râd sănătos!

— Și eu, care credeam că eu sunt cea abstractă…

— Doamnă Răscolitoare, Diego se confundă îndată cu sinele celui care cată!

Fie el român, slovac sau ungur!

— Acuma, serios, lăsând la o parte poetica, dacă ați avea pe zi numai câte un client ca mine…

— Oricâți! Numai să vă fie în casă bine!

Am plecat la un moment dat, deși aș mai fi stat. Nu sunt eu atât de stranie precum am pledat și țin să știți. Pot să sporovăiesc despre orice la modul poetic?! Tu să mi-o zici! Da, tu, cel din casa ta de vis, omul de după perdea!

Dacă numai o dată te-ai căuta în Diego ai simți la fel! De ce (te-)ai căuta în ei?

 

Dar, na! Oamenii sunt fel de fel! Miliarde sfredelind în zi(d). Doar povestea ne spune altfel.

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 3 în primăvara lui