alma nahe

Vânătoare zburdalnică

In springsuperblog2018 on martie 28, 2018 at 9:06 AM

Uneori, vrând să-mi corectez eu anumite defecte, nu mai ştiu pe unde mi-s calităţile. Pe care le am (ştiu sigur!) de dinainte să recunosc că fac front comun cu defectele, şi, nu, nu e vorba numai despre oglinzi.

Primul meu mare defect e că, în loc să plec (unde am zic că plec în articolul precedent), mă reţine câte ceva. Azi,

mai mult decât culoarenoua gamă de machiaj lansată de Farmec!

Gama-Gerovital-Beauty-Mai-mult-decât-culoare-1024x768

Cosmetica decorativă e un subiect interesant, de oriunde l-ai apuca, iar eu, când mă apucă, mă apuc să îl apuc de peste tot, ori de câte ori se pune problema să apuc ceva, ca să nu mi se facă poftă şi de alte apucături. De aceea, uneori, când apuc un ruj, mă mai mânjesc. Asta mi se întâmplă şi dacă apuc o cutie de farduri, un ruj, o ojă, un rimel sau alte tertipuri dintr-astea femeieşti.

Crezi că eşti tu însăţi, dar în cazul meu, în interior, mai sunt şi altele şi, de aceea nu mă identificaţi încă.


2563-creion-negru-2(1)

Dacă (mă) apuc acum să mă creionez cum că eu sunt o fată drăguţă, aşa, din senin, nu înseamnă nimic. Dacă spun că o alta e drăguţă, iar nu înseamnă nimic. Privitorul înţelege referirea, dar nu pricepe de ce. Dacă, o altă fată e drăguţă, numai că în alt mod şi e drăgută şi pentru că m-am apucat eu să spun despre ea că e drăguţă, privitorul va număra că-s trei drăguţe, dar tot nu va fi lămurit de ce. Probabil că nici nu-l va interesa, atâta vreme cât va fi înconjurat toată ziua de acestre trei drăguţe.

– Unde ai fost azi?

– Am fost cu 3 fete drăguţe.

Vedeţi că nu contează „unde”!?

Deşi, jocul pe care-l propun e uşor copilăresc, lasă-te şi pe mai departe pe mina lui, fiindcă doar aşa o să vezi cum trasez eu cu Farmec o fer(m)ecată cărare!2563-2

 

 

Cum am început să folosesc deja un creion dermatograf negru, din noua gamă Gerovital Beauty, o să mai adaug că o fac pentru că are o textură cremoasă și pigmentată și o rezistență îndelungată, calităţi numai bune pentru machiajul dramatic ce e în derulare.

Acum, că ne-am lămurit, de-aici încolo poate să urmeze o şoaptă umedă sau o vorbă scăpată greşit. Eu aleg deseori şoapta umedă, căci cealaltă nu dă de gândit.

– Ai toate fetele drăguţe de care ai nevoie aici?

– O să le-avem în curând, o să le-avem în curând, o să le-avem… ( exemplu de şoaptă umedă!)

Pentru decor, folosim câteva voci masculine, dar fără să lăsăm posesorii să intre. Una dintre fete declară că pe ea nu o deranjează că nu sunt artificii.

– Poate eu vreau! zice cealaltă.

Nimănui nu-i plac fandositele, dar şi ele pot fi drăguţe. Eu vreau să îmi dau cu apă rece pe faţă. Posesorii vocilor masculine nu vor apă rece, apa rece micşorează! Oricum, toată acţiunea se petrece pe uscat, într-o linişte colorată şi pe ei nu îi întreabă nimeni nimic.

Un bărbat trece prin scenă, cu un manechin cu o crăpătură, ascunsă de o bucăţică de scotch. Cele două fete drăguţe râd! Râsetele lor trec peste capul meu. Undeva, poziţionată bine în spaţiu, e încă o fată drăguţă, care înţelege atât de multe despre ingrediente active de ultimă generație: acid hialuronic, pudra de diamant, Vitamina E.

– Eu am deja primele 74 de produse din gamă!

Această fată e drăguţă foc! Un vis scăldat de lună…

gerovital4

– Aici, aici şi aici, te rog!

 Ea e operatorul. Luminile vor arăta spaţiul multifaţetat!

– Fără pupăceli, da?!

El o îmbrăţişează  cu gingăşie şi o sărută. Am căutat pe faţa ei măcar un semn că e revoltată. Pe el îl recunoşti: nu e un partener-model. Ea e model, jumătatea lui mai bună. Niciun semn!

– O să vezi tu ce-o să vezi, drăguţă! zice ameninţător o păpuşă, nu ştiu cu exactitate din ce motiv şi nici cui.

Spunea cineva, o fată drăguţă, parcă, cum că frumuseţea nu e o opţiune. Pe păpuşă o scoate, în cele din urmă, machiajul! O face mai drăguţă decât e!


 

Machiajul, fie el profesional sau amator, marchează defensiv, întotdeauna, o provocare!

Câte fete drăguţe sunt în text, până aici? Dar în afara lui?


 

Pe cele din interior le ştiu prea bine: vigoare tinerească, expoziţie inocentă!…

Am transformat o imagine a fetei drăguţe, care sunt, în altele şi mai drăguţe, fiecare în universul ei, cu aspect proaspăt şi îngrijit, micuţele imperfecţiuni le-am estompat şi, deşi sunt mai scurtă decât par, aici par (extrem de) nesfârşită.

Ei bine, această drăguţă multiplicată este posibilă azi, căci noua gamă Farmec acoperă toate necesitațile unui machiaj complet. Machiaj, nu camuflaj!

Machiajul poate umple golurile din vieţile ei. Priveşte-o atent! Ascunde destul de bine povestea ei, în modelele lui: Gerovital Beauty! Beneficii certificate: hidratare, protecţie, rezistenţă îndelungată, matifiere. 

– E târziu. Sunt prea obosită.

9

Era să uit de această fată drăguţă. Dar oboseala şi „e târziu”-ul sunt măşti. Eu ştiu. Ea ştie… Când vine ceasul, ieşi din pretextul tău şi sari! Drăguţa de mine/de ea am/ are o pudră de luminozitate, care înseamnă cu mult mai mult decât praf de diamant.

Dar el n-o să ştie niciodată asta…


Spaţiul de mai sus e mai mult decât un spaţiu al oglinzilor, care, oricum, nu ştiu să arate adevărul gol-goluţ.

Mie îmi place, când mă oglindesc, să ghicesc limbajul machiajului: varietatea, convenienţa, regularitatea, simplitatea, claritatea, cantitatea şi calitatea, deoarece formele feţei au şi ele un soi de gramatică a lor.

Sub apariţiile mele de astăzi, eu aş scrie doar atât: vânătoare zburdalnică.

Nu cunosc o tehnică anume, dar o intuiesc, cât de cât, pe cea a compoziţiei culorilor şi pe cea a echilibrului şi, în general, optez pentru acea tuşă nativă a graţiei româneşti, datorată şi produselor româneşti în care am încredere, ori Farmec e, de departe, cel mai bun brand românesc de cosmetice.

Am vrut să ştii!


 

PS: Oricâte fete drăguţe ai numărat în text, toate folosesc produse din noua Gamă şi, de aceea au un aspect natural, deloc încărcat.


Spring SuperBlog 2018, Proba nr. 10, Sponsor:Logo-compania-FARMEC_1504099339-300x300

 

 

 

 

 

Reclame
  1. Sincer, te contrazic. Când pleci cu trei fete drăguțe contează întotdeauna unde te duci! 🙂 E o chestie de perspectivă! 😉

  2. Uau! M-am pierdut printre atâtea frumuseti. Ai un fel de a creiona totul, ca si daca ar fi urât, dupa conturarile tale, ar iesi frumos. Magie se cheama arta asta?

    • Drăguţenie! 🙂 Cel mai mult îmi place să scriu despre cum mă machiez eu, dar acum am zis să fac practică pe altele, că dacă nu mi-o ieşi, măcar să par drăguţă.

      • De câte ori vin acasa, iau trusele cu mine… si le las, sigur. Dar nu înainte de a le încerca pe mama si surori. Sa le vezi ce stau la machiaj toate. Lili e singura care se machiaza (discret) singura. Dar când ne apucam sa le sortam, sa le împartim, sa ne vezi cum aratam dupa „testare”. 🙂

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: