alma nahe

Șezământ

In SuperBlog2017 on Octombrie 6, 2017 at 8:07 PM

Trăiesc între colțurile pereților mei. Uneori, de plumb, dar mereu înflorind ici-colo câte ceva.

Deasupra e o mansardă, unde poate că m-aș simți mai fericită, e a mea, dar tot în același bloc aș fi. Mie nu îmi plac blocurile! Este-atâta pământ care-și așteaptă lucrarea, încât nu am înțeles niciodată de ce locuim unii deasupra altora. De parcă am avea mai multe vieți și ne putem permite a le irosi ascultându-ne cum sforăim, prin pereții, parcă intenționat proiectați subțiri de arhitecți ai altor timpuri. Știu, au fost obligați…

M-am întrebat adeseori cât timp petrecem efectiv în casele noastre căutându-ne suflul cu gândul la câte ne rămân nefăcute ca să ne știm fericiți. Și pe noi, și pe ceilalți. Lumea se schimbă, tehnologia se schimbă. Casele de mâine se schimbă! Ca să mai fiu eu, mi-am propus să visez cu ochii deschiși ceea ce îmi oferă această colecție de proiecte case, pentru oportunitatea menținerii unor facilități, fiindcă viitoarea mea casă va fi partenerul meu.

Când vine vorba de fericire, eu sunt propriul meu telegraf. Cum s-ar zice, sunt la curent cu toate perspectivele de pace ori război pe care mintea-mi le-ar putea produce. Îmi trimit cel puțin o telegramă pe zi. Unele n-ajung, fiindcă imaginația mea e într-atât de vioaie, încât inventează voit un poștaș aiurit care să le mai și rătăcească. Mai ales pe cele înspre revolte ori răscoale.

Ceva, în sufletul meu, îmi spune că mă voi implica și de-acum încolo în ridicarea unor structuri mai mândre decât cele pe care le improvizez acum, mai mult decât creanga pe care toamna a depus-o pe caldarâm smulgând-o vieții ei statice și pe care eu am supus-o fanteziei mele dinamice dimpreună cu o instalație luminoasă, ca să înduplec câteva din stările de rău sufletește să se împrăștie înapoi, de unde-au venit, în văzduhul neîmplinirilor mele. În interiorul casei mele ea va trăi aprinsă într-o altă poveste, chiar dacă în a ei s-a stins abrupt. Dar ca să ridici structuri mândre, ai nevoie de sclipiri mărețe în proiectare și nu de artificii!


Am observat că am o relație bună cu orice obiect și îmi imaginez că pentru ele, pentru obiecte, sunt un fel de salvator. Casa mea de acum, dacă n-ar fi casa mea, s-ar putea numi „Azilul obiectelor care ar fi putut trăi, dar n-au mai fost iubite”.  Când mâinile îmi sunt preocupate, citesc, cânt, scriu. Când mintea îmi e prea ocupată, îmi folosesc mâinile.

 

 

 

Eu sunt un copac sub vânturi etesiene, care-și sacrifică propriile fructe întru rodirea altora. Mă identific cu pământul, atât de abundent, dar tot atât de solitar în toate. Pământul, atunci când îi rostești numele, nu-și mai arată culoarea aia de țărână, pe care i-o știm din plin. Bunică-mea chiar avea o vorbă, în replică preocupărilor mele deloc mundane, parcă o și aud: „ia un pumn de pământ de sub picioare şi zugrăveşte casa în culorile lui!” Ce tihnă a gândurilor trebuie să ai ca să poți aşterne asemenea vorbe în sufletul unui copil!

 

 

 

Pământul meu era veşnic colorat şi ea ştia asta. Oricine ar fi auzit-o ar fi considerat că ceea ce îmi spunea era cu privire la statornicie, la locul unde te înrădăcinezi, împreunându-te cu el, oricum ar fi, adaptându-te tu lui, dar, de fapt ea îmi spunea să cred şi pe mai departe în simplitatea (naivitatea) vieții mele de copil, oricât de adult aş fi devenit la un moment dat. S-o păstrez și să o dăruiesc șezământului meu, oriunde s-ar afla el, modificându-l după chipul și asemănarea mea.


Și într-o bună zi, chiar s-a întâmplat să simt asta, când am urcat în chip de actriță, pe-o scenă. Asemănarea a venit un pic mai târziu când am început, prin scenografie, să recreez gândurile altora; prin regie, să le readuc vieții! Sub adăpostul acesta al teatrului am simțit că pot eu progresa înspre deschisul lumii. Un loc în continuă schimbare, precum nevoia-mi, fără tăgadă, de-a imagina.

Suntem arhitecții propriilor noastre proiecții. Eu sunt!

Nu știu unde voi fi peste 15 ani, dar știu cine voi rămâne. Nu știu în cine! Voi rămâne „aia” sau „AIA”?


Eu sunt un proiect! Mă prețuiesc și mă supraveghez. Sunt o pagină peste care îmi place să mă uit, acum pregătind o nouă priveliște: casa mea de pământ. Casa mea viitoare va fi o casă de cultură! Orașul nu va trage salve de tun la dezvelirea ei, dar nu numai trompetele pot cânta despre faimă! Oricum, gândurile se îndreaptă cu mierea cu care sunt chemate. Apropierea mea stranie și intimă de zidurile ei mari va fi luxul celorlalți și nu al meu.

Te-ai întrebat vreodată cine va locui, mult după ce nu vei fi, în locul tău? Dacă nu ai urmași legali. Eu nu am, astfel că știu că aș vrea să fie un loc al artelor pentru tineri care nu prea știu a-și construi drumul și pe care i-aș ajuta astfel și după moartea mea. Lucrez cu liceeni de mai bine de 25 de ani. Am înfăptuit împreună cu ei zeci de spectacole și am parcurs kilometri întregi de dramaturgie și literatură împreună. Casa mea va fi un loc al spectacolelor de teatru, în primul rând! Iar ca să fie posibil acest lucru, trebuie să aibă o scenă. Casa asta va fi rezultatul experienței mele în cultivarea oamenilor și pe mai departe.

De aceea nu pot risca să aleg la întâmplare un intermediar între mine și visul meu. Am nevoie de AIA Proiect, fiindcă visul meu e îndrăzneț și am nevoie de un proiect de casă mai întâi, cu un impact pozitiv în buget, sustenabilitate, amprentă de carbon minimă, analiză atentă din perspectiva materialelor dar și a costului de execuție, estetică și adaptabilitate la amplasament, calitate a locuirii, fiindcă, dincolo de visul meu, în care o împart cu ceilalți, eu voi locui acolo! Proiectul e unul versatil și flexibil, cum, de altfel, sunt toate proiectele AIA! Clădirile proiectate de specialiștii AIA sunt clădiri cu consum aproape egal cu zero, conforme cu legislația în vigoare.

Eu sunt un om fericit dacă pot dărui lumii povești. De aceea, casa viitorului meu e disponibilă la AIA, fiindcă arhitecților AIA le plac poveștile. Și, pentru că această proprietate va avea și altă destinație decât cea rezidențială (vând bilete la spectacole, căci trebuie să-mi amortizez cheltuielile cumva, nu sunt decât o artistă săracă), voi avea nevoie și de un evaluator ANEVER.

Unele visuri pot începe în forță, fiindcă ai cum să le susții financiar. Altele, mai modest, pornind de la o creangă de copac smulsă de furtuna de alaltăieri, devenind decor, înnobilându-ți o încăpere. Ei, și ce? La ce alta-s bune visurile?!

SuperBlog 2017, proba nr.3

Notă: fotografiile înfățişează obiecte lucrate de mine.

Anunțuri
  1. Superb, nu-mi vine să cred ochilor.

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: