alma nahe

Cartofi copţi, un pescăruş albastru şi o ploaie ca-n filme

In springsuperblog2018 on aprilie 2, 2018 at 2:09 AM

Oare, unde se duc când se duc lacrimile pe care nu le-ai putut vărsa? Unii spun că se aşază în noi, îmbolnăvindu-ne, dar, poate că ceva le colectează, picătură cu picătură formând o infinită mare: Marea Lacrimilor Nespuse.

Mie nu îmi plac kilometrii, nici metrii! Nici centimetrii… De fapt, nu îmi plac distanţele care-s măsurate pân’ la ultimul pas; mie îmi place să rătăcesc şi eu folosesc pasul meu, ca măsură: 1 metru=3 paşi

Un pas Tatălui, unul Fiului şi unul Sfântului Duh…


Au fost odată două fete, dintre care una neasemuit de frumoasă!

Luiza

Pe care le-a separat timpul, dar, timpul e ceva definitiv şi de neînvins! Doar amintirile îl înmoaie, făcându-l să pară, uşor, transparent.


3 Mai, în urmă cu 4 ani

O pană de curent în Vama Veche, bateriile telefonelor descărcate; ne-am petrecut jumătate din noapte în maşină, încărcându-le cu rândul. Asta, după ce fusesem la Stuf, şi nefiind curent, nu prea aveam … meniu. Aşa că am sărbătorit ziua ei cu cartofi copți şi o ploaie ca-n filme…

Nu călcase vreodat’ în Vama Veche, ea era „de” Mamaia! Eu eram „de” Vamă”. Cum eu am convins-o că Vama e Raiul pentru sărbătorirea a încă unui an din viaţa ei, pana de curent s-a tradus cam aşa: „a venit Luiza în Vamă şi s-a stricat Vama!”

luiza vama

Nu ştiu dacă a fost cea mai frumoasă zi de naştere a ei. O lună mai târziu, Luiza a murit. Avea 42 de ani. Astfel că povestea se aşază din nou, dar nu e ca şi cum ar lua-o de la capăt…

Au fost odată două fete, din care una neasemuit de frumoasă nu mai e.

Din poveştile astea de viață(şi moarte) ne rămân lacrimile nespuse, şi ele în uitare.  Însă, amintirea acelei zile avea să se transforme într-un pescăruş albastru, 3 ani mai târziu…


 3-4 Mai 2017, Gala Spring SuperBlogHotel Aurora Mamaia.

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Un prieten*,  susţine că există multe ordine ale Creaţiei şi că sunt două soiuri de creatori, contrari şi complementari, în acelaşi timp: unul dă naştere mării şi înotătorilor, celălalt Nopţii-care-conţine-marea şi Ceeea-ce-ne-aşteaptă-la-sfârşitul-călătoriei. Cum ar veni, primul e destinul, al doilea destinaţia.

7BB8C4A9-CE2F-40B2-A9ED-52B7A5AA7C02

În sudul stațiunii, la 75 de paşi de plajă și alţi câțiva pași (de-ai voştri) de parcul Aqua Magic, de promenadă, de Satul de Vacanță, de Telegondolă, renovat complet în 2008, iată, un alt creator (de amintiri): Hotelul Aurora, mai mult decât o cazare în Mamaia, căci te afli la numai 12.000 de paşi de turul Constanţei cu DianaSlav (ghid local voluntar, distins în 2016 și 2017 cu Certificatul de Excelență Trip Advisor).

Eu am trădat turul Dianei şi l-am dat pe Marea de Lacrimi Nespuse. Era 3 Mai!  Şi, eu eram în Mamaia! Atât de dragă ei…M-am închis în cameră, am tras jaluzele albastre şi… Eram linişte!

aurora2

343 de camere umplute cu linişte. De fapt, părea că se-adunase toată liniştea lor în camera mea. Mă simţeam întemniţată în interiorul unui cuvânt, în chiar cursul lui şi era greu de spus care dintre literele lui erau mai bune cu mine. Lui, za…rea!… gândeam. Predispunerea-mi poetică nu a vrut să facă paşi întru delectarea spiritului printre obiective turistice din Constanţa, dar vine el şi timpul lor!

Însă, ceva făcea ca turul să urmeze, cumva, în paralel, chipuirea trăirilor mele şi eu simţeam asta…

Pare o trecere prea bruscă, ca şi cum aş scrie dintr-un submarin scufundat? Dar, oare anii nu se măsoară astfel,  în infinite treceri şi pomeniri?

Luiza, în ultimele ei 2.678.400 de secunde – şi, le scriu aşa, ca să pară nesfârşite – simţea să se ataşeze de oricine, de orice. să îmbrăţişeze, să absoarbă…

Ea e cea care m-a momit, în urmă cu mult, foarte mult timp, să mă arunc sigură în ghearele Thaliei**, cea „râzăreaţă” (de mine) şi, poate de-aceea e mai importantă decât alt dus al meu, fiindcă el, teatrul, e viul meu cu care transform o durere în poantă şi adorm simţurile, când chicotesc printre dinţii tăcerii, gonită-n poem.

Am coborât din cameră (etajul 3 din 10) cu unul dintre cele 3 lifturi, dar mie mi se părea că tot urc. Mi-am luat o cafea, apoi am ieşit pe terasă. Piscina (Aurora e un  hotel cu piscinănu era deschisă, dar dacă ar fi fost, cu siguranţă că ar fi devenit un simbol literar în aceste rânduri, fiindcă eu sunt un observator împătimit de suflete.

Imaginaţi-vă o trambulină, oarecare… nu seamănă cu ceva cunoscut? Unii se pozează, alţii se prostesc, împingându-se de pe ea, unii nu-s decişi cum să sară, alţii îşi adună mormanele de curaj şi unii care sar imediat şi, dacă până aici nu aţi înţeles trimiterea, o să o completez cu râsete de copii care „merg pe bicicletă” sau se ţin de nas, scufundându-se.

Aceasta e o poveste de viaţă? Este, pentru că autorul ei o va termina…

 

O ultimă gură de cafea, apoi am ieşit pe faleză, trecând pe lângă restaurant; m-am simţit mai puţin aeriană, căci mi-a venit miros de cartof. Sunt şi o împătimită a mâncării româneşti! Afară începuse să plouă, dar dacă nici bucătăria restaurantului Aurora nu m-a oprit să ajung pe faleză, nu m-au împiedicat nici răzleţii stropi.

Pasarela din Mamaia are forma literei T: 17.000 de tone de piatră, ce alcătuiesc drumul tehnologic de 420 metri, adică 1260 de paşi peste mare. Am şezut pe o bancă, am privit în largul mării şi am gândit: dacă aş şti toate poveştile triste ale oamenilor, de-aici le-aş putea arunca în Marea Nespusă a Lacrimilor.

M-am uitat în spate, înspre hotel… Atunci, ploaia s-a-nteţit şi-n lumina ei, ciudată, a apărut… EL… Tăcutul, singuraticul, ursuzul… În acea dimineaţă, s-a auzit un râs sănătos, în ploaie. Căci, un pescăruş albastru îţi aminteşte numai şi numai de tine!

În timp ce eu eram în Portul Meu, superblogării erau în Portul Tomis. În timp ce eu săpam să scot din mine sarcofagii sufleteşti, ei vizitau Muzeul de arheologie, din Piaţa Ovidiu…

 

Această prezentare necesită JavaScript.

Povestea asta am dat-o mării, ca să plutească, veac după veac…


4-6 Mai 2018***

Destinaţia: Aurora! Destinul m-o scoate (la pas) din Casa cu Lei, pregătindu-mi ceva pe str. Dianei…


*John Barth

** zeiţa Teatrului, Thaleia- muza comediei şi a poeziei idilice

*** Gala Spring SuperBlog 2018


Spring SUperBlog 2018, proba nr.12, sponsor:sigla-logo-aurora-300x300

 

Reclame
  1. Din păcate, strada Dianei nu mai este! Decât în amintiri!

  2. Cunosc povestea Luizei… ti-aduci aminte de noptile lungi, reci (la mine) în care ne-aruncam, cum frumos spui, lacrimile în mare? Si câte au fost! Si nopti, si lacrimi, si amintiri…
    Cred ca nu poate avea cineva, orice ar fi, parte de o evocare mai sincera si mai profunda decât cea în care te rupi de tot, de toti, si te lasi singura cu gândul pur, curat, la cel/cea pe care l-ai vrea/ai vrea-o lânga tine în acel moment.
    Mamaia este si va fi mereu acolo, la fel cum Luiza este si va fi mereu în sufletul tau.

  3. […] Cartofi copţi, un pescăruş albastru şi o ploaie ca-n filme… […]

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: