Există ceva în om care-l face să înfrunte șuvoiul

Povestea asta se-ntâmplă nu prea demult,
iar vestea se împrăștie degrabă pe pământ
așa cum vântul răsucește morile de vânt.
De curmi rotirea, cum s-aștepți mai mult?

N-aduce anul ce aduce clipa,
n-aduce vântul încă vorba dulce și nici pripa,
pruncii sunt surzi și nu-și aud ursita.

Acum, năpastele s-au dus așa cum au venit, tăcut,
dar hai, mai bine să vă povestesc cum a-nceput:

Viața, urmându-și cursul, se scurgea ca mai ‘nainte.
Lumea era un furnicar, nesăbuite oseminte
pe străzi, lumina-i alerga, făr’ să se opreasc-o clipă,
pe oameni, car-uitaseră de timpul lor, făcând risipă.

Apoi, când seara li se așeza pe tâmplă
și-i fereca în case, pâlpâind de obosiți,
se zguduiau pereții, că-ncepeau să plângă
pân’ se-nchideau în somn, „legați de mâini” și mohorâți.

Pe scurt: Asta e viața! resemnați ziceau,
Iar zilele, un fel de „scoal’, te culcă!”, se scurgeau.

Însă, în cronica pe care-o depăn eu acum,
oamenii ăștia nu știau de-un drum.
Și-anume că, pân’ să sosească clipa așteptată,
nu stai, te uiți în zare, hăt-departe și, deodată
se-ntrezărește o ieșire din desiș,
ci trebuie să stai un timp în beznă ca să vezi cărarea-n luminiș!

Atâta suflet, în familii, așteptând corabia
la ceas de noapte-n ploaie se-neca,
căci nici măcar o pânză nu li se-arăta!

Oh, cum e cu putință o așa sălbăticie?
Te uiți, puțin câte puțin, pe tine și-apoi intri în vrie.

Dar cum mereu rămâne o fărâmă de nădejde
-ntr-o bună zi, al nostru Dumnezeu le aruncă… trei dește
(și un clik: cantonament la Straja, dragi sportivi
în ale vieții valuri. Ei, și-așa, activi,
scăpa-vor de-acea undă de pustietate ce i-a scuturat, naivi).

Pesemne că, din pricina atâtor sacrificii, deveniseră prea sfinți
așa că Dumnezeu îi apucă de-o aripă și le dădu și niscaiva arginți,
și îi trimise-n munți: părinte, fiu și fiică-ntr-un loc ce apără
(plini de-ntâmplări să se întoarcă de acolo), -ntr-o tabără
la Straja, pentru ai lui copii. Și i-a cazat la Vila-Alpin.

Dar, nu îi puse dintr-o dat’ în bine,
ci-n vârf de munte, între două pietre, așezate-n unghi,
cât ca să treac-un singur om, o crăpătură-n sine
să mediteze-n cadru natural. Triunghi,
vezi bine, întru-a lepăda orice durere,
le trebuia aer curat, team building, munte. Aliniere
atâtor alte întâmplări ce-ar fi urmat și-o prospețime
-n șopotul fântânii care-ar fi trebuit chiar ei să fie
și nu șuvoiul de năpăstuiri, ce nu te mai învie,
de te-a-necat. Și e păcat!

Acuma eu, cea zugrăvindu-le-ntâmplarea cu blândețe,
nu i-aș certa că au uitat de tinerețe.
Nu-s mâna potrivită ca să sape, ci-s un gând, nevinovat.
De nu mai ieși în lume și te-ai aruncat
în cea rutin-a zilei, doar muncă și copii,
cum vrei ca ei să crească netulburați zglobii?

Nu poți să judeci lumea stând doar într-un loc,
de-i veselă sau tristă, locul modelează sufletul(!), deloc
îngândurarea că „n-ai ce-i face, asta e!”— e-o cărămidă!

De firul vieții ți l-ai încâlcit
și ai uitat ca să te bucuri neostenit,
tu caută îmbrățișare de verdeață
și-o gazdă bună, că n-o fi capăt de ață
să-ți pui rucsacu-n spate și să treci porțile vieții,
în loc să stai de strajă dimineții.

Cât despre Dumnezeu, de ce o fi ales EL acel loc,
(adică Straja*, Vila-Alpin**, aer curat, parc de-aventură) nu-i noroc
sau întâmplare că ea, priveliștea-i găzduitoare,
ci că și locul de cazare e(!)
și-i important s-o știi, că-i primitor.

— Unde se află-acum, mai e aici?
Mă întrerupseră – nepoți – doi pici,
cărora eu astă pildă le istoriseam.

(Și) Dumnezeu știe! le-am zâmbit..
Acuma eu am terminat de povestit,
dar o s-aflați și voi, curând
la Straja azi plecați (eu doar în gând)
și-apoi, în ochi scânteie, voi să-mi lămuriți
tainele locului și apoi, când v-oți întoarce, să îmi povestiți.

Acuma ei îs mici, da’ ce le-aș mai fi zis,
e că șuvoiul nu te ia de capul lui, precis!
Există-n om și muncă, dar și sărbătoare,
nu te închide-n sine, ia, miroase-o floare și
citește de mai multe ori această întâmplare,
căci Dumnezeu nu stă tot timpul strajă,
ca să-ți arate rostul, vila, locul plin de vrajă
sau de e blândă, bună, gazda.
Ce mai aștepți, fii tu șuvoiul, taie brazda!

Sursă foto (1 și 3)precum și potecă (utilă) bătută înspre Straja, nu poveste!: Daniel Botea

Sursă foto 2 – site-ul alpinstraja.ro

*Staţiunea Straja- judeţul Hunedoara, la o altitudine de 1445 de metri, în inima Munţilor Vâlcan, în zona Valea Jiului, la aproximativ 8 km de municipiul Lupeni.

** Vila Alpin oferă sejururi de *** într-un cadru natural deosebit, precum și posibilitatea de a găzdui activităţi de grup (cantonamente, tabere, evenimente corporate, team building-uri etc). Despre team-building la Sraja și Parcul de Aventură Straja am mai pomenit aici, dar și aici e tot desspre Straja, doar că am ascuns frumusețile stațiunii „printre” rânduri.
Vila este situată în stațiunea Straja (la 50 m de telescaun) și are o poziție excelentă, fiind amplasată între cele două pârtii cu nocturnă, cu priveliște spre munții Retezat.

Gazde:Mihăiță Dumitrașcu: 0723/596059, 0723/028436
Camelia Ionescu : 0722/520616
E-mail : office@alpinstraja.ro

Superblog 2014, Proba de vacanță cu

 

Punctaj obținut: 98

Există o informație nouă

Erika Kuhn

A inspirat adânc, hotărând să strige ceva,
dar a rămas fermă pe poziție
așteptând să se mute reflectorul de pe ea.
O consolare minusculă, căci în timp ce se-mpleticea
între gândul renunțării și cel de-a mai sta
(în picioare)
oceanul de lacrimi o podidea, căci reflectorul nu se mișca,
un gât în nod i se punea. A râs încurcată,
Idioato! s-a gândit, dă-ți drumul odată,
că de-asta-ai venit! Să cânt? Nu cânta!
Deasupra-i o lună albastr-apărea.
Cine sunteți, doamnă? cineva o-ntreba.
De jos. De pe scaun. De emoții răspunse așa:
Parc de-aventură Straja.
Unde sunteți, doamnă? râse altcineva,
nici n-avu timp să se gândească la ceva,
își zise numele, ca să răspundă-n cruciș:
Teamă, a pronunțat solemn,
Mă numesc „Teamă” șiîncăceva…
că n-am mai înțeles, c-a mormăit.

Unde sunt eu în povestea asta-i ușor,
Pe-un scaun, team…(nu, nu iar teamă!)
Team building, la Straja-n decor.
Recunoscător pentru spargerea rutinei de zi cu zi.
Un sejur la Straja, ah…de-ai gândi,
n-ai mai repeta Straja, Straja ori de câte ori ți-ar veni.
Se-nțelege!
Toți știu de ce-au venit cu colegi, cu colege…
(se-trerupse-mbufnat)
Și-atunci toată audiența a râs, a aplaudat.

Pe doamna așa o chema. „Teamă”, „Teamă” șiîncăceva.
Numele ei o reprezenta,
era timidă și ea voia să nu mai fie.
Al doilea personaj, un domn…

Îți vine nici de unde gândești eliberarea
(de trac)! Nu, n-o scoți din pălărie!
Teama de nou se suprimă mergând
în vacanță la Straja! Du-te curând!

Un gând, alt personaj, al treilea…
Al meu, al autorului, întreprinzător,
care l-a prins pe Dumnezeu de-un picior
(el nu și l-a retras, l-oi fi mișcat),
căci m-au chemat…sau oi fi visat?…
Mă rog, aici am nevoie de-un gând condensat:
eu sunt actorul de lucrează cu cei
veniți(trebuie să repet, n-am cum să ocolesc,
o să-nțelegeți acest temei)
la Vila Alpin Straja,
pentru a o încuraja
pe doamna Teamă să nu se mai teamă
să vorbească în public, pe domnul…nu cred că a zis cum îl cheamă (îl iau mai încolo la o tiroliană*),
să fie mai îndrăzneț,
are umor și o să-l învăț…
Lasă, nu vă mai spun!…

Doamnă, doamnă actor-autor,
ați (încurcat-o-n carburator!)…reiau!

Un al patrulea personaj a apărut în decor.
De unde, nu știu, că nu era în scenariul meu.
Ca autor, l-aș putea putea retrage din desfășurător.
Dar fiindcă-mi place să mă aventurez,
nu retractez! Hai, zi mai departe!
Ai liber de la autor să scrii și-o carte.

Ai încurcat team buildingu’, dumneata,
era programat altundeva!
Da’ dacă tot ai bătut atâta drum,
de nu ți-e teamă de aventură…

Poftim?!…ce-am în-cur-cat?
am întrebat eu, ușor sacadat.

De ce-mi era mai teamă, n-am scăpat.
Trebuie să vă explic ce s-a-ntâmplat.
Când eu am zis (mai sus)tiroliană
era un joc, dar de cuvinte,
precum o știți deja unii din voi, Oli mă cheamă.
Tir-oliană, de-aia i-am și pus steluță, era doar o vorbă,
așa mi-alint metoda-actoricească, dezimvoltă.

Cum de-am ajuns la ei și nu unde eram tocmită,
nu îmi explic,
am încurcat ori gara, ori vreun ucenic
de-al Domnului m-a derutat…
Mie mi-e frică de-nălțime, însă
n-am clacat!

Și gata!…
Ce era mai important, s-a derulat,
a doua zi în parcul lor eu m-am aventurat
(tarife mici, în grup m-am integrat, 5lei am dat)…
am tras cu arcul, m-am distrat.

O aventură cam de …(ei, uite ați ghicit!) de neuitat.

(fotografie din Parcul de aventură, preluată de pe site-ul sponsorului)

Superblog2014, proba de aventură cu

Punctaj obținut: 96

Toa(m)na din noi- corespondenţe

Deschid dicţionarul la întâmplare: straja. Un cuvânt puternic.

–  Oare există paza aia bună care să te treacă de primejdia cea rea?

Eu, când răsare de prin te miri de unde interiorul meu tomnatic, îmi vine să-l trimit un weekend la Straja. Să ne desfacem în două sau să ne prefacem că putem fi un întreg în armonie cu natura-ne? Păi, nu prea, că reîntoarcerea înlăuntru e asemeni unui melc traversând muntele.

– Aici muntele! Mă traversează un melc, dar îl simt!

Nu m-ar deranja dacă nu i-ar lua atâta timp. Eu, mi-s mai întreagă pe scaun, printre corespodenţe. Cât stau acolo mă trec. Mă trec preotese. Mă trec ape. Mă trec chiar şi d(r)acii, pe arcul ascendent al Primei (Re)vărsări. Când portocaliul trece în galben, cel mai pur galben. Când roşul se închide în cărămiziu. Când îmi transmut purpuriul închis în violet palid. Şi-aştept urcuşul pe şira spinării. Orice munte de om are un vârf unic.  Eu am vârful Straja. Care-i un fel de (e)rupere. Chiar şi de prietenii. Îmi iau jumătatea de suflet şi mă fixez în vârful ăsta unic şi-mi aştept vibraţiile. Unele ajung prin simpatie, altele prin suferinţele lor eterice.  De la poale şi până-n vârf cheltuiesc mult albastru, dar devin clarauzitor. Îmi aud până şi firul de sprânceană, cum doarme el culcat, acolo, pe bucăţica lui de piele, deasupra văzului.

– Chiar, câte fire de păr ai, Alma, într-o sprânceană?

Între două-ntrebări, mă sperie umbra celei de-a treia. Şi-atunci îmi închipuiesc că eu sunt o poveste scrisă de altcineva. Că nu-s eu mâna care-mi frământă lobul urechii. Că poate-i un necunoscut alpin care m-a atins într-o bună zi şi s-a luat de la el măduva care mă face mare, căţărătoare şi miraculoasă şi mi-a uns jilţul tăcerii dintre sprâncene ca să nu mai scârţâie. Uneori, mă simt acolo sus de parcă am cărat crucea eroilor(de poveste), alteori pe cea a erorilor, simţ pituitar. Am un singur erou mai important. Pe ceilalţi îi neglijez. De fapt, nu! Ei sunt de poale, nu de vârf.  Ei sunt neglijenţi  şi nu ţin pasul.

–Te-am simţit c-ai fost aici, eroule! Între prima dorinţă de a trece de pragul poveştii şi întâia răzgândire.

Ca orice munte(care se respectă) posed şi-un schit, pe pereţii căruia mi-am desenat zilnic câte-un sfânt. Vârf unic, schit tot unic, cum altfel?!  Şi-apoi mai sunt şi rămăşiţele eterice, un fel de informaţie vivificând tufe de afine.  Sângele. Conştiinţa Monadei…

Nu, n-o să umplu azi, pe de-a-ntregul, tiparul! O să-mi întorc spiritul acasă – stai să-l fluier! – şi-o să mi-l pun la masă. O să îl hrănesc tradiţional, cu înveliri. Dar găseşte-l dacă poţi prin ceaţa violetă, prin cuvintele-mi fecioare. Spiritul aşezat emite pretenţii. Da’ nu mă doare capul! Stau bine cu magnetismul. Stau bine loculului. aşa cum îl găsesc. Am şi-un program turistic pe opt zile. Într-a noua mă odihnesc sau cred că îi pot aduce îmbunătăţiri, cu încă un fotoliu, cu braţe late.

– Aveţi un fotoliu cu braţe late?

Îmi aştept passele. Când, de fapt, locul ţi le dă, cu fluidul lui…Şi poate întâmplarea, cât mai puţin îmbrăcată, ca acel fotoliu să existe. Eu nu sunt  o astralmofturoasă. Îmi dozez energia! Când sunt întreagă, cearceaful mi-e tir…oliană. Când sunt plecată(de la minutul 3 încolo), caută-mă la poteci, nu la mănăstiri! Călugării mei şed într-un cerc şi trece prin mâinile lor o sfoară, de care sunt legate alte firicele înmuiate-n lacul de acumulare. Eu îmi ţin firul strâns. Ca să nu fiu trasă pe sfoară.  De strajă firii!

Pe unde-oi fi… Pe unde oi fi!  Aşteptând weekendul acela de vis, întreagă şi nu cu grele şi neştiute osteneli…

1.  Text înscris în etapa a VI-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2.  Jora(prelungirea mea felină) e prinsă şi ea în propriul concurs SuperBBlog(cu dubluB) şi are vacanţele ei de vis.

3. Textul merge şi la tema psilunelilor, „toamna din noi”, aşa că mă alătur lor : dor, Matilda, roxana, Cita, carmen pricop, Vienela, Scorpio, vavaly, Adriana,  psi, Some Words, Adrianapoem, Laura Laly, kadia.