alma nahe

Archive for the ‘Superblog2013’ Category

Crimă! Cu premeditare…

In Superblog2013 on Noiembrie 4, 2013 at 9:11 PM

SAU CUM SĂ RĂSTORNI O POVESTE CU UN SINGUR FIR DE IARBĂ
Personaje:

KILLER QUEEN – o regină rebelă (She owns the throne, iar arma ei secretă este PARFUMUL)
Katy_Perry_Killer_Queen_SP_R_ISO39L.indd
PARFUM– sfetnic de încredere al reginei
KPKQ_EDT50
FRUCTE DE PĂDURE(un spiriduş al NOTELOR DE VÂRF; ceilalţi doi sunt : Pruna neagră şi Bergamota)
CELOSIA( Spiriduş al NOTELOR DE MIJLOC; ceilalţi doi sunt: Iasomnie şi Floare de Frangipani)
ESENŢĂ DE PRALINE(Spirifuş al NOTELOR DE BAZĂ; ceilalţi doi sunt: Lemn de Mosc Sintetizat şi Patchouli)

KATY PERRY, o reflexie în oglindă a reginei, dincolo de zidurile cetăţii, pe câmpii

KILLER-un peţitor gol, care face nazuri

(N-am poză, dar îl puteţi imagina voi, după bunul plac)

ACTUL I 

Scena 1

(o scenă de-a reginei, ieşindu-şi din Perry)


Scena 2

(sala TRONULUI RĂSTURNAT)

KPKQ_EDT50: Regina mea, acum că te-ai gătit, să îi chemăm pe frumuşeii ce la curte au sosit?

KILLER QUEEN: Sunt smirnă şi au pregătit ceva cântări întâi?
KPKQ_EDT50: Da, doamna mea! Îşi umflă nările şi-s toţi nişte momâi!
KILLER QUEEN: Ştii ce, Parfum? Mai bine tu trimite-i pe câmpii! Şi-acolo, Fructe de Pădure, Celosia şi Esenţă de Praline, spiriduşii mei cei dragi îi vor ademeni, la diferite probe-i vor supune, până vor muri!
KPKQ_EDT50: Nu că n-ar fi acolo pe câmpii, deja, regina mea zglobie! Decât să-ţi ieşi din peri, cu declaraţiile lor prea învechite-n primăveri, mai bine vii c-o pildă nouă. Povestea veche schimb-o, chiar de-ar fi s-o scoţi din rouă!
KILLER QUEEN: Şi-anume ce mă sfătuieşti să fac?
KPKQ_EDT50: De spun acuma tare, toţi curtenii şi curtenitorii tăi ar şti!(îi arată zidurile încăperii, care-s numai ochi şi urechi, apoi îi şopteşte ceva la ureche)
KILLER QUEEN: Prea bine-al meu sfătuitor de bine! Mă-ncred ca oarbă, în al tău năsuc! (Parfum iesese evaporă)

Scena 3

(Sala Oglinzii Răsturnate)

KATY PERRY: (în oglindă) Când am creat Killer Queen m-am gândit la o femeie puternică, încrezătoare în propriile forţe şi  exact asta mi-am dorit să inspire parfumul. Am vrut să fie acea picătură care stârneşte forţa din interiorul oricărei femei.
KILLER QUEEN: (privind în oglindă) Tu eşti prea dulce, draga mea şi-omori cu albul versului în astă piesă, clar, rima! (sieşi, cu privire la cele ce-i şoptise Parfum) Hai, cucereşte-ţi coroana!
KATY PERRY: Cam sare rima, e cu-accent pe „ma”, pe „na”, aşa că crima cu premeditare e a ta!
KILLER QUEEN: Să sară! Mie-mi sare ţandăra niţel, c-afară cred că sunt doar racle cu relicve în peţit, măi ţonţonel!
KATY PERRY(mai-mai să spargă oglinda) Ţonţonel? Te-omor!
KILLER QUEEN: Ei, na! Nu te-omorî prea mult, abia e scena trei! Tre’ să-ţi găseşti întâi un King şi-apoi să-l iei! Aşa îmi place să te-alint, doar ştii! (aburind oglinda) Şi-acuma gata cu pălăvrăgeala, pune-ţi tocu’ cui! Călăuzită de miros, hai-hui, pe Killer King merg ca să-l scot din vizuina lui!

ACTUL II

Scena 1

(O câmpie; Killer răsturnat în iarbă, gol)

KILLER : (lui Parfum, care între timp ajunsese din odăile Palatului la el) Vrei să facem o prinsoare, că de îndată ce mă vede gol, regina ta dispare?
KPKQ_EDT50: Regina mea nu-i fiecum, aşa c-am să te rog prilejul să-l amâi şi să îi ieşi în drum şi-ntâi şi-ntâi, tu sceptrul să-i săruţi de venit bun.
KILLER :  Şi dacă-l pup, eu o câştig cu gingăşia? Dar probelor supus, nu le voi trece! Poveştile acelea cu te du, adu-mi, mă lasă, m-au lăsat întotdeauna rece!
KPKQ_EDT50: Oricui îi place-un trup frumos şi dac-o abureşti cu poezia, apoi tu să te ţii, că o să te dezmierde toată ziua!
KILLER:  Sunt bine pregătit de vreme rea! Acum te du, m-oi descurca cu ea!
KPKQ_EDT50: Nu încă! Ia un fir de iarbă şi-apoi scrie: Prună!
KILLER: (neîncrezător, făcând nazuri) Prună?!
KPKQ_EDT50: Nu mă mai îngâna! Reia acuma firul şi mai scrie-aşa: Bergamotă, Floare de Frangipani, Iasomie, Patchouli, Lemn de Mosc Sintetizat. Ei bine, ia să văd eu cât de bine ţi-ai notat!
KILLER: (repetă ce în minte şi-a notat, ca pe-o poezie către cer; către Parfum)Ca tine nu omoară nimeni plictiseala! Eşti un sfetnic bun! Şi pentru-a ta regină şi pentru nebun. Vino la mine să te pup acum!

KPKQ_EDT50: Ţuguie-ţi buzele pentru ceva mai …tun! Eu mă evapor! Dar ţine minte! Tu, înainte de-a îi vorbi, cu goliciunea-ţi a o cuceri, dă-i astea killer queen şi pe loc te va-ndrăgi!

KILLER:  Cu bine drag prieten, îţi rămân dator!

KPKQ_EDT50: Fii fără grijă, căci de n-o să am răsplată, n-o să mor! Nici mie nu îmi place ca într-o poveste cu fată de măritat să se perinde nişte proşti ce au venit parcă la cumpărat, nu ca în dragoste să cadă cu păcat! Mi-am zis, punând ăst plan la cap şi-a lui bătaie să le mai tai din vâlvătaie, acelora ce fără vreo avere, dar cu pretenţii, n-au sfială-a cere…mâna toată! Deşi le dai un deget gratis!

Scena 2

(Împrăştiind morala cu mâna, precum o doză de parfum în plus; o scenă-n plus!)

:  (apărând de undeva din văzduh) Noi nouă suntem, spiriduşi, aşa că ne scuzaţi avântul, dar am venit să parfumăm pământul! Lăsaţi cu toţi stihiile în pace, că Killer Queen acuma vine-ncoace! Şi cine ştie ce-o să mai răstoarne!
KILLER: O, chiar mă întrebam când o să apăreţi! Voi, spiriduşii sunteţi certăreţi! Dac-aţi venit ca să îmi daţi ceva ca să mă-mbrac, ei uite, că n-am să vă fac pe plac!
: Stai liniştit, în piesa asta nu te plouă şi n-avem nici vreo probă nouă. Am venit subit, ca binecuvântarea noastră să v-o dăm…
KILLER: …’nzecit?
: Doar nu înnouit?!
(toţi râd; din depărtare se aud miaunând câteva pisici regale, răsucindu-se o cheie muzicală, bătând inimi şi ascuţindu-se un pumnal)

ACTUL III

(Parfum, sticlă bijuterie în nuanţe de roşu roial, ilustrând luxul opulent şi sofisticat şi a lui cutie în nuanţe de roşu imperial, ce completează universul regal)

KPKQ_EDT30_PKSHT_REV_LR: Povestea-i gata, eu v-am spus-o-aşa, nonconformist şi-un pic cam tra-la-la, în note ce-n firescul vremii crug(nu curg, ci firmament, orbită etc) să vă ajungă din belşug! Că Killer King a devenit năzurosul nostru gol, nu-ncape îndoială, că doară eu m-am ocupat de căi şi de găteală! Şi-acum vă las, fâs-fâs, în cine ştie ce-arşiţă şi ploi. De v-a plăcut povestea, chiar de-am omorât un gând mai bun sau altul mai de soi, voi năpustiţi-vă puhoi! Ce crimă am făcut, povestea asta să o scriu, ca să v-asmut? Păi, cu premeditare, vă zic că pentru ăst parfum, ca de poveste, am omorât pe ici, pe colo, câte-o floare!

killer queen

00181

1. Text înscris în etapa a XVII-a  a SuperBlog2013; Sponsor:logo_COTY

2. Textul participă şi la tema psilunelilor, Crimă cu premeditare. Psilunatici: (doar parfum de)virusache, (parfum de rime)carmen pricopMatilda,

roxanaVienelaCitaScorpiopsi 2MitzaLauraSome WordsdagathadorGabriela

Anunțuri

Burka

In Superblog2013 on Noiembrie 2, 2013 at 5:49 PM

Cuptor Incorporabil Hotpoint Ariston MSK103XHA, Putere 1350 W, Comanda tactila, (Inox)

Între mână şi talpă, taine. Între caznă şi zăbavă, tărâmul plăsmuirii întru cei hămesiţi. Înfulecăm de zor tot ce-ntâlnim. Înfulecăm uneori cuvinte. Alteori le bem. În lumea din care venim, cuvintele construiesc lumea, dar o şi dărâmă. Şi cuvintele astea, printre preoţi şi sălbatici, printre nătângi şi zei aprigi ai gândului, nu-s cum par, nu-s cum apar.

Foc nu e numai ardere, e mărinimie, pară, dar şi iuţenie. Cuptor e când e vară, dar e şi-un televizor care-şi ferecă povestea, una mai veche decât alta, una mai nouă decât alta, fiecare înfiripând climatul dorit, stârnind ploaia gurii, vântul nasului şi  furtuna ochiului. Există un timp al plăsmuirii, ca o desagă fără fund, cu amintiri, şi fiindcă nu-i destul doar desluşind dincolo de perdea, dincolo de văl, ea se naşte şi dincolo de uşi!

Ca în nişte cuptoare incorporabile, pornim în lume cruzi, cu aprindere electrică şi hoinărim întru coacere, încolo şi încoace de prezentul ăsta timid, sfios, umflându-ne, şi prin nepricepere, dezumflându-ne.

Acest prezent e acoperit cu o burqa neagră – semnul modestiei, dar şi al nevăzului -, căci aşa e el, neîncăpător desen în faţa autorului său descumpănit. Burka, desişul descuamat întru desprindere de lumea nouă, nu e numai un văl întru ascundere, ci e un deşert descris, deschis numai pentru o minte destupată, fiindcă altminteri, săraci în judecată, deşertul nu e altceva decât nisip. Ori nisipul în trup de sticlă, chiar măsoară timpul, deşi, dacă ar fi să mă întrebe pe mine Cel Care Stârneşte Gâlceava Lumii, mi-aş dori pentru fiecare dorinţă sau vis pe care i l-aş cere, nu măsurători, ci un unic buton, în care să sălăşluiască uşurinţa.

Primul gând, dar şi cel mai important, ce m-ar face să-l apăs – dintre toate apăsările incorporabile în vis- l-aş folosi pentru cei 88 de ani ai bunică-mii, pentru plita ei cu patru picioare, pentru cuptorul ei pe lemne, care uite-o, într-o scânteie, cum aprinde pârjolul.

Şi uite-ne împreună, în sfadă cu pietrele supărării, cum dăm jarul la o parte şi-aşezăm pe vatră frunze de râs, iuţi, ca de hrean. O mână opăreşte mălaiul pe plită, o altă mână picură zahărul întru îndulcire şi timpul iarăşi curge încet-încet, ca peste făină amestecul răcit, în ploaie albă şi fină.

Mâinile ei frământă oferte, cu smerenie întru forma pâinii, o vrajă din copilăria-mi, burca, o turtă de mălai, învelită şi coaptă în frunze de hrean în timp ce mâinile mele se întorc în timpul frământărilor lor.

– O mâncai goală, beai un pahar de vin şi erai turtă de beat! mi-a zis ea, azi, veselă, în receptorul de la ureche, sunând-o, ca să-mi amintească reţeta.

Eu tot mă strămut, dincolo de forme ştiute, dincolo de vocea ei blajină, scuturând burca de cenuşă, dincolo de crâmpeie din bucoavna cărţilor de citire de altădat, din care-mi recită, ori de câte ori mă prinde grăbită în pragul casei ei. Şi mă întoarce…

Astăzi e ea la mine, dar în gând (căci nu mai poate să urce) şi…în cuptor. „Să vezi, nene Stratulate, ce e la noi în cuptor!” Nu, nu-s trei pisoi, ca-n poezia dascălului ei, învelindu-i întâiul suflet de copil…

Un duh străin conduce maşinăria mea de copt, vâlvătaia e alta, ce-mi dă cumva şi altă idee despre suflet, făcând să-mi dăinuiască copilăria. Unde sunt eu? Acolo unde impresia se-njgheabă, ascunzându-mă printre degete, fără nicio grijă, fiindcă mi-am programat cuptorul să pornească înainte să ajung acasă, şi, precum un ceas deşteptător din visare, să se şi oprească.

– Ce afurisenie mai e şi asta, maică? parcă o aud întrebându-mă în struna timpului, în eleşteul lui adânc, bodogănindu-mă, musafiră. Se spală singur, bică, poţi a crede asemenea năzdrăvănie? Zâmbesc! Zâmbesc duhului ce-mi aprinde patima dincolo de bucătărie. Încă e aici cu mine! Ea prinsă între doi de opt, eu prinsă între două butoane, ca două infinituri.

Aroma cafelei mă îmbată şi ea, odihnindu-se întru ghiciri în ceaşcă şi alte călătorii, în noul meu cuptor Hotpoint Ariston cu microunde. Mă uit la mâinile mele fine şi nu mi-e ruşine, scriu (prinsă de gustul tehnologiei) aceste cuvinte ale rândului care acum se scrie şi-apoi îmi privesc maşina de spălat rufe, pierzându-mă în rotaţiile ei și-ale ultimului rând.

Nici n-aş avea de ce să-mi fie ruşine, fiindcă eu, spre deosebire de bunica, trăiesc acoperită, deşi o visătoare într-un elefant de piatră…

.00181

Dicţionar:

BÚRCĂ, burci, s. f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză.

BURKA(burqa) s.f. îmbrăcăminte tradiţională musulmană pentru femei, formată dintr-o mantie lungă şi largă, care acoperă în întregime corpul, cu o zonă de ţesătură rărită în dreptul ochilor.

Bică –  bunică
00181

1. Text înscris în etapa a XVI-a  a SuperBlog2013; Sponsor:logo_marketonline_miclogo-hotpoint-ariston

2. Jora, la proba de gătit, o să fie în plop, răchita o să-i facă micşunele, în cel mai bun caz…sau o să doarmă pe cuptior.

3. Textul participă şi la „Duzina de cuvinte” a psi©ului.

Duzinari: carmen pricopDanAdrianaSoniaVienelaMatildaScorpioIoanavavalyLauraIoana SogluSome Wordsroxana

Ce-ai în coş?

In Ciné m-a poftit, cinema fabulat, Superblog2013 on Octombrie 31, 2013 at 5:34 PM

Ce-ai în coş? te-ntreabă-n anotimpul rodului îmbelşugat,
un ochi iscoditor ce-şi plimbă chipul luminos pe sus, cu tot cu nas,
ce locuieşte gard în gard cu tine. Păi, ce să am vecine? Ghinion!
asta i-ai spune, dar o faci în gând, fiindcă se ştie,
nu ştiinţa te împinge să dai piept cu ghinionul, ci întâmplarea.
Un măr găunos! spui tare, cu juma’ de gură
şi intri ruşinat în bătătură.
Se-ntâmplă câteodată prin livezi, că nu tot ce aduni, ca rod,
e pe măsura priceperii, a îngrijirii şi a muncii tale.
Şi-atunci pe cine să dai vina? Îi zici Vrere, care vine
din neţărmurita încăpere a cerului Înalt. Unii ar zice că n-ai muncit cu cap,
că de-aia nu ai parte, chiar de ai carte drept îndrumător.
Dar cum trăieşti în armonie cu slovele din taine ce se-ascund în stele,
până la urmă, încrezător în cerul darnic, fără pată,
dai vina pe micimea lor şi-a altor Sfere cu coarne şi le pui şi-o coadă.
Când ce-ai în coş nu e un măr gustos, un anotimp îl scoţi din lanţul lui
şi-l cauţi în tăria firii tale, dar amâni rodul.
Las’ că-mi trece! şi, plin de bube pe-al tău chip, de supărare, aştepţi anul următor,
căci câte nu poţi făuri cu aşteptarea în vederea unui ţel?
Deşi, dacă îţi aminteşti din tinereţea-ţi,
nu prea-ndepărtată, că ce ai vrut atunci pentru acum,
n-a fost să fie şi-apoi te uiţi şi-n curte, nici picior de ie,
nu prea-ţi intră bine, vezi că eşti nerod!
Căci nu te-ai priceput s-o ţii numa-ntr-o pupătură, numa-ntr-o iubire
că pân’ şi pe cea fată a mai dragă
ai zgândărit-o precum îţi scobeşti un coş,
crezând c-aşa ai faţa mai curată în faţa celorlalţi holtei,
puşi pe distracţie mai mult, decât pe-a faptei cu folos,
şi-ai rămas singur(dar şi mai bubos), c-ai dat de gustul dulce al sălbăticiei.
Ori mere pădureţe sunt destule-n drum,
dar tu vrei unul mai de soi acum şi cin’ să te mai ia?
Livada ţi-e şi ea săracă…şi uite-aşa, pe-al amintirii fir,
o păsărică ciripind, ăst ultim gând te-ntoarce iară în prezent.
Păi, cum să vezi deasupra capului ce zarea-ţi poate desluşi
stând pe un scaun şi visând cai verzi ori alte amintiri necoapte
şi aşteptând să coacă altcineva un rod livezii tale peste noapte?
Doar dacă eşti un cititor şi dincolo de stele!
Ori dacă tu în jur nu vezi, atuncea cum?
Cu ochii căutând o cale,
ca ce-ai acum în coş să nu atârne ca ocale de gânduri rele,
mai simplu e să-ţi pui picioarele-n spinare ori ochii să ţi-i ţii în patru şi să caţi un vraci,
decât în arătări, livezii, dar şi pentru celelalte bube.

Din fericire, păţania de faţă nu-i fără rezolvare,
că slavă – şi-aici nu mă hotărăsc ce spirit şi din ce cer îţi vine el,
înaripat – cui l-a îndrumat, omul nostru s-a pornit pe căutat un leac
pentru a sa livadă, pentru faţa lui, dar şi a lui putinţă
şi, culmea, l-a găsit!
Ce-ai în coş?
Un măr frumos!
răspunde el,  acum mai luminat,
nu mai stă omul cu palmele la tâmple supărat,
nu-şi mai fereşte faţa de cel ce-a întrebat,
ci cată chiar el întrebarea.
Şi mai am ceva! Am Farmec
Gerovital Plant Stop AcneeAm faţa ca un măr curat!

Uite unul, că poate poftă ţi-am născut şi gura îţi e pungă!
Să nu-l căutaţi la dărnicie!

Cât despre ie… N-o să suflu – ca-ntr-o păpădie – nicio vorbă-n plus!
Dar de te uiţi în curte, pe cea culme, şi nu te-orbeşte soarele
ori ai în întuneric alte gânduri,
ea scoasă-i la uscat, se zvântă umedă precum e vorba aruncată-n vânt
ce îşi aşteaptă încolţire.

Omul nostru-a cântărit ce-a cântărit,
dar a şi selectat şi…m-a luat!
Încă nu ştiu de-i chipul meu făr’ de vreun coş ori făr’ de pată,
dar am să las dovadă faţa mea lâng-un gutui şi tu, străine – cel ce îmi cauţi,
nu în miez, nu-n floare, ci în puf(ori farmece?) -, tu să-mi spui!

00181

1. Text înscris în etapa a XV-a  a SuperBlog2013; Sponsorfarmec-gerovital,.

(sub fiecare produs, se găseşte link-ul corespunzător de pe pagina Farmec aferentă)

2. Jora(prelungirea mea felină) n-are probleme cu tenul, dar are farmec! 😉

3. Fotocredit: BILL DOMONKOS

Cu sare şi piper

In Superblog2013 on Octombrie 30, 2013 at 4:10 AM

(varianta audio)

Ce-i râsul, decât poate tot o ploaie? Ca plânsul, altă volbură, dară din care,
nu izvorăsc lacrimi amare, nici sărate, ci mai dulci.
Se-ntâmplă că, de te împiedici şi eşti pe stradă – ziua, când soarele e sus,
şi veselia se gudură pe lângă trecători – , o dramă tu trăieşti,
căci cazi şi, negreşit, tu te loveşti. Dar pentru altul din afară-i comedie,
c-arăţi, căzând pe spate, semeţ, palatu-ţi şi-ale lui fereşti, cu ferecate porţi.
Fireşte că o mână ţi se va întinde, dar şi mai multe guri la fel vor face!
Şi ele-ntinse, se vor arăta ca-ntr-un tablou, rânjind la fantezia ochilor înaripată,
iar tu, femeie-mpiedicată, ce-altceva să faci?
Ţi-astupi ce-avântul căzăturii scoase la iveală,
din limpezimea largurilor te ridici, culegi ce s-a împrăştiat din geantă,
tampon cumva între-al tău cot şi trotuar,
îţi scuturi fusta, frunza şi o porneşti săgeată, dar acum atentă,
ca nu cumva, dintr-o pornire oarbă, să întâlneşti iar hazul de necaz,
fiindcă se ştie de duhul dramei: când de careva se leagă,
nu-l mai slăbeşte-o zi întreagă, că-i înţeles cu duhul comediei.
Ca-n orice lucru, când râdem, ne gândim şi la sfârşit.
Să mori de râs!
„Să mori de râs” şi tu, de câte din cutia Pandorei s-au vărsat, nu-i loc,
căci ce-ai lăsat în spate nu te lasă:
– Cucoană, hei, cucoană! Nea la loc! tu îl trimiţi pe pajişti mocirloase-n gând.
Hai, las’ că nu mă prinzi tu cu momeli! îţi zici, şi îţi ţii pasul cătinel.
Dar salba acestei micuţe întâmplări, ce-o ţii la gât, şi vrei să te slăbească,
se rupe şi ea, boabe-boabe, se împrăştie-n etape, savuroasă şi se face tot mai mare,
şi nici n-apuci ca să respiri, eliberată din strâmtoare,
căci te întorci şi vezi că ceea ce el ţine-n mână acum, micuţ,
ţii tu o dat’ pe lună, mărişor între picioare, şi vibrezi,
şi simţi căpăstrul sfiiciunii mai întâi, dar domnu-i domn, şi-i negru, şi rupe el tăcerea, hututui:
– O, ce mărime! şi zâmbeşte, se bucură încinsa fiară, bălind, sperând.
Şi în tot timpul ăsta, deplasat, tu simţi cum ţi se umflă julitura-n dos, cum te furnică
şi cum pământu-ţi fuge şi îţi poartă pică, şi-ai vrea ca ziua să îţi fugă iute după noapte
din nou să-şi umple ugerul c-o întâmplare-n lapte,
fără hulpavul haz, lingându-se pe bot.
Ah, ţine-ţi ochii, ţineţi-i în patru altădată, fată!
E şubredă vederea, nu se vede-un strop! Dar are balta grijă,
să-ţi pistruieze albul tău ciorap! Pesemne norul de de-asupra,
s-a scuturat şi el de râs şi-acum te udă pân’ la piele,
şi te expui, canon în artă, formă plină. Te ia cu frig,
dar nu-ţi mai pasă, că sfârcul ţi s-a-nvineţit şi dă să-ţi iasă,
că bluza s-a lipit şi ceea ce se vede e-o nebunie îndrăzneaţă,
că tocu’ ţi s-a rupt şi şchiopătezi, ce să mai zic?
Să te descalţi şi să dansezi în ploaie nu te lasă chibzuinţa.
Să-ţi verşi în lacrimi suferinţa?
Nu mai bine râzi? Tu, cea păţită, ceru’ gurii-ndreaptă şi a lui mânie!
Şi-acum, de nu v-o fi cu supărare, eu astă întâmplare n-o duc mai departe!
Lui Hercule măciuca-n mână nu voi ca să-i pun, să bată râsul,
ci am vrut aşa, s-arunc în aer praf de sare şi piper,
mai scotocind printr-un hambar de vorbă, mai scotocind prin cer,
căci nu e ochi în lume ca râsul să nu-l vadă ca pe-o cloşcă, ce din ouă
scoate pui. O, lungă, largă comedie în al vieţii mers!
Că n-am încondeiat decât un ou, acuma ce să fac?
Să mă împiedic iară,  dacă dau de-un bou?  Să mai stau de-un fleac? Sau să alerg,
dar ştii cum e? Cum fugi de lac, cum cazi pe ghizdurile lui de puţ…
Mai bine-arată-mi limba dumitale ori un deget, ca acuma, la sfârşit, cu înc-o poftă să mă-mpac,
şi-apoi să râd.

00181

1. Text înscris în etapa a XIV-a  a SuperBlog2013; Sponsor

2. Jora (prelungirea mea felină) încă n-a descoperit firul râsului ca să deşire ghemul, da’ are tot timpul. Concursul ei nu e pe puncte, e pe linie…

3. Montaj audio: Alma Nahe

4.  Fotocredit: Я люблю ФОТО

Călători într-un singur balon de săpun

In Superblog2013 on Octombrie 28, 2013 at 7:05 PM

Fotografie: 1946 DeSoto© David A. Evans
Hei, iubitule,
hai să mergem de-acum pe partea hibrid din noi,
cea care îşi caută drumuri în visul dintâi,
fără somn,
să aruncăm la fiare vechi acel „auto” instinctual, ruginit,
dar atenţi, să nu trezim armăsarii din Babilon
şi nici iepele din Egipt(doar ele pot zămisli pe loc,
fără timp,
fără efort,
când aud nechezatul).
Vrei să ne suim amândoi în acelaşi balon de săpun?
Ce e dulce, să nu ni se mai pară sărat!
Pe străzi de zahăr, când mergem,
să nu ne mai sară din asfalt creaturi bizare,
nici ocne!
Să respirăm curat măcar o zi!
Acum suntem fiecare-n balonul lui,
aşteptând cu gândul,
cu vântul,
care să ne sufle fără ace
unul spre altul,
dar mă tem de plutiri fără scop,
de ezitări,
de ciocniri…
Vom cădea amândoi în acelaşi timp?
Cu un cost redus de posesie,
hei, iubitule, cumpără-mă aşa,
fără cercul din ochi,
fără să ne mai umflăm ca o băşică,
pe viaţă şi pe moarte,
care-i gata-gata să plesnească,
şi
chiar de-o fi să ne spargem iară în spume şi apă
la primul gest ascuţit,
în fond, nu e cine ştie ce schimbare,
ne-am găsit tot din apă.
Doar suiţi amândoi în acelaşi balon
ne vom bucura de liniştea din interior,
în acest univers exterior transparent.
Aşa cum sub litere se ascund comori,
să dăm împreună, mai întâi, norii la o parte,
să nu ni-i mai facem peruci,
judecându-ne aspru pentru orice ploi,
care ne-au udat până la os şi
care ne ţin închişi ca pe-o umbrelă stricată
de rafale,
de fiecare noi din noi.
Să gonim iepurii ce şi-au făcut sălaş în suflet, vrei?
Dacă vom şti cum să lăsăm doar soarele să facă ape-ape,
lumea de-afară nu şi-ar mai putea trimite iscoade,
le-om pune piedici calup de săpun!
Şi nici n-ar fi ceva deplasat
să ne iubim aşa, sălciu, dar curat,
lumea toată oricum e-un balon de săpun!
Hei, tu, iubitule, până vei vrea,
eu rămân aici,
la gura, deocamdată zâmbind,
dintre universul ştiut şi-acest nou creat hibrid.
Eu,
aceeaşi maşină de scris vise,
de plămădit…

00181

1. Text înscris în etapa a XIII-a  a SuperBlog2013; Toyota_hybridSponsor:Brand signature PMS

2.  Fotocredit: Я люблю ФОТО

3. Jora (prelungirea mea felină) are şi ea o maşină hibrid…de scris vise, însă acum se aude doar ţăcănitul tastelor… S_U_P_E_R_B_B_L_O_G

Spuse în lumină

In Superblog2013, teatru on Octombrie 26, 2013 at 6:58 PM

Motto:  „Nu e cuvântul strop de rouă, în dimineţi ce, în răspăr, viaţa-i beţivă şi zurlie şi are sute de poteci? Şi nu-i cuvântul câte-o ploaie, ce spală celora ce vin, păcate şi-ntemeietoare, le împărtăşeşti cu ei, muiate-n vin? Dar ce-i în toate, nu-i tot cuvântul?!… Care e luat şi pus semeţ în frunte, nor ori soare. Şi-apoi e omul… Pielea-i toată, de ar lepăda-o, ar cădea din ea numai cuvinte.”(Alma Nahe)

Personaje:

Scarlett LuxuryGifts – soţie
Concerto LuxuriGifts – soţ
Rebelle – scriitoare
Păun – o pasăre, un alter ego al scriitoarei

Actul I

O încăpere.

PĂUN: (cântă) Mi-am satinat hârtia în calandru,  şi mi-am făcut un…
REBELLE: ( toată numai pene): Ce tot…?
PĂUN: …calcul. (reia melodia) Şi mi-am făcut un calcul…
REBELLE: Pasăre, caleidoscop de muzichii, ia-ţi pana şi hai să scriem poezii!
PĂUN: (acelaşi joc) Ce calendar avem?  Şi-apoi arată-mi calea!
REBELLE: Mergem la Scarlett…
PĂUN: O, har…
REBELLE: Aaa….Nu, pasăre! Azi nu zburăm!
PĂUN: Ce călcătură-i asta?
REBBELE:  Pe călcâi!
PĂUN: Ştii că eu calc pe bătături! Să fiu calin?
REBBELE: Nu, pasăre! Penel calificat… Încarcă-n călimară şi-am plecat.
PĂUN: La Scarlett…
REBELLE: Şi Concerto…
PĂUN: Să cânt adică?  Nu mai vreau, mă doare-n…
REBELLE: Ah, calciu, repede, că mor! (aparte) Pasărea asta e o pupă…zăuuuu…
PĂUN: Dinte îi?
REBELLE: Nu, pasăre, Concerto-i soţul ei! Şi ţine-ţi, te rog, punctepunctele în chei!
PĂUN: Nu-n lacăte?…Să mergem, dar să nu crezi c-o să scriu…(Rebelle îi face un semn discret) ce vrei?
(Rebelle o apucă de cioc şi-o târăşte înspre ieşire; ies)

ACTUL II

O casă colorată-n mov, alb, negru şi câte-o pată de culoare. Şi gazdele în prag, aştepând sosirea Rebellei(scriitoare) şi a alter ego-ului Păun.

Scarlett - colier placat cu aur, cu cristale SwarovskiConcerto - Casetuta cu cristale

Scarlett  LuxuryGifts                                Concerto LuxuryGifts

SCARLETT: Concerto, cea pe care am chemat-o-acum e cam zurlie, e cam…nu ştiu cum. Tu lasă-mă pe mine să-i prezint, această casă, acest labirint. Tu doar să m-acompaniezi, aş vrea, să cânţi de te-o-ntreba ceva şi tu nu ştii. Şi-atunci eu iute voi interveni!
CONCERTO: Eu nu-nţeleg ce treab-aveam de ea! Să scrie despre casa noastră nu e o idee rea, dar…
SCARLETT: (legănându-şi şoldurile ca un pandativ jucând pe-un lanţ) Ţine-ţi vorba, dragul meu! Uite-o că vine, fluieră sau fii un zmeu!(Concerto începe să fluiere)
REBELLE: O, bine c-am ajuns, în câte stele-am căutat, de-aţi şti…
PĂUN: În cinci! Şi cu câţi ochi, hihi…(Rebelle se uită mustrător la el) Dar să intrăm…
REBELLE: Nu vrem aici ca să-nnoptăm!
SCARLETT: Pe-aici, vă rog, pe-aripi de vânt şi tot ce o să vezi, Rebbelle, vei pune în cuvânt!( se aprinde un bec; din când în când, mai cade câte-o fisă)
PĂUN: Că doar n-o să pună-n…(Rebbele îl priveşte mustrător). Bine, cânt!( cântă un cântec trist)
CONCERTO: (oprindu-se din fluierat) De nu vă e cu supărare, eu mă retrag în camera cu mărturii! (Soţiei lui îi sticlesc ochii precum două bijuterii cu cristale) V-aştept acolo, după ce-aţi descris ce aţi văzut în poezii.(iese)
SCARLETT:(aparte şi înfuriată) Aşa, consoarte, vezi-ţi de feng shui! (apoi cu căldură, către Păun) De vreţi să-l însoţiţi, avem o cameră pentru…
PĂUN: (nerăbdător) Copii?
REBELLE: (cu subînţeles către Scarlett): Copii!
SCARLETT(scoate un telefon mobil de sub falsurile rochiei) Uite, poate vrei aşa ceva:  Suport pentru umbrele imprimat cu hartiŢi l-am pregătit cadou şi ţi-l voi da îndată ce Rebelle va face turul casei şi va spune în lumină, dacă această casă e sau nu sublimă!
REBELLE:  I se potriveşte, mereu e plouat! Suportul i-am fost eu, de-acuma scap!
CONCERTO (întorcându-se schimbat)Sac de golf decorat cu cristale SwarovskiM-am răzgândit şi m-am schimbat!
REBELLE: Vă prinde bine-armura! Ce bărbat!
PĂUN: În mov, ce-i drept, era cam…inhibat!
SCARLETT: (îmbujorată de schimbare) Consoarte, uite o felicitare! (îl pupă şi se trage, înfierbântată, de cercel)
CONCERTO: (dregându-şi glasul şi folosind crosele de golf ca beţe arătătoare) Dragă Scriitoare, drag Păun, sunt fericit că astăzi – şi o spun – m-aţi vizitat şi m-aţi emotionat. (aparte) Noroc că m-am schimbat! (revenind) În camera Swarovski v-aş invita întâi…(aici urma un monolog, dar uneori cuvintele-s prea multe, mai multe decât faptele, şi-atunci, ca turul casei să nu fie turuială, ci-animat, poftiţi chiar voi pe site-ul lor, LuxuryGifts.ro,  făceţi-vă propria voastră intrare în scenă)
REBELLE: Nu pot să nu remarc, ce vază!Vaza cu lalele si cristale SwarovskiCe splendoare! Abia de pot să-mi fac printre emoţii o cărare.(după un timp – timp în care au vizitat toate cele 18 camere principale, unde au căutat dedesubturile, doar-doar vor găsi şi ea şi Păun vreun cusur) Uitaţi ce e, venisem doar puţin să stau, noaptea să nu mă prindă în cuvânt, ci-n pat. Dar îmi plăceţi şi vreau să mai rămân, ca ceea ce-am să scriu, să fie un gând bun.
PĂUN: (aparte, înfumurat) Păcat, Doamne, păcat! Rebelle asta-ţi taie cheful tocmai când e de cântat.

SCARLETT(muţi de uimire îi dăruiesc un cadou):Sf. Ioan Gura de Aur despre intelepciune -  Colectia  Atunci să stăm la masă, să ne ospătăm. Cuvintelor de bine să le descântăm.
PĂUN: (făcându-şi numărul final) Ne e vederea din-năuntru spre afară, şi ne uităm-nainte, înapoi, din întuneric spre lumină; nu vedem tot şi nu cuprindem zare, nici pământ! Familia LuxuryGifts e primitoare, dar şi scumpă! De-ţi permiţi luxul, tu te du la ei, nemânuit!  Eu o să merg acum ca să înghit altă tristeţe ce-a venit neorânduit.

(se stinge becul; mai rămâne aprins cât să vedeţi asta:

Poseta fantezie Rebelle neagra RebellePaun decorat cu cristale Swarovski pe suport cu pixPăun

Eu, care eram aşa…                                                                 iar ei se aşteptau să fiu aşa... )

00181

1. Text înscris în etapa a XII-a  a SuperBlog2013; Sponsor:

2. Jorei (prelungirea mea felină) îi plac vizitele, dar mai ales cadourile. Vom afla şi părerea ei despre ce-a văzut, ce i-a sclipit…o mică mostră aici:

3. „Personajele” ilustrate sunt preluate de pe site-ul Luxurigifts.ro.

4. Textul participă şi la jocul nostru(al meu, cel puţin de doi ani încoace), al clubului psi(mergeţi şi citiţi şi la cei înscrişi în tabel, dacă aveţi timp!), Duzina de Cuvinte. Club, care n-a pierdut azi numai un membru al său murind, ci, poate, cel mai vesel psirit dintre noi. Rămas bun, coane Virusache, un rămas bun într-o cheie veselă, aşa cum ne-ai obişnuit cât ne-ai fost…1sm157candle

Visele smulg gratii

In Cartea în care se tace, Superblog2013 on Octombrie 24, 2013 at 3:45 AM

(apasă!)

Atunci când mă trezesc, primul lucru de care am nevoie e o gură de cafea. Nu tu apă caldă (Primarul e de vină!), nu tu apă rece(pe ochi), decât fiartă. În cană! Linguriţe? Două de cafea, una de zahăr. O fac! O fac cu ochii închişi. Nu e niciun pericol când aprind aragazul, deşi tot cu ochii închişi o fac. Imediat ce deschid ochii, ce să vezi? Pisica! O dau la o parte! Ce să vezi? Arde? Nu arde nicăieri! Îmi ridic cămaşa de noapte! Ce să vezi? Tolba de săgeţi, deşi nu-s mâncătoare de carne. Am amintirea ei! A cărnii. N-am oasele, cum s-ar zice. Hmm…Sau dinţii?! Îmi ridic cămaşa de forţă…Eu îmi rod unghiile.

N-am făcut asta dintotdeauna. Am făcut-o în copilărie, m-am oprit. Şi pe urmă m-am apucat iară. N-am pile!

Din când în când salvez copii. Copii după certificatul de naştere, copii după buletin, copii după copii. Nici nu mai ştiu pe unde m-am împrăştiat. Un fel de de-a v-aţi ascunselea, dar fără să mai scuip pereţii.

— Ptiu pentru mine! na, că m-am salvat. Pot să mă ascund în orice şi oriunde. Dacă profit de neatenţie, reuşesc să mă scuip mereu. Sunt salvată! Şi-atunci mă leg la ochi şi mă caut. Când mă leg la ochi, mă ating! Abia când mă ating, mă simt. Nu mă tulbur, plânsul nu e o opţiune! El te podideşte! Te surprinde, adică! Să crezi în tine, să crezi orbeşte!

— Baba oarba, baba oarba! Cazi ploaie, cazi! Ploaia ochilor curăţă! Plânsul e recomandat tuturor, deschide întru văz! Uneori mă gâdil. Abia în acest moment pot salva prunci. Părinţii lor mi-i aduc, mi-i lasă două ore şi pe urmă mi-i iau.

— Ia-l! Fă teatru cu el! Unul e prea neatent, altul obraznic, altul autist, altul e prea vesel, altul e prea trist? Nu-i nimic! Eu îi repar! Aduceţi-vă copiii la mine! Aici ne luptăm cu fricile, cu răbdarea, cu statul pe scaun, cu statul în picioare, cu statul la oliţă, cu statul, cu sistemul. Drepţi! O Şcoală de Luptă unde învăţăm împreună să leşinăm artistic, să aterizăm pe spate, că pe faţă nu ştiu de ce, dar nu e comod. De ce credeţi că-i zicea doica Julietei a lui Romeo, tustrei ai lui Scuturăspadă, Julica? Jocuri de culise…Castelul.

— Ce jocuri avem azi? mă scoate din castel un prichindel abia dezlipit de sânul mamei. Jocurile foamei, puiule, îmi vine să-i zic. Ceva e putred…

— Sticluţa cu…apă! Nu fuge nimeni! Suntem toţi o apă! Sticluţa cu…parfum! Nu fuge nimeni! Doar câţiva alergici! Sticluţa cu…suc! Nu fuge nimeni! Deşi, aici ar trebui să fugă cu toţii. Gata, ştiu cum să-i fac să fugă pe toţi!  Sticluţa cu otravă! E prea devreme pentru ei, ştiu! Potrivit autorului amintit mai sus, mai pe la 13-14 ani.

Oricum, otrava nu te caută la tinereţe. Nici la bătrâneţe!

— Voluntari? Îi întreb de fiecare dată. E alegerea lor, nu-i forţez! Unii s-ar tulbura şi-ar scânci. Ei, uite, asta numesc eu Spiritul Jocului. Un Scâncilă! E verde şi se scurge uşor-uşor! Aţi observat, fiecare joc are un Scâncilă al lui şi-o tăcere în batiste. Tăcerea e cea mai curajoasă formă de împotrivire! Să poţi să taci e un act de curaj! Să rămâi blocat în tăcere, e şi mai şi, devii un erou! Eroii sunt tăcuţi, nu? Nu-s scânciţi! Ţară-ţară, vrem scânciţi!?

— Pe cine? zice ţara.

Să dăm cu banul? Nu, nu! Mai bine dăm cu piatra. N-are cap, n-are pajură! Are duritate, în schimb. Oricum ar cădea, pică bine! Uneori crapă ea, alteori îţi crapă capul. Nu contează, fii ostaş! Fii câine!

— Şo, pe ei, că-s oameni bătrâni! Nu mai pot munci! Şo, pe ei, că-s cerşetori! Pot munci!  Aceştia sunt scoşi din joc de la sine! Şo, pe părinţi! Şo, pe prinţi! Şo…tron! Şotronul?

Şotron e un om, aţi observat? Are cap, are mâini, dar e vai de picioare. Nu le are! Un om-şotron se sare-ntr-un picior!  Un tron nu se sare! Dacă te-ai aşezat pe el, înfige-ţi curu’, înfige-ţi rădăcinile, dar teme-te! Teme-te de înţepenire, de moarte sigură! Există o urzeală a tronurilor foarte precisă! Trebuie să ai sânge albastru ca să rezişti acolo! Şi de unde?

— Alooo, se fac pe undeva donaţii de sânge albastru?

Acolo unde e un tron, e un loc grosolan. O să aşez cu grijă capacul! Şi o să mă trag înapoi din jocul ăsta murdar!

Pare că mă joc? Eu pe mine, da!  Uneori de-a raţele şi vânătorii, iar de când s-au împuţinat raţele şi s-a mărit numărul vânătorilor, mă gândesc că arcul meu e o raritate. Îmi stă în limbă! N-am plasture pe gură. Las’ că-mi trece!  Îmi trece mai întâi o mână, dup-aia fundul, dup-aia o bucată de picior. Băgat! Şi-apoi mi-au mai rămas ceva pene, de ce să mă plâng?!

Din când în când, prin nu ştiu ce urzeală, se întâmplă că mai vânez şi eu.

— Uite ce-am vânat azi! O pâine! Cât m-a costat? O amintire! Care mă costă încă cât fugile mele. De banal, de cotidian, de propria mea iubire. Nu mă fugăreşte nimeni, eu alerg! Eu alerg, eu mă prind! Mă joc de-a (cu)prinselea în pană, deşi către sfârşitul vieţii voi avea doar o duzină de datorii, o traistă de cunoştinţe şi, ca trofeu, o plasă mare-mare! Bugetul, ca să vezi, nu-i infinit!

Pe ce-aş schimba o plasă? Pe o fereastră deschisă când uşile sunt închise! Pe o fereastră sunt multe vise. Şi gândaci! O fereastră e un univers! Eu nu sunt un gândac!  Şi nici astronaut. Dar le simt jocul! Urcă în susul podelei! Mână cu mână, pas cu pas!

— La perete, la perete, stop! N-am înţeles dintotdeauna semnificaţia ideii. Să stai cu spatele la tot şi la toate, dar din când în când să întorci capul.  Şi ăsta e tot un joc cu scuipături. Dar pe faţă! Nu te mai ascunzi!

— Cine eşti? Nu mă simt jenată! Capul sus, te vor adora! Jocurile sunt făcute deja şi sunt toate! Sunt adult! Nu trag eu cu arcul în creatorii de jocuri, deşi, vă imaginaţi ce mutre ar face?! Le plac jucătorii înfierbântaţi! Sunt adult! Mai pot urca? Spre încă ce? Spre un câmp de licurici?

Ce de-a licăriri! Ca şi cum aş fi chiar eu un creator de joc. Eu nu sunt o fetiţă rotindu-şi fusta scânteietoare! Rosteşte-ţi numele de două ori şi ţi se va deschide! Cine-mi zice în ce direcţie este în sus?

— Fii entuziastă, fetiţo, visele smulg gratii!

00181

1. Text înscris în etapa a XI-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Jora (prelungirea mea felină) are şi ea JOCUL ei, în SuperBBlog-ul ei.

3. Precizări: Un om cu care ne mândrim c-o ştim din virtual, dar şi din real unii, este Tuşa Vero, cea care a tradus „Jocurile Foamei” şi  o treime din „Dansul dragonilor”,  care este al cincilea roman din seria „Cântec de gheață și foc ” a scriitorului american George R. R. Martin, din care „Urzeala Tronurilor” este primul roman , iar acesta e un mic filmuleţ, făcut de psi, ca o încununare cu rod a muncii ei de traducător:

 Rândurile încadrate între steluţe reprezintă inserţii adaptate după mici fragmente din „Jocul lui Ender” şi „Jocurile foamei”

În text, am făcut referire la jocul „de-a gândacii şi astronauţii”- Jocul lui Ender

4. Fotocredit: Я люблю ФОТО(foto2), O fată de ghindă(foto1).

Omertà

In Superblog2013 on Octombrie 21, 2013 at 4:45 AM

 

image

Se numea Solaria. Nimerise acolo cu chiu, cu vai, în timpul unui antrenament la sticlă, astfel că toţi erau cu spatele, și n-a contat intrarea ei. Gândul o întuneca, dar nu fiindcă se gândea la asta, ci fiindcă ajunsese aici, crezând că se va putea salva. Pe ea şi pe cei doi copii ai săi.  Și nu vedea cum. În fapt, nu se gândea că nu însemna nimic pentru cei cu spatele la ea, nu-i păsa, pentru că aici, odată intrat pe acest tărâm, îţi uitai greutatea. Căută din priviri butonul care i-ar fi luat în primire sosirea, aşa cum scria în broşura pe care o purta la rever.

Pe cel mic îl purta elegant pe braţul ei îndoit, într-o paporniţă încropită la repezeală dintr-un ştergar, ca şi cum ar fi cărat o geantă şi dacă nu s-ar fi auzit scâncind, n-ai fi zis că ţine acolo încă o viaţă. Pe fetiţă, adormită de oboseala drumului, dar şi de tăria aerului curat, pe care nu-l mai respirase de când era de vârsta celui mic, o ţinea într-un marsupiu improvizat dintr-o jumătate de cearceaf de la ultimul motel unde poposiseră înainte de a intra pe Omertà. Nu-l considera un furt, luase cât îi trebuia, chiar dacă nu îi aparţinea; şi oricum nu conta.

Să fim serioşi, cine ar fi raportat la Poliţie furtul unei jumătăţi de cearceaf?

Scoase un pacheţel din paporniţa lui Ati – numele bebeluşului – şi încă unul din cearceaful care o purta pe Nvidia – numele fetiţei mai mari, şi le despachetă. Erau două plăci grafice uzate, plata pentru a putea avea acces în acest loc. În interiorul respectiv, unde de-abia intrase şi care semăna cu o cameră de aşteptare, nimic nu îi amintea de lumea reală. Peste tot erau numai plăci video, dispuse fiecare într-o formă finită: fotolii, canapele, măsuţe de cafea şi o cabină, asemănătoare celor de duş ca şi formă, pe care scria Forum gaming. Nu o observase de la început. Apăsă la întâmplare pe una dintre „cărămizile” cabinei şi apărură, aşa cum se aştepta, mai multe ecrane. Plăcile se interconectaseră. Putea să vadă în toate direcţiile. Îşi aşeză plăcile ei într-o rază, completând o imagine începută de altcineva, un soare.

Dacă eşti aici, înseamnă că ai mai fost cândva, se porni o voce mieroasă dinspre difuzoarele ecranelor. Te-ai săturat de placa ta? Dacă da, apasă pe  Lansare AMD HD 7790 Bonaire, dacă nu, apasă pe Lansare NVIDIA Geforce GTX 650 Ti BOOST.  Nu ezită, deşi ştia la ce să se aştepte de la un forum de specialitate(recomandări, păreri, discuţii). Asta îi trezi amintiri!

Telefoanele de la 3 noaptea, în care era anunţată că familia atacă ori că e atacată. Când era atacată, nu putea zăbovi! Trăgea de soţul său adormit pe jumătate, îi freca ochii cu un tampon umezit într-un castron cu apă rece-rece, pregătită din timp, ca să caşte bine ochii şi să nu fie ucis în misiune. N-ar fi rezistat fără el. Când Malahi, capul familiei fusese ucis într-una dintre misiunile cu un grad ridicat de dificultate, s-au simţit pierduţi. O anunţase soţul, în pragul uşii, în timp ce-o alăpta pe Nvidia. Nu şi-au vorbit o vreme prin casă, din acea teamă că oricare dintre ei doi ar fi putut elogia momentul într-un mod prea sentimental. Şi, niciunul nu voia să-l rănească pe celălalt mai mult decât era deja fiecare dintre ei rănit de dispariţia capului. Trecuseră la nivelul următor, dar cu ce preţ!?

Misiunile în care familia ataca erau mai lejere, putea să amâne momentul – pe care-l numea și-acum, în glumă, momnet, dar la bază fusese o greşeală typo pe care o făcuse într-una din serile cu misiuni active, anunţând familia să întârzie atacul şi să se amâne momentul cu cel puţin un sfert de oră, cât ar fi îmbăiat-o pe miracolina Nvidia. O usca, o culca şi apoi îşi plimba săgeata pe monitorul robust de care era mândră. Grafica era minimală, dar nu conta! Nu era o joacă, cum părea! Acolo era viaţa ei, cu un ochi pe miracolină şi cu celălalt pe antrenamentele la sticlă , ca să devină un trăgător mai bun şi pe jafurile ce-aveau a fi planificate, ori erau deja în curs. După moartea lui Malahi, Terodnick şi ceilalţi membri ai familiei au uns-o dona, dona Solaria. Cât de mândră era! Dar acolo nu conta invidia, acolo și atunci putea să fie oricât de mândră voia ea.

Fiecare dintre game vă arată oferte ale acestui magazin online. Pentru a schimba realitatea, daţi click o dată! Pentru a o selecta pe cea care vă convine, daţi click de două ori!  reveni vocea aceea fină ca un ciorap de mătase, trezind-o la realitate cu o formidabilă descărcare electrică. Se verifică şi era şi mai uşoară acum, că-şi golise câte o imagine bună din sacul cu amintiri. Bebeştinul Ati şi miracolina Nvidia erau şi ei la locul lor, unul pe mână, unul în marsupiul pe care dacă l-aţi fi văzut cum era prins, v-ar fi amintit de tolba cu poveşti a poştaşului de odinioară.

Se îndreptă spre una dintre măsuţele de cafea, apăsă pe una dintre ele şi pe masă apăru o cană de cafea. Miracolina se trezi şi ea, aşa că mai apăsă pe una dintre plăcile grafice şi apăru un pahar cu suc. Natural, desigur. Bebeştinul, care în tot timpul ăsta pe care-l pierduse în cabina de duş adormise, se trezi înfometat şi începu a scânci uşor, dar Solaria ştia deja ce era de făcut, aşa că mai apăsă încă o dată placa grafică şi apăru un biberon. E timpul să-l înţarc, gândi ea, şi-i îndesă, fără să clipească, suzeta biberonului între buzişoarele firave, bebeştinului. Îi era poftă de o ţigară, dar le terminase înainte de-a ajunge aici, ca să-şi ia de-o grijă.

Se uită la cei prezenţi, care tot cu spatele erau, antrenându-se la sticlă, nesimţindu-i în continuare prezenţa. Poate că luna străluceşte atât de puternic pentru cei care nu pot urca scări imaginare spre soare, gândi cu voce tare către Miracolină şi Bebeştin, cu ochii înlăcrimaţi. Îi plăcu ce-auzi, așa că mai repetă o dată. Și de data asta vru să țipe, dar se trezi fixată de cele două perechi de ochișori ai puilor ei.

Cei ce n-au putut trece dincolo, rămân aici, până când își vor demonstra nivelul! fu ruptă din şirul gândurilor de ordalia realității contemporane. Mai aveți dreptul la o singură descărcare!

O invadară culorile, cu imaginea lor, cu proiecţiile lor şi se lăsă purtată de ele înspre o ultimă amintire.

Atunci când veni sorocul să o nască pe Nvidia, deşi deja i se rupsese apa, mai zăbovi cât să ceară pe mirc permisiunea familiei, ca să meargă să nască. La naşterea lui Ati, la fel, numai că se afla pe DosDecarte, tot o reţea de socializare cu alţi jucători ca şi ea. Tehnologia evoluase, dar lumea era tot la fel, prinsă în realitatea ei şi din când în când zguduită de plăcile care uşurau Pământul de energia acumulată.

– Plătesc, oricât! Cer permisiunea, pot să merg să nasc?! şi râse acum, retrăind trecutul, râse cu pofta unui copil atunci când e gâdilat, râse de umbra omului care fusese cândva sub soare. Bău cafeaua rece dintr-o răsuflare. Era amară, dar era sătulă de atâta dulce. Privi înainte și…

păşi într-o lume nouă, total cunoscută, prin uşa imaginară, pe care tot o placă grafică o deschisese după ce descărcă ultima amintire, numai că ea n-ar fi recunoscut-o, fiindcă asta era regula. Odată întors în timp, dar cu o tehnologie similară cu cea a prezentului pe care tocmai îl părăsea, trebuia să uiți. Tot!  De fapt, aproape tot. Trebuia să-și amintească, în primul rând, cum să-și aleagă o placă grafică bună și un singur joc din copilăria ei. Își codifică amintirea cu placa, ca să-i fie mai ușor: Mediadot. A ales la repezeală Castelul — din memoria încă în stare de-a reproduce amintirea — jocul acela cu 7 cărămizi, pe care trebuia să-l dărâmi, apoi, fără ca să fii prins, să-l reclădești din nou. Odată ajunsă acolo, i s-ar fi dat dezlegare deplină la joacă, la acest joc, dar și la bucurie, pe care o va putea de-acum înainte împărți cu cei doi copii ai ei.

Deşi ştia că avea să fie ireal ceea ce era dincolo de uşă, o merita! Soţul ei o aştepta în prag de lume, fără plăci cu instrucțiuni de calcul paralel care să mineze bitcoini, fără ventilator propriu. Fără nimic. Doar cu două brațe desfăcute și un chip senin.

Luna nu sfâşiase încă cerul, cu vârful ei cel mai ascuţit….

Aţi trecut de acest nivel, felicitări familiei! se mai auzi din ce în ce mai înfundat, vocea ghidului virtual. O nouă voce, de data asta fără nicio inflexiune vocală care să inducă, le deveni deschizător de drum: Poftiți, poftiți! Miracolul nu se află în miere, ci în încăpăţânarea albinelor

00181

1. Text înscris în etapa a X-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Textul participă şi la psiluneli(o altă joacă virtuală creativă în cuvinte), pe tema „Umbra omului”

3. Jora(prelungirea mea felină) îşi face şi ea jocul(sau joaca?), ca de obicei, pe blogul ei, unde participă ca fiind singura concurentă în propriul concurs SuperBBlog(cu dubluB), o copie fidelă (a) SuperBlog. Dacă aveţi chef şi timp, vă aşteaptă la ea.

4. Fotocredit:  Я люблю ФОТО

$ (a) muză Irealia. Orice asemănare cu un firicel din povestea trăită de ea, e pură, dar absolut pură realitate. 😉

Punctaj obținut :99

Hai să mai tăiem

In Superblog2013 on Octombrie 18, 2013 at 6:58 AM

Hai să mai tăiem o panglică, să mai inaugurăm încă un interior, încă un exterior, să mai punem o ştampilă, o vorbă bună pe lângă urechi, să mai folosim nişte lipici. Hai să mai tăiem îńcă o nevoie şi s-o prindem în capse de primul stâlp, de primul gard în drum înspre locul unde omul e într-o hârtie, luminată de neon, hai să mototolim o scenă, ah, şase, şefu'(!), s-o împăturim, uite un câmp, uite o luptă-ntre pixuri şi corectoare, cine câştigă(?), cine mai moare(?), cine e şters(?), cine e-n scris(?), uită-te pe fereastră, îţi plouă, îţi ninge…

Pa-u-ză-de-ma-să, ticăie ceasul, ai auzit, mă(?), pauză de masă, pauză de masă, dă mai departe, respiră, nu te mai scărpina, mă(!), mestecă bine, consumabile(!), înghite bine, ai un cutter, ai un foarfece(?), uită-te pe fereastră, mişcă, te taie, mişcă, te-ndoaie, te mişcă(?!)nu mai e soare, decupează zăpada, e-n așternut.

Hai să mai treacă, haide cu timpul, ce n-ai făcut până acum(?), ce n-ai dezvoltat(?), hai să mai dăm din buze, hai să ne mai frecăm la ochi, să ne mai trosnim degetele, să ni le-nmuiem în buretiere cu gel, să mai simţim în călcâie, să ne mai dezmorţim frunte, ce izvoare(!) haide, haide, să mai perforăm o idee, să mai batem un rând, să mai tragem de-un gând, uneşte fragmentele, uneşte punctele, prezintă goluri, izvoare diferite din mână, sub mină, în mozaic, formează treptat-treptat un motiv; câte facultăţi am(?), câte acte(?), câte spirite, mai grosolane, mai fine, măi, suflete(!), măi, spirite(!), întâlneşte-ţi popasul, hai, acţiune(!), post-it, postit, trăim pe socoteala stocului produs în ajun, şedinţă, n-ai auzit(?), şedinţă, lungi succesiuni de zile noroase, îngăduie nervilor, îngăduie muşchilor, scânteiază, numără direcţiile, linii drepte, mii de unde, culcă-te, scoală-te pe birou, viitorul e bătut de prezent, trecutul îl  tot abate, prinde-l în ace cu gămălie, dă-ţi pace!

00181

1. Text înscris în etapa a IX-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Jora(prelungirea mea felină) se chinuie de zor să inventeze o ştampilă hazlie, sunt tare curioasă unde-ar folosi-o.

Femei în bronz, bărbaţi în aramă

In Superblog2013 on Octombrie 17, 2013 at 5:27 AM

Ţi-am ridicat statuie, fiindcă m-ai învăţat cum să-mi rotunjesc coatele şi cele şase virtuţi: dragoste, bunătate, bucurie, credință, venerație și milă. Dar le-am uitat catrenele cu fiecare gând negru, cu fiecare viciu al fiecărui gând roz şi-atunci mai turnam o statuie, şi încă una, pe fiecare centimetru de suflet – deşi măsurătorile importante ţin toate de câţiva centimetri – , cu super-puteri ori ape, nu ştiu, n-am fost atentă dacă erau ape pe care le țin în flacoane sau bălţi prin care am călcat ori am dat cu bâta în câte locuri te-am căutat, în câte momente te-am  găsit atent, în câte stele verzi am leşinat când te vedeam că adulmecai alt gât, că miroseai altă eşarfă încolăcindu-se, că schimbai alt interior pe care-l numeai acasă, până când iroseam toate esenţele din care te plămădeam.

Din când în când, mă duc să te vizitez. Mă uit acolo cu orele şi-n timp ce mă uit, te îmbrac în haine fără aripi şi-apoi îţi desenez peste chip mustăţi, barbă, ochelari transformându-te în mintea mea în cea mai hazlie caricatură din lume, o harababură sublimă de moment, căci cu fiecare expresie, o clipă de seducţie, dar şi minciuna ei.

„Cine te minte? „, parcă spui,  „dincolo de ochi, cine te minte?” , dar chiar în acel moment se prăbuşeşte o schelă frângând picioarele unor gură-cască în gura cărora te uiţi, dar nu te mai întrebi de ce te uiţi, iar eu îţi stau pe cap.

„Mii de scuze, doamnă, vă luasem drept o pasăre”, îşi retrag târşâite măturile tocite în teacă oamenii străzii – măturătorii sunt niște oameni de treabă – , le lovesc de caldarâm, le scutură de mizeriile indiferenţei şi-şi împing cărucioarele cu miasmele lor spre alte statui străine, ” mirosiți foarte bine, doamnă”, se miră ei de trupul meu, de trapul meu în treacătul lor, „ce parfum, ce parfummm!”

Par fum, dar de unde să știe ei ce par?  Ce fum! Cu  fiecare oală de jăratec cu care mă hrăneai, vrând ca să mă înfometezi de tine, mai dărâmam un obstacol, mai dădeam o copită în propriul stomac, ca să-mi adorm fluturii, mă mai fâstâceam la câte o atingere, mă mai înhămam la  câte o cotigă de întrebari, fără să mă întreb până la urma urmei, dacă nu cumva e prea mult pentru o statuie, dacă n-ar fi trebui să găsesc altă formă de echitaţie în care să-mi sar iubirea, în care să-mi  torn iubirea, poate-ntr-o găleată cu apă rece…Poate să-mi fac chiar mie statuie.

Dar nu, eu mă încăpățânam, ca o orhidee-albină, când ne întâlneam, tu îmi dădeai ace de podoabă, eu butoni de bufon, apoi ne topeam, mai întâi în ceaţă şi când se ducea, eu în bronz, tu în aramă, alături de alte femei în bronz, alături de alţi bărbaţi în aramă și ne așteptam obraznici în procesiune frumoasă, șlefuirea, epoca și un parfum potrivit – parfumul unei femei spune mai multe despre ea decât scrisul ei , n-am zis-o eu, a zis-o Dior – care să dărâme soclul oricărui „mint!”, şi, în sfârşit, să fim împreună într-un scenariu posibil în care totul e verde, în floare, aerul e înmiresmat şi tu nu te mai cauţi în zodii, nici pe maică-ta şi nici în alte închpuiri, ci în momente de cotitură, cu cotingentele lor, cu cotizaţiile lor, cu cotierele lor şi ar mai fi multe de cotilit prin moara cuvintelor, dar nu mai vreau cotiuhă , jeluirea – deşi comică, e cel mai adesea monotonă – mai bine mă gândesc cum naiba să te seduc cotiş, Barbă-cot, călare pe-un iepure şchiop, în secolul următor, singurul meu scenariu câştigător, şi ştiu, ştiu, fireşte că ştiu, deloc cotidinan.

Şi totuşi, poate că n-am dreptate…Poate că abia m-am trezit! În chihlimbar cenuşiu, în mosc, în lemn de santal, în frezii, în strelici(e), în mandarină, într-o portocală…Poate că am acel parfum să te seduc, dar puțin, mult prea puţin umor care să-l pulverizeze înspre tine, dezîmpietrindu-te.

00181

1.  Text înscris în etapa a VIII-a  a SuperBlog2013; Sponsor ;  produs promovat: 

2.     Jora  (prelungirea mea felină) are şi ea proba ei de parfum,  în SuperBBlog(dubluB)-ul ei. Are un invitat priceput la parfumuri.   😉

3.  Fotocredit: Friendstravel