alma nahe

Posts Tagged ‘Gerovital’

Gata de toate

In SuperBlog2017 on Octombrie 9, 2017 at 10:21 PM

Știți pe cineva gata de toate? Adică, gata de bine, gata de rău, gata de frumos, gata de urât și, după toate astea, gata de selfie? Ei, bine, eu sunt genul! Așa încât, dacă nu știați pe cineva, acum mă știți pe mine.

Deși sunt actriță, pot oricând să fiu propriul mașinist la/în scenă și, în pauza mea de muncă (în praf și multe altele) ca mașinist, pot să fiu scenograful și regizorul propriului spectacol. Dacă nu am de ales (și nu am de cele mai multe ori!),  sunt și propriul sunetist. Și omul de la lumini!

După ce îndeplinesc toate sarcinile astea tehnice, mă ocup, în fine, și de partea artistică. Sau, mă rog, ce-a mai rămas din ea, în mine.

Cu toate astea, n-o să mă auzi „eu sunt actriță”, decât dacă îmi cere cineva să am și pregătirea asta și e musai să i-o arăt. Uneori am senzația că am la mine mereu un soi de praf magic care mă transformă, atât fizic, cât și psihic, fiindcă nu prea e omenească combinația asta.

Sunt zile în care mă întreb când va veni ceasul ăla în care să muncească o întreagă echipă pentru mine, ca eu să ies cu fața curată din toată mașinăria (a se citi nebunia!) asta.

Că înghiți tot praful din lume, care dă bine, recunosc, în luminile reflectoarelor, nu e mare lucru. Partea grea e că îl pui pe față și-l întinzi ca o mască, gata pregătit să joci un maur. Ce dacă vrei să joci, totuși, un alb? Înarmează-te, Olimpio, cu scheme pentru recuperarea feței!

1 – curățare / purificare;

2 – acțiune / tratare;

3 – mascare / camuflare.


Ai la îndemână produse eficiente, create de specialiști ce folosesc ingrediente de ultimă generație, o marcă de încredere, românească, ai Farmec! Din nou!  Ești iar frumoasă, pielea ta e e iar o piele sănătoasă, eficacitate demonstrată! Gata, te-ai reparat, actrițo, pa acnee, fă-ți un selfie!

Sigur că, cei care vin la spectacolul tău de teatru, habar n-au toate astea! Ei au senzația că îți păstrezi fața fină, așa, fiindcă… nu muncești! Păi, ce, asta e muncă, că minți oamenii? Că poți să-i păcălești că ești altă Olimpie, înseamnă cumva că te-ai spetit și ai muncit pe rupte? Nu!

Tot oamenii ăștia au senzația că tu, de fapt, ai slugi, că de-aia arăți atât de nemuncită! Iar tu ai creme și… mulți nervi!

De fapt, au dreptate că îi minți! Cu ceva, nu cu rolurile tale! Îi minți că nu ești tot tu mașinistul, sunetistul, omul de la lumini etc. Îi minți că nu demitizezi actorul din tine! Că îl lași parfumat și plin de sclipici în lumina reflectorului și nu plin de bube, fiindcă scena — dacă nu știați, aflați acum! — e un focar de boli, praf și multe alte mizerii.

Desigur, aplauzele! Le auzi și îți trece! Pui o bandă de curățare a punctelor negre pe față și-ți trece!


Pui masca film purificatoare și-ți trece! Ți-ai reglat exteriorul, nemuncito!

Cu interiorul e, însă, ceva mai mult de lucru atunci când ești un creator de teatru. De artă, în general! Când vrei să rămâi unul, în astfel de condiții…

Cel mai mult mă deranjează că sunt locuri unde nu se face nimic, nu se creează nimic, dar există o echipă tehnică, paradoxal. Dar ne facem cu toții că nu vedem. Ne ținem fețele cu creme, cu măști, dar spiritului îi trebuie ceva mai mult de-atât și e aiurea că aceste situații sunt multa realitate. Sunt zile și nopți când nici visarea nu-ți mai ajunge!

Desigur, ce spun eu nu se întâmplă în teatrele mari, în orașele mari, ci în lăcașele de cultură din orașe mici, cum e cel în care îmi duc eu veacul, dar slavă Dumnezeului Meu (Teatral) că pentru cei care fabrică produsele astea miraculoase nu contează cât de mic e orașul și cât de neprofesionist e locul ăla de cultură unde profesezi.

De fapt, chestia asta cu „oraș mic, posibilități mai mici” e foarte adevărată, dar nu pentru că orașul e mic, ci pentru că unii oameni care locuiesc în el și vor să facă ceva pentru oraș, pentru educație, sunt prea mici și neînsemnați și, mai ales, sunt naivi. Cred că alți oameni apreciază sacrificiul lor. Și dacă nu acum, atunci! Când va fi! Și, poate că și sunt apreciați, dar…

Dar asta e altă discuție, nu vreau să mă umplu de bube din aceste motive! Nu că n-aș avea tratament pentru orice! Gata de toate, cum ziceam! Eu sunt gata de toate fiindcă m-am obișnuit să fiu gata de orice! Oricând, oriunde, oricum! Cu un preț! Mic, cel al gamei Gerovital Stop Acneee! Și unul mai mare, dar care nu se mai povestește aici, fiindcă nu e locul. Și nici timpul cel mai potrivit.

Spectacolul se ține cu un chip luminos! Indiferent că joci o slugă sau o prințesă. Eu mă întrețin singură, fiindcă știu că orice om are Cosmografia lui proprie. Și, de-asta sunt gata! Acum, aici! În fond, ceea ce se vede e fața. Și e foarte important cum faci să ieși cu fața curată înfruntând intemperiile de orice tip, fiindcă vrei să ieși la rampă și pe mai departe, nu? Așa cum te cred ei, spectatorii, că ești…

SuperBlog 2017, Proba nr.4, sponsor: 
.

Anunțuri

Există și asasinate din entuziasm

In dicţionar de mişcare on Octombrie 2, 2014 at 2:07 PM

image

Ți-ai luat o căprioară,
ai înrămat-o,
apoi mi-ai zis mândru
„Asta ești tu!”,
ai bătut un cui, m-ai așezat lângă alte  căprioare — pe peretele dinspre bucătărie —,
etichetată, ca și celelalte,
dar eu abia am încăput:
„Mai tai din ramă, nu te îngrijora!
Aici rămâi!”
Eu păream ușor nelămurită,
neunsă(aspră),
nepotrivită în cadru,
nenorocită,
necioplită,
ne…nimic-nimic,
și-atunci tu, ca prin farmec,
m-ai învârtit pe degete,
m-ai îmbrobodit,
m-ai atins:
„Aveți etichetă, nu am cum să vă încurc!”
Aici s-a rupt filmul,
n-am văzut albastru în fața ochilor,
dar am văzut bleumarin,
„ne-ai pus pe căprării, cum s-ar zice,
în ordinea intrării în viața și în casa ta”,
gândeam.
Gândeam?
Nici nu-mi mai încăpeam în piele, de fericire,
dar nici pe ușă, așa că
mi-am băgat mai întâi picioarele,
nu mi-am mai bătut capul,
n-am luat liftul,
am coborât scările,
fiecare ușă (pe lângă care treceam
sălbatică) era un copac,
în spatele fiecărui copac un vânător,
în spatele fiecărui vânător nu era nicio femeie,
ci o cremă antirid
o spumă de ras,
un șampon antimătreață,
un gel de duș revigorant.
Am ajuns acasă,
mi-am lepădat pielea de căprioară,
am luat o cârpă și-am șters praful
de pe singurul meu tablou,
înfățișând un cerb,
cusut de bunică-mea,
am închis ochii
și-am visat toată gama
Gerovital H3 men,
am deschis ochii,
„Nu orice vis e un coșmar!” mi-am zis,
i-am închis din nou
și-am intrat în pădurea potrivită,
unde așteptam cerbul meu potrivit,
numai că el era la baie,
se aranja pentru mine
și până să iasă — dar și ca să închei acest poem — am adormit din nou,
dar măcar mirosea frumos,
pădurea era verde,
se închisese sezonul de vânătoare,
pe vânător îl omorâsem din și cu entuziasm
undeva pe la versul 22,
dar am ascuns crima(era să zic crema) bine,
dorm liniștită,
sunt acoperită,
pământul se învârte,
roata se învârte,
opriți-mă,
mă chinuie entuziasmul!

00181

Superblog2014, proba de image

 

Punctajul obținut:78

Ce-ai în coş?

In Ciné m-a poftit, cinema fabulat, Superblog2013 on Octombrie 31, 2013 at 5:34 PM

Ce-ai în coş? te-ntreabă-n anotimpul rodului îmbelşugat,
un ochi iscoditor ce-şi plimbă chipul luminos pe sus, cu tot cu nas,
ce locuieşte gard în gard cu tine. Păi, ce să am vecine? Ghinion!
asta i-ai spune, dar o faci în gând, fiindcă se ştie,
nu ştiinţa te împinge să dai piept cu ghinionul, ci întâmplarea.
Un măr găunos! spui tare, cu juma’ de gură
şi intri ruşinat în bătătură.
Se-ntâmplă câteodată prin livezi, că nu tot ce aduni, ca rod,
e pe măsura priceperii, a îngrijirii şi a muncii tale.
Şi-atunci pe cine să dai vina? Îi zici Vrere, care vine
din neţărmurita încăpere a cerului Înalt. Unii ar zice că n-ai muncit cu cap,
că de-aia nu ai parte, chiar de ai carte drept îndrumător.
Dar cum trăieşti în armonie cu slovele din taine ce se-ascund în stele,
până la urmă, încrezător în cerul darnic, fără pată,
dai vina pe micimea lor şi-a altor Sfere cu coarne şi le pui şi-o coadă.
Când ce-ai în coş nu e un măr gustos, un anotimp îl scoţi din lanţul lui
şi-l cauţi în tăria firii tale, dar amâni rodul.
Las’ că-mi trece! şi, plin de bube pe-al tău chip, de supărare, aştepţi anul următor,
căci câte nu poţi făuri cu aşteptarea în vederea unui ţel?
Deşi, dacă îţi aminteşti din tinereţea-ţi,
nu prea-ndepărtată, că ce ai vrut atunci pentru acum,
n-a fost să fie şi-apoi te uiţi şi-n curte, nici picior de ie,
nu prea-ţi intră bine, vezi că eşti nerod!
Căci nu te-ai priceput s-o ţii numa-ntr-o pupătură, numa-ntr-o iubire
că pân’ şi pe cea fată a mai dragă
ai zgândărit-o precum îţi scobeşti un coş,
crezând c-aşa ai faţa mai curată în faţa celorlalţi holtei,
puşi pe distracţie mai mult, decât pe-a faptei cu folos,
şi-ai rămas singur(dar şi mai bubos), c-ai dat de gustul dulce al sălbăticiei.
Ori mere pădureţe sunt destule-n drum,
dar tu vrei unul mai de soi acum şi cin’ să te mai ia?
Livada ţi-e şi ea săracă…şi uite-aşa, pe-al amintirii fir,
o păsărică ciripind, ăst ultim gând te-ntoarce iară în prezent.
Păi, cum să vezi deasupra capului ce zarea-ţi poate desluşi
stând pe un scaun şi visând cai verzi ori alte amintiri necoapte
şi aşteptând să coacă altcineva un rod livezii tale peste noapte?
Doar dacă eşti un cititor şi dincolo de stele!
Ori dacă tu în jur nu vezi, atuncea cum?
Cu ochii căutând o cale,
ca ce-ai acum în coş să nu atârne ca ocale de gânduri rele,
mai simplu e să-ţi pui picioarele-n spinare ori ochii să ţi-i ţii în patru şi să caţi un vraci,
decât în arătări, livezii, dar şi pentru celelalte bube.

Din fericire, păţania de faţă nu-i fără rezolvare,
că slavă – şi-aici nu mă hotărăsc ce spirit şi din ce cer îţi vine el,
înaripat – cui l-a îndrumat, omul nostru s-a pornit pe căutat un leac
pentru a sa livadă, pentru faţa lui, dar şi a lui putinţă
şi, culmea, l-a găsit!
Ce-ai în coş?
Un măr frumos!
răspunde el,  acum mai luminat,
nu mai stă omul cu palmele la tâmple supărat,
nu-şi mai fereşte faţa de cel ce-a întrebat,
ci cată chiar el întrebarea.
Şi mai am ceva! Am Farmec
Gerovital Plant Stop AcneeAm faţa ca un măr curat!

Uite unul, că poate poftă ţi-am născut şi gura îţi e pungă!
Să nu-l căutaţi la dărnicie!

Cât despre ie… N-o să suflu – ca-ntr-o păpădie – nicio vorbă-n plus!
Dar de te uiţi în curte, pe cea culme, şi nu te-orbeşte soarele
ori ai în întuneric alte gânduri,
ea scoasă-i la uscat, se zvântă umedă precum e vorba aruncată-n vânt
ce îşi aşteaptă încolţire.

Omul nostru-a cântărit ce-a cântărit,
dar a şi selectat şi…m-a luat!
Încă nu ştiu de-i chipul meu făr’ de vreun coş ori făr’ de pată,
dar am să las dovadă faţa mea lâng-un gutui şi tu, străine – cel ce îmi cauţi,
nu în miez, nu-n floare, ci în puf(ori farmece?) -, tu să-mi spui!

00181

1. Text înscris în etapa a XV-a  a SuperBlog2013; Sponsorfarmec-gerovital,.

(sub fiecare produs, se găseşte link-ul corespunzător de pe pagina Farmec aferentă)

2. Jora(prelungirea mea felină) n-are probleme cu tenul, dar are farmec! 😉

3. Fotocredit: BILL DOMONKOS

O poveste cu apă de ploaie

In Superblog2013 on Octombrie 6, 2013 at 10:30 PM

A fost odat’ sau inventez acum, pe loc, un om.

Un om care nu se împăca deloc cu el însuşi, poate datorită rădăcinilor sale, ori poate din alte motive, şi care, exact din acest motiv care înglobează celelalte motive posibile, rătăcea, rătăcea, rătăcea ca un fir de păr în bătaia vântului, un fir năzdrăvan ce se încâlcea printre alte fire de păr, care-l mai domoleau din legănarea aceea lină.

Eu, când mi se încâlceşte un fir, smulg nodul obţinut prin împletirea cu celelalte fire. I-adevărat, îl scurtez, dar am scăpat de încâlceală?

Aş putea să-l omor pe loc, ca să nu se mai chinuie atât. Dar ce-ar fi poveştile fără eroi principali?
Pun acoperişul pe î şi continui…

În afara faptului că nu se împăca cu el însuşi, mai stătea şi  închis într-un turn, şi nu făcea altceva, decât să-şi bâţâie nervos, când un picior, când celălalt, atârnate molâi pe marginea patului.
Când nu făcea asta scotea un lighean metalic cu apă de ploaie de sub pat şi se spăla pe faţă, după care, cu ochi umezi privea ore în şir apa din lighean fără să spună nimic. Apoi, pe un alt ton decât cel de ieri – şi constata şi el asta cu admiraţie – se văicărea în câteva cuvinte: ” Sunt doar un răspuns  izvorât dintr-o-ntrebare pusă unui lighean metalic cu apă de ploaie! ”
Odată încheiată fraza se şi întindea în pat, epuizat.

Lâncezea o vreme acolo, până apărea o slujnică bătrână, căreia îi dăduse voie să-l viziteze, din când în când, sub pretextul că trebuia schimbată apa din lighean, cu una proaspată.
Dar nu mai plouase de ceva vreme şi slujnica se întreba care era rostul ei, aci, în poveste.
Nu îndrăznea să întrebe direct, pentru că, de vreme ce ea era slujnica în născocirea asta, el trebuie că era chiar prinţul stapân al castelului, într-al cărui turn tocmai se desfăşoară acţiunea.
Aşa că ce făcea ea?

Îşi inventa de fiecare dată când intra pe uşă, un motiv, două, trei ca să mai vină. “Îşi inventa” e un fel de-a spune, pentru că nu era deloc convinsă că aceste motive îi aprţineau pe deplin.
Dar deja o transform în personaj principal şi nu e momentul.  Avea şi ea două, trei nelămuriri şi-atât.
Povestea asta m-a aţâţat şi mi-a venit poftă să vizitez locul.
„Aţi venit să-l omorâţi?” mă iscodeşte slujnica.
Curios personaj, îmi zic eu. Să-mi notez să-i mai tai din avânt.
Străbăturăm coridorul, urcarăm trepte şi trecurăm printr-o uşă. Intrarăm în alt univers.

De cum am intrat aveam de gând să-l pedepsesc .
Dar e posibil să-ţi petreci viaţa pedepsind sau ajutând pe cine nu va înţelege niciodată că a fost pedepsit sau ajutat.
M-am retras într-o parte şi-am reprivit scena.

Ea, cu privirea voit mioapă, cu umerii şi sânii neclintiţi şi drepţi, cu un păr îngrijit, deşi bătrână, cu un mers distrat, de girafă.

El, cu privirea-n ligheanul cu apă de ploaie.

Blocaţi împreună din întîmplare.

Se fixaseră într-un miez cald de zi care ar fi putut dura o veşnicie. Totul părea a depinde de mine, să dau drumul firului, să dau drumul ploii.
M-am reîntors în odaia mea, nu înainte să dau drumul apei să curgă. Poate că încă n-am înţeles eu totul.

Turnul mi se învîrte în cap.
Ce bine se apără Turnul, îmi spun. De departe neprimejdios, dar dacă te apropii, dacă cauţi să-i pătrunzi misterul te îngheaţă pînă la os, doar afişându-şi nepăsarea din care e făcut.

Poate că îmi  lipseşte vreo tichie, vreun interval, iar cei doi mă caută încă în locul acela, crezând că posed revelaţia pe care şi-o doresc.

Oare ce-ar fi dacă într-o zi te-ai trezi fără să fii cum ştii?

00181

1. Fotocredit : Eu. Model: Eu; Voce: Eu; Vopsea : nu prea! Deloc! Roşcat Natural.

2. Text înscris în etapa a III-a  a SuperBlog2013; Sponsor:

3. Jora(pisică-mea, prelungirea mea felină în concurs), doctorul părului său, spune: Dacă-ţi cade părul, dacă…

intraţi la ea dacă sunteţi interesaţi, căci va avea câte un sfat, o vorbă bună pentru fiecare într-un articol separat, pentru SuperBBlog, aşa cum v-a obişnuit deja. Ea are mai mult Farmec! Şi Gerovital Plant Tratament. (Joravital Plant Tratament)

O mostră a priceperii sale:  Stăpână-mea are un părrrr… cu tendinţă de uscare. Alma Nahe, ascultă-ţi pisica!

– Curăţă-l cu un şampon hidratant blând, pe bază de plante şi încearcă să nu îl speli foarte des.
– Foloseşte un balsam care să conţină ingrediente ca aloe vera, ulei de măsline, ulei de migdale, provitamina B5, avocado, argilă.
– Obişnuieşte-te să foloseşti săptămânal o mască hrănitoare, cu rol intens hidratant.

– Include în meniul zilnic fructe şi legume proaspete şi consumă în fiecare dimineaţă 5-7 sâmburi de migdale sau nuci.

(Tăieturile de fir narativ îmi aparţin! Te du la tine în blog, Jora, şi fă cum te taie(capul!). Dacă nu te cenzuram, se putea înţelege uşor că eu nu folosesc produsele lor în mod constant, ci din când în când, fiindcă îmi place să schimb câte ceva în mine, în tine, în alţii,  zilnic)