„E” halate!

Încă de dimineaţă, Claudia P(e) nu se simţi în toate halatele ei.

Comunitatea, al cărui mediator era, trebuia ţinută sub control (şi medical!), aşa încât nu-şi permitea răgazul de a sta departe de tastatură prea multă vreme. De fapt, nu-şi permitea nici să leşine, fiindcă numai un minut lăsat în liber arbitru, în virtualul pe care îl coordona, ar fi determinat schimbări drastice, de comportament şi limbaj, ale membrilor  activi ai comunităţii.

Simţindu-se din ce în ce mai plecată, cântărind greutatea absenţei sale, Claudia P(e) a armat una dintre taste, apoi încă una, controlând fiecare apăsare cu precizia unui vraci – apăsător de taste -, dar pentru următoarele, drumul literelor deveni din ce în ce mai incert, sporind sau micşorând, deopotrivă înţelesul cuvintelor.

„Ehalateeeee, eeeeehalate, e-ha-la-te…”

Nu prea înţelegea ce voia să scrie, dar litere dansatoare, cu mâini, picioare şi toate cele îşi etalau propria voinţă. Bogăţia sau dimpotrivă, sărăcia literelor, ştim, devine o problemă când îţi vine brusc să alergi după ele şi nu le prea prinzi.

Una dintre ele, „e” adică,  o înfăşcă pe Claudia P(e) şi o trase din calea nelămuririlor, într-un tărâm imediat alăturat înţelegerii celui din care tocmai fusese sustrasă.

Dacă nu era la spital, căci cel mai probabil leşinase, atunci unde era? Nu zări pe nimeni în  halate medicale albe care să-i confirme supoziţia şi, dacă tastatura, de care era nedespărţită de 10 ani încoace îşi pusese în cap să o surprindă, ei bine, iată că reuşise:

„E” halate?! „E” sau „sunt”?

Un val de culoare o trecu prin tot corpul şi atunci, începură a i se perinda prin faţa ochilor tot felul de arătări: gărgăriţe, fluturi multicolori, bufniţe portocalii şi verzi, furnicuţe, suzeteeeee(?!), ursuleţi multicolori, vulpiţe, veveriţe, broscuţe verzi, ţestoase, iepuraşi, pisicuţe roşii, căţeluşi, şoricei, elefanţi, girafe, flori de iris, bujori, lalele, maci…

 

 

 

Noapte bună, Claudie! De fapt, nu te-ai trezit, încă dormi şi visezi bluze medicale cu imprimeuri. Cine-a mai pomenit?! Păi, dacă vezi un doctor îmbrăcat cu o bluză cu bufniţe, îl mai iei în serios? 

Claudia P(e), deşi trăia de mai bine de zece ani la cârma unei comunităţi creative, încă afişa o atitudine conservatoare. Din instinct! Pe moment, în capul ei, haina medicală era ori albă, ori nu era deloc! Şi, desigur, o prefera pe ultima, adică (pe) „deloc” şi, nu e de mirare, căci cine îşi doreşte să se îmbolnăvească şi fie internat în spital?

Se întrebă pe unde era

Alb… Alb… Alb…Alb…

…ert. Albert! Totul era în consens cu trăirile ei şi, acum nu îi putea pronunţa nici numele lui Albert, soţul său…

După toate aparenţele, concluzionă că între ea şi locul ăsta nou, unde poposise, se stabilise o legătură de nedezlegat. De nedescifrat! De nedescurcat. De neînţeles. De nepătruns. De neconceput. De nedescris. De nescris…

Efectul pe care îl trăia era un soi de magie, că astfel, uite că avea parte şi ea, în sfârşit, de momentul acela de relaxare mult dorit, dar dacă nu putea controla spaţiul care o ţinea prizonieră, nu prea se simţea în halatele ei. Din nou!

Deodată, zări la capătul celălalt al frământărilor şi al rândului de litere pe care tocmai le trăia, ceva ce părea o firmă luminoasă, pe care scria:

…”magazin online de costume medicale si echipamente de lucru”…

Apoi, pe o măsuţă, zări trei foi de almanah(e).

 

 

Aparenţele îi spuneau că nici aici, în noul loc unde fusese purtată, nu scăpase de munca sa, cea care tocmai o scosese din halatele sale de două ori. Dacă credeţi că e uşor să lucrezi cu superblogări şi, deopotrivă cu firme…

La ce bun leşinul, dacă nu poţi fi relaxat nici aşa, leşinat?! Nu mai vreau să leşin niciodată, vreau să muncesc în continuu!

O izbi foamea. Deodată, aşa, fără niciun avertisment…

Vino-ţi în fire, ţie nu ţi-e niciodată foame! Trebuie să lămureşti superblogării cum să descifreze tainele temelor… Oare au înţeles că trebuie să pună numai două link-uri?! Unii pun şi şapte link-uri, deşi scrie clar. Trebuie dădăciţi, altminteri se pierd printre atâtea cerinţe. Oare se vor descurca la proba 16 fără mine? Dragii de ei… Trebuie să mă întorc imediat la ei!

Cum i se rupsese filmul cam pe la…

conchise că deprinderile superblogărilor o vor bântui şi în Rai, desprinderile de fusta ei fiind ceva mai grele, pentru că…

Tastele de mediator nu se apasă singure. Dacă nu aş fi eu, ar fugi toţi creativii!

Culorile din jurul ei începură să varieze, făcând ca locul să pară ceva mai real decât se arătase până atunci, dar rămase încă „în gardă”…

Pentru unii, câteva ore de internare în spital, pot să însemne un fel de permisie. Claudia P(e) e un astfel de om.

Dacă Albert, care calculase câte litere scria soţia sa pe zi, secondând-o din umbră, i-ar fi spus câte scrisese în 10 ani de SuperBlog, fără să le mai socotească pe cele şterse, s-ar fi internat de bună-voie cel puţin un an. Deşi, era an aniversar…

Zburătoarele, animăluţele, floricelele pe care le văzuse la început, pe post de stele verzi, nu erau altceva decât imprimeuri pe bluzele doctorilor, asistenţilor, personalului tehnic sau administrativ unde fusese adusă cu maşina salvării, toate „opera” ehalate.ro, fiindcă echipa din spatele acestui magazin online a înţeles nevoia pacienţilor, adulţi sau copii, de-a înghiţi o pastilă cu plăcere, de-a accepta o injecţie cu bucurie, de-a fi operaţi într-o atmosferă veselă şi zglobie. O nevoie pe care, eu, Alma Nahe(r) aş decreta-o un drept!

Când Claudia P(e) a privit bluza doctoriţei

şi-a revenit în halatele ei, bucurându-se că e internată şi, dimpotrivă, temerile ei de-acum erau că va fi externată. În timp ce doctorul îi explica că nu e nimic grav, că are nevoie de pauză, Claudia (Pe) apăsă tasta enter

şi întrebă dacă poate să mai rămână câteva minute internată.

Cât despre  Albert, dorind să iasă şi el din halatele lui de organizator SB măcar un pic, nu mai erau paturi libere…

Cu un aşa simţ estetic, întru înveselire, cum să nu iubeşti spitalul şi doctorul?!

---

 

 

---

SuperBlog 2018, proba nr. 16, sponsor:

PS: Niciun om nu a fost rănit pe perioada scrierii textului, Claudia e bine, doar în capul meu a leşinat. Mi-am permis asta, fiindcă am cei 7 ani de SB de-acasă, eu fiind cel mai vechi participant şi martor. Viu!