În care există e un sfârșit și nu un început

Am citit undeva: închiriez păsări.
Poate e ceva experimental, mi-am zis,
ultima plăcere, de vânzare, inventată de oameni
și-am vrut să rămân fără niciun cuvânt,
atunci, pe loc,
să ajung acasă fără niciun cuvânt,
dar deja era prea târziu,
gândul își făcuse cuib:
în ce zi ai închiria o pasăre, i-ai cumpăra o cușcă,
ai s-o-nchiriezi mereu pe aceeași ?
Et cætera.
Se întâmplă că, dacă mă duc în oraș,
la cumpărături,
mă întorc acasă cu sacoșa ușoară,
dar plină de cuvinte.
Sunt unii care nu dau un ban pe cuvinte,
nici nu le aleg.
Eu, când văd legătura,
așezată pe tejgheaua precupeților de vorbe,
în soare sau în ninsoare,
o iau și o bag în traistă
plătind prețul.
Cuvintele costă, dar le poți închiria pe urmă
și te scoți:
în lume,
în oraș,
într-un cadru intim.
Așa e de când lumea,
iar lumea asta e și ea
un obiect fără formă, cu o scară la cer,
iar dedesubt un bloc de beton.
Într-o zi, la etajul IV(patru) al blocului,
cineva a tras de toarta sacoșei,
ea s-a rupt și câteva cuvinte au coborât treptele,
altele s-au dat de-a dura pe balustradă.
Unele voiau să se facă (când vor fi mari) poezie
și mi-a părut rău după acestea,
că s-au ascuns sub preș.
M-am trezit întrebându-mă de ce ar trage cineva de
plasa cuvintelor — o răsturnare de situație de moment —
altcuiva. Și-atunci,
ce să vezi?( Pe tavan, cum unde?!)
Un afiș,
pe care scria:
SuperBlog, Președinte în căutare de cuvinte!
Pe mine m-a distrat întotdeauna alipirea
dintre aceste cuvinte:
preș e dinte.
Uneori, cuvintele sunt grații,
alteori sunt gratii.

Am bătut palma cu răsturnătorul de cuvinte — că
m-am prins că asta căuta
și de-asta trăsese de plasticul meu:
căuta cuvinte pentru președinte — și
m-am închiriat pe două luni.
Toate discursurile pe care i le-am scris
au început cu „există”(e un cuvânt publicitar puternic),
ăsta e ultimul,
în care „există” e un sfârșit și nu un început.
Deocamdată conduc ministerul cu numărul 14,
timp în care am fost recompensată cu un stick(sss…),
un tricou, un hanorac, o șapcă și 50 de euro,
dar nu sunt singura care i le scrie,
așa că mă aștept la orice
(și în același timp la nimic),
mai sunt patru note de cântat
(inclusiv asta!)
și cam atât am avut eu de declarat,
mă apropii de finalul campaniei,
iată, se zvântă ultimele cuvinte!
În 24 de texte m-am apropiat
mai mult sau mai puțin
de programul muzical,
dar, cu siguranță nu m-am îndepărtat de cuvânt
și de mișcările lui.
Unul a fulguit,
altul a viscolit,
altul a făcut focul,
altul l-a stins,
decorul în care se desfășoară orice campanie
e același,
e monoton,
de ieșit iese cine trebuie
(adică eu, din decor),
din cor de păsărele pe-o ramură șubredă,
rămân voluntarul din public
și ce-ar mai fi de spus e că pentru mine
acest candidat e tot un străin,
nu ne-am apropiat decât în cuvinte,
nu e nicio afacere la mijloc,
vocea mea e tot aceeași,
eu n-am modificat cântecul,
e același(verifică!)
,
lutul tot în străchini se preschimbă în lumea asta,
cu vântul se surpă,
cuvântul se surpă.

SuperBlog 2014, proba de urnă.
Premiul probei e că devii partener media blog(ger) partener. 🙂

Mai jos, în comentarii, urna e deschisă. Dacă simțiți nevoia(de cântare,  în toate sensurile) acum e momentul.

Punctaj obținut: 95

Există un anume farmec în ierni

Erika Kuhn

Încă urs polar, luni,
încruntându-se,
bucuria mi-o livrează încet
din flori de fum
lichid:
lacuri Farmec.
Mor(-mor) după gri
discret.

IT’S FREEZING OUT THERE

Înșelătorie-n mișcare, marți,
din tambur descurajat de ceasuri,
3!
Contra bass,
vis de sirene amețitoare cu
flori de gheață-n priviri,
unghii în negru,
cântare.
Clipocind(de la clipă),
greiere-n (capu’ meu) bucătărie cri-criind:
ojă farmec, ojă farmec…
de la vapori.

ENJOY YOUR DARK SIDE

Lemn, un pitic miercuri.
Rece — ambulant gratuit — dăruind pietre,
dispare în reflecții scurte, timid,
printre brazi:
„Mă dau…pe brazdă azi!”
Și-așa și lunecă-n verde închis,
se tot pierde-n aprinderi,
sclipiri…
Iubiri-chilipir.

TREE’ ROCK

Poet dezechilibrat
în vârf de munte
învârte cu pasiune, extrem de beat
o perlă de zăpadă,
aer curat, ieftin,
somnoros joi,
coruri imaginează ingenuu:
„Cer albastru regal!”
Pe la refren,
imagini-bruiaj:
mașini zgâriind asfaltul.
Ah, de ce-s treaz?

YOUR HIGHNESS

Vineri îmbâcsit, suflare multă,
concertul ierbii, hârtia
în slabă poticnire de lună,
ca o lampă legănându-se-amețitor
dezintegrând alb în verde.
În față!
Deținute în gălăgie,
îmbrățișări captive
din prietenii lichide
împrăștie ceața.
Dar viața?

GO GET THEM, GIRL

Portărel, îmi face semn sâmbătă, moale:
capturi de arțar.
Se cațără mândru, mut.
Gemete, bicicletă în dans,
cling-cling…
un mesaj răgușit.
Jalnic dor!
Într-o ureche, simțindu-se ca acasă,
puricii joacă Scrabble.
În contrast,
unghii pe piele,
orange…ușor.

HONEY, I’M HOME

Prin țevi, sforăind, duminică
amabil.
Nou-născut, primul fulg
mizerii trăgînd,
mere coapte așteaptă,
bucurie în stare proaspătă,
dar…horn îngust.
Pe sus, vulturi
din păcate curate
șchiopătând prin văzduh.
Pe jos, un biscuite-n paharul cu lapte.
Prin troiene de nea,
mouse-ul sângerează în foaie,
nerușinat.
Vine iar luni,
o iau de la cap!

SANTA’S HERE

Când Lacurile Farmec Collection 2014 pot fi stări…

Colecția Farmec Toamnă-Iarnă 2014

SuperBlog 2014, proba de unghii date cu  

Punctaj obținut: 91

Există o scuză a erorii

Erika Kuhn

Inspiră! Închide ochii! Din închipuiri apare un ținut.
Expiră! Gândul, în stare pură.
Inspiră! Ținutul își așteaptă cunoașterea. Din cunoaştere apar piroanele. Și impuritatea.
Expiră! Urmărește construcția! Bate fierul cât e cald! Câteva decizii te vor face să crezi că eşti un om al locului. Un om al locului, nu un manufacturier!
Inspiră! Ca om al locului, vei vrea să simți măreţia gurii: sâmburii. Nu și prăpăstiile ei.
Expiră! Scuipă sâmburii, dar nu uita, anotimpurile sunt și ele niște biete emoții. Cheamă-ți apele în căutarea soarelui…
Inspiră: Creierul e un nor, ochiul plouă. Boarea din nas. Seceta gurii și cuvintele, fulgi de nea.
Expiră! Gândul venit din nimic s-a așternut, dar se va topi și tot într-acolo se va duce! Expiră la un moment dat. Tot făcutul are scuza erorii! Dar tot ce întâlnești în drumul până la ea te inspiră. Fâșii de paradis și iad. Te uiți în ferestrele altora, dar nu reții chiar tot. Memoria are și ea favoriți.

O comunitate de sentimente străbate largul tău. Un univers într-un univers. Nemărginire în nemărginire, acum poate că sunt un sentiment al universului. Poate că sunt teama lui. Furia lui. Sau tristețea? Nu știu dacă sunt iubirea. Dar, dacă aș fi, poate c-aș fi bucuria lui.

Într-un fel sau altul, eu sunt cea în fața căreia mă repet în emoție. Și câte gânduri trec acum, în acest moment, înot, întru spuma bucuriei…sau întru dezgust.

Când sunt toată numai un gând, n-am nume. De câte ori nu mi-am înțepat degetele și, de câte ori nu m-am ciupit doar ca să văd dacă mai sunt!

Acu sunt carne, acu o narațiune. Între astea două nu pot să-mi dau seama dacă mă înțelege cineva cu adevărat. Sunt perna umplută cu fulgi de gâscă, sfâșitată de cuțit pe acoperiș. Fulgii zboară care-ncotro…O narațiune întreruptă, fiindcă mi-am imaginat sfârșitul gâștii. Sfârșitul poate veni în cursul oricărei guri de aer. În timpul acestui cuvânt. Un cuvânt în care am trăit.

Să închizi universul într-un cuvânt, ei uite, asta da, nebunie!

— Nu te duce mai departe! Acest mesager vine de sub alte stele. Străine. Cuvintele lui au călătorit mii de ani lumină.

Hmm…Câteodată se observă în textura foii așchiile lemnului din care a fost fabricată.

— Habar n-am cine ești și nici eu nu-ți pot spune cine sunt. Înainte de acest ținut, știam. Mi-am lăsat numele la intrare. Un soi de semn. Poate că sunt chiar gâsca…

Să închizi un sentiment într-un cuvânt e și mai nebunesc. Dacă-ți smulge cineva fulgii, țipi, te eliberezi. Un moment tensionat în cronica de față.

Întotdeauna când pornesc în căutarea unei metafore curajoase mă lovesc de felul ăla învechit din sentimente. După nor, soare. După frig, cald. Alternanța asta e firească, dar, în realitate, firescul e absurd: frig-frig-frig. Aș putea să încălzesc, permițând un atașament de moment.

Uite, ar putea să intre oricine în acest moment, neanunțat, în poveste. Să m-adune fulg cu fulg și să mă-nedese la loc și să zică: „Hei, ți-au (cam) mers fulgii!”

Dar, într-un sentiment pur nu pot fi mai mulți. Asta e tristețea mea și numai a mea!

Înainte de-a părăsi acest ținut o să-mi șterg urmele. Poate mi-a scăpat vreo vorbă greșit.

Să te întorci înapoi în tine ar trebui să fie o singură cale.
— Știe cineva pe unde sunt?
Sunt la capătul lui. Nu, nu al ținutului. De unde știu? Păi, ce? Ar trebui să fie artificii? Știu să mor, știu să putrezesc în acest carnaval mental! Știu, îți spun! Știu cum să pun capăt unei emoții!

Aici m-aș putea întrerupe cu un geamăt. Dar, tot la fel de bine, aș mai putea să merg două metafore mai încolo.

— Mi-am pus trandafiri în păr, măi! Roz.

Mi-aș dori să fii aici. Dar mâine…mâine sunt eu acolo.

Există ceva care mă obosește în ficțiune. Poate-ar trebui să ies.

Inspiră! Deschide ochii!
Expiră! Suflă în cană, răcește ceaiul din talpa-gâștii!

Eu m-am cam fript, de mi-au mers fulgii. Ce expresie! De unde și cum s-o fi împământenit?

Șuieră trenul. Poate-o să-l prind de data asta! Șterge-mi expresia de pe față! Ascunde-mă bine în pielea de focă!

SuperBlog 2014, proba de reîntoarcere la emoții cu

Punctaj obținut: 96

Există! – Mătase în flesh-uri de lumină

Erika Kuhn

Oriunde mă duc, în dragoste, în fuga mea de cutremure
ori acolo unde toate muzele se tem de smulsul
din sine,
îmi iau doar sufletul cu mine, fiincă trupul meu,
din jumătate în jumătate de oră
se caută în oglindă,
se pipăie
și, pe urmă,
verifică pe internet
promoțiile la sentimente:
cât mai e crema,
ceara,
lama de ras
ori pielea întinerită.
Și-aș renunța la el,
la trup,
dacă aș locui într-o piatră,
într-un fir de iarbă
ori într-un copac,
dar mai bine-aș renunța definitiv la păr
și la înzăhărire *
și-aș folosi lumina intens pulsată(IPL),
are mai multe filtre și selectează diferite lungimi de undă
și nu m-aș mai teme de leziuni
pigmentare ori vasculare.
Prețul nu e în funcție de numărul de vocale
și
poate că am ajuns exact în punctul în care
pot să văd cum se dispare
fără durere.
Adio, iritații!
Adio, vocale!
Câteodată pun semn
după fiecare creștere,
anagen,
catagen,
telogen
mă uit în firul de păr
cum se odihnește
sunt și momente când lumina nu influențează nimic,
când vreau ca sufletu-mi să fie una cu trupul,
dar atunci apar bărbați cu rulete în mâini:
Nu te-ai rașchetat azi!,
dau cu mine de parchet
și-atunci sare din mine, ca arsă, Marilyn Monroe
la câțiva pași de trupul meu
își pipăie fața,
bărbia,
mă întreabă unde e baia,
dar până să-i răspund
‘ ai pi el,
silk’n flesh&go**,
mătase în flash-uri de lumină
și impulsuri o mie,
că e mai practic,
dispare,
cu lama despică.
O, mie! mă încearcă iar vocale,
mă trec furnicături
și mă gândesc la câte s-au adunat în mine,
Doamne, câte bisericuțe au mâinile pe trup!
și verific dacă a închis ușa la baie
și cutia cu instrumente,
n-ai niciun Jazz aud prin ușă,
înfundat,
dar eu, de fapt, nu mai am niciun
haz
de pe vremea când curățam cu minuțiozitate
fiecare centimetru
în slowmotion, în întuneric când
tăiam din mine ramuri, de rămâneau cioturi
și așa am învățat să număr până la…
O, mie! Am și găsit femeia
care să-mi țină de urât!!
De frumos țin acele prefaceri sub piele
care nu dezbracă femeia de femeie,
așa c-o chem înapoi în mine
pe Marilyn (o adun cu penseta) și mă rog
ca până mâine
să nu-i crească părul înapoi
sub nas,
pe suprafețe mici
și triunghiulare,
pe membre
inferioare,
posterioare,
anterioare,
dar lasă, ‘ai pi el
(am!)
și o s-o ascund în diferite atingeri
de lumină(am un cartuș de rezervă)
în trepte și…
există!
The end!,
așa se termină filmele vechi,
mă întorc mereu în filmul meu,
în zilele mele,
în zilele voastre,
cu o tehnică nouă,
teoria fototermolizei selective***
dar și ca
să-mi spun ultimele cuvinte
și…sfârșitul firului
de păr.
Mă așez pe taburet
și dau drumul luminii în trup
în bucătărie,
apa de la chiuvetă suspină prin țevi în locul meu,
dar mai bine i-aș da drumul
într-o poezie.
Ating buza superioară să
mă șterg de cuvinte,
simt (im)pulsul luminii
ieri vârful firului îmi ieșea prin ziua de azi,
închid porii,
netedă,
pielea a întinerit.
Sunt acasă,
el,
iubitul universal e în dormitor,
(în sfârșit,)ajung și la el,
dintr-o atingere într-alta,
dar flesh-urile de lumină
hhh(ventilat)
‘ai pi el
vă împiedică
să-l citiți mai departe.
Rămâi conectat acum,
suflete,
altfel cum m-aș mai putea uita fără tine în lume?

* Înzăhărire – epilare cu miere și ulei
** Silk’in flash&go epilator IPL(‘ai pi el) aparat pentru epilare definitivă, cu amprentă mică(precizie pe suprafețe mici, dar cu posibilitate de reglare a impulsurilor — 5 trepte de reglare — pentru întreaga suprafață a corpului. Aparatul are un senzor care detectează dacă pigmentul pielii e bronzat și atunci impulsul nu se declanșează. Contează și tipul firului de păr.

Silk’n Flash &Go — 947,10 lei La oferta! 1 353,00 lei -30%(cartuș inclus+ încă unul de 1000 de impulsuri)

*** Teoria fototermolizei selective folosește energia optică, care face ca firul de păr să nu mai crească. El absoarbe selectiv energia luminoasă și o transformă în căldură. Un ciclu complet de tratament poate dura între 18-24 de luni. Într-o clinică specializată costă mult. Dar dacă-l ai pi el (eu îs moldoveancă) în dulapul de la baie te costă cu mult mai puțin.

Pentru mine, Tehnologia IPL nu e o limbă străină, dar e un dialect pe care nu-l vorbesc bine, dar…dacă am lumina potrivită, ascund tehnologia într-un poem. 🙂

Tu îl ai pi el?

SuperBlog 2014, proba de epilare definitivă cu

Punctaj obținut: 95

Există o cale a(le) cafelei

Erika Kuhn

”Ţi-ar plăcea, Maestre Cino, să iasă inimile Oamenilor din pulbere şi să-şi spună Tainele.
nu-i aşa ? ”(Ezra Pound)

Am forțat un pic, dar s-a deschis într-un final. Pe ea scrie „revine singură”. O ușă. Mai devreme, trecusem pe lângă „Ceasuri. Ora exactă”, un magazin. Față-n față cu „Ceasul rău”, un ceas care merge bine, dar așa i s-a dus buhul, de pe vremea când nu era bine.

E cumva un soi de comerţ în aceste întâlniri: eu dau cafeaua, tu dai frâu liber (în volum, operă), prin filtru, neliniştilor tale. De care să fie tura asta?! Apă fierbinte peste colier de boabe proaspăt măcinate, la umbra unui arbore de cafea, fără ghete, fără ghiare?

Fără ghid, rouă preţioasă, cuvintele tale se tot urcă la etaj și acolo se lipesc de primul bec și se ard sau se topesc. Nu știi! Eu nu mă trezesc.

Ale mele, deși cu țintă, ricoşează-n podea, se sparg într-o explozie ca de bibelou, iar de-acolo aburul le lipeşte de cea mai apropiată fereastră, dâre de gând, un dragon, forme bizare. Şi chelneriţa, uite,  grijulie și iute, cu o cârpă…

Afară e ceață, o boabă de cafea, fantomatică, îmi deschide nările, tu narezi…o povestioară alunecoasă despre eterna disciplinare a sufletului. Mie îmi ajunge că bei cafeaua încet. Și chelnetiţa. Chelneriţa, care deţine răspunsul suprem şi stoarce cârpa-ntr-un ibric.

Eu îmi contemplu forma degetului arătător într-o sticlă de candelă, el încăpăţânat, suspendat într-o echilibristică de revistă, patinează de-acolo fluierând pe marginea ceştii, în sens invers acelor de ceas și-n sens invers chemărilor.

Chemările nu îmi stau inscripţionate în palmă, căci liniile-i chiromanticoase duc spre aceleaşi concluzii naive: măritiş din dragoste, doi copii…hehe, se oglindesc aiurea-n cafea, tulburi şi în luciul linguriţei, diforme, metalice, dar totodată strălucitoare. Șterg marginea ceştii, aprind o brichetă. Laşi capul în jos…

Tu eşti… la nisip…, spui, și eu atunci cred că înţeleg de ce luna se oglindeşte absurd în tine. Dacă aş ţine un registru cu hoinari de breaslă în cuvânt, în dreptul tău aş nota : aici şade un nomad înecat în pulberea propriului miliard de cuvinte.

Pun cupa cu partea pictată frumos înspre tine, dar o tot răsuceşti. Cu o îndărătnicie stupidă, de muscoi.

Un ac de metal scrijeleşte şi iar scrijeleşte tăcerea, un expresor saeco picurând și restul, caligrafie automată.

Odată, mi-am îmbătat cafeaua.

Am luat-o prin surprindere,
cu tărie,
grade multe.
Apoi am aşteptat.
O sorbeam şi îi urmăream pereţii albi,
îmi imaginam ce-ar fi vrut să aştearnă
şi râdeam,
că eu îi pregătisem altceva.
De obicei o beam într-o cană fumurie,
maron,
dar pentru un aşa exerciţiu
era musai să fie în alb.
Ce poate fi mai minunat decât să-i deturnezi întâmplarea?
Să nu îi laşi zaţul în libertatea lui de zaţ…
Să îi schimbi destinul celui ce citeşte,
ghicindu-i alt drum.

Tu sorbi zgomotos, eu amușinez aroma. Eu îţi sorb cuvintele, așa, puține cum sunt, tu, pe-ale mele le-nmulțești și te începi cu ele. Eu sunt o boabă de cafea, tu ești ce-o macină și ce-o topește.

Eu sunt o cafea, tu ești un expresor de cafea.

Suntem…

Salvaţi (la fix). De chelneriţa zeloasă cu nota de plată calculată la fix. Să nu uit s-o răsplătesc!

O fugă are nevoie de toate căile ei!

Hai, că tocmai la final am îngropat pruna (din gură) ușor ceremonios într-o găluşcă filozoficobăţoasă.
Pe undeva, e de înțeles, căci prin criptele obscure şi tainiţele minţii, ne stau câteodată mărturie adaosurile.

O poveste într-o ceașcă de cafea preparată în Magazinul MarketOnline.ro și măcinată și pentru „duzina de cuvinte”(sau jocul celor 12 cuvinte), scriere pe care am îmbătat-o, ca să se spună (căci fiecare avem tainele noastre), dar în alt cadru: romantic acolo, cândva și o amintire haioasă aici. Dacă nu v-aș ști tăcuți de-o vreme pe câțiva, v-aș invita aici pe toți la o poveste cu o ceașcă de cafea, aburind, așa, ca de ziua numelui meu. Cel de-al doilea nume, pe care nu prea-l folosesc?! 🙂 Dar merge o dată, așa, ca pretext pentru un schimb de povești cu și despre cafea. La mulți ani, mihaili&gavrili!

Superblog 2014, proba de povești de adormit la cafea cu

Punctaj obținut: 91

Există o conexiune și când nu există

Erika Kuhn

Alerg într-o fugă. Stai, cum adică „alerg într-o fugă”? În fine, nu mă oprește pe mine un moment de logică. Acum, în acest moment, trebuie să ajung unde mi-am propus. Nu sunt fugară, nu sunt într-o cursă de atletism, transpir pe bune și sunt reporteriță la ziarul online „Puțin mai cultural” și, e ușor de ghicit unde alerg? Nu e, că ziariștii lu’ pește nu-și mișcă șezutul de pe scaun. Mai sunt totuși unii care și-l mișcă, să nu generalizăm! Uite, spre exemplu, eu! Mă documentez pe teren. Un subiect nu se ia de la un ziar la altul, ca ciuma, cum vezi peste tot în online. Se scrie cu sudoare, se investighează, se, se…Nu căutați pe Google, nu e vreo sărbătoare, nu e ziua pământului — o oră fără curent! Și nici vreun alt demers al omenirii pentru a salva câte o chestie pe zi. Subiectul spre care mă îndrept e experimental și durează o zi. O zi fără…peretele de…F…Fug! Nu vă mai țin în suspans. E ora 00.00 și exper’mentu’ începe din acest moment. Pe locuri, fiți gata…

00:00 —Dau peretele la o parte și pătrund în camera unui dependent de filme porno. De filme porno online. E în pat cu tableta în mâna dreaptă. În mâna stângă…acoperiți-vă ochii. Mă duc să-l deconectez. Zâmbesc acum, conexiunea e bună, ar fi fost o scenă memorabilă, de o frumusețe globală, dar nu! Doar am închis — nu, nu lumina, încetați! — router-ul wireless . După cum vedeți e vorba despre o altă conexiune, cea la internet. Cum l-am lăsat fără ea( sâc!), din acest moment să vedem ce face fără. Bine, n-o să vedem, că blurăm. Nu uitați numele ziarului. Și nu-l găuriți, acum, că vi l-am pus în față. N-ar intra a lui în ea. Povestea! Deși e un subiect penetrant. S-ar vinde ca pâinea. Nu vă rămâne decât să vă imaginați jocul mâinilor frământând…pâinea! Aveți grijă cu imaginația, mâinile sus!

01:01 — Am pus peretele la loc, dar numai ca să mă lipesc de el. Ridic mâinile. Sus. Peretele e al dependentului de…jocuri online. Ăstuia ar fi suficient să-i încetinesc procesorul Intel. Dar nu ne abatem, îl deconectăm de la internet și pe acesta. Pun mâna pe cablul de internet, n-apuc bine să îl scot, că …” Mâinile sus!”

Un jucător de shootere, exact! Am ridicat mâinile. Mă uit în dreapta, maică-sa. Mă uit în stânga, soră-sa. Au ridicat și ele mâinile. Mă îngrozește scena, mă îngrozește ideea că ar putea avea taică-său un pistol adevărat în casă, așa că trec prin perete și ies afară să mă salvez.

02:02 — Intru în primul internet-caffe, și ca să beau o cafea — e și ora –, dar și pentru dependenții de-acolo. Intru pe ușă, ca tot omul. Bună dimineața! îi salut eu, dornic de un pahar de vorbă și…Conexiune închisă. Toți oamenii sunt cu ochii în gadget- uri, așa că trec neobservat. Dacă-i așa, atunci conexiune închisă să fie, dependenți de gadget-uri, rămâneți treji și…vorbiți între voi, socializați! E și ora, ce-i drept!

08:08— Nu vă mirați de săritura în timp! Când stai de vorbă, trece timpul repede  și fiecare are motivul lui pentru care un lucru sau niște date importante  i se stochează în creier sau nu, și astfel o conversație bună durează. Că veni vorba de stocat date, mi-am amintit că-mi trebuie un SSD. Și poate văd și vreo ofertă bună la HDD. Cum și eu particip la experiment, nu intru pe net și caut în primul magazin online care-mi trece prin cap, adică magazinul MediaDOT.ro, ci în primul magazin (terestru) întâlnit în cale. N-au în stoc. Pe moment. „Dar puteți comanda online, și noi, între timp, facem comanda și trimitem.” Buuuun. Vă trimit și io …Tăiem mai întâi conexiunea tuturor dependenților de cumpărături online să vedem ce se întâmplă. Apoi tăiem conexiunea la internet a magazinului terestru. Cel mai probabil că vânzătorul verifică acum stocul, astfel că vindecăm pentru câteva ore dependenții de o boală numită „indolență”. Fug de ea și…

10:10— Intru la doamna doctor de familie să-mi activez cipul (cardului de sănătate). Îmi zice „sănătate, mai ai de așteptat! Nu te uiți la TV? Mai vino pe la noi, măi dragă, prin ianuarie.” Am așteptat și până să intru, că toți știau ce boli au, că ” au citit ei pe internet”și dura până erau lămuriți că nu e aia și că e cealaltă sau că nu e decât ipohondrie. Le tăiem și lor conexiunea, să nu ne molipsim și noi.

12:12 – 22:22 — Ei bine, intervalul ăsta de timp îmi lipsește. Habar n-am ce am făcut. Dar poate m-ați văzut vreunul din voi, poate nu erați cu toții online. Cititorii mei online, împrospătați-mi memoria! Cum eu o să public după intervalul de 24 de ore de abstinență la net, numai bine. Un subiect bun vine pe surse și verificat. Fiți (re)sursele mele, vă rog, lăsând un comentariu la acest articol! O să fiu sinceră și o să vă spun că și „politica” redacției noastre o cere!

22:22 — Că veni vorba de politică…mă fură un gând. Ce-ar fi făcut Monica Macovei fără internet?! Conexiunea cu campania prestată în online pentru alegerile prezidențiale e evidentă, sper! Iată, evoluăm, prevăd alegeri cu like-uri în viitorul apropiat.

23:23 — Ajung la redacție, mă uit la ceas, am timp să redactez articolul. Trecu’ și ziua, dară! Fără să mă conectez la internet. Nu v-am spus la început, dar abia ce am primit postul, sunt în probe. De aceea am și cerut comentariile, ca să trec cu bine de probă. De perioada de probă. Am însă o mică nemulțumire legată de numele ziarului. Puțin mai cultural? Păi, cultura nu vinde! Să văd cum o să transcriu exper’mentu’ cât mai cultural cu putință.

— Nu e „puțin mai cultural” și nici ” mai cultural puțin” numele ziarului nostru! mă întrerupe o colegă din puțu’ gândirii. Pesemne că am gândit cu voce tare. E ” Cultural mai puțin”…
— Super! răsuflu ușurată. Ce încurcătură! De nume! E scuzabil, sunt nouă, da?! Mă și speriasem că am pierdut o zi degeaba, și că am conceput un articol care nu reflectă nici măcar acel puțin (cultural) din sintagmă.

Superblog, proba „o zi fără internet” cu

Punctaj obținut: 93

Există un remediu

Erika Kuhn

Acuma, ce-am în coș eu am mai zis. Și-am zis-o frumos atunci,  de vreo 95 de puncte. Doar că, na, trece timpul, frunzele cad, cuvintele nu mai vin. Și nici temele de discuție nu vin prea bine, fiindcă te obligă cumva să te repeți. Și eu…pfff…atunci când mă repet pe mine…muțesc.

Când muțesc, noroc cu păsările! De „norocul” căzător din cer — găinațul de pasăre — n-aș fi amintit, dacă mi-aș fi amintit să nu-mi amintesc. Dar el pică întotdeauna, instantaneu călduț, pe un umăr. Ridici privirea în zare, ca să vezi de unde ți-a venit norocu’, de parcă ai putea certa norocul din cer și…și mai primești unul. Pe obraz. O clipă m-am dus cu gândul(și m-am și întors) că ar semăna cu…În fine, vă scutesc de descriere, deși unii poeți îl au ca laitmotiv, alții ca supratemă: puroi.

Ștergi cu dosul palmei, îți zici nu-i nimic, îți dai seama cât i-a luat păsării pân’ să-ți nimerească mersul?, și-o pornești înainte, îți vezi de drum. Mai bătrân, poate, în înțeles și în subînțeles, dar cu fața albă, curată.

Eu n-am un ten sensibil, dar alții au! Eu n-am probleme cu fața, dar alții au. Câteodată, însă, mă răcorește apa de la chiuvetă și mă trezesc imperfectă.

Acum mi-a venit să îndrept lupa spre fața altcuiva, dar mi-a întors spatele. Nu imediat! Mai întâi a privit în lupă, din punctul său de vedere. Din raza lui. Iată-l mergând spre mine, dar îi par departe. Iată-l desenându-mi pe chip linii închipuite. Nu îl cert! Sunt momente când chiar și eu m-aplec din mine, până jos de tot, până-n pământ (ca o geishă).

Mă trezesc uneori în sori. Am vrut să zic zori. Mă trezesc cu fața zugrăvită în alb. Alteori, mă trec toate vârstele, de la galben înspre pământiu. Când nu mă trec tancuri. Atunci acopăr oglinzile și înmormântez uitările sau planul (înclinat) pe care a mers gândul în ferestre.

Dacă nu erau doar temeri, erau remedii: produse dermatocosmetice. Iei prima gamă anti-age din lume, Gerovital H3 Derma + și, când există un remediu bun, atunci și lumina își vede de treabă.

O fi Gerovital Doctor în Frumusețe, nu zic nu, ăsta-i un lucru știut, de pe vremea bunicii se știe, dar mie îmi trebuie acum un doctor în uitatul în fereastră. Peste uitatul meu în fereastră se așterne alt uitat în fereastră. (Te poți uita și tu în această fereastră, farmecul are și el pagină de facebook.)

O să vedeți multe fețe zilele astea în ferestre. Unele închipuite: fața mea are forme de relief. Cu cratere, în fundul cărora nu te-ai coborî, cu vârfuri pe care nu le-ai atinge. Să le credeți! Ele nu se uită. Ferestrele nu uită. Să le spuneți și lor că există un remediu.

Eu știu că uit, și de asta zic acum de farmec.ro. Multe uitări (în ferestre) rămân uitate și nedezlegate. Așa cum multe rămân legate. Uneori rămân urme și-atunci îmi dau seama că tot ce am zis ar trebui învățat! Ar trebui repetat! S-ar vedea în…riduri. La mine sunt și unele de expresie, pe care le păstrez, că am nevoie de ele pe scenă. Deși, le ascund în păpuși de vreo zece ani. N-au băgat de seamă că între fețele lor (fețe-fețe) și fața mea există deosebiri fundamentale.

Nu mai rămân în această fereastră. Mă mut în alta. Ce-aveam de așteptat de la această fereastră a fost așteptat. Ce a trebuit să vină și să fie văzut a venit și a fost văzut. Ce a fost de tratat, s-a tratat!

Eu n-am un ten sensibil! Eu n-am imperfecțiuni ale feței. Dar poate au păpușile (alte păpuși). Eu sunt doar un mesager. Nu, nu un porumbel! Sau…poate că sunt, dar dacă sunt, sunt unul deosebit de terestru, nu te uita în sus!

Dați-mi o oglindă! Nu sunt zugrăvită frumos? Din flori. Ce privighetoare(adică priveghez?)!

Azi sunt doar o fereastră. Cu farmec! Într-o casă cu farmec. Și care a folosit produsul „farmec” în fața unui tablou. Din trecut. Dar nu-i nimic, s-o pricepe altcineva să-l folosească în fața oglinzii, că, slavă Duhului, mai există și alte fețe, și alte (su)poziții în ale cuvântului.

Mă întorc eu aici, parcă mă și văd…cu alte nevoi, cu alte produse ale Farmec-ului, dar, mai încolo. La anul…acum vă las cu un citat, ca să vă intre bine în fereastră, și un semn, ca să știu și eu unde să mă întorc:

„Gerovital, Doctor în frumusețe, reprezintă garanția inovației și a calității, iar noile produse din gama Gerovital H3 DERMA+ Prof. Dr. Ana Aslan certifică clinic eficienţa produselor.”

Superblog 2014, proba cu

Punctaj obținut: 78

Există există- Strada Ficțiunii

Erika Kuhn

Există există. Nici nu știu de ce l-am dublat pe „există”. Poate pentru că m-am plictisit de-atâta „există” de unul singur.

Există, există! Existența virgulei schimbă perspectiva.  Și absența ei e…e gâlgâitoare.

Ia mai dă-l încolo pe „există”! Există dimineața, există la prânz, există seara! Ducă-se undeva unde nu există „există”! Uneori cred că chiar eu l-am inventat pe „există”. E pe capul meu!

Stau cu spatele drept. Am citit într-o revistă americană că „dacă vrei să ai succes, trebuie să stai cu spatele drept şi cu zâmbetul pe buze”.

Există multă ficțiune în „există”. Există o stradă cu mulți de „există”. Există Autostrada lui Există, colț(de cer) cu Strada Ficțiunii.

Ies de pe Autostrada lui Există, astăzi, acum, în timp ce scriu și intru în traficul străzii ficțiunii.

Aici se poate și fără „există”. Pe Strada Ficțiunii orice se poate! În orice sens. Se poate-n dreptunghi, se poate-n pătrat, se poate-n cerc.

Aș merge oricând pe strada Ficțiunii, drumul cel mai drept cu putință!

Dar în triunghi! Aș veni mereu în triunghi. Amoros. Eu, Strada Ficțiunii și cardul…(nu vreau să influențez eu răspunsuri).
Lumea e dispusă? E! Încolo și încoace. Și-n centrul acestei nehotărâri universale…eu. Lipseam! Eu mai lipseam! Dar eu sunt hotărâtă.

Gata, sunt deja pe Strada Ficțiunii, trăgeam de timp ca să ajung la colț. Sunt pe-un drum de hârtie din viața din hârtie a unor oameni. De hârtie și ei. Și eu (acum) o fată de hârtie.
Bate un vânt de hârtie, de la foiri și răsfoiri. Uite o foaie de hârtie! Execută un dans, în spirală. Devine o foaie-infinit. Mie, când îmi mai pică câte-o foaie(că câte o fisă, nu!) pe mână, uite, n-o mai las! Și ies din ea caractere, nelăsând-o. De hârtie și ele.

Iată, aici un acest, sfânt — da’ trec peste el ( eu trec mereu peste sfinți) și ajung dincoace, la o această, actriță porno* care scrie o poezie. Revoluționară.
Poftim? Ar zice un sfânt. Mă opresc. În fund. Ultima oprire, Rusia , turul contemporan: Natalia Kliuceariova.

Sfântul se opărește mai mereu. Unii au, în loc de rădăcini, sfinți!

Universul, ca să-și câștige existența, are nevoie de sfinți. Lumea e o popicărie de sfinți.

M-am îndepărtat…mă apropii de actrița porno. O conexiune imaginativă. Ți-am scris o poezie, actriță porno care scrie poezie revoluționară!

„Reciclare la modă,
cu patimă am rupt cartea,
am tăiat poezia, croind o fustă,
ca pentru o muiere cu şolduri late
şi-am tras-o pe mine.
Îmi şade bine!
Sper ca lui Puşkin să-i placă acolo,
foşnind,
aproape în mine”.

Nu e cam aglomerat? Nu e! Ne facem datoria fiecare din noi și încăpem. Pe unii îi ține. Hârtia! Eu sunt un trecător.

(Nu o trecătoare?)

Ies din Strada Ficțiunii să strâng. Să strâng și semnături( nu, nu autografe!) pentru un trafic intens pe strada Ficțiunii.

Am niște motive mai vechi: citesc! Tot ce prind. Uneori și păsări. Alteori pești. Citesc pentru că pot! Atmosfera e de hârtie, n-o scot eu acum din pălărie. N-o să mai zic decât că, citind, am devenit mai grea. O grasă de hârtie.

Am și o cauză: citiți, citiți și iar citiți! Un mesaj cu influențe leniniste. Am vrut să rămân în zonă. Vizibilă legea. A vântului…a curentului… Dacă nu, ea rămâne invizibilă.

S-au invizibilit orașele, ați văzut?! Și țările.

De la ce? De la prea multe cuvinte. Unele cuvinte îmi alunecă și mie cu mult prea încolo. Nu mai tremurați pentru orișice mișcare de-a mea! „Fiecare oraș își primește forma de la deșertul cãruia i se opune.” Un citat. Din Orașele invizibile, turul clasic: Italo Calvino.

Fiecare fată de hârtie își primește deșertul căruia i se opune.

Ai văzut că l-am înlocuit pe „există” cu „am”?
Am (o) carte, am (o) parte! Așa parcă, nu? În paranteză e un „o”.

Am o listă de carte, nu numai Alex punct Ștefănescu are o listă a lui. Am o listă de „parte”. Știați că Alex punct Ștefănescu are o listă de carte la Editura All?

Are! Are o parte din listă. E în completare.

În completarea a ce am scris deja mai vin cu un:

1. Vino și tu! Pe Strada Ficțiunii. Eu am săpat un șanț. Poate cazi! Ah! Nu-ți șterge (încă) turul!Aici nu te lovești! Aici te lovești doar de cărți! Pe unele le poți răsfoi! Apoi poți să le cumperi! Eu cumpăr primele rânduri. Așa aleg! Și ultimele le cumpăr. Primele și ultimele rânduri rămân în conștiința mea. La mijloc e povestea. Nu, nu ucid nimic!

 

De investigat!

2. Dicționar de mișcare pe Strada Ficțiunii:

Urmărește omul cu bicicleta! Îl recunoști ușor, o umbră sub o umbrelă roșie!

Atenție la Stopuri!
Turul Clasic: Dreptunghiul colorat.
Turul Contemporan: Pătratul colorat.
Turul Crime : Cercul colorat.
Turul Bestseller
Lista lui Alex.Ștefănescu

3. Dicționar de mișcare pe Autostrada lui Există:

* actrița porno care scrie poezie revoluționară e un personaj din ” Ultima oprire, Rusia”

Lista Alma Nahe nu există încă, e ficțiune!

Dar Nono(Renata Carageani, turul contemporan) e pe listă.

Eu și Nono, și uneori și cu „dacti”, ne-am întâlnit pe blogul lui de urs. De pluș. Îl trec pe listă, fiindcă totul începe cu un pas. O listă în moale. Un titlu în moale. Totul începe cu un pas. Pe urmă, (totul) n-are altceva de făcut decât să existe!

Superblog 2014, proba de citit cu

Punctaj obținut:70

Există parfumuri online

Erika Kuhn -Presentimente

Dacă privesc înapoia anilor, am bănuiala că ne știm de suficient de mult timp încât, atunci când închid pleoapele — doar ca să simt mai bine adierea vântului — să te recunosc venind. Un vechi camarad, mereu alături,  deși e greu să te ții după mine, înțelegând totul și învăluind totul.

Știu, împreună facem o pereche curioasă, așa că mi-am luat obiceiul să te ascund.  Azi ești sub eşarfa verde(eu și sensibilitatea-mi inadecvată pentru verde), relicvă şi ea din alte amintiri, din alte tablouri, croite la repezeală, unele uitate. De tine, însă, îmi amintesc perfect şi văd cum ne-a fost alegerea: spontană. Aproape ciocnire.

— Chiar îţi aminteşti?

În glasul tău există o umbră de îndoială pe care o trec repede cu vederea. Pentru că ştiu. Pentru că văd atât de limpede scena(stăteam pe o bucată de scândură pe care o trecuseră toate apele): simţeam lemnul sub tălpile goale şi o lumină de miere curgea stins într-un colţ.

— Creioane ascuţite!am spart eu tăcerea ca de praf roşu, dar rostirea îmi era mai mult şoaptă, să nu-l spulber.

— Cedrul de Atlas! mi-ai făcut cu ochiul și mi-ai tradus gândul, iar eu am privit atunci în jur, cu mirarea că niciun copac nu se ridica între noi. Ştiu cum arată un copac! Știu cum miroase cedrul, a creion proaspăt ascuțit!am vrut, dar am renunţat să te contrazic pentru că mi-ai suflat repede o altă aromă, ca de frunziş peste care ploaia de miazănoapte îşi trecuse degetele. Pa-tchou-li? ai continuat. Întrebarea îmi alunecase din mână, o scăpasem privind cum striveai cu degete lungi o floare de foc, curioasă alegere pentru decorul nostru minimalist. O muşcată?!…

Am mușcat buza de sus, plecată. Plecată și pentru că aveam de plătit nişte facturi ori de adunat lozinci în şorţul meu alb. Aşa (că) te-am lăsat, în locul tău, de sticlă. Dorindu-mi să mă aştepţi. Tu luceai deja, auriu-trădător, aproape râzând:

— Ellena!…strigai, dar…

Nu-ți ieșeam. Eram deja (în) stradă, aşa că nu te-am mai auzit. Probabil că în experienţa noastră alchimică, întâlnire a pământului cu sufletul meu de aeriană, era nevoie şi de apă, al treilea element.

— Greşeşti!mi-ai şoptit la încheietură. Greşeşti mult! Caută-mă în amintiri mult mai vechi şi în emoţii cu mult mai adânci! Și, cu o mişcare iute, de mână, ai dat deoparte vălurile trecutului, schimbând decorul: înaintea mea, o fetiţă cu zulufi roşcat-aurii, trecând prin colbul verii. Tălpile ei goale atingând pământul uscat, care parcă râdea şi el.

Înaintea ochilor ei ca nişte scântei curioase, aprinse de pistrui, uite, se ridică o casă albă, măruntă, în ferestrele căreia râd muşcatele roşii ale bunicii. Fetiţa, cu şorţul ei alb peste rochiţa legănată în mers, strângând în palma mică creioanele ei colorate, strigă:

— Bunicăăă…, am venit! Dar bunica — Elena o chema — acum doarme. Un somn vegheat de îngeri.

Tristeţea din jur miroase a răşini arse de soare.

Există un parfum precum o confesiune, una de fum, din picături de esenţă amestecate după reţetele sufletului.

Întorc repede chipul spre tine, cu lacrimă, dar acum ştiu: întâlnirea noastră a fost mai demult, a fost pentru totdeauna, din suflet şi din cele mai dragi şi profunde amintiri, iar tu, parfumul meu, ai fost mereu un mesager, aidoma Arcadianului.

— Terre!*te strig, te miros, te zic…

*There D’ Hermes, un parfum masculin, încadrat în clasa chypre lemnos, creaţie a francezului Jean Claude Ellena, un amestec luminos de citrice, silex, piper roz, muşcată, cedru roşu, patchouli, vetiver şi benzoin dulce, balsamic. Lansat în anul 2006 şi deţinător al Fifi Awards la categoria Men’s Fragrance of the year- Luxe (2007) a devenit parfumul meu printr-un joc, dar care o să rămână la secret. Numai până data viitoare. Un parfum masculin care, aşa cum s-a întâmplat şi cu Vetiver al casei Guerlain sau mai bătrânul Jicky, a trecut repede bariera sexelor, devenind o alegere feminină, ca o declaraţie de neuitare şi de rămânere pentru că parfumul, un amestec de uleiuri şi esenţe aşa cum este definit, este cea mai intensă formă a amintirii.

Și, pentru că atunci când ne întâlnim alesul din flacon, cel care ne poartă semnătura prin viaţă, alegem cu sufletul, aleg pentru totdeauna acest set de parfum deosebit:

de pe OnlineParfum.ro
Astăzi, eu (te) ştiu, ai fi vrut să rămâi un secret, așa cum ai fost și până acum, dar te iubesc prea mult și am vrut să înțeleagă și alții ce și cum iubesc eu, o pământeană-aeriană îndrăgostită de un excelent parfum online (a se citi aerian de pământ) și unde te pot găsi, mai ales.

 

 

 

Superblog 2014, proba de „par fum” cu

Sursă de informații: o pisică(oare care?)

 

Punctaj obținut: 90

Există pitici, elfi, zâne…

Erika Kuhn

 

— Hei, ești acolo? Dacă ești, să știi că eu încă nu te văd!…Ori, te pomenești că unul dintre noi e imaginar!…

Există o șmecherie care mă face să revin aici, iar și iar. Aici, adică în acest loc, unde și tu ești acum. Presupunând că știi unde ești, știi de ce ai venit și ce cauți.

În această expediție n-ai nevoie de ciocan, nici de lanseta de oţel, ci doar de calomelul cu care îți vei dirija flacăra. Eu o să-mi iau și ceva rezerve de tutun.

Sau poate e doar o idee fixă revenirea, consecvența asta a mea?… Nu însă și Proiectul în sine.

Întreg Proiectul ăsta e (în) mișcare. Întru săvârșirea lui, uneori călătoresc cu balonul, alteori mă avânt sub mări, 20000 de leghe. Alteori sunt doar aeriană. Căi ferate nu-s, deci nici vreun tren de prins!

Nu e o idee fixă, e o șmecherie, m-am hotărât!

Dar, dacă e o șmecherie, atunci e precum acea șmecherie cu care momești albinele cu castronul cu apă îndulcită, pentru ca mai apoi, dându-le drumul, una câte una și urmărindu-le, ele să te poarte, din aproape-n aproape, într-o călătorie specială către casa lor. Odată ajuns acolo, afumi colonia și ți-ai asigurat rezeva de miere!

Ei, și-acum că ai apucat(prins) momeala, să pornim la drum. Atenție, însă! Nu sufla o vorbă, să nu ne-o ia cineva înainte!

1. Fior…duri

Dar stai, trebuie să stabilesc un hotar, un punct de plecare măcar, o piatră…

„Coboară în craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris vine să o mângâie înaintea calendelor lui Iulie, călător îndrăzneț, și vei ajunge în centrul Pământului….”

Nimic mai simplu. Mă uit pe hartă…
„…şi, întinzând degetul înspre partea nordică a golfului, îmi arătă un munte înalt, cu două vârfuri, un con dublu, acoperit de zăpezi eterne.”

Așadar, iată-ne — un mic ocol, nu staționăm decât câteva clipe —, în anul 1863. Uite-l pe Jules Verne, susține că intrarea spre centrul pământului e craterul vulcanului Snaeffel!

— Jules, Jules Verne! îl strig eu, entuziasmată de-ntâlnire. El îmi face cu mâna…Ba, nu! Doar execută un gest aerian prin care eu dispar, el închizând emisia frecvenței.

Pesemne că gândului nu-i șade bine mult cu chip!

În niciun chip nu staționăm în timp, și nici pe fundul unui vulcan, chiar dacă stins, dar o să poposim un timp într-un spațiu fantastic, potrivit cu natura-mi, însă unde e necesară o altfel de frecvență, ținând cont că urmăm o hartă a unei lumi…invizibile. De fapt, o lume despre care se știe, dar n-o vede orișicine. Iar eu, cum sunt interesată mai mult de dedesubturi decât de suprafețe…n-o mai străbat aiurea, o iau pe arăt…ur…ăăă. (Aici îmi dreg glasul)Pe scurt, vom merge într-o vacanță specială în…

Islanda, unde focul se joacă cu apa(că invers nu văd bine apa). Cea mai mare insulă vulcanică din lume, la sud de Cercul Polar, o insulă mereu în formare din cauza cutremurelor și erupțiilor vulcanice, care-i modifică suprafața. Alfabetizare 100%, nivel sărăcie 0%.

Secretul Islandei constă în natură, iar al călătorului într-acolo în a-l vedea. Dar ca să-l vezi, trebuie să focalizezi diferit, înspre interior. Ești pregătit?

Uită-te bine, că dau drumul „albinelor”: poporul ascuns, Hornafjörður, pietre, copaci, femeie intrând în piatră și ieșind însărcinată (întorcându-se odată la 9 nopți pentru a se întâlni cu bărbatul ei invizibil), copil jucându-se cu elfi…

Nu fi haotic, nu rămâne tablou, toate „albinele” (con)duc către un singur gând:
Islandezii cred în ființe invizibile!
Unii dintre ei, adică cei cu credința — ce constituie forța vitală a acestor creaturi fantastice — sunt în contact cu ele.

Mai mult decât atât, faptă și nu vorbă, dacă vrea să mute o piatră, islandezul așteaptă să se mute mai întâi locuitorii din ea. Și într-o piatră poate locui un întreg oraș. De elfi.

O politețe care nu-l costă nimic!

Adevărat, e ușor să fii politicos cu o ființă invizibilă. Dar această politețe a lor, a islandezilor, se extinde și în lumea reală, majoritatea mărturiilor călătorului(universal) fiindu-i favorabile: un popor blând și civilizat.

„Ce dobitoace cuminţi! exclamă el. Ai să-ţi dai seama, Axel, că nu există pe lume alt animal mai deştept decât calul islandez. Nici zăpezile, nici furtunile, nici drumurile impracticabile, nici stâncile, nici gheţarii, nimic nu-l opreşte. E curajos, se mulţumeşte cu puţin, şi-i sigur. Nu păşeşte niciodată greşit şi nici nu are toane.”

Pare-se că nici animalele Islandei nu sunt mai prejos.

Dar nu e de mirare, căci în Islanda ” nu există fermier sau un pescar să nu ştie carte şi să nu citească. Nu-i oare bine ca toate cărţile astea, în loc să mucegăiască îndărătul unui grilaj de fier, departe de privirile curioase ale cititorilor, să se uzeze de prea mult citit?”

Ei, și aici mă opresc…ca și calul în fața bisericii din Stapi.

[…]

Cum dacă mai sunt aici? Sunt, sunt! N-am plecat, cu siguranță! Unde să mă fi dus? În Laguna Albastră?!

Am căzut un pic…nu de pe cal, ci pe gânduri. De fapt, când am zis „ca și calul” , mă gândeam voit în pielea lui. Da’ știi de ce? Pentru că pentru o astfel de călătorie, trebuie să uiți cine ești! Și eu tocmai asta făceam, mă uitam!

Imaginează-ți pacea care mă cuprinsese! Imaginează-ți nările-mi! Mă-nchisesem în turnul meu de pace și…„Imagine Peace”! John Lenon, Yoko Ono…

2.Turnul de lumină (pe el stă inscripționat în 24 de limbi „imagine peace”)

Imaginează-ți pacea limbilor! Imaginează-ți luminile nordului!
Nu, nu ți le imagina și pe-astea, că luminile nordului le poți vedea! Mereu altele, mereu altfel… Tu mai ești?! Atunci caută(-te) sub link-uri, cine știe ce destinații speciale ascund și unde te duc! Am ajuns până aici cu CND Turism – Vacanțe Speciale, putem să mergem oriunde! Ce ne dorim de la/în/ din (acest soi de)turism?

Eu mi-am dorit să merg unde sunt pitici, elfi, zâne…și-am făcut-o, dar cu mijloacele mele (de transport), dar tu, poate ești ceva mai serios! Poate că…poate că până la urmă eu sunt cea invizibilă. Poate că tu te vezi! Și atunci, ce mai aștepți?
Mergi mai departe, du-te în propria ta călătorie, fiindcă timpul nostru muritor nu mai revine!
Azi este cel mai bun moment să călătorim? Nu știu… dar nu lăsa pe mâine!

 

Superblog 2014, proba de călătorie( sau călătorie de probă) cu

Surse: 1.Citatele folosite sunt din ” O călătorie spre centrul pământului”, de Jules Verne
2. Fotografia 1 e preluată de pe site-ul CND Turism, fotografia 2 e preluată de pe yokoonoofficial(link-ul sursei e plasat în spatele fotografiei)

Punctaj obținut: 91