În mintea-mi, zilnic, se iţesc „zgârie-nori” de idei, încât regret că nu s-a inventat încă masina de cusut gânduri. Dar nu mă plâng, e firesc să fie aşa, eu fiind un creator de teatru.
O retroproiecţie din noianul ăsta de idei nu-mi dă pace de ceva timp, aşa că astăzi o să mă ocup de ea. Desigur, n-o s-o povestesc, toată, căci oricum mi s-ar părea că nu m-am născut îndeajuns cu acele calităţi trebuincioase actului de a însăila/coase/broda totul într-un singur articol de blog şi, de aceea, în chiar acest moment voi deschide doar o filă a ceea ce aş putea numi jurnal de croitorie în arta teatrală.
Precizez pentru aceia care nu ştiu că eu, în teatrul meu particular, născut acum 10 ani într-o casă de cultură a urbei, sunt regizorul, scenograful, omul de la lumini şi sunet, maşinistul, croitorul şi multe altele, deşi diploma mea grăieşte în clar că-s numai actriţă.
S-ar putea crede că întâmpin destule greutăţi făcând toate astea numai eu şi chiar întâmpin, însă sunt de remarcat şi niscaiva avantaje, imediat ce o să mai scriu câteva rânduri.
Un personaj de teatru nu ia naştere aşa uşor, cum s-ar crede. Spre exemplu, când el provine dintr-o realitate gri (sau neagră, maron, crem etc), gata conturat, atunci intervenţia asupra sa, la punerea în scenă, nu poate fi una brutală, iar cercul ideilor ce îţi vor trece prin cap, fără să alterezi în vreun fel textul dramaturgului, va fi unul ameţitor fiindcă exteriorul personajului, adică costumaţia, va trebui să fie prelungirea interiorului său.
Altădat’, sunt cazuri când personajul e gol la interior şi trebuie să îl îmbraci în aşa fel încât să nu-i acoperi goliciunea. Să vezi toate goliciunile la un loc… hehei…
Sigur că, un croitor de teatru va lucra mână în mână cu scenograful, ambii formând acea echipă care trebuie să cadă la pace cu regizorul, cu mult înainte de premieră. Şi na, regizorul poate că e genul care poate să prevadă multe, să zicem, dar nu poate să îşi imagineze „la perfecţie” cum pică lumina pe costumele respective sau cum cad ele (de) pe actorul respectiv.
Dacă nuanţele de material folosite nu se mai decupează pe scenă ca în mintea sa? Şi, dacă actorul, din pricina istovitoarelor repetiţii a mai slăbit sau s-a mai îngrăşat decât o arătau ultimele măsuri, înainte de actul creator al cusătoresei?
Și, dacă actorii sunt copii? Și sunt și foarte mulți!…
Croitoria de teatru e diferită cu mult(e) de cea obişnuită şi din multe alte motive, din cusătură, aş zice eu, pentru că dacă anotimpurile, în afara scenei se succed aşa cum bine ştim, într-un ritm al lor, pe scenă se pot schimba din minut în minut pentru acelaşi personaj. Astfel, materialele trebuie să fie foarte bine alese, astfel încât să satisfacă nevoile tuturor, inclusiv nevoia actorului, de a se simţi confortabil în costumul respectiv. Sigur, dacă nu cumva regia cere să nu fie confortabilă purtarea costumului, şi de-aici încolo alte iţe de descurcat pentru croitoraşii cei viteji ai teatrelor.
Astfel, din orice teatru, în afară de capetele de afiş sau figuraţie, nu vor lipsi niciodată: accesorii croitorie, ţesături, costumiere/ri şi croitori/croitorese.
Dacă specificul unui teatru sunt, cu precădere, spectacolele de epocă, atunci să te ţii! Fiindcă nu toţi spectatorii sunt neavizaţi şi pretind, în mod firesc, uneori vehement, costumaţie conformă cu epoca respectivă.
Desigur că aş putea să o ţin tot aşa cu exemplele, cât să pun de un compendiu de croitorie teatrală, ba chiar două, că ar trebui să cuprind şi croitoria în teatrele pentru copii, care folosesc personaje fabuloase, păpuşi, marionete, dar nu vreau să plictisesc cu dedesubturile facerii unui spectacol, de la prima filă a jurnalului, fiindcă degustătorii de teatru, care pot citit întâmplător (sau nu) acest articol, nu prea se omoară după demitizări dintr-astea.
Spectatorul vine în sală, visează, pleacă şi restul e treaba teatrului!
Dar, să nu uităm de unde m-am pornit încoace! Avantajele acestor lucruri, generaliste până la un punct şi specifice oricărui teatru se rezolvă mai uşor când tu eşti maşina de cusut gânduri. De fapt nu, nu m-am exprimat corect: maşina de cusut toate gândurile. Avantajul e că, în disputele regizor-scenograf-croitor, voi câştiga eu, indiferent de părerile celorlalte euri ale mele.
Croitorul de mine, însă… e praf, vă zic! Fiindcă, dacă foarfeca ştiu s-o ţin şi să tai o formă, cât de cât, la maşina de cusut habar n-am să umblu. Dar despre asta pot povesti mai bine degetele mele, fiindcă ele cunosc ceea ce s-ar numi „cusut de mână”.
Sigur că pe vremuri, în teatre, toate costumele erau cusute de mână, dar în epoca noastră, epoca
să-i zicem, nu am nicio scuză că pierd timpul, fiindcă o maşină de cusut îl fructifică altfel, nu?
Mai ales că există şi BroRom de prin anii ’90, furnizorul principal din România a tot ce înseamnă mașini de cusut și brodat, precum și furnizorul a toate accesoriile necesare acestei industrii. BroRom colaborează cu branduri de prestigiu, precum Brother, Bernina și Bernette by Bernina şi, dacă aş fi un croitor adevărat…
Dar na, sunt ce sunt, câte puţin din toate şi niciodată multul acela dintr-o singură direcţie, chiar dacă culturală.
Pe „zgârie norul” ăsta îl voi mai însăila și mai maiestuos altă dată, într-o filă în care voi fi învățat deja, sper, cum să strunesc o mașină de cusut.
Acum, că m-am pornit în minunata călătorie a meşteşugului acesta plin de poveşti care de care mai uimitoare, probabil că voi întoarce, cât mai curând, a doua filă a jurnalului meu creactoricesc în care, cel mai probabil, chiar dacă o să-mi prind urechile acului mașinii de cusut încercând să bag ața exact unde-mi fierbe sau trebuie, tot EU voi fi în câștig.
Când ești îndrăgostit iremediabil de teatru, îl iubești cu tot cu croitoria sa! Mai profi, mai rea…
PROVOCARE:
Până atunci, ochii pe Bro (cu Rom!), almanaho! Că, cine ştie, poate chiar de mâine te apuci şi tu cu adevărat și de croitorie?
Articol unicat, tăiat, însăilat și mai puțin mecanizat pentru Superblog, proba nr.3.
Alma Nahe(r) 
