Zâmbeşte şi… mori

Sunt multe feluri în care poţi să trăieşti, dar cu siguranţă că, simţi traiul cu adevărat numai şi numai experimentând.

   

Te invit să experimentezi niţică adrenalină prin(tre) carduri colorate, spre exemplu!

Cardurile zilelor noastre sunt scorţoase, îngâmfate şi nu le-ai dărui nimănui, nici goale, nici pline, nici măcar din iubire. Nu e legal, în primul rând, deşi asta nu o opreşte pe soţia ta să îl mai împrumute din când în când sau să-l păstreze ea pentru tine, ca să nu îl pierzi sau să uiţi, cumva, codul pin.

Ei bine, cuvântul „card” poate să-ţi ofere o experienţă nouă alături de cuvântul „ghift” (cadou). Prin experimentează punct ro!

Dacă nu ştii ce anume să experimentezi şi, asta e o problemă a majorităţii locuitorilor acestei planete, ai nevoie de un furnizor.

Furnizorul tău de experiențe!

 

Fie că e vorba de adrenalină, de romantism, dezvoltare personală, relaxare, travel, sport şi hobby, food and drinks şi multe alte oferte noi, experimentează! Punct ro!

Experimentează punct ro ştie cum să te împrieteneşti cu „Zâmbeşte”. Pe lângă el, „mori” ăla din titlu nu are nicio conotaţie negativă, dimpotrivă! Îndată ce-l întâlneşti, mori de curiozitate, mori de plăcere şi alte „mori”, toate pozitive! Iar, cel mai important, alte „mori” cu aspect negativ precum „mori de invidie”, „mori de grija altuia” sau pur şi simplu „mori!” ăla, neînsoţit de descrieri pot să devină nebănuite lecţii de viaţă.

Eu, personal, pledez pentru un „mori” cumpătat, dacă e musai să experimentez un „mori”! De fapt, cred că nu există om care să nu-l gândească pe „mori”, ăsta, măcar o dată în viaţa lui. Ca să vă smulg un zâmbet larg de tot, aş zice că „suntem datori cu toţii cu un mori măcar o dată în viaţă”.

Eu m-am bucurat de „mori de vânt” până în 2017, pentru că abia acu trei ani s-a gândit cineva să adune la un loc multe şi felurite idei de experimente şi experienţe. Dar, nu-i nimic, recuperez, că mi-a mai rămas destul timp, încât să identific ce n-am explorat şi să completez lista experimentelor personale.

Cum ar fi, o ofertă de

cazare în Wonderland cu echitaţie, relaxare şi opţional zbor cu balonul 

 

la Cluj!

Sau

o vizită la Muzeul Simţurilor – o experienţă plină de mister

în Bucureşti şi Constanţa.

Dacă îţi doreşti noi experiențe dezvoltare personală, de exemplu un workshop de scriere creativă, un curs de plăcintăreală şi cazare de lux într-un castel sau vrei să iei drumul whiskey-ului în Scoţia vreo 3 zile şi multe altele, nebănuite, experimentează punct ro e furnizorul potrivit, căci explorând ofertele vei identifica idei felurite de experienţe, la care nici  măcar nu te-ai gândit că ar fi posibile.

Că poţi să dăruieşti, ţie sau altora, gânduri născute din vise, toate, împreună, însumând un imens workshop de făurit zâmbete, nu e puţin lucru! Uite, chiar dacă îl cunosc pe „Zâmbeşte” acum, în zilele noastre, mai mult decât îl cunosc alţii, rămâne un personaj controversat! Pentru că… „Zâmbeşte” n-a fost dintotdeauna prietenul meu.

Pe atunci, eram convinsă că umbra-mi mă va lua într-o zi în zbor şi mă va duce departe de casă, definitiv. Stăteam în acelaşi loc cu orele şi o urmăream cu privirea cum se muta ea, tacticoasă, înspre fiecare punct cardinal, mărindu-se sau micşorându-se şi răsuflam uşurată abia când soarele, după ore de zbenguială, apunea.

Desigur, ştiam că umbra o să mă însoţească şi a doua zi, şi a treia şi tot aşa, pentru tot restul vieţii mele, căci fusesem avertizată de mama, aşa încât eram nevoită să învăţ să trăiesc cu umbra ataşată de mine şi să am încredere în ea că mă va lăsa să rămân o mundană cuminte, nezburătoare în cine ştie ce zări.

Bine, tot pe-atunci credeam că vântul e produsul unor mori. De vânt, fireşte!

Fiindcă umbra părea să aibă aceleaşi forme ca ale mele, am început să îndrăgesc apusurile, iar la răsărit încercam să o derutez, deghizându-mă în tot felul de personaje, folosind pantofii, pălăriile, sacourile mamei şi chiar o umbrelă. Ca să o fac să creadă că nu sunt eu cea ataşată de ea, ci maică-mea!

Uneori, părea că am păcălit-o, că într-adevăr mă confunda cu mama, astfel că am continuat să mă arăt ca fiind altcineva lumii întregi.

Eu sunt mama mea, eu sunt mama mea… Uite-aşa îi strigam şi aşa am ajuns să îmi doresc să devin actriţă, fiindcă înţelesesem că o să am nenumărate straturi de piele, ale personajelor întruchipate şi că, astfel o să devin mai grea şi n-o să mă sufle umbra-mi cu vântul, Pământului.

Cum nu eram suficient de mare ca să devin ceea ce voiam să devin, am început să citesc. Mult! Mă ascundeam de soare în case cu biblioteci şi mă împrieteneam cu oamenii lor, ai caselor respective, până la ultima carte citită. După care îi uitam.

Uiţi mai uşor un adult şi sper că nu au suferit prea tare că îi părăseam în favoarea altor noi cărţi. Nu i-am mai întâlnit niciodată de-atunci şi n-o să ştiu dacă i-am amărât, dar, na, fiindcă am descoperit atunci că aceea era cea mai bună metodă de a te ascunde de umbra-ţi, parcă a meritat, până la urmă, sacrificarea lor.

Pe adulţii posesori de cărţi îi alegeam atent: nu aveau copii! Ăsta era unul dintre criteriile importante, după cel al numărului de cărţi. Se înţelege că, dacă ar fi avut copii, m-ar fi distras din drumul meu şi ar fi vrut să ieşim afară, la joacă.

Or, afară, la soare, mă pândea umbra!

Ca să ajung la bibliotecarii adulţi, mă foloseam de părinţii mei, care organizau vizite pe la prietenii lor fără să-şi dea seama că îi manipulam.

Aşa m-am împrietenit şi cu Mary Poppins! Din interes!

Avea o umbrelă zburătoare, putea oricând să-mi sară în ajutor şi cum umbrele noastre se contopiseră într-una singură,  asta a fost o mişcare decisivă, care a încurcat-o iremediabil  pe-a mea din planul său diabolic de-a mă zbura. Odată cu prezenţa-i, mi-a dispărut teama de a fi la înălţime şi am experimentat împreună viaţa, până azi, îmblânzind umbra-mi, dar şi ale altora.

Am experimentat actoria un deceniu, dar umbra-mi se multiplica, de la reflectoare, aşa încât, ca să nu fie în deşert experimentul, am coborât de pe scenă şi de-atunci descopăr actoria din alt unghi, mai „întunecat”,  prin regia de teatru (nu se pun reflectoare pe regizor!) şi, dacă în copilărie mă împrieteneam cu adulţi, acum, adult fiind, mă împrietenesc cu copii, întru legea compensaţiei, cumva…

Dacă îi întrebi (pe copii!), ţi-ar zice scurt, concis, că eu sunt profesorul lor de teatru şi ne găseşti, dezvoltându-ne prin joc şi joacă la Atelierul de Teatru TREIspreZECE.

Dar eu ştiu că, dincolo de aparenţe, acolo, împreună, ne îmblânzim umbrele din nou şi din nou. Şi din vechi! Ba, mai mult, în luna decembrie, anul trecut, le-am făcut şi lor cunoştinţă cu Mary Poppins.

 

Cu 8 Mary Poppins că, desigur, m-am prins că pot să le înmulţesc, pentru o protecţie mai puternică şi am stabilit împreună că, până la urmă, Mary nu e om, e o stare şi cu cât le înmulţeşti (de stări zic!), cu atât te pui la adăpost de o viaţă plictisitoare, lipsită de creativitate şi împliniri.

O să pun stop acestei destăinuiri, fiindcă nu te poţi bucura de experienţele altcuiva decât încercându-le, dar şi pentru că poate că nu mi-ar strica să încerc un curs de scriere creativă experimentează punct ro, ca să pot explora şi mai cu avânt amintirile-mi şi, ţine minte:

O experienţă negativă, trecută, se poate transforma într-o nouă experienţă, pozitivă, rescriind-o! 

Şi nu doar teatrul poate face asta! Orice experienţă încarcă rezervorul penei cu care rescrii emoţia. Vrei o dovadă?

Eu nu am carnet de conducere, ba chiar mi-e frică să conduc pe autostradă (deşi, cui nu e frică pe autostrăzile noastre?!), dar asta nu m-a oprit să conduc un ATV şi să şi execut o parcare impecabilă!

Că a trebuit să ajung în Egipt pentru asta, asta-i deja altă… experienţă. Bonus!

Aşa-i că mori să experimentezi?!

Punct ro!

 

Proba nr.2, Spring SuperBlog 2020, sponsor: