Din când în când îmi vizitez iubirea,
am lăsat-o într-un muzeu dezafectat.
Cât timp nu sunt acolo, nu se întâmplă mai nimic,
eu abia de-mi amintesc de ea,
însă, de cum ajung,
totul începe a prinde viață şi eu atunci plătesc bilet,
ca să o contemplu fără remuşcări.
Ea insistă să mă treacă pe listă,
vizitator permanent,
dar eu nu cedez ispitei, căci nu o pot privi tot timpul.
Aș admira și eu un asemenea exponat, dar am uitat să îl expun și intrarea în muzeu se ascunde… 😀
[…] scris în 444 de cuvinte nu participă la nimic. E doar o amintire și un omagiu adus celei care almanahește cu talent blogosfera și-un anumit concurs de […]