Unde suntem, ce ceas este acum?” Sunt pe drumul literelor care formează cuvinte, cuvintele formează şi ele ce pot, ce sunt lăsate şi mai sunt alea care îngheață. „Gheața nici măcar nu rămâne pe pământ!” se topește gândul pe care-l aveam într-un alt gând.
Uneori, când scriu articole de înscriere la Superblog, simt totul ca şi cum aş fi un soldat lăsat la vatră. Niște puști îmi zâmbesc?!… Că mă lasă vederile, nu e un secret, peste trei zile vine şi ziua în care s-a mai dus un an din viaţa mea şi habar n-am când a trecut juma’ de an de pandemie, aşa că… ă…
Că trec direct la podcastul ăsta!
Ca şi cum ar fi trecut un elefant printr-o fereastră, ştiu, dar nu e nimic planificat, scriu cum vin cuvintele, deşi ele mai mult pleacă şi lunecă între mine şi tine şi habar n-am dacă or să mai stea celelalte, alea notabile, cum s-ar zice, că la 23:59 e deadline la prima probă SuperBlog 2020 (ediţia de toamnă) şi, de când n-am mai dat eu prin casa blogului s-a schimbat şi editorul wordpress. Nu că îmi aminteam prea bine cum se foloseşte cel vechi, dar îmbrac şi eu spaţiul c-a rămas dezbrăcat destul.
Gata! Mă opresc! Alarma zice că mai am cuvinte, dar nu mai am timp să le scriu. Superblog, deschide uşaaaaaaa!… Lasă, nu o mai deschide, e bună şi fereastra!
