Mai întâi, și-a zis că o să adune toate cuvintele din lume,
de la Marco Polo,
Vasco da Gama,
Cristofor Columb și
Magellan încoace.
A scos din sertar setul de scris „OLD WRITING”
(îl cumpărase de pe MyMan.ro, primul magazin online,
din lumea ei, exclusiv, cu cadouri pentru bărbați),
s-a aplecat asupra foii,
și-a potrivit lumina,
s-a așezat și
a așteptat,
cu privirea fixată pe
harta lumii,
perioada marilor explorări.
Nu știa dacă are spațiul potrivit să le depoziteze,
nu luase în calcul nimic.
Auzise de-atâtea ori că
prea multe cuvinte strică, dar
ei îi stricaseră deja și când erau puține,
așa că nu-și bătea capul,
la urma-urmei își explora tăcerea
și tăcerile nu au cum să aibă cuvinte puține.
Prima dată când și-a ascultat cu adevărat tăcerea
lumea nu avansa pe mai multe voci, ci
era vorba, spre surprinderea ei,
de o singură voce
și atunci i-a și venit ideea că,
dacă ar aduna toate cuvintele din lume
și le-ar fereca
în ideograme,
cadouri decorative,
pentru totdeauna,
celor care încearcă mai mereu să-și găsească cuvintele
le-ar fi fost(de-acum încolo) mai ușor
în fața celor care le așteaptă.
Nu era supărată pe cuvintele rostite,
deși, observase că în spatele lor se putea ascunde oricine,
ci o mâhneau cele nerostite,
dar, cu toate astea, considera că gesturile,
cadourile și desenele
pe pereți,
pe asfalt,
sunt cu mult mai grăitoare și mai adevărate.
Își aminti că mai încercase o dată
sau de două ori să cuprindă
toate cuvintele lumii,
le căutase și cu lupa,
în cameră mirosea a Grafton,
parfumul lui oceanic,
dar sfârși prin a le explora,
iar și iar,
fugărindu-le până-n soare,
până-n lună,
fără să le prindă.
Dar nu era de mirare,
doar ea era fata care spunea „te iubesc”
în prea multe cuvinte,
care spera că într-o bună zi
să nu mai fie aidoma legiunilor de sonetiști
care gângăviseră despre ochii de tăciune ai celui iubit,
făcând iubirea să devină atât de abstractă
și să dea un singur dar (acelui iubit), dar
care ar fi ținut locul tuturor cuvintelor din lume.
Și atunci, în încercarea ei de-a pune o perdea
între inimă și suflet,
și fără să realizeze că fusese atât de aproape
de izbânda încercării ei — oricare din cele trei obiecte,
pe care și le cumpărase pentru sine (avea un fix cu sinea)
ar fi fost de-ajuns să exprime acel
„te iubesc” scurt,
dinamic,
plin de istorie — se aplecă din nou asupra foii
și cu vocea aproape stinsă rosti:
— Ah, poeții, cu instinctul lor de făuritori,
dac-ar putea învăța de la greieri:
e-atâta liniștire și magie în sunetul lor
pătrunzând o stâncă.
Realiză că tocmai ce asistă la nașterea unui poem
în altul în derulare
un poem în poem, cum i-ar spune Omul Nou,
și atunci, cu ochii încețoșați, chicoti,
pe urmă căscă,
se ridică și se îndreptă spre oglindă zâmbind
spre ființa cu părul ciufulit
cât mai abstract cu putință,
unde un greiere își făcuse cuib,
deturnându-i încă o dată mica ei expansiune de seară către Lumea Nouă
și care o trimise la culcare la fel de veche
precum se știuse dintotdeauna.
Ilustrările sunt preluate de pe site-ul sponsorului, incursiune printre rafturile și sertarele magazinului său, explorate, de altfel, și mai demult, fără de care acest poem nu ar fi fost posibil.
Ușa nr.6, SpringSuperBlog 2015, 
Punctaj obținut: 92
Alma Nahe(r) 