-Să nu-mi spui că ai încă piciorul amorţit!
El şi-l freacă de zor, iar trecătorii toţi par să ştie un secret pe care el nu-l ştie sau a uitat cineva să i-l spună. De dimineaţă, de când apa i-a atins fruntea, o amorţeală i-a cuprins întreaga fiinţă. În acest moment, se străduieşte să fie amabil şi, mai ales, invizibil, fiindcă în juru-i simte o întreagă reţea de detalii senzoriale, pe care nu poate să o respingă.
Atunci a văzut-o! O pungă goală, portocalie, sclipind în soare lângă o baltă din care izvorau, pe marginile ei, curcubeie. Ce-a găsit, a lui să fie! Gândeşte, şi-l cuprinde un fel de bucurie, ca şi cum cineva tocmai i-a făcut cadou o mini-vacanţă, un city break Christian Tour. În loc să…
Nu mai spune şi nu mai aude nimic din vuietul străzii, dar simte o fiinţă misterioasă, în preajma-i, care se tot foieşte pe lângă el cu rapiditate, încât nu reuşeşte să îi prindă conturul.
Desigur, e prea fricos să o întrebe pe ea, pe iubită-sa, dacă mai sunt, acolo, în viaţă, amândoi.
Ştie cineva pe unde suntem? Vrea să strige, dar renunţă, fiindcă vrea să fie eroul unei poveşti mai interesante.
Se-ntoarce spre ea, ca să îi spună ce simte, dar taman acum o pierde din vedere printr-o crăpătură luminoasă. Cum să dispară aşa, ca şi cum ai stinge lumina? Ea e viteaza lui! Dacă acum totul ar fi fost un film romantic, ea s-ar fi întors deja după el, l-ar fi luat în braţe şi l-ar fi purtat aşa, pe braţele ei, până s-ar fi pierdut amândoi în infinit…
Există ceva mai deplorabil în cărţi sau filme decât un bărbat atât de sensibil?
Vocea se aude ca şi cum ar fi fost cea a femeii de la bilete (la cinema) în reproş pentru că s-au rostogolit pe masa de la ghişeul ei câteva floricele. De porumb! Din greşeală, dar dânsa o ia personal. În filmul lui (sau în leşinul lui, că nu ştie unde e încă!), femeia le-ar fi luat, le-ar fi molfăit şi i-ar fi dăruit cele mai bune locuri din lume. În filmul ăsta, vocea femeii sună de parcă urmează să le primească pe cele mai proaste.
Ai grijă cu el, fetiţo! E un bărbat de rah…
Nici nu e rea, vrăjitoarea naibii! E doar vulgară şi insensibilă. Floricelele căzute pe teghea i se întorc înapoi, atingându-i faţa ca şi cum ar sări abia acum din ceaun şi-s mult mai multe. Instinctiv, el cască gura. Unele îl sufocă!
Gata, domnule!
(El repeta câte o dezamăgire la intervale scurte şi dese, dintotdeauna, în sensul că toate i se terminau când începeau să îi placă cu adevărat.)
În timp ce el se minunează de infinita-i multiplificare, ea, iubită-sa, se aude ca dintr-un labirint infinit, satisfăcută până-n măduva oaselor: Aici, aici şi aici! Sau nu, nu! Mai bine aici!
Deşi sunt destule feluri pentru a spune unde este, o să aleg varianta cea mai clară.
Ce a început ca o vânătoare de zâne sau vrăjitoare, învăluite în gliter portocaliu, se arată acum şi e în curs de sfârşire, din dragoste, în faţă unei agenţii de turism, unde el zace cu piciorul amorţit (pe treptele agenţiei), în timp ce ea consultă oferte city break şi explorează paleta de hoteluri Christian Tour.
În timp ce el tremură şi rătăceşte drumul, ea îi culege lalele. În timp ce el cutreieră prin subteranele secrete ce leagă Sfinxul din Bucegi cu Sfinxul din Egipt, căutând mori de vânt, pentru ea, el este un soi de extravaganţă şi, acum, în acest moment, mai pregăteşte una, suplimentară. Meritul lui e că e insuportabil de frumos! Aşa zice ea!
Şi el, şi locul unde are de gând să-l ducă într-o ecapadă romantică:
Un sătuc liniştit din Amsterdam. Ce poate fi mai romantic de-atât, decât un city break în Amsterdam?
O intervenţie a autorului (dacă e permisă)
Ea se opreşte lângă chiuveta din bucătărie, să bea un pahar cu apă, în timp ce ipsosul tavanului din camera alăturată se prăbuşeşte. Lângă el. Şoseta sa albă din piciorul său stâng e mai albă acum. Fisura dintre ei se adâncise mai demult, în secret, printre cărămizi de gânduri. Astfel, Muzeul Naţional din Amsterdam se surpă şi toate economiile lor se duc pe apa Sâmbetei. Ba nu, pe apa unui canal din Amsterdam!
Despărţirea ticăie, din ce în ce mai grea, în oasele lor. Amândouă jumătăţile sunt terminate trei sferturi! Sigur le va fi şi mai rău! El poate şterge ce nu poate fi privit, pentru că e un visător. Ea vede întrebarea finală:
Opţiuni? Ar putea ea, din nou să completeze spaţiul lipsă dintre ei? Tavanul se pune la loc în 2 zile, dar celelalte?
Cât de… sofisticată e ea! Cât de sensibil e el! Ea înfloreşte totul, el deteriorează. Ea e perfectă ca oraşul Amsterdam, cu parcelele lui de verdeaţă, impecabil aşezate, el e imperfect ca vremea. Din Amsterdam.
El se află în anestezie generală şi vede ca singură soluţie dispariţia, în timp ce ea se lasă purtată de o metaforă curajoasă: I AMSTERDAM şi se vede deja selfieîndu-se alături de alte figuri de ceară decât cea a iubitului său, la Madame Tussauds.
În timp ce ea gândeşte că, dacă pui ipsos la loc, tot tavan vei avea, el vrea să cadă zidul dintre ei; să înceapă din nou povestea dintre ei doi, într-un fel diferit: amândoi în acelaşi loc precum „Rondul de noapte“ (al lui Rembrandt) şi „Lăptăreasa“ (lui Vermeer).*
El crede că nu vor mai avea şansa escapadei romantice întru întregire, pe care o plănuiseră mai demult, în timp ce se uită la o pungă portocalie goală şi rătăceşte încă prin lumi subterane, fără să aibă habar că se dezmorţeşte la suprafaţă, pe treptele agenţiei Christian Tour, o firm-a lui Cupidon… portocalie.
Ea iese din agenţie, ridică punga (portocalie), o aruncă civilizată, la coş, îi arată biletele de avion şi, apoi, se îndreaptă-mpreună-amândoi spre prima Ipsoserie.
*Tablouri în Rijksmuseum
SuperBlog 2018, Proba nr.2
Alma Nahe(r) 
[…] Cu punga… prin lume […]