Uneori, dimineaţa, când mă trezesc, mai exact în momentul în care redevin conştientă, îmi reamintesc câte poate fiinţa-mi şi câte poate ea redeveni.
Şi, atunci, mai înainte de-a alunga starea aceasta cu apă rece, mă scufund pentru o vreme, recunoscătoare, ca o petală de trandafir de dulceaţă în miere de salcâm, în uimirea că încă sunt, că exist şi că e atâta noutate şi savoare în lucruri şi cuvinte pe care le ştiam, fiecare separate şi nu într-un amestec, mai complex și întemeiat cum e Melinisul de trandafir.
De ce oare suntem prea puţin conştienţi de natură, de unele lucruri înconjurătoare? Că le putem folosi aşa cum sunt ele, fructe crude sau că putem face un alt lucru cu lucrurile respective, dar la final să rămână aproape neschimbate în esenţă?
Am pofte, am dorinţe… și, acolo, undeva, într-o grădină proprie, nişte mâini harnice culeg petale de trandafir de dulceață şi le cufundă în miere. Gândul ăsta mă transportă deja în texturi, arome, gusturi și culori spectaculoase…
Un moment important al dimineții e acela în care îmi ating pleoapele şi, exceptând unele dimineţi când le presez de-a dreptul cu toată mâna, încep să le masez uşor, cu degetul mijlociu, în timp ce celelalte degete, se lăfăie reci, fiecare întru cuprindere şi redimensionare a tainelor lumii: degetele mici se întâlnesc pe vârful nasului, degetele arătătoare se întâlnesc în vârful piramidei nazale, cele inelare cuprind tâmplele şi cele mari ating lobul urechilor. Atunci, mi se pare că înţeleg tot Universul, altminteri straniu şi străin şi, contemplându-l în acest timp fără timp şi spaţiu fără spaţiu, îl percep, instant, ca pe un amestec răcoritor de pere, miere şi lime.
Astfel, încep să ştiu din nou că tot ce este, este tot ce se face, că tot ce se face se şi deface. Și, atunci, imediat, o putere de neînţeles, aromată, catifelată, suavă cu accente exotice mă cuprinde în felul acela în care nu-ţi mai poţi contesta, ca de obicei, interiorul şi ţelul propriei existenţe. Acesta e și momentul liniștirilor, în care gândurile-mi devin aproape limpezi, spontane şi, deși foarte puţin controlabile, deloc vătămătoare, într-o expresie asemănătoare exploziei de arome şi gust din Melinisul de pere.
De-aici încolo, dimineaţa începe să-şi facă puternic simţită vibraţia, când mai interesant decât faptul că gândesc mi se pare acel făcut și nu născut, de dinainte, acel dat care mă face să gândesc, precum răspunsul e mai înainte de orice întrebare.
Prunul e cireş? Firește că nu e! Vezi, răspunsul e deja înaintea întrebării, fiindcă prunul e prun dintotdeauna, atât de prun încât a devenit atât de banal în conştiinţa noastră. Dar nu e banal și momentul când soarele îmbrăţişează tot ce îi iese în cale?…
Gândurile fug către bunica şi prunul sădit la căpătâiul ei, după nefiinţa-i, întru altă rodire şi asta mă face părtinitoare, într-un fel, atunci când mă gândesc la prune. Preschimbările nu pot fi excluse din mintea-ne şi de aceea eu gândesc pruna în felul meu, uneori în miere, alteori în amar, dar niciodată ca pe o prună care nu mai este şi pentru care, la un moment dat, nimeni şi nimic nu mai poate garanta că a fost.
Când merg să mă reculeg acolo unde odihnește mama mamei mele, prunul îi continuă poveștile, așa cum în Melinisul de prune redescoperi prunele în gust şi aromă mai intensă decât a fructului crud…
Peste acest moment de frământare melancolică se aşterne, instantaneu, momentul de răgaz, când trebuie să ies la lumină şi totul se simte iar în măsura străduinţelor fiecăruia și nu numai în cele ale mele.
Dacă stau în casă, oare mă ating, totuşi, de ea? De lume! Dacă o ating, dacă mă amestec în ea, n-o modific?
Dimineața vezi viața în nuanțele-i suave până la tonurile-i pline de vitalitate și, uite-așa soseşte clipa când realizezi a nu știu câta oară că pe cât e lumea de adevărată, pe atât e de plăpândă și simţi din plin cum gura, făcută „pungă”, după prima muşcătură dintr-o gutuie crudă, trebuie unsă cu dulce, ca în Melinisul de gutui.
Două elemente, gutuie şi miere, nu se topesc unul în celălalt, ci coexistă de parcă s-ar nega mutual, dar în sens pozitiv, datorită unei opoziţii ce creează o tensiune. Care o fi natura binelui? Cine-a făcut răul?
Dimineaţa, fiecare om apare în dimensiunile şi profunzimile sale, numai în faţa oglinzilor sale mai aproape de natură, ca un dulce aspru, tranșant, îmblânzit de miere, în note reconfortante, de un dulce acrișor solar, cum e Melinisul de cătină sau cel ce vişine.
Eu ador existenţa, lumea… Mai ales când stau în contemplare cât să descopăr în ele frumuseţea, în dimineţi melisiene. Fructe, flori, aburi de lume, mişcări, culori, chipuri…Totu-i greu, totu-i uşor…
Diminețile melisiene sunt acele dimineți în care energiile indentitare ale lumii tale lăuntrice sunt ca niște petale de trandafir cufundate în miere de salcâm, când nuanțele gustului și aromele se suprapun în intensități și registre diferite, precum gândurile-mi, într-o experiență cu totul nouă şi aparte.
Melinis e un cuvânt nou pentru o experiență nouă și asta s-a petrecut aici, acum, o experiență nouă: gânduri manifestate cu grijă, puritate, într-o aromă specială! Aceste ingrediente se regăsesc în fiecare gram de Melinis şi când e vorba de alte două feluri: Melinisul de zmeură şi cel de afine, când simți pădurea…
Gândurile acestea, scrise așa cum s-au pornit, din matca sufletească, poate că mă fac mai prietenă imaginarului şi mai puţin realităţii, dar uneori, imaginarul propriu e încărcat cu semnificaţii mai profunde decât ţi le relevă realitatea cotidiană. Fără imaginarul propriu fiecăruia, Melinis ar fi însemnat cine ştie ce şi nicidecum o creaţie nouă, o delicatesă– nici dulceaţă, nici produs apicol, realizată printr-o tehnologie inovatoare, inspirată din fascinația pentru darurile naturii.
MELINIS este un dulce complet natural, din ingrediente naturale (petale de trandafir și fructe proaspete) neprelucrate, în miere de salcâm doar simplu filtrată.
Imunitatea biologică este fragilă, dar așa e natura omului. Și e fragilă tocmai pentru a nu uita omul să-și caute leacul în natură și în natura-i dumnezeiască.
Acest articol de blog, scris pentru proba nr. 11, SuperBlog 2020, a fost un bun prilej să mă smulg din cotidian şi din lenea mentală a unei dimineţi obişnuite, ce ascunde, de obicei, beneficiile şi proprietăţile fructelor, plantelor, munca şi hărnicia albinelor etc, chiar dacă le-avem în vedere în fiece mic dejun. Ceva ne distrage atenţia, ne dislocă, din zi în zi, de natural, aşa cum, de fapt, lumina face umbra să se întunece, şi nici măcar nu ne dăm seama…
Alma Nahe(r) 
[…] Dimineți melisiene- un alt fel de lume […]