Doar să ştii cum să te găsească

Cineva spunea că nu noi trecem prin Black Friday, ci că Black Friday trece prin noi şi, pesemne că aveam dreptate (doar nu era să citez din altcineva?!) Ai observat cum se afirmă oamenii prin propoziţii? Bine, unii se afirmă numai prin haine, dar să rămânem la propoziţii acum!

Ţie îţi vine să te închizi într-o propoziţie în care hainele sunt cel mai important lucru de pe pământul ăsta şi să arunci cheia? Eu mă închid mereu, da’ păstrez şi un set de chei de rezervă, în eventualitatea în care am chef să mă consider o descuitată: nu la minte, la şifonier!

— Fi-ţi-ar primăvară!

Ce-a fost asta?… Păi, o înjurătură de-a mea, când mă prefac că uit că fix eu m-am închis, de bunăvoie, în propoziţia respectivă, când mă scurg sau mă preling, după caz, în câte-o clipă, în nuanţele hainelor pe care aş dori să mi le cumpăr la reducere. O înjurătură atipică, pe care o alternez cu fi-ţi-ar vară, fi-ţi-ar toamnă sau fi-ţi-ar iarnă, după caz.

Dar gata cu introducerea, să înceapă

Black, ta(tai)e!

Am în gură capătul unui pix, pe care îl ronţăi atunci când cred că n-am ce pune pe mine. Când n-am ce pune pe mine, potrivit cu un eveniment anume, pun în mine. Scriind. Apoi mă arunc în stradă, una imaginară, în care eu merg să-mi cumpăr ce vreau eu. De îmbrăcat, de încălţat, accesorii, toate la reducere. Nu-mi ia mult! Cam cât ai zice „tataie”. O stradă de toamnă, nepopulată… Nu, nepopulată nu! Aș putea s-o aglomerez cu mulți, foarte mulți James Bond black tae, câtă frunză… Din pix! La ora înserării.

— Vine Black, tataie! mă atinge, asemeni unui răspuns în doi peri, un moșulică. Cu vârful bastonului (nu spun unde). Apoi, râde zgomotos și continuă: black e potrivit oricărui moment, că e vesel sau trist!

Nu știu de unde a apărut, nu e fantezia mea! Mai bine nu vorbesc cu el, nu o fac cu necunoscuți! Mai ales pe o stradă căreia, chiar dacă eu am inventat-o, nu îi cunosc întinderea. Deşi, cu atât de mulţi James Bond în preajmă ai o oarecare siguranţă. Numai că eu nu am apucat să le dau viaţă pe deplin şi deocamdată, pare-se că am devenit fantezia altcuiva şi că eu sunt cea luată în pixul altuia, aşa că o să-l ignor pe intrus. Ca pe o muscă, pe care o laşi să roiască un timp, sperând să dispară de la… Na, că a apărut și-o muscă acu! I-o fi frig!

Toamna nu e un anotimp prea plăcut. Nici pentru moși și nici pentru gâze. Doar pentru cei cărora le place să fie în pas cu moda, că e anotimpul Black Friday. Vântul ia în râs frunzele copacilor și ele se agaţă, de parcă nu ar vrea să plece încă, de materialul scump al hainelor elegante ale armatei de James Bond, rodul fără anotimp al imaginaţiei mele. Şi cum se mai frământă ele, ruginitele, îngălbenitele, şi cum se frâng ele şi se fărâmiţează, şi cum îşi poartă ei sacoul cu acea sublimă eleganţă care se revarsă parcă numai din şifonierele lor şi… Ei, nu, că râsul moșului e mai enervant decât o ploaie!

— Ascultă, tataie! Nu știu ce cauți în plăsmuirea mea, de obicei, scriitorii sunt civilizați, nu ocupă cu fanteziile lor fix aceeaşi stradă cu a altora, așa că nu-mi explic de unde ai răsărit. Sunt 15 grade afară, e toamnă, deci nu ești Moș Crăciun! Şi, dacă nu eşti Moş Crăciun, atunci ce Moş eşti?

Dar tocmai ce zisesem că nu vorbesc cu el și am făcut-o. Moşul nu mai râde, dar simt că se abţine şi rămâne la fel de enervant. Nu pentru mult timp, căci rescriu îndată strada și scap de…

— Ce-o să faci cu atâția James? continuă el să mă sâcâie.

Da, chiar așa! Ce-o să fac?

Nu numai că a apărut de nicăieri Tataie ăsta, da’ mai și știe unde să mă atingă? Pesemne că m-a spionat, da… clar! Nu ai simţit niciodată că te urmăreşte un gând şi nu-ţi dă pace, deşi nu vrei să îi dai curs şi atunci te prefaci că nu există, ocolindu-l? Cred că asta e explicaţia! Și, dacă nu e asta, o fac să fie!

— Nici asta nu te priveşte! îi răspund eu în cele din urmă, deşi nu înţeleg de ce-o fac, oricum nu mai are decât câteva secunde de viaţă. Mai bine l-aş întreba de ultima sa dorinţă, ca să fiu elegantă. Deși nu îi datorez nimic.

Moșul se așază pe un morman de frunze căzute, nu înainte să mormăie ceva și frunzele îndată iau forma unui scaun. Cu spătar! Să se așeze sănătos, oricum îl șterg! Dacă stă comod, nu o să i se mai pară că sunt moartea…

— Nu mă șterge, drăguţă! Nu ești curioasă de ce sunt aici?

Ba sunt! Da’ nu o să recunosc, drăguţă! Ca să faci scamatorii cu frunze uscate!? Privirea îmi pică direct pe Mocasinii din colectia Dr. Martens, pe care îi poartă.

Nu îmi plac moşnegii băgăreţi. Se comportă de parcă ar avea un răspuns la toate.

— Dar chiar am un răspuns: answear.ro!

Şi acces la gândurile mele, pare-se. Nelimitat! Îl șterg de îndată ce îi spun asta:

— Şi, fireşte, o să mă pui să caut haine la reducere, ca să mă asortez cu Bond… Uite, caută tu şi zi-mi ce rochie mi se potriveşte de acolo, fiindcă, ce să vezi, eu nu port rochii! Şi, dacă se nimereşte să mai port câte una, pun un pantalon pe dedesubt. Şi, în niciun caz nu pun pantofi cu toc! Da, cred că nu sunt îndeajuns de femeie, nu? De-asta!

—  Uite, rochia asta ţi se potriveşte!

— Poate! Dacă ar avea mărimea mea…
— Poţi pune o alertă şi eşti anunţată când au mărimea ta în stoc. Până atunci, uită-te în şifonier!…

Gata, mă închid acolo, scap de el!

Nu ştiu cine l-a inventat pe moş şi nici cum îl cheamă și asta mă neliniștește un pic. Nici nu îmi dau seama exact dacă aveam nevoie de el, doar fiindcă am un stil diferit de-a aborda lucrurile, așa, în general. Nu numai când e  vorba despre stilul vestimentar. Adică, vine Black Friday mâine-poimâine şi…

Ce-am zis?! Nu cumva moşul e chiar BF?! BF de la Black Friday, nu de la best frend… dar e, într-un fel, cel mai bun prieten…

Eu am pus un NU mare black tae-ului clasic și un POATE în dreptul celui chic reinventat. De la început, din adolescenţă chiar. Dar nu prea țin să mă încadrez în vreo categorie clară! Fiindcă eu mă îmbrac în funcție de stările pe care le am, și nu potrivit ocaziei sau unui anumit prilej de-a mă îmbrăca, uniformizând situațiile. Sunt zile când Desigual e prietenul meu cel mai bun și altele când stilul vintage mă încadrează în alte epoci.

— Și te mai întrebi de ce am apărut? Sunt aici să te acopăr…
— Nu acoperi nimic! Nu mă prinde pe mine acest fel de-a fi, dar nu văd ce e rău în asta. E stilul meu și e unul asumat. Un stil de actriță. Uite, rochia pe care mi-ai sugerat-o, chiar îmi place! Numai că eu aș purta-o cu un pantalon sau cu un dres gros, colorat, kaki sau maron, la care aș adăuga o eșarfă colorată în mai multe nuanțe de toamnă. Și o pereche de ghete grena. Și o vestă de catifea verde, cu broderie.
— Îți place toamna?
— Se asortează cu părul meu roșcat.
— Dar moda?
— Cred că îmi place pentru spectacolul pe care îl oferă…

— Atunci, imaginează-ţi că eşti invitată la Spectacolul „Black Friday la Answear!” Ce ţi-ai alege dacă nu ar fi pandemia?

— Pot alege şi de la Medicine? Adică, o să aleg şi de la Desigual, dar…

— La reduceri de până la 70% nici n-ai cum altfel.

— Doar atât! Dar să ştii că eu aş alege, de fapt, numai chiloţi, sutiene, şosete, că niciodată nu-mi ajung…

— Nu ţineam musai să ştiu! Da’ dacă o să ne închidă ăştia de tot, în case, la ce-ţi trebuie atâtea?

Cred că moş Black ştie că îmi place să-mi cumpăr haine la reducere şi că mi-am mai cumpărat multe anul ăsta. Mai multe decât anul trecut, spre exemplu, ca să mi le asortez cu măştile.

— Auzi, Black Tataie, dar de ce tocmai un moș?
— Eu? De ce, voiai să fiu mai tânăr?
— Nu. Nu e o poveste de dragoste! E despre stil, oarecum. Un răspuns! Pentru cine caută reduceri şi haine de calitate. Și personajul tău e mai potrivit, are ceva… De ajutor! E un personaj cu răspunsurile la el, cam cum e un magazin online cum e Answear.ro. Adică, e impozibil să nu îţi regăseşti gusturile. Gusturile&Mirosurile, în materie de modă, chiar şi pe timp de pandemie. Nu știu unde au dispărut oamenii ăia de tip James Bond, dar data viitoare când o să mai caut oferte la reducere pe Answear, o să umplu strada numai cu tipi de tip Black Tataie… Unde o să te duci de-aici?
— Secret!
— Eu te-am inventat?
— Nu îți spun!

---

---

Articolul nr.16, SuperBlog

Smartescu Hăinărescu

Imperiul Hainelor Almanahescu (IHA)

IHA înglobează nenumărate lumi şi astăzi o să vă împărtăşesc câteva secrete.

Secrete pentru îngrijire haine de damă &încălţăminte

Ca să pot construi IHA, în care mi se spune SH (Smartescu Hăinărescu), a trebuit să mă autoexilez în Lumea Teatrului, căci nu pot fi un lider lipsit de sentimente, din motive evidente şi nici animată de calcule reci nu sunt (biletele la teatrul meu sunt ieftine-ieftine!) Din cauza acestor defecte, imperiul meu e situat undeva, cât mai în inima UOA (Universului Oamenilor de Afaceri), la care sper, dar nu pot ajunge (cel puţin deocamdată): să găsesc sponsorizări externe, în afara celora care vin din propriul buzunar, pentru teatrul meu.

Ştiu că UOA, ăsta, sună ca un scâncet de bebeluş sau de parcă aş fi prins marginea rochiei de un cui şi acu trebuie s-o scurtez. Norocul meu că nu contează cât de scurtă e rochia, că eu o port cu pantaloni! Întotdeauna! Iar de găurica respectivă agăţ repede un şnur, pe care-l fac fundiţă sau cos de mână o floare handmade, pe care o confecţionez tot eu. Fiindcă, mai devreme sau mai târziu, rochia aia nu va mai vedea lumina zilei, ci va străluci numai şi numai în lumina reflectoarelor. O situaţie roz, după cum se observă. Dar…

Almanahe(scu) are la bază istorii ciudate, unele greu de crezut, îmbogăţite şi repetate, de fantezie şi cunoscute prea confuz de public şi, chiar dacă azi m-am hotărât să dau din casă câteva secrete, nu o să cunoaşteţi toate situaţiile cu care mă întâlnesc sau tânjirile mele după branduri pe care le găzduieşte answear.ro, spre exemplu, Medicine. Şi ăsta nu e un secret, că am tot zis, cu orice ocazie.

De când mă ştiu (m-am căutat, m-am aflat!) servesc interesele MIT (Măria sa Imperială Teatrul), satisfăcându-mi astfel atât pasiunea pentru lupta cu morile de vânt, cât şi cea pentru haine cât mai… mai altele! Fiindcă hainele nu zăbovesc prea mult în şifonierul meu, ci le vei găsi veşnic reorchestrate în următorul meu spectacol. Al doilea secret reflectă o situaţie bleu!

Desigur că, în lumea UOA, au circulat dintotdeauna zvonuri că noi, artiştii, am umbla cu magie, dar cum nu au găsit niciodată un generator de magie la vedere, deşi era la vedere, adică fix între graniţa nesigură a cuvintelor şi cârpe… Din cauza reflectoarelor, probabil.

Aţi observat că spectatorii vin cu hainele cele mai bune la teatru? De parcă scrie pe toţi WE ARE THE ANSWE(A)R?! Eu am observat! Unii se îmbracă oldschool, gen Schotch&Soda, alţii, dimpotrivă, mai spilcuiţi, încearcă un design îndrăzneţ, gen Miss Sixty.

Cum, în imperiul meu, dacă nu zbori înapoi, acasă, cu o întrebare din sala de spectacol şi cu un posibil răspuns, înseamnă că nu am putut să te cucerim, deci adio prosperitate imperială, nu vreau să vă las fără un exemplu minuscul din sala de spectacol. Un final de spectacol, mai exact, cu tot cu răsplata artistului.

În Imperiul Almanahesc (IA!) eu nu sunt un imperator aprig, cum s-ar crede, deşi tiranică sunt uneori. Eu fac spectacole cu copii, pentru copii şi adulţi şi imperiul acesta fiind locuit de membri cu vârste fragede, pare a avea un viitor, dacă e să ne gândim la tinereţea lor, chiar dacă acoperită cu hainele mele. Hainele mele fiind mari, acoperă două, uneori chiar trei tinereţi (înţelegeţi ce vreţi!)

Cum, mie îmi plac imprimeurile gen Desigual, Vero Moda, Answear Lab etc, alte branduri Answear care-mi plac, imaginaţi-vă cum ar arăta următoarea rochie elegantă în lumina reflectoarelor.

După cum se observă, inspiraţie fashion posed din plin, plus autoironie şi, pentru o perioadă, o să fiu bine la „mansardă”, fiindcă hainele mele nu mor niciodată şi le refolosesc, inspirată, creativ, tranformându-le în costume de teatru.

(scenă de dans din spectacolul „Pescăruşul”, în regia mea-filmare dintr-o repetiţie)

O crinolină poate deveni orice într-un spectacol, iar urmărind videoclipul, veţi observa şi ce sau cum a redevenit. Plus o rochie elegantă, care pare că ea singură, cu voinţă proprie poartă corpul, şi nu invers.

Ca o paranteză, dacă ne redeschide virusul… sau vreun virus cultural, am deja pregătit un lot nou de haine vechi, pe care mi le donez tot mie, pentru teatrul meu, că mi-am mai îmbogăţit, de curând, garderoba. Lăsând actul de binefacere la o parte, o să dezvălui acum un al treilea secret al rezistenţei hainelor mele. O să numesc asta situaţie verde!

Eu nu calc hainele, le scutur bine-bine şi le atârn umede pe umeraş, în balcon. Poate ajută şi storcătorul maşinii de spălat, că nu le boţeşte sau pur şi simplu, materialul din care sunt ele confecţionate e vizibil calitativ prin metoda mea. Ca hainele să îşi păstreze mirosul de balsam, în afara cantităţii de balsam pe care o permite sertăraşul maşinii de spălat, mai am un secret, o situaţie mov, de data aceasta, că îmi place mirosul de levănţică. Aşadar, secretul numărul patru este că adaug două, trei căpăcele de balsam într-un recipient de plastic, dotat cu pufăitoare, completez cu apă şi, după ce am pus rufele umede pe umeraş, în balcon, spre uscare, le stropesc cu amestecul rezultat. Aşa procedez şi cu perdelele.

Nu, nu rămân pătate, fiindcă eu usuc hainele întoarse pe dos, ca să nu le ardă soarele! O situaţie chihlimbărie, după cum se observă deja, secretul cu număul cinci.

Când vine voba de încălţămintea în IHA, aici e aici, pentru mulţi, dar nu pentru mine, căci eu port, de obicei, încălţăminte comodă, care poate fi spălată&curăţată în maşina de spălat. Gen, Tommy Hilfiger.

Pentru toate celelalte genuri de încălţăminte de damă s-au inventat soluţii nenumărate: creme de faţă, creme speciale pentru încălţăminte, sprayurile protectoare şi chiar sprayurile pentru piele (pielea de animal!). Aici scriu secretele otova, că nu dotez teatrul şi cu încălţămintea mea decât în cazul în care tot eu o port. Atunci, încalţămintea se transformă în orice vreau eu, uneori devine personaj, într-un spectacol de teatru de animaţie (păpuşă, marionetă etc)

Smartescu Hăinărescu e un personaj real, nu fictiv, care găseşte ac de cojocul oricărei situaţii şi orice culoare ar avea ea, fiindcă teatrul meu e un teatru independent şi resursele sunt proprii.

Totuşi, cel mai mare secret, secretul suprem, e să îţi cumperi haine şi încălţăminte de calitate, care să reziste oricărei provocări. Mai ales dacă e vorba de ce punem pe deasupra altor haine, fie că e vorba de paltoane de damă sau geci de damă.

Asta, deşi e o situaţie albastră şi sper că o aplică atât omul sărac, cât şi cel mai înstărit, când vine vorba de cumpărături fashion, situaţia nu e prea albastră, că, na, de obicei, pe astea NU ţi le cumperi des! Gecile şi paltoanele sunt cele mai greu de întreţinut, din punctul meu de vedere şi chiar trebuie să ţii cont de etichetele care indică temperatura la care trebuie setată maşina de spălat sau programul recomandat, ca să nu le strici de noi sau chiar să le speli de mână sau să le duci la o curăţătorie specializată în aşa ceva.

Cum e geaca asta, de la Desigual, spre exemplu! Fiindcă are în compoziţie lână, e foarte important să o protejezi ducându-te la o spălătorie, în loc să te aventurezi şi s-o arunci în maşina de spălat, oricât de bună şi de blândă e ea.

Dacă la mine-n şifonier, hainele nu mor niciodată (chiar dacă uneori le-am obosit, purtându-le sau neglijând unele aspecte tehnice, descrise pe etichetă), fiindcă teatrul le învie, cârpindu-le, înnobilându-le ş.a.m.d, sunt sigură că la voi le îneacă definitiv, din când în când (sper că nu foarte des), apele maşinii de spălat sau alte situaţii şi mai delicate, în care chiar un cui bătut de voi le-a scurtat viaţa. Asta dacă nu cumva o să daţi de articolul ăsta la timp… Baftă!

Ce fac eu cu hainele după ce şi-au terminat şi viaţa artistică? Mă ajută în activităţile mele diy. Ţin un curs de actorie, unul de creaţie, aşa că întotdeauna le voi găsi un loc în activitatea mea artistică.

Uneori, un maiou nu e numai un simplu maiou!

Dar na, fiecare cu păsările lui şi cu secretele păstrărilor sale!

---

Notă de subsol: Fotografiile fac parte din arhiva proprie a IHA şi sunt instantanee din acelaşi spectacol, Pescăruşul, cu care am ilustrat ideea acestui articol scris pentru proba nr.9, în cadrul SuperBlog 2020.

Despre senzaţia de a nu mai fi

Plouat

Jurnal de answearitate, 7 octombrie 2020

Plouă, scrie cineva. Nu ştiu cine e, dar de câte ori scrie şi îi aud penele — că uneori nu i le aud—, am senzaţia aia că o să mai fiu. Nici nu contează ce sau unde, ci senzaţia că se mai poate. Că se mai poate şi atât! Fără prea multe farduri şi perfuzii în cuvinte.

Îndată ce a terminat de scris primul paragraf, a şi început să plouă mai tare. Picăturile de ploaie nu omoară pe nimeni, doar udă, a continuat să scrie şi eu aştept acum… să mă regăsesc, căci încă nu mă regăsesc în primul său paragraf, deşi picăturile i le simt.

Nu mă lăsa aici, plouată! îmi vine să-i strig, dar nu mi-a dezlegat gura încă, deşi simt şiret… Despre senzaţia de a nu mai fi plouat nu mai scrie nimic.

În cercuri de frig

Mi-e urât fără şapte. 7, nu şoapte! Sunt 7 importante ca 7 punţi! Ai răbdare să le anunţ?!…

Scrie că rătăcesc încă, cu umbre şi aburi de răzvrătire. Oprită, dar tot răzvrătire!

Auziţi, doar eu am gânduri de-astea când vine toamna? Cu ce vi le trataţi?! Bine, presupunând că sunt gândurile mele, că eu mai mult îmi simt picioarele acum: un pas, doi… mers leneş, dar drumul nu e leneş deloc. Dovada? Se aud sub tălpile-mi goale frunzele, strivindu-se.

Când merg desculţă sunt visul din realitatea mea, drumul e un desen naiv şi nu simt nici-o găurică în… pantofii scâlciaţi.

Am pantofi?! De când? La ce cuvânt m-a încălţat? Nu vreau pantofi scâlciaţi! Da, ştiu, eu (cu accent pe eu!) îi stric mereu fiindcă merg ca o raţă. Da, recunosc! Şi, ce? Nu merit şi eu o pereche de botine noi?! Hei, tu, care scrii, încalţă-mă cu ceva ghes! Guess, nu ghes! Ghes am!

Da, de lac! Şi ce dacă plouă? Plouă la nesfârşit? Şi, oricum, mie îmi plac eşarfele colorate şi îmi plac tocmai pentru că se reflectă în luciul botinelor. De unde ştiu că mă scrie acum?! Nu ştiu, da’ dacă mă întreabă cineva asta, o să răspund ca şi cum m-a întrebat cineva dacă știu.

Atenţie, answe(a)r: Poate că sunt un suflet scris de mai multe ori, da’ am nevoie de aceeaşi medicaţie în a fi, mereu, şi cine scrie, ştie asta!

Ia, închide ochii şi deschide-i! Ce vezi mai întâi?

Vezi eşarfa Medicine, nu-ţi mai plimba ochii aiurea! Chiar dacă sunt doar încălţată, eşarfa asta acoperă destul(e).

Eşarfa şi botinele sunt două din şapte lucruri importante fără de care n-aş putea traversa toamna.

De parcă eu doar o traversez! Eu o ocup, o posed, o aglomerez, o invadez, o… opreşte-mă, că mi-a venit un gând de sărut. Şi nu e indicat, e o toamnă pandemică asta a lui 2020, aşa că uite cum sar peste sărut (cu toamna!) şi sar într-un picior și că vreau să se mai lase botinele, că-s noi şi, ştiţi cum e cu lucrurile noi şi…

Gata, m-am prins, gura mea e funcţională, pesemne că a terminat-o de scris, altminteri de ce m-am pornit să vorbesc ca o femeie la cumpărături? Mi-e şi un pic frig… trebuie să mai pun ceva pe mine, nu?

Să mai pun ca şi cum ar fi ziua mea azi!?

Nu, că mai sunt zile! Mai sunt senzaţii… Mai sunt trei zile până când voi sărbători ziua mea de naştere, al pa’şaptelea an, hehei… şi încă ţin minte toate drumurile mele pe jos, care numai aparent sunt încâlcite şi nu duc nicăieri, dar chestia asta, că drumurile par încâlcite şi nu duc nicăieri mie mi se întâmplă numai îmbrăcată. Nu când am botinele-n picioare şi un batic care acoperă tot.

Nu când am botinele-n picioare şi un batic care acoperă! Tot! Nu când am botinele-n picioare şi un batic care acoperă! Totul! Nu când…

Mă desfac ca o portocală! Mai bine sting lumânările din tortul de ziua mea, că n-a scris nimeni tortul, chiar dacă lumânările par scrise, totuşi.

Adevărul este că sunt multe cărări să te descrii în călcătură şi umblătură şi uneori e bine să sfârşeşti prin a fi mai practic. Să-ţi iei pe tine ceva, repede-repede, musai colorat şi să te întorci înapoi în pătratul alb al zilei sau cel negru al nopţii, în raze îndulcite de soare şi pe muchia asta solunară a unui echilibru stabil, adică să te îmbraci pur şi simplu!

Îmbracă-te, Olimpie! Îmbracă-te tomnatic, la Answear ai câte branduri vrei! Şi dacă te-ar fi scris bărbat, şi dacă te-ar fi scris copil…

Nu uita! Încă 5 piese esenţiale pentru o toamnă neesențială! 2+5=7… Scrie iar?! Nu mai scrie tu, că mă descurc eu de aici încolo!

Toamna lui 2020 nu e încă esenţială fiindcă nu a început să o scrie nimeni altfel decât e şi, la o adică, dacă cineva mă scrie pe mine, pot şi eu să-mi scriu măcar o toamnă, nu? Sau să aleg una gata scrisă de Answear?

Uite! Spre exemplu, o toamnă bună are 7 piese de vestimentație esențiale şi ea, toamna, ar putea fi orice brand. O toamnă Medicine sau o toamnă Vagabond!

Mie îmi place să ies din tipare!

Ies şi din povestea asta, cu o umbrelă Answear.lab.

Pot să ies şi în zbor, și cu mănuşi. Dacă pot să ies cu mănuşi, pot şi cu o valiză şi cu ochelari de soare. Căzuţi pe nas…

• 

• 

• 

• 

• 

Respir încet şi las aşa, minutele să lunece, vagabondând, iar mintea mea să aleagă numai ce vrea ea. Eu mă îmbrac în toate culorile pământului şi cine mă scrie o dată, ştie asta!

Nu mai amestec sensurile. Le atârn la gât ca pe nişte bijuterii. Nu mă faceţi să revin la o zi obişnuită! În care nu visez şi nu dramatizez. În care tai dovlecii, să îi fac pane. Sau la una de întins rufele pe sârmă. O zi obişnuită, cu un început de ploaie, cu picături reci, când nu mai vreau să ştiu de nimeni şi nici nu mă mai poate rescrie nimeni.

O poveste inspirată de noul brand Answear. Lab, un text de colecţie, ediţie limitată, toamnă, 2020, SuperBlog! Proba 1.

---

O Vinere albă de vinerea neagră

A fost odată, demult, tare demult, o Vinere albă-albă, dintre cele 52 de vineri posibile – uneori 53 chiar -, în care, 10 din 10 români se gândeau la păsărele, floricele, copaci, relaxare, muncă, somn. O vinere ca mai toate vinerile, în care îţi putea trece prin minte să cumperi şi să pui ceva mătăsuri pe tine, în anumite sâmbete or duminici, ocupate cu  nunţi sau botezuri de toamnă târzie, dar nu era neapărat obligatoriu. Mai ales dacă erai bărbat, căci nimeni nu prea băga de seamă că porţi aceeaşi cămaşă şi nici ei, bărbaţii noştri, nu dezvoltaseră simţul chilipirului fashion aşa de acut ca-n zilele noastre.

Din 2011 însă, Vinerea albă-albă a devenit neagră-neagră, 7 din 10 români o simt englezeşte şi astfel, Black Friday se simte acum precum o sabie atârnând de un fir de păr. Zbârlit! Nu vreţi să ştiţi al cui e firul de păr, că azi e în 14 noiembrie şi numai vinerea asta nu e vinerea cealaltă.

Din ziua când vinerea albă-albă s-a transformat în neagră-neagră, oamenii au căpătat şi sindromul cumpărătorului compulsiv, printre care eu NU mă număr şi, poate de aceea şi văd cum stau lucrurile, adică mai moarte, mai ales că unele magazine îţi vând la reducere până şi moartea (lor sau a altora). De fapt, ca să fiu sigură că nu o să cumperi aiurea, am compus un epitaf. Vânzătorului mut…

De am murit, aici zac îngropat. Semnez clasic, în piatră: vânzător „plecat”. Azi nu mai sunt, nici mâine… Niciodat’! Glumesc… Nu închei socoteala de pe-acum, mai am ceva să-ți zic, nu-mi sta în drum, pe urmă pun fermoar. Însă acum citesc și, nu te speria, cu glas, cât pot de tare acest ferpar. Nu că-s mai „viu” acum, dar nu știu cum să-ți spun, am prins, murind, un mare-mare tun. Hai, vin’ la moartea, vino ca să-ți spun! De vii acum, primești și-un discount bun. Decât să mori de plâns și să fii deprimat c-am răposat, mai bine cască ochii, nu-i da peste cap, că-ți spun acu’, de-a fir a păr, norocu’ chior ce mi s-a-ntâmplat. În timp ce răposam definitiv, m-am înțeles cu sfântu’ Petru să devin activ promoarte – și vreau să fii atent, că-i crucial – azi morții, pe piatra-mi funerară, am să-i scriu, cu mare patos, ADVERTORIAL. Și, ca o paranteză, mă aștept ca muritori de rând, acuma vii, în rând, la rând, curând pe link să intre și să stea, pe veșnicie, link dofallow. Organizez și un concurs, să moară calu’! Eu am testat produsu’ nu vă mint, și iaca, nu mă-ntind… la vorbă. (De)poziția e-a mea-n cuvinte cheie și nici subtil nu v-o pasez, v-o zic direct, a la per tu, ca să muriți de poftă, moartea să se ieie! Hai, vin’ la moartea! Hai, fie și a ta! Lua-te-ar moartea! Lua-te-ar să te ia!…

O astfel de reclamă e ademenitoare, trebuie să recunoşti! Cu epitaful în cap, sper să identifici şi vânzătorul corect, precum şi reducerile reale! Dar, ca să scapi de vinerea următoare (23 noiembrie, mai exact), indiferent că vrei să iei o geantă de damă sau o pereche de ghete de bărbaţi, îţi trebuie îndrumare serioasă.

Pentru exemplificare, o să aleg site-ul answear.ro. Pentru nume, în primul rând, căci conţine suficiente answer-uri în ce priveşte answear-urile ce ne dau atâtea palpitaţii, zilnic, apoi pentru că e un site  pe care îl străbat, în lung şi lat, de vreo 2 ani încoace, deci îl ştiu ca pe şosetele mele, cumpărate într-o altă vinere neagră, alt an.

Desigur, nu toată lumea vrea să-şi cumpere de îmbrăcat, încălţat sau accesorii, unii vor cumpăra gadgeturi, alţii excursii, mai ales că se poate ajunge şi la reduceri de -90%, dar îndrumarul cumpărătorului fashion de black friday în varianta mea se poate aplica, în funcţie de fiecare dorinţă la care aţi jinduit toţi anul. Cu o mică excepţie, cumpărătorul compulsiv, care va cumpăra absolut orice, fiindcă e la reducere şi nu se ştie când îi va trebui. De obicei, niciodată! Nu-i aşa, Daniela?*

Ca să nu faci ca Daniela, o să extrag câteva tertipuri de a transforma vinerea la loc, cum era înainte de 2011, adică  un picuţ mai albă din puţul  (a)facerilor mele.

 

Îndrumarul cumpărătorului fashion de black friday

 

Nu e niciun secret că mie îmi plac brandurile Medicine şi Tommy Hilfiger, în plus, însă, am mai adăugat pentru vânătoarea vinerea-neagră şi alte branduri din patrimoniul Answear.

Astfel, primul pas, ca să i-o iei înainte acestui noiembrie negru, e să stabileşti cu mult înainte de ziua de vineri, 23 noiembrie, dacă vrei să îţi extinzi gusturile în materie de branduri sau dacă rămâi numai la ce ştiai, că-i mai sigur. Şi, mai ales, să ocheşti indiciul care-ţi va vinde cam ce procent de reducere vor aplica firmele. Answear, spre exemplu, va aplica reduceri de până la-70%, începând cu 17 şi încheind cu 27 Noiembrie.

Urmăreşte preţul de dinainte de această perioadă! Eu am ales o pereche de botine DR MARTENS, la care, dacă le-aş lua acum, aş primi o reducere de 80 lei, dacă m-aş înscrie în Answear Club, politica de fidelizare fiind extrem de atractivă – spre deosebire de alte firme, unde primeşti puncte, aici le poţi folosi cumpărând cu reduceri de până la -50% (dacă te-am făcut curios/curioasă, găseşti detalii pe site). În plus, în acest moment, deja au o reducere de 160 lei. Eu o să aştept, totuşi, să văd ce preţ vor avea botinele în perioada neagră.

Astfel, un al doilea pas ar fi să îţi selectezi produsele dorite încă de pe acum, presupunând că ai cont pe Answear. La câte ţi-am scris despre Answear, cred că îl ai deja. Dacă nu, fă-ţi cont imediat! Selectându-le, ai toate şansele să prinzi ce e în stoc.

După ce ai ochit ce ai ales – eu nu mai zic ce, că îmi furi marfa! – urmăreşte preţul constant şi, pune în coş! Acest al treilea pas e cel mai important! Un indiciu, o să îţi dau totuşi, am mai pus ochii pe o bluză de damă, dar nu zic colecţia! În compensare, uite un brand aflat în colecţia Answear care deja aplică reduceri consistente: TALLY WEIJL

Şi, ultimul pas, dar nu pentru că e ultimul, ci pentru că se subînţelege,  e să ai grijă să fie plin cardul!

Însă, dacă vrei să fii sigur, nu zice nimănui ce ai ales, la modul concret, ca să nu-ţi sufle cineva chilipirul! Eu te-am păcălit că am ales botinele acelea, de fapt am ales altele!

Vânzările din vinerea neagră, aceste vânzări cu bliţ, sunt benefice atât cumpărătorului, cât şi vânzătorului, aşa încât, îţi urez să descoperi din timp magazinele care fac reduceri substanţiale, atât cele fizice, cât şi cele online şi, mai ales să fii pe fază când se va striga: we are the black answe(a)rs!

O vinere albă, de vinerea neagră!

 

---

SuperBlog 2018, Proba nr.18, sponsor:    

---

*Daniela, adică spicuiri.ro/ Nu vă luaţi după numele blogului!

Când bătrânul domn Poartăblugi Toatăviaţa…

Când bătrânul domn Poartăblugi Toatăviaţa îşi dădu duhul, moştenitorul legal al averii deveni fiul său, pe numele său (dar nu întreg!) Vreaujeanşii Tăi. Soţie şi mamă, Încălţăminte de damă fugise în lume mai demult împreună cu fiul lor, într-un moment de impas, pe care bătrânul domn nu l-a putut depăşi, dar pe care nu e momentul să-l dezvăluim acum. În semn de regret, bătrânul îl numi unic moştenitor în testament pe fiul său.

Dar asta nu e tot, PoartăBlugi Toatăviaţa avu dorinţa de a încâlci căile, ştiute numai de el, către toate posesiunile lui lumeşti şi denimeşti şi, dacă veţi avea răbdare, veţi afla cum, în cele ce urmează.

În ce priveşte averea bătrânului domn, aceasta cunoscuse o extindere impresionantă, ce îngloba peste 300 branduri internaționale de top, produse 100% originale cu livrare rapidă (din stoc!) din 6 zări: Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi România, toate cu acces dintr-un loc secret, cu parolă: Answear.

În afară de Vreaujeanşii Tăi, familia bătrânului Poartăblugi Toatăviaţa mai era formată de încă 3 membri, şi ei rude de sânge: plângăciosul nepot NuamBlugi Deloc, mereu nemuţumita nepoată Amnumaiblugi Albaştri şi Vreaujeanşi Defirmă, mama lor şi soţia fratelui bătrânului, pe numele său Poartăblugi Şimort, decedat de curând, din pricina unei boli necruţătoare: reducerile de preţuri! Prezenţi, de asemenea, la deschiderea testamentului.

Încâlceala trona în testament încă de la începutul paragrafelor, încât la auzul celor citite, întreaga familie se bucură că a scăpat de singurul capriciu al bătrânului lăsat cu limbă de moarte, aparent uşor de îndeplinit.

Pentru a înţelege în ce situaţie denimată se afla, în acel moment, tânărul nostru domn Vreaujeanşii Tăi, pus la grea încercare, va trebui să dăm citire testamentului cu glas tare.

Testament

Întâiul pas:

În următoarea seară după ce-mi dau duhul, măi copile, tu trebuie să pleci, hoinar cu misiune, 7 zile! Dar nu oricum, ci ţine minte bine: blugi de bărbaţi tu-alege numai o pereche să îmbraci!

Prinde-te singur ce-asortări poţi face, şapte!

Pasul secund:

De-ntâiul pas l-ai chibzuit şi înţeles, sacoul de bărbaţi cu gust şi eleganţă din garderoba-mi variată ai ales. Acuma, ce-ţi rămâne de făcut e să alcătuieşti 6 ţinute potrivite pentru fiece ţinut. Plus încă una, dar cu-aceea ce-i, îţi voi destăinui în pasul trei!

Ai grijă, de nu ai ales cu cap, pierzi tot ce-i de la şale-n jos şi-al tău dulap pe veşnicie golit de jeanşi de calitate îţi va fi! Dar eu socot că a le potrivi perfect tu ştii a nimeri!

Pasul trei:

Tinere domn, de n-ai fugit până acum, speriat de provocarea ce-ţi propun, iat-un indiciu, ia-l de bun: nu face-un pas pân’ ce nu-ncalţi acele ghete de bărbaţi ce n-ai voit a le-ncălţa cândva, de te-a luat de lângă mine, pentru totdeauna, mama ta. 

Nu pierde calea ce ţi-am dat, că nu-i momentu’ acum! Tu joacă-ţi cartea bine şi… pa pa, drum bun!

– Ce-aveţi de gând a face, domnul meu?

Întrebarea veni răscolitoare-n mintea şi, mai ales corpul lui Vreaujeanşii Tăi, de la avocatul Alege Answear, care terminând de dat citire vrerilor bătrânului domn îşi frecă cu nerăbdare mâinile.

– Aveţi intenţia a vă supune unei astfel de aşteptări… nefireşti?

Desigur, intenţia avocatului era de a-l descuraja pe tânărul nostru domn, fiindcă aşa scria în pasul 4 al testamentului, un pas pe care îl păstrase însă, în citire, numai pentru sine, la porunca bătrânului domn.

– Merg mai departe!

Tânărul nostru hotărî să se supună, înţelesese că nu avea altceva de făcut decât să plece imediat, înţelesese şi unde, fiindcă ştia ce moştenise, cu o mică excepţie: la pasul 3, bătrânul domn nu îi zisese de ce e musai să aleagă 7 ţinute, dacă erau numai 6 ţinuturi, deşi la pasul doi, în testament era precizat că va afla în pasul trei.

– Merg mai departe!

Tânărul ghici că mai e un pas.

– Felicitări, testamentul mai cuprinde un pas, ultimul. Cum aţi hotărât să mergeţi mai departe, acest din urmă pas e cel mai important ca să duceţi totul la bun sfârşit!

Avocatul dădu citire pasului următor, un secret pentru voi, de aceea nu o să-l auziţi. Dar, mai pe la sfârşitul istoriei noastre îl veţi subînţelege cu siguranţă!

Vă reamintim că, tânărul nostru, având acea singură pereche de blugi la dispoziţie, era obligat să alcătuiască 7 ţinute complete, pentru fiecare zi a săptămânii. De unde aţi putea trage concluzia greşită că ele trebuiau alese în pas cu moda de moment a fiecăruia dintre cele 6 ţinuturi enumerate mai sus.

Aşa ar gândi un detectiv bun! Însă, deşi nu mai locuiseră împreună de multă vreme, îşi cunoştea tatăl şi, ceea ce a intuit de îndată tânărul nostru, fiind mai isteţ decât un detectiv bun, e că o pereche de blugi merge asortată cu absolut orice, în orice situaţie. Astfel, de fapt, nefireştile cereri ale bătrânului domn deveniră o sarcină extrem de uşoară.

Bine-bine, o să ne spuneţi, dar sunt numai 6 ţări, a şaptea unde-i?! Dacă aveţi răbdare, acesta e secretul pasului 5. Acum, însă, urmăriţi cu atenţie ceea ce urmează!  Aşadar, ceea ce îl desparte pe tânărul nostru de intrarea în posesie sunt, în

(5 Paşi), 6 ţinuturi şi 7 ţinute!

Fiindcă nu aţi fi crezut că s-a descurcat, dacă nu vedeaţi, dar şi pentru a-l convinge pe avocat că merită să fie moştenitorul unic, l-am fotografiat pe tânărul Vreaujeanşii Tăi, îmbrăcat în ţinutele alese, construite toate în jurul unei singure piese vestimentare: o perechi de jeanşi negri Medicine.

Ilustrările vor fi însoţite şi de câteva indicii, ca să vă dumiriţi mai bine. Cum bătrânul domn muri duminică, săptămâna începu ca una normală. Cu Luni! În rest rămase la fel de anormală…

1.Luni, Ungaria: hanorac, tricou.

 

2.Marţi, Slovacia: cămaşă-n carouri, tricou.

 

3. Miercuri, Cehia: sacou vesel, geacă de blugi, o eşarfă, adidaşi coloraţi, ochelari de soare.

 

4. Joi, Polonia:  geacă de piele lucioasă, un tricou colorat, o eşarfă, ochelari de soare.

 

5. Vineri,… :  alură de detectiv, geacă roşie, bluză la fel, pălărie… Nimeni să nu te ştie!

 

6. Ucraina, Sâmbătă; tricou, patişti, ochelari de soare, şapcă-n carouri.

 

7.  Duminică, România: bască neagră, cămaşă roşie.

 

Ştiu că aţi observat ţinuta de vineri a lui Vreaujeanşii Tăi şi că nu scrie unde anume s-a aventurat.

La pasul 5 al testamentului era prevăzută o  abatere,  o zi în care putea fi oriunde, în afara celor 6 ţări obligatorii.

Ceea ce îl deosebea pe acest tânăr de alţii de vârsta lui însă, era o particularitate şi, anume… Îi plăcea culoarea roz şi… numele său întreg era Vreaujeanşii Tăi Porttocuri…

 

Şi… îi plăcea să meargă la pescuit! (ce-aţi crezut?!)

Nu ştim exact ce s-a mai întâmplat cu celelalte trei rude ale tinerei tânărărului domn, dar putem garanta că el îşi va ajuta neamurile, deoarece e o fire… sensibilă. Fiindcă, tânărul Vreaujeanşii Tăi Porttocuri e balerin, deci, fire de artist.

Fotografiile sunt grăitoare, le puteţi interpreta voi în fel (stil) şi chip (expresie), fiţi inspiraţi, aşa cum VreauJeanşii tăi a fost! Oricare dintre ţinutele sale se potrivesc stărilor lui în această călătorie.  Desigur, el nu a avut altă treabă  de făcut, decât să înţeleagă şi să cuprindă întreaga moştenire, având la dispoziţie cât mai puţine lucruri şi o singură pereche de blugi de calitate answear.ro.

Atunci când a ales ca jeanşii să fie negri, s-a gândit că negrul e o culoare suferitoare şi, cum urma să fie îmbrăcat 7 zile cu aceeaşi pereche de pantaloni…

Acum, încheiem această istorisire, revenind în timpurile noastre, mai ocupaţi cu job-uri care mai de care mai SSS (solicitante, stresante, serioase). Nu înainte să vă îndemnăm să descoperiţi singuri-singurei de unde începe săptămâna voastră şi cum v-aţi îmbrăca dacă aşa, din senin, aţi… (ştim ce-aţi crezut că o să zicem, dar aşa moşteniri vin mai greu!)…

… dacă aţi rămâne doar cu o pereche de blugi în şifonier.

O provocare, marca

---

SuperBlog 2018, Proba nr.12

Păpușa rusească

Medicine- căciulă work in progress

A întins materialul pe jos și a lăsat fereastra neacoperită, ca lumina soarelui să creeze umbre, a luat foarfeca și a urmat liniile, pe urmă a luat acul de cusut, a trecut ața prin ochiul lui și a început a uni bucățile, una de alta și… Și asta a fost! Primul ei lucrușor altfel! Pentru păpușa ei rusească, ale cărei trăsături trădau o altă vârstă decât cea pe care o exprima îmbrăcămintea din fabricație. Păpușa ei era grasă, rochia de pe ea era nepotrivit de scurtă, iar culoarea aleasă de fabricant — crem gălbuie, cu floricele maron și albastre —,  o făcea să pară și mai grasă. Păpușa trăda din înfățișare un aer de adult și era îmbrăcată ca o puștoaică de 10 ani, cu o rochiță cu mâneci bufante și multe volane cu dantelă, iar stilul ei vestimentar o făcea să pară o păpușă extrem de urâtă, păcat de ochii ei albaștri!

Frântura aceasta de poveste e a unui timp îndepărtat, dintr-o vreme în care nu aveai voie să fii diferit și nu se termină așa, slavă Domnului, ci continuă până în zilele noastre și e prima întâlnire (a unei fetițe cu părul roșcat, cârlionțat și cu mulți pistrui pe față) cu senzorialul, adică cu materiale de diferite texturi, pe care le-a croit în fel și chip pentru păpușa sa cea rusească, până când a venit vremea să se despartă de ea, fiindcă timpul nu iartă nici obiectele.

Fetița aceea sunt eu și, poate că am rămas cumva înapoia firii de adult, păstrând prospețimea aceea și cheful de joacă, înfrumusețând și nu urâțind, unind și nu rupând — cum majoritatea copiilor sunt tentați să o facă, fiindcă astăzi sunt actor, păpușar și marionetist, adică sunt plătită să mă joc cu păpușile și să mi le construiesc singură. Tot eu le hotărăsc ținuta. Și, am 43 de ani.

Am fost un copil privilegiat, am avut întotdeauna de îmbrăcat și nu haine de duzină, ci produse, uneori unicat, căci mama mea era șef formație export la una din cele mai faimoase fabrici de confecții, ale acelor vremuri gri, în „epoca” de aur a lui Ceaușescu, azi Vranco Incom Focșani. De aici, cumva, și stilul meu de a mă îmbrăca cu bun gust și potrivit cu robustețea corpului meu de păpușă rusească, un stil care nu mi-a fost indus de mama, prin ceea ce îmi cumpăra de la locul ei de muncă, ci căpătat prin faptul că puteam privi brand-uri, precum Tommy Hilfiger, îndeaproape și cel mai important, și îmbrăca. Cine nu cunoaște astăzi logo-ul brand-ului?

A fost prima combinație de culori care mi-a plăcut (alb, roșu și albastru) și, cred că am experimentat-o în fel și chip. Și pe păpușa rusească, dar, mai ales pe mine! Această mărturisire nu ar fi văzut tiparul, dacă nu aș fi intrat pe site-ul Answear.ro, care m-a întors acolo, printr-un simplu click, ca o mașină a timpului, în copilăria mea — o copilă uneori adormită pe cutiile de U.R.S.S.(Uninunea Republicilor Socialiste Sovietice) și nu de vreo poveste cu zâne.

Privesc cu jind acum către această rochie Raia, din colectia Tommy Hilfiger, un model croit în trapez și confecționat din țesătură ornamentată, un model cu guler — îmi plac rochiile cu guler — , o rochie cu mâneci cu manșete încheiate, curea atașată și care se încheie în nasturi, 100% vâscoză.

O rochie sport și, totodată elegantă, care odată îmbrăcată generează și ilustrează nu numai calitate, dar și confort și asta e nota aparte a acestei mărci, cu care mă identific oricând, indiferent de anotimp și vârstă. Unde mai pui că merge oricând în combinație cu oricare altă piesă aparținând altei marci, fără să facă notă discordantă, ba dimpotrivă, punându-se în valoare una pe alta; și, ca să mă joc — căci joaca întru creativitate de orice fel mă definește —, voi ilustra diferite combinații vestimentare ca să înțelegeți mai bine produsul (în scris) Alma Nahe.

Cum suntem abia în prima lună de iarnă, vremea e capricioasă, nu știm dacă ziua de mâine aduce ceață sau soare, deși avem la îndemână prognozele meteo și mie, scriind acum, îmi vine să mă înfofolesc și în scris, că până și pe el, scrisul, îl simt înfrigurat și-mi vine să-l închei la fermoar într-o parte și să-l matlasez.

Cum e paltonul Belleville, ce aparține colecției Medicine. Un model neizolat, cu căptușeală, confecționat din material cu lână (35%), o țesătură netedă, așadar. Gulerul e cel care care mă convinge să asortez acest palton cu rochia Tommy Hilfinger, fiindcă lasă să se vadă un pic și din textura rochiei. Mărturisesc că mie îmi plac buzunarele oblice, cu precădere și păpușa mea rusească a beneficiat din plin de ele.

Nu mai rămâne decât să mă încalț — și nu aș ilustra chiar acum, căci nu pot să mă hotărăsc care din cele două mărci să fie norocoasa, fiindcă ambele au încălțăminte comodă, fără toc înalt, cum eu prefer, căci sunt o colindătoare, îmi place să merg mult pe jos. Să adaug accesoriile potrivite (o geantă, o eșarfă, o brățară etc) și să ies la o plimbare nocturnă?

Medicine- Șal Inverness

Geantă Tommy Hilfiger

Medicine – brățară work in progress

Medicine- Pantaloni Artizan

Deși, uite că am uitat să-mi pun o pereche de pantaloni potriviți, mulați pe picior, căci vă spuneam într-un alt articol, anterior, că rochiile se așază mai bine pe mine cu un pantalon, dar mă abat uneori de la această regulă, punându-mi o pereche de dresuri ceva mai groase (100 Den), în niciun caz culori clasice, ci dimpotrivă, culori în contrast puternic, însă musai asortate cu eșarfa sau șalul, de exemplu.

Și, dacă intrați pe link-ul strecurat sub fiecare din cele două brand-uri, veți descoperi, cu siguranță accesorii pe gustul vostru.

Cred că modul în care ne îmbrăcăm și încălțăm azi, vine din acel ieri, al fiecăruia, plus ocupația noastră actuală, care ne cere un anumit tip de îmbrăcăminte (încălțăminte), potrivit cu mediul în care ne desfășurăm activitatea. Devenind actriță, stilul s-a așezat pe mine singur și nu l-am căutat eu în mod voit. Și nici croiala comodă, care oferă larghețe gesturilor, fiindcă asta presupune meseria mea: expresie în mișcare.

Tommy Hilfiger – cizme de iarnă

Exemplul de mai sus poate reprezenta o ținută de oraș și, astfel îmbrăcată, aș cutreiera bulevardele. Dar, de cele mai multe ori, îmbrac și încalț haine sau pantofi, mocasini, ghete, care ajută mișcărilor libere, fiindcă pe scenă se vede chiar și dacă chilotul te ține sau dacă dresul alunecă. Fața ta trădând disconfortul. Lucru care pe stradă, e mai puțin vizibil. Deși, chiar zilele trecute am pățit o năzdrăvănie cât mine de mare. Și, cu asta, închei!

Grăbindu-mă să ajung undeva și fiind în întârziere, mi-am luat o pereche de egări groși, am aruncat o rochie peste ei, mi-am luat un palton cu glugă — gen Medicine — și m-am pornit ca o furtună spre treburile urgente care mă mânau. Pe la parter, am simțit o răcoare bruscă. Pe la șale, ca să nu pomenesc acum alte locuri ale corpului meu, dosnice. Nu aveți idee cum e să mergi iarna cu pantalonul (colantul) în vine! Norocul meu a fost că rochia era destul de lungă, paltonul la fel, astfel că m-am bucurat numai eu de senzație, scutind alți ochi de priveliște. Ce se întâmplase? Materialul era elastic, alunecos și se tot rula; de calitate proastă, cred că se înțelege! M-a salvat croiala largă a paltonului, dar buzunarele oblice au fost adevăratul meu erou, căci mi-am băgat mâinile în ele și am ținut de colanți până la întoarcerea acasă. Desigur, din afară privită, părea că am purtat prea des o rochie cu crinolină sau că mă cred vreo ducesă și că am rămas fixată în acea expresie.

Aveți grijă, deci, ce vă cumpărați! Și, de unde! Pe o păpușă lucrurile stau într-un fel, de pe un om, câteodată fug!

SuperBlog 2016, Proba nr.22. Sponsor:

Notă: Ultimele trei imagini înfățișează ultimele trei păpuși confecționate de mine. 🙂

Un albastru ușor de colorat

Dă-l jos acum, se confiscă! De astăzi, patentul cu nr.139121, pantalonul de uzură, este interzis în acest Univers, precum și derivatele lui! Câte perechi ai? Scoate rochiile, și salopetele, tot-tot! Orice e din denim! De astăzi, uitați de Gary Cooper, John Wayne, Marlon Brando, Elvis Presley, James Dean! Uitați de pop, folk, rock, hippie, rap, hip-hop! De astăzi, cuvinte precum bluejeans, niuzaiku, джинсы (djinsî), farmernadrag, cowboybukser, vaqueros, spijkerbroek, donkey ș.a.m.d. dispar din vocabularul vostru, din limbile voastre.

Intrăm într-o nouă lume, veți avea o identitate! N-ați observat că nu vă mai deosebește nici măcar eticheta? Toți, fie că sunteți solitari, disperați, vagabonzi, bogați, slabi, graşi, sunteți sub ocupație, sunteți acaparați de blugi. Fiind foarte rezistenți, ați devenit și voi mai rezistenți. Am crezut că măcar rușii vor opri expansiunea acestui port decadent, dar nu! Au căzut pe rând și Moskova, și Leningradul pradă acestor manifestări libertine. Tinerii noștri au devenit mai mânioși purtându-i, au umplut piețele publice cu protestele lor. Războiul din Vietnam ar fi avut alte rezultate, dacă „albastrul ușor decolorat” nu ar fi devenit simbolul păcii.

De astăzi istoria se modifică! Uitați de Martin Luther King, uitați de Woodstock, uitați de cuvântul „dezacord”! Uitați de „generația în blugi”, de Cenaclul Flacăra, uitați de filmul „Te salut, generație în blugi”! Acești pantaloni skinny, conici, evazați etc. cărora de-a lungul timpului le-ați adăugat din ce în ce mai multe buzunare, fermoare,  broderii, pe care i-ați făcut franjuri, pe care i-ați purtat până s-au tocit, sunt un moft vestimentar! Vi i-am scumpit, deși prima pereche Levi’s a costat un dolar și 50 de cenți, dar nu ați renunțat la ei. Ați continuat să scandați nestingheriți de nimeni și de nimic „Denim, te iubim”. V-am luat multe, v-am luat chiar și cuvintele.

Nu v-am luat simbolul de manifestare contra mai-marilor acestei lumi, sistemelor și regimurilor politice și asta era cât pe ce să ne piardă! Numai că ne-am deșteptat…

[…]

M-am ridicat din pat și m-am repezit, pe întuneric, spre șifonier. Totul era la locul lui, încă. Pe urmă, am alergat la ușă și m-am uitat pe vizor, ca nu cumva noua Miliție să îmi dărâme ușa și să mă ia pe nepregătite, dar nu era încă nimeni. Mi-am îmbrăcat cu iuțeală rochia de blugi preferată, (Only- rochie Rush), pe care mi-o luasem de curând de pe Answear.ro, am scos geamantanul de sub pat și am pus în ea toate produsele din denim și am ieșit val-vârtej pe ușă, fără să mă uit în urmă.

Habar n-aveam unde o să fug, lumea clocotea, așa că urma să hotărăsc traseul împreună cu vecinii mei, pe care cu siguranță că i-aș fi întâlnit pe scări. Ne-am fi grupat, ne-am fi revoltat, am fi înființat o mișcare de rezistență. Dar… liniște totală la etajul meu. Am coborât în grabă, „probabil că-s deja în fața blocului” mi-am zis. Nu era nici țipenie de om. Am alergat atunci către Piața Publică a orașului și, în sfârșit am zărit ceva mișcare. În parcul de lângă. Abia atunci am realizat că sunt în picioarele goale, căci am simțit răceala caldarâmului. Dar nu conta! Am grăbit pasul emoționată și am observat că omul spre care mă îndreptam nu are bagaj deloc. Doar o mătură. Aveam totuși o speranță, era îmbrăcat în blugi din cap până-n picioare.

— Dom’șoară, ce-i graba asta, unde arde? O să răciți, îmi zice el, vădit îngrijorat de situația în care mă aflam.

Am lăsat geamantanul jos și m-am așezat pe el, descumpănită. Eram singura care voia să salveze Universul, care voia să păstreze neschimbată istoria și intacte toate amintirile? Mă întrebam cum pot oamenii să renunțe atât de ușor la idealurile lor, la libertate, la țesătura cea mai rezistentă a tuturor timpurilor. „Poate mai vin, o să îi aștept, poate nu e totul pierdut. Uite, omul ăsta cu mătura nu e un fricos. E aici să schimbăm ceva”…

— Dom’șoară, vă dați un pic mai încolo, că acum se face dimineață și n-am terminat de măturat.

— Mai vine cineva? îl întreb, în speranța că poate știe mai multe și că oamenii sunt ascunși prin canaluri și se regrupează de-acum și eu sunt ultima sosită.

— La ora asta? Nici dimineața nu mai vine, domniță, ca să merg și eu acasă mai repede, după atâta praf și muncă! Noroc de țoalele astea de pe mine, că-s tare rezistente! Dacă ar dispărea într-o zi, vai de bănișorii noștri! Cu ce să vin la muncă? Vedeți salopeta asta? O am de 5 ani! Geaca asta de blugi am luat-o pe sub mână pe vremea lui Ceașcă, marfă de contrabadă… e și îmblănită. Și șapca, hehe, șapca e …

În timp ce se sprijinea cu cotul drept în mătura sa și cu mâna stângă gesticulând, cuvintele-i se ridicau și se împrăștiau precum colbul, iar istoriile sale, pe care poate că le crezuse pierdute, rând pe rând căutau urechile mele. Numai că în acel moment eu am priceput nebunia în centrul căreia mă aflam și, în timp ce râsetele mele întețeau și mai cu avânt spusele măturătorului, mi-am amintit de vesta de blugi pe care, odată, demult, copil fiind, am găsit-o pe gardul viu al bisericii de lângă blocul meu. Deși era nou-nouță, nu mai avea nici măcar un nasture.

Mi-am zis atunci că era un dar de la Părintele, care murise nu demult și, că mi-a trimis-o și mi-a scos-o în cale ca pe o vestă antirele și am purtat-o mulți ani, indiferent de vreme, anotimp, ocazie, vârstă. Apoi mi-am amintit de toate perechile de blugi, de toate salopetele, gecile, cămășile, fustele pe care, dacă le-aș fi oprit și nu le-aș fi dăruit sau transformat în fețe de pernă sau genți, aș fi adunat exponate cât pentru un mare muzeu. Am avut până și cizme sau ghete din denim. Le-am pus blugilor mei petice, când a fost vremea peticelor: voal, dantelă, piele. Le-am lipit ștrasuri, le-am cusut mărgele, le-am lipit etichete, am băgat foarfeca în ei, i-am decolorat.

Ei, și acum imaginează-ți cum ar fi să-ți ceară cineva într-o zi să uiți toate astea. De bună seamă, toată istoria s-a dovedit un coșmar. Chiar și după ce m-am dezmeticit din visare în Piață, căci ușa apartamentului meu se închide automat și cheile nu au constituit o prioritate, fiindcă urma — nu-i așa? —, să fug pe o cale fără întoarcere. Din fericire, măturătorul avea un cumnat lăcătuș și, n-am rămas prea mult pe-afară și nici cu ușa stricată. Odată ce m-am văzut în casă, am scos tot din geamantan, am colorat patul în albastru și am dormit somnul cel mai adânc în albastru-denim. Nu înainte să verific, totuși, pentru orice eventualitate, site-ul Answear.ro. Din fericire, revenisem complet la realitate, site-ul nu dispăruse, funcționa și toate produsele își așteptau noi cumpărători.

SuperBlog, proba nr. 14. Sponsor: