15!

Amintirile nu sunt gloanţe. Nu sunt nici flori. Bine că nu sunt piele, să trebuiască s-o atingem, din când în când!

Acești 15 ani sunt (mai mult) ai numelui, căci acum 15 ani puteai să îi vezi cum vin, nu cum se duc, iar acum, că îi vezi cum s-au dus, nu ştii cât să (mai) spui din ei. O dulce satiră, când stai să te gândeşti: Ia să mă văd unde eram! 

Cred că diminețile reduc pornirile eroice, imediat ce te speli cu apă rece pe față. Așa și gândurile, odată scrise, nu se mai întorc la fel în tine. Nici cântecele! Făcute să care doar o mică parte din vieţile noastre…

Ce se mai aude? Să nu fim îngrijorați! În fiecare sunet TRAVKA poate fi o prietenie infinită. Chiar dacă de #cincisprezeceanicălătoare…

Oamenii sunt gloanţe. Sunt şi flori. Şi, până la urmă, fiecare dintre noi sfârşeşte prin a fi o explozie ocazională în raport cu celălalt. Praf de puşcă, petale… O subtilă şi inumană conştiinţă poetică.