alma nahe

Posts Tagged ‘Real’

Real…itate

In Superblog2012 on Noiembrie 27, 2012 at 10:51 PM

Cobor, urc, merg, alerg, aleg,
 
îmi împart sărăcia în prioritaţi.
 
Trăiesc ca şi cum n-aş avea o experienţă anterioară atunci când aleg.
 
N-am să cunosc niciodată în detaliu efectul alegerilor mele.
 
Ca şi gusturile, care se modifică.
 
Se modifică tot, totul se transformă
 
şi cu toate astea poate şi copiii,
 
sau nepoţii mei vor repeta aceleaşi cuvinte.
 
Capătul, unde-o fi? O fi?
 
Până să-mi răspund mă aflu la o distanţă prudentă.
 
Eu fac parte din rândul acelora care cred că planeta asta e o Grădină a Miracolelor,
 
iar România o sucursală mai mică.
 
I-adevărat, aici nu stau sumedenie de cloşti pe ouă de aur,
 
dar nu la asta mă refer.
 
Trăiesc într-o lume bătrână, sunt conştientă,
 
s-au dus tinereţile ei şi izvoarele-i.
 
Trăiesc într-o lume cu standarde,
 
dar la noi, românii, nu plouă când trebuie,
 
aspiraţiile s-au instalat într-un hotel modest,
 
fructele, legumele se coc forţat în camioane.
 
Dacă aş avea un băţ fermecat în mână (nu o jordie),
 
i-aş mâna pe toţi înapoi către sate.
 
Ieri mi-am urcat în podul blocului covoarele persane,
 
le-am înlocuit cu unele româneşti,
 
cusute de bunica la lumina lămbii,
 
şi mâine o să-mi înlocuiesc dulapul cu o ladă de zestre
 
veche de o sută de ani, tot de la ea.
 
Mut satul la bloc, cum s-ar zice,
 
în balcon mă gândesc să-mi cultiv zarzavaturi,
 
legume şi ce-o mai încăpea,
 
o să devin un cultivator local,
 
sper să mă încurajeze şi vecinii.
 
Nu vă miraţi,
 
vreau să creez amintiri în conştiinţa locală!
 
Vreau să rămân român!
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
Anunțuri

Stepper

In cinema fabulat, Superblog2012 on Noiembrie 15, 2012 at 3:01 PM

Ca un efect al nopţii prost sfătuitoare şi cu febră musculară în ciolane
culcându-mă, eu am visat un sit arheologic cu vestigii bărbăteşti, umane.
(Eu nu ştiu dacă voi aţi observat, da’ antropologii când găsesc schelete antice,
sunt numai de bărbat:
Omul din Pekin, Omul din Java, Omul din Swancombe,
Omul din Heidelberg, Omul din Steinhein, Omul din Neanderthal şi
Omul Cro-Magnon şi nicidecum Femeia. Şi nu c-aş fi antropolog de meserie
şi nici vreo feministă, decât poate la mânie, dar,
ori pe vremea ceea nu erau femei, ori, de slabe ce erau,
nici osişoarele nu li se mai vedeau!)
Şi-acuma, ce să vezi, că-n somn, dovezi fosile
eu căutam, cum că femeile erau utile
şi răscolind trecutul în pacea sa, neliniştită,
am găsit un…mini stepper?! Şi, fireşte, m-am trezit cu faţa împietrită
de mirare, urcându-mă pe el. Cu grijă, să nu-l sfărm!
O fi real?  Şi-ndată m-am trezit în altă parte, pe un ţărm.
Mă lustruisem, mă lustruisem, mă lustruisem pe bombeu.
Păşeam atent, păşeam atent, păşeam atent să nu mă sfărm.
Mişcându-mă, mişcându-mă, mişcându-mă destul de greu.
Peste răbdări şi aşteptări, de nicăieri, pasărea Colibri
se deplasa în zbor, spre înapoi, cu pectoralii ei puternici pe cerul, care se-adumbri:
Ah, ploaia care va veni,
Le va potopi pe toate
!
mai apucai să zic, şi tot mergând pe stepper, am ajuns într-o cetate
şi-acolo sute de femei, în aer liber, se antrenau pe steppere, şi fiecare asudată
avea unul aidoma cu-al meu – agent hipnotic –, hipnoză omogenizată.
Dând gândului glas fremătând de bucurie,
că am descoperit femei ce n-apelau la bisturie,
le-am strigat: Ce minte sănătoasă-n corp sănătos aveţi
şi ce picioare, abdomen şi fese! O, ce frumuseţi!

Iar ele, mi-au zâmbit, apoi, prin farmec, oale şi…ulcele au devenit.
Şi-atuncea m-am trezit…
şi-am înţeles de ce oscior, ca mărturie-n timp, nu s-a găsit:
expuse-n forme, strălucitoare şi de preţ
puse-n vitrine în muzee, le stătea mai bine. Un destin măreţ!

Morala:
Că minte sănătoasă am, nu vă-ndoiţi!
Mai bine iute, vă urcaţi cei ce citiţi,
pe-un aparat, oricare!
Iar eu, pe-o masă îndată o să sui,
mişcare-a orişicui
(pas cu pas) pentru răsfăţ,
alte idei s-agăţ
(pas…manterii),
iară masajul e antrenament benefic pentru visul dada, surreal.

 

mmMix&Match

In cinema fabulat on Octombrie 6, 2012 at 12:02 AM
 
 
Meteorologul Soare– nu fiţi uimiţi ! – a dat sfoară(-n ţară),
că de luni, ora 10, e toamnă, poftiţi de vă înnoiţi
(în duhul minţii sau doar pe dinafară)!
Nimic mai simplu, mai întâi s-a pus iute să întocmească o circulară oficială,
să afle şi lumea la timp rânduială autumnală,
nu înainte să-şi anunţe mai întâi nevasta robustă,
pe Floarea Soare – dragostea  lui de-o viaţă – fire vetustă,
precum şi pe alţi apropiaţiFamilia Copaci,
familia Trandafiri (încă înflorind) şi  d-ra Viţă-de-Vie (cam buimaci),
ca să nu-i ia Vânt de Toamnă pe sus, arogant, pe nepregătite (şi-aşa demodaţi)
riscând să nu mai fie vânaţi de poeţi drept muze
(poeţii fiind oricum ocupaţi cu ferestre şi plăceri virtuale, ca să se-amuze).
Astfel că, uşor încordaţi toţi,
(sub nori, care, organizaţi, se grupaseră deja în fronturi, aliniaţi,
adunând în cale,
praf, fum şi sare)
familia Copaci s-a scuturat de-ndată pe bănci, pe autobuze, frison
(care, ce să vezi, aceste autobuze opreau în real, staţie-fantezie,
pe o cămaşă de bumbac, cărămizie, maron
şi încă pe una portocalie).
Familia Trandafiri, pe peluze, ţinând la rându-i ison,
s-a aprins după o pereche de cizme de damă roz-bombon,
care se plimba pe-acolo, întâmplător, la picior, unison,
cu un cardigan incolor, de nylon,
pe care de-ndată petalele de roză l-au înviorat,
l-au combinat cu vâscoză şi l-au rafinat.
Timp în care, d-ra Viţă-de-Vie s-a întins repede cu copiii (din flori)
Boabe de Struguri,
stafidiţi de-atâta căldură,
pe o ţesătură,
singura conjunctură de factură comercială,
întindere cuminte, profesională,
în mai multe nuanţe,
asortate cu emoţia (şi fusta) unei Balanţe.
Oamenii, aflând şi ei de circulară
şi-au împărţit trupul în linii dictanto – o decizie populară –
obţinând astfel un soi de persoană cu rafturi, virtuală
şi-au mers şi ei din plăsmuire-n utopie-n real,
şi şi-au adunat pe rafturi, câte-un pulover, un jeans, areal sinonim
cu niciodată nu-mbătrânim,
o curea, o cravată şi ghete, art deco,
un trenci, ori o jachetă din piele(eco).
Culorile şi le-au potrivit după fix şi venit.
Mix and match, le-au probat şi le-au răsucit,
linii şi tendinţe noi au tot născocit.
Materialele erau moi şi uşoare
la pipăit, petale de floare,  şi-atunci Vânt de Toamnă, amorezat,
Designers oriunde, oricând –pe toţi oamenii i-a botezat.
Pe urmă, plecând ei cu sacoşele-ncărcate
şi-au zis că o să facă asta şi-altă dată, cu frenezie
în limbă ( engleză, ori în altă limbă, la fel de aristocrată),
fiindcă, întotdeauna va fi o plăcere,
să-ţi iei ceva nou,  cumpărături sezoniere.
Meteorologul Soare, de-acolo de sus, iertător,
un pic supărat că, în loc să se pregătească încet – mai era destul timp până luni-
toţi, câtă frunză si iarbă, s-au repezit în decor, ca nebuni,
a zâmbit privind  furnicarul
şi spre magicianul Vânt de Toamnă, ce deja le dădea târcoale
câtorva frunze încă verzi şi printre-ale sale rafale,
cu elocinţă (deşi tot o bârfă) îi zise:
n-ai ce să le faci, oamenii sunt meteodepedenţi,
produc vise
şi ţesături în care îmbracă, premise
pentru călătorii,
alegorii.
Vânt de Toamnă fu de acord,
şi suflând cu putere spre Nord,
profită de neatenţia unui cumpărător – aflat în uşa dintre Subtil şi Întâmplător –
şi-i suflă de sub braţ un pachet, 
apoi se întoarse către mine, actorul-moderator
prezent în astă înşiruire,  pe post de povestitor,
şi-mi făcu semn (clinchet arămiu) să mă uit că, agăţată de uşă,
în urma insului neatent, rămăsese o rochie roşie, aşa că, din tuşă
(na, ce să fac?)  m-am îmbrăcat cu ea
(deşi prefer stilul alpine avenue, ori şi mai simplu,
un pantalon şi deasupra un hanorac, iar în picioare bocanci) şi preţ de-o cafea,
după ce mă mai fâţâii încoace-încolo,
ca pe un podium( de prezentare de modă), împiedicându-mă, încolţi în gând o idee nouă.
M-am dezbrăcat de rochie şi-am trimis-o de-ndat’, cadou,
printr-o şmecherie, pe care v-o povestesc altădat’(alt erou)
doamnei domnului Soare,
rubicondă şi eu, precum dânsa la-nfăţişare,
şi mulţumită de-această potrivire,
mi-am mai aruncat în sus o privire,
apoi am închis ochii şi când i-am deschis
eram în pădure, goală şi peste mine cu dichis,
aşezate spectaculos, multe petale de trandafir,
frunze şi un ciorchine de strugure-n părul roşcat, musafir,
iară tu, spectatorule, erai cufundat când
în catalogul de toamnă Real si uşor dezmierdat,
de o crizantemă, când
cu ochii pe podiumul improvizat, jumătate abstract şi încă o jumătate boemă,
pe care ţi-o dăruiesc acum ca pe-o temă:
( în câteva zile e ziua mea)
mergi în Real mixează(-l) şi potriveşte-mi (măsura o ştii)
motivaţii pentru alte acrobaţii.
 
 
1. Grafică: Raluca Turliu Cobilanschi.
2. Textul e un răspuns-provocare, marca Duzina de Cuvinte (despre joc, pentru mai multe informaţii  un click aici şi un filmuleţ despre noi aici). Folosind aceleaşi 12 cuvinte, dăruite cu drag de psi©-ul nostru jucăuş în fiecare marţi, inspirate fiind şi din cugetările lui Tudor,  s-au mai jucat astăzi şi: Sebastian, dor, virusache, scorpio, Carmen, Cristi, Abisurile.
3. La mulţi ani, mamă!