Real…itate

Cobor, urc, merg, alerg, aleg,

 

îmi împart sărăcia în prioritaţi.

 

Trăiesc ca şi cum n-aş avea o experienţă anterioară atunci când aleg.

 

N-am să cunosc niciodată în detaliu efectul alegerilor mele.

 

Ca şi gusturile, care se modifică.

 

Se modifică tot, totul se transformă

 

şi cu toate astea poate şi copiii,

 

sau nepoţii mei vor repeta aceleaşi cuvinte.

 

Capătul, unde-o fi? O fi?

 

Până să-mi răspund mă aflu la o distanţă prudentă.

 

Eu fac parte din rândul acelora care cred că planeta asta e o Grădină a Miracolelor,

 

iar România o sucursală mai mică.

 

I-adevărat, aici nu stau sumedenie de cloşti pe ouă de aur,

 

dar nu la asta mă refer.

 

Trăiesc într-o lume bătrână, sunt conştientă,

 

s-au dus tinereţile ei şi izvoarele-i.

 

Trăiesc într-o lume cu standarde,

 

dar la noi, românii, nu plouă când trebuie,

 

aspiraţiile s-au instalat într-un hotel modest,

 

fructele, legumele se coc forţat în camioane.

 

Dacă aş avea un băţ fermecat în mână (nu o jordie),

 

i-aş mâna pe toţi înapoi către sate.

 

Ieri mi-am urcat în podul blocului covoarele persane,

 

le-am înlocuit cu unele româneşti,

 

cusute de bunica la lumina lămbii,

 

şi mâine o să-mi înlocuiesc dulapul cu o ladă de zestre

 

veche de o sută de ani, tot de la ea.

 

Mut satul la bloc, cum s-ar zice,

 

în balcon mă gândesc să-mi cultiv zarzavaturi,

 

legume şi ce-o mai încăpea,

 

o să devin un cultivator local,

 

sper să mă încurajeze şi vecinii.

 

Nu vă miraţi,

 

vreau să creez amintiri în conştiinţa locală!

 

Vreau să rămân român!

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

mmMix&Match

 

 

Meteorologul Soare– nu fiţi uimiţi ! – a dat sfoară(-n ţară),

că de luni, ora 10, e toamnă, poftiţi de vă înnoiţi

(în duhul minţii sau doar pe dinafară)!

Nimic mai simplu, mai întâi s-a pus iute să întocmească o circulară oficială,

să afle şi lumea la timp rânduială autumnală,

nu înainte să-şi anunţe mai întâi nevasta robustă,

pe Floarea Soare – dragostea  lui de-o viaţă – fire vetustă,

precum şi pe alţi apropiaţi: Familia Copaci,

familia Trandafiri (încă înflorind) şi  d-ra Viţă-de-Vie (cam buimaci),

ca să nu-i ia Vânt de Toamnă pe sus, arogant, pe nepregătite (şi-aşa demodaţi)

riscând să nu mai fie vânaţi de poeţi drept muze

(poeţii fiind oricum ocupaţi cu ferestre şi plăceri virtuale, ca să se-amuze).

Astfel că, uşor încordaţi toţi,

(sub nori, care, organizaţi, se grupaseră deja în fronturi, aliniaţi,

adunând în cale,

praf, fum şi sare)

familia Copaci s-a scuturat de-ndată pe bănci, pe autobuze, frison

(care, ce să vezi, aceste autobuze opreau în real, staţie-fantezie,

pe o cămaşă de bumbac, cărămizie, maron

şi încă pe una portocalie).

Familia Trandafiri, pe peluze, ţinând la rându-i ison,

s-a aprins după o pereche de cizme de damă roz-bombon,

care se plimba pe-acolo, întâmplător, la picior, unison,

cu un cardigan incolor, de nylon,

pe care de-ndată petalele de roză l-au înviorat,

l-au combinat cu vâscoză şi l-au rafinat.

Timp în care, d-ra Viţă-de-Vie s-a întins repede cu copiii (din flori)

Boabe de Struguri,

stafidiţi de-atâta căldură,

pe o ţesătură,

singura conjunctură de factură comercială,

întindere cuminte, profesională,

în mai multe nuanţe,

asortate cu emoţia (şi fusta) unei Balanţe.

Oamenii, aflând şi ei de circulară

şi-au împărţit trupul în linii dictanto – o decizie populară –

obţinând astfel un soi de persoană cu rafturi, virtuală

şi-au mers şi ei din plăsmuire-n utopie-n real,

şi şi-au adunat pe rafturi, câte-un pulover, un jeans, areal sinonim

cu niciodată nu-mbătrânim,

o curea, o cravată şi ghete, art deco,

un trenci, ori o jachetă din piele(eco).

Culorile şi le-au potrivit după fix şi venit.

Mix and match, le-au probat şi le-au răsucit,

linii şi tendinţe noi au tot născocit.

Materialele erau moi şi uşoare

la pipăit, petale de floare,  şi-atunci Vânt de Toamnă, amorezat,

Designers –oriunde, oricând –pe toţi oamenii i-a botezat.

Pe urmă, plecând ei cu sacoşele-ncărcate

şi-au zis că o să facă asta şi-altă dată, cu frenezie

în limbă ( engleză, ori în altă limbă, la fel de aristocrată),

fiindcă, întotdeauna va fi o plăcere,

să-ţi iei ceva nou,  cumpărături sezoniere.

Meteorologul Soare, de-acolo de sus, iertător,

un pic supărat că, în loc să se pregătească încet – mai era destul timp până luni-

toţi, câtă frunză si iarbă, s-au repezit în decor, ca nebuni,

a zâmbit privind  furnicarul

şi spre magicianul Vânt de Toamnă, ce deja le dădea târcoale

câtorva frunze încă verzi şi printre-ale sale rafale,

cu elocinţă (deşi tot o bârfă) îi zise:

n-ai ce să le faci, oamenii sunt meteodepedenţi,

produc vise

şi ţesături în care îmbracă, premise

pentru călătorii,

alegorii.

Vânt de Toamnă fu de acord,

şi suflând cu putere spre Nord,

profită de neatenţia unui cumpărător – aflat în uşa dintre Subtil şi Întâmplător –

şi-i suflă de sub braţ un pachet, 

apoi se întoarse către mine, actorul-moderator

prezent în astă înşiruire,  pe post de povestitor,

şi-mi făcu semn (clinchet arămiu) să mă uit că, agăţată de uşă,

în urma insului neatent, rămăsese o rochie roşie, aşa că, din tuşă

(na, ce să fac?)  m-am îmbrăcat cu ea

(deşi prefer stilul alpine avenue, ori şi mai simplu,

un pantalon şi deasupra un hanorac, iar în picioare bocanci) şi preţ de-o cafea,

după ce mă mai fâţâii încoace-încolo,

ca pe un podium( de prezentare de modă), împiedicându-mă, încolţi în gând o idee nouă.

M-am dezbrăcat de rochie şi-am trimis-o de-ndat’, cadou,

printr-o şmecherie, pe care v-o povestesc altădat’(alt erou)

doamnei domnului Soare,

rubicondă şi eu, precum dânsa la-nfăţişare,

şi mulţumită de-această potrivire,

mi-am mai aruncat în sus o privire,

apoi am închis ochii şi când i-am deschis

eram în pădure, goală şi peste mine cu dichis,

aşezate spectaculos, multe petale de trandafir,

frunze şi un ciorchine de strugure-n părul roşcat, musafir,

iară tu, spectatorule, erai cufundat când

în catalogul de toamnă Real si uşor dezmierdat,

de o crizantemă, când

cu ochii pe podiumul improvizat, jumătate abstract şi încă o jumătate boemă,

pe care ţi-o dăruiesc acum ca pe-o temă:

( în câteva zile e ziua mea)

mergi în Real mixează(-l) şi potriveşte-mi (măsura o ştii)

motivaţii pentru alte acrobaţii.

 

 

1. Grafică: Raluca Turliu Cobilanschi.

2. Textul e un răspuns-provocare, marca Duzina de Cuvinte (despre joc, pentru mai multe informaţii  un click aici şi un filmuleţ despre noi aici). Folosind aceleaşi 12 cuvinte, dăruite cu drag de psi©-ul nostru jucăuş în fiecare marţi, inspirate fiind şi din cugetările lui Tudor,  s-au mai jucat astăzi şi: Sebastian, dor, virusache, scorpio, Carmen, Cristi, Abisurile.

3. La mulţi ani, mamă!