alma nahe

Posts Tagged ‘Dacă e luni’

Sub felinare

In cap umplut on Decembrie 15, 2014 at 7:20 PM
image

Alma Nahe handmade

În ziua aceea ninsese și sub perdeaua de nea toți oamenii deveniseră, dintr-o dată, oameni de zăpadă mobili. Însă, spre diferență de cei plămădiți din omăt, dintr-o scurtă privire puteai ghici că, ăstora, toate oalele li se spărgeau în cap, morcovii le intraseră în cur și nu mai erau — în curți, în parcuri ș.a.m.d. — spre bucuria nimănui.
Când se întâlneau — pe stradă sau în cadru intim —, și voiau să-și scoată pălăriile, unii în fața altora, nu puteau că, se înțepeniseră, iar cuvintele și le scuipau în mâinile, acum devenite mături și, la primul container întâlnit, le depozitau acolo. Câteodată își lingeau și degetele — locul scuipat, deh!
Nu se știe când s-a întâmplat cu exactitate primul lor îngheț, dar de-atunci toate alunecau în patina timpului ca și cum oamenii fuseseră dintotdeauna un ceva care sclipește noaptea în lumina felinarelor frumos și, într-un final, se topește…

image

Acesta e un început de poveste, la capătul căreia, dacă vă încumetați să ajungeți, vă așteaptă 3 oameni de zăpadă, Almanahehandmade, numai buni de pus pe pervazul ferestrei.
Ce aveți de făcut e să continuați povestea în orice direcție vreți, iar eu voi alege 3 ferestre pe care să șadă mititeii ăștia.
image

Nu scrieți mult! Răsturnați o oală sau situația, ce știu eu!
Dar puteți face asta numai până pe data de 18 Decembrie(inclusiv), pentru ca acești glamuroși, cum le-a zis Andreotti, să facă Crăciunul împreună cu voi! Succes!
Acesta e primul concurs (micuț, e mai mult un pretext pentru a ne juca) pe care-l pun în practică. Nu și ultimul! Am de gând să mă ocup serios de partea handmade a acestei Alma Nahe, i-am făcut, de altfel, și un blog, dar îl voi popula ceva mai încolo.
Acestea fiind scrise, luați Săniuța Scrierii și alunecați în poveste pe ce derdeluș poftiți!
00188

Au continuat povestea:
1. Grișka, cu „Poveste fără morală
2. Carmen, cu „Când oamenii de zăpadă se topesc…
3. O fată, cu „Sub felinare, un prim spiridus si vesnicul Mos Craciun”
4. Suzana, cu „Metamorfoza
00187
După îndelungi deliberări…glumesc! N-a fost nicio deliberare. Întârzierea e din cauză că am umblat hai-hui pe drumuri de poveste și abia ce am intrat în căscioara mea. Așadar, câștigătorii concursului sunt: 1, 2, 3, 4! În afară de Grișka, căruia o să-i livrez personal omul de zăpadă, pe ceilalți câștigători îi rog să-mi trimită adresele ferestrelor pe care îi vor așeza pe micuți, pe adresa de e-mail sapunaru.olimpia@gmail.com.
Vă mulțumesc că ați dat curs poveștii și, nu numai că a curs frumos și neașteptat fiecare poveste în parte, dar am și schimbat stările pe măsură ce citeam.
Nu vă felicit, că nu vreau să intru în acel standard sec al concursurilor. Acesta al meu a fost, de fapt, cum spuneam și mai sus, un pretext să trimit câtorva dintre voi câte ceva din ceea ce mai meșteresc eu.
Dacă participau 10, 10 trimiteam! 🙂
Aștept adresele!

Anunțuri

Călător printre iluzii

In dicţionar de mişcare on August 4, 2014 at 12:02 AM

Erika Kuhn

Se făcea că fierbeam o mână de litere
din strânsoarea cărţii
şi le dădeam în foc,
înghiţeam ce mai rămânea rapid
(rămânea pofta de mai mult),
rămânea şi-n gât,
rămânea şi pe buze,
rămânea aburul,
dar se ducea şi el,
ca un călător, pe fugă,
eliberat printre iluzii.

00181
Alţi psilunatici, călători printre iluzii, la psi în tabel.

Rosto…golind înţelesuri

In dicţionar de mişcare on Decembrie 16, 2013 at 12:49 PM

Ziduri în oglindă,
gura aburindă
vrea ca să surprindă
apă şiroindă.

Oglinda-i rotundă,
gura o confundă
cu o muribundă,
vrea ca s-o ascundă.

00181

Rostogolind înţelesul, el s-a tot învârtit, pân’ ce a nimerit în tabel la psi.

Echilibristică într-un pahar cu vise

In dicţionar de mişcare on Decembrie 6, 2013 at 10:02 PM

Te simt acum ca o bărcuţă de hârtie ce îmi încearcă apele şui şi nu poate înainta ca un tanc, nici cu cânt înainte, marş! Dar nu dispera, nici nu te înmuia, ai un sort de chei în tine (şi-o apucătură de gâscă)înmoaie-ţi un călcâi mai întâi, ţipă dacă e fierbinte (chiar dacă o să pari un mâţ calin), eu o să te alint, o să te încurajez – nu-ţi fie teamă! – , calcă apa, ca şi cum te-ai plimba prin deşert şi vino cu buzele arse de soare (la ce-i bun luciul de buze?), eu o să ştiu atunci că te-ai predat şi-n ţeapa(ghimpe) de războinică o să-mi arborez catarg alb (sau mi-l pun şorţ de bucătărie, dar mă mai gândesc!), şi-o să-ţi fac cu ochiul – unde vezi tu însemnul piratului?

Tu ţine-te de fusta mea, în buzunarele ei am întotdeauna frunze de călin (şi-o tipă de gaşcă – un clişeu hazliu – cu care mă înlocuiesc din când în când, însă pe care, minusculă fiind, o tot călcai din neatenţie, c-o mai scăpam pe câte-un cant descusut şi de aceea am retras-o la un moment dat definitiv), dar nu citi paranteza, mai bine sari peste ea, citeşte-n mat, nu-n sclipire sau tăiş de sticlă!

Eu ştiu să-mi ţin echilibrul într-un pahar cu vise, cum să îmi înec corăbiile în el, dar şi să le scot la mal, îmi uit teapa(apa trebue să vie la matca ei și omul la teapa lui – Pann), pot să fiu un desert, chiar dacă amărui, numai că îmi trebuie – am nevoie! – de mai mult de o privire, pe care mi-o arunci în lumini, mai mult decât un zâmbet cu subînţeles, şi chiar de mi-e caligrafia un pic furtunoasă, dacă te vei orienta după stele-mi din ochi şi nu după mâna care le împrăştie, ai să găseşti poezia întreagă, rotundă – dă pe-afară!- dincolo de pahar, inundând alte forme, ce-şi caută încă ceasul vrăjit întru iubire în carul lor mare, în carul lor mic, şi-într-un infinit de gesturi, cu care n-am apucat să te dezmierd, fiindcă viselor nu le e bine într-un pahar, ci în nebunia muzicii pe care-o împrăştie –  nefalsificând viziunea – atingerea.

Uite, dacă vreau acum, pot să suflu peste hârtie, ca s-o urnesc, dar mai bine suflu peste titlu, ca să-l aburesc, nimic să nu pricepi, ca un ţânc care abia îmi descoperă largul şi-n locul lui un clinchet să te cheme, iar tu atunci să te sui în el vrăjit şi cu viteza lui să menţinem treaz un singur vis, restul sunt oricum probe de curaj…(9decembrie2013)

00181

Psilunatici(eu şi duzinăreasă azi): psi©, scorpio, dor, Carmen Pricop, Lili3d, Vero, Vienela, Adriana, Adrian, ch3815h, gândurilunatice, simonaR, filedinpoveste, Alina, Abisuri, D’Agatha, ComiCultural, Mugur, Cristian, Kadia.

Ape tulburi, ape repezi

In Cartea în care se tace on Noiembrie 24, 2013 at 10:22 PM

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce este acum:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă te întrebi ce-i aceea o fugă, n-o vei putea măsura în paşi, fiindcă ea e o ofrandă şi oricum, o vei găsi, cel mai probabil, ţopăind pe treptele unui pian bine temperat. Există şi-un divertisment al fugii, dar aici, acum, nu fugile sunt cele importante, ci chemările cu care le educi. E ca şi cum ai deschide porţi magice ale lumii. Nu treci tu de aceste porţi, ci trimiţi apele tale, soli către evenimentul tău magic: Adu-mi ce va fi! Bineînţeles că îţi trăieşti această chemare undeva în pragul dintre visare şi deşteptare. Ştii tensiunea aceea a unei plante tinere, care se îndreaptă spre punctul său viguros de creştere în acel moment unic, spre propria-i minune, spre propria-i împlinire? Ei, aceea e unda apei curgătoare din tine. Însă e greu să pricepi totul, fiindcă în acel moment trebuie să uiţi totul şi să ţi-l reaminteşti  totodată, în note noi. Să închizi ochii şi imediat să îi deschizi. E bine totuşi să ştii că plecarea-ţi are şi-o chemare inclusă!

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce a fost:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă e să te întrebi ce-i „ceasul al doisprezecelea”, ei bine, aici e momentul: unsprezece ceasuri de rătăciri trecute şi o prezenţă, fie numai şi de spirit în ultimul, în care te îndrepţi vertiginos spre prezentul tău. Uneori, ceasurile pot fi ani. Eu nu port ceas, îmi sunt suficiente bătăile inimii. Dar mai ales semnele lumii mele. Dacă ar fi să port unul, cifrele lui ar reprezenta anii scurşi, dar şi cei ce vor veni.  Celor scurşi le-aş lăsa doar sfera cu voioşie. Ia să dăm înapoi acum! Ştii învelitoarea din zăpezi? O cunoşti! Mie îmi place momentul în care o apuci de un colţ de cer şi te dezveleşti. Atunci tu miroşi a mugur şi grăieşti prin mireasmă. Mie îmi place să cred că eu miros a soc. Cu mâinile potrivite, în jocul potrivit, într-o chestiune pur intimă. În rest, miros numai a muşeţel. Dacă te cheamă Săpunaru, spre exemplu, n-ai cum să nu fii aromat. Dar în contact cu apele, te vei trezi lunecând şi împuţinându-te, deşi îţi doreşti să rămâi locului şi mult(ă). Dar, până la urmă, e farmecul contrapunctului din fiecare. Însă, mai e o parte ceva mai ciudată şi poate un pic periculoasă: vei întâlni funii, multe funii, pe care, iarăşi magic, le vei unge: Adu-mi ce va fi! Poţi să te desprinzi, desigur,  poţi să le şi înnozi pe unele, dar cum să guşti altfel din jocul mărgelelor de sticlă?! Meditează un moment, ţine-ţi aproape un pahar cu lapte rece şi predă-ţi câteva lecţii. Dacă poţi, notează-le! Ori, şi mai bine, cântă-le!

Să (î)notăm, pe scurt; ceea ce va fi:
Ape tulburi,
ape repezi.
Dacă e să te întrebi ce-i acela adevăr interior, atunci aici şi acum e momentul să auzi muzica apelor, fiindcă ce va fi, va fi ieri în curând, într-o respiraţie. Tu, eu aparţinem lumii, dar totodată şi lumilor noastre şi dacă nu suntem atenţi, lumea ne va ţine şi ne va juca în ritmul ei. Ca pe un joc cu mărgele de sticlă. Jocul nostru, ca mărgele de sticlă, e o reîntoarcere la epoca foiletonistică, nu o simplă joacă iresponsabilă cu literele. Însă în tăcerile trecute se ascund suferinţele, nu în săpata Castalie, de unde îmi beau eu apele! Tu încă le asculţi sunetul lor, acum liniştit. Însă nu ele te vor învăţa sensul rămânerii!
00181Psilunatici: psi©Adrianacarmen pricopdorGabriela, Vavaly, AdrianVienela, Maya, Scorpio, Matilda, Ioana, Kadia, Abisuri, Brânduşa, D’Agatha, lili3D.

un vis, ocale, un om

In rapid! personal şi accelerat... on Noiembrie 18, 2013 at 1:54 AM


Cine știe ce se-ntâmplă
Când cuvinte nu culeg?
Poate-s în a lor visare
Și se îmbrâncesc, s-aleg!

Cine știe câte-ocale
Vrând să prindă-n poezie,
Au pe fiecare sunet?
Coală albă de hârtie?

Cum să șterg a lor greșeală,
Cum să sting vulcanul lor?
Când abia de îmi sting dorul
De un om, ce-i tatăl lor.

El le naște, eu le cresc.
Lumea noastră o zidesc.
Pe câmpii ne amăgim,
Visul noi ni-l povestim.

De-aș putea, aș ordona
Din cuvinte, lumea mea.
Neînțelese fapte pure,
Căi prin văi și prin pădure.

Cine știe ce iubire
Stă în tufele de mure
Ori ce dragoste-a decurs,
Dintr-o scorbură de urs?

Stați cuvintelor frumos,
Vă așez în vers duios!
Nu mai căutați pricină,
Că vă smulg din rădăcină!

Astăzi, v-aștern simplu-așa,
De mă vrei, tu spune-mi: Da!
Și-o să facem nuntă-n soare,
Eu, văzduhul, el… și-o floare.
00181
Psilunaticii de astăzi îi găsim la psi în tabel, când l-o afișa l-a afișat.. 🙂

Îmi plac oamenii

In Cartea în care se tace on Noiembrie 11, 2013 at 1:49 AM

Cad gândurile în ochiul tău.

Uite, ăsta nu sare!

Dacă ar sări, ar fi ca şi cum aş răsuci lentila,

părţile apropiind îndepărtând.

Într-un fel, aici,

noaptea de poveste e în amestec cu ziua de poveste.

Aici sunt alte jocuri de ape în contur,

pentru noi rapide,

pentru “eu”,  alte încete întâmplări.

Distanţe, presiuni acustice…

Pădurile tot aşa, ascund tancuri,

fiinţe sălbatice, duhuri, zâne,

mările ascund submarine.

Oamenii ascund în ei submarine,

tancuri, fiinţe sălbatice, duhuri, zâne.

Oraşele ascund oameni.

Oamenii ascund în ei oameni.

Cu toate astea, îmi plac!

Vezi, călătorule?

Iar ne-am trezit obraz lângă obraz,

aşezaţi în închipuire.

00181

Alţi iubitori de oameni( sau nu) vom găsi la psi în tabel. Nu acum! Poate mâine dimineaţă… De-i căutăm, de ne plac căutările…

Călători într-un singur balon de săpun

In Superblog2013 on Octombrie 28, 2013 at 7:05 PM

Fotografie: 1946 DeSoto© David A. Evans
Hei, iubitule,
hai să mergem de-acum pe partea hibrid din noi,
cea care îşi caută drumuri în visul dintâi,
fără somn,
să aruncăm la fiare vechi acel „auto” instinctual, ruginit,
dar atenţi, să nu trezim armăsarii din Babilon
şi nici iepele din Egipt(doar ele pot zămisli pe loc,
fără timp,
fără efort,
când aud nechezatul).
Vrei să ne suim amândoi în acelaşi balon de săpun?
Ce e dulce, să nu ni se mai pară sărat!
Pe străzi de zahăr, când mergem,
să nu ne mai sară din asfalt creaturi bizare,
nici ocne!
Să respirăm curat măcar o zi!
Acum suntem fiecare-n balonul lui,
aşteptând cu gândul,
cu vântul,
care să ne sufle fără ace
unul spre altul,
dar mă tem de plutiri fără scop,
de ezitări,
de ciocniri…
Vom cădea amândoi în acelaşi timp?
Cu un cost redus de posesie,
hei, iubitule, cumpără-mă aşa,
fără cercul din ochi,
fără să ne mai umflăm ca o băşică,
pe viaţă şi pe moarte,
care-i gata-gata să plesnească,
şi
chiar de-o fi să ne spargem iară în spume şi apă
la primul gest ascuţit,
în fond, nu e cine ştie ce schimbare,
ne-am găsit tot din apă.
Doar suiţi amândoi în acelaşi balon
ne vom bucura de liniştea din interior,
în acest univers exterior transparent.
Aşa cum sub litere se ascund comori,
să dăm împreună, mai întâi, norii la o parte,
să nu ni-i mai facem peruci,
judecându-ne aspru pentru orice ploi,
care ne-au udat până la os şi
care ne ţin închişi ca pe-o umbrelă stricată
de rafale,
de fiecare noi din noi.
Să gonim iepurii ce şi-au făcut sălaş în suflet, vrei?
Dacă vom şti cum să lăsăm doar soarele să facă ape-ape,
lumea de-afară nu şi-ar mai putea trimite iscoade,
le-om pune piedici calup de săpun!
Şi nici n-ar fi ceva deplasat
să ne iubim aşa, sălciu, dar curat,
lumea toată oricum e-un balon de săpun!
Hei, tu, iubitule, până vei vrea,
eu rămân aici,
la gura, deocamdată zâmbind,
dintre universul ştiut şi-acest nou creat hibrid.
Eu,
aceeaşi maşină de scris vise,
de plămădit…

00181

1. Text înscris în etapa a XIII-a  a SuperBlog2013; Toyota_hybridSponsor:Brand signature PMS

2.  Fotocredit: Я люблю ФОТО

3. Jora (prelungirea mea felină) are şi ea o maşină hibrid…de scris vise, însă acum se aude doar ţăcănitul tastelor… S_U_P_E_R_B_B_L_O_G

Toa(m)na din noi- corespondenţe

In Superblog2013 on Octombrie 14, 2013 at 12:12 AM

Deschid dicţionarul la întâmplare: straja. Un cuvânt puternic.

–  Oare există paza aia bună care să te treacă de primejdia cea rea?

Eu, când răsare de prin te miri de unde interiorul meu tomnatic, îmi vine să-l trimit un weekend la Straja. Să ne desfacem în două sau să ne prefacem că putem fi un întreg în armonie cu natura-ne? Păi, nu prea, că reîntoarcerea înlăuntru e asemeni unui melc traversând muntele.

– Aici muntele! Mă traversează un melc, dar îl simt!

Nu m-ar deranja dacă nu i-ar lua atâta timp. Eu, mi-s mai întreagă pe scaun, printre corespodenţe. Cât stau acolo mă trec. Mă trec preotese. Mă trec ape. Mă trec chiar şi d(r)acii, pe arcul ascendent al Primei (Re)vărsări. Când portocaliul trece în galben, cel mai pur galben. Când roşul se închide în cărămiziu. Când îmi transmut purpuriul închis în violet palid. Şi-aştept urcuşul pe şira spinării. Orice munte de om are un vârf unic.  Eu am vârful Straja. Care-i un fel de (e)rupere. Chiar şi de prietenii. Îmi iau jumătatea de suflet şi mă fixez în vârful ăsta unic şi-mi aştept vibraţiile. Unele ajung prin simpatie, altele prin suferinţele lor eterice.  De la poale şi până-n vârf cheltuiesc mult albastru, dar devin clarauzitor. Îmi aud până şi firul de sprânceană, cum doarme el culcat, acolo, pe bucăţica lui de piele, deasupra văzului.

– Chiar, câte fire de păr ai, Alma, într-o sprânceană?

Între două-ntrebări, mă sperie umbra celei de-a treia. Şi-atunci îmi închipuiesc că eu sunt o poveste scrisă de altcineva. Că nu-s eu mâna care-mi frământă lobul urechii. Că poate-i un necunoscut alpin care m-a atins într-o bună zi şi s-a luat de la el măduva care mă face mare, căţărătoare şi miraculoasă şi mi-a uns jilţul tăcerii dintre sprâncene ca să nu mai scârţâie. Uneori, mă simt acolo sus de parcă am cărat crucea eroilor(de poveste), alteori pe cea a erorilor, simţ pituitar. Am un singur erou mai important. Pe ceilalţi îi neglijez. De fapt, nu! Ei sunt de poale, nu de vârf.  Ei sunt neglijenţi  şi nu ţin pasul.

–Te-am simţit c-ai fost aici, eroule! Între prima dorinţă de a trece de pragul poveştii şi întâia răzgândire.

Ca orice munte(care se respectă) posed şi-un schit, pe pereţii căruia mi-am desenat zilnic câte-un sfânt. Vârf unic, schit tot unic, cum altfel?!  Şi-apoi mai sunt şi rămăşiţele eterice, un fel de informaţie vivificând tufe de afine.  Sângele. Conştiinţa Monadei…

Nu, n-o să umplu azi, pe de-a-ntregul, tiparul! O să-mi întorc spiritul acasă – stai să-l fluier! – şi-o să mi-l pun la masă. O să îl hrănesc tradiţional, cu înveliri. Dar găseşte-l dacă poţi prin ceaţa violetă, prin cuvintele-mi fecioare. Spiritul aşezat emite pretenţii. Da’ nu mă doare capul! Stau bine cu magnetismul. Stau bine loculului. aşa cum îl găsesc. Am şi-un program turistic pe opt zile. Într-a noua mă odihnesc sau cred că îi pot aduce îmbunătăţiri, cu încă un fotoliu, cu braţe late.

– Aveţi un fotoliu cu braţe late?

Îmi aştept passele. Când, de fapt, locul ţi le dă, cu fluidul lui…Şi poate întâmplarea, cât mai puţin îmbrăcată, ca acel fotoliu să existe. Eu nu sunt  o astralmofturoasă. Îmi dozez energia! Când sunt întreagă, cearceaful mi-e tir…oliană. Când sunt plecată(de la minutul 3 încolo), caută-mă la poteci, nu la mănăstiri! Călugării mei şed într-un cerc şi trece prin mâinile lor o sfoară, de care sunt legate alte firicele înmuiate-n lacul de acumulare. Eu îmi ţin firul strâns. Ca să nu fiu trasă pe sfoară.  De strajă firii!

Pe unde-oi fi… Pe unde oi fi!  Aşteptând weekendul acela de vis, întreagă şi nu cu grele şi neştiute osteneli…

00181

1.  Text înscris în etapa a VI-a  a SuperBlog2013; Sponsor

2.  Jora(prelungirea mea felină) e prinsă şi ea în propriul concurs SuperBBlog(cu dubluB) şi are vacanţele ei de vis.

3. Textul merge şi la tema psilunelilor, „toamna din noi”, aşa că mă alătur lor : dorMatildaroxanaCitacarmen pricopVienelaScorpiovavalyAdriana,  psiSome WordsAdrianapoemLaura Laly, kadia.

Urmă de cer(c)

In Cartea în care se tace on Octombrie 7, 2013 at 2:54 AM

Mi te-ai pus cerc

în guri de aer,

în cuvânt.

Al acestuia!

Şi-al acestuia!

Pânzele primului erau deja umflate,

iar celui de-al doilea, echipajul îi era deja la vâsle

şi-şi caută acum nisipul,

acostarea…

Mai era şi sticla,

cea care măsoară,

cea care taie clipa în două,

înainte şi după,

şi-un cerc de lumină,

nefiind altceva.

Decât poate  îngustarea

întru apropiere,

dincolo de cercuri polare

şi două bucle,

plus acel alt ochi,

prin care ne apropiem, nebănuind, infinitul.

00181

Un poem inspirat, ca o gură de aer, ca o urmă de cerc, de Drag Oş şi Mugur. Alte urme de cerc şi la psi©, vienela, roxanaAdrianaScorpioMatildaDan (Hipertensiv)AbisurilecitaIoana Soglu, kadia, Lili3d, cammelyoglinda lui erised.

La mulţi ani, Madi! Urme de paşi întru bucurie şi cer(c) infinit!