Infiltrări

Fiecare zi cu un rost.
Singură.
Rând pe rând.
Aidoma ferestrelor unui tren.
Tren lung-zi lungă.
Umbre la fel.
Mă strâmb, mă înconvoi.
Trenul a ajuns în staţie.
Beau un ceai fierbinte de ierburi.
Nu cred în ceaiuri, deci o să rătăcesc prin pădure!
Copacii desfrunziţi îmi lovesc ferestrele trenului.
În tăcere un păsăroi îşi priveşte căderea în iarbă ca pe un culcuş moale.
Mână în mână, o broască, cu altcineva decât ea, sar.
Se întrevede o ploaie de undeva din glumă,
Pot să retrag ploaia dacă îmi reinventez paşii.
Nod umed în gât.
Răsuflarea lor mă usucă..
Ziua e pe terminate şi cucii îmi invadează şapca.
Sunt spaţial potrivită pentru reflecţie.
Un câine care-şi urmează umbra.
E o noapte rece .
Ceainicul fluieră anunţând plecarea trenului spre o altă gară.
N-o să dansez în ploaie.
N-o să urlu la luna.
N-o să vorbesc cu păsările.
Doar o să fluier aiurea o melodie la întâmplare.