Manifest pentru conştientizare şi igienă

Se întâmplă că, în teatru, şi în al meu şi în general, igiena poate să fie un obiect al realităţii, iar în realitate, să nu fie. De fapt, în realitatea asta a mea, prea puţine spaţii arată cum ar trebui să arate sau folosesc ce ar trebui folosit ca să capete valoare expresia „curăţenie lună”.

Ba, chiar într-o lună (altă lună!) dintr-un alt an, nepandemic, când a trebuit să punem în scenă comedia „Doctor fără voie”, de Moliere, devizul pentru recuzită era mai atoatecuprinzător decât o listă de achiziţii a unui spital, doar pentru o singură reprezentaţie. Vrei să te convingi? Iată-l!

• consumabile medicale: mănuși chirurgicale, seringi de unică folosință, ace seringă, leucoplast, plasturi, branule, perfuzoare, fașă din tifon, tifon, comprese sterile, spatule (abeslanguri), electrozi EKG / testare efort, hârtie termică, hârtie EKG, gel ecografii
• consumabile pentru laborator: sisteme de recoltare, eprubete, urocultoare, coprorecoltoare, tampoane exsudat faringian; recipient PP înțepătoare, saci pericol biologic, cutii incinerare deșeuri
• articole de unică folosință: halate de protecție, botoși, bonete, mănuși chirurgicale, mănuși examinare latex/nitril, huse din material nețesut
• articole din hârtie: cearceaf din hârtie, prosoape de hârtie pliate, role prosop din hârtie, hârtie igienică, șervete, aleze, scutece
• dezinfectanți medicali: dezinfectant pentru mâini (Softaman, Promanum), dezinfectant pentru suprafețe și instrumentar (Ventisept M+), șervete dezinfectante Clinell

Cum să nu te simţi în siguranţă?!

Ei, bine, în siguranţă ne-am simţit şi noi, că devizul respectiv a fost integral sponsorizare de la Medicale-Shop.ro o perioadă.

Şi, mai înainte ca să expire termenul lor de folosire, au devenit ulterior şi recuzită pentru tanti Angelica, femeia de serviciu. Igienizare pe mai multe luni!

Da, pregătirea unui spectacol costă, aşa cum şi pregătirea unui spaţiu, fie el și teatral, în ceea ce priveşte igiena locului respectiv, costă! Dar, să zicem că asta nu e cel mai forte element de şoc al teatrului.

Fiindcă pe lângă toate astea, trebuie să te mai şi îmbraci, să mai şi joci într-un decor cât de cât sugestiv şi multe altele. Dacă teatrele ar funcţiona în pandemie – dar nici măcar spitalele nu o fac cum ar trebui! –, acum am fi adăugat pe listă şi echipament de protecţie, şi dezinfectanţi, botoşei, măşti, covoraşe antibacteriene, vizieră, role cearceaf, şervetele Z şi chiar pijamale de unică folosinţă.

Sper că nu aţi suferit un nou şoc, pentru că teatrul nu înseamnă numai cuvântul. El este o istorie care se trăieşte, cu fiece reprezentaţie şi da, teatrul e şi vizual, pe lângă că e auditiv! Şi, ce să vezi, nu e o suită de imagini, ca în cinematograf, ca să poţi uita repede ce ai văzut, ci o arhitectură mişcătoare de imagini scenice, care rămâne pe retină timp mai îndelungat, fiindcă spectatorul de teatru e musai să fie implicat la un anumit nivel de percepţie.

În teatru sunt îngăduite multe, sunt îngăduite chiar desenele, în lipsa elementelor, aşa a apărut teatrul sărac, cum i se mai zice, dar pentru a încarna un personaj, pentru a-l face să se simtă „ca acasă” în noua „piele”, trebuie să îi asiguri un minim confort de igienă a neliniştilor sale şi a prezenţelor sale lăuntrice și scenice. Folosirea acestor accesorii sau elemente scenice e şi ea o problemă, dar nu dezvolt prea mult, fiindcă am în vedere o altă direcţie astăzi, mai gravă.

Asemeni personajelor din teatru, astăzi, omul are o dimensiune în plus, din faptul că o resimte în minus, un paradox, adicătelea, iar tot contextul ăsta pandemic mă duce cu gândul la Brecht şi la teatrul său şi explic şi de ce.

Unui personaj din teatru i se induce impresia că timpul sau timpurile îi scapă şi e împăcat cu ideea asta și se vede asta în jocul său, dacă interpretarea e conformă, pe când în realitate, un om nu se comportă ca şi cum ar fi conştient de timpul pe care-l trăieşte.

Se moare din foarte multe lucruri în piesele de teatru, dar se moare exemplar, din motive foarte puternice, pe când în realitate se moare din motivele cele mai banale, de-a dreptul stupide uneori, fiindcă, na, noi ne încăpațânam ca prevenţia să nu fie tocmai un punct forte al realităţii noastre cotidiene. Lipsa igienei e adesea în top moarte, cum s-ar zice, pe primul loc.

De fapt, capodopera teatrală şi are un caracter exemplar superior capodoperei realității!

Se presupune că omul vine la teatru şi se aşază pe scaun nu numai ca să privească, dar să şi înveţe. Şi, dacă ar fi fost după mine, în această perioadă pandemică eu nu aş fi interzis manifestările culturale, ci le-aş fi îndreptat către conştientizare, fiindcă unii oameni nu se uită la TV şi sunt unii care se uită chiar degeaba. Așa că filmulețele guvernamentale pe această temă dau greș din start.

Da, se presupune că arta e un domeniu al pasiunii şi nu al unei forme de învăţământ, dar dacă putem conştientiza, mergând la teatru, că unii regi, oricât de regi erau ei, au murit şi că aceste morţi sunt evidenţe permanente, și că putem să prevenim o realitate obtuză, putem şi în realitatea noastră imediată să facem asta, nu?

Revenind la „Doctor fără voie”, nu ştiu câţi dintre voi ştiu subiectul. Pe scurt, piesa fiind o satiră comică, personajul principal este un ţăran, pe numele său Sganarelle. Care, fără voia-i, devine doctor, căci soţia sa vrea să se răzbune pe dânsul pentru bătăile ce i le aplica. Din când în când.

Martine, pe numele său, asistand întâmplător la o discuţie, află că fiica unui om înstărit a muţit, nu se ştie din ce pricini, și că niciun medic nu reuşea să o vindece, dar banii se cheltuiau din plin. Soţia ţăranului intervine în povestea acestora şi le spune că soţul ei este un medic foarte priceput, dar este puţin altfel, adică se comportă ca un om simplu şi nu recunoaşte că este doctor din prima şi, din acest motiv, trebuie altoit de fiecare dată, ca să-şi recunoască profesia. 

Sganarelle, întâlnindu-i pe oamenii respectivi în pădure și aplicând rețeta femeii, Sganarelle devine doctor. Cum fata, Lucinda (eu am jucat acest rol, acum vreo 25 de ani, rol pentru care mi-am ras părul de pe cap!) era sănătoasa tun, că se prefăcuse tot timpul, doctoru’ nostru i-a găsit repede leacu’, muţenia ei nefiind cauzată de vreo boală adevărată, ci de un protest împotriva deciziei tatălui său de o mărita forţat cu un alt bărbat decât cel pe care-l iubea.

Cum totul se termină cu bine, Sganarelle se hotăreşte să rămână doctor. The end.

Teatrul este conştientizare? Este! Una orientată spre adevărul cel mai profund. Citiți piesa, e și în latinește pe alocuri! E mai mult decât am putut eu povesti acum și, pe vremuri, dramaturgia era scrisă cu bogăție în substanță și conținut.

De fapt, dacă toată lumea şi-ar face treaba cum trebuie, în genere, nu ar fi nevoie de impostori, care se prefac uneori că o fac; şi, din păcate, nu se întâmplă ca în piesa lui Moliere, că nu e nici motiv adevărat, nici profesie, dar există rezolvare de la sine, fiindcă dragostea învinge. Sau binele!

Binele nu învinge întotdeauna! Spaţiile, mai ales în spitale (dar nu numai!), trebuie dezinfectate cum trebuie, cu soluţii nediluate în concentrație, ca să nu mai murim cu zile, iar cei care achiziţionează aceste consumabile nu trebuie să facă rabat de la calitate.

Da, toţi oamenii mor! Unii în singurătate, dar în condiţii de igienă. Iar alţii din pricina lipsei lor, iar conştientizarea acestei realităţi, a acestei evidenţe permanente, a efemerității omului, conjugată chiar cu nevoia-i de eternitate nu o poţi face decât cu o emoţie profundă, cu conştiinţa cea mai tragică dintre toate şi, mai ales cu pasiune!

Prevenția e mai ieftină decât tratarea!

---

Articol care înfățișează nu o istorioară, ci istoricul nostru, succint, de dincolo de vremuri și, care și dincolo de timp răzbate, arătându-ni-se ca un adevăr nemilos, crunt și universal,

scris pentru proba nr.20, SuperBlog 2020