alma nahe

Posts Tagged ‘Campanie’

Lumea în pături

In dicţionar de mişcare on Decembrie 8, 2014 at 9:18 PM

 

image

Poftim, o mărturisire:
credeam în mesaje pe apă,
nu conta timpul,
agățam scoici de sticlă,
și-năuntru îndesam o pagină liniată,
ruptă neglijent și aspră pe care scriam
„DOAR PENTRU CEI INTERESAȚI”,
știu că vor trece o sută de ani,
dar de-o găsiți, să mă căutați!

Așa a purces viața
(n-a găsit nimeni mesajul),
ieri aruncai cu pietricica în geam, pentru chemări,
așteptai în frig,
prăjeli, perpeliri, răbdări,
iar azi, nu știu ce alte ferestre se vor deschide curând,
dar,
între IOS(Io-s!) și ANDROID,
n-ai cum să rămâi de negăsit, neîncălzit ori flămând.

Așa vine peste noi timpul — cât
s-ar închide o carte de bucate
și s-ar deschide o alta — lumea în aplicații,
lumea în pături, foodpanda.

Femei, bărbați,
ne comandăm stelele din pat.
La o nouă evaluare,
cred că altfel se completează acum spațiul gol
și-n iubire,
căci suntem deja prea sofisticați,
Pământul e și el o aplicație a Universului,
de-asta s-a ajuns aici,
ce credeați?

Gata, povestea asta poate să plutească la nesfârșit,
din veac în veac,
până s-o găsească cineva,
dar…
când ai soluții rapide,
cuvintele multe sunt de prisos și,
oricum, diferența dintre un SOS
și-un sos stă în nevoie.
Ți-e foame? Vezi că ai în sticlă un mesaj:
image
„GĂSEȘTE MÂNCARE!
DOAR PENTRU CEI ÎNFOMETAȚI…”

00188
Acest text face parte din campania „să privim în viitor cu Foodpanda” organizată pe BlogPoint.ro.
Dacă ai un blog, poți participa și tu! Aici găsești toate informațiile necesare! Dacă ai hotărât că vrei să scrii, te rog să menționezi la finalul textului tău de unde ai aflat de campanie (eu am dat peste blogpoint întâmplător, căutând „campanii active” pe Google). Ca să fii acceptat, trimite un e-mail pe adresa marketing@nanotel.ro cu subiectul „Doresc să particip la campania FoodPanda organizată pe BlogPoint.ro” și cu adresa blogului cu care vei participa la campanie. Succes și spor la premii!
Perioada de desfășurare a campaniei: 2 – 19 decembrie 2014.

Anunțuri

Există întotdeauna o șansă să îți continui drumul liniștit

In dicţionar de mişcare on Noiembrie 25, 2014 at 5:59 PM
image

André Kertész – „Chairs on the Champs Elysées”

În goana noastră după nimicuri-scânteie furăm cu ochiul stânga-dreapta, înapoi-înainte, căutând drumul cel mai bun, fără gropi, fără crăpături, fără prea multe obstacole, luându-ne după semne, linii de demarcație, faruri sau urmându-l instinctual, știind deja drumul, fiindcă l-am mai făcut. Dintotdeauna am fost — fie pe jos, fie călare pe cal, fie în căruță, tren ori în mașină — privitori dincolo de ochi ca printr-o fereastră în verde, ruginiu sau alb pufos, căutând în pietre, copaci, nori, dar mai ales căutând în oameni nemaivăzutul, nemaiîntâlnitul, nemaitrăitul.

Pe unii i-am păstrat în fața ochilor, dorindu-ne să ne rescrie sau să aducă un plus în povestea noastră personală, pe alții i-am mutat cu degetul dintr-o parte în alta, fiindcă am învățat între timp cum să schimbăm imaginile și mai repede, tactil, și, mai ales, variațiunile cuvântului „mobil”.

Unii ne-am încăpățânat și am rămas blocați în traficul de sentimente, al meu, al tău, al altora sau surprinși de un semafor care nu mai vrea să afișeze culoarea așteptărilor pe scaunul din stânga.

Ieșim din case la treburile noastre, unii dintre noi ne decapotăm, alții ne ambalăm mai greu, când nu ni se îneacă corăbiile, ni se îneacă motorul și uităm că poate fi periculos să nu fii atent o secundă, că orice moment de neatenție se poate converti într-un posibil accident, oricât de antrenați ne-am considera.

Între toate astea sau pe deasupra ori dedesubtul lor, ne alcătuim din sentimente-întrecere pe care le donăm rețelei de socializare, cea mai rezistentă „prefață” a vieții din ultimul deceniu, Facebook, în orice timp al zilei și, fie că mergem pe jos, fie că ne găsim în traficul urban și accelerat al orașului, deși furați de ecran, ne mai aruncăm totuși câteva ocheade, o grimasă, un scâncet, semn că nu ne-am lăsat furați de tot de cristale lichide.

Nu mai așteptăm răspunsuri de sus care să ude plăntuța speranței, ne-am mutat zeul pe pământ, iar el…el știe tot despre noi, fiindcă e tot timpul cu noi. Fiecare ceas împreună cu el e un mare eveniment. Îi atingem ecranul și, ca și cum viața noastră s-ar putea derula cu aceeași ușurință, ne prindem mâinile sub fereastră, intenționat.

Habar n-ai unde sunt, nu? De unde îți vin…Dar eu știu, am o hartă. Uite-mă, un punct înroșit în mișcare, pulsând, pulsând, pulsând…Vin către tine. Din stânga, din dreapta, de nicăieri, de oriunde. Încă îți apar sub formă de text și de-asta nu-mi simți încă răsuflarea. Dar te ajung în curând. Astăzi, doar sub formă de experiment*!

Ia-ți telefonul în mână și scrie un SMS oricui dorești și în timpul ăsta plimbă-te prin toată casa. Nu-ți ridica privirea, ai parcurs kilometri întregi dintr-o cameră într-alta de-a lungul timpului. Te-ai ridicat din scaun? Hai, curaj, șansele să te lovești sunt mici! Crezi că te-aș fi pus să faci asta dacă eu însămi n-aș fi încercat înainte?

Dintotdeauna omul, trăind între soare și lună, s-a considerat înconjurat de duhuri pentru atunci când viața se preface într-o aventură primejdioasă. Să zicem că…sunt duhul tău azi. Acum, că sunt aici, ceartă masa de care te-ai lovit ori scaunul „rău” sau atârnă de filosofia după care se călăuzește fiecare: împăcarea cu gândul că murim într-o zi.

La revedere, cailor! Zbor mai iute ca voi…

Sau nu mă asculta! Dar nu arunca încă lampa din care m-ai scăpat, frecând-o! Fiindcă te-aș mai coborî scările, etaj cu etaj și te-aș arunca în necunoscut. Te-aș urca într-o Toyota și te-aș lăsa în viață cât să urăști piatra care ți-a sărit în parbriz ori prietenul care tocmai îți dădea un like pe Facebook și peste care tu ai dat, căci am făcut (din condei) în așa fel încât să îl omori la trecerea de pietoni, fiindcă îți numărai like-urile la un selfie cu tine la volan.

Sigur, acum sunt doar covorul fermecat care te-a silit în poveste să te urci fără regrete, dar care, pe urmă te-a îngropat în ele, fiindcă n-ai știut să te oprești!

Te-ai lăsat în voia textului, nici o clipă n-ai crezut că te voi aduce aici, în acest punct. Te-am așezat pe unul din scaunele goale dintru început și aș fi putut rândui în fața ochilor tăi perechi-perechi de păsărele care să danseze în văzduh sau stele verzi, în jurul capului, iar culoarea lor să fie atât de minunată încât să-ți vină să pui mâna pe ele, să vezi dacă-s adevărate.

Prilejuri pentru a da un semnal de alarmă sunt destule. De pe lumea asta sau de pe cealaltă. Din orice idee ți-aș fi putut naște un punct culminant, pregătit minuțios, în care multe alte vietăți apar și dispar în calea ta, un exemplu ușurat în plâns sau disperare, eu fiind acum cea liberă de orice cenzură întru durere, iar tu, cel prins pe un drum fără întoarcere. Te-aș fi putut transforma într-o fantomă speriată care nu înțelege ce i s-a întâmplat și de unde i se trage și atunci aș fi apărut eu, un duh enervant, care să te mustre și să te pedepsească cu eternitatea, timp în care îți mor toți cunoscuții din pricina unui telefon mobil și a tentației de a-l folosi în trafic ca pe singura legătură din viața lor.

Dar de ce să fac asta? De ce să te transcriu ca pe un greiere prins într-o pildă de zile mari, care nu și-a ascultat furnica și-a pierdut, rând pe rând, fiecare anotimp? De ce să îți scriu(ironia sorții!) un mesaj de „la revedere” pe Facebook întru speranța că ne vom întâlni mai buni și mai atenți pe lumea cealaltă? De ce să nu îți atrag atenția încă o dată cum să pui preț pe acest ritm, mai felurit decât cel al veșnicelor simfonii, care oricum te-ar plictisi.

Pentru că eu azi nu sunt decât un duh pornit din înțelepciunea vieții și nu din negurile ei, cuprins de rânduiala împărțirii teritoriului care nu se încheie niciodată cu moartea cuiva. Trecerea hotarului nu e azi, fiindcă vreau să cred că n-ai citit acest text în timp ce erai la volan, că pământul pe care calci acum nu este o stare, ci un fapt și că cealaltă cale e aceea în care te-ai oprit pe marginea drumului când ai pătruns în lumea magiei telefonului deștept.

Că legătura dintre pricină și urmare este o realitate concretă, poate că știi sau nu știi, dar vreau să îți spun că 23% din numărul total de accidente dintr-un an sunt cauzate de utilizarea telefonului la volan.

Scaunele din imaginea de mai sus pot fi un loc de relaxare, în care poți utiliza telefonul mobil cât poftești sau până te lasă bateria. Dar pot fi și-o ilustrare (atipică poate) a unui priveghi.

Nu scrie mesaje pe telefonul mobil când conduci! Nu moare nimeni fără mesajul ăla. Dar tu poți muri, scriindu-l sau poți omorî un trecător întâmplător prin viețile noastre, ale tuturora, dar care pentru tine va deveni veșnica remușcare, veșnica pomenire.

Nu deveni un text pe o piatră mortuară! Există întotdeauna o șansă să îți continui drumul (în viață) liniștit! N-o irosi!
00187

SuperBlog2014, proba de atenție în trafic cu image

* pe 11 iunie 2014 a avut loc un experiment, menit să atragă atenția celor care folosesc în trafic telefonul mobil, pe care-l puteți urmări integral dând click pe cuvântul „experiment” (mai sus, în text!), o campanie Toyota “Don’t Text and Drive!”

Punctaj obținut: 97(nota maxima- adică am câștigat proba) 🙂

Discurs de președinte pe Strada Ficțiunii

In arena luptelor sterile on Noiembrie 9, 2014 at 7:11 PM

image

Dacă o să auziți asta, înseamnă că ați murit. De râs. (pauză de efect) „Muriți de râs!”, dintotdeauna mi-am dorit să zic asta în public. Un discurs bun așa ar trebui să înceapă. Și cu o porție de râs zdravănă. Fiindcă nu știi niciodată ce începe după o porție bună de râs. După plâns, știi exact ce îți dorești. Să te asiguri că n-o să mai plângi, deși nu îți prea iese. Nici după un cuvânt, acolo, la capătul lui, nu știi niciodată ce începe. Îl zici și el explodează în mintea celorlalți în miliarde de gânduri, fiecare cu semnul lui de punctuație. Dar voi nu alegeți cuvinte, nu? Voi alegeți semne, stări! Și-atunci, cum să nu râd?! Pentru ce îmi ascultați cuvintele? Ascultați-mi, mai bine, râsul!( râs colorat)

N-ați devenit cumva prea triști? Raționamentul vă joacă pe sârmă și-alegeți băbește, fiindcă, de fapt, nu știți! Să fim serioși, ceea ce vă doriți de la un conducător nu e „răul mai mic”, ci întotdeauna banul! Nu direcție, nu corectitudine, nu un viitor mai bun colectiv. Fiindcă sunteți ai statului, dar nu sunteți Statul, fiincă sunteți particulari, ei, uite de-asta nu puteți gândi un bine colectiv. În spatele cuvintelor candidatului așteptați doar măriri. De salarii, de pensii, de alocații…Așadar, așa și alegeți: (joc demonstrativ cu o monedă; iese ce vrem noi) cu banul!

Nu marca! Marca e doar o remarcă și asta dacă te remarcă cineva că ai potențial. Dacă îi semeni! Te împinge în fața, te ține sus și devii rege. Rege(le) albanilor.( nu articula, nu mai ești regele Albaniei!) Și, dacă nu, te cari din țară. Acolo, în altă țară, ești un cerșetor, freci latrinele altuia, dar o faci pe bani buni și mândru că ești român și (urcă-i pe același piedestal cu tine, voce gravă) că poți reveni ca un rege înapoi.

Eu nu îi exclud pe cei cărora le e bine altundeva decât aici, fără să le fie rău acolo. Dar aceia nu se mai întorc.

Lumea e un cerc și nu ați înțeles-o încă, fiindcă gândiți pătrat. Fiindcă ceea ce vă doriți nu e puțin! Nu e nici mult! E și nu e! (lasă ochelarii să alunece pe nas, privește pe deasupra lor)

Lumea aia bună pe care v-o doriți e un cerc restrâns. De fapt, lumea e formată din mai multe cercuri restrânse și concentrice :lumea viselor, lumea scrisului, lumea filmului, lumea teatrului, lumea cântecului, lumea circului…(opțional, mai poți adăuga o lume, două, care-ți trece prin minte acum; nu aminti de lumea politică)
Dar că lumea e toată un circ, nu ați înțeles încă, fiindcă număr după număr, așteptați cu sufletul …la gură. Îi așteptați cuvântul care să vă cadă bine.

În sinea voastră vă doriți să nu existe plasa de dedesubt. Vă doriți căderea, numai și numai ca să puteți spune că ați fost martori la o așa minunăție. Ați uitat să țineți pumnii succesului!(ușor, dar vizibil emoționat)

Vreți să auziți exact ce vreți să auziți acum? Părinții voștri sunt niște comuniști! Nu o zic eu, voi o ziceți! Vă lăudați cum îi certați și îi pedepsiți verbal expunându-i pe rețeaua de socializare.

(fixează cu privirea fiecare grup țintă)

Copiii voștri vă consideră încuiați, fiindcă ei sunt liberi. Vor să fumeze hașiș, să facă sex mult și să fie pace în lume.
(muzică în fundal)

Uitați ce am zis! Mai bine reiau. (fă un cocoloș de hârtie din ce-ai citit până acum și aruncă la coș; coșul e în fața primului rând de alegători; dacă nu nimerești, nu e grav, îi va interesa mai mult reacția, așa că râzi ușor).

Pentru că vă doriți să vă reprezint pe toți, reiau cu o altă stare, una potrivită cu masa.

Un conducător bun știe să își împartă discursul cu alegătorii. Atât!
Și, din când în când, o porție de râs, una de plâns. Niciodată masa. Ați văzut vreodată un președinte împărțind masa cu un sărac? V-a invitat vreodată președintele la el acasă?

Sunteți 22 de milioane de locuitori, dar el, președintele nu o să vă cunoască niciodată. Bine că îl știți voi! E pe masa voastră, în gura voastră, în conversațiile voastre, în baia voastră. Fiindcă îl semănați. Fiindcă îl semănați, tot voi să-l și culegeți!

Dacă o să auziți și asta, înseamnă că ați murit. De plâns. „Muriți de plâns!”(pauză de efect), dintotdeauna mi-am dorit să zic asta în fața unui public. Fiindcă, după un discurs bun îți vine să plângi.

Bine!(încheiere cu aplomb, explozie)

Uite, repet: bine! Zic cuvântul și el explodează în tine, în tine și în tine, în miliarde de gânduri. Pentru ce îmi ascultați cuvintele? Ascultați-mi plânsul!( o lacrimă ar trebui să ajungă, dar dacă e nevoie, poți s-o mai lungești; gândește-te la acel copil-soldat ucis de un obuz )

„Vreau ca toată lumea să știe cum Otto Witte, acro-
bat din Hamburg, a ajuns regele Albaniei.”(fă-i curioși; vor vrea să știe și restul poveștii)

Un bun conducător râde și plânge. Un bun conducător îți seamănă. Un bun conducător nu e invizibil,  e fictiv! Ca și tine!
Alege ficțiunea! Alegeți Otto Witte!(urale, aplauze, surle, trâmbițe…fă-te că pleci, ca atmosfera să ia mai multă amploare)
image

Acest discurs face parte din campania inspirată de romanul „Dacă citești asta înseamnă că am murit„. Autorul Andrew Nicoll va fi prezent la Târgul de carte Gaudeamus pe 22 Noiembrie 2014.
Mai multe detalii găsiți pe ALL Cafe.