alma nahe

Posts Tagged ‘Vacanțe speciale’

Prânzul dezgolit şi alte goliciuni

In springsuperblog2018 on martie 23, 2018 at 11:37 PM

Aseară, neavând somn un timp, mi-a revenit obsesia:

 

Adică, o emisiune culturală, pe care aş fi lansat-o pe youtube (în 2013) şi în care aş fi mers pe urmele lui WBurroughs, spre exemplu, în „Prânzul Dezgolit„. Ideea e mult mai amplă, nu o să scriu detalii aici, din motive lesne de înţeles, dar totul se rezuma la ecouri ori corespondenţe în scrierile celor mai cunoscuţi scriitori (ori poeţi), dublate de cât mai multe destinaţii speciale pentru vacanţe speciale şi, aici ar fi intrat în scenă CND Turism-Vacanţe Speciale, o agenţie de turism altfel, pe care o ştiu tot din 2013 şi care s-ar fi pliat pe itinerariul meu şi propunerile mele, cunoscut fiind faptul că agenţia poate particulariza destinaţiile, transformându-le în destinaţii speciale.

De fapt, aşa mi-a şi venit în minte realizarea emisiunii, mai exact, posibilitatea materializării ideii, fiindcă „urmele” scriitorilor le-aş fi descoperit călătorind, dincolo de regatul de hârtie al fiecăruia dintre ei (dar şi al meu), verificând, prin observaţie şi practică, în ce măsură prejudecata, încăpăţânarea, convenienţa, simplitatea, viziunea, cultura ş.a.m.d. pervertesc vederea (hogarthian, aşa), iar la sfârşit m-aş fi ales, în afara unei vacanţe speciale, cu acel ghem de infinite trăiri învăluitoare, dincolo de închidere şi izolare în sinele-mi, pe care l-aş fi dăruit şi altora din preaplinul „semnelor” care m-ar fi condus înapoi, acasă. Cumva, prin asemănare… În emisiunea mea.

Dar pentru a fi pregătită suficient în a mă arunca în această aventură, mai întâi trebuia să-mi fac ordine: în cea a naturii (şi natura lucrurilor, dar mai ales a locurilor) şi în cea a învăţăturii. Şi, fireşte că eram tentată să încep să pornesc şi de la principiile altora, intermediate.

almanahe

Timpul a făcut ce ştie el a face mai bine, a zburat şi aiurea şi cu folos, proiectul e încă în stadiul de idee şi, iată-mă în prezent, 5 ani mai târziu, din nou cu obsesia în braţe,  aşa că, de cum m-am trezit, mi-am propus să o legăn (ca s-o adorm sau s-o trezesc?): am deschis chat-ul de facebook şi am abordat-o pe Sorana Bordaş, căci a dat o fugă de curând până în Maroc, înfăşcată de pasiunea-i pentru fotografie, nu înainte de a fi recitit toate câte le-a adunat în cuvinte şi-n Irealia sa.

Şi, ce-mi răspunde Irealia, rugând-o să concluzioneze?!

facebook

Desigur că ideea cu Maroc e mai veche, temerile, la fel, şi mocneşte în mine de prin 2014, când el (nu spun cine, las misterul să-şi facă jocul) s-a ascuns pe sub pături pe-acolo, prin diferite riad*-uri, căutând să se regăsească.

g.g.

Căutarea asta în sine e înrădăcinată în om precum pisicile riscând dinadins să piardă prada, numai şi numai pentru a o vâna din nou.

Totuşi, spiritul, atunci când îl priveşti din perspectiva altora, nu înseamnă mai nimic, fiindcă el se vrea la cheremul propriului tău „accident” şi a chimiei lui pure, prin care ia naştere. Şi, dacă nu am stofă să devin aşa ceva? Adică, să înfirip ideea. Ei bine, gândul ăsta m-a împotmolit în sine, m-a înscăunat în ăştia 5 ani. Şi, când zic înscăunat, mă refer la sensul strict de a fi ţintuită locului, unde poate că sunt condamnată să-mi duc veacul, deloc călătoare, separându-mă de dorinţele mele.

Pentru a înţelege şi alţii demersul meu, trebuie să mărturisesc nu numai dorinţa de-a călători, ci dorinţa mea de-a călători plus inclinaţia mea pentru decăzuţi şi, asta, probabil, pentru că şi eu sunt una dintre…

Noaptea trecută, după revenirea obsesiei, chiar am visat că sunt în Maroc. Străduţe marocane, chipuri marocane, relief marocan, cumva diferite de cele surprinse atât de particular în fotografiile pe care mi le-a pus la dispoziţie Irealia (Sorana!) întru căutare.

 

 


Sigur că, în vis, era destul de… altfel, şi deşi mă târguiam într-un souks** cu negustorii (sunt vestite târguielile cu negustorii marocani, se spune că preţul corect al unui produs trebuie socotit cam la o treime din cât îţi cer ei), o făceam în limba berberă, cel mai probabil, aşa că, închipuieşte-ţi ce efort pe creierul meu să creeze locuri şi limbi pe care nu le-a văzut şi nici nu le-a auzit vreodată, deşi, să fiu sinceră, imaginaţia mea are acel pesimism specific omului mărunt!

Cum lecturile mele din ultima vreme au drept temă comună renunţarea, nu e de mirare că o simt cum abundă în mine, aşa că acum încerc să o împing foarte departe. Totuşi, am constatat că, cu cât o lectură e mai toxică, efectul ei asupra mea mă împrospătează, ca o licoare tonică.

Dacă ar fi să mă iau după cele ce visez, ar trebui să mă rezum la un demers mai sigur, adică să  scriu, mai degrabă, mici povestioare fantastice, decât să înfăptuiesc o emisiune culturală, care cel mai probabil că n-ar impresiona decât un eşantion mic din publicul ţintă. Poate şi asta m-a oprit şi încă mă opreşte să dezvolt ideea şi s-o fac să devină realitate.

Adevăratele nebunii nu prea au cum să se aştearnă atât de uşor în alţii, aşa  cum preoocupă în întregime şi câştigă teren, în zilele noastre, nimicurile. Dar, până la urmă, ţine de gusturi şi, mai ales de Întâlniri.

Acele întâlniri cu tine, care te fac să te pierzi în poveşti şi, din care nu te-ai mai lăsa trezit decât de smochinul berber (fructul de cactus- folosit de marocani şi ca aditiv pentru tencuielile de lut) cu gustul său de pepene. Dar, mai ales acele întâlniri cu oameni care să-ţi susţină simptomele şi, implicit proiectul.

Eu sunt de părere că istoria unei călătorii în Maroc (şi nu numai) nu poate fi redusă numai la a călca prin vestigii locale sau pe lângă kasbahuri – casele tradiționale fortificate din chirpici, care arată toate aidoma unor palate impunătoare, oferite înspre vizitare călătorului, amintiri care caută oricum, să te încarce, în scurta ta vacanţă exotică cu cât mai multe suveniruri, legende ori arome şi nu le aşază, nici nu le separă de alte trăiri, mai noi sau mai vechi, aşa cum ar trebui, amestecându-le ca într-un bazar marocan, din care abia de recunoşti câteva ingrediente.

Sau, poate că părerea mea e doar o cale prin care îmi maschez obsesii şi pe care nu e uşor  şi nici comod să le povestesc şi altora, fiindcă mie îmi plac, mai ales, călătoriile într-un scop precis, cu mult mai bogat în trăiri, mult peste cel obişnuit şi atât de personal cum e relaxarea, ori cel  sigur, clar, dinainte stabilit, ca cel al unei vacanţe recomandate.

Pe de altă parte, n-aş ocoli acum să pomenesc Fes-ul cu albastrul Medinei, ori chiar oraşul albastru, adică Chefchaouen ( habar n-am cum se pronunţă) , în care poţi descoperi toate nuanţele de albastru pe care le-a inventat omul vreodată şi toate tipurile de pisici şi,  deşi ţinta acestei scrieri pare a fi  Tangerul, doar le pomenesc pe toate, nu le cunosc încă (şi, oricâtă documentare aş face înainte, „măgarul îmi pare un cal, tradus în olandeză”***)

maroc8

Dar, poate că destinul meu nu e unul deja pecetluit, căci azi, ca şi-n alte dăţi, frunzărind o carte, am dat peste faptul că pe fişa unde era internat Rimbaud****, în Marsilia şi unde a şi murit, la numai 37 de ani, scria că e negustor.

Poate că asta şi era, un negustor de gânduri şi poate că asta sunt şi eu, păstrând proporţiile, desigur.

Zice-se că Socrate, în ceasul penultim al morţii, exersa o melodie la flaut şi, întrebat la ce o să-i folosească, a răspuns simplu: „ca s-o ştiu înainte de moarte”.

Desigur, proiectul meu e nebunesc, fiindcă să pleci atât de departe, ca să înţelegi pe un altul, n-ar însemna, oare, să te uiţi un picuţ pe tine? Depinde!  Asta mi-a amintit de Cioran, întrebat fiind la ce lucrează, la ce scrie, a răspuns: „la un roman despre sinucidere”.  Ori, nu ai vrea să înţelegi cum a ajuns scriitorul ăsta să fie ceea ce e? Desigur, poate că un marocan n-ar fi interesat, dar eu sunt româncă şi limba asta a noastră e darnică în căutări şi sensuri.

Din această mărturisire, s-ar putea extrage că sunt atrasă de alte culturi exotice, dar nu atât de îndepărtate, prin filtrul pe care l-aş impune, fiindcă eu, fiind europeancă şi căutarea-mi ar fi tot aşa, căci, să-mi las doar ochii liberi, fiind femeie, nu e tocmai ceea ce mi s-ar potrivi. Da, din respect, m-aş înfăşura în haine tradiţionale ale locului, temporar în scopul de a-i determina să colaboreze, un fel de iscoadă, dacă vreţi, fiindcă (revenind la Maroc) înţeleg că localnicii se lasă greu fotografiaţi sau intervievaţi, ori pe foarte mulţi dirhami şi, aş evita din start perioada Ramadanului (care se decalează de la an la an, calendarul musulman având 354 de zile)

„Mâncaţi şi beţi până ce veţi putea deosebi în zori un fir alb de un fir negru.” (Coran)

 

Interdicţiile purifică sufletul! Spiritualitatea ocupă un loc important în evoluţia personală a fiecăruia, indiferent de religie şi, e bine de ştiut că, dacă ai un oaspete musulman în această perioadă (Ramadanul ţine o lună!), el nu poate mânca şi nici să bea apă până la apus (dar poţi să-i oferi un prosop rece, pus la frigider din timp, care-o să-l mai răcorească), când poate să-şi primească iftarul *****.

Mie nu îmi place pelteaua prea tare, nici cea culinară şi nici cea scriitoricească, aşa încât o să închei nu înainte să descătuşez un alt gând, în care o să trădez că mă interesează deznodământul gândului de la care am pornit în această călătorie, în acest regat al meu (de hârtie), dar nu ştiu cum să procedez să-l fac să rămână. Când sunt singură, mă simt ca şi cum nu aş fi (o) limitată, cum apare cineva, cum îl/o simt că mă mărgineşte. Dar ăsta nu e un motiv cu adevărat serios, ci numai un alt gând năvalnic.

Trebuie, cumva, să te desprinzi de toate, ca să le cuprinzi pe toate. Nu o să mă consider, deci, o înhămată a gândului pe care l-am mărturisit aici şi, poate, cândva, va reveni, obsesiv fiind, materializându-se. Dar eu sunt conştientă că un astfel de gând implică o echipă, pe care ar trebui s-o ai în spate şi-abia atunci aş avea cum a îndrăzni mai mult.

Până atunci, însă, aş putea să mă las furată de alte destinaţii exotice pentru vacanţe speciale, existente deja în oferta CND-Turism Vacanţe Speciale.

,VacanteSpeciale.ro_Superblog2018-20

Eu sunt atrasă de orice cultură, indiferent de parcursul ei istoric, uneori mai puţin plăcut şi mai greu de digerat. De cunoaştere, mai exact! Şi, nu cred că există vreun om să nu se intereseze de traseu, mai înainte de a ajunge să-l şi parcurgă. Diferă numai scopul călătoriei şi durata, dar mai ales putinţa şi, de ce să n-o spun, nu cred că există oameni cărora nu le plac călătoriile, dar pe care îi opresc diverse motive, dintre care cel mai invocat e cel al lipsei posibilităţilor financiare.

Tot Cioran (şi sună ciudat din gura unui pesimist), spunea că dacă vrei să atingi nirvana (antipodul lumii imediate a lucrurilor schimbătoare), cea mai bună poziţie e culcat sau ghemuit şi că numai Occidentul gândeşte în picioare.

Recitind, par mai obsedată de Cioran decât de Burroughs şi nu mă mir. Când scriu, totul vine dintr-o anume zonă îndepărtată a fiinţei mele şi, cumva, ca şi el, cred că decăzuţii se pot apropia de esenţial.

Că tot veni vorba de esenţial, o vacanță ALTFEL poate însemna fie o călătorie în familie, o croazieră, un circuit, un sejur, un pelerinaj, o călătorie de afaceri, o vacanță pentru luna de miere, un program de week-end – intern sau extern sau vestitele programe Work & Travel SUA! Şi, toate acestea le puteţi înfătui, făcând cunoştinţă cu C(e)N(e)D(orim) (în/din) Turism.

În rest, orice tăcere rămâne aşa cum e o tăcere: sacră!


 

* casă tradițională marocană

** bazar

*** citat din Lichtenberg (scenarist german)

**** poet

***** prima masă după apusul soarelui


 

Spring SuperBlog 2018, Proba nr.8, CND-turism-250x250

Reclame

Ghid pentru călători speciali

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii, SuperBlog2016 on noiembrie 23, 2016 at 8:50 PM

1. Spre înțelesul lucrurilor aproape imposibile sau CNDuce

Fulgul de nea cădea. Venea ușor înspre noi, câțiva călători speciali, dar noi nu știam. Mi-am zis că, dacă începe să ningă azi, o să-l văd înainte să se topească pe obrazul altcuiva și că, dacă se întâmplă exact așa, vom pleca, dar cu mine ghid. Nu știu de ce fac asta, de ce nu mă încred mai mult, tot ce se întâmplă acum e ceea ce trebuie să se întâmple acum, iar gândul puternic, îndreptat către vacanțe speciale, e cel care ascunde sau scoate la iveală calea. Ca să înțelegeți și mai bine, uitați-vă la acest apus!


Un tărâm de vis, la câțiva kilometri de orașul Focșani, unde locuiesc: barajul de acumulare Călimăneşti, în apropiere de Mărăşeşti, un loc secret în care se întâlnesc pescarii împătimiți, care trăiesc pe uscat, dar în același timp, un loc cu un peisaj surprinzător. A fost să trec pe-acolo, pe lângă acel baraj și m-a vrăjit mirajul acelui apus, iar preț de o jumătate de oră am crezut că nu mai sunt, că am devenit chiar eu apusul. O imagine de care n-o să mă despart niciodată!

2. Spre înțelesul scopului sau Ce Ne Determină

Nu am ieșit aproape niciodată din patria mumă, doar de două ori, ambele până la frații bulgari. Prima dată, trei ore în nisipuri aurii — care mi-au intrat peste tot —, multe ore pe drum și mult câmp, din care îmi amintesc cum, odată ajunși și răpuși de aer, soare și foame, eu m-am certat cu chelnerul — în limba română! —, pe motiv că salata lor bulgărească, nu e bulgărească, fiindcă nu avea aceleași ingrediente ca cea românească, cu aceeași denumire. Așa, ca o paranteză, de câte ori zic „bulgărească”, mă gândesc la o bătaie zdravănă cu bulgări de zăpadă și atunci, dacă aș fi fost Crăiasă Zăpezii l-aș fi spulberat. A doua oară spre Bulgaria, am luat-o printr-un lan de porumb, ieșind din România și am ajuns pe o plajă aproape virgină, unde am prins, tot așa, apusul. Cred că și atunci tot trei ore am poposit pe tărâm bulgăresc, dar cum mă ustura pielea îngrozitor, arsă de soare, mi s-a părut că eram acolo dintotdeauna. Ar putea suna poetic, dacă nu mi-aș aminti durerea…

img_9728img_9729

Atunci — și prima dată, și cea de-a doua oară —, a fost altcineva ghidul micuței noastre caravane, înființată ad-hoc, din Vama-Veche și, poate că nu ar fi trebuit să aștept atât de mult primul fulg…

3. Spre înţelesul a ceea ce ne ghidează sau Ce Ne Dorim în turism 

nihil-sine-rev

E indicat să ştii singur încotro s-o iei, care-i anotimpul potrivit sau forma de relief și, chiar limba care ţi se potriveşte. Indiferent că fulgul de zăpadă de la început ajunge sau nu pe obrazul tău, asta nu te face ghidul unui grup, ci este, momentan, doar un joc special al acelui grup, care mă include, un joc care-l şi particularizează, fiindcă suntem călători atât de diferiţi.

El pică, totuşi, în această poveste, pe obrazul meu, ca să mă autodetermin în faţa celor aproape ca mine şi îndată ce se topește, eu trebuie să rostesc o destinaţie. Ce nu ştie caravana mea e că eu am ales să mă ascund de zăpadă și ninsori (deși le iubesc), pentru o săptămână, în Portugalia.

Pentru apus, pentru că acolo se termină pământul și începe oceanul, pentru fado (cel cântat în cartierul Alfama și fado-ul cântat doar de bărbați, fado de Coimbra), pentru mersul pe jos, pentru arhitectura clădirilor, pentru fuziunea a două culturi diferite (maură, vest europeană), pentru vremurile când poezia a fost acolo mai influentă decât proza, pentru José Saramago, pentru cele 3000 de cuvinte care se scriu și se pronunță ca în limba română (ex: nesta casa, com um litro de vinho e um kilo de carne de vaca não se more de fome où de sede), pentru orașul alb de pe Tejo (Lisabona), pentru îngustele străduțe în pantă, pentru tramvaiele de epocă, pentru tramvaiul nostalgic Electrico, pentru Belém, pentru desertul tradițional de Crăciun — Bolo-Rei, pentru pâinea tradițională cu sardine, pentru água-pé (must), pentru…

logo-vacante-nou

Spre buna înţelegere a acestui ghid întru mișcare:


Voi lăsa particularităţile călătoriei mele acolo unde le e locul şi întâmplarea, mai exact în viitorul apropiat, în perioada 27.12.2016 – 03.01.2017, fiindcă, da, poți rătăci aiurea și să dai de locuri frumoase, dar parcă e mai înțelept să alegi trecerea dintre ani îndrumat de o echipă tânără, cum e cea a CND Turism, mai ales când alegi să petreci Anul Nou înspre cald, dinspre rece.

Și, dacă nu mi te alături acum în Caravana Iubitorilor De Apusuri, ca să petrecem Revelionul la Lisabona împreună, îţi poţi rezerva de pe acum locul tău special în călătoria ta specială prin CND Turism-Vacanţe Speciale (vezi pe site!), din Caravana Destinaţiilor Turistice: o vacanţă exotică, o călătorie în familie, una pentru luna de miere, un pelerinaj, un sejur, o călătorie de afaceri, un program Work & Travel în SUA, circuite cu avionul sau cu autocarul, oriunde, interne (România e atât de frumoasă!), externe, un pretext altfel pentru a petrece de Crăciun sau Revelion sau orice alt motiv de ducă. Și, cel mai important aspect, îți poți personaliza călătoria sunând la numerele de telefon 021 313 84 60; 0742 344 160; 0732 947 700; 0768 313 745 sau scriind un e-mail la adresa: office@vacantespeciale.ro. CND Turism află toate preferințele tale și bugetul pe care ai hotărât să-l aloci drumeției, apoi îți prezintă oferte turistice potrivite ție sau grupului tău, al cărui ghid ești, de ce nu, chiar tu!

surse foto (în ordinea apariției în text):
— 1, 2, 3 – arhiva personală (1- barajul Călimănești; 2-3 Bulgaria)

— 4 – Facebook

—5 -site-ul CND Turism

— 6 -panoramio.com. (Lisabona iarna)

SuperBlog 2016, proba nr.21

A nouăsprezecea noapte

In Spring SuperBlog 2016 on martie 24, 2016 at 5:49 PM

image

Nu știi nicicând cum — Doamne! — ochiul cerului din locul lui pogoară,
ca să-ți arate câte-n lume: un melc, o frunză, o floare etc,
(și, de ce nu?) un… link.
Și-atuncea, muritor, de te găsește taman aprins de patimă
și-n spirit călător, tu vei simți pe dată că-ți dă jar,
ori pinten, aripi, ghes sau alte cele ce îți dau, de obicei, avânt
până spre hăăăt departe și-amator —  dar ce grăbită
și în rime îmi e limba!— alegi cu ochii-nchiși o nestemată:
să pleci în circuit Peru-Ecuador.

Îți spui: În drumul ăsta fi-voi numai selfie. Pardon, voiam a zice suflet!
Să vă poarte, cuvântu-mi fi-va de nepotolit
!
Că, poate scriu o carte!
(Cum c-aș scăpa de limba asta încărcată, nu mă-ncred,
că de curând pe Șecspir* l-am citit!)

Că zis-am și-aste vorbe numai bune de plecare,
spre Orizontului 1(„întâi”!),
adresa (fizică a) CND Turism/Vacanțe Speciale,
mă și pornesc să-mi bucur cerul. Gurii,
copt când este fructul, și nescuturat
el cade-n cale. Dar, stai! Că sar…
din pom — nu peste melc, nici peste frunză, floare! — coaptă
spre al meu țel, scutind un mers pe jos
(m-ar apuca pân’ aș ajunge, oricum, Revelionul).

Cutez să-ți spun acum și-unde-aterizez:
(pe link, normal!) Iar sub, vezi circuite cu avionul.
Căci mersul în online e pasul ăstor vremuri!

Și, de vi s-a deschide poftă de-acest rod,
din capu’ locului, iacă, deznod mărturisire
că e nevoie și de-o îmblânzire-a leului în portofel:
3550 euro. Dar nu te-nspâimânta defel!
De simți că te asediez, cu friguri de te-o lua,
și-ți dă acum cu end,
te orientează numai spre o evadare de week end.

‘Nainte, dară, nu mai divaghez!
De încă șovăiești, și nu știi dacă-ncoace sau încolo s-o pornești
rămâi, dar ține bine taina, merg numai eu
spre aeroportul Jorge Chavez!

Dar ce aud, plec mai încolo, înspre vară?
Așa reiese-n timp ce cercetez:
Program de 19 zile / 18 nopți,
perioada 27.07—15.08 (2016!),
plecări din București.

Ah, da’ nu voi! De-aș face-așa ceva,
cum aș mai spune-acuma ce gândesc?
Ori, ce-alt traseu s-apuc acum
și ce ofertă bună ca aceasta pot să mai găsesc?

O, Doamne al vacanțelor de vis,
Cum o să rabd atâtea zile ca s-ajung în paradis?
‘Au, poate, limba scrisului e cea ce mă trimite în acest exil?
Poate nu-i pregătită, încă, de povești, mărețe Will!**

Ah, Alma Nahe, surghiunită ești și te-ai întors
aci, te nimicește rima! Și tu credeai, naivo,
c-o s-ajungi pe dat’ la Lima, tur ghidat:
Muzeul Aurului
și cartierul Miraflores, străbătut pe jos.
Din Centrul Larcomar priveliștea ce se-ntinde spre Oceanul Pacific,
de negrăit (cândva ieșea din el un pește mic)
și, micule dejun în Arequipa, acum te paște doar risipa
cu care mă îmbii duios, dulceața deznădejdii
și-a ducerii de râpă-n jos!

Ca un soare încercat de furii
sunt încă de nestrămutat! Ascunși mi-s nurii,
neputinței. O, Santa Catalina!
Ajută-mă de pe acum să văd, visând,
(făgăduiesc să merg la mănăstire dacă)
o s-ating cu mâna pe sillar!*** Chachani, Misti, Pichu-Pichu,
vârfuri veșnic împovărate de cleștar,
mă urc pe voi, ca să m-aud, ecou, mai clar
spre Canionul Colca.

Colcăi! Te zbați, trufașă inimă,
Mai dihai decât vaste aripi de Condor din Anzi!
Te tângui? Eu te las! Curenți de aer cald mă trec,
și lame, al-paca, în turme și,
recunosc, niște omenești nevoi!
Ce mă azvârlă-n Lacul Titicaca?
Un gând scârbos, oglindă-n apă,
vai, ce primitivă îmi apar,
de-aceea mă alătur ție, trib Uros!

Eu fac un rămășag cu soarta bună,
că dacă mai ambasadez așa, rămân nebună!
Totuși, cum încă nu prea m-aș căra
din visu’ ăstor nopți de vară****, visător sadea
sap în, o țesătură intermediară,
situri incașe precum Pu-Ka Pukara.
Vă las mistere-n ceață, Machu-Picchu,
zbor și mă apropii de sfârșit, spre Quito.

Cât despre ce n-am zis, mă-mpovărez cu datorie,
să scriu de-acolo, când mă duc, o carte,
pe care-o s-o numesc deloc subtil:
A nouăsprezecea noapte. *****
Deh, rămân în stil,
toată-mprumutată la bătrânul Will!

Că mintea eu mi-am pus, fără de trup, să cuget
și, cum în gând se pleacă mult mai iute, făr’ de buget,
sper că nu v-am supărat
cu pofta ce-am avut de colindat,
cu ochii minții.

Stai, mai vreau ceva și-apoi nu te mai tulbur!

Pun rămășag pe-o floare, pe-o frunză, pe un melc!
Ba nu! Pe toate trei!Și planul meu o spune:
de fruntea ți-e îngândurată
și Templul Soarelui încă nu se arată, nu apune!
Zi-ți doar atât: creieru-i soțul minții mele!

Ambasador azi, eu, Alma Nahe, un trimis și un atașat,
al CND Turism/ Vacanțe speciale, prea plecat,
am făptuit această nebunie, ușor, precum împăturesc
un avion dintr-o hârtie,
să-l las supus suflării voastre, la mezat…vitrină.

image

Hai, te culcă, încă este noapte, stele-s destule cât să fac lumină!

00181

*(o stea), precum și **(două stele) — Referire la Will. Shakespeare, dramaturg

***(trei stele) — sillar: o rocă vulcanică albă din care e construit aproape în întregime orașul colonial Arequipa

****(patru stele) — referire la „Visul unei nopți de vară”(W.S.)

*****(cinci stele) — trimitere la a „A dousprezecea noapte”(W.S.)

Precizări: Fotografiile din colaj sunt preluate de pe vacantaezoterica.blogspot. Prima fotografie e preluată de pe site-ul sponsorului.

00181

image

Cu plecăciune, Alma Nahe, ambasadoru’ lor de rezervă, că au mai mulți.

00181

<> Celor interesați de aceast circuit al cărui „sol” am ales să fiu, le recomand să citească descrierea de pe site-ul oficial a traseului integral.

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 9, în primăvara lui C(e)N(e)D(orim) din Turism

Lumea se îndreaptă

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii, SpringSuperBlog 2015 on martie 12, 2015 at 1:16 AM

image
Un pas. În spate, în faţă. Ne legănăm înainte, înapoi, de pe un picior pe altul. Călători, dar fără s-avem o identitate precisă. De sus, părem insecte. De jos, părem oameni.

Doi pași. În sus, în jos. Micşorăm lumea şi o înghesuim în noi sau o mărim şi-o scoatem în afara noastră. Spre necunoscut. Ca să umplem goluri, ca să vărsăm preaplinuri.

Trei pași. Suntem duşi. Destinații exotice. Ca gândul. Tocmai ce ne-am pus nişte vise sub perne şi colorăm. Habar n-avem ce! Dar, cu siguranță, ceva potrivit dorinţelor noastre.
„Fii gata, inima mea
Și-avântă-te-nainte!
Lasă-i să întârzie pe cei ce vor,
numele tău a fost strigat
în cerul dimineții.”(Rabindranath Tagore)

Patru pași. CND Turism. Oferte turistice.
De-acum înainte să mergem încet! Nu ştiu de ce. O presimţire. Dacă întâlnim un om pe drum să-l întrebăm de el, de om, nu de drum.

Cinci pași. Ce-ar fi dacă…
India? Dacă întâlnim o vacă? Ei, uite-aici îmi vine să râd. Și mă opresc. Și rar mi se-ntâmplă să râd de cele sfinte. Când întâlnim nevăzutul avem reacţii diferite. Nu că n-aș mai fi văzut o vacă. De fapt, ori de câte ori văd una, râd. E ceva în privirea ei…

Cinci pași, unul înapoi. Retractez! Ba, nu India! Amân! Ba, Bali! Bali! Insula zeilor. Sau „Dimineața lumii”, „Paradisul îngerilor”.
image
„- Selamat Pagi! (Bună dimineața!)”
Șase pași.
Când am zărit oceanul, am avut impresia că ne seamănă. Nu ne seamănă deloc, dar ascultându-l ne tresaltă inima de parcă ar fi propriul nostru sunet.

Când urmează să întâlnim nevăzutul, cel mai mult și mai mult nu ne încredem în vreme. Natura e cea puternică şi ea ne ţine într-o transă neliniştită, în care spirite nevăzute ale văzduhului se manifestă în exod. Uite cum vântul răvăşeşte hârtii, gânduri şi…

„— Selamat sore! (Bună ziua!)”

„Nu folosi mâna stangă când primești sau dai ceva!
Nu arăta cu degetul și ferește-te să atingi capul cuiva!
Stai așezat în fața interlocutorilor, în așa fel încât să nu ți se vadă talpa piciorului!”

…Obiceiuri.

La câțiva pași depărtare se aude un gamelan, un instrument cu o caracteristică aparte. Muzică în cicluri cu schimbări bruște de tempou. Ochi, gât, umeri, mâini sau degete spun o poveste.

Luăm o kopi luwac. Cea mai scumpă cafea din lume. Dar aici e acasă la ea și e cu mult mai ieftină. Nu trecem peste procesul de fabricație, un pic bizar. Boabele de cafea sunt înghițite de civet, un animăluț local. Apoi, odată eliminate, dispare gustul amărui și cafeaua căpătă o aromă aparte.

Închiriem biciclete. Pentru autonomie. Fără pași de-acum înainte. Am fi închiriat elefanți, dar nu ne țin buzunarele.

Ne înfășurăm în poleng, o textilă cadrilată, perspectiva în alb și negru, pe care o au balinezii asupra lumii. Alb-negru, bine-rău. Rămânem statui, un soi luxuriant de perplexitate. Apoi devenim gazde. Ale spiritelor.

image

„Cak-cak-kechak cak-cak-cak”. Un grup de bărbați se așază în cerc și cântă. Ritmic. Își unduiesc brațele și se leagănă înainte și înapoi. Kecak, dansul maimuțelor, urmând firul epic al epopeii Ramayana.

O maimuță îmi fură timpul, ceasul adică. Fură orice sclipește.

Mâine e Nyepi, ziua Anului Nou Hindus. Ziua Tăcerii. La o zi după echinocţiul de primăvară, de obicei în luna martie. În Bali, timpul trece altfel. Anul ține 210 zile. 10 săptămâni, a câte zece zile.

Ziua Nyepi începe la 06:00 și ține până la 06:00, dimineaţa următoare.

Ne întâlnim cu monștri din papier-mache și din bambus, care alungă spiritele rele. Ogoh-ogoh sunt din folclorul balinez clasic, efigii ale zeilor hinduși. Culori strălucitoare, colți imenși, ochii mari, bulbucaţi…

Îmi vine să mă închin. Dar singurul templu unde poate-oricine să se-nchine e Pura Besakih, Templul Mamă. Toate miile de temple sunt Pura (în sanscrită „spațiu înconjurat de ziduri”).

Ajungem în centru. Pura Puseh, Templul Originilor.

„- Selamat malam! (Bună seara!)”

La apus de soare, o procesiune. Spiritele rele sunt strigate, pentru a le aduna. Chimvale, gonguri, tobe…ogoh-ogoh sunt incendiate, spre încântarea spectatorilor, exorcizare festivă.

În dimineaţa următoare rămânem în linişte şi în întuneric ca să păcălim demonii. Nu e nimeni acasă! 24 de ore după perdele, pentru a nu atrage vreun spirit rău rătăcitor.

Sssst!

În Ziua Tacerii, fiecare stă acasă, postește și reflectează în liniște.

Până la urmă, poate că fericirea e tăcută. O lumină orbitoare şi uluire, mai ştii?

Cu miros de santal în nări și orhidee. Plecarea. Întotdeauna o stâncă. Dar noi…noi putem fiindcă suntem călători întru lumină, iubire și pace. Cândva o să…
Lumea se îndreaptă! Tu?

Ce fel de turist ești? Înainte? Înapoi? Avem cu toţii o structură de monolog precum structura unui fulg de zăpadă?

Noi am ales nesomnul de dinaintea plecării, nimicul nesăbuit care înfruntă liniştea. Nu ştim dacă aici începe visul, sau, dimpotrivă, se sfârşeşte.

Începem de la rădăcină dimineaţa asta. Din leagănul ei de noapte de trecere…

Plouă. Nicio lumină, niciun alt sunet. Unde mai sunt? Din orice ținut un gând pleacă.
00181

Surse foto: a doua fotografie aparține site-ului CND Turism; prima și cea de-a treia au link-uri directe spre paginile de unde au fost preluate, chiar sub ele.

Ușa nr. 4, SpringSuperBlog 2015, image

Punctaj obținut: 88

Există pitici, elfi, zâne…

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii on octombrie 30, 2014 at 1:10 AM

Erika Kuhn

 

— Hei, ești acolo? Dacă ești, să știi că eu încă nu te văd!…Ori, te pomenești că unul dintre noi e imaginar!…

Există o șmecherie care mă face să revin aici, iar și iar. Aici, adică în acest loc, unde și tu ești acum. Presupunând că știi unde ești, știi de ce ai venit și ce cauți.

În această expediție n-ai nevoie de ciocan, nici de lanseta de oţel, ci doar de calomelul cu care îți vei dirija flacăra. Eu o să-mi iau și ceva rezerve de tutun.

Sau poate e doar o idee fixă revenirea, consecvența asta a mea?… Nu însă și Proiectul în sine.

Întreg Proiectul ăsta e (în) mișcare. Întru săvârșirea lui, uneori călătoresc cu balonul, alteori mă avânt sub mări, 20000 de leghe. Alteori sunt doar aeriană. Căi ferate nu-s, deci nici vreun tren de prins!

Nu e o idee fixă, e o șmecherie, m-am hotărât!

Dar, dacă e o șmecherie, atunci e precum acea șmecherie cu care momești albinele cu castronul cu apă îndulcită, pentru ca mai apoi, dându-le drumul, una câte una și urmărindu-le, ele să te poarte, din aproape-n aproape, într-o călătorie specială către casa lor. Odată ajuns acolo, afumi colonia și ți-ai asigurat rezeva de miere!

Ei, și-acum că ai apucat(prins) momeala, să pornim la drum. Atenție, însă! Nu sufla o vorbă, să nu ne-o ia cineva înainte!

image

1. Fior…duri

Dar stai, trebuie să stabilesc un hotar, un punct de plecare măcar, o piatră…

„Coboară în craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris vine să o mângâie înaintea calendelor lui Iulie, călător îndrăzneț, și vei ajunge în centrul Pământului….”

Nimic mai simplu. Mă uit pe hartă
„…şi, întinzând degetul înspre partea nordică a golfului, îmi arătă un munte înalt, cu două vârfuri, un con dublu, acoperit de zăpezi eterne.”

Așadar, iată-ne — un mic ocol, nu staționăm decât câteva clipe —, în anul 1863. Uite-l pe Jules Verne, susține că intrarea spre centrul pământului e craterul vulcanului Snaeffel!

— Jules, Jules Verne! îl strig eu, entuziasmată de-ntâlnire. El îmi face cu mâna…Ba, nu! Doar execută un gest aerian prin care eu dispar, el închizând emisia frecvenței.

Pesemne că gândului nu-i șade bine mult cu chip!

În niciun chip nu staționăm în timp, și nici pe fundul unui vulcan, chiar dacă stins, dar o să poposim un timp într-un spațiu fantastic, potrivit cu natura-mi, însă unde e necesară o altfel de frecvență, ținând cont că urmăm o hartă a unei lumi…invizibile. De fapt, o lume despre care se știe, dar n-o vede orișicine. Iar eu, cum sunt interesată mai mult de dedesubturi decât de suprafețe…n-o mai străbat aiurea, o iau pe arăt…ur…ăăă. (Aici îmi dreg glasul)Pe scurt, vom merge într-o vacanță specială în…

Islanda, unde focul se joacă cu apa(că invers nu văd bine apa). Cea mai mare insulă vulcanică din lume, la sud de Cercul Polar, o insulă mereu în formare din cauza cutremurelor și erupțiilor vulcanice, care-i modifică suprafața. Alfabetizare 100%, nivel sărăcie 0%.

Secretul Islandei constă în natură, iar al călătorului într-acolo în a-l vedea. Dar ca să-l vezi, trebuie să focalizezi diferit, înspre interior. Ești pregătit?

Uită-te bine, că dau drumul „albinelor”: poporul ascuns, Hornafjörður, pietre, copaci, femeie intrând în piatră și ieșind însărcinată (întorcându-se odată la 9 nopți pentru a se întâlni cu bărbatul ei invizibil), copil jucându-se cu elfi…

Nu fi haotic, nu rămâne tablou, toate „albinele” (con)duc către un singur gând:
Islandezii cred în ființe invizibile!
Unii dintre ei, adică cei cu credința — ce constituie forța vitală a acestor creaturi fantastice — sunt în contact cu ele.

Mai mult decât atât, faptă și nu vorbă, dacă vrea să mute o piatră, islandezul așteaptă să se mute mai întâi locuitorii din ea. Și într-o piatră poate locui un întreg oraș. De elfi.

O politețe care nu-l costă nimic!

Adevărat, e ușor să fii politicos cu o ființă invizibilă. Dar această politețe a lor, a islandezilor, se extinde și în lumea reală, majoritatea mărturiilor călătorului(universal) fiindu-i favorabile: un popor blând și civilizat.

„Ce dobitoace cuminţi! exclamă el. Ai să-ţi dai seama, Axel, că nu există pe lume alt animal mai deştept decât calul islandez. Nici zăpezile, nici furtunile, nici drumurile impracticabile, nici stâncile, nici gheţarii, nimic nu-l opreşte. E curajos, se mulţumeşte cu puţin, şi-i sigur. Nu păşeşte niciodată greşit şi nici nu are toane.”

Pare-se că nici animalele Islandei nu sunt mai prejos.

Dar nu e de mirare, căci în Islanda ” nu există fermier sau un pescar să nu ştie carte şi să nu citească. Nu-i oare bine ca toate cărţile astea, în loc să mucegăiască îndărătul unui grilaj de fier, departe de privirile curioase ale cititorilor, să se uzeze de prea mult citit?”

Ei, și aici mă opresc…ca și calul în fața bisericii din Stapi.

[…]

Cum dacă mai sunt aici? Sunt, sunt! N-am plecat, cu siguranță! Unde să mă fi dus? În Laguna Albastră?!

Am căzut un pic…nu de pe cal, ci pe gânduri. De fapt, când am zis „ca și calul” , mă gândeam voit în pielea lui. Da’ știi de ce? Pentru că pentru o astfel de călătorie, trebuie să uiți cine ești! Și eu tocmai asta făceam, mă uitam!

Imaginează-ți pacea care mă cuprinsese! Imaginează-ți nările-mi! Mă-nchisesem în turnul meu de pace și…„Imagine Peace”! John Lenon, Yoko Ono…

image

2.Turnul de lumină (pe el stă inscripționat în 24 de limbi „imagine peace”)

Imaginează-ți pacea limbilor! Imaginează-ți luminile nordului!
Nu, nu ți le imagina și pe-astea, că luminile nordului le poți vedea! Mereu altele, mereu altfel… Tu mai ești?! Atunci caută(-te) sub link-uri, cine știe ce destinații speciale ascund și unde te duc! Am ajuns până aici cu CND Turism – Vacanțe Speciale, putem să mergem oriunde! Ce ne dorim de la/în/ din (acest soi de)turism?

Eu mi-am dorit să merg unde sunt pitici, elfi, zâne…și-am făcut-o, dar cu mijloacele mele (de transport), dar tu, poate ești ceva mai serios! Poate că…poate că până la urmă eu sunt cea invizibilă. Poate că tu te vezi! Și atunci, ce mai aștepți?
Mergi mai departe, du-te în propria ta călătorie, fiindcă timpul nostru muritor nu mai revine!
Azi este cel mai bun moment să călătorim? Nu știu… dar nu lăsa pe mâine!

 

00181

Superblog 2014, proba de călătorie( sau călătorie de probă) cuimage

Surse: 1.Citatele folosite sunt din ” O călătorie spre centrul pământului”, de Jules Verne
2. Fotografia 1 e preluată de pe site-ul CND Turism, fotografia 2 e preluată de pe yokoonoofficial(link-ul sursei e plasat în spatele fotografiei)

Punctaj obținut: 91