Ce-ai în coş?

Ce-ai în coş? te-ntreabă-n anotimpul rodului îmbelşugat,
un ochi iscoditor ce-şi plimbă chipul luminos pe sus, cu tot cu nas,
ce locuieşte gard în gard cu tine. Păi, ce să am vecine? Ghinion!
asta i-ai spune, dar o faci în gând, fiindcă se ştie,
nu ştiinţa te împinge să dai piept cu ghinionul, ci întâmplarea.
Un măr găunos! spui tare, cu juma’ de gură
şi intri ruşinat în bătătură.
Se-ntâmplă câteodată prin livezi, că nu tot ce aduni, ca rod,
e pe măsura priceperii, a îngrijirii şi a muncii tale.
Şi-atunci pe cine să dai vina? Îi zici Vrere, care vine
din neţărmurita încăpere a cerului Înalt. Unii ar zice că n-ai muncit cu cap,
că de-aia nu ai parte, chiar de ai carte drept îndrumător.
Dar cum trăieşti în armonie cu slovele din taine ce se-ascund în stele,
până la urmă, încrezător în cerul darnic, fără pată,
dai vina pe micimea lor şi-a altor Sfere cu coarne şi le pui şi-o coadă.
Când ce-ai în coş nu e un măr gustos, un anotimp îl scoţi din lanţul lui
şi-l cauţi în tăria firii tale, dar amâni rodul.
Las’ că-mi trece! şi, plin de bube pe-al tău chip, de supărare, aştepţi anul următor,
căci câte nu poţi făuri cu aşteptarea în vederea unui ţel?
Deşi, dacă îţi aminteşti din tinereţea-ţi,
nu prea-ndepărtată, că ce ai vrut atunci pentru acum,
n-a fost să fie şi-apoi te uiţi şi-n curte, nici picior de ie,
nu prea-ţi intră bine, vezi că eşti nerod!
Căci nu te-ai priceput s-o ţii numa-ntr-o pupătură, numa-ntr-o iubire
că pân’ şi pe cea fată a mai dragă
ai zgândărit-o precum îţi scobeşti un coş,
crezând c-aşa ai faţa mai curată în faţa celorlalţi holtei,
puşi pe distracţie mai mult, decât pe-a faptei cu folos,
şi-ai rămas singur(dar şi mai bubos), c-ai dat de gustul dulce al sălbăticiei.
Ori mere pădureţe sunt destule-n drum,
dar tu vrei unul mai de soi acum şi cin’ să te mai ia?
Livada ţi-e şi ea săracă…şi uite-aşa, pe-al amintirii fir,
o păsărică ciripind, ăst ultim gând te-ntoarce iară în prezent.
Păi, cum să vezi deasupra capului ce zarea-ţi poate desluşi
stând pe un scaun şi visând cai verzi ori alte amintiri necoapte
şi aşteptând să coacă altcineva un rod livezii tale peste noapte?
Doar dacă eşti un cititor şi dincolo de stele!
Ori dacă tu în jur nu vezi, atuncea cum?
Cu ochii căutând o cale,
ca ce-ai acum în coş să nu atârne ca ocale de gânduri rele,
mai simplu e să-ţi pui picioarele-n spinare ori ochii să ţi-i ţii în patru şi să caţi un vraci,
decât în arătări, livezii, dar şi pentru celelalte bube.

Din fericire, păţania de faţă nu-i fără rezolvare,
că slavă – şi-aici nu mă hotărăsc ce spirit şi din ce cer îţi vine el,
înaripat – cui l-a îndrumat, omul nostru s-a pornit pe căutat un leac
pentru a sa livadă, pentru faţa lui, dar şi a lui putinţă
şi, culmea, l-a găsit!
Ce-ai în coş?
Un măr frumos! răspunde el,  acum mai luminat,
nu mai stă omul cu palmele la tâmple supărat,
nu-şi mai fereşte faţa de cel ce-a întrebat,
ci cată chiar el întrebarea.
Şi mai am ceva! Am Farmec
– Gerovital Plant Stop Acnee. Am faţa ca un măr curat!

Uite unul, că poate poftă ţi-am născut şi gura îţi e pungă!
Să nu-l căutaţi la dărnicie!

Cât despre ie… N-o să suflu – ca-ntr-o păpădie – nicio vorbă-n plus!
Dar de te uiţi în curte, pe cea culme, şi nu te-orbeşte soarele
ori ai în întuneric alte gânduri,
ea scoasă-i la uscat, se zvântă umedă precum e vorba aruncată-n vânt
ce îşi aşteaptă încolţire.

Omul nostru-a cântărit ce-a cântărit,
dar a şi selectat şi…m-a luat!
Încă nu ştiu de-i chipul meu făr’ de vreun coş ori făr’ de pată,
dar am să las dovadă faţa mea lâng-un gutui şi tu, străine – cel ce îmi cauţi,
nu în miez, nu-n floare, ci în puf(ori farmece?) -, tu să-mi spui!

1. Text înscris în etapa a XV-a  a SuperBlog2013; Sponsor: ; ,, , , .

(sub fiecare produs, se găseşte link-ul corespunzător de pe pagina Farmec aferentă)

2. Jora(prelungirea mea felină) n-are probleme cu tenul, dar are farmec! 😉

3. Fotocredit: BILL DOMONKOS

Cu sare şi piper

(varianta audio)

Ce-i râsul, decât poate tot o ploaie? Ca plânsul, altă volbură, dară din care,
nu izvorăsc lacrimi amare, nici sărate, ci mai dulci.
Se-ntâmplă că, de te împiedici şi eşti pe stradă – ziua, când soarele e sus,
şi veselia se gudură pe lângă trecători – , o dramă tu trăieşti,
căci cazi şi, negreşit, tu te loveşti. Dar pentru altul din afară-i comedie,
c-arăţi, căzând pe spate, semeţ, palatu-ţi şi-ale lui fereşti, cu ferecate porţi.
Fireşte că o mână ţi se va întinde, dar şi mai multe guri la fel vor face!
Şi ele-ntinse, se vor arăta ca-ntr-un tablou, rânjind la fantezia ochilor înaripată,
iar tu, femeie-mpiedicată, ce-altceva să faci?
Ţi-astupi ce-avântul căzăturii scoase la iveală,
din limpezimea largurilor te ridici, culegi ce s-a împrăştiat din geantă,
tampon cumva între-al tău cot şi trotuar,
îţi scuturi fusta, frunza şi o porneşti săgeată, dar acum atentă,
ca nu cumva, dintr-o pornire oarbă, să întâlneşti iar hazul de necaz,
fiindcă se ştie de duhul dramei: când de careva se leagă,
nu-l mai slăbeşte-o zi întreagă, că-i înţeles cu duhul comediei.
Ca-n orice lucru, când râdem, ne gândim şi la sfârşit.
Să mori de râs!
„Să mori de râs” şi tu, de câte din cutia Pandorei s-au vărsat, nu-i loc,
căci ce-ai lăsat în spate nu te lasă:
– Cucoană, hei, cucoană! Nea la loc! tu îl trimiţi pe pajişti mocirloase-n gând.
Hai, las’ că nu mă prinzi tu cu momeli! îţi zici, şi îţi ţii pasul cătinel.
Dar salba acestei micuţe întâmplări, ce-o ţii la gât, şi vrei să te slăbească,
se rupe şi ea, boabe-boabe, se împrăştie-n etape, savuroasă şi se face tot mai mare,
şi nici n-apuci ca să respiri, eliberată din strâmtoare,
căci te întorci şi vezi că ceea ce el ţine-n mână acum, micuţ,
ţii tu o dat’ pe lună, mărişor între picioare, şi vibrezi,
şi simţi căpăstrul sfiiciunii mai întâi, dar domnu-i domn, şi-i negru, şi rupe el tăcerea, hututui:
– O, ce mărime! şi zâmbeşte, se bucură încinsa fiară, bălind, sperând.
Şi în tot timpul ăsta, deplasat, tu simţi cum ţi se umflă julitura-n dos, cum te furnică
şi cum pământu-ţi fuge şi îţi poartă pică, şi-ai vrea ca ziua să îţi fugă iute după noapte
din nou să-şi umple ugerul c-o întâmplare-n lapte,
fără hulpavul haz, lingându-se pe bot.
Ah, ţine-ţi ochii, ţineţi-i în patru altădată, fată!
E şubredă vederea, nu se vede-un strop! Dar are balta grijă,
să-ţi pistruieze albul tău ciorap! Pesemne norul de de-asupra,
s-a scuturat şi el de râs şi-acum te udă pân’ la piele,
şi te expui, canon în artă, formă plină. Te ia cu frig,
dar nu-ţi mai pasă, că sfârcul ţi s-a-nvineţit şi dă să-ţi iasă,
că bluza s-a lipit şi ceea ce se vede e-o nebunie îndrăzneaţă,
că tocu’ ţi s-a rupt şi şchiopătezi, ce să mai zic?
Să te descalţi şi să dansezi în ploaie nu te lasă chibzuinţa.
Să-ţi verşi în lacrimi suferinţa?
Nu mai bine râzi? Tu, cea păţită, ceru’ gurii-ndreaptă şi a lui mânie!
Şi-acum, de nu v-o fi cu supărare, eu astă întâmplare n-o duc mai departe!
Lui Hercule măciuca-n mână nu voi ca să-i pun, să bată râsul,
ci am vrut aşa, s-arunc în aer praf de sare şi piper,
mai scotocind printr-un hambar de vorbă, mai scotocind prin cer,
căci nu e ochi în lume ca râsul să nu-l vadă ca pe-o cloşcă, ce din ouă
scoate pui. O, lungă, largă comedie în al vieţii mers!
Că n-am încondeiat decât un ou, acuma ce să fac?
Să mă împiedic iară,  dacă dau de-un bou?  Să mai stau de-un fleac? Sau să alerg,
dar ştii cum e? Cum fugi de lac, cum cazi pe ghizdurile lui de puţ…
Mai bine-arată-mi limba dumitale ori un deget, ca acuma, la sfârşit, cu înc-o poftă să mă-mpac,
şi-apoi să râd.

1. Text înscris în etapa a XIV-a  a SuperBlog2013; Sponsor: 

2. Jora (prelungirea mea felină) încă n-a descoperit firul râsului ca să deşire ghemul, da’ are tot timpul. Concursul ei nu e pe puncte, e pe linie…

3. Montaj audio: Alma Nahe

4.  Fotocredit: Я люблю ФОТО

Abrevieri

Concentrat şi sălbatic, la ceas vesperal,

un gând sta-ndoielnic, cocoţat pe un val.

Nu ştia ce să facă:  să se piardă-n adânc,

libertate plătită c-o moarte-n cuvânt,

ori s-alunece lin, incolor într-un vers,

în cromatică  stinsă-n catifelat univers,

Drum fără-ntoarcere, şi-n lanţuri, odată pornit

dinspre tărâmul unde conceptul e un fel de zenit,

timpul vorbirii părea dispersie într-o perdea,

însă gândului nici prin cap nu-i trecea

să-nceteze-a surfa. Hotărârea? Nici gând să o ia…

Naiv, cel gând îşi închipuia, că lumea de dincolo de dantură

nu va mai fi fabulară, ci grandioasă arhitectură,

una nouă, unde gâtul nu e prăval în suspinuri

şi nici repetiţie comică, într–ale intenţiei chinuri.

Noroc că firul îi fu curmat

de-un al doilea gând, grăbit, zbuciumat,

ce-n vorbă, pe dată s-a şi răsturnat:

Ce-s toate? Abrevieri!

În proză, în vers, salivă multă şi

…abureli.

1.	genovevadans	2.	anacondele
3.	ZhaO	4.	Vantdetoamna
5.	scorpio	6.	Carmen Pricop
7.	virusverbalis	8.	rokssana
9.	Some Words	10.	dictatura justitiei
11.	Mariana	12.	Blind Love
13.	almanahe	14.	Vanessa
15.	Vero

Lăsata secului

 

Ţi-aş scrie despre bunătate,

(nu cu un scop precis

şi habar n-am ce mi-a venit)

ca despre-o baltă,

prin care ai trecut cu bicicleta

şi m-ai stropit un pic.

(Dar n-ai oprit…)

Da’ nici n-am terminat eu bine

să mă scutur de ăst gând stupid,

(nici vorbă de vreo convertire imediată-n faptă)

că asistenţa, ierburi şi-nouratul cer

s-au şi dedat la cârcoteli:

-Hi, hi, povestea lor e un mister!

zise întâi, cu glas subţire şi uşor ironic, păpădia,

scuturându-şi cu euforie puţin din pufu-i,

către cer.

(De n-ar fi bună, deşi amară, la ficat

jur că pe loc i-aş zice  buhă,

ori curu-găinii, crestăţea…aşa că tac …şi-nghit!)

-Sssă-l pedepsssim pe el! suflă, pe urmă, un nor întunecat,

neştiutor de carte, puţin peltic,

de-o scutură de tot pe mândra păpădie.

(Şi bine îi făcu, lăptucii. Papalungă! Mâţă!  Lilicea!…)

Iaca, merg eu  iute după el, sssă-l plou!

(Da, da…te du! Dar nu prea mult, căci îl iubesc!)

Dar cerul, mânuitor cu experienţă-ntr-ale sforilor,

ce ţin (sau trag) de amintiri,  dar mai ales de nori,

se-nsenină un strop, privind zâmbind cei doi nătângi,

apoi se-ntinse, de-un albastru infinit,

după „apărătorul”  nor şi matematic (aplicând metoda de trei simplă?)

astfel grăi (în timp ce-l risipi, şi-aicea vrând să intervin,

aburul vorbei cerul gurii mi-l  opri, uscat):

-Ce-i bunătatea?

Nu e dărnicie!

Doar zel adeseori,

o bibiotecă de nuanţe şi culori diverse,

pe care oamenii, poeţi din fire,

precum ciclistul neatent,

ori gură-cască asta, de ne-a dat un rol,

o zugrăvesc în albul foilor,

privind o compozită,

ori, nefologi, cătând versul în nor.

(Cel mai ades privind în gol, am vrut să recunosc…)

Dar brusc, şi nu-i caut acum pricină, cerul tăcu.

(înţelepţeşte?)

Şi-atuncea soarele îngălbenind,

îşi ceru şi el locul în poveste.

(Acuma buza-mi arde să mai spun ceva,

da’ stai,  să beau o gură de cafea!)

 Dacă ţi-aş scrie despre bunătate

aş începe cu blândeţe:

 Ce-i bunătatea, drag prieten?

E doar un puf de păpădie?

(ah, strănut!)

Ori norul ce te plouă,

atunci când mă gândeşti,

dar şi acela sâsâit şi  trecător?

Ori poate c-ai nevoie de un gând,

precum un glob de rouă

prins artistic între frunze,

într-un dop,

ca să-ţi aprindă bec,

şi să-nţelegi că scrisul meu

e ca o pâine, coaptă

întru bunătatea-ţi,

rugă spre Dumnezeu,

atunci când tu mă laşi cu sec.

(Poftim, ţi-l dau!…)

 

Dacă ai înţeles, fii bun!

Mă lasă-n continuare ca să-ţi scriu…

şi cu un zâmbet mă citeşte,

căci nu-i târziu!

douăzprezece plăcinte puse la dospit de psi , dar frământate, în parte, de fiecare pofticios,  au copt anacondele, cerroşu, tineriu, cita, căţărătoarea, vv, vero vers, grişka, veronicisme, carmen, carmensima.

Ţefrang

Vineri, în ţara lui Ţur…

 

Frate-său, tot Ţur,

c-o ţâră mai mic,

nu încăpuse pe tron,

căci lungimea conta,

dar mustea, în secret,

căderi şi reforme, ţurloi.

În amândoi, se-oglindea omenirea,

privelişti în alb, cu ochi de opal,

dar hărţi diferite în rost.

Cum Marele Ţur nu ştia

ce Ţur mic în plan avea,

stătea liniştit şi trona.

Acoperişul gemea :

-Ia, uite-l pe Ţur,

ce mândru străluce-n azur!

Ţur mare sclipea,

puternic în soare

şi nu se topea.

Ţur mic, de ciudă-n picături ţurţura,

râvnind şi mai mult partea sa,

dar încă nu se putea mişca,

şi-aştepta,

lovitură de stat,

devenind tot mai mic.

În ăst timp, oraşul de sub,

în straie cernite devenea

ţambricos şi ca prins în şurub.

La prânz, oamenii mici

nu mai dormeau cu poveşti,

şi nici cu păpuşi.

Ştiau că-s de plastic

şi-atunci le ţuşteau

şi goale, în albul zăpezii,

când, cu bunici, la plimbare, ieşeau

le-nmormântau, pe urmă ţipau.

Opalescenţi, oamenii mijlocii,

nu-şi mai cătau  în ape.

Doar în ţinghelţuri căldură găseau

şi sculptau în zăpezi

şi în sine, forme bizare

de rău,  ce-ntâlneau

flori albe de bine,

ţirmonie cu fluturi alb-negru.

Cuvintele-n boală

pe rând se surpau,

în oamenii mari,

ce le ţurghiuleau.

Prin gurile celor mijlocii şi mici

Doar frig, şi litere-n cozi de câine,

Covrig.

Înapoi, pe-acoperişul lumii de nea

Ţur mic îi privea,

dar nu-nţelegea,

de la-nălţimea lui de ţarţam

ce-nseamnă Ţur mare să fii

şi nici ţvicăr n-avea,

nici ştiinţă că ţintire îl păştea.

Cuprins de îngheţuri,

Şi ace, un stol,

la distanţă de frate-său

doar de un ţol,

îşi dorea a lumii strigare

în cor:

-Ţur, Ţur! Ţur, Ţur!

Biet paiet pe a nopţii lumină

licărea pierzându-se-n bolta senină

şi înc-un oftat îi scăpă, :

-Ce ţânc sunt! Apoi trist, aţipi,

şi-ncepu a visa cleştar şi palate,

dar pe dos  lumea lui, cu turnuri în jos,

Şi-nţelese acolo, purtat în mister,

că ceea ce credea a fi cer

era tot o lume, mai mare ca el.

-Ce minune!

Vreau pe dată acolo s-ajung!

Şi-o lacrimă, a lui Ţur mic topire,

căzu.

Pe drum, din lumea de jos ţilăire

Şi-narmări cu lopeţi, îl trezi,

şi-nţelese…

-Ţur, frate, păzeaaaa!

Dar nu mai putea să şteargă greşeală,

nici gând.

Şi astfel, pe dată

iubirea-i se scurse-n pământ,

odată cu frate-său, ţăndări.

 

Şi-atunci ăst poem-fantezie

urcă şi se duse-n pustii,

şi-n treacăt, mai prinse,

(exerciţiu-n privire)

ciori, negre crengi,

noduri şi vene spre cer,

alt ţefrang, ca de vis.

Cinema Leapşă (de la Llollitt poruncă)

Aceasta e doar o propunere, virtuală, desigur. De orice asemănare cu realitatea se face vinovat însuşi fabulosul expus spre-admirare (în vitrină) de fiecare dintre voi, mă damelor, care vă lăsaţi pipăite, probate şi-ajustate-n timpi reali. Dacă n-am înţeles, sau dacă nuanţele nu stau bine în şifonierul almanahelui, comentaţi, nu daţi cu paru’:A se citi( printre rânduri) împreună cu tabloul de dedesubt.
De explemplu, se prea poate ca eu să fiu asta. După mine… potopul?
În orice caz, încadrarea voastră între câteva cuvinte a fost fabulos de grea. Deci… daţi cu blândeţe.

Anca– fabulos în comun: Travka şi insomniile domnului conte.

amdamdez-fabuloasă- tenebroasă- jucăcioasă, dizimanitrează-n undă verde, dizimanipomparosfâlează-n undă gri. Un car cu arici pe-o pânză de păianjen…

annaayana– chestionar fabulos, deseori dureros până-n os, alteori formal şi cu gong (teatral); fabulos de-adormit pe jos, alteori un nor, de-adormit un dor.

asel-fabuloasă drog, de sare prin spinare, drob de foc cu noroc la poale şi-ncinsă-i ea la joc, opium la soroc, xanadu mai lung, dar cu gust prelung, fabulos cu o cărare, potecă cu gard, opaiţ prin culoare, pitici răzvrătiţi, albiţi de zăpadă, o albă cu nea, grena în ogradă.

cantareatacheala-Ta na na na na fabuloasă AGENTă(SECRETă) cu perucă, ta na na na na uneori cheală, ta na na na na alteori chilug(ă), părul lung o tot oftică, ta na na na na, briza mării i-l ridică, ta na na na na, şi-atunci părul îţi zburleşte, ta na na na na şi te-ncurcă englezeşte, ta na !

cristina bazavan– fabulos tabu, fabulos-magazin , fabulos professional.

dana nalbaru– fabulos cu glas, posesor de bucur(ii), de Dragoş Bucur …şi de Sofie cu scufie; fabulos cald, deosebit de cald şi foarte uman. Fostă zână devenită om. Hainele de scenă îi sunt încă undeva prin pod. Dar într-o zi…

degrade– fabulos de tăcută, uneori şi surdă, dar telepatică; fabulos în 5 motive de mers la Praga; fabulos muşcător, uneori o-ntâlneşti în pădure ţipând la copaci.

delliana-a fi ghiocel sau nu? Fabulos pământean aflat în plină iarnă. Căutător de poveşti cu zăpadă şi oameni. De servit la gura sobei cu ceai.

did –nebuloasă atipică, de-a pururea fabulă; fabuloasă ascuţitoare (ce-ascute creioane) pe unde apucă(baie, bucatarie, dormitor, sufragerie), de tot le uzează, cât scriu eu un post, de virgule ruptă, ea scrie o sută
…de mii, neîntreruptă.

mereuverde– fabuloasă atee, lămâie cu sare, făr’ de tequila, fabulos program de muşcat degetu’, fabulos nici de trezit zeii, nici de adormit zânele, obsesiv blue veins şi steady as she goes…la om fabulos şi job fabulos o s-apară-ntr-o zi!

gabrielamirica-fabulos dedicat, fabulos aluat, fabulos sculptor în pâine; nu îi cad bine la stomac napoletani(i)(li).

Innu– Fabulos de corectă. Teorie cu cârlig. Innu, n-am tuşit, da!?

Inaki– Fabulos încă culegând cireşe de mai.

lorena-Fabuloasă dinamită şi rondo capricioasă presărată cu motive de bătăuş de câmpi. Ataşabilă.

llollitta – fabulos împachetat mereu în haine roşii, fabulos cu crengi de aur, în căutare de frunze albastre.

lumicuciucalatacupiper : felul 1: fabulos cu sare şi piper. Felul 2. Fabulos la pachet, supă de silabă. Ca desert: ţăiţei cu ciucalată.

lumea’ndungi– fabulos vărgat, fabulos deviant şi aranjat cu bun simţ pe culori: roşu, orange, galben, verde, bleu, albastru,mov, lila, roz, gri, alb negru; fabulos surprins cu o simplă apăsare de buton, cu retuş impecabil.

o lămâie– fabulos tehnic cu lămâie. Se poate adăuga sifon. Se ia cu dicţionarul tehnic alături. Pentru amestecare sau omogenizare, foloseşte-ţi degetul!

plecata– fabulos cinema şi fabulos bătător de drumuri. S-or închide ele undeva? S-or termina?Poate undeva în spaţiu…fabulos cu expediţie fff.urgentă în spaţiu.

Polenmov– fabulos descriptiv, sensibil şi foarte personal

Rodica Botan– fabulos dumnezeiesc cu aură americană, fabulos cu psalmi.

sorina-fabulos cu poveste, mărime universală, vine mănuşă orişicui; fabulos car cu poveşti.

smochina– Iote, Fritz, fabulos în debara mustind!

madelingospodin– fabulos bolşevic, în coadă de curcubeu, în coardă majoră dar elastică de chitară roşie; fabulos aflat în cârdăşie cu Putin, acest Moş Crăciun al popoarelor roşii.

umma– fabulos de Olimp, cu ie, cu motiv ţesut la război; fabulos de greu de desprins: de pe tăblii, de pe sub mese, de sub tălpi, de sub pantof, de pe la concerte. Atenţie, se îninde şi se ia! Se mestecă temperat, continental… Baloanele umma se umflă dar nu pocnesc, sunt fabulos de uriaşe şi foarte colorate. Fabulos în care dacă înghiţi măslina nu-ţi rămâne-n gât, dar îţi pierzi cu siguranţă, unghia. Nu folosi scobitori! Rănesc! Dacă ai irosit aroma, mai ia una, dar n-o arunca pe cea veche. Măslinii trec, (bala)laurii rămân şi nasc balade despre vremi. Iar volanul la maşină e pe partea pe care-o vrea ea, pentru că aşa-i dictează, off, off…din off, lămâia…din bere.

Zuzualbastru– fabulos zuzo-zmeu călător, iubitor de lucruri feminine-fireşti, precum manichiura făcută în tihnă, în cadă , iubitoare de poveşti care-ncep cu NU , fabulos cu o ţară (proprie) inventată în care celelalte cuvinte nu-s alte cuvinte şi nici tăceri, o mică odisee cu dorinţe în priviri arzând.Fabulos în care toate cuvintele sunt verzi, iar gândurile se ţin la borcan.

Editare întârziată : De subliniat că: pe degrade, dez, lorena si umma le cunosc personal (Ne-am atins, ne-am pipăit. Cu degrade şi umma am dormit împreună. Cu Lorena şi Dez n-am mai apucat!)
Dacă Umma n-ar mai avea 5 lepşe pe ummeri(autoarea uneia dintre ele fiind tot LLollitt) i-aş pasa-o. Deşi, m-aş distra ummpic punând-o să joace “la dublu”, ca pedeapsă, pentru zilele când nu scrie şi nu bâzâie nici musca în blogu’ ei.
Degrade e închisă într-un castel, în Praga, deci citeşte şi scrie doar pe pereţi. Cu unghiile. Deci…s-o facă, dacă mă aude…dar acolo.
Mai rămân Dez şi Lorena, cu drag de scris(deh, autoare a 2 cărţi publicate deja).
Deci, leapşa se ia şi se trimite, cu drag şi spor la scris, la Dez fabulatoarea şi la Lorena fabuloasa!
…şi la noua intrare în blogrollu’ meu.(Mittia)
Asta nu înseamnă că nu poate s-o ia şi cine nu mai are 😉 Deci, poftiţi şi fabulaţi, mă damelor!

Tentativă de a-l înhăma pe altul la curu’ tău până la adânci bătrâneţi. Tehnică femeiască.

Pământul de sub picioarele-mi, mâinile-mi, corpu-mi, gâtu-mi, capu-mi e o imensă tablă de şah. Cu regină, cu pioni, cu nebuni, cu cai, cu turnuri, fără rege. El s-a pierdut undeva într-o fază a jocului, înainte de PAT.
Tabla asta mea a cam suferit transformări în ultima vreme aşa că piesele rămase nu mai au echilibru. De la denivelări. Se răstoarnă toate, înainte să fie ameninţate de vreo situaţie clară.
De mat, nici nu poate fi vorba. Poate, doar… de mă-ta!
Cu toate astea, eu joc.
Iute îmi iau un scaun şi-mi pun păsărica pe el.
Şi privesc la nourul, care-i ţine loc de coroană nătângului meu copac, sub care m-am mutat mai demult, într-o dimineaţă, atât de repede, încât nici n-am avut timp de regrete.
Ce se mai păcălesc nourul ăsta al meu şi cu copacul! Ce se mai păcălesc!
Unul se face că plouă, celălalt că stă.
Acu a început să încolţească şi iarba sub curul meu.
Din senin?
Nu, nu! Din scaun!
Asta mă face să mă simt ca o iapă nefutată.
Deh, imboldul ierbii!
Să merg în eL şi azi, să nu merg? Alerg!
Vai, iarăşi o privire cu coada ochiului sau pe deasupra problemei dinspre nord, spre acest est al meu!
Spectacol naiv, fără subtilitate.
El este flatat nu de adevărul pe care-l cuprinde textul, ci de efortul pe care l-ai făcut să-l compui.
Se mai adaugă doar frica de a prevedea viitorul şi de-a-l menţine într-un prezent neschimbat.
Viul, încâlcitul, nodul şi pornirea-mi şuie reapar.
Dotate cu baie şi parfumuri, autocraţia şi arbitrarul s-au instalat comod. Tot în eL. O stranie combinaţie de stiluri, dar mai ales de interese.
Mie îmi ţâuie urechile, iar tu te plângi sorţii că ai fost azvârlit în tumult.
Însă toţi jucătorii sunt în câştig.
De muzică mi-e dor. (Ar trebui să şterg această propo…supoziţie.)
Trebuie că e şi un motiv, că încă mă simt regina turnului, dar n-o să-l caut tocmai acum.
Tocmai acum când chiar caut câte ceva ce-am pierdut odată.
Deocamdată mă ţine la suprafaţă crinolina. Deocamdată plutesc în suspiciune.
Dar, când un om se apucă să tragă din lulea, se schimbă şi el şi lumea. Proverb arab în cap românesc.
Iacă , acu’ nu e sulă!

Hai să dansăm până la adânci bătrâneţi! Ce spui?
Neîndemânatică, mă tot calc pe bombeu.
Mă scuz repede, retrăgându-mi durerea.