Senzația că plutești deasupra unor propoziții te umflă, devii un balon, adesea supradimensionat și, odată pornit, dus de el/e, te desumfli deasupra… Orașelor. Cu firmele lor, cu produsele lor… Cu cumpărătorii lor.
Am tot felul de subiecte în minte, „gata, scriu o carte!”, îmi zic aproape zilnic, dar amân să-mi cartografiez gândurile de fiecare dată. Rămâne avântul, bineînțeles! Lângă celălalt, de data trecută. Eu colecționez avânturile mele.
Dar azi, azi sunt în starea aia de-a vă zice: „va dura decenii, bre!” Cred că nu sunt făcută pentru închiderea unei idei, dar îmi rămâne, măcar, forța intenției. Pe care o îndrept spre SuperBlog, singurul concurs de care mă despart greu. „Mă despart” ăsta nu există, de fapt. Am stat în primăvară pe margine doar pentru că am vrut să văd cum e să citești atâtea articole și să le notezi corect. Să fii juriul ultimei probe e plăcut, mie mi-a plăcut să fiu. Dar nu aș mai repeta experimentul prea curând, iar corectitudinea, ce să zic, e subiectivă. Oricum, te incită mai mult să vorbești despre tine însuți și ești mai fascinat de felul tău de-a îmblânzi liniștea din creier, decât să explorezi fraze numărând.
De aceea, mi-am zis că „va dura decenii, bre” poate să devină un subcapitol al existenței mele în care pot include, lejer, participarea mea în concursul ăsta. Ceea ce recomand și altora, dacă au timp! De data asta eu nu prea am, așa că e posibil să abandonez pe parcurs, dar, cel puțin nu lipsesc la deschidere.
Se zice că te desparți ușor de ceva/de cineva, dacă te așteaptă altceva/ altcineva în altă parte. Pe mine, nu! Aici sunt veche, altundeva aș fi nouă. Cred că îmi place să fiu veche. O babă SuperBlog, asta-s!
Desigur, alternativa la „nu particip” era să deschid pe feisbuc o rubrică „sunt aici pentru voi”, un fel de telefon verde pentru deprimați, că am observat o apetență către zona asta la mine. Am luat hotărârea să particip imediat ce mi-a trecut prin cap un așa gând.
Cu obiectele mă descurc mai bine, de când mă știu. Mă știu de câțiva ani buni! Și… nu degeaba există un teatru al obiectelor, cineva s-a prins că-s mai maleabile. În plus, poți să spui ce vrei despre ele, chiar dacă nu le-ai atins. Ia încearcă să faci asta cu oamenii!
Când m-am întâlnit prima oară cu SuperBlog, în toamna lui 2011, am crezut că prin participarea mea, a noastră, îmbunătățim zona publicității online. Încă cred asta, deși nu s-a întâmplat vreo reformă vizibilă în afara concursului. Doar în interior, ceea ce nu e rău, n-are cum să fie rău!
Abia aștept să scriu „Iată, au trecut 50 de ani de când particip la SuperBlog! Când am făcut-o întâia oară, aveam 38 de ani.” Desigur, nu locul 1 e miza, ci 2! Pe care l-am ocupat de 2 ori în decursul celor 6 ani. Am tot timpul să-l mai ocup, din când în când…
Cum deja s-a lansat prima probă, mi-a luat bastonul și ies la poartă, să-mi anunț înscrierea (link sub foto).
Alma Nahe(r) 