alma nahe

Archive for the ‘1’ Category

Matinală

In 1, dicţionar de mişcare on Martie 31, 2016 at 10:03 AM

image

Am dat buzna peste fantomele mele,
hotărâtă să le întreb cum fac
să nu fie conforme cu realitatea.
Uite, spre exemplu, norocul,
cum de se lipește numai de suflete goale?
Dar ce e norocul?, mi-au zis.
Nu mai înspăimântau cu vorbe nespuse,
doar una a făcut un pas înainte:
Sufletul gol nu are reguli,
dar are întotdeauna condiții.

Anunțuri

Uși

In 1 on Martie 1, 2015 at 9:50 PM

Ca să văd dacă o ușă s-a încuiat
m-am apropiat într-atât
încât am zis s-o scot din balamale,
de-o fi încuiată.
Și, după ce am zis, am făcut.
Era încuiată!
Și, după ce am făcut,
am realizat expunerea.
Lângă suflet
ședea un spirit,
cu prezență de spirit,
care îi împărțise pe oameni în anotimpuri
și așchii.
Când m-a zărit,
mi-a zis uși,
nu mai sta aici ca o toamnă,
crezi că tu ai sărit mai departe de trunchi?
Cine te-a visat, te-a poftit,
de-aia
te-a pictat,
te-a sculptat,
te-a cântat,
te-a fabulat,
te-a scuipat.
Și când zicea toate astea,
nu le zicea cu gura,
fălfâia din ochi,
și eu, cu recile mele,
cu caldele mele,
mă dădeam de ceasul vieții
ca încă,
că dacă,
și tot așa,
uși-uși,
uși-uși,
într-o mizerabilă zi de primăvară,
în care mi-ar fi plăcut să leșin,
fiindcă,
ce să vezi?!
Nu mi s-a mai întâmplat niciodată.

00181
SpringSuperBlog 2015 a deschis ușa. Cam ger pentru întâia zi de primăvară, dar văd că prima probă e cu îmbrăcări. Primul gând a fost „înfofoliri”. Parcă văd că la mine o să fie taman pe dos — cu dezbrăcări, adică. Da’ unde nu-i joacă, nu încape nici cuvânt. Și eu, ca să nu leșin, fiindcă nu mai scriu „la liber”, măcar să scriu „la ocupat”, dar să scriu, că tare mai duc doru’ scrisului.
Așadar, uși! Uși în concurs, Almă! Ca și cum ar fi întâia oară! Ca și cum ai găsit ușa încuiată, dar ai spart-o! Ca și… Ca și…
Da’ stai, chiar e prima dată când particip primăvara!

X

In 1 on Septembrie 8, 2012 at 9:49 PM

Întotdeauna m-am gândit şi mă gândesc încă, ce s-ar întâmpla cu blogul meu, dacă într-o zi m-aş întoarce Acasă, neaşteptat…poate fi o temă de gândire…sau nu, fiindcă întristează, sperie…
*
În urmă cu  3 ani a plecat  Xanadu,  un poet publicat după moarte, de câţiva prieteni de suflet.
O prietenă de suflet (deşi relaţie virtuală) comună nouă, mi-a trimis cartea.
*
Xanadu?  A fost odată un om…până la Sf. Maria.
Când nu era Xanadu, era Doru Vieru.
Pe urmă n-a mai fost
N-a mai fost o dată.
N-a mai fost încă  o dată.
Şi nici acum nu e.
Trăim înflorind mormintele…
Pe blogul său acum sunt buruieni.
(nu le rupe nimeni?)
Mai întâi i s-au dublat posturile,
pe urmă au dispărut comentariile.
În urma-i, s-a instalat, sarcastic, în spatele câte unui cuvânt, precum
moarte, trei, rece,
datornic, dureri, ipoteză,
lumină, vie, cale,
anotimpuri,
privire, parfumuri, secretele,
( a mă) mira,
incendiu, barbă, inima mea,
stelelor pricină, câte un link-spam.
Că e încă acolo, e…că vrea
să ne transmită un ultim poem sau poate vor mai fi,
cine ştie?
Nebănuite sunt căile.
*
„Poţi trăi în lume ca într-un dicţionar  sau ca într-o bibliotecă.
În definitiv, e cam acelaşi lucru. În urmă, vor rămâne tot cuvinte nerostite şi netrăite până la capăt.
Uneori, filele se îmbolnăvesc şi mor  înaintea ta. Literele încărunţesc cu demnitatea unei prea lungi aşteptări. Alteori, privirile tale sunt acelea care obosesc şi renunţă să găsească răspunsuri. 
De fapt, în cărţi scria că deosebirea dintre fiinţe şi lucruri e mică….”(25mai2008)
 
*
adio, domnule icar,
cad orele în minutar
 
aripile ca două ploi
atârnă mort-ce zile moi-,
 
măcelăria unui gând
te vinde proaspăt şi curând
 
(pe mesele de tinichea
inima ta, inima mea…)
 
şi nu te va durea nimic
cât steaua zborului pitic,
 
rămâne însă un mister
noroiul strâns în giuvaier,
 
căci, iată, te-a sărbătorit
tăişul cerului chircit.
 
adio, domnule icar
cad vieţile, se zboară rar.
 
(Doru Vieru-Poeme unghiulare)

Duminica alegerii sau Floarea de loldilal

In 1 on Iunie 10, 2012 at 12:01 PM

Probabil că peste 700 de ani, în viitor, vă asteptaţi ca lucrurile să stea cu totul altfel decât acum.

Azi alegi!…Deci?

Ce alegi azi?

Mâine  se confirmă ca fiind alegerea cea bună? …

Oricum, poimâine ne adaptăm!

Ne adaptăm, fiindcă peste tot ne pândesc tertipuri, tertipurile Ademenirii. Pentru că suntem nişte turişti cu mintea-n viitor, însă, turiştilor, dragi turişti, avem încă un timp, altul decât cele trei în care ne tot fixăm,  avem, şi asta pentru totdeauna, timpul poveştilor!

Şi, (mai) avem de vizitat, mai ales, acele poveşti în care se întrevede speranţa reînvierii lumii vechi, într-un anume viitor, unul nou. Nou, nu bou!

Da, vizitatori chiar acolo, în trecut, deşi plecaţi înspre (un)viitor, acolo unde sălbaticii se descurcau fără legi scrise, ah, legile prezentului, care (încă) îi domesticesc şi (încă) îi îmbracă!

Haide,  să (ne) purtăm cu chibzuială, goi, cu toţii în stra(n)iul dorului, căci dorinţa ni-i, la infinit,  între naştere şi moarte, petic de trai!

Şi asta, fiindcă hainele-s perimate, dragilor, deşi ale timpului prezent, că dacă, revenind ieri, nu se  prea potriveau purtării zilei care-a trecut, nu se potrivesc nici zilei de mâine…Care vine cu alte sudori.

Paranteză.

Am cravata mea, sunt pion ieri…  pion ieri azi,  mâine cine ştie ce …

Revino ieri, Anne!…(eu ştiu de ce!)

Închid paranteza.

Iară noi, chiar, dacă suntem cenuşăroi? Că suntem(în paranteză), ştim!

Dacă suntem, suntem! Şi n-avem întotdeauna zânele cu noi…ori abra-ca-da-bra s-a tot zis, dar dacă nu-s destui şoareci (de bibiliotecă) dispuşi să devină vizitii….deh! Aşa că, unii dintre noi, bosstănim! …În caleşti 4X4.

Pentru un viitor decent, noi ceilalţi, în care să ne-avem cu noi înşine ca fraţii(sau ca surorile), ar trebui  să-ncercăm şi pe ebre-ce-de-bre, ibri-ci-di-bri, obro-co-do-bro?

Pe ubru-cu-du-bru l-a-ncercat tuşa Vero. Ce-a ieşit? Răspunsul e aici, livrat la fix.

Ce zi e azi?

E ziua retragerii dintr-o închisoare contravenţională. E ziua când votăm pentru o culoare locală! E ziua în care eu ştampilez pătrăţelul cu însemnul florii de loldilal, sperând într-unul , Izvoditorul şi a toate ţiitorulşi sper ca după asta, Sfinte Dumnezeule, să fiu aceeaşi, cu slujba temporară pe care o am.  Să nu-mi vinzi, Rayadatys,  norocul ca ghinion!

ŞtiuParadisul-paradis nu-i aici, aici e încă Paradisul bărbaţilor, mărturie stă clocitorul Josh, eviştilor şi adamiştilor! Ştiu că ici e-n Râpa Amăgirilor, ştiu că colo stă-n puterea pereche!

Ştiu!

Şi mai ştiu că misiunea irecuperabilului Donald, una banală, aceea de a dilata pentru sine fracţiunea de secundă, se va complica, căci  aici trecutul nu se modifică pentru o biată întrebare.

Aici,  unde?

Aici(unde) n-avem un birou cu inscripţia „Localizări”, precis!

De-asta ne şi trebuie un pregătitor, unul care să ne facă să alegem pe şi anume tăceri, şi nu pe vorbe goale sau zaruri aruncate deja! Scrisoarea lui Zwiat e a noastră, a tuturor

Iar pe ei, cei pe care-i ştampilăm,

„Noroc că-i lasă legea să tot crească,

Să facă umbră altora-mai mici!_,

De umbra celor nalţi să se ferească

Bătându-se pe posturi de furnici!”

Posturi, nu posturi! Cade bine numai pe accent!

Nu vrem să pierdem şansa retransformării…cu toate astea…pfff…

gata!

„E Ziua Zilelor”…

despre care, cu siguranţă, vom mai vorbi!

Când?

Poate de Revelion(cu scăunel şi pisică)

…uitându-ne la noi, ca la nişte emisiuni de divertisment.

Până atunci, citiţi!

Fie şi numai în voi(era să scriu vot) înşivă, ca în palmă, o palmă în care să ţineţi o floare.

De loldilal dacă se poate, bine?!

Nu-i aşa, Tineriu?!

PIN-guiţ-I

In 1 on Decembrie 25, 2011 at 12:29 PM

Jora (meditând)

Prin

naşterea de astăzi,

s-ar cuveni ca noi înşine să suspinăm în noi,

aşteptând înfierea…

Ora25La fee, Holicik, GriArg, Psi©, Umma, Asel&FernosssVania & Ana,

Paupera, CameliE cu dharmA, MNK,  Arhitectul, Pantacruel, Catz, Erasmen, Zvârrrluga,

 DepresiumRokss & Androxa,  Flavius, Elena, AcademiaNaeOanam, Idiot,  Loren, IoanUsca, Gina,

VeroVers, Tiberiu, D’agatha, Beau, Lumi, Madelin, Greenu’, Melissapi, WW,

Roadoff, Zaza,Verbiaj, Poiematike, Tlon, PLML,

Degrade, Rox, Miţa, Fedaykinn, Elf, Valeria,

Gabi, Pseudologia, Nuclearrr, Cita,

Cerrroşu, Scorpio, Diacritica,

Alex Moldovan,  Mitiaa,

Vreausasimtpraga,

George,

Virusache,

Zeflemea.

Închisă!(inventar)/ A-SFINŢIT

In 1 on Noiembrie 14, 2011 at 4:03 PM


mişc literele pe hârtie,

inventariez sensuri,

egale cu adevărul zero

pulverizez forma,

discurs personal

iau pietrele, culorile,=,

ecuaţia dialogului,+,-,
orizontul aşteptărilor

îmi pun în gură voitele,
care n-au trecut.

(amuzament spontan-provocarea nr.37- psi)
A-sfinţit

îmi cresc bobiţele din cap, un soi (ca de tămâie)
ciorchine-n scalp,
ce m-a născut, m-a deturnat!
rămân cu-n strugure pe cap(devin stafidă)
şi-mi amintesc cele cuvinte ce ori făcutul le-a născut,
ori nefăcutele-n ghiochi pe masă de ţigan.
„mai exersează, fată muşchii feţei, c-acuma-n febră zac, nu vezi?”
mă-ngână zâna nedreptăţii,
acum călare pe masca mea de porţelan,
ce-adună formele din lună plină, pe-un abac, meschină.
nu-i leac băbesc nesomnul să-l aline număratul oilor,
căci gândul i-un pribeag.
şi-acuma, cu-acest gând, îmi pare,
că-mi vine înapoi tot ce-am ştiut şi nu-mi mai vine,
în reguli mă retrag, mă vreau opac.
şi nu-nţeleg de ce, căci universul
de ne voia doar ţărnă,
ne transforma-n copaci, cu rădăcini.
direct, nu cu ocol.
nu dintr-aceştia din care, hârtie din bob de suflet-scoarţă macin.
ca să devin un oscilant cotropitor şi mergător pe cuie, bosumflat?
mă culc acuma, nor de fum,
mă scoală mai bogată cu un vocabular comun,
ca să mă pot aşterne şi-acolo în aici.
somnul nu-nseamnă doar visare, ci eul ce-a ieşit
ca să se plimbe unde vrea, uşor
şi să ne-adune-n marea propoziţie, viaţă,
gânduri legate-n rod, întregul plan…
şi chiar de împărţiţi suntem, cuprins,
ca încheiere de-nceput târâş, te bucură:
când mori, te iau de-aici pe sus,
costume negre,
şi te fac să crezi, pe tine,
cel ce nu boceşti îndurerat,
ci mai degrabă înfericit,
că ai covorul fermecat,
pe care sufletul călătoreşte din zi, spre noapte,
alb colorat spre negru, cât ţi-i dat.
de ce suntem secrete?
poftim de înţelege!
cum demersul(de mersul, mai degrab’),
gestul de ne dă elanul pentru-asfalt,
ori ne trădează, ori ne-mpiedică
şi-nvineţeşte piele,
înfăşurând grăsime şi ciolan?(11.11.’11)


au (cu)prins asfinţitul şi : abisurile, cita, dictaturajustiţiei, psi, scorpio şi tiberiu

Xanadu

In 1 on Septembrie 8, 2011 at 3:23 PM


Când avu de murit, muri!(8.09.2009) şi-a amânat decesul până şi l-a putut scrie, ca şi poet. A început cu un anunţ.

***
ea va veni
albă zidire îngropată-n zi

eu voi pleca voi pleca negru ton
ruină a nopţii cu ultimul zvon

ea va rămâne poveste a mea
bună vestire tăcută de stea

eu voi mai crede cum că am fost
în visele ei o lumină de post

cine va vrea la sfârşit ca să ştie
de sângele meu rătăcit în pustie?

cine să-mpartă cu mine ştiinţa
graiului gol ce-mi îngheaţă fiinţa?
***

pastel retoric

te-aş putea întreba:

1. fost-ai primul în viaţa ta?
2. eşti sigur că nu-i vierme,-i lumină
ceea ce-ţi sfârtecă receptiva,
divinativa retină?

3. pricepi
că lumea nu poţi aşa des s-o începi?

4. şi-apoi, poţi evalua.
câtă viaţă e în moartea ta?

5. te-napoi în carte, în mă-ta, poete!
te fătă pe tine, nu putu lumea s-o fete!

***

Şi uite c-a fost şi moartea ta! Şi cartea gândită de nopţi, şi metaforele banalizate, de frica lor personală. Şi uite şi-un unghi dreptunghic de-atunci:
nu te-am iubit, da’ de citit da.
când erai, îmi plăcea foarte mult să.
om pentru ficatul nostru, prietene.
prescriai nişte.

***
Lumile sunt, într-adevăr, nişte liste!

***

pastel mioritic

n-a fost omorât.
(dar, în termeni legali, a fost multă vreme
anonim şi posomorât)

i-ar fi păsat că se zice: „şi ăsta-a murit”.

ar fi preferat „s-a săturat de privit.”
„aerul, pe tot l-a sorbit.”
„a minţit c-a trăit.”
„a terminat de vorbit.”

( dar coşciugul de lemn
te face atât de ţeapăn, de demn.
nu-i de fag, nu-i de os, nu-i de soc
-în cimitir e înterzis să faci foc.)

din testament
liricul testament
totul fi-va exclus, fi-va absent.

 

Cine E Xanadu?
Un zid de hârtie

Breşe

In 1 on August 1, 2009 at 3:55 PM

„semnificaţia pleacă de acolo de unde îi dai tu drumul”

Image056
Mă supun silenţioasă fluxurilor, ca o notă, în alb şi negru, în negru pe alb.
Dar uneori, nu.
Mă lupt cu albul acesta pufos, peste care s-a trecut, nu demult; mi-o spun paşii.
„Ai găsit?” mă întreabă bunicul(deşi ştiu că el nu mai e pe-aici de 30 de ani, dar nu mi se pare nefiresc).
„Nu! Dar, am căutat îndelung, să ştii! Dar găsesc că, de fapt, eu primesc totuşi ceva, căutând!”
Uneori, urmele nu duc nicăieri…adică duc, fireşte că duc spre ceva, dar nu spre ceea ce căutai. Alteori nu mai ştii ce căutai, te afli la capătul urmelor şi rămâi mut, neavând comparaţia la îndemână.
Joacă…Joc!
Mai înfig un morcov …
Pun oala-n cap…
Unde rămăsesem?….A! Da!
Mai merg, din când în când la mormântul lui…ce ciudat! Nu că merg…
Urmele timpului nu se văd decât aşa, răzleţe, în acel cimitir, când vreun mormânt al nimănui cu nume e năpădit de buruieni…altminteri, totul înfloreşte…timpul se derulează altfel pe-acolo; noi îmbătrânim înflorind mormintele…
Image031
Toată săptămâna am pătimit, am viscolit, fără poruncă, fără întoarcere…
Ici o picătură, acolo o secundă adâncind misterul…în rest, nordu-mi naşte, ca de obicei, eschimoşi;
Dar, gata! nu mai convertesc totul în ceasuri, ci în paşi.
Stop joc!
Închid ochii, care îmi descoperă căutările…
Pe spatele meu fac amor câteva furnici…prosperitate? de unde?
Zvonul clopotului, tânguiri de greier, eu mă ivesc printre definitive sentimente, făcându-te să râzi, Sire, corectând mesajele….
Image009
…O li-monadă, vis prin ultima zăpadă de vară…
Mănânc trenul, sensul…şi contrasesul…în stânga, în dreapta, oamenii nu-şi mai flutură batistele în vânt, acu, de când cu şerveţelele astea umede…şi cu ochelarii de soare.
Cuvântul „pecurând” îmi adoarme între sâni.
Şi biserica are sân, însă coapsele-i, pântecu-i încă-s în rostire…
Image027
În ce se măsoară albastrul, Stăpâne?

şi…încă ceva mai întreb, apoi tac!
Cel ce-a venit şi-a plecat, de curând, este un om de zăpadă, sau ce(-i)?