alma nahe

Posts Tagged ‘Advertorial creativ’

Când ţi-s toate ţiglele pe casă

In superblog2018 on noiembrie 25, 2018 at 11:46 PM

Te vindeai cerului, neştiind dacă ieftin sau prea scump, fără să ţii cont că există atâtea şi-atâtea variante  şi de aceea, iată că, într-o favorabilă zi a anului 2013 s-a inventat Divizia de acoperişuri, care a închis la un loc toţi producătorii de ţiglă şi, uite-aşa, de 5 ani e deschis mereu pentru tine şi economiseşti cam 1000 de lei/acoperiş.

De unde (te) ştiu?! Eu cunosc totul, de-a fir a păr, de-a firu-n păr, din fir până-n ață, mai pe faţă, mai pe furiş, căci la ce-s bune nişte recenzii video, dacă nu în a deveni un detectiv bun de acoperişuri trainice?!

De când aveai nevoie de un concept unic, care să te înveţe cum să alegi în afara meniului destinului? Ştii?! Poate că te complăceai în poveştile tale, numărând an de an şi hotărând aleatoriu pe care dintre trepte să le sari?

Optimismul meu e un bloc! De piatră! Din păcate, însă îţi scriu acum de sub taina unui păţit, ca şi tine, cu acoperişul ciobit – o afacere prosperă pentru unii, înşelăciune pentru mine – căci nenumărate sunt acoperişurile proaste de sub bolta cerului şi cărările-s şi ele multe-multe! Prin lumea lor, văzută de jos, găseşti multe mizerii. Verile-s sufocante, iernile-s găzduitoare de zăpezi grele, primăverile şi toamnele îţi umezesc pereţii şi simţi răcoarea până-n buricele degetelor

Ţi-ai dat seama? Eu sunt tu, al cine ştie câtelea păţit.

 *

– Uite-acolo! O vezi? Nu am cum să acopăr gaura, e prea mare! Nu se poate acoperi din interior, ar trebui să mă caţăr pe acoperiş şi, nu ştiu dacă ceva e putred sau nu, mai ales că e ţiglă clasică şi e grea şi ea, îmi zice taică-miu, care s-a urcat în podul blocului în care locuiesc.

Tata nu e greu, dar am înţeles de la el că ţigla metalică e mai uşoară, rezistă mai mult timp şi e de preferat, căci se şi montează uşor.

– Ceva e putred, clar! Să stăpânesc sănătoasă gaura, atunci, aşa-i?!

Nervii întinşi ca o praştie nu sunt stilul meu, dar nici nu pot să descriu ce-mi trecea prin minte la ora acestei conversaţii cu tata, decât poate că nu-mi erau toate ţiglele pe casă… expresia e românească şi situaţia tot aşa! Cu umor. Un scenariu din care cu greu ai cum să evadezi fără să ai toţi banii de acoperiş nou. Şi asta îţi mai micşorează predispoziţia spre autoironie.

Varianta mea cea mai optimistă conţinea, de fapt, o serie de alte varientuţe optimiste, în care, într-una dintre ele cumpăram doar câteva ţigle şi acopeream spărtura şi gata, numai că tata mi-a tăiat elanul, înainte să însăilez în minte o a doua varientuţă, ceva mai interesantă decât cea a cârpelii

Am hotărât să îngheţ totul în minte şi să mă ascund undeva, la soare, pe altă planetă sau, de ce nu, în lună. Pe care, apropo, o vedeam prin generoasa spărtură ca şi cum se hotărâse clar(de lună!) să-mi lumineze numai mie neajunsurile.

În timp ce eu am rămas cufundată în calcule incerte, măcinată de valoarea pierderii, în defavoarea câştigului meu lunar, căci trebuia dărâmat tot acoperişul vechi din cauza ţiglei de proastă calitate, taică-miu punea în saci de rafie zăpada din interior, singura soluţie salvatoare pe moment, ca să nu măresc petele enorme de pe tavan, pe care le-am transformat în nori de interior, design forţat.

Desigur, eu fiind artistă, varientuţa mea era să construiesc un om de zăpadă, acolo, pe loc, fiindcă oricum nu mă mai simţeam ca şi cum aveam un acoperiş deasupra capului şi-atunci de ce nu m-aş fi bucurat de iarnă ca şi cum aş fi trăit-o în direct, fără să mai ies din casă?!

– Au şi culori variate şi, cum ţie îţi plac culorile…

Nu, oamenii de zăpadă ai mansardelor nu se colorează decât dacă, în cădere, fulgii, aşa de firavi cum par ei, se amestecă cu vopseaua ţiglei, dar tatăl meu nu e poet, e meseriaş de ocazie şi, el se referea, de fapt, la ţigla metalică, care se găseşte în culori variate. Eu nu eram conectată pe direcţia corectă în acel moment, ci mă vedeam cărând în spinare scândurile putrede ale acoperişului.

Aşa-i că şi tu cunoşti un meseriaş de ocazie? Numai că al meu e tata şi, atunci când îl depăşeşte situaţia, când e vorba de odrasla lui, ia măsuri profesioniste.

schita-final-1-1024x284-1

– Vindem ieftin!

Vindem ieftim, în auzire, se insinua în mintea mea ca un posibil început de poem, în care păsările îşi făceau cuib în mansardă, libere şi bucurându-se de omul de zăpadă din mansardă, în timp ce tata, de fapt, îmi făcea cunoştinţă cu parazăpezile, cu garnitura de streaşină, garnitura de coamă, coturile, coamele profilate, pazia fronton ş.a..m.d şi îmi recomanda, dintre multitudinea de ţigle de firmă, ţigla metalică Bilka. Nu mi-a părut străină deloc, ba auzisem de-atâtea ori trecându-mi pe lângă urechi numele ei.

– Uite cum facem, scriem acum, pe Google, „Casa de Comenzi vindem-ieftin.ro, Divizia de acoperişuri”.Logo-VindemIeftin-300x300

– … sursă de încredere a nevoii mele?

– Asta o să-mi spui tu, testând!

Aşa am ajuns eu propriul detectiv de acoperiş, fiindcă acest concept unic de a aduna toţi producătorii la un loc are avantaje pe care le intuieşti deja, dacă acoperişul minţii tale n-a cedat cumva. Totuşi, nu strică cu nimic dacă ţi le aşez sub lupă aici, ca să devii şi tu propriul detectiv de acoperişuri bune.

Cu Vindem-Ieftin:

1. Totul e livrat direct de la producător, fiind ambalat corespunzător. Marfa nu e stocată şi nici manipulată. Risc la achiziție= 0 (zero).

IMG-20181118-WA0007

2. Cumperi dintr-un singur loc tot: câştigi timp= economiseşti bani!

3. Nu fugi tu după țiglă, accesorii și sistem pluvial prin depozite şi, mai ales după prețuri bune, ci compari stând comod, acasă, în fotoliul tău preferat, mai ales dacă eşti femeie.

4. Dacă nu ai un tată ca al meu, destul de orientat, beneficiezi de consiliere, gratuit.

5. Comisionul meseriașului – care recomandă depozitele, hypermaketurile sau anumite produse – dispare!

6. Cumperi exact ce dorești, nu primeşti o marfă mai slabă calitativ sau produse care sunt pe stoc și trebuie rulate.

Dacă ar fi ca într-o zi să-ţi fugă ţigla de pe casă, fiindcă aşa s-a pus la cale de sus, din măreţia cerului, care ţi-e limita dată de puterea unui făuritor de acoperişuri? Situaţiile neprevăzute te aşază într-o situaţie învăluită în mister? Greutatea acoperişului tău e numai pe umerii tăi!? Te înşeli!

Umerii tăi se pot elibera şi toate ţiglele îţi sunt pe casă repede şi ieftin cu Vindem-Ieftin.ro. Nu mizaţi pe destin şi pe meseriaşii de umplutură, căci e un pariu riscant! Casa de Comenzi are şi un proiect care adună cei mai buni montatori de învelitori din ţară sub acelaşi acoperiş.

Norii se duc odată cu vântul cunoscut al destinului sau prin whatsapp: 0784 433 846.

Acum, că ştii ce şi cum poţi să obţii un acoperiş trainic deasupra, adică când ţi-s toate ţiglele pe casă, nu uita să filmezi livrarea, recenzia video îţi păstrează încă 100 de lei în propriul portofel!

Eu, în plus, mi-am păstrat părerea despre tata… şi ăsta e un acoperiş, dar un pic mai special, mai sensibil şi mai delicat de povestit.


SuperBlog 2018, Proba nr. 22

Reclame

O Vinere albă de vinerea neagră

In superblog2018 on noiembrie 14, 2018 at 10:59 PM

A fost odată, demult, tare demult, o Vinere albă-albă, dintre cele 52 de vineri posibile – uneori 53 chiar -, în care, 10 din 10 români se gândeau la păsărele, floricele, copaci, relaxare, muncă, somn. O vinere ca mai toate vinerile, în care îţi putea trece prin minte să cumperi şi să pui ceva mătăsuri pe tine, în anumite sâmbete or duminici, ocupate cu  nunţi sau botezuri de toamnă târzie, dar nu era neapărat obligatoriu. Mai ales dacă erai bărbat, căci nimeni nu prea băga de seamă că porţi aceeaşi cămaşă şi nici ei, bărbaţii noştri, nu dezvoltaseră simţul chilipirului fashion aşa de acut ca-n zilele noastre.

Din 2011 însă, Vinerea albă-albă a devenit neagră-neagră, 7 din 10 români o simt englezeşte şi astfel, Black Friday se simte acum precum o sabie atârnând de un fir de păr. Zbârlit! Nu vreţi să ştiţi al cui e firul de păr, că azi e în 14 noiembrie şi numai vinerea asta nu e vinerea cealaltă.

Din ziua când vinerea albă-albă s-a transformat în neagră-neagră, oamenii au căpătat şi sindromul cumpărătorului compulsiv, printre care eu NU mă număr şi, poate de aceea şi văd cum stau lucrurile, adică mai moarte, mai ales că unele magazine îţi vând la reducere până şi moartea (lor sau a altora). De fapt, ca să fiu sigură că nu o să cumperi aiurea, am compus un epitaf. Vânzătorului mut

De am murit, aici zac îngropat. Semnez clasic, în piatră: vânzător „plecat”. Azi nu mai sunt, nici mâine… Niciodat’! Glumesc… Nu închei socoteala de pe-acum, mai am ceva să-ți zic, nu-mi sta în drum, pe urmă pun fermoar. Însă acum citesc și, nu te speria, cu glas, cât pot de tare acest ferpar.

Nu că-s mai „viu” acum, dar nu știu cum să-ți spun, am prins, murind, un mare-mare tun. Hai, vin’ la moartea, vino ca să-ți spun! De vii acum, primești și-un discount bun.

Decât să mori de plâns și să fii deprimat c-am răposat, mai bine cască ochii, nu-i da peste cap, că-ți spun acu’, de-a fir a păr, norocu’ chior ce mi s-a-ntâmplat.

În timp ce răposam definitiv, m-am înțeles cu sfântu’ Petru să devin activ promoarte – și vreau să fii atent, că-i crucial – azi morții, pe piatra-mi funerară, am să-i scriu, cu mare patos, ADVERTORIAL. Și, ca o paranteză, mă aștept ca muritori de rând, acuma vii, în rând, la rând, curând pe link să intre și să stea, pe veșnicie, link dofallow.

Organizez și un concurs, să moară calu’!

Eu am testat produsu’ nu vă mint, și iaca, nu mă-ntind… la vorbă. (De)poziția e-a mea-n cuvinte cheie și nici subtil nu v-o pasez, v-o zic direct, a la per tu, ca să muriți de poftă, moartea să se ieie!

Hai, vin’ la moartea! Hai, fie și a ta! Lua-te-ar moartea! Lua-te-ar să te ia!…

 

O astfel de reclamă e ademenitoare, trebuie să recunoşti! Cu epitaful în cap, sper să identifici şi vânzătorul corect, precum şi reducerile reale! Dar, ca să scapi de vinerea următoare (23 noiembrie, mai exact), indiferent că vrei să iei o geantă de damă sau o pereche de ghete de bărbaţi, îţi trebuie îndrumare serioasă.

Pentru exemplificare, o să aleg site-ul answear.ro. Pentru nume, în primul rând, căci conţine suficiente answer-uri în ce priveşte answear-urile ce ne dau atâtea palpitaţii, zilnic, apoi pentru că e un site  pe care îl străbat, în lung şi lat, de vreo 2 ani încoace, deci îl ştiu ca pe şosetele mele, cumpărate într-o altă vinere neagră, alt an.

black friday

Desigur, nu toată lumea vrea să-şi cumpere de îmbrăcat, încălţat sau accesorii, unii vor cumpăra gadgeturi, alţii excursii, mai ales că se poate ajunge şi la reduceri de -90%, dar îndrumarul cumpărătorului fashion de black friday în varianta mea se poate aplica, în funcţie de fiecare dorinţă la care aţi jinduit toţi anul. Cu o mică excepţie, cumpărătorul compulsiv, care va cumpăra absolut orice, fiindcă e la reducere şi nu se ştie când îi va trebui. De obicei, niciodată! Nu-i aşa, Daniela?*

Ca să nu faci ca Daniela, o să extrag câteva tertipuri de a transforma vinerea la loc, cum era înainte de 2011, adică  un picuţ mai albă din puţul  (a)facerilor mele.

 

Îndrumarul cumpărătorului fashion de black friday

 

Nu e niciun secret că mie îmi plac brandurile Medicine şi Tommy Hilfiger, în plus, însă, am mai adăugat pentru vânătoarea vinerea-neagră şi alte branduri din patrimoniul Answear.

Astfel, primul pas, ca să i-o iei înainte acestui noiembrie negru, e să stabileşti cu mult înainte de ziua de vineri, 23 noiembrie, dacă vrei să îţi extinzi gusturile în materie de branduri sau dacă rămâi numai la ce ştiai, că-i mai sigur. Şi, mai ales, să ocheşti indiciul care-ţi va vinde cam ce procent de reducere vor aplica firmele. Answear, spre exemplu, va aplica reduceri de până la-70%, începând cu 17 şi încheind cu 27 Noiembrie.

ghete-negre-dama-620x935

Urmăreşte preţul de dinainte de această perioadă! Eu am ales o pereche de botine DR MARTENS, la care, dacă le-aş lua acum, aş primi o reducere de 80 lei, dacă m-aş înscrie în Answear Club, politica de fidelizare fiind extrem de atractivă – spre deosebire de alte firme, unde primeşti puncte, aici le poţi folosi cumpărând cu reduceri de până la -50% (dacă te-am făcut curios/curioasă, găseşti detalii pe site). În plus, în acest moment, deja au o reducere de 160 lei. Eu o să aştept, totuşi, să văd ce preţ vor avea botinele în perioada neagră.

Astfel, un al doilea pas ar fi să îţi selectezi produsele dorite încă de pe acum, presupunând că ai cont pe Answear. La câte ţi-am scris despre Answear, cred că îl ai deja. Dacă nu, fă-ţi cont imediat! Selectându-le, ai toate şansele să prinzi ce e în stoc.

După ce ai ochit ce ai ales – eu nu mai zic ce, că îmi furi marfa! – urmăreşte preţul constant şi, pune în coş! Acest al treilea pas e cel mai important! Un indiciu, o să îţi dau totuşi, am mai pus ochii pe o bluză de damă, dar nu zic colecţia! În compensare, uite un brand aflat în colecţia Answear care deja aplică reduceri consistente: TALLY WEIJL

Şi, ultimul pas, dar nu pentru că e ultimul, ci pentru că se subînţelege,  e să ai grijă să fie plin cardul!

Însă, dacă vrei să fii sigur, nu zice nimănui ce ai ales, la modul concret, ca să nu-ţi sufle cineva chilipirul! Eu te-am păcălit că am ales botinele acelea, de fapt am ales altele!

Vânzările din vinerea neagră, aceste vânzări cu bliţ, sunt benefice atât cumpărătorului, cât şi vânzătorului, aşa încât, îţi urez să descoperi din timp magazinele care fac reduceri substanţiale, atât cele fizice, cât şi cele online şi, mai ales să fii pe fază când se va strigawe are the black answe(a)rs!

O vinere albă, de vinerea neagră!      

 


SuperBlog 2018, Proba nr.18, sponsor: answear-patrat    


*Daniela, adică spicuiri.ro/ Nu vă luaţi după numele blogului!

Un job+bucuria de a călători+un pod către pot+o pălărie

In SuperBlog2016, superblog2018 on noiembrie 12, 2018 at 9:53 PM

Crizele de identitate sunt specifice tinerilor, dar sunt destui adulţi care nu ştiu nici cine sunt şi nici de ce nu sunt cine şi-ar fi dorit să fie. Cum treaba mea este să descopăr şi să informez, asta înseamnă că astăzi, în portul meu, ancorează o nouă navă. Cine sunt eu nu e important, ci, mai degrabă, ce sunt acum, în anotimp friguros, pentru cine poţi fi tu la vară.

iep

Să zicem că, acum, pe loc, magie, sunt schimbarea ta sau un pod către pot, numai şi numai înspre tine.

san-franciscoBineînţeles, nimeni nu are o cheie unică, care să descuie acel moment prielnic schimbării, dar dacă ştii uşa, simplifici aşteptările. Contează ce scoţi din pălărie, ca să se schimbe scenariul. Şi ce ai sub ea, adevărat!

Zidurile Americii îţi sunt prea înalte şi pare că ţi-ar trebui o scară imensă ca să-i atingi stelele, dar poate că, dacă ai curaj, astăzi îţi pot întinde eu un fi(o)r din mormanul de (f)iţe încâlcite, pe care să-l urmezi. Căci uneori, crezând că deţii scopul acela precis, chitit, cum se zice, nu observi că nu posezi şi mijloacele favorabile ţie, mai ales atunci când trebuie să te mişti repede: efectul pălăriei vrăjite, din care or să iasă câte şi mai câte,  e limitat!

Astfel, în cele ce urmează, vom privi şi ochi Work and Travel Vacanţe Speciale CND Turism:

Împreună, spre America… un program „jos pălăria”!

ppt_animation_332

Ce ştiu EU despre tine:

  1. Ti-ar plăcea să călătoreşti în New Hampshire, Washington, Texas, Delaware, Arizona, New Jersey, North Carolina, Utah, Oregon, Minnesota, Colorado, New York, Florida, California, Michigan, Montana, Tennessee.
  2. Ai până-n 30 de ani, eşti student (master, doctorand) la cursuri de zi într-o universitate acreditată, de stat sau particulară.
  3. Cunoşti Limba Engleză, cel puţin la nivel conversaţional.
  4. Te simţi liniştit atunci când urmezi un traseu prestabilit.
  5. Rezonanţa eşecului te ţine legat de scaun uneori, sfidând un viitor mai strălucit.
  6. Prins în iureşul lumii, la un moment dat, nu mai simţi acel crâmpei de speranţă, care să te lege de forţe şi întâmplări noi.
  7. Ai nevoie de un plan de visare solid.

Ce nu ştii TU despre tine:

(Avantaje Work and Travel)

  1.  Eşti la un pas de startul perfect în viața de adult:- job+ vacanță cu Work and Travel
  2. Tu uiţi visul, dar nu te uită el pe tine: 3 luni de work si 1 lună de travel.
  3. Ai nevoie de un stimul sublim: oferte turistice care ţi se potrivesc.

arizona

Nu ştiu exact ce contrabalansează firescul drumului lin în viaţă, dar ştiu că nu toată lumea întâlneşte îndrumătorul sau mesagerul potrivit şi că, mai întâi e nevoie să-ţi scoţi din cap ideea viitorului deprimant care te-ar putea aştepta pe perioada studenţiei şi, chiar şi dincolo de ea.

Ce e sub mine, a tot fugit de împlinirea visului său, fără să ştie, când, de fapt, avea nevoie de o simplă repliere sau să o întrebe cineva:

Vrei în State, să lucrezi şi să te distrezi? Apelează-ne la numărul de telefon 0768313745 sau trimite un SMS la 0768313745 şi te vom contacta în cel mai scurt timp.

Nu ştiu dacă acum, pe moment, mă fac pe deplin înţeleasă, dar nu toată lumea e demnă de culmi glorioase. Şi nici de numerele de telefon de mai sus. Şi, mai ales, de o pălărie ca mine!

new-york

Unii dintre voi, v-aţi aşezat deja la o distanţă nemulţumitoare faţă de docurile Americii şi nici nu mai puteţi striga „Holy Cow”, cu aceeaşi intensitate pe care numai tinereţea o poate întreţine, râvnind la oportunităţile pe care tu, tinere(ţe), le ai acum, chiar în timp ce citeşti acest articol.

Când cea care mă poartă (cu eleganţă!) a aflat de Work and Travel, avea 33 de ani! Astfel, călătoria ei spre America e (tot) în faţă, dar se întinde ca deşertăciunea, adică numai work şi cine ştie când travel…

În timp ce ţie, indiferent dacă ai sau nu pălărie, ţi se întinde înainte ca untul de arahide pe pâine şi n-ai nimic altceva de făcut, decât să muşti cu poftă, căci până la 30 de ani nu se uită nimeni chiorâş la tine, dacă ţi se întinde o mână de ajutor.

Programul are o vechime de aproape 50 de ani, dar  pălărioasa mea a aflat cam târzior de el. Desigur, pe vremea ei nu erau atâţia temerari, câţi poate astăzi produce planeta!

Totuşi, prin tertipuri tainice, cum ar fi o pălărie vorbitoare, ca mine, omul reuşeşte să găsească, chiar dacă a pierdut pe undeva, motivul să continuie prin alţii, căci din pălăria lui poate curge o pulbere călăuzitoare. Cumva, asta face diferenţa dintre pălărierii creativi şi cei de duzină.

Şi, dacă ceva te nelinişteşte acum, am eu o idee despre ce ar putea fi vorba (nu sunt doar iepuri în mine). Credeţi-mă, şi mie mi-a luat un timp să-mi dau seama că pălăriile pot vorbi. Şi acum, nu mă mai pot opri!

În mine pălărie, înainte să vă dezmeticiţi, au fost amestecate mai multe bileţele, pe care stau scrise motive pentru a pleca în acest program de schimb internaţional cultural cu CND Turism şi, acum, pe loc, au fost extrase următoarele:

tiro o chapeu

  1. Experienţa anterioară în acest program+partener BRD pentru creditul unui „vis de vară”.
  2. Această agenţie lucrează cu un sponsor de program din SUA, prin intermediul căruia poţi obtine permisul de muncă, act necesar la Ambasadă.
  3. Pregatirea dosarului pentru viză şi programarea la interviu sunt, de asemenea, alte avantaje.
  4. Fiind o agenţie de turism touroperatoare, se ocupă de biletele tale de avion, în cele mai bune variante de zbor, cu tarife dedicate special studenţilor
  5. Cazarea e oferită de către angajator (în contractul de muncă) sau sponsor, dar dacă nu, atunci agenţia se ocupă şi cu acest aspect, ajutându-te.
  6. Dacă ţi-e frică de singurătate, nicio grijă! Vei fi pus/pusă în legătură cu ceilalţi studenti înscrişi în program, care merg în acelaşi loc ca tine.
  7. Sunt o echipă de oameni tineri!

new-york-3

Câteodată, stai pe loc. Pe urmă, avansezi iară. Astăzi, unui tânăr i-a sosit momentul prielnic, în timp ce o veche fantasmă, cu capul acoperit, se uită luuung şi rătăcitor în zare.

 


SuperBlog 2018,Proba nr.17

 

„E” halate!

In superblog2018 on noiembrie 11, 2018 at 7:08 PM

bluză medicală cu pisici negre

Încă de dimineaţă, Claudia P(e) nu se simţi în toate halatele ei.

Comunitatea, al cărui mediator era, trebuia ţinută sub control (şi medical!), aşa încât nu-şi permitea răgazul de a sta departe de tastatură prea multă vreme. De fapt, nu-şi permitea nici să leşine, fiindcă numai un minut lăsat în liber arbitru, în virtualul pe care îl coordona, ar fi determinat schimbări drastice, de comportament şi limbaj, ale membrilor  activi ai comunităţii.

Simţindu-se din ce în ce mai plecată, cântărind greutatea absenţei sale, Claudia P(e) a armat una dintre taste, apoi încă una, controlând fiecare apăsare cu precizia unui vraci – apăsător de taste -, dar pentru următoarele, drumul literelor deveni din ce în ce mai incert, sporind sau micşorând, deopotrivă înţelesul cuvintelor.

„Ehalateeeee, eeeeehalatee-ha-la-te…”

Nu prea înţelegea ce voia să scrie, dar litere dansatoare, cu mâini, picioare şi toate cele îşi etalau propria voinţă. Bogăţia sau dimpotrivă, sărăcia literelor, ştim, devine o problemă când îţi vine brusc să alergi după ele şi nu le prea prinzi.

Una dintre ele, „e” adică,  o înfăşcă pe Claudia P(e) şi o trase din calea nelămuririlor, într-un tărâm imediat alăturat înţelegerii celui din care tocmai fusese sustrasă.

Dacă nu era la spital, căci cel mai probabil leşinase, atunci unde era? Nu zări pe nimeni în  halate medicale albe care să-i confirme supoziţia şi, dacă tastatura, de care era nedespărţită de 10 ani încoace îşi pusese în cap să o surprindă, ei bine, iată că reuşise:

„E” halate?! „E” sau „sunt”?

Un val de culoare o trecu prin tot corpul şi atunci, începură a i se perinda prin faţa ochilor tot felul de arătări: gărgăriţe, fluturi multicolori, bufniţe portocalii şi verzi, furnicuţe, suzeteeeee(?!), ursuleţi multicolori, vulpiţe, veveriţebroscuţe verzi, ţestoase, iepuraşi, pisicuţe roşii, căţeluşi, şoricei, elefanţi, girafe, flori de iris, bujori, lalele, maci…

 

 

 

Noapte bună, Claudie! De fapt, nu te-ai trezit, încă dormi şi visezi bluze medicale cu imprimeuri. Cine-a mai pomenit?! Păi, dacă vezi un doctor îmbrăcat cu o bluză cu bufniţe, îl mai iei în serios? 

ehalate-bluză medicală cu bufniţe

Claudia P(e), deşi trăia de mai bine de zece ani la cârma unei comunităţi creative, încă afişa o atitudine conservatoare. Din instinct! Pe moment, în capul ei, haina medicală era ori albă, ori nu era deloc! Şi, desigur, o prefera pe ultima, adică (pe) „deloc” şi, nu e de mirare, căci cine îşi doreşte să se îmbolnăvească şi fie internat în spital?

Se întrebă pe unde era

Alb… Alb… Alb…Alb…

…ert. Albert! Totul era în consens cu trăirile ei şi, acum nu îi putea pronunţa nici numele lui Albert, soţul său…

După toate aparenţele, concluzionă că între ea şi locul ăsta nou, unde poposise, se stabilise o legătură de nedezlegat. De nedescifrat! De nedescurcat. De neînţeles. De nepătruns. De neconceput. De nedescris. De nescris…

Efectul pe care îl trăia era un soi de magie, că astfel, uite că avea parte şi ea, în sfârşit, de momentul acela de relaxare mult dorit, dar dacă nu putea controla spaţiul care o ţinea prizonieră, nu prea se simţea în halatele ei. Din nou!

Deodată, zări la capătul celălalt al frământărilor şi al rândului de litere pe care tocmai le trăia, ceva ce părea o firmă luminoasă, pe care scria:

…”magazin online de costume medicale si echipamente de lucru”…

Apoi, pe o măsuţă, zări trei foi de almanah(e).

 

 

Aparenţele îi spuneau că nici aici, în noul loc unde fusese purtată, nu scăpase de munca sa, cea care tocmai o scosese din halatele sale de două ori. Dacă credeţi că e uşor să lucrezi cu superblogări şi, deopotrivă cu firme…

Superblog

La ce bun leşinul, dacă nu poţi fi relaxat nici aşa, leşinat?! Nu mai vreau să leşin niciodată, vreau să muncesc în continuu!

O izbi foamea. Deodată, aşa, fără niciun avertisment…

Vino-ţi în fire, ţie nu ţi-e niciodată foame! Trebuie să lămureşti superblogării cum să descifreze tainele temelor… Oare au înţeles că trebuie să pună numai două link-uri?! Unii pun şi şapte link-uri, deşi scrie clar. Trebuie dădăciţi, altminteri se pierd printre atâtea cerinţe. Oare se vor descurca la proba 16 fără mine? Dragii de ei… Trebuie să mă întorc imediat la ei!

Cum i se rupsese filmul cam pe la…

Dana Maria

conchise că deprinderile superblogărilor o vor bântui şi în Rai, desprinderile de fusta ei fiind ceva mai grele, pentru că…

Tastele de mediator nu se apasă singure. Dacă nu aş fi eu, ar fugi toţi creativii!

Culorile din jurul ei începură să varieze, făcând ca locul să pară ceva mai real decât se arătase până atunci, dar rămase încă „în gardă”…

Pentru unii, câteva ore de internare în spital, pot să însemne un fel de permisie. Claudia P(e) e un astfel de om.

Dacă Albert, care calculase câte litere scria soţia sa pe zi, secondând-o din umbră, i-ar fi spus câte scrisese în 10 ani de SuperBlog, fără să le mai socotească pe cele şterse, s-ar fi internat de bună-voie cel puţin un an. Deşi, era an aniversar…

Zburătoarele, animăluţele, floricelele pe care le văzuse la început, pe post de stele verzi, nu erau altceva decât imprimeuri pe bluzele doctorilor, asistenţilor, personalului tehnic sau administrativ unde fusese adusă cu maşina salvării, toate „opera” ehalate.ro, fiindcă echipa din spatele acestui magazin online a înţeles nevoia pacienţilor, adulţi sau copii, de-a înghiţi o pastilă cu plăcere, de-a accepta o injecţie cu bucurie, de-a fi operaţi într-o atmosferă veselă şi zglobie. O nevoie pe care, eu, Alma Nahe(r) aş decreta-o un drept!

Când Claudia P(e) a privit bluza doctoriţei

bluză medicală romantică

şi-a revenit în halatele ei, bucurându-se că e internată şi, dimpotrivă, temerile ei de-acum erau că va fi externată. În timp ce doctorul îi explica că nu e nimic grav, că are nevoie de pauză, Claudia (Pe) apăsă tasta enter

proba nr 16

şi întrebă dacă poate să mai rămână câteva minute internată.

Cât despre  Albert, dorind să iasă şi el din halatele lui de organizator SB măcar un pic, nu mai erau paturi libere…

Cu un aşa simţ estetic, întru înveselire, cum să nu iubeşti spitalul şi doctorul?!


 

 


SuperBlog 2018, proba nr. 16, sponsor:ehalate-logo-sb18-300x300

PS: Niciun om nu a fost rănit pe perioada scrierii textului, Claudia e bine, doar în capul meu a leşinat. Mi-am permis asta, fiindcă am cei 7 ani de SB de-acasă, eu fiind cel mai vechi participant şi martor. Viu!

 

Haiku ETC*, ( în) Țara Soarelui Răsare

In superblog2018 on noiembrie 8, 2018 at 11:50 PM

nod umed în gât:
urma cuvântului “nou”
sub un felinar

superblog-japonia-028

Aşa-i că sunt unele locuri la care nu te gândeşti, deşi le auzi chemarea, pentru că nu vrei să le vezi prin alţii şi mai ales să le asculţi trecute prin ei?

Matsuri** Japonia!

floare cireş

Dacă unul dintre locurile acelea e Ţara Soarelui Răsare şi încă nu ai ajuns acolo, că, na,  ai fugărit prea mulţi iepuri şi când i-ai prins nu erau din Ōkunoshima*** or, nu ţi-a tăiat calea pisica aia neagră**** potrivităadevăratul motiv este că, încă n-ai găsit acel drum exact, până la împlinirea gândului vis.

Ca să te poţi uita la Japonia e obligatoriu să lărgeşti viziunea – aşa cum, uitându-te la un bonsai, o vei micşora, închipuindu-ţi cum ai arăta în mediul său natural. Doar aşa vei fi pregătit să devii un spectator uriaş.

 Căci, mai întâi de toate, Japonia are

chip de marmură,
luciul ei stins se sparge-n
zid, rocă aspră

şi, uriaşă cum e, nu vei şti niciodată exact de unde s-o începi!

sacred-stone-218876_960_720

Japonia e un loc în care poţi să te pierzi de unul singur, nu numai metaforic, căci multe dintre străzile ei nu au nume. Chiar dacă trotuarele sunt calde şi topesc zăpezile şi vei putea gusta pe săturate sakura***** (dacă te rătăceşti în anotimpul potrivit!) sau chiar de o să găseşti în drumul tău o cafenea care oferă „tandreţe” şi  tonomate de la care poţi cumpăra absolut orice, chiar şi un animal de companie, care ţi-ar mai tăia din neajunsurile pe care ţi le poate aduce o călătorie pe cont propriu,  pe drumuri nipone e bine să ai o umbră! Un ajutor, mai exact! 

cuvinte – ca ape
deşir, gheme din soare.
vi le fac straie

japan-1561094_960_720

Precum cu o floare nu se face primăvară, aşa nici acum, un evantai, un kimono şi o umbrelă, pe care o să le îmbrac ceremonios, nu o să vă arate totul despre Japonia, dar fiindcă am să adopt tonul, postura şi mina aproape încremenită în oficial a japonezului de rând (pot, fiindcă eu sunt actriţă!), poate că vor încolţi cel puţin 3 indicatoare care să vă pună pe drumurile ei.

Din când în când o să şi zâmbesc, canini****** ca ai mei sunt foarte potriviţi în această ţară!

olimpia sapunaru

creşte tăcere
melopee-n noapte, din
piatră, murmurul

superblog-japonia-017

Despre

TOKYO …cu trepidația vieții de zi cu zi,
KYOTO …cu impresionanta sa moștenire culturală,
NARA …cu cea mai mare clădire de lemn din lume,
MIYAJIMA …insula în care oamenii și zeii locuiesc împreună,
TOCHIGI …cu o simfonie de culori în faimosul său parc,
KAMAKURA …veche capitală de războinici,
UJI …centru al ceaiului,
MUNTELE FUJI …simbol al Japoniei,
HIROSHIMA …capitală regională, cu o istorie tragică,

puteţi afla şi din vorbă în vorbă, dar ele trebuiesc trăite, simţite, atinse, pipăite, ca să fie deplină înţelegerea despre un popor, care în timp ce priveşte spre viitor, rămâne atât de înrădăcinat în trecut.

kyoto-1860521_960_720

Poate că o să vi se pară că eu comunic mai haragei******* decât de obicei, dar eu preţuiesc dintotdeauna acest tip de comunicare mocnindă, care te îmbie să cauţi şi tu, cititorule, căci se regăseşte această particularitate şi în meseria mea de actor/actor păpuşar/regizor/ etc. Desigur, a vorbi din burtă la români, înseamnă „a născoci”, pe când la japonezi, burta e centrul emoţiilor şi nu inima.

Onna geişa (femeie artist) cum îs, aş putea vorbi din burtă câte-n lună şi-n stele despre Ţara Soarelui Răsare, cu mina cunoscătorului din cărţi, convingătoare, dar călătorului îi şade bine alăturea de un ghid profesionist şi ipostazelor, trăite, aşa încât, fii cu ochii pe întâiul indicator ce se afişează (electronic!) chiar în acest moment:

Tokyo - Kawasaki – Kamakura – Muntele Fuji – Matsumoto – Yudanaka – Takayama – Shirakawago – Kanazawa – Osaka – Nara – Mt. Koya – Kyoto – Tokyo

Tokyo – Kawasaki – Kamakura – Muntele Fuji – Matsumoto – Yudanaka – Takayama – Shirakawago – Kanazawa – Osaka – Nara – Mt. Koya – Kyoto – Tokyo

Japonia cu Exact Travel Club

cale-n dar şi o
lună vânătă-n mâini,
voinţa stă-n umbră

Haiku Ana Maria CAIA în Japonia Mistică și Modernă în 2019, un tur de 15 zile, marca 

ExactTravelClub-300x300

Ana Maria Caia e un nume cunoscut, eu l-am aflat odată cu emisiunea „Ţara Minunilor”(Tvr) şi „Marfă”(Realitatea TV), cu Dragoş Bucur. Cu Dragoş sunt prietenă, am fost, de altfel, colegă de teatru pentru o scurtă perioadă de timp şi am jucat împreună în „Dicţionarul de Nume” (aşa se numea piesa), precum şi în videoclipul Danei Nălbaru, soţia sa, „TU”(unde ne sărutăm; eu şi Dana, nu eu şi Dragoş; ca artiste(le)! 🙂 )

Totodată, de ceva timp încoace, Anei îi urmăresc postările pe Facebook şi blogul, caia.ro, astfel că nu ştiu din auzite că e spuietoare de „povești care rezistă mai mult de o zi„, ci dintr-o sursă sigură, adicătelea eu. 🙂

Astfel, un tur „la cheie” cu Ana, poate fi un motiv puternic, care să te întoarcă cu faţa înspre Japonia, căci doamna J, pe cât e de tradiţionalistă, pe atât e de futuristă, de la micile orășele care-și prețuiesc şi conservă trecutul până la metropolele desprinse parcă din filmele SF, ceea ce o face să pară bizară încă de la sosirea în aeroportul Haneda, din Tokio.

De aceea, turul cu Ana din 2019 va începe seren, cu o plimbare prin centrul oraşului şi prin parcul Ueno – renumit pentru cei peste o mie de cireși ai săi, ca să nu leşine turistu’ din prima.

coajă uscată,
pe buză, arşită –
cuvinte cu miez

În ce priveşte turul complet, puteţi să identificaţi traseul şi singuri, urmând calea linkuluiJaponia 2019.

Cum,

vârfuri, prăpăstii
uscat şi mări, o hartă
inima noastră...

în ziua a 9-a a turului de mai sus, în ce priveşte Osaka, eu mi-aş dori să mă aşez în scaun de spectator la Teatrul Naţional Bunraku.

Pe lângă obiectivele zilei: Castelul OsakaCeremonia Ceaiului şi Dotonbori, cartierul care nu doarme niciodată!

Deoarece, defectul profesional sau pasiunea, cum vreţi să-i ziceţi, nu doarme nici ea, vreau să simt acel yugen al artiştilor japonezi, adică vraja tainuită sau emoţia de dincolo de cuvinte şi mişcări.

Poate că vouă, Nō, Kabuki sau Bunraku********  nu vă zic nimic, şi credeţi că mă ascund după cireşi româneşti, mai degrabă, dar gândul meu se îndreaptă spre teatrul lor, nu numai ca o curiozitate profesională, ci fiindcă eu am mânuit cândva o păpuşă Bunraku********* – spectacolul meu de licenţă, un spectacol de teatru de animaţie, se numeşte Dragonul, având la bază un scenariu după o poveste tradiţională niponă, una dintre cele două teme ale licenţei mele, la U.N.A.T.C. „I.L.Caragiale”, fiind teatrul tradiţional japonez…

metamorfoză
litere arzând, frig pe
curbura lămpii

Această prezentare necesită JavaScript.

Desigur, faptul că am jucat Tengu, un duh aerian, nu m-a făcut musai „aptă de a schimba spiritul copacului” – tehnica Bunraku necesită ani de pregătire, dar m-a făcut aptă să întreb dacă turul poate căpăta acest aspect particular al călătoriei.

actor absorbit,
în graiuri de vânt, gând
abscons. Pulsaţii...

De cum am întrebat, ETC mi-a răspuns:

Depinde de tur. Depinde de oraş. Depinde de cât de departe este acel obiectiv. Depinde de numărul de ghizi (pot fi unul sau doi pe tur), depinde de multe lucruri, dar dacă tu mergi în Japonia cu noi, special ca să vezi acel obiectiv şi el nu apare în itinerariul nostru, găsim o cale de mijloc.

Astfel, un al doilea indicator se înfige chiar aici:

Declar că Exact Travel Club e apt să urnească butucul de mine, prin flexibilitate, consiliere și asistență pentru vacanța aleasă şi tehnică de activare a centrului meu energetic, adică burta mea de artist!

matcha-powder-2356769_960_720

Un ceai de Matcha?

pădurile fug,
mut în meditaţie
limba – abdică

Un ceai japonez, împreună cu ceremonialul servirii lui, întotdeauna va aduce cu sine o meditaţie, aşa încât, prin bagajul meu de mişcări pe care le-aş putea face, unul mai artistic decât altul, e momentul să mă servesc acum de mersul suriashi,  „tălpi care ling” (li se spune aşa, fiindcă tălpile actorilor nu părăsesc podeaua decât la schimbări de ritm şi, atunci, pasul actorului se aude ca o furtună îndepărtată) şi vă propun a medita, în afara turului cu Ana,  la:

Japonia cu ghid vorbitor de japoneză? Un tur aniversar, între dinastii.

Japonia mai aproape de zei? Un tur de vară magică şi misterioasă.

Japonia Cireșilor Înfloriți? Un circuit inedit, compact.

Japonia și Coreea de Sud? Spectacolul Primăverii în dublu exemplar…

Acum închideţi gura!
E momentul pentru al treilea indicator:
Călătoriți EXACT cum visați, EXACT unde visaţi!

Exact Tours este unica agenție autorizată să emită abonamente de tren Japan Railways în România!

Cel mai frecvent mod de a călători prin Japonia este cu trenul. Cât despre punctualitatea şi eficienţa trenurilor japoneze, iute ca gândul devine

fereastră. Absenţă în
Brumar şi-un somn
purpuriu…

te aşteaptă când cineva îţi asigură un confort fizic şi, mai ales psihic.

3 motive să vizitaţi Japonia cu această agenţie le-am găsit eu, dar voi puteţi găsi şi altele, cam de la 5 încolo, evitând cifra 4, căci e mai rea decât 13 şi, cică ar aduce moarte, la niponi. Tetrafobie zic eu, dar ca să fiţi siguri opriţi-vă la 48 de motive, pentru că zice-se că numărul 49 seamănă, la pronunţie, cu expresia „durere până la moarte”. Mit sau nu…

Cât despre ETC, etc !

E exact şi, mai sigur!

Simţi chemarea?

Se observă uşor că, eu sunt atrasă mai întâi de cultura japoneză şi abia apoi de modernitatea ei, dar e un timp pentru toate, aşa-i?

Cât despre sushi, gheişe şi sake, ştie toată lumea… nu mai irosiţi timpul, minutul e o sumă de poveşti intercalate…

00181

matcha-2356774_960_720

Haiku- poezie tradiţională japoneză cu formă fixă, alcătuită din 17 silabe, repartizate pe 3 versuri, formate din 5, 7, 5 silabe (cele 11 haiku aparţin @Alma Nahe(r))

*ETC- iniţialele Exact Travel Club, dar în titlu le-am folosit şi ca un joc de cuvinte „Haiku etcetera” (sau Haiku etîcî, cum vreţi!) fiindcă Japonia e un haiku infinit.

**de la verbul matsurua celebraa slăvia venera sau a dedica

*** Ōkuno-shima- Insula Iepurilor

**** pisica neagră este considerată un semn de noroc la niponi

***** numele florii cireşului japonez

****** nu este acceptat zâmbetul hollywoodian, cu cât ai dinţii mai stricaţi, cu atât eşti mai bine primit în Japonia; Ohaguro sau înnegrirea dinţilor cu cerneală nu mai e o practică astăzi, ca Japonia să rămână atractivă pentru occidentali.

******* hara– burtă, haragei– vorbind din burtă

******** drama Nō este o compoziţie teatrală japoneză de mici proporţii ce nu depăşeşte o oră, în versuri sau proză; kabuki este o formă dramatică populară de proporţii mari;; bunraku-teatru de păpuşi japonez; din 1955 Bunraku este cunoscut oficial ca un „aspect major şi intangibil al patrimoniului cultural al Japoniei.”

*********păpuşa Bunraku se mânuieşte de către trei oameni; eu am fost mânuitor principal, adică maestrul păpuşar (omo-zukai)


foto: pixabay.com

SuperBlog 2018, Proba nr.15

Itinerariul perfect: nici mai la stânga, nici mai la dreapta plus SanoVita

In 1, superblog2018 on noiembrie 6, 2018 at 11:55 PM

Copil fiind am băut din fântâni şi am gustat din zăpezi topite.

În zilele bune adunam zarzăre, vişine şi corcoduşe în poală şi îmi săturam nevoia de acru, până mi se sterpezeau dinţii. În cele potrivite, ivăr, palmele bunicii ferecau poftele mele de dulce cu felii de pară, de măr şi prune, toate uscate în buza sobei. Pentru fiecare „vreau” sărat de-al meu, ningea scurt peste farfurie de pe un vârf de scobitoare.

La amar n-am poftit niciodată, dar se ascundea, năzdrăvanul, în nucile mele verzi şi atunci strâmbam din nas, închideam ochii, dar nu renunţam la ele nici în ruptul capului.

 

00181

sano-vita-300x177

Au să mai vină? Dacă ar fi să ne luăm după instinct, aşa ar trebui: să mai vină vremurile alea bune. Fiindcă instinctul simte primejdia, toate se învaţă şi prin toate se va trece…

Abia acum cunosc itinerariul perfect: nici mai la stânga, nici mai la dreapta plus SanoVita, fiindcă sănătatea, băţul care susţine talgerul moarte şi talgerul viaţă, încă rămâne, în aspectele ei generale, o enigmă pentru absolut toată lumea. Desigur, există semne, umbre sub şi în ochi, vise, acolo unde ea şchioapătă şi, de fapt, de-aici încolo, dinspre boală… dorinţa de-a te repune pe picioare. Ce e oare important, când nu se zăreşte certitudinea? Găsesc că speranţa, schimbând impresii…

Dacă hohoteşti în marginea buzei unei fântâni, nu tremură apa?!

00181

„Voi zice clipei repezi, frumoasă eşti, nu  trece-n zbor!”(Faust)

Viaţa sănătoasă nu e numai lapte şi miere. Există şi multe puncte de vedere, de fapt, iar problemele de sănătate sunt şi ele diverse.

Cât depinde de noi şi cât de alţii? Când eram mică, voiam să mă îmbolnăvesc „de moarte”. Să stau acasă, adică, prefăcându-mă bolnavă tare şi mama să-mi ungă o felie de pâine cu miere şi să beau un pahar cu lapte cald. Desigur, nu ştiam ce motive medicale să-i indic mamei, dar puteam să-i indic unele meteo. Eu sunt şi meteodependentă. Voiam să stau cu capul în nori şi pretindeam pentru asta alinturi… Cred că, orice boală, are nevoie, mai întâi, de un suport moral. Şi eu l-am avut. Şi când mă prefăceam, şi când boala de întâmpla de-adevăratelea.

Până la 20 de ani am avut multe boli, deloc prefăcute. Mă gândeam că, poate, mi s-a îndeplinit rugămintea. M-am îmbolnăvit de ulcer duodenal prin clasa a VIII-a. I-a urmat gastritei, descoperită de medicul meu, la care mergeam de când eram de-o şchioapă şi, având încredere în el, înghiţeam 15 pastile odată. Doar una singură era pentru afecţiunea mea, celelalte erau protecţie în serie pentru diferite organe. A treia era pentru cea de dinainte, a patra tot aşa…

miere-de-manuka-kf12-raw-250gr

Dacă mierea de Manuka s-ar fi găsit în acele timpuri, poate că măcar una din ele mi-ar fi fost înlocuită cu o linguriţă din mierea asta sau n-aş mai fi făcut niciodată, din două în două ore, calmante-cocktail: papaverină+scobutil+algocalmin, ci din 4 în 4 ore sau chiar mai mult, sperând să dispară cercul ce mă sufoca… Dar în galantare, abia de se găsea pâine. Aşa că am înghiţit cele 15 pastile destulă vreme cât gastrita să devină ulcer. Într-o zi le-am scuipat în loc să le înghit, fără să zic nimănui şi am început să mănânc, puţin câte puţin, din „fructul oprit”, adică alimente contraindicate şi, miraculos, în câteva luni m-am vindecat.

Cred că există un arsenal de motivări ştiinţifice, dar  imediat ce s-a întâmplat, nu am mai mâncat carne. Nu puteam, îi simţeam mirosul… Oricum, nu mâncam prea multă nici înainte. Dacă corpul nostru este pus într-o situaţie rea, noi, oamenii, ne adaptăm? Ştim noi să ne adaptăm?!

Azi, dacă corpul meu îmi cere mentă, mă duc să cumpăr mentă. Dacă mâine îmi cere musli, mă duc să iau musli. Dacă poimâine îmi cere goji, caju, curmale smochine, migdale, seminţe de in, de chia sau miere de manuka, merg să îmi cumpăr.

Când boala trece prin noi şi s-a îndepărtat, uităm de toate, numai că ceva în mine n-a uitat. De-atunci! Eu nici nu cred că boala pleacă de tot din noi, odată ce-a intrat. Doar coboară din oameni, dar trebuie să iei aminte că tot pe-acolo poate şi urca înapoi.

Eu nu am tras învăţămintele astea adult fiind, ci copil. Şi, dacă ar trebui să se ocupe cineva de deşteptarea adulţilor, aceştia sunt copiii, fiindcă îşi păstrează o vreme, nealterat, instinctul.

Eu nu vorbesc din cărţi de specialitate, ci din ce-am trăit eu pe-atunci, un copil săvârşind victorii personale.

00181

„Ce ai săvârşit dumneata, ca să te cunosc?”

tim-marshall-114623-unsplash-2-1-729x486

m-a întrebat deunăzi un bătrânel simpatic, care-avea peste 90 de ani, fiindcă l-am salutat. Nu îl cunoşteam, dar i-am salutat, de fapt, sănătatea şi ţinuta sa impecabilă, de mare crai.

„Eu sunt un explorator!” am vrut să-i zic, dar  m-am trezit că aproape-i urlu în urechi, de parc-ar fi fost surd: „Nu a fost să fie să mă ocup de trupuri, dar s-a nimerit să mă „ocup”* de şi, mai ales, cu suflete! Şi acum, în acest moment, m-am „ocupat” şi cu al dumitale. L-am pus la păstrare, în inima-mi, pentru sănătate!”

„Pentru sănătate?”, a continuat el cum stătea aşa, băţos, privindu-mă într-un îngheţ incert şi haios, în timp ce pregătea o pulbere din cerul gurii sale. „Caută-ţi un om mai viu, un copil, că e mai plin de speranţă decât mine, prin mine doar fâlfâie viaţa. Eu nu mai aştept decât nişte păsări, de-aia mă uit în sus. Poate-or să vină cu un noroc** şi mă aleg cu o prelungire.”

A dat să plece râzând, dar s-a întors ca să împartă râsul cu mine. „Râsul” e sănătate curată, aşa-i?! i-am interpetat eu verde sensul întoarcerii.

Merisor-Confiat-500g

„Râsul şi insulina verdeMerişoarele sunt râsul împotriva bătrâneţilor mele, eu le mestec pentru anemie,  memorie, stres şi anxietate… Vorbele îi fuioreau***, în timp ce  gândurile mele îi admirau disciplina de fier şi puneau pe fugă osteoporoza.”De la o vreme se grămădesc toate, parcă ar vrea să mă ia în gheare” m-a întors bătrânelul meu simpatic la cerul gurii lui şi la păsări.

„Da’ nu vine ea!… Aflu eu ce gogoşi vinde!”

00181

Despre frumuseţea clipei

şi, cum o râdem uneori, în loc să ne cutremurăm înfiorându-ne prin alt sentiment s-a mai zis, iar lumea de azi e îmbâcsită de îndestulare.

Nu ştiu dacă sănătatea se reîncarcă precum o baterie, când lunecă înspre picioare sau se despincă-n două, odată plecată, dar eu cred în instinctul de-a simţi ce e sănătos, în soare, în stele, în lună şi în seminţele, fructele, legumele, plantele nemodificate genetic ale pământului. Cred în ele şi în oricine le promovează!

Pe cât cred în dans, ca terapie şi, mai ales cred în teatru, fiindcă de-asta am zis că mă ocup cu suflete: cred în copiii cu care lucrez în atelierul meu de teatru şi mă încred în instinctul lor.

Din alimentația sănătoasă izvorăşte energia, împreună cu alţi factori  de echilibru pentru corp și minte, iar posibilitatea de a găsi produsele potrivite nu mai e un impediment.

Brandul  românesc SanoVita, nu (cred că) vă e străin! Ar fi culmea să fie aşa şi un pas greşit. Fiindcă aşteptarea încordată, vremea sau alte provocări ale vieţii nu vă vor ataca niciodată direct. Vă vor învălui mai întâi mintea. Menirea noastră, a oamenilor, e de a întoarce lumii gusturile ei de bază, nu numai de a le contempla!

Eu am învăţat de mică să urc spre lumina din care m-am născut, adică înspre soare, fiindcă bolile copilăriei mele miroaseau a bătrâneţe. Nu a chipului, ci în interior… Organele noastre se regenerează, dar trebui susţinute cumva…

Tu caută-ţi propriul tău echilibru!

Poate că în zilele noastre nu prea te mai poţi înţelege cu nimeni. De aceea, înţelege-te mai mult pe tine şi lasă-ţi copilul să descopere rafturile fermecate SanoVita. Fiindcă…

Copil fiind, am băut din fântâni şi am gustat din zăpezi topite…. Dar pe-atunci, părinţii noştri erau atât de siguri pe viaţă…

00181

* „ocup”- în construcţie, cu sensul de a umple (sufletul)

**Noroc- în construcţie, referire la găinaţ

*** de la fuior

Foto: blogul SanoVita

SuperBlog 2018, Proba nr.14, speaker pledoarie pentru „Sănătatea copiilor noştri

 

Când plouă, babele NU se ouă…

In superblog2018 on noiembrie 4, 2018 at 8:36 PM

Nimeni nu se poate gândi la viaţă, fără să se gândească la o poveste a ei, mai călduroasă, la înflorirea ei prin culoare şi deopotrivă, la florile de mucegai, de care nu prea scapă nimeni, fiindcă întâlnirea cu mucegaiu’ e garantată măcar o dată în viaţă. Şi cu frigu’! Precum e întâlnirea cu Doamna cu Coasa! Cele mai frecvente, însă, în poveştile noastre, de viaţă şi de moarte, sunt sigură că aţi observat, îs găurile. Calde sau reci.

Găurile sunt umplutura vieţii! Dacă nu ai cel puţin o gaură, nu eşti om! Dacă ai doar o gaură eşti încă tânăr! Desigur, doar gaura covrigului nu costă nimic şi e singura gaură pe care ne-o dorim cu toţii cât mai largă (şi caldă).

Iar, dacă nu ai o babă să ţi le povestească şi înflorească… să-ţi cumperi! 

Aşadar, …

În ilustrarea video animată de mai sus, avem de-a face cu o gaură situaţie aparent instantanee şi banală. Plouă, plouă, babele se ouă! Ei, bine, vă zic cu mâna pe roşu: babele NU se ouă, da’ se piaptănă. Când arde, fireşte!… Iar rezultatul rece de azi, e de ieri.

Ştiţi vorba: dacă ai o gaură, n-ai cu ce-o umple şi când ai cu ce o umple, nu o nimereşti? Nu o ştiţi, că aşa am potrivit-o eu acum, ca să pun pe tapet un subiect important, după care se dă în vânt omenirea şi, anume, simţul găurii.

Pe când te pieptăna vântu’, rezemându-te de pereţii tăi, ca o pisică, te-ai mirat că sunt reci?! Orice dezvăţ  are şi un învăţ! Precum orice disconfort termic are un confort!

Radiaţia rece a pereţilor e primul semn că în casa ta se pierde căldura. Cauze pot fi multe, de la tâmplăria veche, până la proasta anvelopare a clădirii, dar n-ai decât să ceri (şi ţi se va da!) la Enermed Impex SRL o termografie, ca să te convingi că, pe undeva, se pierde căldura din cuib(ar) şi că, tocmai de-asta nu ies puii din ouă, că n-ai clocit corespunzător. Acum ai vântul cald şi potrivit, fiindcă ştii destinaţia, deci nu ai cum să te mai plângi.

Folosind termoviziunea în infraroşu, un expert autorizat îţi va arăta dacă ţi s-a înfundat conducta, de ce te trage curentu’ şi alte deficienţe în ce priveşte sistemul tău nervos, sistemul de electricitate. Cum ai nevoie şi de o soluţie de îmbunătăţire a performanţei energetice a clădirii, oricare ar fi ea, un audit energetic scade considerabil valoarea facturilor. Ce nu te omoară, NU te întăreşte, dacă nu ştii ce măsuri rezonabil de ieftine să iei, ca să ieşi mai bogat din poveste! Şi uscat, că plouaţi sunt destui!

O gaură adevărată se insinuează pretutindeni, ascultaţi ce vă scriu!

Poate par uşor nedusă la biserică, da’ chiar azi am fost la mănăsire. Se numeşte Adam. Aţi prins ideea?… Iaca şi o grafie, ca să înţelegeţi pe unde pierd eu căldura cărările… legătura, şer…puind (share+puind!) Cu voi! Numai aparent, o să vedeţi…

dusă la mănăstirea Adam

În răstimpul vieţii, ne întrebăm ce s-o întâmpla „dincolo”, în locu’ răcoros de veci,  de nu se mai întoarce niciunul. O fi totu’ aşa, numa’ preaplin, da’ pus la rece?! De „Dincoace” nu se vede nimic, fiindcă nu a inventat încă nimeni gaura de cheie prin care să tragem cu ochiul spre tărâmul celălalt.

Chiar aşa, te-ai imaginat vreodată rece?

„Nici mort, nu, eu nu!”, mi-a zis deunăzi amicul (personaj în ilustraţia video animată, de mai sus), întrebându-l, deşi i-am observat frisonul. Drept răspuns, o păsărică mică-mică l-a zugrăvit pe un umăr şi asta m-a făcut să mă gândesc la îngeri, care cică zboară permanent. Tot aşa, ne-or fi crezând gaura deşertărilor lor?

Un câştig, cu gândul la găurile noastre astupate, teoretic, îl alocăm găurii din cer: Aşa a vrut Dumnezeu! Dă doamne să nu fie frig în casă la iarnă! Doamne, etc!… Hai, că vă sună cunoscut! Numai că, vara adormi uşor, dar iarna iei lecţii de zbor gratuite, dacă laşi toată treaba cu astupatu’ lor pe capul unui moş cu barbă şi plete albe.

Prinsă cu filosofia găurii, cre’că Sfântu’ Petru își dă coate-coate cu Dumnezeu acu şi îi zice: pare informată, s-o promovăm, Doamne?

„Mai târziu!”

Mă rog! (fără mâini împreunate)

Fiecăruia îi arde de gaura lui, în fond, iar gaura ta e sfântă pentru că e a ta, nu-i aşa? Mai ales cea din buget. Nu ţi-o fură niciun hoţ! Nu s-au întâlnit încă hoţu’ cu gaura, că e ca şi cum ar scuipa contra vântului.

Apropo de hoţie, amicul care m-a inspirat întru desenele animate e, atât duhovniceşte, cât şi în acte unit cu o femeie, care i-a furat inima,  dovadă gaura pe care o umple degetul lui, adică verigheta. Nevastă-sa, posesoare de gaură pe care n-o astupă nici pământul, adicătelea gură, vrea să închirieze apartamentul în care s-au pornit stropitorile (fără foc!), că nu pot locui în două apartamente simultan. Deşi, e o idee bună în unele cazuri… aviz amatorilor!

Când li s-a unit căldura inimii, li s-au unit şi găurile, deşi fiecare dintre ei posesor de cuib. Nunţile-aduc fericirea?! Ei bine, aflaţi că nunţile obişnuite, cu oameni obişnuiţi, înmulţesc găurile. Nu degeaba se zice „îngropat” în datorii! Sunt în „gaură”, dar „mă scot eu”  nu e garantat!

Ca să închirieze apartamentul, au nevoie de un certificat energetic. El fiind bărbatu’ în casă, i-a revenit sarcina să facă rost de el, că de certificatu’ de căsătorie s-a ocupat găina ea!

Calculul G” scrie pe tine, prietene!

Fiindcă şi-a rotit ochii într-un mod întrebător, de parcă aş ataca eu un băbat proaspăt însurat cu insinuări dintr-astea, am completat imediat informaţia: „acest calcul G nu ţine cont de aportul radiatiei solare şi nici de degajările de caldură datorate activitaţii umane sau ale echipamentelor existente în interior.

L-am lămurit beton! V-am zis că se insinuează găurile… Gata, fiţi atenţi, că dacă nu, pocnesc din degete!

(suna destul de ameninţător)

Calculul G este foarte important pentru a stabili încadrarea, din punct de vedere energetic, a apartamentului lor. Acest calcul trebuie verificat de un verificator atestat MDRAP pentru specialitatea It, optiunea E şi, apoi, ştampilat!

certificat-performanta-energetica

Ei bine, şi-au găsit chiriaşul şi, cum unii îşi găsesc naşu’ aşa,  al lor vrea să fie informat cu privire la cantitatea de energie consumată pe metrul pătrat/an. Cu alte cuvinte, dovezi despre eficienţă energetică, nenică!  De la A (clasa cea mai eficientă) la G! 

Dacă vi se pare că sunt un Dumnezeu al chestiilor astea tehnice, aflaţi că, în această istorisire nu sunt decât o babă, care a ascultat cu atenţie, mai dihai ca popa, confesiunile prietenului ei, la o mănăstire. Şi am purtat şi eu vorba. Doamne, iartă-mă! Până la Dumnezeu, te mănâncă igrasia. Şi, mai sunt nişte mâncători, da’ pe ăia, în pomelnicu’ următor…

Ce e de reţinut din povestea asta e că, pentru ierni liniştite există firme specializate!

Aşa-i că, citind clevetelile-mi (nu ştiu de ce, da’ băbia bisericoasă se ia!), acu puteţi să îmbătrâniţi liniştiţi?! Ştiţi că şi acolo e vorba de o gaură? Adânci… bătrâneţi…

Ce-i drept, când nu trece sania, nici drumu’ nu se croieşte!

Gura mea a zis, alunecoasă, acuma să ducă ce-am zis şi cu vântul mai departe, că, na, vântul  ajută când vrei să dai foc casei, dar te încurcă taman atunci când aprinzi o lumânare.


A Dvs clevetitoare ca o babă bisericoasă, concurentă la SuperBlog 2018, în proba cu numărul 13 (!) care s-a ouat mai întâi, ca să poată cotcodăci, întru astuparea unei găuri de informaţie pe care era posibil să o fi lăsat cineva neacoperită. La gaură mare, petic mare se cere!

Limbaj călâi (nici cald, nici rece) inspirat de vorbirea populară curentă, limbajul almanahe+restu(ri) de la alţii şi 0,3% din cea armeană.

Toate se termină bine când se termină în „ez”: avizez! Cu

logo_Avizez-300x251

Mi se pare numai mie sau textul ăsta are câteva… găuri?!

3T- TopTur Transport

In Donaţii on noiembrie 4, 2018 at 6:29 PM

transport marfă

Mai ţineţi minte 18 whels of steel? E singurul joc video care m-a cucerit într-atât de mult, încât nu mai aveam timp de nimic, fie zi, fie noapte. Ştiu că, pentru o fată, un joc cu autoutilitare transport marfă nu pare o îndeletnicire potrivită, fie ea virtuală, mai ales că aveam vreo 28 de ani, deci vorbim despre o (aproape) femeie în toată firea.

Însă şofatul virtual făcea ca realitatea să pară banală, iar tot ceea ce-mi doream era să conduc acele autoutilitare, zi şi noapte, să ajung cu ele la destinaţie cu bine, să respect programul de somn virtual (în detrimentul celui real), ca să nu produc accidente, să predau marfa transportată în cele mai bune condiţii şi astfel să-mi dezvolt o afacere prosperă.

Dacă marfa nu ajungea intactă, pierdeam bani! Dacă pierdeam bani, nu luam un camion mai performant, dacă nu aveam un camion mai performant, adio transport mărfuri speciale etc. Ca să dezvolţi o afacere, îţi trebuie acel foc interior care să te mâne s-o dezvolţi şi s-o extinzi, în ciuda întâmplărilor mai puţin favorabile, care, uneori, aproape că mă obligau să renunţ.

Nu ştiu să explic orele, multe la număr, pe care le petreceam în faţa calculatorului, cu simulatorul în sânge, dar, desigur, calculatorul te tâmpeşte e o explicaţie.

Pasiunea s-a luat la văr-miu, mai mic cu 5 ani decât mine, care s-a jucat el ce s-a jucat, da’ pe urmă a ieşit din casă, şi-a luat carnetul şi apoi şi-a făcut propria firmă de transport.

Astfel că, în timp ce el deţinea o singură maşină de transport, eu achiziţionasem vreo 10 camioane virtuale. Când şi-a luat un al doilea mijloc de transport, eu nu le mai ştiam numărul alor mele. În timp ce el se concentra pe nevoile reale ale clienţilor, eu mă concentram 3D să nu zgârii camionul şi, mai ales să parchez exemplar.

În timp ce eu mă concentram pe detalii artistice, vărul meu acorda atenţie detaliilor practice, constatate pe scaunul lui de şofer şi, totodată de administrator al afacerii. Mai ales pe buzunarul lui! Dar, na, eu sunt actriţă şi era firesc să îngheţ pasiunea în virtual şi s-o simulez într-atâta încât să pară reală pentru mine. Mai ales că o duceam binişor, în vreme ce afacerea vărului meu avea frânele prea bune, deşi îşi dădea toată silinţa să facă rost de noi clienţi.

Desigur, întâlnirile noastre erau la subiect, se întorcea şi el, din când în când, la pasiunea virtuală, mai ales că angajase şoferi, pentru că cineva trebuia să se ocupe şi cu treburile administrative ale firmei.

După câţiva ani a renunţat la camioane, apoi la firmă, fiindcă n-a întâlnit chiar cei mai buni parteneri de afaceri şi, ca un minus al afacerii, autoutilitarele nu erau monitorizate prin satelit, astfel că se întâmplau tot felul de pierderi, pe care nu le putea justifica în acte.

Bineînţeles, nu ştii niciodată cum ia naştere o anume pasiune şi ce o transformă în realitate, precum exemplar, într-un fel, vărul meu i-a găsit un sens în viaţa lui de zi cu zi, până când neîncrederea și neseriozitatea altora au condus, inevitabil, către „moartea pasiunii”.

Dar, în răstimpurile acelea, am  învăţat că, într-o afacere cu transporturi, orice minuţel e important şi că, dacă ieri am fost bună, azi trebuie să fiu şi mai şi. Apoi că, numai punctualitatea nu e de ajuns, marfa trebuie să ajungă în siguranţă, şofând cu responsabilitate, că trebuie să fii flexibil şi să te adaptezi oricăror condiţii sau situaţii şi să creezi oferte personalizate.

Desigur, în afara traiului meu virtual, am completat înţelegerea trăgând cu ochiul la experienţa reală a vărului meu şi am acumulat acele experienţe de parcă ar fi fost cu adevărat ale mele.

Am amintit de toate cele de mai sus, fiindcă acum, vreau să adaug poveştii mele, încă doi tineri, de numai 28 de ani, care după câţiva ani de muncă în Europa şi în afara ei au relansat o firmă de transporturi, activă din 2011, în urmă cu doi ani: 3T! TopTur Transport este o firmă de transport mărfuri generale, de la produse de mobilier, textile sau electro până la marfuri perisabile, sub controlul temperaturii.

Fie că e vorba de un transport urgent, un transport frigorific, un transport în regim termic controlat livrările la domiciliu şi, în general distribuţia de mărfuri NU sunt un joc virtual, ci un joc cât se poate de serios şi extrem de real, la care se adaugă drumurile patriei noastre şi alte impedimente pe care nu le poţi anticipa.

O afacere o deschizi repede, dar la fel de repede o şi închizi, dacă nu înţelegi şi nu intuieşti ce aşteptări au clienţii, dacă nu îi fidelizezi şi nu îi obligi să te ia în serios şi, am demonstrat deja cum se ajunge de la pasiune la faptă şi cum, câteodată e suficientă doar o scânteie care să o aprindă în aşa fel încât să-ţi schimbe cursul vieţii şi să-ţi aducă noi oportunităţi, dar tot aceeaşi scânteie poate să arunce la fel de uşor totul în aer.

Şoferii TopTur Transport sunt prezenţi zilnic pe rutele PH, BZ, DB, IF (si nu numai!), ajutând producatorii locali să livreze la timp, în condiţii optime, mărfurile lor către clienţi, atât în timpul săptămânii, cât şi în week-end.

Eu le urez succes în afacere şi cât mai multe uşi deschise fără „pile”, deşi, mentalităţile se dovedesc din ce în ce mai greu de îmblânzit în zilele noastre şi, afacerile sunt din ce în ce mai greu de gestionat şi, dacă au nevoie de vreun consultant virtual… glumesc! Sunt sigură că ştiu în ce s-au băgat şi că experimentul meu virtual, care nu avea efecte în realitatea imediată, ei îl simt şi resimt în cel mai mic detaliu, făcându-i să fie, din propria experienţă, ceea ce au ales să fie, adică profesionişti în domeniu. În afară de succes, le mai doresc rezinstenţă pe piaţa românească şi dezvoltare lină!

În prezent, firma livrează clienţilor HoReCa mărfurile necesare zi de zi, iar programul flexibil vine în întâmpinarea cerinţelor celor mai exigente ale partenerilor lor. Serviciile de transport mărfuri cu autoutilitare de 3,5 tone sunt monitorizare prin satelit şi nu necesită timpi de oprire şi staţionare, astfel că livrarea se face cu maximă rapiditate.

Dacă ai nevoie de un transportator rapid, ştii ce ai de făcut! Eu ţi i-am prezentat…

livrări la domiciliu


Aşa, ca o destăinuire comică a realităţii fiecăruia, vă mai povestesc încă una de-a mea: la 16 ani de-atunci, n-am încă carnet de conducere. #casăştiţi

Dar, parcă mi s-a făcut poftă scriind, să conduc din nou un camion.


Articolul face parte din campania „Donează MINIMUM 100 de euro pentru Radu Țuglea și îți promovăm afacerea pe blogurile noastre”

Mulţumim pentru sprijin!

 

 

 

Când bătrânul domn Poartăblugi Toatăviaţa…

In superblog2018 on noiembrie 1, 2018 at 11:48 PM

Când bătrânul domn Poartăblugi Toatăviaţa îşi dădu duhul, moştenitorul legal al averii deveni fiul său, pe numele său (dar nu întreg!) Vreaujeanşii Tăi. Soţie şi mamă, Încălţăminte de damă fugise în lume mai demult împreună cu fiul lor, într-un moment de impas, pe care bătrânul domn nu l-a putut depăşi, dar pe care nu e momentul să-l dezvăluim acum. În semn de regret, bătrânul îl numi unic moştenitor în testament pe fiul său.

Dar asta nu e tot, PoartăBlugi Toatăviaţa avu dorinţa de a încâlci căile, ştiute numai de el, către toate posesiunile lui lumeşti şi denimeşti şi, dacă veţi avea răbdare, veţi afla cum, în cele ce urmează.

În ce priveşte averea bătrânului domn, aceasta cunoscuse o extindere impresionantă, ce îngloba peste 300 branduri internaționale de top, produse 100% originale cu livrare rapidă (din stoc!) din 6 zări: Polonia, Cehia, Slovacia, Ucraina, Ungaria şi România, toate cu acces dintr-un loc secret, cu parolă: Answear.

În afară de Vreaujeanşii Tăi, familia bătrânului Poartăblugi Toatăviaţa mai era formată de încă 3 membri, şi ei rude de sânge: plângăciosul nepot NuamBlugi Deloc, mereu nemuţumita nepoată Amnumaiblugi Albaştri şi Vreaujeanşi Defirmă, mama lor şi soţia fratelui bătrânului, pe numele său Poartăblugi Şimort, decedat de curând, din pricina unei boli necruţătoare: reducerile de preţuri! Prezenţi, de asemenea, la deschiderea testamentului.

Încâlceala trona în testament încă de la începutul paragrafelor, încât la auzul celor citite, întreaga familie se bucură că a scăpat de singurul capriciu al bătrânului lăsat cu limbă de moarte, aparent uşor de îndeplinit.

Pentru a înţelege în ce situaţie denimată se afla, în acel moment, tânărul nostru domn Vreaujeanşii Tăi, pus la grea încercare, va trebui să dăm citire testamentului cu glas tare.

Testament

Întâiul pas:

În următoarea seară după ce-mi dau duhul, măi copile, tu trebuie să pleci, hoinar cu misiune, 7 zile! Dar nu oricum, ci ţine minte bine: blugi de bărbaţi tu-alege numai o pereche să îmbraci!

Prinde-te singur ce-asortări poţi face, şapte!

Pasul secund:

De-ntâiul pas l-ai chibzuit şi înţeles, sacoul de bărbaţi cu gust şi eleganţă din garderoba-mi variată ai ales. Acuma, ce-ţi rămâne de făcut e să alcătuieşti 6 ţinute potrivite pentru fiece ţinut. Plus încă una, dar cu-aceea ce-i, îţi voi destăinui în pasul trei!

Ai grijă, de nu ai ales cu cap, pierzi tot ce-i de la şale-n jos şi-al tău dulap pe veşnicie golit de jeanşi de calitate îţi va fi! Dar eu socot că a le potrivi perfect tu ştii a nimeri!

Pasul trei:

Tinere domn, de n-ai fugit până acum, speriat de provocarea ce-ţi propun, iat-un indiciu, ia-l de bun: nu face-un pas pân’ ce nu-ncalţi acele ghete de bărbaţi ce n-ai voit a le-ncălţa cândva, de te-a luat de lângă mine, pentru totdeauna, mama ta. 

Nu pierde calea ce ţi-am dat, că nu-i momentu’ acum! Tu joacă-ţi cartea bine şi… pa pa, drum bun!

– Ce-aveţi de gând a face, domnul meu?

Întrebarea veni răscolitoare-n mintea şi, mai ales corpul lui Vreaujeanşii Tăi, de la avocatul Alege Answear, care terminând de dat citire vrerilor bătrânului domn îşi frecă cu nerăbdare mâinile.

– Aveţi intenţia a vă supune unei astfel de aşteptări… nefireşti?

Desigur, intenţia avocatului era de a-l descuraja pe tânărul nostru domn, fiindcă aşa scria în pasul 4 al testamentului, un pas pe care îl păstrase însă, în citire, numai pentru sine, la porunca bătrânului domn.

– Merg mai departe!

Tânărul nostru hotărî să se supună, înţelesese că nu avea altceva de făcut decât să plece imediat, înţelesese şi unde, fiindcă ştia ce moştenise, cu o mică excepţie: la pasul 3, bătrânul domn nu îi zisese de ce e musai să aleagă 7 ţinute, dacă erau numai 6 ţinuturi, deşi la pasul doi, în testament era precizat că va afla în pasul trei.

– Merg mai departe!

Tânărul ghici că mai e un pas.

– Felicitări, testamentul mai cuprinde un pas, ultimul. Cum aţi hotărât să mergeţi mai departe, acest din urmă pas e cel mai important ca să duceţi totul la bun sfârşit!

Avocatul dădu citire pasului următor, un secret pentru voi, de aceea nu o să-l auziţi. Dar, mai pe la sfârşitul istoriei noastre îl veţi subînţelege cu siguranţă!

Vă reamintim că, tânărul nostru, având acea singură pereche de blugi la dispoziţie, era obligat să alcătuiască 7 ţinute complete, pentru fiecare zi a săptămânii. De unde aţi putea trage concluzia greşită că ele trebuiau alese în pas cu moda de moment a fiecăruia dintre cele 6 ţinuturi enumerate mai sus.

Aşa ar gândi un detectiv bun! Însă, deşi nu mai locuiseră împreună de multă vreme, îşi cunoştea tatăl şi, ceea ce a intuit de îndată tânărul nostru, fiind mai isteţ decât un detectiv bun, e că o pereche de blugi merge asortată cu absolut orice, în orice situaţie. Astfel, de fapt, nefireştile cereri ale bătrânului domn deveniră o sarcină extrem de uşoară.

Bine-bine, o să ne spuneţi, dar sunt numai 6 ţări, a şaptea unde-i?! Dacă aveţi răbdare, acesta e secretul pasului 5. Acum, însă, urmăriţi cu atenţie ceea ce urmează!  Aşadar, ceea ce îl desparte pe tânărul nostru de intrarea în posesie sunt, în

(5 Paşi), 6 ţinuturi şi 7 ţinute!

Fiindcă nu aţi fi crezut că s-a descurcat, dacă nu vedeaţi, dar şi pentru a-l convinge pe avocat că merită să fie moştenitorul unic, l-am fotografiat pe tânărul Vreaujeanşii Tăi, îmbrăcat în ţinutele alese, construite toate în jurul unei singure piese vestimentare: o perechi de jeanşi negri Medicine.

Ilustrările vor fi însoţite şi de câteva indicii, ca să vă dumiriţi mai bine. Cum bătrânul domn muri duminică, săptămâna începu ca una normală. Cu Luni! În rest rămase la fel de anormală…

1.Luni, Ungaria: hanorac, tricou.

 

2.Marţi, Slovacia: cămaşă-n carouri, tricou.

 

3. Miercuri, Cehia: sacou vesel, geacă de blugi, o eşarfă, adidaşi coloraţi, ochelari de soare.

 

4. Joi, Polonia:  geacă de piele lucioasă, un tricou colorat, o eşarfă, ochelari de soare.

 

5. Vineri,… :  alură de detectiv, geacă roşie, bluză la fel, pălărie… Nimeni să nu te ştie!

 

6. Ucraina, Sâmbătă; tricou, patişti, ochelari de soare, şapcă-n carouri.

 

7.  Duminică, România: bască neagră, cămaşă roşie.

 

Ştiu că aţi observat ţinuta de vineri a lui Vreaujeanşii Tăi şi că nu scrie unde anume s-a aventurat.

La pasul 5 al testamentului era prevăzută o  abatere,  o zi în care putea fi oriunde, în afara celor 6 ţări obligatorii.

Ceea ce îl deosebea pe acest tânăr de alţii de vârsta lui însă, era o particularitate şi, anume… Îi plăcea culoarea roz şi… numele său întreg era Vreaujeanşii Tăi Porttocuri

 

Şi… îi plăcea să meargă la pescuit! (ce-aţi crezut?!)

45141396_262959064365241_2591111391234490368_n

Nu ştim exact ce s-a mai întâmplat cu celelalte trei rude ale tinerei tânărărului domn, dar putem garanta că el îşi va ajuta neamurile, deoarece e o fire… sensibilă. Fiindcă, tânărul Vreaujeanşii Tăi Porttocuri e balerin, deci, fire de artist.

Fotografiile sunt grăitoare, le puteţi interpreta voi în fel (stil) şi chip (expresie), fiţi inspiraţi, aşa cum VreauJeanşii tăi a fost! Oricare dintre ţinutele sale se potrivesc stărilor lui în această călătorie.  Desigur, el nu a avut altă treabă  de făcut, decât să înţeleagă şi să cuprindă întreaga moştenire, având la dispoziţie cât mai puţine lucruri şi o singură pereche de blugi de calitate answear.ro.

Atunci când a ales ca jeanşii să fie negri, s-a gândit că negrul e o culoare suferitoare şi, cum urma să fie îmbrăcat 7 zile cu aceeaşi pereche de pantaloni…

Acum, încheiem această istorisire, revenind în timpurile noastre, mai ocupaţi cu job-uri care mai de care mai SSS (solicitante, stresante, serioase). Nu înainte să vă îndemnăm să descoperiţi singuri-singurei de unde începe săptămâna voastră şi cum v-aţi îmbrăca dacă aşa, din senin, aţi… (ştim ce-aţi crezut că o să zicem, dar aşa moşteniri vin mai greu!)…

… dacă aţi rămâne doar cu o pereche de blugi în şifonier.

O provocare, marca
img_0263


SuperBlog 2018, Proba nr.12

DOMAZela Alma Nahe(r). Scurt istoric (Creadiv) lung

In Rece-n zi e, superblog2018 on octombrie 30, 2018 at 4:49 PM

 

domaz_logo_tag_line_color_1535750041-300x300

Introduc… ere în almanahe

Să zicem că eu, Alma Nahe(r) acum, dar almanahe mai demult, posedând (un) cap cu cuc  pe umeri, m-am sculat (din pat!) acum zece ani cu gândul că aş putea să alcătuiesc, de la A la Z, un top o sută cu ce sare, cu ce fuge şi cu ce păcăleşte, pe lumea asta şi, ăsta a fost întâiul pas de blogăr.

Blogăr, nu blogger! Ca să fii blogăr, n-ai nevoie decât de subiecte gen coffe, tea, me(?), nu trebuie să fii Y, trebuie să fii doar TU şi nestăvilitele infiltrări întru descoperirea şi dezgolirea sinelui.

În timp ce, ca să fii blogger, îţi trebuie ceva mai multe! Ca de exemplu, să ai cunoştinţe SEO şi să pricepi, Olimpie, că 100 de link-uri într-un articol sunt sinucidere curată! Da, exact, topul conţinea şi link sub fiece exemplificare. Desigur, atunci nu ştiam ce e acela un domeniu şi cum m-ar afecta munca în zadar şi, mai ales, dărnicia-mi.

A almanahi

Nu mai ştiu dacă am anunţat pe cineva că mi-a plăcut cum a stâlcit Marean Vanghelie (care este) pluralul de la „almanah„, dar am scris un fel de comunicat că m-am lansat pe „piaţă” cu „almanahe” şi că, în ciuda numelui ales, voi rămâne în expresie – eu fiind şi actriţă/regizor/scenograf/etc – şi în scriere, de-acum înainte. Odată cu numele blogului, a apărut şi verbul ” a almanahi”, responsabil cu stilul literar al blogului. Povară grea!

Tema blogului

Aspectul blogului a fost destul de simplu de ales şi aşa a rămas de atunci. Statornicie, nu glumă! Am ales un șablon clasic, un design de tip revistă, pentru un stil simplu, cu caractere aldine, care îmbie la „răsfoit”. El deschide pagina oficială afişând integral ultimele trei articole.

Identitatea site-ului: „Să se ducă la muncă, ca să nu mai citească şi ei nişte almanahe!” Desigur, aproape-vorbele care au însoţit gafa „primarelui pă persoană fizică, care este”. În varianta originală el se pronunţa pentru cititrea „almanahelor”. Eu, jucăuşă, am procedat diferit!

Tema centrală: Am furat (fără drepturi de autor) cuvântul „almanahe” ca pe o provocare întru scriere creativă. Textele mele s-au aşternut ca un gest de mângâiere pentru mine mai întâi, abia apoi întru atingerea sufletească şi apropierea altora de cuvânt, în general. Acest gând a rămas ferm.

Din instinct, am hotărât că voi publica un articol pe zi, ca şi cum scrisul ar fi o slujbă religioasă săvârşită la anumite ore din zi. Aiurea! Zilele s-au transformat mai mult în nopţi, în care comunicam naher*, iar scrierile-mi erau un soi de urban dream, emiţând diferite stări de beatitudine în care se regăsea Alma**, în feluritele ei stagii de dezumflare (vezi unul dintre ele: ultima bulă desumflată de pană albastră)

RezultatulTradiţii ritmate ale unui megafon demodat care bâzâie, adică destul de clasica răzbunare din dragoste: cuvinte cu ţintă.

Era Hinterland 

O vreme, am codificat scrierea, ca să priceapă numai el şi astfel, „almanahe” a devenit un fel de jurnal de gherilă pe poziţie, unde mă jucam de-a păpuşa rea, la, la, la, la. Ceva obscur, oricum, gânduri de midinetă care transformaseră spaţiul ăsta alb (nu pur!) în Hinterland.

Nu-mi plăcea prea tare ce scriam, pentru că era ce trăiam cu intensitate, dar m-a consolat gândul că e posibil să am piraţi în gene şi de-asta sunt eu atât de războinică. De altfel, până să-mi dezvălui identitatea, cititorii credeau că, în spatele „almanahe”-ului se ascunde un bărbat. Posibil că scriam ca unul. O vreme chiar mi-a plăcut asta, fiindcă nu-i aşa (?), bărbaţii scriu mai bine decât femeile! Sunt ironică!

În această eră s-a manifestat puternic curentul literar nunualmanaheist (ca o ironie la cel dadaist): doamna, iei sămânţă?Umma, Che Ghevara, eu, tu şi Tamara. NU vreţi să citiţi! Mă înfăţişam în scris precum visam noaptea, adică imaginaţi-vă o grămadă de cufere cu pălării care uruie de-a lungul străzilor! Ceea ce m-a făcut să mă întreb atunci (şi încă mă mai întreb): a câta parte dintr-un om e partea serioasă şi a câta parte e glumă?

Era Narragonia

Hinterland s-a transformat destul de repede în Narragonia, pentru că atunci când n-am racord cu mine însămi, provoc adverbe. Torenţiale. Devin dependentă de timp, de loc, de mod, de căscat (şi fără „s”!) molipsitor.

Cu azi ţi-am ghicit în cafea însă, am marcat o perioadă almanahe porn. Una scurtă, slavă Domnului (blogărilor de aiurea şi de pretutindeni)! Deşi, în această perioadă, fanul meu înfocat era Vlad Craioveanu (smart FM) şi de la el m-am şi ales cu o poreclă provizorie „almanahe porn de pension”. Nu limbajul „deocheat” mi-a adus acest cititor, ci francheţea cu care le spuneam lucrurilor pe nume. Ca să nu fiu raportată, totuşi, asta e perioada în care am adăugat un avertisment înainte de deschiderea blocului: atenţie, mature content! Desigur, asta mi-a adus şi mai mult trafic! Pare o şmecherie, dar literatura poate fi foarte obraznică!

Îmediat ce am pus avertismentul, am scris prima mea piesă de teatru, Sperietoare, pe care am şi pus-o în scenă de vreo două ori de-atunci, un mic monolog schizofrenic. Un spectacol naiv, dar plin de subtilitate.

afiş

Afişul a reprezentat prima mea colaborare cu un alt blogăr, un arhitect al cuvintelor, dar şi un arhitect de-adevăratelea. Un arhitect misterios, pe care l-am cunoscut şi în real şi căruia am să-i respect dreptul de a rămâne la fel de misterios. De altfel, era o modă pe-atunci să fii misterios şi doar cuvintele să te trădeze. Azi e invers!

Nezână cum îs, am recidivat (şi-n scris, şi-n afara lui!) şi… după teatru, merge o Tentativă de a-l înhăma pe altul la curu’ (scuzați!) tău până la adânci bătrâneţi. Tehnică femeiască; aşa a luat naştere seria Ciné maun foileton în 7 părţi în care mă transformasem într-o muiere cu gâtul sucit, proprietară de pitic. Un stil interesant, trăierist, duduiau tastele când scriam. Aşa s-a dus 2008! Învârtindu-se!…

Era Rubicondia

Soldat-frunză la datorie, anotimpurile de blogăr au trecut lent, fără să se întâmple ceva memorabil, cuvintelemi deveneau şi mai valize decât erau, o medicaţie transcedentală în esenţă, un dar al naturii mele poetice, dar şi un soi de pi-lu-le (pentru mic dejun). Desigur, nu orice ponei creşte să fie un Pegas!

Până într-o bună zi, când Marean, naşu‘ blogului meu, a dat-o iar în bară şi a întrebat, deloc retoric: Cine-s ăştia, Depeche Mode? O revistă cunoscută a fost pe fază, speculând momentul şi a organizat un concurs, în care, printr-un articol scris, trebuia să îi explicăm lui Marean ce şi cum. Premiul: un bilet la concertul binecunoscutei formaţii! Pe care l-am câştigat. Ăsta a fost primul meu câştig de când scriam şi, evident, primul meu gând a fost „gata, de-acu o să trăiesc din bloghing!” Par fum!

În estuarul unei vineri pierdute în melancolie s-a anulat concertul – se îmbolnăvise Dave, solistul -, aşa că am început eu să lălăi, pe-aiurea şi prin băi, Cuándo Limpia El Humopână când Olimpia (adicătelea eu) a devenit o poliester bride dansând fado la umbra salciei. Scriam dezinteresată material şi, cumva, fără să mai visez măcar că voi câştiga ceva vreodată din scris. Pe cont propriu!

E un discurs luuung asupra metodei pe cont propriu, nu intru acum în detalii, dar nu neg că eram interesată că alți bloggeri câştigau de pe urma scrierilor lor, pen’ că se arătau „moşieri„. Şi, fiindcă singurul meu câştig era să număr bezele şi alte cu(r)vinte (sute de oameni îmi călcau pragul), am încheiat 2009 cu destulă melancolie şi… hai, la mulţi oameni! Mai multe în…

2010 a însemnat pentru almanahe o perioadă gri. Am scris numai o depeşă (sechelele!) către Dumnezeu care începea aşa: Stimate domnule Dumnezeu… Nu îmi amintesc de ce, dar uitasem complet de blog sau eram pe cu totul alte frecvenţe. Probabil că studiam cum să „locuiesc” pe Facebook.

Era Oblo(n)mov

2011 m-a găsit Emo(ti)cocoană, nevoie mare! În fix acelaşi loc unde rămăsesem, în Ro-mânia, dar norocoasă că pot „circula” oriunde-n lume, prin intermediul blogului, cu bunăvoinţa lui Mark Z.

Am exersat la Pianina din str. Lunii, foaie (d’almanahe) verde roz(marin), când za(ha)rază, când unduindu-mă în dansuri planetare. Perioada Oblo(n)mov s-a învârtit în jurul a două întrebări (curente):

  1. Oare poţi dansa pe fondul scârţâitor al unei uşi neunse? 
  2. “Întâlnirile” propriului sine cu văzDUHul ar trebui să rămână mute?

Răspunsurile nu le cunosc nici acum, dar e un timp optim pentru toate.

Observând eu că blogul meu devine din EU,  eu şi un ecran verde în loc de TU, un manifest, o mişcare de rezistenţă (feminină), mi-am înăbuşit pornirile şi am mai scris două piese de teatru: Păpuşa (şi pe aceasta am pus-o în scenă ulterior, în 2014) şi Sărbătoare la Viflaim (care-şi aşteaptă, cuminte, rândul).

Pe urmă, am încărcat pe „bandcamp” (un site cu band-uri) vreo 10 piese (muzicale), în totalitate compuse de mine, pe versuri „almanahe”, normal! Artistă, deh!

În acest moment al istorisirii, ne aflăm aproape de începutul unei noi ere, mai gălăgioase. Asta după ce Dior şi Rubberneckin’, baby au răsunat, acompaniată fiind de chitara unui amic, şi-n casele vecinilor mei. Pereţi subţiri, na! Cred că nu i-a deranjat, nu mi-au zis nici că le-a plăcut ce auzeau vreodată. Ce-i drept, cuvântul „perete” are azi atâtea conotaţii.

Era PINguiţI

Începutul (decembrie 2011) marchează anul de graţie 2012. Cred că a fost cel mai bogat an în scrieri şi activităţi care au derivat din faptul că aveam blog. În ciuda numelui ei, epoca asta a fost una poetică, poate cea mai prolifică pentru scrierile mele. Desigur, dincolo de poetică (şi arsurile ei), am descoperit ping-urile şi la ce NU folosesc ele.  Am învățat şi un termen nou: link-ping (schimb de link-uri, adică). Aşa am înţeles că există şi un troc blogăristic. Eram în direcţia bună, căci şi în lumea asta, ce-a fost mai întâi?!

Aceasta e perioada în care am adăugat, în blogroll, cam tot ce citeam şi-mi plăcea, constant, dar şi maculatură. Totodată am priceput ce înseamnă page rank! Eu aveam 4 şi nu aveam cunoştinţe de optimizare, dar avea grijă, cred, wordpress de asta. La un moment dat, s-a zvonit că Google recalculează PR şi că, ar fi bine să curăţam textele de link-uri şi, mai ales să ştergem blogroll-ul. Eu nu am făcut-o, nu mă sperii aşa uşor! Zvonul s-a dovedit ca fiind adevărat.

Atât cei care au şters, cât şi eu, am luat-o de la ZERO. Acum a revenit la 4. Semn de stabilitate şi ăsta?!

Astfel, mai un cântec azi, mai o invocare mâine, prin Valea lui Ştiu, privind în OgLIndă, acestor zileale acestei ere fructuoase, le atribui multe nopţi nedormite, căci am descoperit o comunitate prielnică scrierilor mele, deci noi oportunităţi.

Clubul Psi

e o subramură a erei de mai sus. Pe scurt, se lansau două concursuri pe săptămână, de scriere creativă. În primul, psi, coordonatoarea jocului (Camelia Sima) lansa 12 cuvinte cheie, iar noi construiam cu ajutorul lor un text. O „tehnică” pe care am folosit-o chiar acum, în rânduirea acestui articol, integrând titluri ale articolelor mele, scrise de-a lungul timpurilor ăstora, blogăristice, în semn de elogiu, dar mai ales cu chef de joacă. Cel de-al doilea concurs lansa o temă unică, astfel că articolele noastre purtau acelaşi nume, conţinutul făcând diferenţa.

Cred că cel de-al doilea joc l-a înnebunit pe Musiu Google. Pe mine, în schimb, m-a făcut să înţeleg ce înseamnă în bloghing conţinut de calitate. În bloghing, da, căci în blogging acest aspect încă creează confuzie.

Dacă până atunci stăteam pe un peron (pe margine, în mijloc), atunci am învăţat ce înseamnă deadline. Căci înscriam link-urile către articole într-un tabel, care se închidea automat când expira timpul de înscriere. La rându-ne, la sfârşitul articolului, adăugam blogurile înscrise cu link-uri do-fallow. Din nou, prea multe link-uri, dar ce ştiam eu în acea eră?!

Tot atunci am descoperit, că prea multă linişte nu ai cum să ai, dacă vrei un blog activ. Pe urmă, că am un  purice-n ureche care caută, aparent indiferent, locuţiuniabrevieri, acolade prielnice şi că, timpuind aşa, un om simte din plin alchimia sensului de a scrie şi pentru alţii. Cu aceeaşi măsură.

Solunară, într-una dintre nopţi, l-am prins pe Dum(nezeu) fumând, undeva, între lumi (cea reală şi cea blogăristică) şi astfel s-a născut ideea unei coperte cu numele ăsta, un volum de poezie, care încă şade la dospit. Nu e pregătit să vadă tiparele încă! Sau nu sunt eu. Totuşi, 10 poezii au fost publicate, fizic, în două diferite volume colective.

Ca pe un pistruiat albastru, Când piticii din cotMi-am îmbătat cafeaua, Astronautul din tălpi au pus bazele unui Dicţionar de mişcare, un posibil titlu pentru un al doilea volum de poezie. Şi acesta are tot soarta celui de dinainte. #casăştiţi

loldilal

Un exemplu că se poate să vrei mai mult de la tine e Floarea de loldilal(o carte). Ea a fost primul produs finit (al altuia, evident!) ce s-a lansat în toiul activităţii literare a Clubului Psi şi astfel s-a întâmplat şi întâlnirea în real cu traducătoarea şi scriitoarea Ana-Veronica Mircea. Locuiam în acelaşi oraş, dar dacă nu aş fi avut blog, n-aş fi cunoscut acele vibraţii speciale pe care le transmit scrierile ei, precum şi omul din spatele cuvintelor.

De altfel, peste câteva zile, pe 10 noiembrie, mai exact, merg la lansarea noii sale cărţi sf: „Între lumi”.

Blank Book

Era Hopelandică (bleul copertei e inspiraţional)

Un nou curent m-a tras… Pardon! Era hopelandică e un orizont subiacent tuturor erelor de până atunci. Mişcarea literaLă  a clubului PSi se mai domolise şi ea niţel, deşi comentatorii treceau pe sub porţi, dar asta pentru că acest club era, aparent, un cuib de pace.

Pe dedesubt însă, câţiva dintre membri prezentau o sensibilitate inadecvată pentru verde în faţă şi atunci comentariile s-au mai împuţinat, zilele săptămânii noastre şi ele, aşa încât un impas a devenit inerent. El s-a petrecut odată cu împrăştierea câtorva dintre noi înspre zona de publicitate scrisă.

Clubul psi nu mai există azi, dar mi-au rămas şi acum în minte 2 articole care au scris istorie în club, Lăptăreasa şi Poeta care voia pe Marte.

Era Superblog

2012-2018

Cum n-am plecat pe Marte, cu SuperBlog am dat de gustul (dulce!) de a scrie pe bani (uneori bunicei!) advertoriale creative. Articolul de înscriere la Ediţia din 2012 a fost În fiece zi m-aş uita după tine ca într-un meniu, cumva o premoniţie că vom mai petrece mult timp împreună eu şi SuperBlog ăsta.

Deşi nu suntem cei mai buni prieteni din cauză că, uneori, brief-ul probei cere una şi se premiază alta, întâlnirea cu el a stins prietenii vechi şi a încins altele noi şi încă aprinde… NU ştiu exact ce aprinde, dar ştiu cum! De aceea am învaţat să argumentez susţinut o poziţie (avem dreptul la 3 contestaţii)! 🙂

Cert e că pentru SuperBlog am ajuns să amân scrieri în clubul Psi, chiar repetiţii la teatru sau alte momente importante din viaţa mea reală şi nu o spun acum numai aşa, că împlineşte 10 ani şi trebuie să audă pe lângă „la mulţi ani!”, cuvinte numai lapte şi miere. Acest concurs m-a inspirat să transform „almanahe” în „Alma Nahe(r). R-ul s-a alipit din dorinţa de a avertiza eventualii cititori de almanahe că vor găsi texte-reclamă scrisă şi aici.

Totodată, Alma Nahe(r) mi s-a părut un pseudonim literar interesant şi atrăgător!

La SuperBlog am ocupat până în prezent de două ori locul 2, unul într-o ediţie de primăvară (scurtă), altul într-o ediţie de toamnă (lungă), dintre care, o dată la distanţă de doar 1 punct de locul I. Spre bucuria mea, fiindcă câştigarea locului I  îţi aduce retragerea (la pensie) şi eu vreau să mă mai joc. Am câştigat zeci de premii, mai mult sau mai puțin semnificative, dar dincolo de ele am mai câştigat ceva… Cu mult mai important!

În prezent, sunt cel mai vechi concurent activ, iar Daniela Havarneanu cred că e a doua, după mine, ca vechime.

carte

Era Despre

Coperta nu e ce pare, e doar un exerciţiu de imagine, pe care mi l-a executat Daniela H (spicuiri.ro), superblogăriţă şi ea, pentru un articol înscris în concurs în Ediţia 2016. În care era şi ea concurentă. Un articol câştigător: Menajeria mea de sticlă.

Menajeria mea de sticlă e blogul meu, unde, între timp, am încercat să devin blogger, cu toate aspectele pe care le presupune activitatea asta.

Scriind articolul ăsta, mi-am dat seama că blogului meu îi lipseşte butonul despre. În afara faptului că îi lipseşte un domeniu, din comoditatea-mi. Îmi lipsesc mai multe „despre”-uri, de fapt, şi de-aceea o să le includ în acest capitol. Chiar de par fără nicio legătură, vă asigur că au!

Eu am ales wordpress instinctual, nu mi l-a recomandat nimeni cu căldură, dar ştiu că atunci când am ajuns să construiesc o menajerie, aici, încă încurcam (deşi am dicţie, că-s actriţă) „bloc” cu „blog”. Umma Gumma (o prietenă şi în real şi subiect mai sus, într-unul dintre titluri)) mi-a îndrumat primii paşi tehnici, iar Madi, o prietenă bună, m-a încurajat să îmi deschid un blog, fiindcă considera ea că era un păcat că-mi irosesc talentul de a scrie împărtăşindu-l doar cu un grup limitat de admiratori.

Ca o supriză pentru unii dintre voi, eu am domeniu, din 2015, de la ROTLD, partener Domaz, alma-naher.ro, negăzduit încă de nimeni, fiindcă încă mă tem să zbor de-aici, unde n-am prea multe griji, se vedeeee!?

Expiră în 2020, sper că până atunci să-mi fac curaj! Dacă nu, voi avea nevoie de o prelungire a domeniului de la Domaz, fiind  registrar autorizat ROTLD.  Domaz.ro este un serviciu CREADIV!

domaz

 

Domeniul care mă face moşiereasă, dar încă în plutire, mi l-a făcut cadou Daniela, în 2015. Motivul e unul cât se poate de intuitiv: îi plăceau articolele mele înscrise în concursul SB şi, s-a gândit să mă premieze ea în acea ediție, când m-am clasat pe locul XI, cred. Un motiv intuitiv, cum ziceam, dar pe care nu l-ar face oricine.

Credeţi că s-a potolit?! În focurile ediţiilor următoare a sensibilizat-o Aspiratoare.Desigur, un titlu dual, tipic almanahesc. Nu am aspirat să câştig aspiratorul pus drept premiu în joc, dar Daniela s-a gândit că poate să mă premieze ea pe mine: cu acelaşi model pe care l-au pus sponsorii respectivi la bătaie, în lupta creativă.

Dintre toţi, Daniela e premiul meu SuperBlog cel mai preţios, fiindcă ea e cel mai altruist şi mai bogat sufleteşte om pe care l-am întâlnit în online. Nu sunt singura care a observat asta, sunt destui care au sesizat (şi au simţit!) filantropia-i, pe care n-o afişează vădit. Am ţinut să spun toate astea, chiar dacă pentru dezvăluirile astea o să plătesc!

Sunt „despre”-uri şi „despre”-uri, dar ale mele (ca-s ale mele) sunt cu fior şi ar merita un locuşor numai al lor. Pentru mai multă stabilitate online.

Închei-ere

Alma Nahe(r) e perceput(ă) mai material(ă) acum. De altfel, chiar azi mi s-a zis că sunt o corporatistă a creativităţii (într-un răspuns la o contestaţie, la care am primit puncte înapoi, da!) Cred că sunt, dacă asta înseamnă ce am înţeles eu.

Dar spiritul e, în esență acelaşi, dovadă cel mai proaspăt titlu (de advertorial): Însemnări pe manşetă. Manşeta e a  Dum(nezeului) meu. Deşi, Dum e poet. Un poet cu manşete, ştiu, nu e ceva obişnuit. Dar, cu siguranţă e diferit! Şi un picuţ corporatist! 🙂 Pentru voi, care aţi suportat lungimea textului domazelei de mine, un poem publicat. Publicat fizic!

ştiu că tu m-ai suna chiar la sfârşitul lumii,
ca un copil adormit în iarbă,
când de-acum toate se vor fi spus,
se vor fi şoptit,
se vor fi bârfit,
se vor fi zbierat,
zero gravitate,
zero gravitaţie
şi chiar şi-atunci n-ai şti de unde să începi,
poate c-un steag alb…

deşi, ce va fi acolo e încă aici, ca şi înainte,
fir direct,
poate o nouă tehnologie.

tu doar măsoară momentul,
prinde-l,
nu renunţa la temperapent,
oricum  vin eu după tine, ca într-un basm cu zmei,
nu-mi scrie înapoi,
fii cu mine fără să ştiu,
iar dacă am să te sun vreodată
nu-mi închide.

în locul tonului ocupat
pune un papagal,
care să repete la infinit:

tu, singura mea!
tu, singura mea!
tu, singura mea!…

Cum nici „rece-n-zi e” nu e tocmai o recenzie, în Alma Nahe(r)-ul meu, am vrut să mă istoriesc aşa cum sunt, fără cenzură.

De 10 ani, blogul ăsta a devenit CV-ul meu şi, mă gândesc că nu e întâmplător că, scriind pentru câte o firmă, descoperi, în cuvintele tale prin gândurile altora, unde s-a oprit lumea sau încotro s-a pornit ea…


*naher, în limba germană înseamnă „lângă”; în construcţie, a se citi „pe lângă”

*alma, în limba spaniolă înseamnă „suflet”!

Notă: Pentru a urmări uşor titlurile inserate, aparţinând blogului meu, am ales să le subliniez înverzindu-le  (am împrumutat conceptul logo-ului domaz), căci deşi le-am marcat cu italice, se pierdeau printre altele, „încondeiate” la fel.

 


SuperBlog 2018, Proba nr.11