alma nahe

Aorea

In Cartea în care se fluieră on Mai 12, 2017 at 12:54 PM

Când merg în urma cuvintelor, îmi suflec mânecile şi separ sufletul sălbatic de cel domesticit. Oamenii evită mâna din cuvânt, de parcă întreg conţinutul lor e în piept. Atunci eu le împodobesc gândul şi le spun că nu pâinea e cea care va hrăni totdeauna.

Când merg în spatele cuvintelor, stelele au vârfuri sublime, iar bogăţia soarelui, pe care o împart, e voluntară. Chiar dacă ne încălzim în mai multe feluri, răceala e şi ea la fel de umană.

Când merg printre cuvinte, nu scad şi nici nu adun, mai mult înmulţesc şi pe urmă împart. La urma urmei nu suntem altceva decât pene de împrumut şi suntem datori să înapoiem câte un cuvânt.

Când sunt cuvântul, pot privi acolo unde am mai rămas de privit, dezlipind pământul de cer. Aorea, ştiind care e soarele real , în apus, reflectându-se în ape.

În faţa unui cuvânt, pierzi! Zboară atât de jos, încât poţi atinge zvâcnitor unduirile ce dispar şi de aceea astăzi, nu! Ieri cere o pregătire cel puţin la fel de corespunzătoare…

Anunțuri

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: