Omul flămând şi pisi… cărările lui în pandemie

LocoProlog

Într-o bună dimineaţă (bună?!), într-o nu ştiu care viaţă, într-o nu ştiu care casă… ei, nu ştiu?! Acum o lună, fix pe 13 martie a început totul. Pentru mine! Pentru alţii a început 3 zile mai târziu şi totul ne-a izbit ca o LOCO… motivă.

Şi, grătarul?! Rămâne… pe altă dată. Se vede treaba (încă nu se vede, da’ o să se vadă!) că azi nu a fost să fie, fir-ar ea de viaţă!

Ca să se vadă, trebuie să deschid noi cărări.

Demenţiale!

Jurnal fooduristic în pandemie

Ce obicei prost am! Să vorbesc singură…

În fine, de aceea sunt jurnalele, ca să nu pari mai loco decât eşti. Oricum, vă avertizez că nimic din strălucirea destinului ce mi-a fost rezervat nu se vede nici azi, nu se vedea nici ieri şi nici mâine.

Cum să vă spun, eu sunt genul ăla de om care poartă un văl de nesiguranţă în general (actor independent, deh!). Din acest motiv evit să mă uit prea departe în viitor şi zăbovesc, cât timp mă lasă realitatea, mai mult în reverii. Mă înşfacă de-acolo doar foamea.

Dacă îmi amintesc că îmi e foame…

Şi fac asta şi pe timp de pandemie, şi în lipsa ei!

Bau!… Ăşa începe foamea mea: cu o sperietură. Atunci mă scarpin în creştetul capului şi îmi vine să pălmuiesc frigiderul din 5 în 5… secunde.

Nu mă agresa, nu mă agresa, îţi dau tot ce am!… (tot eu joc și rolul lui)

Şi-mi dă!

Da’ nu că s-ar justifica toate ratele la el!

Mulţumesc, drăguţă, las că mă descurc eu! 

După ce îi mulţumesc frigiderului, mă apucă o răceală în zona sacrală şi-mi amintesc, brusc, două dintre haştagurile curente: #staiacasa (suntem) #AlaturiDeTine şi, îmi mai amintesc şi că l-am dorit mult. Ce mult l-am mai dorit!

 

Pauză, că mă străfulgeră pe loc, acum, microunda paternităţii ideilor gastronomice. Niciodată cea a maternităţii, că atunci ar învăţa şi mâinile mele efortul de a găti! Sau de a merge mult pentru a găti. Dar, de ce să găteşti, când poţi învăţa de la pisică-ta cum să nu mori de foame, exemplar!?

 

Cu alte cuvinte, efortul depus pe o cale (ocale?! Nu-mi place alipirea asta, deşi am încă un blog cu numele ăsta, dacă vă vine a crede şi e un blog de călătorii)… Reiau!

Efortul depus pe o cărare ar trebui să se compenseze pe celelalte, da’ în aşa fel încât să nu crăpi înainte să vină răsplata! O vorbă înțeleaptă, cu care sper că v-am încărcat.

Dar acum mergem pe altă filieră, mai puțin filosofică.

 

Jurnalul locosmartphoneului

 

Dacă smartphone(i)ul meu (aşa îl alint eu!) ar avea voinţă proprie, v-ar arăta mai multe, da’ l-am cenzurat. Spre exemplu, v-ar spune că îmi place să mănânc la restaurant, pentru că… actor! Desigur, sunt şi actori care gătesc în timpul spectacolului, dar e doar un rol, nu vă lăsaţi păcăliţi! Nu că nu s-ar înţelege din primul film! Chiar dacă nu am venit cu explicaţii suplimentare, ca în cazul pisicii, dacă aţi fi fost atenţi, aţi fi observat două caserole mici cu sos. De pizza!  Home delivery!

Dacă ai citit vreodată romane chinezeşti, eşti la curent cu ce se întâmplă acum în lume, adică o realitate ciudată. Sau măcar un proverb. Cum ar fi, „Dacă baţi un chinez destul, o să vorbească tibetana!” 

Eu nu am participat la bătaie, nu o luaţi la modul dur. Dar, fiindcă zilele astea mulţi ar bate un chinez, s-a strecurat în capul meu doar proverbu’ ăsta.

Nu ştiu ce-am în cap, câteodată! Poate numai suflet?! Hm…. Oricum, e jurnalul telefonului, pot să zic orice! E doar un telefon, de unde atâta eleganţă?!

Realitatea mai sus menţionată, în afară că produce paradoxuri, pe care nu o să le pomenesc aici, că poate ţi-o fi foame, vrea atât de mult să mă întâlnesc cu tine! Din câte dorinţe ai acum, pe timp de pandemie, cine să ţi le împlinească pe toate?!… Hai, că ştii!

Diferite site-uri! Că #stai!

Dintre care, lesne de ghicit, unul e musai să te ducă pe căile alea bune înspre restaurantele de lângă tine/din proximitate.

Dacă ai poftă să vezi, mai stai în casa mea! Dacă n-ai, poţi să rămâi cu pofta de ciORBă… De orb ce eşti!

Un alt proverb chinezesc zice ceva de o lumânare, pe care s-o aprinzi dacă e întuneric. Dacă nu eşti genul care ţi-ai făcut provizii de făină şi drojdie, lasă-ţi minţile aici, că urmează ceva…

 

WHAT IF GOD WAS ONE OF US?

 

Dumnezeiesc, exact! Acum, în timp de pandemie!

Am câteva variante mai întortocheate să rezolv misterul, dar o să aleg o cale (iar???) ceva mai simplă.

Dacă Dumnezeu ar fi unul de-al nostru, n-ar avea voie să zboare sau să plutească pe un nor decât două ore pe zi, că e trecut de 65 de ani… Deci, n-ar putea să mănânce ce vor muşchii lui …. dumnezeieşti!

La Paris sau pe unde mai mănâncă el. Atunci ar comanda mâncarea preferată de la un restaurant din proximitate. Cum el e peste tot, n-are proximitate, deci soluţia e loco… Pardon!

LOKOFOOD, o nouă dinamică a pieţei HoReCa, inițiativă 100% românească. Căci, God susţine industria HoReCa, adică industria ospitalităţii (din România!) (Acum God e în România, că eu i-am dat calea asta, deci unde să fie în altă parte, nu cârcotiți!)

Ce ar vedea God al nostru, intrând pe noua platformă a companiei dezvoltatoare Expressoft?

 

Indicatoarele:

1. Caută restaurantele din apropiere – introdu în câmpul search adresa ta pentru a vedea toate restaurantele care livrează în zonă
2. Alege restaurantul, deschide meniul și selectează ce îți dorești;
3. Alege modalitatea de plată – poți achita online sau cash.

Da’ ar ști Dumnezeu să se descurce cu tehnologia noastră?!

Te aud!

LocoRealitate

Dumnezeu să mă ierte că intervin, da’ mai uşor (soft) şi mai expres  de-atâta nu se putea! Ne-am adaptat cu toţii la o altă lume ( de o lună eu, tu de mai puţin!), în care încercăm să ajutăm fiecare cum putem, ce putem şi pe cine putem.

Cumva, de-asta l-am şi îmbrăcat pe Dumnezeu în haine de om, ca să se adapteze la noua noastră viaţă mai repede, în timp ce noi trebuie să devenim cu toţii nişte pui, puişori, puiuţi de dumnezeu şi să dăm ce putem, unde putem şi cum putem şi altuia din ce avem sau ştim.

Uite ce e! Trăim astăzi un popas, poate, în suflete, ca să observăm unde am ajuns, la ce etaj suntem şi dacă ştim cum să mai urcăm sau să mai coborâm. Totul se insinuează în alb şi negru, şi, fiecare, căutăm noi paternuri de identificare, cu jaluzelele ridicate. În căutarea culorilor sau a acelui alb aducător de învăţăminte, zăcăminte sufleteşti, energii… Dar… Ce ni se întâmplă e încă un mod al planetei de circulare a substanţei, nu-i aşa? La urma urmei, lumea a început cu o ghicitoare: ce e viaţa?!

Tu ştii ce e viaţa, omule!? Chiar dacă, de cele mai multe ori uităm că aceleaşi cuvinte pot însemna altceva mâine. Ştii că o lămâie e acră, dar mai ştii şi că poţi scrie un poem despre ceaiul de lămâie. Sau despre limonadă.

Pe care, în viitor, o s-o bei iar în restaurantul tău preferat.

Până atunci, hai să sprijinim COMUNITATEA în care ne ducem veacul şi în care ne purtam înainte paşii, vrei?

Dacă eşti ca mine (de veselă) sau tot ca mine (tristă, în anumite circumstanţe), poţi ajuta comunitatea de Acasă.

#staiacasă şi comandă mâncarea preferată pe LOKOFOOD!

Ştiu că te întrebi de ce ţin pantofii în dormitor şi-o să-ţi zic. Pantofii mei se odihnesc acum pentru când or porni iarăşi la drum…. Pantofii mei dorm, pentru că şi pantofii dor(m) câteodată!

---

Proba nr.17 (ultima probă) SpringSuperBlog 2020, sponsor:

 

Hai să dăm…

Sfară-n ţară 

 

Dintotdeauna am crezut că, această carne care suntem poate fi, uneori, acoperită de pene îngereşti. Prin „pene îngereşti” nu vreau neapărat să trimit numai întru zborul la care ataşarea unor pene, de obicei, trimite (deşi e vorba de zbor, dar ceva mai pământean), ci şi înspre frumuseţea unor poveşti neobişnuite.

O să spun ceea ce am de spus direct, fiindcă orice secundă contează: parcate în Garajul Bunătăţii, maşinile flotei AutonOM aşteaptă să le punem pe drumuri întru sprijinul acelor ONG-uri şi Fundaţii care au nevoie de mobilitate în misiunea lor.

Zilele acestea sunt zile când glasul Pământului sună asurzitor, iar gingăşia cuvintelor îşi face loc mai mult prin fapte, căci nu mai e timpul vorbelor fără consistenţă. Faptele voluntarilor aduc dintotdeauna un adaos de bine şi e în firea lucrurilor ca o faptă bună să atragă după ea o altă faptă bună.

Poate că nu stă întotdeauna în firea omului să mişte un deget pentru altul cu înţelepciune şi de aceea avem nevoie de indicatori mai vizibili, cărora le putem uşura misiunea nu neapărat prin gesturi măreţe, ci de-acasă, din cuiburile noastre, prin voluntariat virtual.

Hai să dăm sfară-n ţară!

---

Astfel, putem să ajutăm şi noi, distribuind pe contul nostru personal de Facebook, postarea anunţului companiei Autonom, urmată de haştagurile #Autonom #HereToHelp #SpreadTheNews.

Sau anunţul următor:

„Autonom pune la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de 3 luni, cu posibilitatea de prelungire) mașini din flota Autonom din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului.”

important e să fie vizibile cele două căi de acces către potenţialii beneficiari ai gestului Autonom:

• help@autonom.ro;
• +40 747 277 610

 

---

 

Mână cu mână,

blândeţea cerului îmbracă şi încalţă Pământul cu podoabele sale şi asta ar trebui să fie de-ajuns să înţelegem că fiecare avem câte ceva de făcut, pe lumea asta, fie cât de mic lucrul sau fapta. Suntem interconectaţi şi depindem unul de altul şi în zile mai bune.  Însă zilele rele cer dovada că în fiecare dintre noi stă OMul gata să sară pentru altul chiar şi în foc.

Dacă este adevărat, Omule, că urile, mâniile şi duşmăniile încetează prin moartea cuiva, oricine ar fi el, atunci e momentul ca  de ieri să fi început să-ţi vii în fire şi să recapeţi o dreaptă chibzuinţă, ruşinându-te că faptele tale au fost împotriva vechii tale omenii. Hai să nu ne mai încăpăţânăm veşnic în nedreptate şi să dăm valoare versurilor imnului nostru naţional.

Poate că multora dintre noi ne place să stăm departe de lume, netulburaţi în contemplările noastre, cum sunt eu, fiind actor. Dar vom putea să facem asta şi pe mai departe dacă ne vom implica acum, aşa cum poate fiecare, întru salvarea de vieţi omeneşti.

Undeva, pe Strada Grațioasă, la nr. 6 013955, în București este sediul faptelor bune Autonom şi ale Fundaţiei Autonom. Iată câteva exemple:

Pentru siguranța Autonomilor cât și a clienților Autonom s-au luat următoarele o serie de măsuri de prevenire împotriva COVID-19 în Autonom(chenarul mov, click „detalii”), pe care, ca să-ţi uşurez sarcina, le voi enumera şi eu aici:

---

• După fiecare preluare/transfer, mașinile sunt dezinfectate, acordându-se o atenție deosebită tuturor mânerelor, volanului, bordului, schimbătorului de viteze și portbagajului.

• După dezinfectare, fiecare mașină de închiriat rămâne obligatoriu timp de minimum 24 de ore în parcare, pentru neutralizare, înainte de a fi predată unui alt client.

• Mașinile preluate de la clienți în regimul D2D (door-to-door) sunt dezinfectate înainte de preluarea de la client și încă o dată la sediul Autonom, înainte de predare. Ulterior, recomandăm ca mașinile să rămână neutilizate de către client timp de 24 h de la predare.

• Toate cheile mașinilor, precum și documentele auto, sunt dezinfectate și neutralizate înainte de a ajunge la următorul client.

• Șoferii noștri au primit numeroase informări, precum și mijloace de protecție (dezinfectant pentru suprafețe, măști de protecție, șervețele și dezinfectant pentru mâini atât pentru ei, cât și pentru pasageri).

• Colegii din agenții vor purta de fiecare dată mănuși chirurgicale noi în gestionarea mașinilor și vor păstra distanța socială necesară în interacțiunea cu clienții.

  Totodată, accesând link-ul autonom.ro  veți  găsi și orașele în care e prezent Autonom!

---

Dacă faptele lor bune nu te-au convins încă, atunci, dacă timpul îţi permite, caută şi #autonom #artmedia #sustinemeducatia #hailateatru. Dacă tot nu e de-ajuns, află că Autonom are şi un Departament Proiecte Speciale.

Uită-te pe fereastră! Nu îţi place pustiul, ştiu! Atunci, hai să dăm mână cu mână şi să afle de implicarea Autonom şi alte organizații și voluntari, ce nu stau deoparte și sprijină spitalele și personalul medical prin donații de echipamente medicale sau o masă caldă, care livrează cumpărături sau medicamente acasă persoanelor din categoriile de risc sau aflate în izolare, care produc echipamente de protecție (măști, viziere) sau chiar dezinfectanți. (Și acestea sunt doar câteva exemple)

---

Hai să dăm ce e mai bun în noi!

Drumul faptelor bune nu e drumul tuturor, ştiu! Şi, e pavat, adesea, cu tot felul de sfinţi care te mănâncă până la destinaţie şi, poate de-asta nici nu mai cred mulţi oameni în fapte bune şi dragoste de om, necondiţionate. Ca să recapeţi liniştea sufletească, la care râvnim cu toţii până la urmă, trebuie să-ţi doreşti îndreptarea în om, mai înainte de pedepsirea lui. Doar aşa putem să aspirăm spre o lume mai bună!

 

Hai să mai tăiem o panglică,
să mai inaugurăm încă un interior exterior,
să mai punem o vorbă bună pe lângă urechi,
să prindem de primul stâlp, cu capse, o faptă bună
sau de primul gard,
în drum spre locul unde omul nu este doar o hârtie
sau un număr!

Proba nr. 16, SpringSuperBlog2020, Sponsor:

Când luna trebuie să ajungă în dreptul fântânii, ca să vezi apa

O spaimă cumplită puse stăpânire peste oameni şi le învineţi buzele. De la atâta muşcat, că se şi abţineau să comenteze, fiindcă duşmanul Pământului, de data aceasta, nu mai era chiar omul, soartă cu care ne obişnuiserăm, ci era altceva, taaare invizibil. Dar gândurile oamenilor, în ciuda gurilor închise, rulau încă, cu viteze nemaibănuite, nemaiîncercate. Nemaipomenite, nu!

Prin cartierele oraşelor se petreceau chestii, pe care un povestitor bun le-ar fi numit grozăvii: familiile căpătaseră aproape toate câte un nume chinezesc,  (vezi!) Lao*-Laltă şi se gândeau cu toţii, acum, înţelepţeşte, unde or fi greşit, de au păţit ce au păţit.  În timp ce unii păreau concepuţi, în chip miraculos, la trecerea unei comete sau că mamele lor au mâncat o prună magică şi de-asta i-au născut, destul de mulţi se gândeau să dea fuga în păduri sau în alte iatacuri mai călduţe, dar le era prea teamă şi se ascundeau acasă, sub măşti, cuminţi.

Că oamenii nu-s la fel, nu e o noutate, dar acum toţi închideau ochişorii şi aşteptau Statul, care îşi pasa microfonul, în chip neprotejat, de la un cap al său la altul, să-i mai încurajeze sau amăgească, cu câte o mănuşă sau câte o mască de gură, obligatorii şi, furtuna asta de se abătu asupra oamenilor lua, pesemne, şi zgomotele. Cu ea! Nu că plecase, dar le lua! Că, deşi se comenta, se întâmpla fix cum Statul voia.

Drept să vă spun, aproape toţi aşteptau compania Statului. Aproape toţi erau terminaţi pe trei sferturi (sau 75%, cum preferaţi), mai puţin eu, care-s cu 0% (actor independent, deh!)) şi, singura care le completa spaţiul gol din declaraţia pe propria răspundere întru salvarea lumii era tot speranţa, săraca, căci, na, creatorii de bunătate şi frumuseţe se generează unii pe alţii şi nu dispar în vremuri sumbre. Ca şi cei care fată răutate şi urâţenie, ştiu, dar dacă oamenii nu s-ar mai gândi la viaţă ca la un demers eroic şi că, oricare dintre ei poate fi purtătorul de cuvânt al poveştilor unei întregi generaţii către una nouă, am muri cu toţii învinşi de gripă şi griji.

Sperând că libertatea le va reînlesni revederea şi vederea, pe termen lung, oamenii au început să folosească cu îndârjire reţelele de socializare la maximum şi deşi nu se înţelegea exact cine pe cine distrează sau emoţionează postările lor, sinele tuturor ieşea mai puţin motototlit din zi înspre somnul de noapte.

---

Al meu nu vine tot timpul. De somn, zic! Că mă gândesc la însemnătatea şi alipirea literelor din covid şi la Co (de la companie) vidu’ (nu mai explic, nu e cazul!) la care am fost părtaşi, în procente diferite, de dinainte de duşmanul invizibil din prezent.

Toate astea, în calcule, par a spune că a trecut vremea şovăielilor. Că avem o nouă misiune şi că  ar trebui să recondiţionăm anumite valori, cum ar fi, de exemplu, grija pentru frumos și sănătate, implicarea în comunitate, respectul față de mediu, grija pentru cei care au grijă şi încă câte altele.

 

 

Boala care ne-a cuprins are, fără tăgadă, agăţată de ea o talangă, al cărei dangăt, în mersul ei viral, păscându-ne, vrea să ne transmită (cu farmec) prin Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, ceva important cu care şi de la care să pornim iarăşi la drum. Când om avea voie, desigur! Când s-o reporni planeta, după acest restart.

De altfel, Farmec nu e la prima abatere, a transpus dintotdeauna frumusețea prin fapte şi dincolo de estetica cu care s-a înhămat şi am una dovadă chiar aici, (sur)prinsă ‘n maci(2016), ca un preambul al  campaniei Farmec, doi ani mai târziu, din 2018,

„Unirea la feminin”, prin care promova şi încă promovează prin alte campanii solidaritatea feminină și bunătatea, ca fiind cele mai înalte forme ale frumuseții.

Farmec nu se dezminte nici în zilele lui Covid şi a început de curând producția a două NOI produse igienizante pentru uz personal, pe bază de alcool 70%: Loțiunea igienizantă pentru mâini și Gelul de igienizare pentru mâini, cu acţiune rapidă şi eficientă întru apărarea sănătății.

Aceste două produse vin în completarea portofoliului actual, care cuprindea deja încă două produse: Săpun Lichid Spumă Antibacterian Gerovital Pure și Nufăr Dezinfectant Universal.

Deocamdată, grija Farmec se îndreaptă şi prioritizează solicitările către cei care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Pe urmă, în funcție de stocuri, aceste două produse vor fi distribuite și către canalele de vânzare.

---

(click pe poză, ca să ai un as la-ndemână!)

---

Aici pot veni în orice clipă anticriştii! Cum să pornim iarăşi la drum?!

---

Grija mea nu e îndreptată către cei care n-au alt gând decât să dea fuga la o mănăstire, în speranţa că Dumnezeu va face în locul oamenilor ce e de făcut, ci înspre cei care fac deja ceva şi pentru alţii, nu numai pentru sine. Cum e Farmec!

Pruncii sunt surzi la naştere şi de-aia nu-şi aud ursita, zicea bunică-mea şi tot de-aia nimeni nu ştie de la început încotro şi pe unde să o ia, aș completa eu.

Iar „întâmplă-se cum o fi scris” nu e un îndemn atât de liniştitor pe cât pare scris.

Avem un dicționar de mișcare propriu, fiecare. Pe care nu prea îl irosim pe un semen, ci cam 99% pentru sine. Omul nu e rău și nici bun cu altul, dar omul se adaptează, învață din fașă asta. Și învață nu cum să evite pentru altul răul, ci să-l evite pentru sine, mai întâi! Iar dacă asta îl include și pe vecin, fiindcă binele ăla al tău începe de la ușa scării blocului, asta nu e neapărat bunătate, e mai mult un confort psihic.

Acest confort e creator şi, iată, prin acest pas se poate deschide un nou cerc întru vieţuire. Mai întâi cu raza mică, apoi, alăturându-ne unui demers întru frumos şi bine, crescând-o, din ce în ce mai mare….

„Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”

---

Nu e nevoie ca luna să ajungă în dreptul fântânii, ca să vezi apa!

*bătrân

---

Proba nr.15, SpringSuperblog, sponsor:

Timp pentru sine, ceas bun pentru mine

 #TimpulPetrecutAcasă

 

Ca un efect al nopţii prost sfătuitoare şi cu febră musculară în ciolane, culcându-mă, eu am visat un sit arheologic cu vestigii bărbăteşti. Umane. Eu nu ştiu dacă voi aţi observat: antropologii, când găsesc schelete antice, sunt numai de bărbat: Omul din Pekin, Omul din Java, Omul din Swancombe, Omul din Heidelberg, Omul din Steinhein, Omul din Neanderthal şi Omul Cro-Magnon şi deloc Femeia din… de oriunde! Şi nu c-aş fi antropolog de meserie şi nici vreo feministă, decât poate la mânie, dar, ori pe vremea aia nu erau femei, or, de slabe ce erau, nici oscioarele nu li se mai vedeau!

Şi-acuma, ce să vezi, că-n somn, dovezi fosile căutam, cum că femeile erau… vii utile şi răscolind trecutul în pacea sa, neliniştită, am găsit, săpând, un… mini stepper?! Şi, fireşte, m-am trezit cu faţa împietrită de mirare, urcându-mă pe el. Cu grijă, să nu-l rup! O fi real? n-am apucat să mă întreb, căci de-ndată m-am trezit în altă parte, pe un alt ţărm, mergând pe stepper, pas cu pas, de am ajuns într-o cetate şi-acolo sute de femei, în aer liber, se antrenau pe steppere şi fiecare asudată avea unul aidoma cu-al meu găsit. Yuhuuuuu…

Dând gândului glas fremătând de bucurie că am descoperit femei ce n-apelau la bisturie, le-am strigat: Ce minte sănătoasă-n corp sănătos aveţi şi ce picioare, abdomen şi fese! O, ce frumuseţi! Iar ele, mi-au zâmbit şi-un deget… pardon!… şi-ncheietura mâinilor mi-au arătat…

… şi-atâta s-a mai întâmplat. Căci, previzibil, m-am trezit.

---

 

 

Când nu mă trezesc, mai visez că înot. Dar nu în rime. Şi îmi apar şi alte tipuri de ceasuri: fie smartwatch, fie model clasic sau hibrid şi, uneori, ceasuri bărbăteşti.

Pe tine te hăituieşte timpul în această „peroadă”? Pe mine, da! Când m-am trezit, zeci de copii îşi uniseră vocile într-un cor gigant: Nessun dorma, nessun dormaaaaa….

De aproximativ o lună, #stauîncasă a devenit haștagul suprem. Unii cântă la balcoane, alții aleargă pe banda de alergare cu geamantanul într-o mână și cu pașaportul în cealaltă. Toată lumea se arată în toată splendoarea ei, umană…

Ştiţi ce am vrut să fac eu?! Am vrut să  dorm. Şi să mă filmez cum dorm. Când dorm, însă, ați observat ce visez… Și, oricum, nu era nimeni să mă filmeze, locuiesc cu pisica. Şi, deşi are 16 ani, îşi menţine silueta nu făcând treburi de om, ci se ţine de săriturile ei de pisică, de pe un obiect de mobilier pe altul. Ea locuind pe frigider, în general.

Actrițele astea, of! În „actrițele”, exact, sunt inclusă. Ştiu că ştiţi, da’ mai sunt care nu ştiu. Chestia asta cu statul în casă mă epuizează cumplit. În primul rând că, dacă nu mă mai uit pe reţelele de socializare, că  nu mai pot de-atâta informaţie, văd cum soarele intră în casă, cum se reflectă el atât de frumos pe pereții mei proaspăt văruiți. Şi, atunci, totodată, mă gândesc la angajaţii google, facebook, insta şi, în general, la toţi IT-iştii care ne suportă eschibiţiile astea sezoniero-covidiene. Un timp! Apoi, cobor iarăşi în camera mea.

Înainte de #stauacasă mă chinuiam să (re)produc pe scenă lumina asta, în spectacolele pe care le puneam în scenă, împreună cu copiii Atelierului meu de Teatru şi orbecăiam în căutarea soarelui. Şi, acum am gratis lumina asta, numai pentru mine. Yuhuuu…

În aproape o lună de autoizolare am recondiţionat o oglindă, am confecţionat nişte flori de cireș japonez fiindcă îmi plac haiku-urile și o duzină de crengi, fiindcă am vrut să construiesc un copac pentru un viitor spectacol.

 

Cum un viitor spectacol s-a dus şi mai în viitor azi, am hotărât să las crengile moştenire minții mele, ca să nu plimb vaca aia pe care scrie „depresie” (sau boul, că nu mai ştiu). Simt că mă paşte. Apoi, ce m-am mai gândit eu?

Fă primăvară din ce ai! mi-am zis. NU! Cred că asta mi-am zis înainte de florile de cireş. Aici, în cele ce urmează, urmează (ştiu că mă repet!) să descoperiţi altă vacă nebunia pe care o posed din fragedă pruncie.

Eu ştiu cum „o ard’ (de calorie zic!) alţii în „distanţarea socială”, că au umplut facebookul şi instagramul cu drăgălăşenii şi alte chestii #duiosdubioase şi nu mai au nevoie nici de cursuri de #parenting, nici de reţetele lu’ #Jamila în bucătărie. Dintr-o dată!

Da, lumea s-a schimbat, ştiu! Iar eu, tot ce mai pot e să tai uşa. După efortul ăsta, azi mi-a fost ciudă că n-am un smartwatch cu de toate, ca să îmi monitorizez tot efortul.

De fapt, ceasul pe care-l am, singurul, e de perete. Şi, probabil se încadrează în categoria ceasuri damă doar pentru că e roşu’. Roşu, în formă de timonă… Îmbietor cumva şi explicabil, întru plutirea-mi. Când deodată, toată lumea a devenit atât de organizată, eu m-am trezit într-o dezorganizare totală. E firesc ce mi se întâmplă, natural şi nu mă simt prost. #casăştiţi

Înainte de #izolare eu eram #regizorul, eu #maşinistul, eu #omul de la sunet şi lumini, eu #scenograful, eu, eu, eu… Haştag! Şi, când ai 33 de copii pe scenă, bănuiesc că sunt destul de organizată, când nu sunt atacată. De un virus. Nou.

Ordine, precizie… e al doilea meu nume!

 

Astăzi s-a prelungit carantina naţională cu o lună. Dacă nu o să pot să mă mențin pozitivă (cuvânt prohibit, creează confuzie!) în formă cu ce îmi mai fac de lucru prin casă (mai am o uşă!), o să încerc (și) prin sport. La un moment dat.

De preferat, cu un aliat obiectiv, care să monitorizeze pașii și numărul de calorii arse prin mișcare, să analizeze nivelul de hidratare / oxigen al corpului, să aibă funcție de termometru, muzică integrată şi să îmi recomande personalizat, prin animații, ce tipuri de exerciții mi se potrivesc. De exemplu, modelele Garmin Vivomove/Vivoactive de pe

 

Odată cu el ar veni și programu’ lu’ Fieroiu. Sunt hotărâtă!

Un smartwatch mi-ar prinde bine şi când lucrez spectacolele. De câte ori n-am simţit că leşin în timpul spectacolului. Ştiţi de câte ori urc scările către scenă şi le şi cobor?… Eh! Deocamdată, visez… Un actor independent o face tot timpul şi, cumva, nu e dependent de timp, în căutare de sine, ci în vizionare, de către spectator şi de timpuri. Ca acum!

Iniţial, am vrut să închei cu un proverb chinezesc. Despre timp. Dar aproape instant, mi-am amintit că am salvat o fotografie cu mine, în zilele astea. Ca să pot să-mi spun peste o lună sau un an, „ai reuşit, Olimpie!”

Smartalegere înţeleaptă vouă şi ceasuri deştepte! Sau smartalegere care să vă deştepte şi ceasuri înţelepte!

---

SpringSuperBlog, Proba nr.14, sponsor: WatchShop.ro

 

Prioritate 0219111, Auto-n om…

MESAJ DE UTILITATE!

Ce te protejează când ai nevoie cel mai mult de o pildă?! Informaţia, bineînţeles! S-o capeţi, cumva, pe deplin şi meritat, implică căutare, dar dacă nu ştii ce să cauţi, cum afli?!

Eu, cu ale mele olimpiene gânduri şi un grup de, aproximativ, 60 de superbloggeri ne vom da toată silinţa ca dumneavoastră, şoferii, să aflaţi un lucru foarte important, pe care cu siguranţă că îl veţi aprecia şi, poate că unii dintre dumneavoastră vă veţi şi mira că există. Şi că s-a gândit cineva şi la acest aspect!

Pentru asta e nevoie ca eu să plec eu în misiune (cu masca pe gură, nu pe faţă!), sperând că n-o să mă accidentez, şi, fiindcă misiunea ar trebui să aibă şi un nume, să aibă, atunci!

 

PRIORITATE 021 9111, Auto-n om

 

Atenţie, doar 1minut şi 11 secunde te ţin încă departe de dreptul tău!

 

 

 

 

Poate chiar azi, acum, în acest minut fatidic, cauţi o soluţie amiabilă cu sufletul tău. Şi cu buzunarul tău. Sau portofelul… cu cash sau card… Fiindcă, dacă ai avut un accident, fie el minor, dar care implică reparaţii şi „cazare” într-un service, vei rămâne un timp fără maşină. Şi depindeai de ea, nu-i aşa?! Şi nu erai tu vinovat. Acest din urmă aspect te enervează cel mai mult, sunt sigură!  Teama e inclusă, neliniştea cade şi ea peste tine şi urechile tale ţâuie, căutând liniştea.

Pentru a nu ştiu câta oară simţi cerul ca şi cum te-ar prigoni şi parcă totul (copacii, pietonii, păsările etc) consfinţeşte la necazul tău. Eu nu sunt şofer, sunt actriţă! Mă rog, şi actorii pot fi şoferi, dar eu nu sunt! Fiindcă sunt actriţă pot să-mi imaginez ce gândeşti şi să interpretez totul în locul tău. Simt şi că te mănâncă în tălpi, şi că te-adulmecă neştiinţa, da, da! Dar fii atent!

Dacă nu ai avut răbdare şi ai sărit peste film, îţi spun ACUM că, imediat ce s-a întâmplat accidentul, dacă suni la numărul de asistență rutieră 021 9111 ai acces la nivel național la toate serviciile necesare în cazul unui accident: asistență rutieră, platformă, tractare, depanare și auto de înlocuire?! Ştiai? Te-am surprins? Îmi place să cred că știai că ai acest drept prin lege, deşi statisticile spun că doar sub 1% dintre șoferi știu asta. Dacă ştiai, nu ezita să dai informația mai departe și apropiaților tăi! 

Dacă nu ştiai, atunci reţine!

Beneficiezi fără niciun cost de auto de înlocuire(link sub ancoră!), dacă ești partea păgubită într-un accident rutier în 4 pași. Costul este decontat de asiguratorul șoferului vinovat.

 

Eşti încă nedumerit, încă nu ştii ce să crezi, te-adulmecă neliniştea din nou, te uiţi la maşină şi vezi totul în ceaţă. Maşina îţi seamănă leit şi gândeşti că nu poate fi înlocuită…. Te înţeleg! Ca să cred, am făcut şi eu cercetările mele şi te invit să faci acelaşi lucru. (Bine, eu am aflat toate astea pe 1 aprilie, deci am o scuză!)

Când caut (o informaţie, un sens), eu împing totul dincolo de „poate” şi dincolo de „las că văd eu ce fac” şi aşa am procedat şi pe 1 aprilie.

Ba chiar am pus la cale un sondaj, în story-ul paginii mele de Facebook (dacă eşti curios/ă, accesează link-ul, ca să vezi ce au comentat prietenii mei ştiuţi şi nu neştiuţi). Story-ul nu mai e disponibil acum, ca să votaţi, dar am făcut print-screen-uri pentru posteritate.

După cum observaţi, am dublat fila de sondaj đin neatenţie ( accident, na!), astfel că unii au votat pe una dintre ele, alţii pe cealaltă, dar nu cred că îmi înlocuieşte cineva capul cu unul la fel ca al meu, ca să circul cu el când şi cât mi-o fi mintea în altă parte.

În ambele file, după cum se observă, rezultatul a fost favorabil pentru „DA”, ceea ce mă face să cred că avem de-a face cu acel 1%  care solicită auto de înlocuire pentru că:

1. şoferii, deşi își cunosc dreptul, au senzaţia că este complicat de obţinut acest serviciu.
2.  de lene sau fiindcă le place să se văicărească.

Ca să vi se schimbe percepţia, vă invit acum să faceţi cunoştinţă cu Autonom, care e cea mai extinsă rețea de mobilitate din România punând la dispoziție clienţilor soluții variate de transport și închirieri auto prin intermediul a peste 40 de agenții prezente în peste 30 de orașe din România, Ungaria și Serbia.

Ca să te consideri şi mai informat/ă, află că, (prioritate!)  021 9111  şi

înseamnă:

 

---

• Asistență rutieră (link!) 24/7 în România și în U. E.
• Servicii complete: Tractare, Depanare, Auto de Înlocuire, Door to Door și Repatriere ( Autonom dispune de 16 platforme proprii disponibile la nivel național și o rețea de parteneri cu experiență în domeniu şi are la activ peste 70.000 de tractări și 200.000 de mașini gestionate în 14 ani de experiență)
• Auto de înlocuire (identică cu a ta!) asigurată printr-o rețea națională de peste 40 de agenții de închirieri mașini, dintr-o flotă de peste 9000 de mașini cu vârstă medie de un an
• Personal specializat

---

Cu alte cuvinte, un singur număr de telefon,  021 9111, pentru a salva timp și a rezolva eficient și fără stres situațiile neplăcute din trafic din neatenţia altcuiva.

Imaginează-ţi că informaţia e un virus! Chiar e, nu trebuie să-ţi imaginezi! Doar că, de data asta, virusul ăsta e în interesul omenirii, ca să-i mai decimeze pe cei care încă nu ştiu că, pe lângă drepturile din Constituţie (unii nu le ştiu nici pe acestea!), mai au un drept.

Nu-ţi mai trimite gândurile aiurea, în depărtările cunoscute, ci lasă deschis drumul ăsta, scânteie,  spre care te conduc eu la acest ceas, penultim sau ultim, cum vrei:

Această prezentare necesită JavaScript.

Aşteptarea secătuieşte, aşa că mai bine probează (totul se probează!), ca să confirmi, atât pentru sine cât şi pentru alţii, evidenţa.  C-ai puterea asta, fiindcă ştii ce şi cine-i auto-n om!

Aşa că, fluture coama,

coada să se-ncârlige,

capu’ tare ţinut înainte

şi din copite împinge! *

---

Info suplimentar: Diferenţa dintre auto-n om şi auto-n neom, o face asta!

---

NU UITA, DĂ MAI DEPARTE şi PRIMEŞTE! (contrar vremurilor)

*”Zale”(carte de poezii)- Co(a)rn(e), superblogger Adrian Găinaru

Proba nr.13, SpringSuperBlog 2020, sponsor: Autonom.ro.

 

 

Câte căi

Explicaţie: După momentul zero al creaţiei, universul s-a extins repede-repede, încât vibraţia a depăşit planul iniţial, tridimensional. Astfel a apărut teoria universurilor paralele.

Spaţiul de desfăşurare: STONEMANIA, un anume univers paralel, al oamenilor cu pietre. Călătoriile prin acest univers se fac prin alte mijloace, iar singurul mijloc de transport asemnănător cu cele de pe Terra e vehicolul ăsta.

Din când în când, el e singurul zgomot pe care oamenii care trăiesc în acest univers îl aud, în rest, liniştea e trăsătura locului, adusă de calitatea gândului la pietre, cristale şi multe alte minunăţii, sentimentelor ce derivă din puterea pietrelor şi emoţiilor datorate lor. Toate astea curbează timpul.

Personaje:

TERRA– un depozit imens de pacheţele de lumină, ce vibrează la diferite viteze, de aici rezultând percepţia. Când oamenii văd roci, minerale, plante, animale, oameni, în fapt, e vorba de calitatea şi viteza luminii care vibrează.

TIMPUL-  o persistentă şi încăpăţânată iluzie

O ţigancă roşcată- refugiată de pe Terra (s-a ascuns în camionul Free Delivery, crezând că transporta şi distribuia libertate; şi, chiar aşa a fost, într-un fel…)

STONEMANIACUL– locuitor al STONEMANIA

TU- o pânză ţesută din filamentele energiilor încreate

 

ACT UNIC

TIMPUL: E timpul să…
TU: De când aşteptam! Ce bine că ai zis tu!
TERRA: Eu sunt în vizită aici sau m-aţi răpit?
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Nu te uita la mine!…
STONEMANIACUL: E ziua mea bună şi voiam nişte invitaţi speciali.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Vrei să-ţi ghicesc în cristal, frumosule, aşa-i!? Dă-l la baba să-ţi zică de deochi şi întinde mâna, ca să văd ce pietre te apasă.
TU: Aveam de multă vreme o dilemă. Ţiganii chiar ştiu să ghicească?
STONEMANIACUL: Dă-mi voie să îţi explic. Ai auzit de Cayce?
TU: Nu. Nu ştiu. Poate am auzit, dar am uitat..
STONEMANIACUL: A făcut experimente cu cristale şi, în urma lor, a observat că, aplicate pe piele exercită o influenţă electromagnetică asupra celulelor.
TU: Şi ce legătură are cu ţiganca?
TIMPUL: M-aţi pierdut!
TERRA: Se poate să nu pierdem timpul prea mult? Ai mei sunt în pericol, cred că aţi auzit că pe Terra…
ŢIGANCA ROŞCATĂ: De ce crezi că am plecat! Mi-a ieşit în cărţi, am citit şi horoscopul…
TU: Ţigăncile citesc horoscopul? Ei, uite că am văzut destule, da’ asta e gogonată rău!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: De unde crezi că ne documentăm?
TU: Ce zodie eşti?
STONEMANIACUL: Zodia Balanţă!
TERRA: Serios, acum o să citim horoscopul?
STONEMANIACUL: Terra, sunt atâtea căi să ajungi la sine. De ce crezi că ne bucură locuitorii tăi? Fiindcă caută diferit lumina dinăuntru. Unii întreabă stelele, alţii pe D-zeu, pietrele şi pe Ţigancă. Lasă-i s-o caute liberi, nu te mai opune! De aceea te-am chemat aici.
TERRA: Răpit!
TU: Şi eu sunt răpit?
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Nu! Tu eşti furat!
STONEMANIACUL: Să mergem în Sala Cristalelor. Acolo veţi găsi toate răspunsurile care vă frământă.

TIMPUL: Din cele mai vechi timpuri, oamenii au crezut în legătura tainică dintre ei şi pietrele lor.
TU: Păi, dacă era tainică, de ce o ştii?
TIMPUL: Eu o ştiu de la strămoşii mei. Am zis: „cele mai vechi timpuri”, da?! Pe-atunci, se credea că orice cristal e vindecător. Ba, mai mult, cristalul e un compensator al radiaţiilor cosmice. Corpul omenesc conţine carbon şi alte diferite elemente metalice ce se regăsesc şi în plante.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: De aceea noi folosim fierturile din diferite ierburi…
TU: Eşti şi vrăjitoare acum?!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Da’ tu nu eşti vrăjitor? Tu nu fierbi plante, nu?!
TIMPUL: Corpul oamenilor este străbătut de curenţi electrici vitali.
TERRA: Ah, pe cât e de sensibil corpul lor, pe atât de misterios şi neexploatat.
STONEMANIACUL: Cristalele, în afara proprietăţilor lor magice fizice, sunt cea mai veche sursă de energie vibraţională subtilă.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Noi, ăştia magici lucrăm cu această energie vibraţională subtilă întru vindecare, echilibrare energetică şi fizică.
TIMPUL: Dă-mi voie, colega… În meditaţie, cristalele sunt deschizătoare de drumuri.
ŢIGANCA ROŞCATĂ: NU, colega, e de-al meu, o să îi explic eu mai pe înţelesul omului. Uite, Tu, noi călătorim prin STONEMANIA, da?! Dar nu avem nevoie de picioare, ca pe Terra, ci numai de timp, puţină magie, de pământ, ca să simţim cui aparţinem şi să nu ne lăsăm vrăjiţi de toate pietrele, ci numai de câteva, care ne sunt benefice.
TU: Şi eu cum ştiu să le recunosc?
TERRA: Au etichetă? La noi aşa recunoaştem pro…
STONEMANIACUL: Nu e încă momentul tău!
TIMPUL: Cristalele purifică câmpurile energetice, le recalibrează, ba chiar sunt folosite ca putere magică împotriva stresului, a vampirismului energetic, a far…
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Împotriva farmecelor, în deochi şi aduc armonie în casă, ridicând vibraţia ei. Sunt de-o frumuseţe uluitoare, observi?
TU: Cineva trebuie să fie scepticul de serviciu pe-aici! Dar da, observ! Sunt frumoase, dar altceva nu mai simt. Nu simt că mă liniştesc. N-ar trebui să îmi dea o dispoziţie mai bună?!
TERRA: Toate-odată?! E la mintea cocoşului că nu. Trebuie să le alegi pe cele potrivite cu tine.
STONEMANIACUL: De aceea sunt eu aici, STONEMANIACOOL!(Autorul mi-a scris greşit numele!) O să te învăţ să le alegi în funcţie de zodie. Ce zodie eşti?
TU: Să zicem că balanţă, ca ŢIGANCA ROŞCATĂ!… Staţi! Adică, voi vreţi să spuneţi că dacă pietrele nu ar avea şi alte proprietăţi, omul n-ar fi existat?
TERRA: Un subiect bun de reflecţie!
TU: Mai adaug eu un subiect bun de reflecţie, ca să nu par singurul elev de aici. Pământul a ajuns la sfârşitul timpului? Şi, dacă n-a ajuns, va avea un sfârşit cumva? Poate ţiganca să prezică asta? Acum daţi cu pietrele în mine! Am zis tot ce aveam pe suflet!
STONEMANIACUL: Foarte bine, te eliberezi!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Uite, asta port eu: un amestec de Aventurin, Ametist, Malachit, Cuart roz, Jad şi  seminţe de rudraksha autentice. Am şi certificat de garanţie!

TIMPUL: Nu pot să îţi răspund în ce priveşte sfârşitul. Poate Terra…
TERRA: Sfârşitul timpului poate fi sfârşitul percepţiei. Spre exemplu, aş lua de pe STONEMANIA 8 miliarde de bijuterii pentru dragoste.  Câte una pentru fiecare muritor.

STONEMANIACUL: Rodocrozit, Cuart roz, Granat, Rodonit, Lepidolit. Bravo, o alegere perfectă!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Terra, ce blândă eşti cu duşmanii tăi! Ştii că din 8 miliarde doar 10% dintre oameni se gândesc la tine.
TU: Adică, voi credeţi că stările prin care trece conştiinţa omenească sunt legate de evenimentele cosmice?
Timpul: Eu nu cred! Eu ştiu! Dacă lumea ar integra toate tipurile de terapie, cel mai probabil că ar fi salvată.
TU: N-ar mai exista virusurile?
TERRA: Acu, că mi-ai amintit… Posibil! Celula se îmbolnăveşte din diferite pricini. Una ar fi electrificarea mea: microundele, apariţia smartgadgeturilor etc. Atunci, ea extrage răul sub formă de, hai să le zicem, excremente ale ei şi astfel iau viaţă virusurile.
TU: Wow! Mie îmi sună a Teoria Conspiraţiei aici! Eu tot nu pricep de ce era nevoie de o ţigancă, ca să îmi explicaţi ce benefice sunt pietrele. Şi, de ce ne-am întâlnit în acest spaţiu teatral?
STONEMANIACUL: De fapt, ţiganca noastră e o nomadă roşcată! Ea a şi ales spaţiul, fiindcă e actriţă şi a vrut să-şi folosească toate farmecele energetice asupra ta la maxim.
TU: I-a reuşit, ce să zic! O să mă duc acasă aşa cum am venit! Eu sunt pragmatic, Terra nu are cum să fie la întâlnirea asta cu mine, timpul nu stă într-un loc, nomada asta să joace teatru în altă parte iar tu, stonemaniacule, tu… tu pari singurul om în această întâlnire.
STONEMANIACUL: De fapt, nomada asta e singurul om de aici. Iar uşile cunoaşterii se deschid numai pentru cei ce îşi doresc din proprie iniţiativă şi dorinţă.
TU: Aha! Iar voi m-ati răpit!
STONEMANIACUL: Pietrele STONEMANIA sunt răpitoare, într-adevăr, dar nu ele te-au atras aici. Care e ultima ta carte pe care ai cumpărat-o recent, îţi aminteşti?
TU: . Ah! Ştiam eu că o să-mi dea bătăi de cap! Nici n-am apucat s-o frunzăresc!
ŢIGANCA ROŞCATĂ: Acum e momentul s-o faci! Lasă-te cuprins de cuminecătură cu universul! Pe Terra se produc schimbări mereu. Dintotdeauna.
TIMPUL: Sunt martor!
TIGANCA ROŞCATĂ: Deschide cartea! Hai!… O să o luăm uşor… Zodia Balanţă.
TU: Seamănă cu tine!
ŢIGANCA NOMADĂ: Chestie de percepţie! Eşti pregătit să mergi pe cărarea asta?!
TU: La câte căi am bătut eu până aici… hai să citim, dacă aşa mă pot întoarce acasă.

---

Aventurinul e piatra norocului şi a şanselor bune. Stimulează, în primul rând, imaginaţia, apoi ce derivă din ea, creativitatea. Ca să ai imaginaţie, ai nevoie de independenţă, curaj, voinţă, acţiune. Aventurinul inhibă frica, indecizia, oscilaţia.

Ametistul e  o piatră a spiritualităţii, protejând împotriva gândurilor rele, blestemelor, avertizând asupra pericolelor prin schimbarea culorii. Amplifică  şi stimulează sentimentul de mulţumire, intuiţia, bunul simţ şi dezvoltă încrederea în sine. E o piatră a meditaţiei, ajută la iluminare spirituală şi se spune că apa în care a fost ţinut un ametist curat, după purificare are efecte atât pentru om cât şi pentru plante. Ajută în vindecare, protejează sănătatea. Se zice că e bun chiar şi pentru reducerea sforăitului şi legenda spune că ar fi o piatră benefică alcooliştilor.

Malachitul (sau nalba verde de piatră)- se spune că, dacă porţi o astfel de piatră poţi deveni invizibil, iar dacă bei dintr-o cupă din această piatră, vei ajunge să înţelegi graiul animalelor. Totuşi, fiindcă conţine cupru, nu este indicat să fie folosit drept elixir de băut.

Este o piatră a transformării şi a asumării ei, absoarbe energii negative şi este util pentru Chakra Inimii şi cea a Gâtului. Sprijină formarea celulelor roşii şi a hemoglobinei şi îmbunătăţeşte sistemul imunitar, consolidează capacitatea de a absorbi informaţia. Facil naşterii şi lactaţiei. Eliberator de inhibiţii.

Persoanele care sunt mai sensibile şi simt că această piatră le produce palpitaţii cardiace pot înlocui malachitul cu un cuarţ roz.

Cuarţul roz- este piatra iubirii necondiţionate, a tandreţii şi senzualităţii şi deschide interesul spre artă (teatru, muzică, cuvânt scris). Este o piatră de protecţie, fiind o piatră a compasiunii, a păcii, atât interioare, cât şi exterioare. Ajutor de nădejde în determinarea Balanţei!

 

 

 

Jadul- este o piatră sacră bună pentru meditaţie, rugăciune şi vindecare, conferă profunzime în gândire, claritate. Aduce sprijin în îndeplinirea propriilor visătorii şi ajută întru stabilirea şi găsirea personalităţii utilizatorului.

Amplifică compasiunea şi stimulează generozitatea, Jadul este o piatră recomandată celor care se simt copleşiţi de detalii sau care doresc să coboare cu picioarele pe pământ. Inhibă emotivitatea şi consumul inutil de energie.

 

 

 

 

 

---

TIMPUL: În tot acest timp, TU ai citit cu voce tare şi poate te-ai mirat că există atâtea legături între tine şi aceste cristale. Pietrele preţioase şi cristalele sunt parte a procesului de transformare planetară prin care trece TERRA.
TERRA: Unele dintre ele ascut vederea! Altele aduc armonie în om.
TU: Aş vrea să mai citesc despre Rodocrozit, Granat, Rodonit, Lepidolit…
STONEMANIACooL: E suficientă informaţie în acest timp. TU, omule, desparte-te de ignoranţa ta, de traumele tale afective şi dezvoltă expresivitatea cu care eşti înzestrat (cu Rodocrozit), atinge-ţi scopul printr-un angajament total, devino stabil, ordonat, depăşeşte acel complex al inferiorităţii pe care l-ai dezvoltat, îmbunătăţeşte respectul de sine (cu Granat), bucură-te, ascultă muzică, compune-o, dezvoltă-ţi sentimentele fraterne, fii delicat, vesel, adu bucurie, împacă-te cu sinele, fii devotat, coerent, meditează  şi, cine ştie, poate vei avea şi vise profetice (cu Rodonit), purifică aura, deschide-te şi mai mult spiritual, măreşte credinţa, fii deschis întru schimbare şi tranziţie, scapă de tracul transformărilor,  fii diplomat cu semenii tăi, speră, acceptă şi o să ai parte de un somn liniştit( cu Lepidolit).

---

NOMADA ROŞCATĂ: Când spaţiul de joc e imens, trebuie să ştii când să te opreşti. Eu am expus câteva cristale şi pietre potrivite mie, tu caută-te într-ale tale!

 

Proba nr.11, SpringSuperBlog 2020, Sponsor:

Nu construi un alt cer deasupra-ţi, de sticlă albastră, fiindcă poţi să-l atingi, când ai deja unul, de neatins, dar adevărat!

Oamenii aleg în mod deliberat cum să-şi trăiască viaţa, ce să mănânce sau să bea, lucru ştiut. Pe unii îi conduce către o alimentaţie nepotrivită nu lipsa alternativei, ci nepăsarea şi lipsa de informaţie.

Acum, nu vreau s-o fac pe profesorul de sănătate, că şi mie îmi place meniul de prânz următor:

Venerăm viaţa pentru plăcerile ei, nu?! Sigur, eu am ales pentru prânzul ăsta ceva uşor, fiindcă o fire în alertă, în ce priveşte sănătatea, ştie că soarele coboară, dar se şi înalţă.

În trecut, bătrânii noştri de acum, aveau alte repere şi alte bucate pe masă şi o experienţă de viaţă fragmentară. Ei, bine, acest aspect îi distanţează de oportunităţile noastre gastronomice de astăzi.

Câţiva dintre noi, o ştim, suntem săraci, grijile ne sufocă, iar suflul nostru cine ştie pe unde o fi rătăcind, trăind mereu pe muchie de cuţit. Totuşi, părerea omului despre sine e cea care determină, până la urmă, destinul, ca un indice.

O caracteristică a înţelepciunii e să nu faci nimic din disperare, deşi disperarea e prietenă cu omul, fie sărac sau bogat. Atunci când eşti supărat îţi vine să mănânci mult şi orice, fără să ţi-o ceară stomacul?

Mâncăm câteva sarmale în foi de varză cu smântână, un vin fiert şi gata supărarea! Însă mâncarea noastră tradiţională nu e atât de sănătoasă şi, dacă nu avem în vedere şi o alternativă niţel mai sănătoasă şi contemporană, nu o să ne mai fie chiar atât de bine sub cer.

Adică, mai pe şleau şi cu acel tonus vesel al unui român sadea, o zic:  scheletele noastre nu se vor deosebi prea mult de cele ale strămoşilor noştri! 😆

Ştim că un muncitor nu prea are răgaz pentru a se alimenta şi a adopta un mod de viaţă sănătos. Când spun „muncitor”, mă refer la „hărnicie”, nu neapărat la funcţie.  Şi, dacă ţinem cont că o generaţie nouă e abonată, din oficiu, la reţetele celei vechi, atunci cu atât mai grea e renunţarea la metehnele gastronomice.

Noi, oamenii, spunem o rugăciune înainte de masă şi gata, ne lăsăm cuprinşi de certitudini!

În acelaşi stil de gândire, primitiv, de ce să nu recunoaştem, tronează desertul, dragul nostru dulce de casă. „Facă-se-n voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ….

„

 

În ochii lui Dum(nezeu) tot Pământul e cultivat la fel: ca o grădină. De unde şi vorba „Mare ţi-e Grădina Ta, Doamne! (Am exagerat cu desertul, dar n-o mai fac „data viitoare”. Desigur!)

„Ce-ar merge o fasole cu murături!” e aproape slogan în familia românească (şi în cea de peste Prut!). De aceea, după ce am huzurit mai sus destul, în ciuda papilelor gustative, aleg acum să mai tai din poftele familiei tale: o să-ţi fac poftă doar cu o porţie de castraveciori muraţi sau în oţet, cum preferi!

Noi, bipezii, NU poftim gândind la „ceva cu care să facem”, ci gândim poftind la „ce să facem” sau „ce să fie”. „Ce să facem” ăla e prieten cu oboseala noastră, după o zi de muncă şi de-asta repetăm aceleaşi şi aceleaşi reţete antice, de când bunica!

Nu vrem noi să devenim mai noi?! Să mai lepădăm din vechi şi să descoperim drumuri noi către sănătatea noastră?

Bunică-mea avea o vorbă: „dacă un duşman îţi ocupă curtea, mănâncă în aşa fel încât să încapi pe poartă când o trebui să fugi„.

Poate n-a auzit ea în cei 88 de ani cât a trăit că şi palmieru’ face zahăr, da’ vorbele înţelepte le-a avut dintotdeuna la ea. Şi mi le-a dăruit şi mie.

Ca să obţin un top 10 al obiceiului nostru  de-a mânca, adaug un deliciu freş:

Le ştim cu toţii şi le iubim fiindcă au gustul acela copilăresc al unei alte ere. Ele şi ardeii roşii umpluţi cu brânză şi mărar. O eră mai puţin prietenoasă cu cămările şi frigiderele noastre, dar ne-am descurcat noi până la urmă.

Acum, o să termin cu această incursiune în trecut şi te invit să privim împreună înspre viitor.

A şti că ştim ce ştim şi că nu ştim ce nu ştim este adevărata cunoaştere! (Confucius)

 

La început, omul era gol. În aer liber şi, mânca ce găsea. Acum, când omul are şifonierul plin, tot la fel. Păi, unde e evoluţia? În haine?!

Când e rece afară, mâncăm mai mult, când e cald, mai puţin. „Băgăm combustibil” sau îl reducem. Ne înrădăcinăm în pământ, dar nu păstrăm PROPORŢIA pentru ceruri.

Dacă eşti nerăbdător să îmbunătăţeşti momentul acesta, al întâlnirii cu mine, eu o să calc acea linie care mă ţine în spaţiul soră (sau frate?) cu ignoranţa, adică plec din acel loc în care fac şi eu comerţ cu Dum(nezeu) înainte şi după masă, iar tu poţi să ţii pasul cu mine. Dacă vrei…

Nu o să fac referiri aici la toleranţă şi greutate, dar ia îmbracă acum o sperietoare în hainele tale şi vezi ce se întâmplă?! I se potrivesc, că aşa îi e numele. Dar numele tău care e?!

Iată-ne în punctul acela mort!

De dinainte de linia de care ziceam mai sus.

Ai trecut linia împreună cu mine? Atunci, hai să încărcăm cămările noastre cu…

O cooperare parţială, da, căci nu vrem ca ele să dea pe-afară! Să fim, cât de cât, cumpătaţi!

Că veni vorba de cumpătare, mărturisesc că mă simt un picuţ responsabilă pentru imaginile de mai sus, care, mai mult ca sigur că v-au aţâţat pofta. Aşa încât, am hotărât să v-o tai cu niţel ulei de cocos.

Ştiut lucru că el reduce pofta de mâncare. Sper că e mai bine acum… Bea şi nişte apă, fiindcă o să facem un joc, împreună și ai nevoie de energie!

Jocul se numeşte „Oaspete-n cămară”.

PRIMUL PAS!

Alege 9 produse de pe site-ul driedfruits.ro şi împrieteneşte-le cu cămara ta. Alegerea mea este:

1. Seminţe de cânepă nedecojite ecologice

-conţin lecitină, nutrient excelent pentru construcţia organelor interne (ficat, creier).

-singura sursă de proteine comestibile asimilate complet de organismul uman

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

2. Prune deshidratate fără sâmburi

 

-recomandate în situaţii de anemie, surmenaj, gută, constipaţie, intoxicaţii alimentare

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

3. Paste tagliatelle cu busuioc BIO

Eu sunt fan busuoic!

La firbere, porii se închid, astfel pastele au un gust mai bun şi pot fi gătite ‘al dente’.

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

4. Amestec legume pentru supe şi ciorbe (uşor picant)

Conţine: morcov (50 g), ţelina (50 g), păstârnac (50 g), pătrunjel (10 g), ardei roşu (20 g), ardei verde (10 g) şi ceapa (10 g)

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

5. Ulei masline convenţional virgin Creta (Grecia)

Consumul de grăsimi si uleiuri ar trebui să constituie maximum 33% din necesarul zilnic de nutrienţi. Pentru bărbaţi, se recomandă sapte linguriţe pe zi, iar pentru femei, cinci linguriţe.

Consumul frecvent reduce riscul îmbolnăvirilor de inimă, reechilibrează colesterolul şi scade tensiunea.

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

6. Muguri de pin

Nu contează ce tratează, aş mânca o tonă!

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

 

 

7. Oţet balsamic (fără gluten) BIO

-mai gustos, mai bogat în nutrienţi, deci mai sănătos!

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

 

 

 

8. Sare roz (fina) de Himalaya

-folosită-n bucătăriile chefilor de top, în spa-uri, pentru proprietăţile nutritive şi terapeutice deosebite.

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

9. Zahar palmier (Arenga) BIO

-îndulcitor natural, extras din palmierul Arenga

-sucroza asigură o aromă dulce, caramelizată.

-ingredient tradiţional în cultura din Asia de Sud-Est,

(alte info în scop educativ pe driedfruits.ro!)

 

 

 

Nu ştiu ce ai ales tu, dar dacă ţi-ai completat cămara cu 9 produse Driedfruits, ţi-ai câştigat dreptul la un al zecelea aliment, care nu lipseşte în bucătăria/cămara ta, chiar dacă e mai puţin sănătos! Sunt foarte curioasă care ar fi el! 😆

PASUL 2:

Împrieteneşte-le cu stomacul tău, prin reţete diverse, diversifică alimentaţia şi înlocuieşte ingredientele în felurile de mâncare tradiţională.

De undeva, tot trebuie să începi, dacă vrei să schimbi ceva în felul de a te hrăni, iar eu am ales 10 produse de driedfruits.ro, dintre care,  nelipsite în cămara mea ar fi vreo 6 (ghici care!)

PASUL 3:

Găteşte cu mine paste cu busuioc! Meniu pentru prânz.

Ţi-aş dărui un meniu pentru întreaga zi, dar dimineaţa am prostul obicei să nu mănânc. Uneori ronţăi nuci sau mănânc cereale cu lapte. Ori cătină cu miere. Seara mănânc ceva uşor sau fructe, dar recunosc că, dacă găteşte mama varză călită, nu rezist. Noroc că nu locuiesc cu mama!

 

INGREDIENTE

 

– tagliatellele (de mai sus) cu busuioc

– ulei de masline 

– usturoi

– roşii

– parmezan

– sare roz de Himalaya

– busuioc (pentru fanii busuioc nu e niciodată îndeajuns busuiocul!)

MOD DE PREPARARE:

1. Curăţă usturoiul!
2. Aprinde un ochi. Al aragazului!
3. Scoate o tigaie din setul ăla de oale bune, pe care nu îl foloseşti niciodată.
4. Pune tigaia pe ochi! Tot cel al aragazului!
5. Pune puţin ulei de măsline în tigaie şi căleşte usturoiul.
6. Nu-l arde!
7. Decojeşte 2-3 roşii proaspete şi tocă-le!
8. Lasă pe foc tigaia până se îngroaşă sosul.
9. Amestecă!
10. Cu un minut înainte de a stinge focul, adaugă busuiocul tocat mărunt (dacă nu îţi place busuiocul în cantităţi industriale, nu mai pune!)
11. Cam de pe la pasul 2, aprinzi şi celălalt ochi de aragaz şi, separat, fierbi tagliatellele cu busuioc cu puțină sare roz,  timp de 7-8 minute.
12. Răstoarnă peste sosul din tigaie
13. Aşază in farfurie totul, peste care adaugă parmezan.
14. Ia o furculiţă, aşază-te la masă şi mestecă încet.
15.  Să ai poftă!

 

Eu ştiu câteva ponturi, ca să-mi păstrez o stare de bine. Care ţine atât de modul de alimentaţie, cât şi de mişcare. O dată, am dansat trei luni la rând, în fiecare zi, am băut multă apă şi am mâncat aproape sănătos. Ba, chiar am slăbit 10kg. Ţine de voinţă, până la urmă!

Dar, noi nu ştim instinctiv să alegem cea mai bună variantă, decât dacă ne-o recomandă cineva, şi astăzi asta am încercat aici. Nu să vă înlocuiesc felul de mâncare, ci felul de-a mânca, de-a găti, de-a îmbunătăţi, de-a completa, de-a înlocui etc. Din experienţa mea.

Dacă îndrepţi ochiul către interiorul tău, o să dai de o cosmografie proprie. Călătoreşte conform ei, în interesul propriu. Drumul până la o alimentaţie adecvată e mult mai lung decât l-am prezentat eu aici. Nu e uşor să schimbi un drum pe care mergi de mult timp, fără să ştii concret unde duce, fiindcă nu-ţi pasă când ajungi. Dar nu e nici greu, când cunoşti o adresă (aici cu sensul de link)!

Depinde de felul în care eşti momit şi împrejmuit!

Acum, vă las, mă duc să-mi verific tensiunea arterială, că am obosit un pic întru drumul ăsta întru trai armonios, nu pentru că am căutat altundeva, ci pentru că e destul de obositor să te cauţi pe tine şi în tine.

Ca să scapi teafăr, nu construi un alt cer deasupra-ţi, de sticlă albastră, fiindcă poţi să-l atingi, când ai deja unul, de neatins, dar adevărat!

Fotografii de pe diez.md şi driedfruits.ro

Proba nr.8, SpringSuperBlog 2020, Sponsor:

Mi s-a aprins becu’ Today- un preambul întru marketing smARTISTIC

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat. Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte minuscule. Una mi-a sărit pe-o pleoapă. Aici e momentul!

În care mă trezesc. Brusc! Bâjbâi împrejurimile patului, stau în patru labe şi bombăn. Încă o dimineaţă în care mă trezesc singur! Deşi mă culc cu cineva.

Îl cheamă Rustuff şi, cel mai probabil e sub pat.

Jvrbrmmm, jvrbrmmm….

Nu mă dezmeticesc bine că îmi şi vibrează… umbrela?  E un sunet slab, dar atâtea consoane la un loc sunt enervante.

„E naşpa, naşpa de tot, nu mai pot… E naşpa, naşpa de noi… Naşpa, naşpa ce vine…” (Dinu Olăraşu- Naşpa)

Unde l-am pus? Unde… uff, îmi crapă capul, să-mi amintesc să schimb, naibii, soneria!

— Da! Uff, nu știam unde-mi e…
— Sub umbrelă. Notează!
— Mersi, deja ştiu asta! Dar cum de… Lasă! Stai un pic, nu am pix…uff…uff…

Când mă trezesc brusc din somn, gâtul îmi devine fabrică de uf-uri.

— În buzunarul stâng!
Şi buzunarul meu unde…? Scuze…  Acum să vedem unde e agenda… Lasă! Scriu pe mână!

— Atenție, dictez: Salvează lumea… jjjjj de cad jjjj… ouri… naşpa. AZI! Tling-tling-tling-tling!

A închis ea sau eu?! În fine…

 

(USB Gun)

O urăsc, oricum! Există atâtea  promoţionale wow, da’ ce să vezi?! Ea e stilul clasic, adică ne oferă nouă, agenţilor, promoţionale naşpa, cu diferite ocazii, iar eu le ţin împrăştiate prin casă pentru că n-au potenţial artistic.  Uitând, totuși, de potenţialul lor modest dar util.

Câteva minute mai târziu sunt deja în stradă. Ca de obicei, hainele mele sunt boţite şi aproximativ aceleaşi, la o incursiune sumară în reflecţia geamului uşii de la intrare, dar îmi schimb întotdeauna şosetele şi chiloţii. Pe cuvânt!

Ca de obicei, mi-am uitat ochelarii Lac, de agent, acasă.

Ca de obicei, de vreo săptămână încoace, mă împiedic de picioarele cerșetorului, huzurind la un colț al casei unde locuiesc. Casa mea are două colţuri la cheremul câinilor şi, mai nou, al acestui cerşetor.

Cred c-o face intenționat! După ce trec, aprinde un bec. Nu l-am întrebat de ce sau cum de ghicește la fiecare ieşire de-a mea în ce direcție o voi lua. Nu vreau să atrag atenția. În branșa mea e nevoie de discreție.

Ca de obicei, am parte de doar câteva indicii, iar jâjâiala din timpul aflării lor e un impediment în plus.

Dar eu sunt un agent bun. Cred. Agentul Uff, care doarme cu Rustuff. Agentul Uff! Uff Rustuff!… Uff, îmi vâjâie capul din nou…

Ca de obicei, dacă ați ști mai multe, aș fi nevoit să vă împușc! Ce-mi place replica asta! Mi s-a făcut foa…

Jvrbrmmm, jvrbrmmm…. Cearceaful e umed… „E naşpa, naşpa…„

Nu! Nu din nou!… Refuz să miros iar cearceafu’ rânced!

— Linişteşte-te, n-au trecut decât câteva minute, ai aţipit în metrou!

— Nu-ţi mai plac colţurile? Acum te ţii după mine?! Şi, de ce miroşi aşa de…

Cerşetorul nu miroase a cerşetor. Miroase bine. Şi, de ce naiba se ţine după mine?!

— Uite ce e… nu poţi să te ţii după mine. Eu sunt…

— Termină cu publicitatea! Nu mai spune oamenilor că eşti spion. Îi sperii! Sau cel puţin spune-le altfel!

Netrebnicul ăsta mă trage în jos! Literalmente, că eram în picioare. De-o mână. Mâna pe care am scris indiciile?! Uff, nu din nou… idiotul ăsta îmi strică ziua şi îmi şterge indiciile cu mâna lui unsuroa… nu e unsuroasă deloc, e chiar fină. Ca de femeie. Cerşetorul e femeie?!

— Sunt şefa ta! Cea care te-a sunat mai devreme, deşteptule! Crezi că o să te las singur într-o misiune sinucigaşă ca asta?

Şefa mea e cerşetor?! Simt cum mi se aprinde becu’! Sau se sparge?

— Te întrebi de ce m-am deghizat aşa?! E simplu: creativitatea salvează lumea! 

Dacă e şefa mea, de ce…

— Ai şters indiciile de pe mâna mea.  De ce?

—  Fiindcă le arătai tuturor?!…

— Păi, şi cine se prindea că-s indicii?! Ce, un spion adevărat ar face asta? Creativitatea salvează lumea, nu aşa ziceai acu câteva secunde?!

I-am zis-o! Today I am a spion deştept!

— Încă nu!

Cerşetorul-şefă îmi citeşte gândurile sau ce? Nu înţeleg cum o face!

— Deţin un control absolut asupra mesajelor care mă înconjoară.

— Şefa…

— Sssstt…

— Domnule cerşetor, permiteţi să raportez: metroul ăsta n-are capăt, aţi observat?

— Nu l-ai ales tu?

— Din instinct, da! Ai zis „salvează lumea” şi na, unde găseşti mai multă lume adunată la un loc?

— Bravo! Ai reţinut toate cele 6 indicii?

— Sunt 7! Salvează-lumea-de-cad-ouri-naşpa-azi.

— Cum ai scris „ouri”?

— Cum se aude.

— Şi cum l-ai scrie altfel, astfel încât să nu mai bată la ochi?!

— Wow-uri sau aş desena un ou şi… Am înţeles unde baţi! Vrei să-mi camuflez mesajele de-acum.

Miroase a cafea. Dintre toate cadourile pe care le-am primit de la şefa mea, da, cana mea de cafea e…

Am înţeles pe naiba! Nu înţeleg nimic din ce mi se întâmplă! Cum poţi salva lumea de cad wow-uri naşpa?! Ce, e promoţie la wow-uri?! De unde să cadă?

Din pat! Am căzut din pat?! Jvrbrmmm, jvrbrmmm

Cearceaful e umed și un miros iute de rânced mă face să respir în reprize, sacadat.  Pe fruntea mea, lac de sudoare, sar broaşte…. Stop, opreşte-mă! Devine obsesivă treaba asta cu cearceafu’ şi n-am timp de coşmaruri acu.

Dacă nici în dimineaţa asta nu rezolv cu promoţionalele vieţii… „E naşpa, naşpa….”

Tu-ți soneria… scuze! Da’ nu te schimb eu?!

— Fii erou, Uff! În vremurile astea nu mai merge nimeni la teatru. Ne-au închis, uff! S-a dus dracului dreptul la cultură!

— Doamnă Director, temporar. Nu ştiu dacă ştiţi, dar eu habar n-am să fiu erou. Treaba mea e să lipesc afişe. Lumea vine, le vede şi cumpără bilet. Simplu! Nu e vina nimănui că circulă acum liber un virus. Cât o să mai circule? O dispărea el!

—  Uff, până dispare el, dispărem şi noi! Dacă nu găsim ceva care să rămână wow în mintea lor, or să uite şi drumul şi că le plăcea teatrul. Gândeşte-te! Fii erou Uff!… Iar acum ieşi!

Ieşirea (din coşmar!)

Am ieşit din biroul ei descumpănit. To be or not tu be… lipitor de afişe. Eu sunt doar un lipitor de afişe. Bine,  mă ocup şi de agenţia de bilete şi găsesc, uneori (spre deloc) strategii prin care să atrag şi mai mulţi spectatori. Ultima strategie, înainte de virusul ăsta nenorocit, a fost să adaugăm, în preţul biletului, un voucher pentru pizza. Slăbuţă ideea, oarecum, dar na, teatru de provincie… Acum pe o „frumoasă” cale de dispariţie, că suntem un teatru independent.

Şi-aşa stăteam prost cu multe altele şi aducem de-acasă tot felul de lucruri. De la becuri până la… Tot! De fapt, să fiu sinceră (la feminin, da, că sunt femeie, surprizăăă; în coşmarurile mele de mai sus eram bărbat!), avem cu toţii pe-acasă tot felul de obiecte care pot fi folosite şi în teatru. Asta ne salvează adeseori.

Obiectele şi ideile creative ne scot din impas!

Pe mine mă ajută simţul artistic, dar şi copiii cu care lucrez, că sunt întotdeauna în pas cu noutăţile.

De la ei, spre exemplu, am aflat de becurile lanternă de la Today Advertasing. Le aveau pe acasă, doi dintre ei, primite de părinţii lor, ca materiale promoţionale de pe la joburile lor. Am avut doar două, dar wow, ce efect special au produs pe scenă şi ce s-au mai distrat coşarii cu ele, în „Mary Poppins, supercalifragilistick”. Ultimul şi cel mai nou spectacol al nostru.

(vezi minutele 4.30 şi 28.30! )

Să vă povestesc! Mary Poppins a noastră nu este un spectacol clasic. Și nu e om. Sau, poate că e om, dar un om atât de special şi de magic, încât ne-am hotărât să o înfăţişăm publicului drept stare. Şi de-asta am inventat 8 Mary Poppins. În spectacolul nostru, nu zboară nimeni cu umbrela, că nu avem buget, dar cu toţii sunt pregătiţi  oricând s-o facem. Din inimă, nu din obligaţie!

— Termină cu reclama!

Eu o termin, da’ tot o să pară că îmi fac reclamă şi în continuare. Fiindcă…

Tot eu mă ocup şi de recuzită! Şi de sunet! Eu regizez. Eu conduc Teatrul. Care nu e chiar un teatru, e un Atelier de Teatru, dar ne comportăm ca şi cum am fi profesionişti.

Eu sunt propriul meu erou, cum ar veni! Dacă se pune problema să fii erou, mă rog! Şi aici se (im)punea!

(Și, da, te-ai prins, eu m-am chemat la mine în birou ca să mă trimit tot pe mine să găsesc o soluţie să nu ne uite spectatorul! Şi ne mai numim Şi Atelier de Teatru TREIspreZECE. Perfect!)

— Vrei umbrele cu anumite culori, forme ori mesaje?!

La fix! Aici intră în scenă omu’ de la lumini, că-l uitasem. Exact ce-mi trebuie, lumină, multă lumină! În teatru, umbrele sunt colorate, în viaţă sunt toate sumbre!

— Uff, încetează, nu te mai comporta ca un antierou! Today e soluţia, nu o căuta mâine! Dacă vrei să nu te uite lumea, când or trece toate, adică virus, izolare, panică etc, gândeşte acum strategic, că s-a săturat lumea de pizza. Sau de cafea, că ai uitat să aminteşti de cafeaua pe care o serveau spectatorii la sfârşit în „Cafeneaua” lui Goldoni. Şi era în 1999 când ai făcut asta! Doamne, cum mirosea a cafea în timpul spectacolului!

Ai fost vizionar atunci, fii şi acum!

— Mă laud?! Iar?

Nu ştiu cine vorbeşte acum, uneori sunt şi maşinistul.

Actorul?! Nu, actorul nu sunt!  Eu-actorul nu mai joacă pe scenă, nevoit să joace toate rolurile de mai sus. Deşi, aparent nu seamănă a evoluţie, ea se produce din nevoi, din alte circumstanţe. Habar n-aveam că eu pot fi atât de mulţi şi multe!

Gata, ştiu ce-am de făcut! O să inscripţionez mici daruri, pe care le-ar primi spectatorii, la intrare, în preţul biletului. Împreună cu Today Advertasing! Poate fi o replică sau…

Stop! Mi s-a aprins becu’, nu reflectoru’! Doar n-o să scriu aici ideea, ca să mi-o fure alte teatre! De stat, spre exemplu, deşi ele-s asigurate în perioada asta, dar parcă poţi să ştii?!.

Uite cum facem, ca să nu te las nelămurit pe tine, spectatorule!

Tu îţi înţelegi darul?

Eu fac să tremure lucruri şi oameni. Deşi, poate nu ştiai, totul, dar absolut totul vibrează, într-un mod natural. De fapt, cu toţii vibrăm la o frecvenţă proprie şi rezonăm, mişcând ce ne dorim! Urnind adeseori pe alţi poesori de daruri.

Uff… Am încercat astăzi, aici, o posibilă definiţie a publicităţii. Una ceva mai artistică și pe gustul meu. Fiindcă publicitatea e diferit percepută, de la om la om. Ca şi un spectacol de teatru, de altfel…

Dacă eşti în căutare de idei pentru a te promova altfel, smart, prin cadouri wow, Today Advertising are un site supercalifragilistick şi chatchy! Te invit să vezi cu ochii tăi!

Delirul de mai sus e de la atâta stat în casă, duminică se împlinesc două săptămâni de izolare. În care m-am gândit cum naiba s-o scot la capăt ca independent. Cam mult şi cu ocolişuri, când, de fapt, dacă mă uitam, mai întâi,  la câine, m-aş fi prins mai repede ce e de făcut. La Rustuff, da! Prosopul-câine, că eu am pisică, dacă mă întrebi ce animal prefer.

V-am povestit de „Pisica Verde” (un spectacol din 2018)? Ei bine, copiii n-au găsit o pisică verde, ca să mi-o dăruiască la premieră şi mi-au luat căţelul ăsta. De la Today, of course! Şi-aş fi dormit liniştită dacă îl vedeam de la început, că mi-aş fi amintit de unde e! Da’ dacă s-a ascuns sub pat… sau poate că pisica?!… În fine! Bine că m-am deșteptat!

Poate că situaţia e TodayNor… way acum, dar nu mă las! N-aş fi eu cea care sunt! Sau cei, că dacă Eu e(este!) mai mulţi şi mai multe?! În fine…

Acum mă duc, că mă aşteaptă ei, toţi şi toate EU: avem şedinţă de marketing smARTISTIC. 

Da’ şi când ne-om reîntoarce în pâine! Curând, sper! Cu o nouă strategie!

Mai întâi, însă, o să-mi schimb soneria telefonului:

„Din cer şi din pământ, am să te-adun din toate câte sunt, din ape ori din nori, din strălucirea unor mari vâltori” (Dinu Olăraşu- Din cer şi din Pământ)

Salvează lumea (ta) de cadouri promoţionale naşpa!

(şi de sonerii ciudate)

 

 

Proba nr.7, SpringSuperBlog 2020, sponsor:

Credit foto: todayadvertising.ro

Oameni în trafic. Poveşti cu cârlig

„Ne-am (cenzurat!)… acu neam legat. C-am fost prost! a zis el Cam! zic şi eu. C-ai cai putere! În mai m-ai luat! La naiba! l-a dat. S-a dus, nenică! A sa îi mai mică. Sar pietre (de sub biciclete), de s-ar duce mai tare…” (fragment din „Oameni în trafic”)

„Un laș (a trecut pe marcaj), ce l-aș (cenzurat)! N-aș fi(n) naș. I-ar da talpă, iar, na! Ai caş? C-aş porni! Ia, porneşte! i-a zis frăţeşte. Mă car, c-ar fi bine… ” ( fragment din „Oameni în trafic”)

 

 

Dragi maşini, ne-am adunat astăzi, aici, pentru o lansare de carte.

„Oameni în trafic” nu e o carte, e mai mult o colecţie de frânturi, de vorbe aruncate în vânt, fără gând, surprinse în trafic, pe lângă borduri (staţionare neregulamentară) sau în parcare. Am fost, ani la rând, o maşină la locul ei, introvertită, tăcută. Când n-am mai răbdat limbajul oamenilor, am simţit că toate vorbele lor îmi dau ghes să devin cuvântătoare. Şi, iată-mă, azi, aici, la această lansare, eu, o maşină (deocamdată n-are importanţă marca), curajoasă-n parcare. Scuzaţi-mi spatele, dar e necesar, ca să înţelegeţi pe deplin transformarea-mi.

Fiindcă,  dragi interesaţi de cartea-mi, eu pot vorbi numai şi numai pe la spate. Da, ştiu cum sună asta în limba oamenilor, dar de câte ori oamenii trec în faţa altor oameni drept prieteni, când, de fapt, pe la spatele lor se întâmplă altceva?! De ce credeţi că unii dintre oameni au început să fie mai apropiaţi de maşinile lor decât de semenii lor?!

Oamenii, dragile mele maşini, au cam pierdut darul de-a cuvânta. Bine, poate să fie de vină şi viteza mea!

Nu ştiu cum o să vă prindă (în cursă) acest tip de maşină, fiindcă se ştie că, obiectele cuvântătoare nu sunt tocmai prietenul omului, iar omul, cum a devenit ceva mai bulevardier în exprimare, s-a structurat pe categorii, în funcţie de cartier, oraş, regiune, ţară, continent ş.a.m.d şi, trebuie să vă spun că, mă tem că nu voi fi o maşină prea populară printre mulţi dintre ei.

Vă atrag atenţia că, în această călătorie, nu o să devin o bulevardieră! Sunt sigură că, acum, dacă aţi putea vorbi şi voi, aş primi şi prima întrebare din public, fiindcă e momentul ei, într-adevăr!

Cum recunoaştem o bulevardieră? E simplu!

După cârligul de remorcare, după covorașul auto şi multe alte accesorii. Toate, lipsă! N-ai, eşti! Ai, nu eşti! E simplu! Spune-mi, păpuşe, tăvițe de portbagaj foloseşti?!

Scuze! Mă încearcă şi pe mine virusu’ ăsta, al bulevardului. Rar, dar mă încearcă! Vezi atâtea şi-atâtea în drumul tău şi uneori îs molipsitoare. Revenind….

Ziceam mai devreme că oamenii si-au pierdut un dar, dar, de fapt, au pierdut mai multe, dacă mă întrebi pe mine. Pe nesimţite, din nesimţire. Pe neaşteptate, din aşteptările pe care le au oamenii de la maşinile lor, dar pe care nu le accesorizează neam.  Ne-am obişnuit! Noi, maşinile!

Umblaţi cu manevre, oamenilor, care mai de care mai primejdioase! Daţi cu spatele, parcaţi, da’ n-aţi auzit că un carlig demontabil automat reduce riscul de a avaria alte maşini.

Vă asigur că nu va fi o carte plictisitoare, fiindcă de-asta mă şi încerca tendinţa bulevardieră de mai devreme. Am scris aşa cum am simţit, fără frână! Din multitudinea de experienţe şi experimente.

Nu dintr-ale mele, că ia uite ce scrie aici: cârlig Skoda Octavia, De-mon-ta-bil! O să învăţaţi din poveştile voastre, iar cartea e o dovadă în plus că nu sunteţi conectaţi la nevoile voastre!

Desigur, încă mă întreb care e soluţia să vă învăţ să şi citiţi ce scriu, da’ până una alta, uitaţi-vă la imaginea asta!

Un studiu al unor cercetători (britanici, evident!) spune că, atunci când cuvintele sunt ataşate şi expuse alături de o fotografie, oamenii citesc. De aceea, cartea mea se va citi uşor, fără prea multe cuvinte. O poză face o mie de….

Dar, mai bine să le numărăm pe cele ataşate de ea.

Observaţi, vă rog, mai întâi, senzaţia de bine pe care ne-o transmite fotografia. Păi, mai era ea, domnişoara (sau doamna) atât de relaxată, dacă bicicletele rămâneau acasă sau călătoreau legate de acoperişu’ maşinii?! Nu mai zic de curent, că geamurile, la idei dintr-astea, creative, trebuie să rămână întredeschise. De unde şi expresia „nevastă-sa era cu o falcă în cer şi una pe pământ”. Nu, Biciclisto?!

Ca să înţelegeţi, Biciclista e numele maşinii parcate (prost) fix lângă mine. Şi personaj al cărţii mele. Nu principal, că personajul principal al cărţii sunt eu. Revenind la Bici…

Aşa o alintă şoferu’ şi posesoru’ ei. Pe nevastă-sa o cheamă Miţa. Miţa adoră plimbările cu bicicleta, în crâng şi drumul cu maşina până la crâng.

Înţelegeţi singuri ce cântec preferă el, nu e nevoie să exemplific… „La”, poate că e o notă pe portativ, dar „în” nu e, clar!

Lui îi pasă de maşină, ei de bicicletă. Dacă le-ar păsa amândurora de ambele distracţii, ar deschide împreună portalul AutoGedal şi ar descoperi câte variante de montare are un suport de bicicletă:  pe cârligul de remorcare, pe barele transversale, pe roata de rezervă, pe haion. Pe bărbac-su îl cheamă Ion! Ion e coautor la primu’ bloc (paragraf) de cuvinte. Vrum, vrum….

Pare că m-am pornit undeva, înspre ceva, dar o să mai zăbovim un pic pe portalul AutoGedal, la secţiunea blog.

Ei bine, mai înainte să devin o cuvântătoare, am devenit o cititoare înfocată a acestui blog. De fapt, ca să fiu sinceră, nu a fost iniţiativa mea. Citea şoferul meu şi aflând ce anume îmi lipseşte mie, ca el să fie în siguranţă, la drum, am asimilat şi eu toată informaţia. Aşa am aflat, împreună, că „rețeta vacanțelor cu cazare gratuită are nevoie de un cârlig de remorcare”. Şi de o rulotă, desigur! Visul oricărui călător….

Cuiul de remorcare, dragile mele surate, pare să fie de departe cea mai curajoasă achiziţie a celui mai curajos şofer care deţine cea mai curajoasă maşină, avantajul suprem de care ai putea beneficia la volan.

Spuneţi-mi, dragi vecine, de câte ori nu aţi putut ajunge acasă pe roţile voastre şi cine v-a salvat din asemenea bucluc, tractându-vă? Exact, eu şi omul meu! Şoferul îndrăgostit lulea de maşina sa. Şi de-asta sunt eu cea care sunt astăzi, de-asta am ajuns până aici (în parcare acum, dar nu despre asta e vorba!) şi de-asta pot ţine acest discurs. Din iubire!

Acu, cât sunt pornită, să trecem la al doilea bloc (din joc!). Şi aceste cuvinte auzite tot prin ochii mei. Şi văzute, însă mai lucrez la partea asta tehnică. Da’ nu trebuie să mă vezi vorbind, ca să crezi.

Dealuri şi lacuri, munţi şi păduri… azi n-avem! Azi şi încă o vreme, nebănuită, deocamdată, ca întindere. Nu mai subliniez motivul aici, ca să nu creez vreo emoţie. În trafic. În traficul de sentimente. Nici n-o să răstorn altă mașină, pentru distracţie. Decât poate tot pe mine, ca să-mi vezi scutul! Ai citit?

Scut Skoda Octavia!

Dacă ai citit, acu poţi să mă ajuţi să mă întorc… Unde rămăsesem, unde rămăsesem, unde… Ştiu unde, mă prosteam şi eu! Sunt în parcare! În stânga mea e Biciclista, în dreapta e una, Corona.

Ai amuţit?! Exact de-asta nici şoferu’ ei nu-i mai zice pe nume zilele astea.

Păi, stătea el (tot în parcare) cu al meu, ieri, înainte de lansare şi, na, al meu îi dădea un pont pentru suport (de biciclete) pentru Corona lui, unde să şi-l pună, mai exact. Şi cartea-mi, cu autograf. Pentru că nu mulţi reţin detaliile tehnice, i-a dat adresa portalului AutoGedal să caute singur ceea ce îi trebuia, fiindcă îşi dorea mai multe accesorii pentru maşina sa.

Şi, a trecut o vecină pe lângă noi… A trecut, am zis?! A rupt-o la fugă! Poate să fie de vină şi faptul că staţionam, dar na!  Am urmărit-o (cu privirea!), nici nu s-a uitat dacă trece pe marcaj. Se ducea la magazin, iar magazinul e destul de departe, aşa că s-a întors să-şi ia maşina. O uitase! Când s-a întors, curgea din portbagaj făina. Uleiul şi ce-şi mai luase ea…. Spirt, parcă… Mona! Am înţeles că-i bun şi Dora. Ce nu am înţeles e, de ce pun oamenii nume de femei spirtului?  Mă rog, reţineţi de aici faptul că-şi pusese în portbagaj cumpărăturile ca adunate cu furca.

Şoferii noştri au vrut s-o ajute, da’ ea le-a făcut de departe semn să nu se apropie de ea, din motive de… Corona, da! Dacă aşa a înţeles ea, na!

Numai că ăştia doi s-au prins şi, al meu, mai pe fază, a deschis portbagaju’, i-a arăta tăviţa mea de portbagaj, au pus amândoi proviziile vecinei în ea, vecinul a scos un aspirator de maşină şi asta a relaxat-o. Fiindcă tăviţele de maşină sunt o alegere grozavă, dacă-ţi place curăţenia şi ordinea în interior. Sunt destui cei care nu ştiu absolut nimic despre ele, fiindcă sunt interesaţi mai mult de lipsa autostrăzilor, uitând că ne pot proteja în mai multe moduri, pe noi, maşinile lor… Până la construirea celui de-al doilea metru de autostradă mai e…

Istoria noastră, dragile mele, m-a învăţat că numai unii oameni sunt capabili să înţeleagă cum vorbeşte o maşină elevată despre sine. Şi maşinile cu un istoric apropiat de cel al meu, că nu-s singura (doar în parcarea asta sunt!) vorbăreaţă din parcare.

Eh, am văzut multe în drumurile mele, mai bune, mai rele… Mai multe ca în parcări!  Şi, în mai toate, exact atunci când ai nevoie de un accesoriu pentru maşina ta, nu îl ai. Nu numai pentru a servi acel accesoriu pentru ce a fost proiectat, ci şi pentru alte nevoi, improvizate.

Apropo de improvizaţie, mi-am amintit c-am scris acu vreo câteva zile câteva rânduri chiar despre tine, omule!

Nu știi nicicând cum — Doamne! — ochiul cerului din locul lui pogoară,
ca să-ți arate câte-n lume: un melc, o frunză, o floare etc,
(și, de ce nu?) un… link.
Și-atuncea, muritor, de te găsește taman aprins de patimă
și-n spirit călător, tu vei simți pe dată că-ți dă jar,
ori pinten, aripi, ghes sau alte cele ce îți dau, de obicei, avânt
până spre hăăăt departe și-amator —  dar ce grăbită
și în rime îmi e limba!— alegi cu ochii-nchiși o nestemată:
să pleci hai-hui!

Nici nu contează dacă numai până-n dormitor!

Îți spui: În drumul ăsta fi-voi numai suflet!
Să vă poarte, cuvântu-mi fi-va de nepotolit!

Dar te trezeşti că n-ai protecție pentru motor.

Până-ţi dai seama că n-ai accesorii remorcare,
motorul te-a lăsat, l-ai înecat, n-a mai pornit.

Că zis-am și-aste vorbe numai bune de plecare,
mă și pornesc
spre al meu țel, scutind un mers pe jos
Cutez să-ți spun acum și-unde-aterizez:

pe preş!

Unul auto, dedicat!
De vă deschideţi  poftă de-o plimbare cu maşina, tare,
din capu’ locului, iacă, deznod mărturisire:

Când ai nevastă, dacă vrei s-o ţii,

ia-i accesorii ei, dar şi maşinii tale!
.

Desigur că mi-ar fi plăcut să te port pe drumuri de poveste. Dar eu nu sunt decât o maşină parcată acum, fiindcă afară e pandemie! Nu uita! Mie îmi place interiorul meu. E curat! Şi-mi place şi cârligul meu cu care v-aş putea remorca întru depănarea unor amintiri în care aţi fi avut nevoie de ceva, da’ n-aţi ştiut de ce, de unde şi când poate începe o nouă aventură pentru voi! De ce nu una poetică, ca în exemplul de mai sus.

NOTIŢĂ: Să-mi amintesc să scriu şi o carte de poezii!

În cele ce urmează, voi face cunoscut sfârşitul cărţii, deşi în lumea oamenilor nu se face una ca asta. Maşinilor le place să ştie finalul, altfel sunt ele şi aşa destul de imprevizibile.

Eu zic că e un final bun! Dă de gândit! Autorul ar fi putut spune cu totul altceva decât ceea ce pare că a zis. Cu toate astea, un lucru e sigur: vom ieşi noi şi din parcarea asta! Şi ne vom porni iarăşi la drum, fiecare cu şoferul său. Dar numai unii dintre noi vom înţelege pe deplin că viaţa unei maşini ţine de modul în care o priveşti şi o accesorizezi!

„Decât un drum în care nu ţi se întâmplă nimic memorabil, mai bine o parcare cinstită!”

Aici ar trebui să închei discursul şi să-mi cumpăraţi cartea. N-o s-o fac, fiindcă mi-am amintit o poveste de pe vremea când eram pe drumuri. Bine, bulevardieră, na, dacă vă simţiţi mai bine că am trecut şi eu prin asta. Un moment emoţionant, dar comic într-o oarecare măsură.

Murise tatăl unei prietene a şoferului meu. Şi, închipuieşte-ţi două femei, la morgă, trebuind să ridice corpul neînsufleţit. (Da, şoferul meu e femeie!)

Maşina fratelui ei era prevăzută cu remorcă, dar taman atunci s-a împotmolit, undeva, pe drum. Cuiul de remorcare de proastă calitate, ai înţeles. Şi, astfel, au găsit fetele o soluţie nouă: să se ocupe ele, fiindcă era sfârşit de program. LA MORGĂ! Dacă nu ar fi ridicat decedatul atunci, că era şi vineri, mai puteau luni… Nu îmi amintesc dacă ăsta era adevăratul motiv, improvizez acum, da’ ceva le-a speriat mai mult decât mortu’ şi ţinea de timp, oricum.

Aşa că, iată-le pe fetele noastre la drum, cu un coşciug închis deasupra mea. Nelegat, fiindcă nu eram deloc pregătită să preiau un asemenea bagaj. Şi nici ele! Nu povestesc cum s-au chinuit ele să pună deasupra coşciugul cu tot cu mort, da’ cum parcarea (laterală) a fost perfectă şi lipită de scări, vă imaginaţi voi restul. Au ajutat încă doi oameni, pe care i-au racolat (cu sânge rece!) dintre pacienţii spitalului.

În loc să o luăm pe şoseaua principală, fetele au luat-o pe coclauri, ca să nu se crucească lumea. Bineînţeles că, minut cu minut, m-am temut pentru mine, dar cel mai mult m-am temut pentru bătrânul tată al prietenei stăpânei mele, care şi aşa avusese parte de o moarte comică: murise în bucătărie, cu capul în ciorbă, tocmai ce şi-o încălzise…

Capacul nu era bătut în cuie şi nici sicriul legat cu ceva. De mine.

Ce-a urmat….

Anul 2020, octombrie, 10 (ziua şoferului meu!)

O secundă de neatenție la o curbă, o frână bruscă…

– Ah, şi doar am zis să-mi iau cupholdere. S-a vărsat tot sucul (suntem la volan!) din pahare, aşa-i?! Mi-e frică să întreb… Şi cafeaua?

 

Nu te nelinişti, suntem încă în prezent. Dar lucrez la noua mea carte, „Oameni în trafic… se întoarce”. Nu sări să mă corectezi, că nu e vorba de gramatică aici! E ca în „Batman se întoarce”…

(În care am cuprins şi povestea cu sicriul, cu ortu’ popii ş.a.m.d.)

Nimic rău nu s-a întâmplat încă şi, la cum îmi cunosc eu omul, nici nu o să se întâmple! Dar dacă ai ajuns până la cupholdere, dacă suportul de pahare e cel care-ţi mai lipseşte, nu fi mulţumit! Măsuțele cu pliere din tetierele scaunelor din față, unde-s? Ai nevoie de ele când o să pleci în următorul tău roadtrip, pentru un popas sau pentru cartea ta preferată, cum ar fi: „Oameni în trafic”

Era mai bine s-o fi numit „Maşini, în traficul de sentimente”? Era mai potrivit acest titlu, fiindcă maşinile, în trafic, reţin mai degrabă sentimentele, decât imaginea?

Nu, că ieşea prea SF cartea, ştiu eu! Şi abia de sunt înţeleasă şi-aşa…

Poate că sunt mai pontoase maşinile altora, poate că argoul vinde mai mult, dar el e al oamenilor, nu uita! O maşină, al cărei şofer a explorat universul AutoGedal nu are cum să fie o bulevardieră! Păi, poate o bulevardieră să scrie o carte arzând (poetica!)-o în orto…grame?!

Proba nr.6, Spring SUperBlog 2020, sponsor:

 

 

Poţi să faci orice, oricând posibil

Intro, ca să înţelegem spaţiul de desfăşurare…

Poate că, nu conștientizăm cu toții, dar atunci când vorbim, scuipăm. Unii, la nivel de fântână arteziană, alții la nivel de cap de duș acoperit cu calcar 99%. Asta se întâmplă și când mâncăm, chiar dacă n-am atins toate feliile de pizza cu mâna, să zicem. (?) Asta mi s-a întâmplat și mie ieri: n-am gândit.

Ieşisem în oraş, mă relaxam, cum s-ar zice! Mai rămăseseră vreo trei felii de pizza în farfurie, le-am împachetat și i le-am dat unei băbuțe căreia îi era foame și poate nici nu știe ea ce vremuri trăim. Pe terasă, mai erau 10 sportivi Steaua (scria pe tricouri şi pe rucsacuri cărui club aparţin, care jucau cărți (peste farfuriile cu mâncare) și un domn, ce comandase mâncare și pentru o a doua persoană, care întârzia și, care, în tot acest timp a vorbit la telefon. Soneria… hehe, din alte timpuri. Transportatoare, oricum…

Gestul meu de milostenie nu a trecut neobservat, s-a făcut liniște un moment, apoi au continuat cu toții să joace cărți și să scuipe fiecare peste farfuriile celorlalți, vorbind și râzând. Fiindcă mă simțeam prost, mi-am turnat singură din sticla de pepsi cu nr 2, pentru că în timpul ăsta mă conversam cu chelnerița și eu stăteam jos, pe scaun. Mi-am luat ochii de la gura ei și m-am uitat la mâinile ei. Mi-am dat seama că le mai văzusem undeva. Pe farfuria mea și câteva degete în, lângă blat și pe pahar.

În timpul ăsta, distrăgându-mi atenția, au intrat pe terasă o doamnă cu fiul adolescent. Înainte să intre, au rămas în fața ușii, au scos două șervețele umede, s-au șters pe mâini, apoi copilul a deschis ușa, politicos, pentru mamă. Pe urmă, o altă ușă, care dădea în alt separeu al locului.

M-am spălat pe mâini și înainte, regulamentar, și după. Înainte, era uscat pe lângă cele două chiuvete. Acu era inundație, oamenii se spală și pe lângă… Fiindcă a plătit prietena mea, cu cardul, am răsuflat ușurată că n-am mai băgat mâna în portofel, unde nu prea îmi vine s-o mai bag deloc, in ultima vreme, din diferite motive. Locomotivă, nu glumă, gândurile-mi!

Aceasta ar fi radiografia unei zile în care antreprenorul de mine a vrut să se relaxeze (11 Martie 2020). Să ştii că mie nu mi-a plăcut niciodată cum sună cuvântul „antreprenor”, dar zilele astea, are un ecou aparte în urechile-mi: nor, nor, nor…

Cuprins

Ne-a cuprins primăvara, aşa cum a putut ea, mai capricioasă decât de obicei, bântuită de un altfel de „nu mai am timp”, ba, ce să vedeţi, unii dintre noi au prea mult timp liber acum, întru măsuri de prevenţie şi precauţie.

Eu sunt antreprenor şi, când nu sunt actor sau regizor, sunt fondatorul unui atelier de teatru, unde lucrez cu copii. De toate vârstele! Cu ale căror fotografii vă bombardez eu acum, pentru a colora textul altfel şi pentru o uşoară relaxare, în ce priveşte contextul în care vă expun un subiect important pentru orice om: RELAXAREA!

Poate că pentru unii nu e clar că a fi actor/regizor e un job, nu o relaxare, dar na, nu mă plâng acu, deoarece mai toate ritualurile noastre de petrecere a timpului liber s-au alterat în ultima vreme şi, cel mai probabil, lucrurile vor continua pentru o vreme altfel de cum eram obişnuiţi.

Pentru unele chestii am dezvoltat automatisme chiar, iar acum se văd mai bine, se analizează mai atent, oarecum, deşi, până mai ieri păreau absolut inexistente.

Dar astea-s vremurile: tuşim în cot, chiar dacă ne doare!

Artiştii antreprenori sunt mai boemi şi mai plutitori, însă, în continuare, o să vă demonstrez că nu toţi sunt aşa!

De ieri, în timp ce eu păţeam cele de mai sus şi mă frământam, un teatru, pe numele său Unteatru a trecut la alt nivel, ca să depăşească starea acestor zile. Aş zice, cu succes!

Întâmplător, îl cunosc pe Andrei, cel care a înfiinţat teatrul Unteatru, e focşănean, adică ne-am şi întâlnit pe scenă când era licean, într-un spectacol de commedia delle arte, „Măştile iubirii”, pe care l-am regizat eu acu vreo 20 de ani.

Un streaming online e o idee smart în situaţia actuală şi, probabil că, o direcţie bună şi pe viitor în teatru, pentru cei care vor, dar nu pot ajunge la spectacole, fizic, din varii motive. Ideea nu e nouă, dar în teatrul românesc e o direcţie destul de nouă.  Şi, nu e vorba numai de actor, ci şi de spectator.

Ca spectator, ca să călătoreşti virtual, n-ai nevoie de prea multe, până la urmă, iar totul poate începe cu o tastatură, un mouse, un mousepad, un cooling pad etc!

La drept vorbind, avem cu toţii câte un prieten IT-ist, iar dacă nu avem, google search e destul de darnic cu orice neavizat, încât să ne pricepem cu toţii ce accesorii smartphone să cumpărăm sau cu ce cabluri sau periferice PC să ne dotăm, pentru un sunet mai bun, ca să pătrundem mai adânc în lumea aia de dincolo de streaming, ca să păstrăm emoţia într-o formă cât mai aproape de cea iniţială, care s-ar fi creat în sala de spectacol.

Sunt destui cei care se relaxează mergând la un spectacol de teatru, cred că suntem de acord. Care preferă offline-ul, mai degrabă, fiindcă online-ul e mai „contagios”.

Cum, de data aceasta offline-ul e cel contagios, online-ul e soluţia sigură! Ironic, un pic, nu?!

Ei, bine, de aici încolo intervine Spacer – IT comes home!

Dacă, spre exemplu, vei dori să te relaxezi în faţa unui monitor, SPACER propune un model ideal de monitor care, cred eu,  îți va satisface cerințele-ţi exigente de spectactor: MONITORUL Spacer 23.8″ WLED. (Am scris spectACTOR intenţionat, nu e typo!)

Claritatea vizuală (rezoluție Full HD, de 1920 x 1080 si 2ms, wide), compatibilitatea cu majoritatea sistemelor cu un port VGA sau o interfață HDMI, şi luminozitatea fac ca monitorul acesta să ofere o experiență de utilizare optimă şi din punct de vedere al gestionării cablurilor periferice.

Este ideal atât pentru editările și montajele video, cât și pentru a urmări filmul sau spectacolul de teatru/concertul preferat la tine acasă, mai ales datorită ecranului de 23.8 inch wide IPS, perfect pentru o vizionare impecabilă.

Dacă ești un împătimit al gaming-ului, monitorul Spacer 23.8″ WLED este, de asemenea, recomandarea perfectă. Îţi lipseşte doar scaunul de gamer, aşa că te invit să alegi din oferta de scaune gaming Spacer.

Oamenii, găsesc întotdeauna soluţii să-şi aducă primăvara în suflet. Indiferent cum vine ea sau ce aduce cu sine.

Un jucător împătimit ridică întotdeauna miza! Aşa că, pune-ţi centura şi hai în viitor!

 

Încheiere (nu sfârşit!)

Mai dulce decât orice altceva e timpul tău liber, petrecut fără să mai simţi atât de acut că te apasă tumultul vieţii.  Şi nu mă refer aici numai la viaţa de adult, fiindcă vremurile pe care le trăim sunt la fel de tumultoase şi pentru copii, în egală măsură.

Copiii sunt cu mult mai conectaţi la tehnologie şi se deprind mult mai repede cu ea, fiindcă lumea în care vine chiar azi un bebeluş, să zicem, nu mai seamănă deloc cu lumea de acum 10 ani, darămite cu lumea părinţilor lor.

Eu, fiindcă stau în preajma lor foarte mult, mă simt un fel de Mary Poppins printre ei. Dar una pregătită să stea mai mult în preajma lor ca să-i înveţe să zboare fiecare încotro vede şi simte, prin teatru. Şi, chiar dacă am ales să nu ne întâlnim fizic în aceste zile pandemice, o să continuăm s-o facem virtual şi cred că suntem nişte norocoşi că vremurile permit astfel de extinderi întru relaxare, dincolo de călătorii sau alte nebunii care ne pot trece prin cap întru bucuria sufletească şi odihnă.

O mostră de relaxare forţată poate că nu e acelaşi lucru cu o relaxare în condiţii mai prielnice socializării, dar sunt sigură că vom învăţa cu toţii câte ceva din această experienţă comună.

Chiar în acest moment poate că cineva scrie deja un scenariu de film sau o piesă de teatru despre noi. Sau, de ce nu, un nou joc, o nouă aplicaţie…. Sau poate că suntem chiar noi cei care o să rescriem totul, în siguranţă!

Cândva, am fost şi eu o gameriţă împătimită. Desigur, la nivelul anului 2002, dar am fost. Pe-atunci jucam Sims, un joc strategic de simulare a vieţii şi Cezar, un alt joc de strategie în timp real, poate unul dintre cele mai bune jocuri.

Ţin minte că în Cezar, dacă nu le dădeai oamenilor cultură, nu mai aveau chef de nimic şi porneau războaie. Sună cunoscut?

Nu uita de Spacer!

#staiîncasăcuspacer

Soluții IT pentru toate nevoile tale!

Poţi să faci orice, oricând posibil, poţi să faci orice oricând doreşti…

 

Proba nr.5, Spring SuperBlog 2020, sponsor: