O spaimă cumplită puse stăpânire peste oameni şi le învineţi buzele. De la atâta muşcat, că se şi abţineau să comenteze, fiindcă duşmanul Pământului, de data aceasta, nu mai era chiar omul, soartă cu care ne obişnuiserăm, ci era altceva, taaare invizibil. Dar gândurile oamenilor, în ciuda gurilor închise, rulau încă, cu viteze nemaibănuite, nemaiîncercate. Nemaipomenite, nu!
Prin cartierele oraşelor se petreceau chestii, pe care un povestitor bun le-ar fi numit grozăvii: familiile căpătaseră aproape toate câte un nume chinezesc, (vezi!) Lao*-Laltă şi se gândeau cu toţii, acum, înţelepţeşte, unde or fi greşit, de au păţit ce au păţit. În timp ce unii păreau concepuţi, în chip miraculos, la trecerea unei comete sau că mamele lor au mâncat o prună magică şi de-asta i-au născut, destul de mulţi se gândeau să dea fuga în păduri sau în alte iatacuri mai călduţe, dar le era prea teamă şi se ascundeau acasă, sub măşti, cuminţi.
Că oamenii nu-s la fel, nu e o noutate, dar acum toţi închideau ochişorii şi aşteptau Statul, care îşi pasa microfonul, în chip neprotejat, de la un cap al său la altul, să-i mai încurajeze sau amăgească, cu câte o mănuşă sau câte o mască de gură, obligatorii şi, furtuna asta de se abătu asupra oamenilor lua, pesemne, şi zgomotele. Cu ea! Nu că plecase, dar le lua! Că, deşi se comenta, se întâmpla fix cum Statul voia.
Drept să vă spun, aproape toţi aşteptau compania Statului. Aproape toţi erau terminaţi pe trei sferturi (sau 75%, cum preferaţi), mai puţin eu, care-s cu 0% (actor independent, deh!)) şi, singura care le completa spaţiul gol din declaraţia pe propria răspundere întru salvarea lumii era tot speranţa, săraca, căci, na, creatorii de bunătate şi frumuseţe se generează unii pe alţii şi nu dispar în vremuri sumbre. Ca şi cei care fată răutate şi urâţenie, ştiu, dar dacă oamenii nu s-ar mai gândi la viaţă ca la un demers eroic şi că, oricare dintre ei poate fi purtătorul de cuvânt al poveştilor unei întregi generaţii către una nouă, am muri cu toţii învinşi de gripă şi griji.
Sperând că libertatea le va reînlesni revederea şi vederea, pe termen lung, oamenii au început să folosească cu îndârjire reţelele de socializare la maximum şi deşi nu se înţelegea exact cine pe cine distrează sau emoţionează postările lor, sinele tuturor ieşea mai puţin motototlit din zi înspre somnul de noapte.
Al meu nu vine tot timpul. De somn, zic! Că mă gândesc la însemnătatea şi alipirea literelor din covid şi la Co (de la companie) vidu’ (nu mai explic, nu e cazul!) la care am fost părtaşi, în procente diferite, de dinainte de duşmanul invizibil din prezent.
Toate astea, în calcule, par a spune că a trecut vremea şovăielilor. Că avem o nouă misiune şi că ar trebui să recondiţionăm anumite valori, cum ar fi, de exemplu, grija pentru frumos și sănătate, implicarea în comunitate, respectul față de mediu, grija pentru cei care au grijă şi încă câte altele.
Boala care ne-a cuprins are, fără tăgadă, agăţată de ea o talangă, al cărei dangăt, în mersul ei viral, păscându-ne, vrea să ne transmită (cu farmec) prin Farmec, cel mai mare producător român de cosmetice, ceva important cu care şi de la care să pornim iarăşi la drum. Când om avea voie, desigur! Când s-o reporni planeta, după acest restart.
De altfel, Farmec nu e la prima abatere, a transpus dintotdeauna frumusețea prin fapte şi dincolo de estetica cu care s-a înhămat şi am una dovadă chiar aici, (sur)prinsă ‘n maci(2016), ca un preambul al campaniei Farmec, doi ani mai târziu, din 2018,
„Unirea la feminin”, prin care promova şi încă promovează prin alte campanii solidaritatea feminină și bunătatea, ca fiind cele mai înalte forme ale frumuseții.
Farmec nu se dezminte nici în zilele lui Covid şi a început de curând producția a două NOI produse igienizante pentru uz personal, pe bază de alcool 70%: Loțiunea igienizantă pentru mâini și Gelul de igienizare pentru mâini, cu acţiune rapidă şi eficientă întru apărarea sănătății.
Aceste două produse vin în completarea portofoliului actual, care cuprindea deja încă două produse: Săpun Lichid Spumă Antibacterian Gerovital Pure și Nufăr Dezinfectant Universal.
Deocamdată, grija Farmec se îndreaptă şi prioritizează solicitările către cei care luptă în prima linie împotriva răspândirii noului virus COVID-19. Pe urmă, în funcție de stocuri, aceste două produse vor fi distribuite și către canalele de vânzare.
(click pe poză, ca să ai un as la-ndemână!)
Aici pot veni în orice clipă anticriştii! Cum să pornim iarăşi la drum?!
Grija mea nu e îndreptată către cei care n-au alt gând decât să dea fuga la o mănăstire, în speranţa că Dumnezeu va face în locul oamenilor ce e de făcut, ci înspre cei care fac deja ceva şi pentru alţii, nu numai pentru sine. Cum e Farmec!
Pruncii sunt surzi la naştere şi de-aia nu-şi aud ursita, zicea bunică-mea şi tot de-aia nimeni nu ştie de la început încotro şi pe unde să o ia, aș completa eu.
Iar „întâmplă-se cum o fi scris” nu e un îndemn atât de liniştitor pe cât pare scris.
Avem un dicționar de mișcare propriu, fiecare. Pe care nu prea îl irosim pe un semen, ci cam 99% pentru sine. Omul nu e rău și nici bun cu altul, dar omul se adaptează, învață din fașă asta. Și învață nu cum să evite pentru altul răul, ci să-l evite pentru sine, mai întâi! Iar dacă asta îl include și pe vecin, fiindcă binele ăla al tău începe de la ușa scării blocului, asta nu e neapărat bunătate, e mai mult un confort psihic.
Acest confort e creator şi, iată, prin acest pas se poate deschide un nou cerc întru vieţuire. Mai întâi cu raza mică, apoi, alăturându-ne unui demers întru frumos şi bine, crescând-o, din ce în ce mai mare….
„Ai grijă de natură așa cum ai grijă de tine”
Nu e nevoie ca luna să ajungă în dreptul fântânii, ca să vezi apa!
*bătrân
Proba nr.15, SpringSuperblog, sponsor: 
Îți simt gândurile, undeva între mână și talpă
M-am trezit din vis brusc, m-am îndreptat către oglindă și te-am căutat în fiecare por. M-am uitat pe urmă la vers. Te-am căutat pân’ la luminișul din obraz. Nu știu când am așternut cuvintele sau când s-au așezat pe tărâmul ăsta al plăsmuirii. Întrebarea „Tu în câte feluri mai poți scrie despre pielea ta?” era singura care stăruia în a-mi aminti care e și de unde începe realitatea. Pierdută în poemul visului, cine știe ce aș mai fi scris?
Alma Nahe(r) 