Podea cu lei

Câţi lei vedeţi în imagine?

Nu vă apucaţi să-i număraţi, că aşa am crezut şi eu. Că-s mulţi. Greşit! Leii din imagine sunt lei în măsura în care, dacă eu sunt Balanţă, sunt echilibrată din orice punct de vedere şi mă scald într-o independenţă financiară de invidiat.

Or, la momentul acestei fotografii (iulie, 2018), i-am răsturnat (în formă de peşte) ca să văd cât îmi mai trebuie pentru o podea cu lei. În baie! Contrar opiniei generale că atunci când te… când vrei să… când uşurezi prinosul mâncării, un ban nu faci!

Nu că m-ar da banii afară din casă, dar voiam să mă asigur că mă şi ţin. În casă! În baie?! În… fine!

Fiindcă mi-am dat seama că eu sunt artistă (deşi ştiam că sunt!), am înţeles că pot veni şi zile mai că… că… trănite şi n-o să am bani de-o pâine, poate  şi, cum ar fi fost să mă uit la podeaua din baie cu jind?!

Aşa că, după ce am numărat monedă cu monedă, când am terminat de făcut monedaru’ *,  am scris pe ei, în loc de podea cu lei, economii. Nu chiar pe ei, ci pe cutia de chipsuri (de metal), în care i-am „ascuns” de mine. Pentru pâinea de mâine!

Mărturisesc că, pentru a goli cutia cu chipsuri nu a fost nevoie de cine ştie ce efort. Ca să o umplu a trebuit să renunţ la următoarea cutie şi am învăţat un cuvânt nou: „zgârcenie”! După care, au urmat trei reguli de bază pe care am hotărât să le respect cu sfinţenie:

1. Mâna întinsă care nu spune o povesteee…  nu mai primeşte..
2. Sacoşele de plastic sunt refolosibile, ştiaţi?!
3. Casiera de la supermarket are salariu!

Din ziua în care am hotărât să calc pe lei, cu primele două reguli am rezolvat uşor. A treia regulă, adică NU bacşişului, a constituit adevăratul pas important întru cum să faci bani, Olimpie!

Totuşi, ca să nu par zgârcită din senin, că, deh, până atunci eram mână largă şi portofel uşor, i-am dezvăluit casieriţei de ce mă încarc cu metalu’. Ea nu s-a supărat, ba s-a uitat chiar admirativ, pe loc.

Se depune podeaua?! mă întreba curioasă în timp ce  îmi înapoia fiecare leuşor, cu cel mai plăcut zâmbet din lume.

Se depuneeee! ziceam eu mândră şi restului (de clienţi!). Până într-o zi  când, şi mi s-a părut suspect, la supermarketul unde lucra casieriţa a apărut o promoţie:

La 50 de lei cumpărături în marketul nostru, primiţi un bon de 5 lei, dacă cel puţin 10 lei sunt (în) monede.

Plus încă alte tentaţii!

---

Câţi bani mai vedeţi în imagine? Exact! S-au evaporat!

Inteligenţa financiară e un dat, nu o posedă toată lumea! Slavă Domnului (de la Ghişeul Lumii) că BCR s-a gândit la o şcoală pentru mine (şi pentru tine!),

Numai că eu am aflat de această campanie (gratis!) a BCR (de la Zaiafet) abia după ce am văzut cum se risipeşte bunătate de podea pe apa Sâmbetei (era Sâmbătă!). M-am consolat, totuşi că, la câţi centimetri de monedă românească strânsesem în 6 luni şi calculând câţi mai aveam de strâns, ies la pensie! Că tot veni vorba…

O podea cu lei nu pare o investiţie pe termen lung, dar, în capul meu, peste 100 de ani, colecţia ar fi căpătat o valoare numismatică. Păi, dacă bunica şi-ar fi dorit o podea din cocoşei, mă mai făceam eu artistă?!

Banii se risipeau, oricum, aiurea şi pasul ăla, aşa cum e el, a fost primul meu pas calculat. Nu şi corect! În stabilirea unor obiective de viață realiste ai nevoie de Şcoala de Bani! Astfel, o parte din banii planetei ăsteia îţi vor umple buzunarele. Sau contul!

Chiar aşa! Ştiţi câţi bani sunt pe planetă?

Eu, la 4 ani, cumpăram dulciuri cu pietricele şi mă jucam de-a magazinul în faţa blocului. Copiii de 4 ani merg azi la „Școala de bani pe Roți„, învăţând cum să gestioneze corect banii.

Sunt sigură că ei, când vor avea vârsta mea, îşi vor dori mai mult decât o podea cu lei şi, dacă o vor face, va fi într-un cu totul alt sens.

---

*monetar

Superblog 2018, proba nr. 6