Călin a filmat, Ana şi-a croit drum prin nămeţi, iar eu am lălăit „Ochiul cere lumină”, un cover, în joacă, după formaţia de rock alternativ Travka, în iarna grea a lui 2011. Un proiect în desfăşurare liberă (de contract!), căci nu ne presa vreo gaşcă de fani. Dacă credeam pe atunci că o să ne vindem scump când va fi gata?
Posibil să fi rânjit satisfăcută la trecerea prin gând. Bineînţeles că, rezultatul se vede: 99 vizualizări în 5 ani!
Adevărat, proiectul nu a continuat, dar nici nu au fost cereri ulterioare s-o facem până la capăt, dar, na, uite că a rămas această scurtă mărturie filmată că am intenţionat cândva să pornim o avalanşă muzicală. Numai de noi ştiută! O mărturie importantă?!
Memoria e selectivă şi, mai ales reinterpretează ceea ce ochiul nu mai revede şi, în lipsa a ceea ce-am pierdut odată cu restul filmării, amintirile au cam dispărut sau, dacă sunt, zac pe unul dintre miliardele de rafturi prăfuite ale memoriei.
Azi, în 2018, „ochiul cere” mai mult, indiferent de domeniu, fie că e artistic sau ceva mai tehnic (vezi şi crezi, nu?), mărturii, care să rămână, servind altora sau care vestesc ceva important, fără de care n-ai mai putea trăi şi, care tocmai stă să înceapă.
Chiar şi subiectul acestui articol poate să însemne mai mult decât o informaţie!
Se ştie că, deşi sunt actriţă, profesez mai mult ca regizor. Aflaţi că, nicio premieră teatrală de-a mea nu se produce fără să arate, mai întâi, câteva dedesubturi de la repetiţii, cum, de altfel niciun proiect nou nu începe pur şi simplu, ci atrăgând „vizualizări” cu mult înainte de a se produce.
Sigur că exemplele sunt multe, unele le veţi descoperi singuri pe canalul meu de youtube, doar că eu mă voi opri, cu precădere, asupra unuia dintre ele:
în urma căreia oricine poate beneficia de o reducere de 100 lei la comanda pe Vindem–Ieftin, dacă filmează livrarea produselor și trimite mărturia.
Mie îmi plac înlesnirile la fel de mult pe cât îmi place şi cuvântul „avantaj”. Iar într-o bună zi, prin 2014, cinci oameni au dat fiinţă unui concept unic, înlesnitor şi avantajos: vindem ieftin.
Nu am început deloc întâmplător acest articol cu o filmare din arhiva personală, fiindcă, Ana, personajul principal, trece pe lângă Casa de Cultură „Leopoldina Bălănuţă” din Focşani, locul unde îmi petrec o bună parte din viaţa mea şi o s-o mai fac până s-o dărâma. Ceva. Eu sau ea, hehe!
Deocamdată, ea stă mai prost la capitolul exterior şi nu i-ar strica, pe lângă alte reparaţii majore, de interior, câteva profiluri decorative. (De ce am impresia că încă vorbesc despre mine?!)
Las indicatorul ăsta aici, ca să marchez un moment important.
Renovarea Casei de Cultură, în caz că ar interesa pe cineva s-o facă şi pe viitor trainică e aproape imposibilă. Cel puţin în gândire, că în faptă trebuie să mai fie şi dorinţă şi, na, noi, oamenii, suntem atât de delăsători. Că înlesnirea există, se vede…
Ba, mai mult, în Focşani există un showroom vindem–ieftin.
Fie că e vorba de tencuiala decorativă Weber, tablă, ţevi metalice, rigips, pavaj (pavajul Casei de Cultură e praf!), bordură, piatră decorativă, vată bazaltică, faţadă, acoperişuri ş.a.m.d., datorită acestui concept unic de înlesnire, materialele de construcţie sunt ieftine, dar şi calitative.
De obicei, vezi şi NU ştii ce să crezi, până când nu pui simţul tactil sau ochiul la contribuţie şi vezi o mărturie că e adevărat.
După cum vedeţi, se explică de ce!
Reabilitarea Casei de Cultură ar trebuie să fie nu neapărat un plan al celor ce o deţin, nici a autorităţilor, că deh, nu e a lor, ci o răspundere a societăţii civile, care-ar putea pune presiune şi pe unii, şi pe ceilalţi, fiindcă împreună au cotribuit la deteriorarea ei.
Dacă Societatea asta, în care îmi duc traiul ar fi mai interesată de longevitatea unei clădiri emblemă şi de desfăşurarea în bune condiţii a actului artistic care se întâmplă acolo de zeci de ani… Dar e, oare?
Poate că ar fi, dacă ar şti că subiectul acestei postări e
Desigur, o societate, lucru dovedit, e mai interesată de natură decât de cultură.
Totuşi, dacă următorul meu proiect filmat ar fi nu numai despre actul meu artistic, ci despre condiţiile mai puţin propice creării lui?… Şi acelei filmări să-i urmeze alta… şi alta… cu săgeţile înspre VINDEM-IEFTIN.
Oamenii trebuie făcuţi atenţi în răgazul lor emoţional, căci cel instinctual e insensibil uneori şi, eu m-am convins deja că o filmare emoţionează, oricare ar fi ea. În sensul bun sau ăl rău, ai întotdeauna garantată o emoţie.
O filmare poate deveni un fel de pod între oameni indiferenţi şi, simplul fapt al construirii lui poate aduce o ameliorare esenţială pentru colectivitate.
O recenzie promovează, de fapt, nu o firmă, ci o nouă mentalitate!
(Va urma!)
SuperBlog 2018, proba nr. 4
Alma Nahe(r) 