alma nahe

Archive for the ‘cinema scuipat’ Category

Un măr în (răs)păr…

In cinema scuipat on Februarie 2, 2013 at 4:46 AM

 

Am rupt mărul în bucăţi,

cu puterea lăuntrică a unui profet.

Nicio dezvăluire nouă,

nicio experienţă nouă,

atâta doar că

seminţele le-am scuipat de data asta pe podea

iar bucuria cu care le-am scuipat le încolţea şi

m-am trezit că aveam o livadă în sufragerie.

Merii erau încă mici, călcam cu grijă,

îmi imaginam, nebuna de mine, că fericirea îmi stă în merii ăia în pârg.

În câteva secunde cineva şi mai mic îşi punea  scara,

îşi umplea coşul cu mere,

apoi îşi lua scara şi pleca mai departe,

o plecare simplă,

alergându-şi mila în lătrat de câini,

lăsând totul neschimbat.

Hei, hoţule de mere, am vrut să-i strig,

opreşte-te,

eu pot vedea că stelele mai locuiesc aici, în camera mea,

tu de ce nu mă vezi?

Şi habar n-am ce era greşit în sfârşitul zilei, în mijlocul sau în începutul ei,

precum n-am habar nici ce e greşit în acest joc vechi şi irosit.

Eu pot să vă spun doar ceea ce ştiu:

ce copil mi-e prezentul!

Nu am cum să învăţ o sămânţă să crească…

00181

d’uzinari: psidor, Carmen Pricoplili3dmitzaa biciclistaCita, La Fee, Abisuri, Dia na, Scorpiuţ, Carmen, psi©, şerpoaicelecammelyMaxpsi2vavalyroxana, simonaR, eleştefănţel.

 

Păpuşa(actul IV)

In cinema scuipat, teatru on Septembrie 1, 2012 at 12:02 AM

actul I, actul II, actul III.

ACTUL IV

„Păşeşti pe punte, îţi treci privirea o vreme peste toţi cei de faţă, pentru ca apoi,  tocmai în clipa când ei freamătă de nerăbdare să porneşti cântul. Dacă începi prea devreme, slăbeşte încordarea din sufletul privitorilor, dacă întârzii, nu se mai naşte nicio potrivire cu simţirea lor.”(Zeami)

GEORGE: Betty! Betty…

BETTY( o femeie frumoasă precum o păpuşă, scriind la laptop, pe peretele facebook) : La ce mă gândesc, la ce mă gândesc… „Din mic se face tot mai mic, de parcă a adunat toate prăjiturile din toate variantele Alice( cu a mare de tipar), publicate vreodată.”

GEORGE: (intrând în încăpere) Betty, ce crezi? Pică bine costumul? Nu arăt prea ţeapăn în el? (în timp ce se răsuceşte şi pe-o parte şi pe alta, de pe un picior,  pe celălalt). Unde moartea te gândeai?

BETTY: (aeriană) Pică bine. Cred că partea asta cu muritul e foarte interesantă. Noi cercetăm vieţi, dar ar trebui,  poate, să căutăm în trecerea în nefiinţă.

GEORGE: Betty, tu deţii în căpşorul ăla al tău, de păpuşă,  un magnet care atrage doar finaluri nefericite şi cai verzi.

BETTY: Păi, aşa m-am aşezat pe scaun, cu gândul la cai verzi, într-un absurd mai moale…

GEORGE: Betty, dacă începi iar… Tu nu vezi că pe tâmpla ta scrie te-lu-ric? Prea mult!

BETTY: (se descheie la sutien, se ridică, şi-l scoate şi apoi i-l aşază pe ochi, în chip de mască) Nu, George, tu eşti cel care nu vede! (râde)

GEORGE: ( încă calm) Beeetty, ba văd, văd că încă nu te-ai îmbrăcat, ba dimpotrivă, tocmai te dezbraci de tot. Şi ştii ce mai văd?  Văd că o să întârziem la ziua ta de naştere…

BETTY: Hi-hi…Ştii că osul hioid este singurul os nepereche din tot sistemul osos? Aşa mă simt eu în preajma ta, un os nepereche, unul hi-hi-oid… Când mă îndepărtez însă…

GEORGE: Ştiu! Ştiu că tu eşti nepereche în te îndepărta de subiect.

BETTY: Ba nu, ia să vezi cât de apropiată de subiect rămân. Uite, vezi, (prinzându-i tandru bărbia între degetul mare şi cel arătător) aici ai o potcoavă norocoasă, deoarece permite unei fiinţe umane, ca tine, să vorbească. Îţi sprijină limba şi ridică laringele ori de câte ori vorbeşti şi înghiţi.

GEORGE:(vizibil excitat, o sărută; Betty îi transferă în gură toată saliva pe care o adunase demonstrativ în scopul descrierii) Ce-a fost asta? (scuipând) Ai înnebunit?(se şterge cu mâneca costumului la gură apoi o prinde, iritat, de încheietura mâinii) Şi te mai întrebi cum naiba să nu-mi moară sentimentele în ceea ce te priveşte?

BETTY: George, ştiu cum e cu încheieturile prinse. Ştiu cum e şi cu rostirile. Un armistiţiu perpetuu. Trădăm cântărind, că aşa e de când Isus. Preferai să te scuip?

GEORGE: Gândeşti tulbure, nu mai ştii ce spui, nu vezi? Încetează!(o strânge şi mai tare de încheietură)

BETTY: E o tulburare temporară, nu te speria.

GEORGE: Taci! Vorbele tale ajung în mine ca un cuţit din ăla, cu care tai pâinea, fără ca să lase firimituri, înţelegi?

BETTY: Înţeleg că eşti pâinea şi că îţi doreşti ca vorbele mele să lase firimituri.

GEORGE: (ţipând)Taci!

BETTY: (la fel de calmă)  Bine, tac, dar te avertizez că n-am tăcut niciodată cu ochiul, există picturi celebre pe această margine de subiect, dovadă grăitoare. Nici cu frunzele! Nici cu seminţele. Cu nimic!

GEORGE: Eşti nebună!  N-am să înţeleg niciodată de ce destinul m-a “pricopsit” cu o nebună! Betty, uite ce e, eu merg înainte…dacă vrei să vii, bine! În fond e ziua ta, faci ce vrei cu ea! Nu veni prea repede, vreau să mă găseşti beat! (iese)

BETTY:( deschide unul din sertarele biroului şi de-acolo scoate o cutie de lemn, pe care o aşază pe birou; cu vocea stinsă, stare de melancolie; ) Spectacolul lumii rămâne savuros atâta timp cât rezişti tentaţiei de a coborî în scenă. Acolo jos, dacă te crezi atoateştiutor, eşti pierdut. Dacă nu-ţi aperi călcâiul, eşti pierdut. Cu ochii la pândă însă uiţi să râzi. Şi tot te pierzi!(vrea să meargă să se îmbrace, trece prin faţa oglinzii, şi se-opreşte; îşi observă goliciunea, îşi trece ambele mâini peste sâni, apoi peste coapsele-i generoase; îşi scoate chiloţii, apoi începe să cânte, improvizând)

“Paşi topiţi în trotuare,
Semn că am trecut pe-acolo.
Vin de la un film ştiinţifico-fantastic,
Semn e că am trecut pe-acolo.
Un beţivan îmi cântă la acordeon,
Surâsul tău îmi pare cam diform.
Ce viaţă, de paiaţă!

Mă duc la teatru s-o fac pe bufonul,
Un semn că am trecut pe-acolo e.
Păpuşi legate pe aţă dansează în piaţă,
E semnul că am un trecut pe-acolo.
Un beţivan îmi cântă la acordeon,
Surâsul tău nu e de om.
Ce viaţă, de paiaţă!

Aveam vise păstrate în cutii.
Semne că m-am trecut, pe-acolo-s.
N-am să uit să zbor, dar timpul lasă
Semne că trece: pe-aici, pe-acolo…
Acelaşi beţivan cu-acordeon,
Surâsul tău a dispărut,
Ce viaţă…”(se îndreaptă spre birou şi deschide cutia ; heblu)

păpuşari ai vorbelor:

1. psi© 2. jora
3. dordefemeie 4. Dragos
5. Verovers 6. Vero
7. tibi 8. cammely
9. Scorpio 10. Dictatura justitiei
11. Some Words 12. virusverbalis
13. carmen pricop 14. Irealia

(dez)golire stăpânind pofta de cuvânt.

Mişcare literaLă

In cinema scuipat on August 31, 2012 at 6:06 AM

reproduc, în miniatură, suferinţa-mi,
şi pământul nu-mi mai pare o ceapă.

în sete inventez
alte tărâmuri pustii,
alor mele le pun ochi de bufniţă
şi le gâtui strigătul.
sunt acoperită,
am alibi praful de stele,
inima devine o mână
cu care aprind focuri artificiale
în faţa ecranului,
frângându-mi buza de jos.
ca trista-n ţara basmelor
adun potcoave de cai,
nu mi-am învins zmeul,
încă zboară atârnat de-un fir,
plătind preţul înălţării.
doamnă, aţi scuipat!
le-am spus nu, nu,
sorbită de deşert
de unde-atâtea lacrimi?
hai că mai mănânc nişte nisip
până la primul praf de mătase,
pe urmă beau nişte întuneric
şi sug pelinul unei poezii de pământ.
mâine de dimineaţă, în ape,
în graiuri de vânt,
iar o s-aud, neîncepută
în spaţiu pustiu,
cântec crud.

Indiferent…

In cinema scuipat, trupa mea. grupies-ul meu on Aprilie 7, 2012 at 10:49 PM

Afară ploua. Îşi plimba bomboana pe buze în acelaşi ritm în care afară ploua.

N-o sugea pe toată, pe la jumătate o scuipa într-o bucăţică din ziarul de azi, apoi o împacheta în ea.

Sugea. Un cuvânt atât de elastic…

Fix la jumătate scuipa cu repeziciune, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă, un nou gând mângâietor. Ştia exact unde să se oprească înainte de-a scuipa, după aromă, poate, ori fiindcă calcula exact cantitatea de salivă produsă şi înghiţită având un simţ aparte, cine ştie. N-o întrebase nimeni până acum, când iarăşi n-o întreba nimeni, nici măcar ea nu-şi pusese întrebarea asta.  Şi dacă şi-ar fi răspuns  probabil că ar fi descoperit că nu e decât o altă caraghioasă îndrăgostită. Îi displăceau dulcegăriile, dar îi plăcea foarte mult să le sugă. Şi, mai ales, să le scuipe. Pe-o bucată de ziar.

Le sugea cu gândul la el, un virtuoz de pădure.

Le scuipa fiindcă spera ca măcar o dată să fie întrebată de ce face asta.

Le plimba pe buze ca să poată fi văzute. Să nu se spună că înghite în sec, că are un tic, că are mandibulă elastică, că mestecă gumă…ehei, câte nu se puteau zice!

Cu toate astea nimeni nu zicea nimic. Nici fata de la casa de marcat, deşi era convinsă că observase că-şi cumpără constant aceleaşi bomboane, ambalate în cutie metalică.

O vreme le sugea până la jumătate, apoi le ronţăia.  Dar o scotea din sărite zgomotul.

Plus că îi caria relaţiile cu cei din jur, mai ales cu cei dezinteresaţi, cu cei care o plăceau pentru ce şi cum era. Cu tot cu bomboane. Cu tot cu cutiile lor metalice.

Odată asculta văicărelile virtuozului de pădure şi-n toiul destăinuirilor, moment dramatic în exces, cranţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ,  zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ. Apoi linişte.

Virtuozul îşi blocă canalele de comunicare pe loc. Nicio lacrimă, niciun sentiment eliberat. Aştepta ca saliva ei să-şi revină la compoziţia chimică iniţială, de dinainte de bomboane. Pe care i-o cunoştea. Doar o sărutase o dată. Odată. Primul sărut. Şi ultimul.
Nici nu ştia cum să-l clasifice, cum să-l eticheteze-n ea, în regiştrii care ne menţin normali.

-Dacă n-ai fi aşa de nebună…

Mai întâi vru să-i răspundă, dar îşi dete seama că virtuozul n-o întrebase, aşa că se ridică, în metru distinct. El recunoscu adnotarea, virtuoz cum era. N-ar fi recunoscut însă niciodată că o sărutase. Asta o făcu să se ridice, de fapt.

Îi plăceau şi întrebările. Dar nimeni nu mai întreba. La drept vorbind, în vremuri ca acestea, să le zicem ploioase, de acord, nimeni nu mai întreba nimic. Ajunseseră la o aşa performanţă că toţi aveau răspunsuri fără să le caute sub umbrela întrebărilor. Puneau punct direct. El nu era diferit. Nu era nici măcar indiferent.

Nu se uită în urmă. Cutia cu bomboane îi ţinea cadenţa. Scoase una, modificând ritmul.

Trebuie să merg înainte, îşi spunea privind bomboana. Numai aşa mă pot întoarce înapoi. Apoi şi-o vârî în gură.

Merse înainte până la primul chioş cu ziare. Ceru unul la întâmplare. Oricare, numai să fie de azi. Rupse cu atenţie bucăţica pe care era trecută data, o ruptură executată cu precizie. Restul ziarului îl aruncă, civilizată, în prima pubelă.

De ce nu citiţi domnişoară ziarul, ar fi putut s-o întrebe cineva dacă i-ar fi urmărit atent mişcările. Dar nu i le urmărea nimeni.

Afară nu mai ploua.

Scuipă.

Apoi împături.

Pe urmă începu să cânte.

Apoi crescură flori…

RO-mânia

In cinema scuipat on Decembrie 1, 2011 at 2:00 PM


Auzi? Când se lasă seara, nebuna,
eu foşnesc de durere când mă zgârii,
ca să-ţi scrijeleşti tu iubirea.
Am vrut să-mi dezlipesc scoarţa,
s-o pun lângă banca-n trei culori,
s-o faceţi celuloză, să mă prelucraţi,
ca s-aveţi voi foi îndeajuns.
Dar, nepăsători, îmi sculptaţi alte inimi
peste cele de acum un veac.
Costumaţi-l pe Cupidon, luaţi-i săgeţile,
dar lăsaţi-mă să foşnesc în pace.
Sunt sătul de adunări inutile,
de fanfare, cai înzorzonaţi,
de plusuri, nume şi orgasme multiple
din vârf de cuţit ruginit şi tocit.
Eu sunt copacul de 1 decembrie!
Puteţi să mă faceţi bancă,
faceţi ce vreţi cu mine,
dar lăsaţi-mi pisicile-n pace!
Nu le mai trageţi de coadă,
nu le mai împopoţonaţi cu panglicuţe
sau pălării de muiere bătrână!
Şi câinii, lăsaţi câinii să latre-n botniţe,
să se pişe pe mine
şi nu le mai puneţi fulare tricolore!
Eu sunt singur de veacuri, şi-ţi zic aşa:
Poete, nebune, stai în banca ta,
România de azi nu e-o ţară, e-un copac(ca mine)
de spânzurat săracii din ea!
Hai, şi-acuma te du, române,
te du să înghiţi o fasole, o sarma, un cârnat!

au mai des-cântat RO-mânia şi : vania, psi(c), windwhisperer, madelingospodin, d’agatha, tiberiu,
scorpio, Rokssana, cerroşu, incertitudini, dictaturajustiţiei, flavius.

dar, mai ales, cor’abia bunelor (interpretare almanaheayahuasca): S’ora25 şi Ayurveda-tratamentHolistic

De-AL

In cinema scuipat on Decembrie 1, 2011 at 3:10 AM


-BALeno! zise către ea ţaranu’-n Vama Veche-nepereche, dând cu băţu-n bALtă, guturAL.
-Offff, cALule! Rosti cu cALm, şăgALnică spre cALfă, ea, drăguţa…
-Ce cAL, fă? ar fi continuat penal.
Ţăranu’, însă, joviAL zâmbi, căci de la porc la cAL e cALe lungă şi-apoi rămase mut, privind ca mâţa-n cALendar, pe mAL, imaginea-i.
ALunecând pe vAL, bALena chicoti şi lălăi refrenul estivAL,
ce-o inspirase. CALm…(ante! de-ALe verii)

Dar, vai AL gugălului deAL străbate o iscoadă.
Către ALmanahe’s weblog:
“ce diferenţă este între A Lua mmmUE şi blougeab?”
-Păi, diferenţa n-o face job-ul, ci-ALtoirea gurii, îi zic eu,
ALtminteri e egAL.

O, tu…bALcanic psALm…
Ce chestie de limbă
ALergică la rugăciuni şi “AL”!

BLOGULUI MEU
Orice blog e-un câmp cu iarbă
Unde desenăm păduri,
Şi fumând un gram de soartă
Spunem vrute şi prostii.
În splendoarea noastră, toată
Ne vopsim plămânii-n roz
Ne dăm cu coroana-naltă
Şi ne credem toţi matrozi.

Bine c-ai venit pe lume, musiu Magrrite, fără de care eu nu aş mai fi eu, iar întâlnirea întâmplătoare pe masa de disecţie între o maşina de cusut şi o umbrelă ar fi fost o chestie absurdă!

DIOR

In arena luptelor sterile, cinema scuipat on Iulie 27, 2011 at 12:40 AM


Dior

În gara unui dor,
Tu iarăşi intri pe sub pielea ielelor,
Azi râzi în parc imaginar şi mâine, mori de vânt.
Te joci! Eu te interpretez,
Eşti doar un gând, într-un tunel.
Din sud.

Vezi, eu nu-s un soare, să orbeşti,
Dar tu eşti nor timid. Şi tuni.
Când ies de după tine, doar nisip
Îţi dau, îmi iei. Aduni.
Dar nu ţipa, eu te mai ţin. Nu te cobor!

Nu-s controlor, dar de-o secundă-ncoa’
Nu ştii de ce mai vii când eu te chem
Şi scuipi venin. Iar pleci
şi iar te-ntorci, cu rucsacul maron spre bej
Cu multe nume pentru lume,
Deşi al meu.
Şi-atunci îţi cer. Prilej
Să-mi pui un nume.
Să nu te pierzi.

Nu mă momi, ne ciufulim!
Necuvântând, ne mai ciupim.
Ne îndesăm şi ne pliem, să încăpem.
Şi iar ne- apasă, că…Fumăm.
Azi am fior. Ne parfumăm?
Trăim Dior! Prin difuzor:
Fuior.
Sonor.

Şi încă te iubesc, uşor, cum eşti.
A mia una oară tot din tine zbor,
În somn, chimie rod şi când să mă sărut cu tine, la Paris,
Mă scoli, transpiri şi fulg, în loc să mă lipesc,
mă fac că fug, ca să lipsesc.
Cât un strănut.

Tu-amâni, te dor. Picioarele.
Eu chiar nu vreau să fiu,
Un scaun second hand, ca să poţi tu iubi.
Da, ştiu, ca trip e clasic,
Dar n-am vrut să stric
Ideea de îndrăgostit.

Prin boxe, tu
Trăieşti Dior! Eu iau Palm D’or
Şi-n rolul feminin. Ca să respir.
Şi şuier,
Asta când nu ţip.
Şi-un tren, aiurea. Spre Paris.
Paris. Unde-am să plâng.

Almanahe de colorat(ură), cu poze şi (a)politic

In cinema scuipat on Noiembrie 17, 2009 at 9:43 PM

Iote, o BAG!

…bag and bagagge= cu căţel, cu purcel? Nope!

Uşoarăăă, cu chibrit mare, cu 10 mici (tot chibriţi, bre!) , cu şorţ de bucătărie, cu calendar mic,  cu calendar mare;  de campanie;  cu şustă;

ăăă… vecine, cam cine crezi că ar primi o mică atenţie portocalie? da’ un ghiveci galben?

vă avertizez de pe-acum că de roşii nu zic nimic (almanahe, na!) că n-au dat nimic afurisiţii, pân’ acu’;  da’ mai au vreme încă o săptămână;

păi, cum de ce?  ca să cântăresc, ca să văd ce şi cum îmi aştern pentru săptămâna viitoare.

Pfff…Uitasem de pix, unealtă puternică. Bun, acu că l-am amintit să scotocim în sacoşa elect’orală şi să ne-ntrebăm ce-a mai rămas, scoţându-l. Deci…

Toamnă târzie, când muştele mor din proprie iniţiativă, iar după un ancestral obicei tradiţional ar trebui să plouă. Muştele româneşti refuză însă să moară, ba mai mult, roiesc prin faţa sediilor vopsite în culori, agasează trecătorii, care trecători sunt agasaţi şi de boboacele trimise-n  stradă pe post de material electoral umblător  ca să pescuiască niscaiva electorat neconvins până în campanie. Boboace machiate până-n fundul ochilor şi cu fusta imediat sub fund. Alt fund. Nimic ilegal. Câştigă şi ele un ban cinstit! Mai bine pun virgulă după ban. Probabil că după ore sunt convocate ca să înveţe de timpuriu meserie şi să adauge în vocabular un cuvânt nou: doctrină; galbenă!

Mă întreb care-i filiera de racolare?

A-vreun prof activist;

B- vreun fiu al unui activist;

C- nu, dom’le! dau buluc ei singuri pe uşa de partid! ne place copiii, că le place crinii!

Şi eu, dacă aş fi partid(ă), tot asta aş face! Aş chema copiii la mine şi le-aş atârna faţă-spate panouri cu chipu’ şefului meu de gât; dar nu sunt! Refuz chiar şi mă încăpăţânez să rămân un cetăţean deranjat, nu de prisme electorale roşii _zău, dacă eu le văd! nu le văd pentru că închid ochii sau mă uit la panseluţele proaspăt plantate de Primăria, tot roşie, în cinstea venirii iernii_ ci de copii-sandwich-uri care-ar trebui cică să-mi influenţeze opţiunea politică doar trecând eu pe lângă ei, doar trecând ei pe lângă mine. Rezultatul ar trebui să fie garantat, nu, că doar îs plătiţi! Mă gândesc acum la omul care conduce campania luiA din BAG…

Mă gândesc şi la omu’ care conduce campania lui B din BAG…Mă gândesc că tre’ să şi explic de ce mă gândesc.

Deci, adică era de toate, da’ lipsea cu desăvârşire?! cum unde? în sacoşă!

Prima întrebare: de ce mi-ai  dat  chibrit? Aici e musai să vă mărturisesc că băţu’ are măciuca de  fosfor mareeee, adică astea portocalii „chiar ard!”

Ca să-mi dau foc, înţeleg, căci chibriturile, dragi politicieni şi prieteni(Traiane, tre’ s-o zic!) mai folosesc încă  în bucătărie,  doar la aprinsu’ aragazului; ca să te încălzeşti …şi, la mai ce?   …o păpică acolo, ceva, nimic?  ca să vă pomenim pe ultima săptămână; era până şi ziarul de după digerare în sacoşă;  dar,  la ce folos, Traiane, că dacă nu papi, nu caci, mmm…

La G nu mă gândesc deloc. Şi nici la oamenii lui. Mi s-a tăiat!

E clar, suntem un popor cu un temperament romantic controlat de samavolnicie, un temperament îngrijorat de soarta commmmunicării şi aproape obsedat de efortul decodării. Nu agreăm băşcălia, dar tolerăm tifla. Tifla şpri(n)ţară …hai că trec la jocu’  cu chibritu’, că nu mi-am pus şorţu’ de pomană!

jocu’ cu chibritu’ e asemeni jocului de-a conjugarea; reguli de bază:

eu (o să)fraudez ?

tu (o să)fraudezi !

noi ? nu (o să) fraudăm !

voi, voi (o să) fraudaţi !

Ce se va  întâmpla cu el, ea, ei, ele?  Vor privi cum  gramatica se  destramă, se va istovi, se va înbolnăvi. Ceea ce nu înseamnă că gramatica va fi, ca să zicem  aşa,  dis­trusă ; dar ea nu mai este păzită. (Locul de la Interne e încă gol, deh!)

Care  el, ea, ei, ele îs obligaţi de pe acum să-şi asume spectacolul acestui curios strabism, naiba ştie de ce.

Strabismul meu îi  în­rudeşte pe politicieni cu mânuitorii de umbre japonezi ce îşi arată mîinile(curate, să ne-nţelegem) şi, în acelaşi timp, ne arată şi lupul, oaia, lupu’ la oi, a căror siluetă o simulează…

Fiindcă involuntar m-am gândit la fetiţa cu chibrituri bag acum şi

Un vis cu B din BAG

B veni călare pe avion cu motor şi-şi băgă botul (avionului) pe ferestra de la bucătărie, alegerea dovedindu-se strâmtă, dar până la urmă doar de botul domniei sale aveam eu nevoie în vis, să-mi pună o pilă la şef, care mă dădea afară din cerc, mai întâi din cercul încrederii…Mai bine am vrut să zic io, sal…

vamar? mi-a acoperit B din BAG gura cu gura sa. Vrei un colac?

I-am fluturat un NU în botul elicei învârtitoare şi zgomotoase şi m-am tirat din vis, lăsându-l să se retragă din strânsoarea zidurilor cum ştie el mai bine; mai apucai să văd cum elicea se făcu nod marinăresc…

Mai bine de două ori, nu ştiu dacă aţi sesizat…

Cum totul curge cu viteză şi fără legătură şi se dilată, comprim timpul şi vă zic că primaşi dată pentru-ntâia oară, ieşisem cu B din BAG la un picnic între blocuri, vis-à-vis de un fotograf, gang în care mirosea a pipi de pisică. Am auzit că un renumit vin francez ar conţine ingredientul surpriză şi de-asta are un gust mai bun… Acest mai bun nu-l contorizez ca fiind mai bine… Cum ziceam, se făcea că eram la picnic, pe ciment, direct. Cu mine mai era o băbuţă cerşetoare surdă care-avea un pet.

De nicăieri, sau din realitate a apărut B, nu călare, ci pe jos, s-a aşezat cu costumul gri direct pe ciment şi domnia sa.

A scos  pâlnia, apoi, o stecluţă de argint de la piept, a luat petul gol al babei şi a început a turna din stecluţă în plasticul de 2 litri şi juma’. Vodka Ceauşescu turna, căci, deşi tăria pipiului de pisică persista, s-a simţit tăria spirtoasă ce dămfuia dinspre minuscula stecluţă din mâna preşedintelui. Să vedeţi drăcie, căci cum trecea votka prin sticlă se transforma miraculos în apă. Apoi a venit primul ministru(şi ultimul, hehe) cu o chiflă, a dat să o dea babei, dar braţul lung de preşedinte l-a oprit la timp. A luat chifla, a muşcat din ea şi pâinea creştea, crestea, lipie ea devenea, de ghines boc n-o încăpea. Apoi, în această silenţioasă expunere a zis: E mai bine acu, nu? Boc,  de la înălţimea lui(rămăsese în picioare) a grăit: Acu, da! Chiar că e mai bine…eee…

mai bine de încă două ori, iarăşi…

apoi a apărut EU, alta decât eu şi blondă, şi-ar  mai fi de povestit şi de ea, da’ un pic;  cam cât ar arde un băţ de chibrit…

EU a apărut la mai puţin de 11 metri de locul iniţial şi iniţiatic al desfăşurării de fapte din vis…Mai bine, am vrut să zic, s-o pună de-un gol, dar a cântat cocoşu’ şi m-am trezit…

Mai bine! Şase…şase/poartă-n casă…

Fotografu’ a fost inspirat…i-a tăiat din cadru şuviţa… cu care ne-a…cu care ne-a… minţit?

Precum  fraza de politician care se încheie întotdeauna deco­rativ, iată ce ghiveci am io aci, bre! Avem di tăti! Deşi roşii n-avem!

şi…nici crinu’ nu mai e ce-a fost!

dicţionar:

B(ăsescu)

A(ntonescu)

G(eoană)

După o săptămână : Iar ţara…ţara,  probabil că are destulă cultură ca să decidă că poate descifra şi singură că ceea ce a găsit a ales…