alma nahe

Indiferent…

In cinema scuipat, trupa mea. grupies-ul meu on Aprilie 7, 2012 at 10:49 PM

Afară ploua. Îşi plimba bomboana pe buze în acelaşi ritm în care afară ploua.

N-o sugea pe toată, pe la jumătate o scuipa într-o bucăţică din ziarul de azi, apoi o împacheta în ea.

Sugea. Un cuvânt atât de elastic…

Fix la jumătate scuipa cu repeziciune, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă, un nou gând mângâietor. Ştia exact unde să se oprească înainte de-a scuipa, după aromă, poate, ori fiindcă calcula exact cantitatea de salivă produsă şi înghiţită având un simţ aparte, cine ştie. N-o întrebase nimeni până acum, când iarăşi n-o întreba nimeni, nici măcar ea nu-şi pusese întrebarea asta.  Şi dacă şi-ar fi răspuns  probabil că ar fi descoperit că nu e decât o altă caraghioasă îndrăgostită. Îi displăceau dulcegăriile, dar îi plăcea foarte mult să le sugă. Şi, mai ales, să le scuipe. Pe-o bucată de ziar.

Le sugea cu gândul la el, un virtuoz de pădure.

Le scuipa fiindcă spera ca măcar o dată să fie întrebată de ce face asta.

Le plimba pe buze ca să poată fi văzute. Să nu se spună că înghite în sec, că are un tic, că are mandibulă elastică, că mestecă gumă…ehei, câte nu se puteau zice!

Cu toate astea nimeni nu zicea nimic. Nici fata de la casa de marcat, deşi era convinsă că observase că-şi cumpără constant aceleaşi bomboane, ambalate în cutie metalică.

O vreme le sugea până la jumătate, apoi le ronţăia.  Dar o scotea din sărite zgomotul.

Plus că îi caria relaţiile cu cei din jur, mai ales cu cei dezinteresaţi, cu cei care o plăceau pentru ce şi cum era. Cu tot cu bomboane. Cu tot cu cutiile lor metalice.

Odată asculta văicărelile virtuozului de pădure şi-n toiul destăinuirilor, moment dramatic în exces, cranţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ,  zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ. Apoi linişte.

Virtuozul îşi blocă canalele de comunicare pe loc. Nicio lacrimă, niciun sentiment eliberat. Aştepta ca saliva ei să-şi revină la compoziţia chimică iniţială, de dinainte de bomboane. Pe care i-o cunoştea. Doar o sărutase o dată. Odată. Primul sărut. Şi ultimul.
Nici nu ştia cum să-l clasifice, cum să-l eticheteze-n ea, în regiştrii care ne menţin normali.

-Dacă n-ai fi aşa de nebună…

Mai întâi vru să-i răspundă, dar îşi dete seama că virtuozul n-o întrebase, aşa că se ridică, în metru distinct. El recunoscu adnotarea, virtuoz cum era. N-ar fi recunoscut însă niciodată că o sărutase. Asta o făcu să se ridice, de fapt.

Îi plăceau şi întrebările. Dar nimeni nu mai întreba. La drept vorbind, în vremuri ca acestea, să le zicem ploioase, de acord, nimeni nu mai întreba nimic. Ajunseseră la o aşa performanţă că toţi aveau răspunsuri fără să le caute sub umbrela întrebărilor. Puneau punct direct. El nu era diferit. Nu era nici măcar indiferent.

Nu se uită în urmă. Cutia cu bomboane îi ţinea cadenţa. Scoase una, modificând ritmul.

Trebuie să merg înainte, îşi spunea privind bomboana. Numai aşa mă pot întoarce înapoi. Apoi şi-o vârî în gură.

Merse înainte până la primul chioş cu ziare. Ceru unul la întâmplare. Oricare, numai să fie de azi. Rupse cu atenţie bucăţica pe care era trecută data, o ruptură executată cu precizie. Restul ziarului îl aruncă, civilizată, în prima pubelă.

De ce nu citiţi domnişoară ziarul, ar fi putut s-o întrebe cineva dacă i-ar fi urmărit atent mişcările. Dar nu i le urmărea nimeni.

Afară nu mai ploua.

Scuipă.

Apoi împături.

Pe urmă începu să cânte.

Apoi crescură flori…

Anunțuri
  1. în sfârşit înţeleg când sunt frumoase ziarele

  2. @ Olimpia,

    Și la mine „ AFARĂ PLOUĂ ” cu picături mici și dese de mă obligă să stau în casă
    căci strada e pustie …….
    La Mulți Ani de FLORII !!!
    http://aliosapopovici.wordpress.com/
    Cu stimă,
    Alioșa.

    • e o dimineaţă mohorâtă, nu prea-mi place, mai ales că trebuie să ies din casă în câteva minute; mulţumesc, Alioşa, de vizită ; când mă întorc vin şi eu la rându-mi în vizită pe strada ta…

  3. dai și mie o bomboană? promit să n-o scuip… pe jos.

    • psi©, tu să ne serveşti cu bomboane azi!
      bomboanele astea, de le suge până la jumătate protagonista îs recuzită pentru „spectacol”. 🙂

  4. Domnisoara, daca nu cititi ziarul mi-l dati mie sa imi fac un coif de zana sa ma apere de ploi?
    La multi ani!

    • Zâno, da! Cu drag! Zânele n-ar trebui să fie nicicând plouate!

      • Ba uneori sunt plouate precum niste curci uitate intre lemne vreo doua zile! :))

        • ei, asta da comparaţie, zâno! şi ce mă rog fac curcile când le uiţi între lemne, că zău că nu ştiu! :))
          ca mai toţi oamenii şi zânele astea din zilele noastre, of! voiam eu să zic, căci mă-ncerca o urmă de tristeţe….da’ ca să-nveselesc şi eu atmosfera merge să schimb şi să zic ca mai toate curcile şi zânele astea? 😛

  5. Pot sa fac eu coiful din ziarul dulce de azi?:) Fac pentru toata lumea, sa nu ne ploua. Sau mai bine niste pelerine?:P

    • păi, dacă ar fi după mine eu aş aduna toate ziarele din lume şi aş construi păpuşi, aşa că nu văd de ce n-ai face tu coifurile…Iulia, uite…îi propun, să vedem ce-o zice, bine? 🙂
      la uma urmei nu cred că ar avea ceva împotrivă, ei îi trebuie doar porţiunea unde e scrisă data, ca s-o ţină-n prezent, să nu se mai piardă pe coclaurile trecutului.

      • pai nu mai raman ziare pentru coifuri atunci. Dar pot sa fac din hartii de suflet, sa stiti:) Am eu pe-acasa niste ratacite. Si-atunci ramane si portiunea cu data si locurile…
        Totusi, ce-a zis?
        La Fee, curcile alea sunt asa blande… si miros frumos si cald:)

        • Iulia, a zis că da, faci tu coifurile; i-a plăcut şi ideea cu pelerinele. 🙂
          şi-a mai zis că să laşi hârtiile de suflet acolo unde sunt, ele sunt dovada faptului că ceva-ceva a fost. 🙂
          în plus, s-a lăsat şi de bomboane, cel puţin pentru o vreme.

          • pai dovezi ne trebuie noua?:) Vreau sa le duc la reciclat si ma gandeam ca ar arata frumos si-n pelerine.
            Hehehe, mai putine carii:P

            • Da, mai puţine carii…
              una dintre filele mele de suflet (una care nu-i făcea bine sufletului meu, oricum) a nimerit în buzunarul unei rufe murdare, aşa că fără să ştiu am pus-o la spălat; când am găsit-o ştii ce-am făcut cu ea? n-am aruncat-o, am cusut-o; cu aţe colorate; ştiu şi ce-o să fac cu ea: o să i-o atârn de gât unei păpuşi-indian, ca şi talisman, pe care am de gând s-o construesc cât de curând; o sa ti-o arăt când va fi gata, fii sigură! 🙂

  6. Curcile uitate intre lemne sunt confuze rau de tot. Pot fi intrecute in ignoranta doar de gastele care au dat in dosul casei de visinele aruncate de gospodine din damingenele cu visinata.Asa ma simt eu azi de la ploaie! Confuza! :)))) Asa ca imi trebuie un coif si o bomboana. Viata e amara destul!

  7. Oare ai putea să te aperi de ploaie cu o…bomboană-umbrelă?

  8. Să mă bucur când plouă la tine ? Scriitura ta de ploaie … Păcat de ziar, poate totuși era o veste bună în el.

  9. Ei, Carmen, dacă vestea bună era-n ziar, ajungea ea şi la mine, căci nu degeaba se spune că veştile circulă.
    În ceea ce priveşte bucuria, nu am vreo reţetă clară…pe tine te-ar putea bucura scriitura mea de ploaie(îmi place cum i-ai zis foarte mult), pe altul, întrista, precum pe unii îi poate atinge scriitura-mi, pe alţii nu. 🙂

  10. Intotdeauna ploaia mi s-a parut poetica, fara echivoc. Si adevarul este ca numai dintr-un cantec ca asta puteau sa creasca flori!

    Iti multumesc mult pentru vizita la Bistro – cu aceasta ocazie am descoperit Almanahele tau, lucru care m-a bucurat nespus! Atat de mult imi place scriitura ta (lucru rar in zilele noastre – si crede-ma, stiu ce spun!) incat imi permit sa te asez acolo, frumos, pe raftul de onoare al Bistro-ului, printre recomandarile mele 😀 Si, desigur, o sa-mi permit sa te vizitez des, chiar foarte des… 🙂

  11. Margot, m-am bucurat foarte mult, la rându-mi, să te găsesc în vizită printre foi(eli)le-mi.
    Vizita la Bistro, trebuie să recunosc că n-ar fi fost posibilă decât la voia întâmplări şii dacă n-aş fi mers în vizită la Kadia, cărare spre ea descoperită tot de curând, probabil că ar mai fi durat o vreme.
    Vino oricând pofteşti, cărarea rămâne vizibilă! De nu, aşternem oricum semne, ca să nu ne ră(tă)cim. 🙂

  12. „Dacă n-ai fi aşa de nebună…„

    cu drag!

almanahiţi, vă rog!

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: