alma nahe

Archive for 2020|Yearly archive page

Dimineţi melinisiene- un alt fel de lume

In SuperBlog2020 on octombrie 30, 2020 at 8:39 PM

Uneori, dimineaţa, când mă trezesc, mai exact în momentul în care redevin conştientă, îmi reamintesc câte poate fiinţa-mi şi câte poate ea redeveni.

Şi, atunci, mai înainte de-a alunga starea aceasta cu apă rece, mă scufund pentru o vreme, recunoscătoare, ca o petală de trandafir de dulceaţă în miere de salcâm, în uimirea că încă sunt, că exist şi că e atâta noutate şi savoare în lucruri şi cuvinte pe care le ştiam, fiecare separate şi nu într-un amestec, mai complex și întemeiat cum e Melinisul de trandafir.

De ce oare suntem prea puţin conştienţi de natură, de unele lucruri înconjurătoare? Că le putem folosi aşa cum sunt ele, fructe crude sau că putem face un alt lucru cu lucrurile respective, dar la final să rămână aproape neschimbate în esenţă?

Am pofte, am dorinţe… și, acolo, undeva, într-o grădină proprie, nişte mâini harnice culeg petale de trandafir de dulceață şi le cufundă în miere. Gândul ăsta mă transportă deja în texturi, arome, gusturi și culori spectaculoase

Un moment important al dimineții e acela în care îmi ating pleoapele şi, exceptând unele dimineţi când le presez de-a dreptul cu toată mâna, încep să le masez uşor, cu degetul mijlociu, în timp ce celelalte degete, se lăfăie reci, fiecare întru cuprindere şi redimensionare a tainelor lumii: degetele mici se întâlnesc pe vârful nasului, degetele arătătoare se întâlnesc în vârful piramidei nazale, cele inelare cuprind tâmplele şi cele mari ating lobul urechilor. Atunci, mi se pare că înţeleg tot Universul, altminteri straniu şi străin şi, contemplându-l în acest timp fără timp şi spaţiu fără spaţiu, îl percep, instant, ca pe un amestec răcoritor de pere, miere şi lime.

Astfel, încep să ştiu din nou că tot ce este, este tot ce se face, că tot ce se face se şi deface. Și, atunci, imediat, o putere de neînţeles, aromată, catifelată, suavă cu accente exotice mă cuprinde în felul acela în care nu-ţi mai poţi contesta, ca de obicei, interiorul şi ţelul propriei existenţe. Acesta e și momentul liniștirilor, în care gândurile-mi devin aproape limpezi, spontane şi, deși foarte puţin controlabile, deloc vătămătoare, într-o expresie asemănătoare exploziei de arome şi gust din Melinisul de pere.

De-aici încolo, dimineaţa începe să-şi facă puternic simţită vibraţia, când mai interesant decât faptul că gândesc mi se pare acel făcut și nu născut, de dinainte, acel dat care mă face să gândesc, precum răspunsul e mai înainte de orice întrebare.

Prunul e cireş? Firește că nu e! Vezi, răspunsul e deja înaintea întrebării, fiindcă prunul e prun dintotdeauna, atât de prun încât a devenit atât de banal în conştiinţa noastră. Dar nu e banal și momentul când soarele îmbrăţişează tot ce îi iese în cale?…

Gândurile fug către bunica şi prunul sădit la căpătâiul ei, după nefiinţa-i, întru altă rodire şi asta mă face părtinitoare, într-un fel, atunci când mă gândesc la prune. Preschimbările nu pot fi excluse din mintea-ne şi de aceea eu gândesc pruna în felul meu, uneori în miere, alteori în amar, dar niciodată ca pe o prună care nu mai este şi pentru care, la un moment dat, nimeni şi nimic nu mai poate garanta că a fost.

Când merg să mă reculeg acolo unde odihnește mama mamei mele, prunul îi continuă poveștile, așa cum în Melinisul de prune redescoperi prunele în gust şi aromă mai intensă decât a fructului crud

Peste acest moment de frământare melancolică se aşterne, instantaneu, momentul de răgaz, când trebuie să ies la lumină şi totul se simte iar în măsura străduinţelor fiecăruia și nu numai în cele ale mele.

Dacă stau în casă, oare mă ating, totuşi, de ea? De lume! Dacă o ating, dacă mă amestec în ea, n-o modific?

Dimineața vezi viața în nuanțele-i suave până la tonurile-i pline de vitalitate și, uite-așa soseşte clipa când realizezi a nu știu câta oară că pe cât e lumea de adevărată, pe atât e de plăpândă și simţi din plin cum gura, făcută „pungă”, după prima muşcătură dintr-o gutuie crudă, trebuie unsă cu dulce, ca în Melinisul de gutui.

Două elemente, gutuie şi miere, nu se topesc unul în celălalt, ci coexistă de parcă s-ar nega mutual, dar în sens pozitiv, datorită unei opoziţii ce creează o tensiune. Care o fi natura binelui? Cine-a făcut răul?

Dimineaţa, fiecare om apare în dimensiunile şi profunzimile sale, numai în faţa oglinzilor sale mai aproape de natură, ca un dulce aspru, tranșant, îmblânzit de miere, în note reconfortante, de un dulce acrișor solar, cum e Melinisul de cătină sau cel ce vişine.

Eu ador existenţa, lumea… Mai ales când stau în contemplare cât să descopăr în ele frumuseţea, în dimineţi melisiene. Fructe, flori, aburi de lume, mişcări, culori, chipuri…Totu-i greu, totu-i uşor…

Diminețile melisiene sunt acele dimineți în care energiile indentitare ale lumii tale lăuntrice sunt ca niște petale de trandafir cufundate în miere de salcâm, când nuanțele gustului și aromele se suprapun în intensități și registre diferite, precum gândurile-mi, într-o experiență cu totul nouă şi aparte.

Melinis e un cuvânt nou pentru o experiență nouă și asta s-a petrecut aici, acum, o experiență nouă: gânduri manifestate cu grijă, puritate, într-o aromă specială! Aceste ingrediente se regăsesc în fiecare gram de Melinis şi când e vorba de alte două feluri: Melinisul de zmeură şi cel de afine, când simți pădurea…

Gândurile acestea, scrise așa cum s-au pornit, din matca sufletească, poate că mă fac mai prietenă imaginarului şi mai puţin realităţii, dar uneori, imaginarul propriu e încărcat cu semnificaţii mai profunde decât ţi le relevă realitatea cotidiană. Fără imaginarul propriu fiecăruia, Melinis ar fi însemnat cine ştie ce şi nicidecum o creaţie nouă, o delicatesă– nici dulceaţă, nici produs apicol,  realizată printr-o tehnologie inovatoare, inspirată din fascinația pentru darurile naturii.

MELINIS este un dulce complet natural, din ingrediente naturale (petale de trandafir și fructe proaspete) neprelucrate, în miere de salcâm doar simplu filtrată.

Imunitatea biologică este fragilă, dar așa e natura omului. Și e fragilă tocmai pentru a nu uita omul să-și caute leacul în natură și în natura-i dumnezeiască.

Acest articol de blog, scris pentru proba nr. 11, SuperBlog 2020, a fost un bun prilej să mă smulg din cotidian şi din lenea mentală a unei dimineţi obişnuite, ce ascunde, de obicei, beneficiile şi proprietăţile fructelor, plantelor, munca şi hărnicia albinelor etc, chiar dacă le-avem în vedere în fiece mic dejun. Ceva ne distrage atenţia, ne dislocă, din zi în zi, de natural, aşa cum, de fapt, lumina face umbra să se întunece, şi nici măcar nu ne dăm seama…

Lumea dintre coperte

In SuperBlog2020 on octombrie 28, 2020 at 11:56 PM

„Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen… „

De obicei, ce se întâmplă în curtea mea, rămâne în curtea mea, dar fac o excepţie de data asta şi o să îţi arăt.

Crezi ce vrei, eu nu vreau să dovedesc nimic! Fiecare vede ce vrea, unde vrea, cât vrea şi înţelege tot aşa!

Că e importantă şi direcţia în care priveşti, nu numai ceea ce priveşti, nu e vreun secret pentru cei ce citesc constant. Faptul că sunt actor, regizor şi că lumea în care mă desfăşor cel mai bine nu e cea a adulţilor, ci e aceea în care naivitatea e debordantă (în sens pozitiv!), e în curtea-mi de multă vreme, iar activităţile mele cu copiii sunt, toate, arhivate între „copertele acestui blog” şi fac asta cu orice prilej, prielnic. Aproape orice cărare, în scris, duce către interiorul meu şi felul meu de a fi, în raport cu ei, copiii, chiar şi dacă prezint produsele, visurile, împlinirile şi, uneori, poveştile altora.

***

Nu ştiu dacă pe tine te-au chinuit, în copilărie, versurile cântecului cu elefantul. Pe mine da! Şi m-a urmărit imaginea elefanţilor, care se chemau unul pe altul ca să distrugă o biată pânză de păianjen şi mai târziu, ca adult. Aşa credeam eu, că vor să o rupă!

Însă, o explicaţie lămuritoare, dincolo de indiciile pe care mi le-au oferit adulţii, unele mai bogate, altele mai sărace, a răsărit, în timp, dintre copertele cărţilor pe care eu le-am citit, dar nu oricum, ci ca o filosofie de viaţă, proprie: există o pânză de păianjen pe care mă legăn, dar nu se rupe (recomand şi comentariile!)

Aşa că iată-mă, astăzi, un elefant care nu cheamă alt elefant, adică Editura Elefantul Meu, ca să distrugă o pânză de păianjen, ci, exclusiv, să construiască. Dar mai ai puţină răbdare, că ajung şi acolo…

Cum am început să citesc eu, când şi ce m-a determinat? În niciun caz nu am fost obligată, ci am fost momită de cuvinte, mai degrabă, de miezul lor… Cuvintele, şi ele un alt elefant

În copilărie, o zână mi-a scris (dar eu știam să citesc numai desene): „Aceasta e cheia Universului, ţine-o tu!”, iar restul a sunat cam aşa „drept recompensă pentru curiozitatea de a şti, pentru că doreşti să înţelegi lumea şi s-o accepţi aşa cum e ea„, dar, na, a trecut mult timp şi nu mai ştiu, cu precizie, cuvintele. Plus că mai întâi și mai întâi, mi le-a citit cineva.

În realitate, de fapt, primisem prima mea carte, pe care aveam să o citesc imediat ce treceam de vremea bastonaşelor – eram în clasa I -, de la tovarăşa învăţătoare, pe a cărei primă pagină scrisese cuvintele respective, semn pentru mai târziu… Carte, pe care, evident, nu o mai am, fiindcă istorioara se întâmpla cam în urmă cu patru decenii, iar pe vremea aceea încă mai împrumutam cărţile-mi şi altora. Evident că „împrumutam” se transforma, de cele mai multe ori în „pierdeam”, fiindcă nu îmi notam niciodată ce am dat şi, mai ales, cui am dat. Sau, măcar de ce!

De ce să dai cheile universului şi altora, dacă ţie ţi-au fost încredinţate?! Cum nu ştiam să citesc încă, am amânat cam un an deschiderea sa. Sau era a mea deschiderea? Hm…

Nu îmi amintesc cum se chema cartea şi nici nu vreau să inventez acum, pe loc, dar prin clasa a IV-a, am primit o altă carte, tot premiu de la tovarăşa. Din fericire, numele ăsteia mi-l amintesc perfect: „Au murit poveştile, Siminico!„, iar titlul ăsta nu l-am uitat fiindcă, motiv evident, un titlu ca ăsta nu se uită niciodată!

Pe prima pagină a cărţii, tovarăşa mi-a scris şi de această dată ceva: „Descoperă, Creează, Imaginează, Inventează ca şi cum ai Respira!

Cartea n-o mai am, că am dăruit-o, la rându-mi, cu tot cu cuvintele ce mi-au fost încredinţate, unui copil la început de „drum lecturicesc”.

(am găsit-o, spre exemplificare, pe site-ul” okazii.ro”)

Pe măsură ce creşteam şi citeam cărţi mai adecvate sau nu vârstei, am observat că pentru mulţi dintre semenii noştri, a descoperi, a crea, a imagina, a inventa NU sunt funcţii la fel de fireşti precum e a respira, iar dacă sunt, oamenii le folosesc, uneori, într-o direcţie greşită, contra semenilor. Aşa s-a instalat, pe nesimţite, vremea întrebărilor, dar tot din cărţi am aflat că răspunsurile nu satisfac întotdeauna, aşa că nu m-am oprit şi am citit şi mai abitir.

Prima întrebare importantă, în urma lecturii, a fost: „ce se întâmplă cu personajele, când o carte, oarecare, stă închisă?” Până la urmă, fiecare dintre noi, ne exprimăm lucrurile lumeşti, uimirile, chiar şi zăpăceala, aşa cum putem. Lumea dintre coperte e o lume plăpândă, în care ne băgăm, mai întâi nasul, apoi ochii şi toate celelalte organe de simţ şi, uite-aşa devenim chiar noi personajele, fiindcă intervenim în evenimentele desfăşurate acolo fără să ştim, şi ele asupra noastră, deşi lumea aceea are propriul destin, propriile legi şi mai ales logica sa.

O carte cere să se nască, aşa cum un copil se cere să se nască. Cartea se iveşte din adâncurile sufletului, aşa cum şi copilul o face. Un copil nu se naşte pentru o societate, dar societatea va pune stăpânire pe el, mai devreme sau mai târziu, dacă educaţia nu e timpurie. De aceea, cititul e foarte important pentru un copil şi nu numai. În toate formele sale, cărţi ilustrate, mai ales pentru lecturicii mici şi de ce nu, personalizate?!

Până la urmă, viaţa nu e altceva decât aventura spiritului, dincolo de cea fizică, care e mai uşor de priceput şi de asimilat. Oamenilor le e frică de libertate, de manifestările sau absenţa ei şi chiar de umor, uneori şi fiindcă nu citesc! Unii, nimic, niciodată, din proprie iniţiativă, ci doar obligaţi de cine ştie ce conjunctură… Copiii trebuie încurajați să citească, momiți de cuvinte și nu obligați!

Că rolul cărţilor în educaţie e important, nu încape discuţie, decât poate, având în vedere metodele de-a determina un copil să lectureze. Aşa cum toate activităţile educative formale şi nonformale sunt importante şi pot contribui în acest sens!

Copiii care vin la cursurile mele de teatru şi creaţie, spre exemplu, citesc, fără vreo excepţie şi asta poate pentru că eu le trezesc interesul prin alte metode decât cele „tradiţionale”, adică prin piesele de teatru pe care le aleg, din care au de învăţat nu un rol, ci o întreagă enciclopedie a manifestărilor omeneşti. Despre fiecare personaj în parte, pe care-l au de jucat, de interpretat, s-ar putea spune că fiecare are parte de propria sa carte, personalizată şi ilustrată.

Astăzi, vreau să vă prezint Editura Elefantul Meu, ca pe un cadou pentru copii, mai ales că se apropie Crăciunul…

în sprijinul acestei pledoarii pentru carte!

Copiii sunt inteligenţi, creativi, imaginația e una dintre „armele” lor, iar prezența lor de spirit îi pune în dificultate de multe ori pe adulţii de lângă ei. Ei, copiii, ajung să iubească cărţile prin puterea exemplului, în primul rând. Un părinte care citeşte şi este văzut de copil că citeşte, se va îndrăgosti mai repede de citit şi de lumile dintre copertele cărţilor.

Cărţile sunt adevărata esenţă într-un sistem educaţional!

Editura Elefantul Meu, ca orice altă editură, cum e firesc, cultivă interesul pentru cărți și deschide şi ea un drum spre imaginație și spre dezvoltarea vocabularului, dar printr-un concept de carte altfel, mai vie, care transformă copiii în eroi de poveste. Cu nume, prenume, vârstă, prieteni, oraș…

Cărțile personalizate pot aduce acel plus de atractivitate, lectura devenind o plăcere? Ei, bine, da, pot! Fiindcă încurajează acel „pot” și acel „vreau” de care are nevoie orice copil ca să crească frumos, într-un ambient cât plăcut, mai armonios.

Editura Elefantul Meu are 23 de cărți personalizate, disponibile, ce conţin povești ilustrate pentru copii, în funcție de vârsta acestora, iar aceste cărți pot reprezenta un cadou original şi foarte îndrăgit de copii, pentru că ajută la dezvoltarea capacităţii de a citi, de-a imagina, de-a descoperi, întru dezvoltarea limbajului, gândirii…

Tu ce crezi că se întâmplă într-o carte, când copertele ei sunt închise?


Articol scris pentru SuperBlog2020, proba nr. 10

Crăciunul stă să se pornească la drum, înspre voi… Poate că am împodobit prea repede, dar eu cred că, dacă spiritul Crăciunului se instalează mai întâi în tine, ajunge și în alții. Și cadourile! Moșul acestor rânduri s-a știut pe sine și de-aceea și-a dăruit mai întâi lui, din poveștile lui… Și-a aprins focul în soba lui, și-a luat prăjituri ca să scrie textul lui și acum desface o portocală. Simți?

Smartescu Hăinărescu

In SuperBlog2020 on octombrie 26, 2020 at 4:47 PM

Imperiul Hainelor Almanahescu (IHA)

IHA înglobează nenumărate lumi şi astăzi o să vă împărtăşesc câteva secrete.

Secrete pentru îngrijire haine de damă &încălţăminte

Ca să pot construi IHA, în care mi se spune SH (Smartescu Hăinărescu), a trebuit să mă autoexilez în Lumea Teatrului, căci nu pot fi un lider lipsit de sentimente, din motive evidente şi nici animată de calcule reci nu sunt (biletele la teatrul meu sunt ieftine-ieftine!) Din cauza acestor defecte, imperiul meu e situat undeva, cât mai în inima UOA (Universului Oamenilor de Afaceri), la care sper, dar nu pot ajunge (cel puţin deocamdată): să găsesc sponsorizări externe, în afara celora care vin din propriul buzunar, pentru teatrul meu.

Ştiu că UOA, ăsta, sună ca un scâncet de bebeluş sau de parcă aş fi prins marginea rochiei de un cui şi acu trebuie s-o scurtez. Norocul meu că nu contează cât de scurtă e rochia, că eu o port cu pantaloni! Întotdeauna! Iar de găurica respectivă agăţ repede un şnur, pe care-l fac fundiţă sau cos de mână o floare handmade, pe care o confecţionez tot eu. Fiindcă, mai devreme sau mai târziu, rochia aia nu va mai vedea lumina zilei, ci va străluci numai şi numai în lumina reflectoarelor. O situaţie roz, după cum se observă. Dar…

Almanahe(scu) are la bază istorii ciudate, unele greu de crezut, îmbogăţite şi repetate, de fantezie şi cunoscute prea confuz de public şi, chiar dacă azi m-am hotărât să dau din casă câteva secrete, nu o să cunoaşteţi toate situaţiile cu care mă întâlnesc sau tânjirile mele după branduri pe care le găzduieşte answear.ro, spre exemplu, Medicine. Şi ăsta nu e un secret, că am tot zis, cu orice ocazie.

De când mă ştiu (m-am căutat, m-am aflat!) servesc interesele MIT (Măria sa Imperială Teatrul), satisfăcându-mi astfel atât pasiunea pentru lupta cu morile de vânt, cât şi cea pentru haine cât mai… mai altele! Fiindcă hainele nu zăbovesc prea mult în şifonierul meu, ci le vei găsi veşnic reorchestrate în următorul meu spectacol. Al doilea secret reflectă o situaţie bleu!

Desigur că, în lumea UOA, au circulat dintotdeauna zvonuri că noi, artiştii, am umbla cu magie, dar cum nu au găsit niciodată un generator de magie la vedere, deşi era la vedere, adică fix între graniţa nesigură a cuvintelor şi cârpe… Din cauza reflectoarelor, probabil.

Aţi observat că spectatorii vin cu hainele cele mai bune la teatru? De parcă scrie pe toţi WE ARE THE ANSWE(A)R?! Eu am observat! Unii se îmbracă oldschool, gen Schotch&Soda, alţii, dimpotrivă, mai spilcuiţi, încearcă un design îndrăzneţ, gen Miss Sixty.

negru Miss Sixty - Rochie De femei

Cum, în imperiul meu, dacă nu zbori înapoi, acasă, cu o întrebare din sala de spectacol şi cu un posibil răspuns, înseamnă că nu am putut să te cucerim, deci adio prosperitate imperială, nu vreau să vă las fără un exemplu minuscul din sala de spectacol. Un final de spectacol, mai exact, cu tot cu răsplata artistului.

În Imperiul Almanahesc (IA!) eu nu sunt un imperator aprig, cum s-ar crede, deşi tiranică sunt uneori. Eu fac spectacole cu copii, pentru copii şi adulţi şi imperiul acesta fiind locuit de membri cu vârste fragede, pare a avea un viitor, dacă e să ne gândim la tinereţea lor, chiar dacă acoperită cu hainele mele. Hainele mele fiind mari, acoperă două, uneori chiar trei tinereţi (înţelegeţi ce vreţi!)

Cum, mie îmi plac imprimeurile gen Desigual, Vero Moda, Answear Lab etc, alte branduri Answear care-mi plac, imaginaţi-vă cum ar arăta următoarea rochie elegantă în lumina reflectoarelor.

negru Vero Moda - Rochie De femei

După cum se observă, inspiraţie fashion posed din plin, plus autoironie şi, pentru o perioadă, o să fiu bine la „mansardă”, fiindcă hainele mele nu mor niciodată şi le refolosesc, inspirată, creativ, tranformându-le în costume de teatru.

(scenă de dans din spectacolul „Pescăruşul”, în regia mea-filmare dintr-o repetiţie)

O crinolină poate deveni orice într-un spectacol, iar urmărind videoclipul, veţi observa şi ce sau cum a redevenit. Plus o rochie elegantă, care pare că ea singură, cu voinţă proprie poartă corpul, şi nu invers.

Ca o paranteză, dacă ne redeschide virusul… sau vreun virus cultural, am deja pregătit un lot nou de haine vechi, pe care mi le donez tot mie, pentru teatrul meu, că mi-am mai îmbogăţit, de curând, garderoba. Lăsând actul de binefacere la o parte, o să dezvălui acum un al treilea secret al rezistenţei hainelor mele. O să numesc asta situaţie verde!

Eu nu calc hainele, le scutur bine-bine şi le atârn umede pe umeraş, în balcon. Poate ajută şi storcătorul maşinii de spălat, că nu le boţeşte sau pur şi simplu, materialul din care sunt ele confecţionate e vizibil calitativ prin metoda mea. Ca hainele să îşi păstreze mirosul de balsam, în afara cantităţii de balsam pe care o permite sertăraşul maşinii de spălat, mai am un secret, o situaţie mov, de data aceasta, că îmi place mirosul de levănţică. Aşadar, secretul numărul patru este că adaug două, trei căpăcele de balsam într-un recipient de plastic, dotat cu pufăitoare, completez cu apă şi, după ce am pus rufele umede pe umeraş, în balcon, spre uscare, le stropesc cu amestecul rezultat. Aşa procedez şi cu perdelele.

Nu, nu rămân pătate, fiindcă eu usuc hainele întoarse pe dos, ca să nu le ardă soarele! O situaţie chihlimbărie, după cum se observă deja, secretul cu număul cinci.

Când vine voba de încălţămintea în IHA, aici e aici, pentru mulţi, dar nu pentru mine, căci eu port, de obicei, încălţăminte comodă, care poate fi spălată&curăţată în maşina de spălat. Gen, Tommy Hilfiger.

alb Tommy Hilfiger - Pantofi De femei

Pentru toate celelalte genuri de încălţăminte de damă s-au inventat soluţii nenumărate: creme de faţă, creme speciale pentru încălţăminte, sprayurile protectoare şi chiar sprayurile pentru piele (pielea de animal!). Aici scriu secretele otova, că nu dotez teatrul şi cu încălţămintea mea decât în cazul în care tot eu o port. Atunci, încalţămintea se transformă în orice vreau eu, uneori devine personaj, într-un spectacol de teatru de animaţie (păpuşă, marionetă etc)

Smartescu Hăinărescu e un personaj real, nu fictiv, care găseşte ac de cojocul oricărei situaţii şi orice culoare ar avea ea, fiindcă teatrul meu e un teatru independent şi resursele sunt proprii.

Totuşi, cel mai mare secret, secretul suprem, e să îţi cumperi haine şi încălţăminte de calitate, care să reziste oricărei provocări. Mai ales dacă e vorba de ce punem pe deasupra altor haine, fie că e vorba de paltoane de damă sau geci de damă.

Asta, deşi e o situaţie albastră şi sper că o aplică atât omul sărac, cât şi cel mai înstărit, când vine vorba de cumpărături fashion, situaţia nu e prea albastră, că, na, de obicei, pe astea NU ţi le cumperi des! Gecile şi paltoanele sunt cele mai greu de întreţinut, din punctul meu de vedere şi chiar trebuie să ţii cont de etichetele care indică temperatura la care trebuie setată maşina de spălat sau programul recomandat, ca să nu le strici de noi sau chiar să le speli de mână sau să le duci la o curăţătorie specializată în aşa ceva.

multicolor Desigual - Geaca De femei

Cum e geaca asta, de la Desigual, spre exemplu! Fiindcă are în compoziţie lână, e foarte important să o protejezi ducându-te la o spălătorie, în loc să te aventurezi şi s-o arunci în maşina de spălat, oricât de bună şi de blândă e ea.

Dacă la mine-n şifonier, hainele nu mor niciodată (chiar dacă uneori le-am obosit, purtându-le sau neglijând unele aspecte tehnice, descrise pe etichetă), fiindcă teatrul le învie, cârpindu-le, înnobilându-le ş.a.m.d, sunt sigură că la voi le îneacă definitiv, din când în când (sper că nu foarte des), apele maşinii de spălat sau alte situaţii şi mai delicate, în care chiar un cui bătut de voi le-a scurtat viaţa. Asta dacă nu cumva o să daţi de articolul ăsta la timp… Baftă!

Ce fac eu cu hainele după ce şi-au terminat şi viaţa artistică? Mă ajută în activităţile mele diy. Ţin un curs de actorie, unul de creaţie, aşa că întotdeauna le voi găsi un loc în activitatea mea artistică.

Uneori, un maiou nu e numai un simplu maiou!

Dar na, fiecare cu păsările lui şi cu secretele păstrărilor sale!


Notă de subsol: Fotografiile fac parte din arhiva proprie a IHA şi sunt instantanee din acelaşi spectacol, Pescăruşul, cu care am ilustrat ideea acestui articol scris pentru proba nr.9, în cadrul SuperBlog 2020.

Magister mundi sum

In SuperBlog2020 on octombrie 25, 2020 at 11:57 PM

Nu ştiu cum evoluează alţii în viaţa privată sau în cea pofesională, mai ales în perioade ca acestea, pandemice, dar când eşti un creator de produs vandabil, faci cumva ca lucrurile să funcţioneze şi apreciezi şi pe alţi creatori de produse vandabile, la rându-ţi, cum e

fiindcă doar aşa, din creator în creator de produs vandabil, se poate dezvolta economia acestei lumi şi, nu numai…

Fiecare creator de produs vandabil are propriul univers, astfel că suntem foarte diferiţi, iar nevoile sau îndeletnicirile noastre sunt şi ele tot diferite.

Eu, spre exemplu, ca profesor de actorie/actor/regizor, am bucuria de-a cunoaşte şi de-a fi senzitivă în legătură cu stocul sentimentelor oamenilor pe care îi întâlnesc şi, mă gândesc că semăn, pe undeva, cu un magazin. Uneori sunt un hypermarket, alteori un magazin de cartier, niciodată în faliment emoţional, dar, cel mai probabil, dotat cu un soft cu erori cât mai puţine, astfel încât, cei pe care îi întâlnesc, să intre, să ia ce le trebuie repede, să nu stea prea mult la coadă şi apoi să iasă pe nesimţite din sufletul meu, din gândurile mele, mulţumit/ă.

Dar, până să înţeleg cum anume funcţionez şi să pot să gestionez mai bine situaţiile întâlnite, într-un cuvânt, să fiu un magazin inteligent, a trebuit să înţeleg ce mă face să fiu EU şi, să aflu dacă sunt un produs util mie, ca să pot fi util, cu adevărat, altora.

Nu mai intru şi în alte detalii, mai tehnice, la urma urmei, fiecare om are căile lui de-a se descoperi şi de a-şi gestiona depozitarul sufletesc şi structura/formatul ales.

Totuşi, ca să înţelegi mai bine cum sunt, o s-o spun direct: cel mai mult și mai mult, eu mă asemăn cu un minimarket inteligent. (Nu, nu mi-au murit lăudătorii, dar nu sunt prin preajmă acum!) În cazul meu, am stabilit că ăsta mi-e formatul de bază, fiindcă locuiesc într-un oraş mic, merg, de obicei, pentru cumpărături, la minimarketurile din zonă şi, fiindcă e o zonă centrală — stau chiar în centrul oraşului, la doi paşi de Primărie — , atunci şi minimarketurile sunt multe. Dacă aveam prin preajmă mai multe hypermarketuri, atunci, cel mai probabil că mă asemănam cu ele. 😉

Minimarketurile astea vecine au în comun o soluţie informatică, SmartCash RMS. Un produs matur, care e pe piaţă de 18 ani, o soluţie care permite interconectare de la distanţă pentru management distribuit, un software notoriu în rândul comercianţilor. SmartCash RMS este cel mai popular produs de pe piaţă, fiindcă acoperă absolut toate formatele comerciale de pe piaţă şi acoperă şi platformă logistică pe/în online.

Poate că te miră comparaţia, dar specificul industriei de retail poate deveni o pasiune și poţi deveni un arhitect software, cum e  MAGISTER, dezvoltatorul platformei SmartCash Retail Management System.

Nu ştiu cum cumperi tu sau ce calităţi ar trebui să aibă magazinul respectiv, ca să devii clientul său, dar eu sunt un cumpărător care nu-şi cumpără fructele la kilogram, spre exemplu.(exemplu ridicător de peri, albi!) Eu sunt genul care ia două mere, două pere, două gutui, doi struguri etc… Le pun pe toate în coş, ca să nu iau punguliţe de plastic pentru fiecare sortiment, fără să le cântăresc, pentru că asta se întâmplă la casă, datorită softului SmartCash RMS. Timp economisit? Vreo 5 minute, că eu sunt genul care face nod la punguliţă. Şi, cum luam cel puţin zece feluri de fructe, punguliţe pe care trebuia să le cântăresc chiar eu sau o angajată, pe care nu o găseam prin preajmă niciodată… hai, că îţi imaginezi tu şi aminteşte-ţi că metoda mea e şi eco friendly.

Dacă crezi că am terminat cu fructele, ei bine nu, n-am terminat! Pe unele le cumpăr pentru fermitate, că par proaspăt culese, pe altele pentru că-s la reducere sau sunt produse la vânzare accelerată, cum li se mai zice. Bananele, de exemplu, că-mi plac clătitele americane. Ce am spus, e valabil şi pentru legume, n-aş vrea să minimalizez rolul lor. Și aici mai țin cu portofelul meu, că unele le folosesc pentru supe cremă, borșuri, ciorbe.

Oricum, ideea e că, eu sunt genul de cumpărător care se duce de mai multe ori într-o zi la magazin, fiindcă nu îmi fac o listă de acasă, ca să cumpăr pentru mai multe zile câte ceva, ci în funcţie de pofte. S-au obişnuit, vânzătoarele, nu mă întreba! Mă mai şi răzgândesc, uneori, la casă şi renunţ la câte un produs. Dar softul Minimarket e pregătit pentru mine, orice capriciu aş avea!

Îmi place că mă asemăn cu minimarketul inteligent totuşi, imaginează-ţi ce am povestit mai sus cum s-ar desfăşura într-un supermarket inteligent sau şi mai rău, într-un hypermarket inteligent. Sigur că, software-ul ar mai salva ceva timp, dar nu m-ar salva pe mine de mine şi de tabieturile mele.

Dacă te aștepți ca vânzarea la casa de marcat să decurgă rapid și ușor, acum este mai simplu, pentru că există aceste programe informatice care ușurează mult munca operatorilor, previn erorile, permit control sporit, oferă cumpărătorilor o experiență mai plăcută și asigură managerilor o imagine mai clară asupra afacerii şi, mai ales, aceste magazine îşi permit un cumpărător ca mine. Care seamănă cu magazinul de unde cumpără!

Dar cred că ştii despre ce vorbesc, nu? Magister mundi sum!*


Articol scris dintr-o perspectivă de arhitect de metafore&arhitect de software, cu două zile întârziere (adică -20 de puncte din start la punctaj), dar am vrut să ştii de unde nu-ţi vin nervii atunci când mergi la cumpărături, pentru proba nr.8, Superblog 2020

*Sunt stăpânul lumii (mele!)

Respir, inspir… S-alin

In SuperBlog2020 on octombrie 21, 2020 at 10:59 PM

05:20 a.m.
Exterior (descriere din interior): zdrăngănitul maşinii de gunoi, glasuri, zori, trenuri în depărtare, un avion, măturători; ritm de dimineaţă. Confort psihic zero.

Interior: pană de curent, baterie la telefon descărcată, draci; mă salvez în drafturi. Aprind o lumânare… aşa, na că le-am mai luat din strălucire stelelor! Somn liniștit, ioc!

Exterior: Au trimis doi electricieni, le-a luat un minut să remedieze problema. Doar mie îmi ia o eternitate să respir. Nu e nicio muzică de capul acestei dimineţi… doar astmul, prietenul meu vechi.

05:41 a.m.
Exterior: Pământul îşi eliberează şi el energia, seismograma arată ca un track audio.
Interior: Luna s-a-nţepenit între două ferestre.

Acum 4 seri a încărcat în tunuri zâne şi mi le-a trimis în balcon. S., un copil de 4 ani. A pus-o pe mamă-sa să mă sune şi să întrebe dacă au ajuns zânele trimise de el cu bine şi dacă le-am văzut mai bine decât le-a văzut ea, din balconul ei. Apoi mamă-sa începea să-i povestească cu vocea ei, gândurile mele. La ea fuseseră numai galbene şi câteva roşii. La mine, toată gama. Nu voia poveste. Voia să ştie doar dacă-s bine. NU eram bine! Povestea ea, cu vocea ei, şi nu vorbeam eu direct cu el, fiindcă vorbele mi se amestecau cu tusea. Iar maică-sa improviza, ca să nu se îngrijoreze copilul.

Sunt bine, ochiul stâng caută fisuri în tavan, în timp ce lumina cu abajur îmi împrăstie ego-ul în mii de lanţuri împletite în cel drept, cu care n-am văzut niciodată clar, la drept vorbind; fereastra e voit oarbă, ca un capac pus pe acea perspectivă mai acătării; astă seară fără ochi-absint.

Exterior: Calc deasupra lucrurilor, filtrez lumina într-un mod cu totul aparte… Sunt atâtea de spus despre mine şi despre trăirile mele, din cauza acestei afecţiuni respiratorii.

Interior: Vreau să mă scot din paranteză, cuvintele stau vrac, unele se fărâmiţează, dar, în final, gramajul e corect doar în coşul de hârtie. Fumez. Poate că pot să mă las! Oare cum de între oameni e atâta timp, dar atâta spațiu pierdut chiar şi în ei înşişi?

Inspir, expir… s-alin durerea nu ştiu…


ora 07:00 a.m.

Interior, din exterior: încă nu dorm, dau drumul la televizor.

„Poate aţi auzit de Tehnologia Salin. Inhalatorul InSalin, un dispozitiv destinat utilizării la purtător, produce micro-particule uscate de sare, iar stratul de granule de sare are o structură specială, ce poate fi de folos ca terapie ajutătoare în tratamentul astmului bronșic şi nu numai, de care… ”

Interior: … De care sufăr de nici nu mai ştiu de când. De mult timp, în orice caz. Şi sunt şi fumătoare. Vreau să mă las, dar va mai trece un timp, ştiu asta. Nu am încercat salinoterapia clasică şi nici nu am făcut vreun demers medical mai serios ca să înviorez dimineţi precum aceasta, în care astmul şi-a făcut de cap mai mult decât de obicei. Şi încă o face… Nu am încercat niciodată terapie salină modernă, cum e tehnologia asta, de care se vorbeşte…

Exterior: la televizor…

„Aparatele purificatoare de aer SALIN prezintă următoarele caracteristici importante:

  • mărirea rezistenței generale a organismului la răceli;
  • acțiune generală desensibilizantă în probleme alergice;
  • de mare ajutor în rinite, sinuzite și laringite;
  • rezultate favorabile în astm bronșic, bronșite astmatiforme, bronșite, bronșectazii, silicoze, recuperări în TBC și mucoviscidoză;
  • somn liniștit, odihnitor, stare de confort psihic;
  • scăderea problematicii sforăitului;
  • reducerea problemelor respiratorii ale fumătorilor;
  • ajutor natural în renunțarea mai ușoară la fumat;
  • calitate deosebită a aerului, care devine proaspăt și plăcut respirației, cu asigurarea unui ambient interior plăcut.”

Ora 07:05 a.m.

Interior: caut informaţii pe Pagina de Facebook a companiei acum, despre beneficiile inhalatorului şi învăţ cum să respir mai uşor cu Salin. Inspir, expir…


Articol de respirat mai uşor pentru SuperBlog, proba nr.7

Duhul Căznirii

In SuperBlog2020 on octombrie 19, 2020 at 10:44 AM

Dacă nu există în mitologia creaţiei un duh al căznirii, ar trebui inventat, fiindcă omul, prăbuşit în clisă sau în veac, are parte de experienţe adesea ingenios de turmentatoare, precum acest performance al unui artist contemporan.

Cum reacţionezi în faţa unor chestii dintr-astea care răstoarnă şi zăpăcesc mintea? Mai ales că băiatu‘ ăsta, prin martie 2019 a performat la Universitatea de Arte Bern, în Elveţia…

Şi aici, ca şi în altele, unii aşteaptă albumul, „‘e artă, dom’le, artă pură!„, iar alţii cred că muzica artistului „sună ca şase schelete care încearcă să meargă pe gheaţă„.

Nu încep un sondaj de opinie la sânge acum şi nici nu o să deschid vreo potecă despre verzi ruine, precum vânzările alea celebre la tablourile românului nostru Ghenie. La urma urmei, conteză doar gustul celui care poate promova absolut orice!

Dar, eu, dacă aş fi televiziune (sau chiar youtube!), şi aş difuza performance-ul respectiv, aş băga imediat după prestaţia artistică, următoarea reclamă.

Acuma, na, nu ca un cunoscător într-ale artei, dar ca adulant practicant al artei teatrale, să zic, şi mie mi-e greu uneori să desluşesc până unde e artă sau de unde începe ea, cu tot cu puritatea ei, mai departe de grădina teatrală, de-aceea nu aş face chiar o dezbatere pe marginea prestaţiei artistului, ci aş plusa şi cu un Black Friday la Farmacia la Pret Mic, ca să fiu sigură că s-a înţeles mesajul. Şi aş trece peste începutul ăsta tot în stil artistic:

Că-mi trec zilele ca fumul/ Oasele mi-s reci ca scrumul/ Ca neşte iarbă tăiată/ Mi-este inema săcată.*

Acuma, na, nici n-aş rămâne încremenită în păienjenişul unor subtilităţi teologice, trecând de la sarcasm la vehemenţă, dar ceva încă, independent de voinţă, un soi de vervă satirică, mă ţine pe lângă subiectul ăsta, că altminteri, nu-mi explic de ce-mi tot vin în minte versurile astea, ale lui Budai-Deleanu:

Iha! prihihu!… cu toţii deodată/ ei a striga şi-a juca începură.

Arta, în general, s-a ivit din necesitatea de a nemuri omul, dintr-o simţire duioasă, să zicem, ce i-a produs „poetului” o durere şi amar şi acel rău ce nicio iarbă nu-l tămăduieşte. În zilele noastre, însă, tămăduiea e peste tot, e câte-o farmacie în drumul fiecăruia, ba chiar câte-o farmacie online, cu preţuri mici-mici, de tot.

Dacă performance-ul respectiv s-ar fi petrecut în cadrul unui spectacol de teatru, prestaţia toboşarului ar fi fost un moment (comic sau nu) desăvârşit şi articolul ăsta de blog nu ar fi existat. Eu fac parte dintre acei artişti care cred că arta de a face orice, oricând, oriunde, pe lângă neapărata condiţie de a plăcea, este datoare să exprime trebuinţele unei anumite societăţi şi să deştepte simţăminte care mai de care înălţătoare, divine, şi chiar morale.

Eu nu mă leg neapărat de artist acu, ci de trebuinţă, căci mie, mai mult decât prestaţia artistului, mi-a atras atenţia audienţa şi reacţia sa: să nu râzi când e de râs, deşi imaginaţia e luxuriantă, în general… De ce? Cineva comentase sub prestaţia artistului că aşa se antrenează haterii să nu râdă la spectacolele de stand up.

Cum să nu îţi vină să rulezi un diagnostic şi să nu recomanzi medicaţie la orice preţ, darămite una la preţ mic?

Las răspunsul suspendat, undeva între Sarcasm şi Ideal haşdeian, când „o silabă pură spune un chin nemărginit”, o să suflu peste-o păpădie şi toate acele ei o să le îndrept înspre mine, din acest moment.


Nu mi-am propus să educ conştiinţa artistică a contemporanilor mei, în niciun caz. Materia sensibilă a artei nu-i de abordat pe scurt şi, câteodat’ e nevoie de multe pastile s-o explici. Dar mai rămân un pic pe culoarul pe care l-am deschis, cu referiri aproape stricte la condiţia (chiar şi fizică a!) artistului care sunt.

Ca actor, ţi se întâmplă tot felul de momente „liber la improvizaţie”, precum momentul artistic de la care am pornit, dar actorul, spre deosebire de alt pătimaş încadrat la sectorul „artist”, ştie să „doneze” fapta sa încât patima, prin mobilitatea-i, să nu îi deterioreze articulaţiile.

Astfel,

  • să-l scoaţă nevătămat din patima ce l-a drinkuit, actoru’ are nevoie de celadrin la preţ de Black Friday.
  • pentru bulgări reci de lună şi lumină şi eterna veghe, şi pentru resuscitarea spiritului, actorul ferecă şi desferecă, pe un colţ de masă, trecutul sau fumurile sale, sub îndrumare regizorală, dar şi ţine, pe celălalt colţ de masă, un flacon de neuro optimizer. La preţ mic!
  • pentru înfiorările-i mistice sau pentru mistere chiar involuntar parodice (!), ori pentru exerciţiile de tăcere, când pe actor îl podideşte Rilke şi absolutul îl înspăimântă, fiindcă „orice înger este îngrozitor”, vitamine şi minerale. Plus soare!

Că tot veni vorba de îngeri îngrozitori, precizez că nu am vrut să strivesc corola de minuni a lumii şi nici n-am vrut să ucid cu vorba ori mintea niscaiva taine (cu accentul unde vreţi!) ce le-am întâlnit necăutate. Dar am vrut, totuşi, să luminez Raiul meu cu Flăcările Iadului altora.

  • Eu sunt genul care, undeva, pe la cumpăna apelor, ce ne trec pe fiecare, întru faceri, din umbră, se ispiteşte singură a crede că lumea e o încântare, iar pentru asta e nevoie câteodat’ de suplimente uşoare.

Ca prag de lume şi potecă patimei, las dorinţele mele pastiliceşti către Farmacia la Preţ Mic, să lase la preţ mic de Black Friday (şi chiar să îl micşoreze dac-o putea!) pastilele ce-mi antrenează limba în care pot să exprim asta şi nu pentru că, ce să vezi, „tocmai ce mi-am făcut băgăjelul pentru spital„.

Recunosc că, pentru a găsi drum pe această câmpie, am consumat niţel foc sacru, dar şi foc omenesc. Râsul e combustibilul vieţii, iar eu mă avânt uneori, ca un scafandru contemplator al adâncurilor lumeşti să glorific măcar un zeu dintre mulţi alţii, care fecundează pământul acesta fericit cu creaţiile sale.


Articol ce întrerupe eternitatea pentru SuperBlog 2020, proba nr.6, dar, na… câteodată, din seminţe ce-au căzut pe piatră în pieţe au crescut statui!- dar din Mirabila Sămânţă a lui Blaga.

DACĂ SE POATE, ŞI-O REDUCERE LA MĂŞTI, VĂ ROG! ( alea de muritor!)

*Traducerea în versuri a Psaltirii, publicată în 1673 de Mitropolitul Moldovei, Dosoftei (1624-1693)

Echilibristică într-un pahar cu vise

In personal şi accelerat, SuperBlog2020 on octombrie 16, 2020 at 10:58 PM

Nu este disponibilă nicio descriere.
Foto din arhiva personală

Acesta e locul unde dorm sau visez, cu mintea hălăduind în întunericimi, unde ajung plină de lume şi-o descarc şi unde curg fluviu liniştiri. Uneori, pe lângă Jora, pisică-mea, ajută şi, moscul, tămâia…

De-aici întind mâna altora, de-aici zâmbesc, de-aici îmi reglez gradele sentimentelor, aici caut pricini adânci, ascunse, din curiozitate profesională şi îmi explic izvoarele faptelor unor personaje, stările spiritului, cercetate, desluşite şi mă întreţin cu vânzătorii de comedie şi dramă omenească şi, tot de-aici aş putea să fac din amintirile mele un fermecător şir de articole.

De-aici am folosit cuvinte nehotărâte şi, uneori, doar urechea a dat preţ lucrului, iar în braţele fotoliilor, pe care le-am retapiţat de curând, de mână, m-am simţit de-atâtea ori ca şi cum aş intra în altă viaţă.

Aici mi-am îmbătat cafeaua pentru întâia oară şi mi-am dat seama că de la orice se poate ajunge în poem, de-aici am făcut paşi de aur pe căi de argint şi tot aici mi-am dat seama că sunt o visătoare într-un elefant de piatră. În visul meu am îngrăşat amante şi am hotărât că între mână şi talpă stă o infinită filosofie. iar an de an, în acest loc, am învăţat de la secundă să vând fluturi pe sub mână.

De-aici am viscolit între lumi şi mi-am zis de-atâtea ori: Nu plânge, aeriano!

Când scriu, începe totul atât de abrupt, deja sunt călare pe un cal și trec zile, uneori și nopți până mă dau jos de pe el, nu e cert anotimpul, însă întotdeauna simt că sunt un bun cetățean al gândului meu, un chiriaș cu taxele la zi, cu umbrelă, în caz că plouă (pe cal???), dar la sfârșitul călătoriei văd, totuși, că aș fi vrut să citesc şi cum m-am urcat pe cal, unde eram. Ce caut eu pe un cal? (Mi-am dat seama că eu manifest absența mai mult decât prezența!) La un moment dat, calul e epuizat, cade, eu îl împușc în cap ca să-i curm suferința și pătimesc, fiindcă n-aș împușca un cal nicicând, dar în poemul meu i-aș scoate și măruntaiele, fiindcă nu îi înțeleg devotamentul: de fiecare dată când plec într-o altă poveste el apare iarăşi sub mine, teafăr, nevătămat.


Îmi place să bat câmpii şi recunosc că pe ăştia i-am bătut la fel cum îi bat de obicei, adică, e de-ajuns să mă aşez în fotoliul din stânga (din punct de vedere al spectatorului) al colţişorului meu preferat de visare şi imediat dau bice gândurilor. Uneori le scriu, uneori pun chiar eu mâna să le materializez, iar alteori doar perna le ştie sau FAVI.ro.

Desigur că nu am numai căutări fantomatice, de-acolo, din fotoliul meu preferat, uneori sunt de-un realism… pe care n-o să încep să-l descriu acum, că nu vreau să schimb nimănui starea de visare pe care tocmai am instaurat-o. Dar nu e numai vina calului, să ştiţi! Teatrul e de vină, cu toate anexele şi sucursalele sale!

Când nu sunt actriţă, sunt tot actriţă, dar cu veleităţi de regizor şi scenograf şi credeţi-mă, e destul de obositor să n-am gânduri mai simple atunci când cumpăr perne decorative (spre exemplu una aşa:)

sursa: FAVI.ro, magazin: bonami.ro

Asta când nu simt nevoia de noduri şi atunci, bineînţeles că dau celţii năvală, cu tot cu cultura nodului celtic peste mine.

sursa: FAVI.ro, magazin: dandelion.ro

Ţineţi cont că mie îmi place să dorm cu lumină de veghe, pentru că eu consider că lumina e un soi de clopot protector, în care visele se prind de formă (cu sfoară!) şi se transformă în conţinut (adică, chiar acum o să-mi comand clopotul ăsta, fiindcă niciodată, când mă cauţi, n-am destule luminiţe-n casă!)…

sursa: FAVI.ro, magazin ielou.ro

Ca să mă înţelegeţi mai bine, trebuie să mă căutaţi la luminiţe cu prima ocazie şi, în general, motoarele de căutare ştiu asta despre mine: produsele de iluminat decorativ sunt FAVorItele mele.

Iar dacă aş începe să număr oglinzile din casă… nu le număr, dar pot să vă spun că, în loc de geamuri la uşi eu am oglinzi şi pe o parte, şi pe cealaltă. Imense! Şi acestea, la rându-le, nu-s niciodată prea multe, fiindcă ochiul cere

Sursa: FAVI.ro, magazin retroboutique.ro

Ochiul cere şi perdele&draperii. De obicei, unele care mă transportă în altă lume! Acum am unele grena, pe care le-am combinat cu o altă perdea cu maci. Dar le schimb periodic, în funcţie de avânt, sens, piesa de teatru la care lucrez şi, în general, motivată de o stare a momentului.

Acum citesc Maupassant, Bel-Ami (martor mi-e pisica!) şi s-ar potrivi perfect perdelele astea, spre exemplu:

sursa: FAVI.ro, magazin chilipirul-zilei

Fiindcă şi cititul unei anumite cărţi poate fi un motiv de schimbare a ambientului.

Masuta din sticla cu Spirit Board, Pisica Fermecata 41 cm - Lisa Parker
sursa: FAVI.ro, magazin: s.cdnmpro.com

Colţişorul meu de visare nu e îndeajuns de colţişorul meu pentru că îl las aşa, ci pentru că îl reamenajez destul de des, dimpreună cu restul ansamblului. Chiar dacă mobila rămâne aceeaşi, în general, toate celelalte se schimbă în jurul ei.

Nu ştiu dacă am un stil anume, de-a îmbina totul într-un ceva pe care specialiştii l-ar putea cataloga, dar ăsta e locul meu de visare, nu al lor şi slavă Domnului că există motoarele de căutare (şi găsire!), precum e FAVI.ro…

Drept dovadă că eu nu mă întâmplu aşa, doar la anumite ocazii, caută-mă şi la ocale! Pentru mine, contează foarte mult energia locului şi atitudinea lui. Poţi visa închis sau deschis, poţi visa oricum vrei, dar cel mai important e să visezi că eşti tu şi chiar să fii TU!

Nu mă retrag încă, ca să fiu eu, EU am nevoie de-o încheiere cu nuci.

sursa: FAVI.ro, magazin: decor-online.ro

Da, ştiu, ca nuca-n perete încheierea! Dar trebuia să pun ceva şi pe masă!


Articol scris în criză de timp şi urcat pe platforma SUPERBLOG cu patru secunde mai târziu decât trebuia, ca să iau penalizare de 10 (zece) puncte (caluleeee!), pentru proba.nr.5.

Bonus track, ca să mă liniştesc (lălăială proprie!):

Cum să construieşti în armonie cu tine

In SuperBlog2020 on octombrie 14, 2020 at 10:45 PM

Creatorul a avut atât patima cât şi răbdarea de a construi o lume simplă, cândva, demult. Mi-l şi imaginez cum s-a mutat EL, zglobiu, în ciuda venerabilei vârstei, de pe un norişor pe altul, ca și cum s-ar fi mutat de la bloc la casă, gândind-o şi zâmbindu-şi satisfăcut în barbă după fiecare lucruşor bine gândit, bine făcut, bine zidit.

Dar na, în cazul Său e vorba şi de nişte condiţii speciale, nu? Când eşti VIP, ai grup dedicat, beneficiezi de produse premium, de răspuns rapid, de consultanţă profesionistă, status de livrare în timp real şi totul, dar absolut totul ţi se pune pe tavă dintr-un singur loc.

Lumea, aşa cum a fost creată – la a cine ştie câta mână, totuşi, că am citit undeva că lumea de acum e la a zecea versiune a sa -, a supravieţuit spiritual, în spiritul locurilor sale, în fel şi chip, în care omul să se regăsească şi să-L regăsească şi asemeni Lui, să-şi construiască, la rându-i, o lume mai mică, la fel, prin forţe proprii.

Dacă, pentru a avea o viziune completă, nu se ştie cum a reuşit Creatorul, omul are nevoie de o îndrumare cât de mică, iar pentru o îndrumare corectă, cerinţele-s şi ele cât de cât dumnezeieşti: contemplare, concentrare, intuiţie, judecată limpede şi studiu.

Dar să-l lăsăm pe Dumnezeu cu ale lui (sau alelui?) şi să ne pogorâm din ceruri uşor-uşor, pe acoperişul din ţiglă ceramică al noii mele case. Dacă aveţi rău de înălţime, puteţi coborî direct cu picioarele pe pământ, dar, na, pe riscul vostru, pentru că nu o să mai vedeţi de sus cele ce urmează, căci fiece clipă înaltă schimbă în aceeaşi măsură în care păstrează o vedere mai largă.

Vă păstram la înălțime, ca să vedeți din prima

în cazul în care v-ați pus în cap sau pe cap o mutare de la bloc la casă și nu știți de unde, dumnezeului, să începeți, în perfectă armonie, precum arhitectul suprem.

Păi, începeți de-aici: Vindem-Ieftin.ro, grup VIP. Desigur, după ce v-ați gândit cum vreți să arate casa, cât de încăpătoare să fie și ce materiale vă sunt trebuincioase.

Dacă abia acum ați început să visați la o mutare de la bloc la casă, cât timp vă faceți lista/schema/planul și îl pomeniți pe dumnezeu în funcție de nevoie, răbdare și tutun, eu voi profita de spațiul gol, ca să pomenesc despre noua facilitate a casei de comenzi, grupul dedicat VIP.

Ce oferă grupul V.I.P?

  • Consultanță de specialitate prioritară cu privire la lista de materiale 
  • Răspuns rapid adaptat nevoilor identificate
  • Centralizarea informațiilor într-un singur loc
  • Clientul economisește timp
  • Condiții speciale cu privire la pachetul de produse și livrare
  • Status Livrare în timp real 

Ați terminat de scris lista? Atunci, spor la cumpărat! Procesul de achiziție tocmai ce a fost scurtat, fiindcă cumpăraţi (online) direct de la producător.


Dacă eu m-aş muta mâine de la bloc la casă, totul ar începe aşa:

Alo, Casa de comenzi Vindem-Ieftin.ro?

Eu sunt un haiku. La exterior! În interior, mă străbat multe alte forme de poezie. În ce mă privește, nu caut neapărat pământul. Îmi doresc o casă artistică, eu însămi fiind un artist. Artiștii sunt egocentrici, dar, dacă aș fi nevoită să împart casa cu încă cineva, m-aș mulțumi cu un locșor al meu, pe care să-l numesc Atelier. Aș plămădi marionete, păpuși, aș recicla, aș picta, aș dansa, aș juca teatru…

Nu-mi plac casele mari, nu mi-ar plăcea să pierd un minut traversând un hol. Sunt zile când sunt foarte activă și aș putea traversa holul de o sută de ori. O sută de minute petrecute numai în hol, nu sună prea grozav. Nu-mi plac colțurile, nu-mi plac pereții. Îmi plac ferestrele mari, rotunde și nu-mi plac acoperișurile. Partea ciudată e că mă simt „acasă” în alte locuri, care nu corespund dependențelor mele. Dar cred că simt asta, fiindcă știu că plec într-un final, oricât aș sta.

Dacă trăiești într-o casă a prezentului, știi că la întoarcere te întâmpină mirosul ei specific. La care ai contribuit, alegând materialul care ai crezut că ți se potrivește sau atâta ai putut: chirpici, fân, lut, lemn, bambus, sticle de plastic… Mie îmi place cum miroase piatra. Când deschizi ușa viitoarei case, ți-ar plăcea să intri mai întâi, din holul ei, în ce dependință? Mie mi-ar plăcea o baie, foarte aproape de intrare, dar să fie invizibilă. Să știu numai eu că e acolo, să nu-i simt mirosul. Pentru mine, casa înseamnă mai întâi spirit și abia pe urmă corp. Dar, sunt de-acord că obiceiurile nu sunt un obstacol. Și corpul are nevoi!

Dormitorul ar trebui să fure câte ceva din profunzimea cerului. Somnul de zi, nu e la fel cu cel de noapte și-mi plac amândouă. Nu sunt o ființă diurnă, sunt preponderent nocturnă și, tocmai de aceea contează lumina. Fără pereți nu se poate, dar eu i-aș găuri pe ai mei și aș astupa găurile cu cioburi de sticlă colorată. Tavanul ar fi și el o fereastră. Ca și cum mi-ar arăta potențialul vieții mele netrăite încă.

Artiștii, în general, își fac din locuire un exil, sinonim sihăstriei.

Dacă aș personifica acum un zid, eu nu l-aș putea mai putea proiecta altfel decât fericit. Deși, istoria mă poate contrazice. Însă, un zid fericit e unul care e proiectat bine și echilibrează părțile componente cu simetria lui. Un zid fericit se recunoaște după cum se reazemă de fundație. Proiectarea înseamnă matematică, fizică, da, dar înseamnă, mai ales, participare. Un zid fericit nu separă, ci unește!

— Un vis bun are nevoie de un proiect bun și, dacă îți poate reduce cineva costurile şi timpul alocat alergăturilor după materiale, aceia suntem noi, Casa de Comenzi Vindem-Ieftin. Veţi primi suport dedicat pe toată durata procesului de ofertare, precum și condiții speciale de livrare!

Proiectul meu e acolo, în viitor și doar așteaptă să-i spun „Start” aici, în prezent.


Articol construit pentru proba nr. 4, SuperBlog 2020

Maşina de cusut gânduri

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2020, teatru on octombrie 12, 2020 at 10:57 PM

În mintea-mi, zilnic, se iţesc „zgârie-nori” de idei, încât regret că nu s-a inventat încă masina de cusut gânduri. Dar nu mă plâng, e firesc să fie aşa, eu fiind un creator de teatru.

O retroproiecţie din noianul ăsta de idei nu-mi dă pace de ceva timp, aşa că astăzi o să mă ocup de ea. Desigur, n-o s-o povestesc, toată, căci oricum mi s-ar părea că nu m-am născut îndeajuns cu acele calităţi trebuincioase actului de a însăila/coase/broda totul într-un singur articol de blog şi, de aceea, în chiar acest moment voi deschide doar o filă a ceea ce aş putea numi jurnal de croitorie în arta teatrală.

Precizez pentru aceia care nu ştiu că eu, în teatrul meu particular, născut acum 10 ani într-o casă de cultură a urbei, sunt regizorul, scenograful, omul de la lumini şi sunet, maşinistul, croitorul şi multe altele, deşi diploma mea grăieşte în clar că-s numai actriţă.

S-ar putea crede că întâmpin destule greutăţi făcând toate astea numai eu şi chiar întâmpin, însă sunt de remarcat şi niscaiva avantaje, imediat ce o să mai scriu câteva rânduri.

Un personaj de teatru nu ia naştere aşa uşor, cum s-ar crede. Spre exemplu, când el provine dintr-o realitate gri (sau neagră, maron, crem etc), gata conturat, atunci intervenţia asupra sa, la punerea în scenă, nu poate fi una brutală, iar cercul ideilor ce îţi vor trece prin cap, fără să alterezi în vreun fel textul dramaturgului, va fi unul ameţitor fiindcă exteriorul personajului, adică costumaţia, va trebui să fie prelungirea interiorului său.

Altădat’, sunt cazuri când personajul e gol la interior şi trebuie să îl îmbraci în aşa fel încât să nu-i acoperi goliciunea. Să vezi toate goliciunile la un loc… hehei…

Sigur că, un croitor de teatru va lucra mână în mână cu scenograful, ambii formând acea echipă care trebuie să cadă la pace cu regizorul, cu mult înainte de premieră. Şi na, regizorul poate că e genul care poate să prevadă multe, să zicem, dar nu poate să îşi imagineze „la perfecţie” cum pică lumina pe costumele respective sau cum cad ele (de) pe actorul respectiv.

Dacă nuanţele de material folosite nu se mai decupează pe scenă ca în mintea sa? Şi, dacă actorul, din pricina istovitoarelor repetiţii a mai slăbit sau s-a mai îngrăşat decât o arătau ultimele măsuri, înainte de actul creator al cusătoresei?

Și, dacă actorii sunt copii? Și sunt și foarte mulți!…

Croitoria de teatru e diferită cu mult(e) de cea obişnuită şi din multe alte motive, din cusătură, aş zice eu, pentru că dacă anotimpurile, în afara scenei se succed aşa cum bine ştim, într-un ritm al lor, pe scenă se pot schimba din minut în minut pentru acelaşi personaj. Astfel, materialele trebuie să fie foarte bine alese, astfel încât să satisfacă nevoile tuturor, inclusiv nevoia actorului, de a se simţi confortabil în costumul respectiv. Sigur, dacă nu cumva regia cere să nu fie confortabilă purtarea costumului, şi de-aici încolo alte iţe de descurcat pentru croitoraşii cei viteji ai teatrelor.

Astfel, din orice teatru, în afară de capetele de afiş sau figuraţie, nu vor lipsi niciodată: accesorii croitorie, ţesături, costumiere/ri şi croitori/croitorese.

Dacă specificul unui teatru sunt, cu precădere, spectacolele de epocă, atunci să te ţii! Fiindcă nu toţi spectatorii sunt neavizaţi şi pretind, în mod firesc, uneori vehement, costumaţie conformă cu epoca respectivă.

Desigur că aş putea să o ţin tot aşa cu exemplele, cât să pun de un compendiu de croitorie teatrală, ba chiar două, că ar trebui să cuprind şi croitoria în teatrele pentru copii, care folosesc personaje fabuloase, păpuşi, marionete, dar nu vreau să plictisesc cu dedesubturile facerii unui spectacol, de la prima filă a jurnalului, fiindcă degustătorii de teatru, care pot citit întâmplător (sau nu) acest articol, nu prea se omoară după demitizări dintr-astea.

Spectatorul vine în sală, visează, pleacă şi restul e treaba teatrului!

Scene din spectacolul „Când Dumnezeu închide o ușă, deschide undeva o fereastră”-remake după musichall-ul „Sunetul Muzicii”-în regia mea- (link către piesa de teatru în comentarii)

Dar, să nu uităm de unde m-am pornit încoace! Avantajele acestor lucruri, generaliste până la un punct şi specifice oricărui teatru se rezolvă mai uşor când tu eşti maşina de cusut gânduri. De fapt nu, nu m-am exprimat corect: maşina de cusut toate gândurile. Avantajul e că, în disputele regizor-scenograf-croitor, voi câştiga eu, indiferent de părerile celorlalte euri ale mele.

Croitorul de mine, însă… e praf, vă zic! Fiindcă, dacă foarfeca ştiu s-o ţin şi să tai o formă, cât de cât, la maşina de cusut habar n-am să umblu. Dar despre asta pot povesti mai bine degetele mele, fiindcă ele cunosc ceea ce s-ar numi „cusut de mână”.

Sigur că pe vremuri, în teatre, toate costumele erau cusute de mână, dar în epoca noastră, epoca

să-i zicem, nu am nicio scuză că pierd timpul, fiindcă o maşină de cusut îl fructifică altfel, nu?

Mai ales că există şi BroRom de prin anii ’90, furnizorul principal din România a tot ce înseamnă mașini de cusut și brodat, precum și furnizorul a toate accesoriile necesare acestei industrii. BroRom colaborează cu branduri de prestigiu, precum Brother, Bernina și Bernette by Bernina şi, dacă aş fi un croitor adevărat…

Dar na, sunt ce sunt, câte puţin din toate şi niciodată multul acela dintr-o singură direcţie, chiar dacă culturală.

Pe „zgârie norul” ăsta îl voi mai însăila și mai maiestuos altă dată, într-o filă în care voi fi învățat deja, sper, cum să strunesc o mașină de cusut.

Acum, că m-am pornit în minunata călătorie a meşteşugului acesta plin de poveşti care de care mai uimitoare, probabil că voi întoarce, cât mai curând, a doua filă a jurnalului meu creactoricesc în care, cel mai probabil, chiar dacă o să-mi prind urechile acului mașinii de cusut încercând să bag ața exact unde-mi fierbe sau trebuie, tot EU voi fi în câștig.

Când ești îndrăgostit iremediabil de teatru, îl iubești cu tot cu croitoria sa! Mai profi, mai rea…

PROVOCARE:

Până atunci, ochii pe Bro (cu Rom!), almanaho! Că, cine ştie, poate chiar de mâine te apuci şi tu cu adevărat și de croitorie?


Articol unicat, tăiat, însăilat și mai puțin mecanizat pentru Superblog, proba nr.3.

Poetice hematopoietice

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2020 on octombrie 9, 2020 at 10:36 PM

Există semne care ne arată unde-i viaţă şi există gânduri, cu privire la ea, asemeni unor mori, ce ne învârt aripile necontenit și ne macină. Dar le vedem sau le simţim pe toate?

Călătorule printre litere şi dincolo de lumea lor, eu nu te cunosc încă, dar reţine cuvintele printre care te cauţi acum, căci sunt şi vor rămâne aici ca fiind primele cuvinte importante, cu adevărat, către tine, pe lângă scârțâitul acestei lumi aflate în continuă tânguire întru atingeri din cer ori mângâieri dumnezeieşti pământene, în faptă şi gând — zgomotul de fond al Pământului din care iau naştere copiii şi sentimentele. Uneori, chiar copiii sunt sentimentele…

Iată-ne acum, străinule, mână în mână, simţi? Simţi! Suntem două lumi ca două pietre, așezate în unghi favorabil înspre o lumină. Lumina de moment e a lunii, de care, uite, atârnă deja un leagăn vechi, dar în care poţi să te sui fără teamă, în scăpăriciul unor licurici, care or să asiste nașterii acestui înscris. Tu, ia seama totuşi: nu te da jos de-acolo până când nu ies teferi toţi feţii aflaţi în întunericul blând al pântecelor mamelor lor!

La un moment dat, când ţi-o fi legănatul mai prielnic, o să te rog să le dăm împreună o palmă peste fund unora, când or ieşi cu capul înainte sau altfel, mai îndăratnici, dacă nu dau primele semne de viaţă, salutând împrejurul în stilul dulce și clasic al scâncetului, apoi, hai să îi punem pe toţi în brațele mamelor lor şi să îi privim cu nesaţ miliarde de ore în şir…. şi să facem asta la infinit, fiindcă lumea asta încă nu cunoaşte toate bucuriile sale, până când… stai să îmi trag un pic suflul…

Până când o să-l auzim pe tatăl unuia dintre ei zicând, tremurând „nevastă, să aprind o candelă?”. Nevastă-sa o să-i răspundă „roagă-te pentru copchil, bărbate, pentru când o avea spini în cale!” şi poate că ştie ce vorbeşte sau na, se bazează ea pe ceva solid, dar tu nu te încrede numai în rugăciunile ei, orbit, ci tocmai atunci să sari iute din legănarea-ţi dulce şi să li te arăţi hotărât să le schimbi perspectiva în cuvinte puţine, clare şi nu dintr-astea care au miros de tipografie.

Să le zici: ” Ştii că vine un bebe, dar te-ai pregătit?” Şi ei, desigur că o să sară repede să îţi spună că au cumpărat ba roz, ba bleu, diferite exterioare, în topuri care mai de care, dar tu, mai înainte de toate topurile poţi să le dai gând important despre recoltarea de celule stem din sângele de cordon ombilical, țesutul ombilical și placentă.

Dacă nu vei face asta, uite cum se poate derula povestea care începuse acum câteva cuvinte în urmă:

neputincios, de nu știu când, dar știu de unde, un copil strâns de drumuri și nestrâns la pieptul vieţii — rostogolind, în joacă, uşor, să nu se istovească, o roată — se târăşte deja, cu inima obosită de boală către viitorul lui.

Așa i-o fi fost scris? Pierde-i urma acum și gândește-te o clipă la ce i-a cuprins pe părinții lui, nefiind informaţi despre faptul că placenta e o sursă inestimabilă de celule stem cu un vast potențial de aplicabilitate terapeutică, dar și că aceasta este un “sanctuar” al celor mai primitive celule stem.

Omul face atât cât îi stă în putință pentru puiul său de om? E oricând gata să păşească pe o cale mai moale a vieţii sau s-a obişnuit deja cu asprimile ei? Eu cred că sunt femei care alcătuiesc top-uri întru pregătirea venirii unui bebeluş fără să ştie că există Cord Blood Center și că unul dintre serviciile acestui centru e recoltarea placentei și stocarea ei ca sursă de celule stem.

prima bancă de celule stem din România!

Gândul meu de astăzi, în care te-am inclus, viitorule părinte, face încă autostopul între două lumi: una medicală, în care eu sau tu ne-am putea rătăci „din prima”, cum s-ar zice, fiindcă nu cunoaştem termenii tehnici sau nu îi înţelegem pe deplin şi una poetică, care derivă tocmai din cea medicală, cu aceleaşi riscuri. Aşa încât, textul de până acum, întins ca o scară rulantă, care te-a dus când în sus, când în jos (unde pofteai, ce știu eu?), te va obliga acum să pășești repede pe platforma stabilă dintre lumile exemplificate.

#ştiai că prin recoltarea la naștere a surselor de celule stem disponibile, se poate păstra o rezervă importantă de sănătate, care poate fi utilizată mai târziu, în cazul unor afecțiuni grave?

Undeva, chiar acum, în acest moment, o ușă nevăzută ascunde un tren care ia cu el tăcerile zgomotoase ale unei boli ce poartă indecis un copil între spitale, şi căruia i s-ar fi arătat altfel drumul, sub o altă prescriere a vieţii, dacă părinţii săi ar fi ştiut despre serviciile Cord Blood Center, servicii ce fac posibilă recoltarea la naștere a tuturor produselor biologice disponibile: sânge de cordon ombilical, țesut de cordon ombilical, sânge din placentă și întreg țesutul placentar.

Rezultatul acestei informaţii e că ai putea avea depuse, pe acest „card către viaţă„, 25 de unități, stocate în condiții de criogenie, ca sursă de diferite tipuri de celule stem:

  • Celule stem hematopoietice din sângele ombilical,
  • Celule stem mezenchimale din țesutul de cordon ombilical și țesutul placentar,
  • Celule stem hematopoietice din sângele din placentă, respectiv țesutul placentar,
  • Celule stem endoteliale din placentă.

Nu te înceţoşa! Recoltarea are loc numai şi numai dacă medicul care asistă nașterea decide că atât mama, cât și bebelușul sunt în siguranță, fără vreun risc, durere sau disconfort, utilizând o trusă sterilă de recoltare furnizată de către Cord Blood Center.

Pe site-ul Cord Blood Center se pot citi poveşti ale unor tratamente de succes cum ar fi povestea lui Jack, care nu respira și nu răspundea la stimuli, o altă poveste ne aduce la cunoştinţă decizia unor părinți de a recolta și stoca sângele ombilical la nașterea fiicei lor, o decizie ce ulterior s-a dovedit a fi salvatoare pentru întâiul lor copil, povestea lui Alex, în lupta sa (nedreaptă!) cu paralizia cerebrală sigur te va atinge în simțiri sau povestea Albei, prima fetiţă din Spania, care…

Stai, decât să îţi povestesc eu aici, de ce nu ai citi chiar tu poveştile, cu proprii tăi ochi? Şi de ce să nu îţi las şi numărul de telefon al Cord Blood Center (0364.710.206)? De fapt, sunt sigură că puteam să îţi las numărul de la sintagma „o rezervă importantă de sănătate”. Cine n-ar adăuga în propriul top „Vine bebe!” această rezervă pe primul loc?!

Călătorule printre litere şi dincolo de lumea lor, eu nu te cunosc încă, dar tu ai cunoscut câte ceva din lumea mea; însă cel mai important pas al tău nu sunt cuvintele mele despre lume, ci acelea despre o informaţie extrem ďe importantă, dacă cumva ai hotărât că o să aduci o altă viaţă pe lume; o informaţie care nu numai că promite un viitor mai bun, dar o şi face, cu ajutorul specialiştilor în acest domeniu şi al ştiinţei.

Poate că, vorbele nu sunt întotdeauna faptele pe care să le poţi înţelege şi să le și cercetezi repede-repede în zgomotul de fond al Pământului…

Fondul Pământului în care sunt plămădiţi copiii şi sentimentele şi unde, uneori, graţie când divinului, când ştiinţei, chiar copiii sunt sentimentele…

Dar este vital să ştii că există în trupul unui nou venit pe lumea asta, dincolo de har, dumnezeire, speranţă, miracole…


Articol proaspăt recoltat pentru proba nr. 2, SuperBlog 2020