alma nahe

Posts Tagged ‘Market Online’

Sursa

In dicţionar de mişcare, teatru on Noiembrie 7, 2015 at 1:12 PM

(Teatru savantlâco-filosofic)

PERSONAJE:

SURSĂ FORTRON
PROCESOR
MEMO RIA
COOLER
HARD DISK
PLACĂ DE BAZĂ
PLACĂ DE SUNET
PLACĂ VIDEO

FIGURAȚIE:

CABLURI, FLOPY

(decor unic, un perete cu monitoare; în monitoare, reclame publicitare ale firmelor care sponsorizează reprezentația: oferte la componente PC ; image și image;
e întuneric, astfel că locul de desfășurare a acțiunii e incert; toți ai (car)casei, mai puțin Sursă, care lipsește, așteaptă ceva; sau pe cineva; de obicei, așteptarea le e fără cuvinte, dar acum se simte în aer un altfel de eveniment, pe care îl vom afla imediat
)

FLOPY: Pe vremea mea…
PLACĂ VIDEO: Iar începe cu poveștile.
MEMO RIA: (cântă, imitând-o pe Barbra Streisand )

Memory
All alone in the moonlight
I can smile happy your days ( I can dream of the old days)
.

PLACĂ DE SUNET: Dacă ai impresia că fără mine te auzi…
COOLER: Mi-e că vă încingeți!
HARD DISK: Lasă-i! N-au ei inima aia.
PLACĂ DE BAZĂ: Nu prea aveți energie.
PROCESOR: Nu mai am răbdare. Certați-vă mai repede! Mie îmi place viteza.
PLACĂ DE BAZĂ: Nici eu nu mai am răbdare! (lui Procesor, zâmbind) De data asta ne potrivim.
PROCESOR: Ai lipici, dragă! De-asta!
SURSĂ: (foarte colorată; la apariția ei se luminează cu toții; e dotată cu leduri pentru ambianță) Notați-vă!(celelalte personaje execută dispoziția) A venit timpul să recunoașteți! Fără mine, nu sunteți nimic!… (vrea să continue, dar nu îi vin cuvintele) ) Ăăă.. Deocamdată mă opresc aici. Nu mă pot obișnui cu cuvintele.
FLOPY: Nu, nu! Nu te opri! Parcă ai fi din filme. O divă, nu altceva! Îmi amintești de…
PLACĂ VIDEO: (dischetei) Așa-i că nu mai vezi? Oricum, eu nu știu cum încap atâtea în tine. Unde le ții? (sursei) Figurile costă!
SURSĂ: (plăcii video) Te supraîncarci. Ce n-ai înțeles? Eu fac scenariile aici și impun linia de mișcare. De obicei, în doze rezonabile. Nu mă provoca!
MEMO RIA: (plăcii video) Ești vulnerabilă. Cine vrea să te pedepsească știe unde să lovească.
PLACĂ DE SUNET: Mă neliniștesc mesajele de amenințare. Cred că uitați că aici unde suntem moartea fiecăruia dintre noi e ceva obișnuit.
COOLER: (rece) Asta nu era replica Memoriei?
MEMO RIA: Eu mă retrag, vreau să-mi adun gândurile în liniște.
HARD DISK: (memoriei) Diagnosticul se stabilește post-mortem. O să-mi lipsești.
PLACĂ DE BAZĂ: Eu zic să ne vedem fiecare de treabă. Nu putem fi noi înșine unul fără celălalt.
PROCESOR: Viețile noastre depind una de alta. (sursei) Eu nu pot să-mi ascund viața. Nu sunt liber cu adevărat, dar pot să am păreri libere, corect?
SURSĂ: Am o presimțire nefastă. Ieșirile voastre sunt imprudente. Cu fiecare cuvânt al vostru iau foc. V-ați gândit la cele întâmplate cu mine, înainte să vorbiți? M-așteptam la o primire mai… (iar nu îi vin cuvintele)
FLOPY: Eu n-am avut nicio șansă. (sursei) Pe mine m-a furat timpul. Sunt prea bătrână. Eu am fost înlocuită. De tot! Cu altceva. Că aici sunt încă tolerată, e altceva. Dar tu măcar ai ieșit din spital cu bine.
PLACĂ VIDEO: (sursei) Chiar așa, de fapt ce căutai la spital? Văd că ți-ai schimbat culoarea și ți-ai pus beculețe. În rest, pari sănătoasă tun!
MEMO RIA: De la o anumită vârstă e necesar un control periodic.
PLACĂ DE SUNET: Măi, ce control periodic? Nu vedeți că ea a fost la un estetician?
COOLER: (pentru sine) Eu nu depind de voi. Eu sunt generos! Nu trăiesc aceeași regie ca voi. Nu merg pe principiul îmi dai, îți dau. Dacă Sursa vrea să fie cea mai importantă aici, să fie! Nu îmi pasă! Oricum, e cea mai frumoasă dintre noi. Până și numele ei e foarte frumos și spune că al ei ar trebui să fie tronul: sursă For tron! Ei?! Așa-i că nu v-ați gândit la asta?
HARD DISK: Fiecare cu adevărul său, până la urmă. Am să mă obișnuiesc cu asta. Gustul estetic e cu totul altceva.
PLACĂ DE BAZĂ: (despre sursă, tuturor componentelor) Mie îmi pare bine că e tot ea. Că s-a întors tot ea, adică. Puteam să ne trezim cu una nouă. Și proastă! Măcar a noastră e deșteaptă și mai frumoasă acum. Amintiți-vă cum am zăcut cu toții în lipsa ei. De ce o facem pe deștepții acum?
PROCESOR: Sincer să fiu, nu prea înțeleg sensul cuvintelor. De ce vorbim atâta? Eram mai prietenoși unii cu alții înainte de ele. Cuplam (de la cuplu!) în armonie.
SURSĂ: Citesc în ochii voștri că înțelepciunea lumii noastre vine din faptul că, până la urmă, omul este leacul nostru. Să-i lăsăm lui cuvintele. Nici eu nu le mai vreau. M-au făcut să par rea, insensibilă. Sunt dezamăgită de mine.
FLOPY: Ah, afurisitele de relații, fără de care nu putem trăi! În sănătatea ta, Surso! Aș bea ceva, dar știu că nu avem nimic de băut în această piesă.
PLACĂ VIDEO: (dischetei) Dar tu de ce ai atâtea apariții? (către ceilalți) Parcă nu era în distribuție, era figurație! Eu știu ce am văzut!
MEMO RIA: Nu știu de ce sunt scrisă așa, fragmentat.
PLACĂ DE SUNET: Nu-și au rostul cuvintele, zău! În loc să ne bucurăm, fiecare cu și în sunetul nostru, noi ne risipim în cuvinte.
COOLER: Mi-e indiferent! Deși eu am văzut asta mai înainte decât voi. De pe margine se vede mai bine. Am privilegiul ăsta.
HARD DISK: (coolerului) Rece și distant, ca de obicei. Fiecare cu groapa lui. Sunt de acord să renunțăm la cuvinte.
PLACĂ DE BAZĂ: (hard disk-ului) Las-o mai ușor cu tămâierea, prietene! (sursei) Trebuie să recunosc, ne-ai dat gata pe toți! (tuturor) Acomodarea e totul! Și, în plus acum aveam mai multă culoare în jur și becuri colorate ca la discotecă.
PROCESOR: Gata, renunțăm la cuvinte și regândim totul. N-o să-mi ia mult, promit!
SURSĂ: Ssst! Ia tăceți un pic… Aud pe cineva venind.
(intră în scenă cablurile; de fapt, ele erau prezente încă de la începutul scenei, dar nu le observase nimeni)
FLOPY: Sunt vitale, recunosc! Fără ele…
TOȚI: Flopy, nu ți-e bine cu noi?
FLOPY: (înghite în sec) Ziceam și eu… Doar n-am dat cu parul?… (ceilalți se uită la ea de parcă ar fi dat cu parul) Sau am dat. Dar nu am vrut decât să fac o remarcă nevinovată. Serios, de la un timp înregistrez numai esecuri personale. Vedeți? Am zis „esecuri” în loc de „eșecuri”.
SURSA: Savantlâcurile astea nu duc nicăieri! Aș fi vrut să fiu eu cea mai importantă azi. Mâine i se poate întâmpla altcuiva să fie. Prezența lui Flopy e grăitoare în acest sens.
TOȚI CEILALȚI: (fără FLOPY)Atunci… (se consultă cu toții din priviri) Trăiască familia componentelor PC! Vrei să fii regina noastră?
FLOPY: Da, da, da!
(Toți se uită la SURSĂ. Ea zâmbește și încuviințează din cap)
FLOPY:(iese; sau o scoate cineva? Hmmm… )
SURSA: Pentru bunul mers, de ansamblu, să ne bucurăm că suntem cu toții aici. Să păstrăm și un moment de reculegere pentru cea care tocmai a plecat dintre noi. Funcționăm cu toții pe baza schimbului reciproc avantajos. Numai încercarea n-are moarte. Noi avem! (zâmbește) Nu vreau să vă fiu regină, de ce să risc? Îmi ridică cineva vreo statuie? Plecarea mea a fost un proces de înnoire și știu că fiecare dintre voi mi-ați simțit lipsa. E suficient pentru mine să mă simt importantă. Vă mulțumesc că nu ați cedat capriciilor mele. Piesa asta de teatru ar fi trebuit să fie una savantâlcă, nu savantlâcă. Dar tot e bine. Decât deloc?!… (se îmbrățișează cu toții; se trage cortina, dar nu se închide de tot; rămâne un spațiu mic, cât să încapă cuvintele de care vor să scape cu toții)

00181

Această piesă de teatru ar fi fost posibilă și fără de magazinul MarketOnline.ro și fără de producătorul de surse FSP.

Dar n-ar fi folosit nimănui, cel mai probabil!

Povestea cu numărul 14 pentru SuperBlog 2015.

Anunțuri

Cusătoreasa

In SpringSuperBlog 2015 on Martie 4, 2015 at 9:59 AM

Mie-mi plăcea să cos de mână:
un fior,
un sentiment,
o altă mână…
Visam ca într-o bună zi să-mi cos pe bluză poezii.
Pe fustă, proză, un roman
și alte pălării.
Dar mi-ar fi luat mai mult de-un an…

Și nu zic că n-am încercat!
Un singur vers,
pe-un crac de pantalon.
Și-apoi am renunțat.
Dar nu la vis,
el a tot continuat.
Visam cum că pe fund (scuzați, pardon!)
eu mi-aș fi prins melancolia,
când mă așez, să nu mi-o vadă tanti Lia.
La gât, eșarfă, bucuria.
De mijloc eu voiam să cos
tot ce iubind m-a ros,
cordon,
ca strânse toate,
să le am…
Ce deliram!

De mă întrebi de ce această nebunie,
să-ți coși de mână bluză-gânduri și
neliniști ca pasmanterie,
eu știu atât: că vorbele îmbracă
(când nu dezbracă).
Ne afișăm,
ținutele,
pe-un podium
ca să treacă,
etichete
prin anotimpuri…
Ah!
Visând, m-am înțepat,
fir-ai să fii tu, ac!

Mie-mi plăcea să cos de mână…
Dar n-am mai rezistat (înțepăturilor)
și, într-o săptămână
(a modei, care alta?!)
mi-am luat mașină de cusut.
Acu, încă nu știu ce-i poate acu’,
dar văd că se înfiră avansat
și poate coase înapoi.
Poate recuperez un an sau doi!
De-acuma, ah-uri, oh-uri,
eu mă despart de voi!

Colecția de primăvară-vară e în toi!
Cu cele 10 tipuri de butoniere,
55 de litere majuscule
(nu mici și efemere),
cifre și semne de punctuație
(ce senzație),
35 de cusături utilitare,
45 de cusături ornamentale,
monograme,
etichete,
să vezi ce poezie-mi trag!
Și o s-o prind de cel’alt crac,
așa,
ca să se vadă diferența…

Și, când o să se vadă,
lumea, ori
chiar eu, acum, când văd,
vom zicea așa:
Cusătoreasă cum sunt eu, nu-i nimenea!

Nu e ușor să porți o poezie!
Dar știu că dacă e cusută bine,
lățimea, pasul cusăturii-s controlate,
tensiunea firului, reglabilă și ea,
poți să o porți oricât,
oriunde…
la cinema, nu stau acuma
filmul să-l montez,
de vrei să știi mai multe, fă ca mine,
eu investighez.
Pe urmă defilez!
Intră aici(o ușă, ce-altceva?)!
Și-alege-o pe cea care ți-o plăcea!
Uite, asta e a mea!
image
Mă rog, și-a altora…
De-a dreapta și de-a stânga, ca un frate!

Un gând mă-ncearcă,
un fior.
O, mână!
(Mă-ntorc în urmă cu o săptămână.)
Azi, de n-aș fi trecut
pragul acestui magazin de electrocasnice(e de temut),
ce măsuri drastice aș fi luat
să scap de-nțepăturile de ac?

Un degetar imens, în care toată să încap.

Și, uite, cât să dau răspunsul ce l-am întrebat,
am tras o cusătură în zig-zag
și-o rochie, pe care am brodat această poezie
ca să o dăruiesc, cui crezi?
Chiar ție!
00181
Ușa nr. 1, SpringSuperBlog2015, image

Punctaj obținut: 95

Există o cale a(le) cafelei

In dicţionar de mişcare on Noiembrie 8, 2014 at 4:03 AM
image

Erika Kuhn

”Ţi-ar plăcea, Maestre Cino, să iasă inimile Oamenilor din pulbere şi să-şi spună Tainele.
nu-i aşa ? ”(Ezra Pound)

Am forțat un pic, dar s-a deschis într-un final. Pe ea scrie „revine singură”. O ușă. Mai devreme, trecusem pe lângă „Ceasuri. Ora exactă”, un magazin. Față-n față cu „Ceasul rău”, un ceas care merge bine, dar așa i s-a dus buhul, de pe vremea când nu era bine.

E cumva un soi de comerţ în aceste întâlniri: eu dau cafeaua, tu dai frâu liber (în volum, operă), prin filtru, neliniştilor tale. De care să fie tura asta?! Apă fierbinte peste colier de boabe proaspăt măcinate, la umbra unui arbore de cafea, fără ghete, fără ghiare?

Fără ghid, rouă preţioasă, cuvintele tale se tot urcă la etaj și acolo se lipesc de primul bec și se ard sau se topesc. Nu știi! Eu nu mă trezesc.

Ale mele, deși cu țintă, ricoşează-n podea, se sparg într-o explozie ca de bibelou, iar de-acolo aburul le lipeşte de cea mai apropiată fereastră, dâre de gând, un dragon, forme bizare. Şi chelneriţa, uite,  grijulie și iute, cu o cârpă…

Afară e ceață, o boabă de cafea, fantomatică, îmi deschide nările, tu narezi…o povestioară alunecoasă despre eterna disciplinare a sufletului. Mie îmi ajunge că bei cafeaua încet. Și chelnetiţa. Chelneriţa, care deţine răspunsul suprem şi stoarce cârpa-ntr-un ibric.

Eu îmi contemplu forma degetului arătător într-o sticlă de candelă, el încăpăţânat, suspendat într-o echilibristică de revistă, patinează de-acolo fluierând pe marginea ceştii, în sens invers acelor de ceas și-n sens invers chemărilor.

Chemările nu îmi stau inscripţionate în palmă, căci liniile-i chiromanticoase duc spre aceleaşi concluzii naive: măritiş din dragoste, doi copii…hehe, se oglindesc aiurea-n cafea, tulburi şi în luciul linguriţei, diforme, metalice, dar totodată strălucitoare. Șterg marginea ceştii, aprind o brichetă. Laşi capul în jos…

Tu eşti… la nisip…, spui, și eu atunci cred că înţeleg de ce luna se oglindeşte absurd în tine. Dacă aş ţine un registru cu hoinari de breaslă în cuvânt, în dreptul tău aş nota : aici şade un nomad înecat în pulberea propriului miliard de cuvinte.

Pun cupa cu partea pictată frumos înspre tine, dar o tot răsuceşti. Cu o îndărătnicie stupidă, de muscoi.

Un ac de metal scrijeleşte şi iar scrijeleşte tăcerea, un expresor saeco picurând și restul, caligrafie automată.

Odată, mi-am îmbătat cafeaua.

Am luat-o prin surprindere,
cu tărie,
grade multe.
Apoi am aşteptat.
O sorbeam şi îi urmăream pereţii albi,
îmi imaginam ce-ar fi vrut să aştearnă
şi râdeam,
că eu îi pregătisem altceva.
De obicei o beam într-o cană fumurie,
maron,
dar pentru un aşa exerciţiu
era musai să fie în alb.
Ce poate fi mai minunat decât să-i deturnezi întâmplarea?
Să nu îi laşi zaţul în libertatea lui de zaţ…
Să îi schimbi destinul celui ce citeşte,
ghicindu-i alt drum.

Tu sorbi zgomotos, eu amușinez aroma. Eu îţi sorb cuvintele, așa, puține cum sunt, tu, pe-ale mele le-nmulțești și te începi cu ele. Eu sunt o boabă de cafea, tu ești ce-o macină și ce-o topește.

Eu sunt o cafea, tu ești un expresor de cafea.

Suntem…

Salvaţi (la fix). De chelneriţa zeloasă cu nota de plată calculată la fix. Să nu uit s-o răsplătesc!

O fugă are nevoie de toate căile ei!

Hai, că tocmai la final am îngropat pruna (din gură) ușor ceremonios într-o găluşcă filozoficobăţoasă.
Pe undeva, e de înțeles, căci prin criptele obscure şi tainiţele minţii, ne stau câteodată mărturie adaosurile.
00187

O poveste într-o ceașcă de cafea preparată în Magazinul MarketOnline.ro și măcinată și pentru „duzina de cuvinte”(sau jocul celor 12 cuvinte), scriere pe care am îmbătat-o, ca să se spună (căci fiecare avem tainele noastre), dar în alt cadru: romantic acolo, cândva și o amintire haioasă aici. Dacă nu v-aș ști tăcuți de-o vreme pe câțiva, v-aș invita aici pe toți la o poveste cu o ceașcă de cafea, aburind, așa, ca de ziua numelui meu. Cel de-al doilea nume, pe care nu prea-l folosesc?! 🙂 Dar merge o dată, așa, ca pretext pentru un schimb de povești cu și despre cafea. La mulți ani, mihaili&gavrili!
00187

Superblog 2014, proba de povești de adormit la cafea cu image

Punctaj obținut: 91

Există încă darul ascultării, precum și cel al privirii

In dicţionar de mişcare on Octombrie 13, 2014 at 10:27 PM
image

Erika Kuhn

Privea puricii, câteodată îi și asculta, insuflâdu-i închipuiri, oarecum un plus extatic de renunțare la lume. Soarele nu strălucea, era alb, cerul era ferecat în el însuși, negru. În feluritele închipuiri stăruia, mai ales, asupra faptului că, la sfârșit, toate ar fi trebuit să fie bune într-o zi(sau noapte), astfel scornind câțiva dumnezei și planuri de lucru pentru ei, ca într-un final omenirea de dincolo de cutia cu purici să capete din nou dreptul la culoare.
— De unde vin gândurile, bunică?
— Din fabrica lor…
Erau primii ei pași în cunoașterea de sine. Așadar, gândurile au o fabrică a lor. Dar poftele?
— Din mai multe țări. În unele umblă cămilele, în altele câini înhămați.
N-a înțeles-o atunci decât ca pe o formulare artistică, dar așa era ea, o combinație de om cu duh, însă s-a conturat în gându-i, aproape imediat, cum avea să scape de lumea aceea în alb-negru: avea nevoie de un filtru! De plastic!
— Galben sus și verde jos! Așa o să pot vedea soarele și iarba…
Însă, pesemne că fabrica aceea de gânduri nu era deschisă non-stop, fiindcă uitase de cer. Și de mare. Dar marea era și verde, era și albastră… Și stelele? Și soldații? În ce culori să-i zugrăvesc? Dar războaiele? Și norii?….Așa că și-a făcut o colecție de filtre, acum devenise totul color, dar era foarte obositor să le tot schimbe, ca să se potrivească și-ntr-o zi(sau noapte) a renunțat.
Te întrebi, poate, de ce își alesese acest drum anevoios? De ce își fundamentase cercetările întru aflarea sinelui în afara acelor zeci de jocuri posibile care chiar aveau culoare? De unde atâta poftă de culoare? Dintr-o desfătare a spiritului, cel mai probabil. Era ceva măgulitor să ai putere asupra culorilor lumii ăleia în alb-negru.
Un joc, cu o structură de monolog dramatic haios, pe o sticlă…de-atunci, dintr-un cândva înaripat.

***
— Există încă darul ascultării sau al privirii…există!

De-aici încolo începe altă poveste. Altă imagine, alt televizor, alte oferte și un magazin on-line.
Într-o lume alb-negru. O propoziție tematică a unui alt joc.

image

Televizor LED SAMSUNG 3D UE40F7000, 101 cm (40 inch), Full HD, HyperReal 3D Engine, CMR 800, Wi-Fi, Smart TV

Dacă poftiți la el….poftiți! 🙂
00181

Superblog 2014, proba de trecut-Smart cuimage

Punctaj obținut: 95

Burka

In Superblog2013 on Noiembrie 2, 2013 at 5:49 PM

Cuptor Incorporabil Hotpoint Ariston MSK103XHA, Putere 1350 W, Comanda tactila, (Inox)

Între mână şi talpă, taine. Între caznă şi zăbavă, tărâmul plăsmuirii întru cei hămesiţi. Înfulecăm de zor tot ce-ntâlnim. Înfulecăm uneori cuvinte. Alteori le bem. În lumea din care venim, cuvintele construiesc lumea, dar o şi dărâmă. Şi cuvintele astea, printre preoţi şi sălbatici, printre nătângi şi zei aprigi ai gândului, nu-s cum par, nu-s cum apar.

Foc nu e numai ardere, e mărinimie, pară, dar şi iuţenie. Cuptor e când e vară, dar e şi-un televizor care-şi ferecă povestea, una mai veche decât alta, una mai nouă decât alta, fiecare înfiripând climatul dorit, stârnind ploaia gurii, vântul nasului şi  furtuna ochiului. Există un timp al plăsmuirii, ca o desagă fără fund, cu amintiri, şi fiindcă nu-i destul doar desluşind dincolo de perdea, dincolo de văl, ea se naşte şi dincolo de uşi!

Ca în nişte cuptoare incorporabile, pornim în lume cruzi, cu aprindere electrică şi hoinărim întru coacere, încolo şi încoace de prezentul ăsta timid, sfios, umflându-ne, şi prin nepricepere, dezumflându-ne.

Acest prezent e acoperit cu o burqa neagră – semnul modestiei, dar şi al nevăzului -, căci aşa e el, neîncăpător desen în faţa autorului său descumpănit. Burka, desişul descuamat întru desprindere de lumea nouă, nu e numai un văl întru ascundere, ci e un deşert descris, deschis numai pentru o minte destupată, fiindcă altminteri, săraci în judecată, deşertul nu e altceva decât nisip. Ori nisipul în trup de sticlă, chiar măsoară timpul, deşi, dacă ar fi să mă întrebe pe mine Cel Care Stârneşte Gâlceava Lumii, mi-aş dori pentru fiecare dorinţă sau vis pe care i l-aş cere, nu măsurători, ci un unic buton, în care să sălăşluiască uşurinţa.

Primul gând, dar şi cel mai important, ce m-ar face să-l apăs – dintre toate apăsările incorporabile în vis- l-aş folosi pentru cei 88 de ani ai bunică-mii, pentru plita ei cu patru picioare, pentru cuptorul ei pe lemne, care uite-o, într-o scânteie, cum aprinde pârjolul.

Şi uite-ne împreună, în sfadă cu pietrele supărării, cum dăm jarul la o parte şi-aşezăm pe vatră frunze de râs, iuţi, ca de hrean. O mână opăreşte mălaiul pe plită, o altă mână picură zahărul întru îndulcire şi timpul iarăşi curge încet-încet, ca peste făină amestecul răcit, în ploaie albă şi fină.

Mâinile ei frământă oferte, cu smerenie întru forma pâinii, o vrajă din copilăria-mi, burca, o turtă de mălai, învelită şi coaptă în frunze de hrean în timp ce mâinile mele se întorc în timpul frământărilor lor.

– O mâncai goală, beai un pahar de vin şi erai turtă de beat! mi-a zis ea, azi, veselă, în receptorul de la ureche, sunând-o, ca să-mi amintească reţeta.

Eu tot mă strămut, dincolo de forme ştiute, dincolo de vocea ei blajină, scuturând burca de cenuşă, dincolo de crâmpeie din bucoavna cărţilor de citire de altădat, din care-mi recită, ori de câte ori mă prinde grăbită în pragul casei ei. Şi mă întoarce…

Astăzi e ea la mine, dar în gând (căci nu mai poate să urce) şi…în cuptor. „Să vezi, nene Stratulate, ce e la noi în cuptor!” Nu, nu-s trei pisoi, ca-n poezia dascălului ei, învelindu-i întâiul suflet de copil…

Un duh străin conduce maşinăria mea de copt, vâlvătaia e alta, ce-mi dă cumva şi altă idee despre suflet, făcând să-mi dăinuiască copilăria. Unde sunt eu? Acolo unde impresia se-njgheabă, ascunzându-mă printre degete, fără nicio grijă, fiindcă mi-am programat cuptorul să pornească înainte să ajung acasă, şi, precum un ceas deşteptător din visare, să se şi oprească.

– Ce afurisenie mai e şi asta, maică? parcă o aud întrebându-mă în struna timpului, în eleşteul lui adânc, bodogănindu-mă, musafiră. Se spală singur, bică, poţi a crede asemenea năzdrăvănie? Zâmbesc! Zâmbesc duhului ce-mi aprinde patima dincolo de bucătărie. Încă e aici cu mine! Ea prinsă între doi de opt, eu prinsă între două butoane, ca două infinituri.

Aroma cafelei mă îmbată şi ea, odihnindu-se întru ghiciri în ceaşcă şi alte călătorii, în noul meu cuptor Hotpoint Ariston cu microunde. Mă uit la mâinile mele fine şi nu mi-e ruşine, scriu (prinsă de gustul tehnologiei) aceste cuvinte ale rândului care acum se scrie şi-apoi îmi privesc maşina de spălat rufe, pierzându-mă în rotaţiile ei și-ale ultimului rând.

Nici n-aş avea de ce să-mi fie ruşine, fiindcă eu, spre deosebire de bunica, trăiesc acoperită, deşi o visătoare într-un elefant de piatră…

.00181

Dicţionar:

BÚRCĂ, burci, s. f. (Reg.) Turtă din mălai care se coace pe vatră, în spuză.

BURKA(burqa) s.f. îmbrăcăminte tradiţională musulmană pentru femei, formată dintr-o mantie lungă şi largă, care acoperă în întregime corpul, cu o zonă de ţesătură rărită în dreptul ochilor.

Bică –  bunică
00181

1. Text înscris în etapa a XVI-a  a SuperBlog2013; Sponsor:logo_marketonline_miclogo-hotpoint-ariston

2. Jora, la proba de gătit, o să fie în plop, răchita o să-i facă micşunele, în cel mai bun caz…sau o să doarmă pe cuptior.

3. Textul participă şi la „Duzina de cuvinte” a psi©ului.

Duzinari: carmen pricopDanAdrianaSoniaVienelaMatildaScorpioIoanavavalyLauraIoana SogluSome Wordsroxana