Lumea dintre coperte

„Un elefant se legăna pe o pânză de păianjen… „

De obicei, ce se întâmplă în curtea mea, rămâne în curtea mea, dar fac o excepţie de data asta şi o să îţi arăt.

Crezi ce vrei, eu nu vreau să dovedesc nimic! Fiecare vede ce vrea, unde vrea, cât vrea şi înţelege tot aşa!

Că e importantă şi direcţia în care priveşti, nu numai ceea ce priveşti, nu e vreun secret pentru cei ce citesc constant. Faptul că sunt actor, regizor şi că lumea în care mă desfăşor cel mai bine nu e cea a adulţilor, ci e aceea în care naivitatea e debordantă (în sens pozitiv!), e în curtea-mi de multă vreme, iar activităţile mele cu copiii sunt, toate, arhivate între „copertele acestui blog” şi fac asta cu orice prilej, prielnic. Aproape orice cărare, în scris, duce către interiorul meu şi felul meu de a fi, în raport cu ei, copiii, chiar şi dacă prezint produsele, visurile, împlinirile şi, uneori, poveştile altora.

***

Nu ştiu dacă pe tine te-au chinuit, în copilărie, versurile cântecului cu elefantul. Pe mine da! Şi m-a urmărit imaginea elefanţilor, care se chemau unul pe altul ca să distrugă o biată pânză de păianjen şi mai târziu, ca adult. Aşa credeam eu, că vor să o rupă!

Însă, o explicaţie lămuritoare, dincolo de indiciile pe care mi le-au oferit adulţii, unele mai bogate, altele mai sărace, a răsărit, în timp, dintre copertele cărţilor pe care eu le-am citit, dar nu oricum, ci ca o filosofie de viaţă, proprie: există o pânză de păianjen pe care mă legăn, dar nu se rupe (recomand şi comentariile!)

Aşa că iată-mă, astăzi, un elefant care nu cheamă alt elefant, adică Editura Elefantul Meu, ca să distrugă o pânză de păianjen, ci, exclusiv, să construiască. Dar mai ai puţină răbdare, că ajung şi acolo…

Cum am început să citesc eu, când şi ce m-a determinat? În niciun caz nu am fost obligată, ci am fost momită de cuvinte, mai degrabă, de miezul lor… Cuvintele, şi ele un alt elefant…

În copilărie, o zână mi-a scris (dar eu știam să citesc numai desene): „Aceasta e cheia Universului, ţine-o tu!”, iar restul a sunat cam aşa „drept recompensă pentru curiozitatea de a şti, pentru că doreşti să înţelegi lumea şi s-o accepţi aşa cum e ea„, dar, na, a trecut mult timp şi nu mai ştiu, cu precizie, cuvintele. Plus că mai întâi și mai întâi, mi le-a citit cineva.

În realitate, de fapt, primisem prima mea carte, pe care aveam să o citesc imediat ce treceam de vremea bastonaşelor – eram în clasa I -, de la tovarăşa învăţătoare, pe a cărei primă pagină scrisese cuvintele respective, semn pentru mai târziu… Carte, pe care, evident, nu o mai am, fiindcă istorioara se întâmpla cam în urmă cu patru decenii, iar pe vremea aceea încă mai împrumutam cărţile-mi şi altora. Evident că „împrumutam” se transforma, de cele mai multe ori în „pierdeam”, fiindcă nu îmi notam niciodată ce am dat şi, mai ales, cui am dat. Sau, măcar de ce!

De ce să dai cheile universului şi altora, dacă ţie ţi-au fost încredinţate?! Cum nu ştiam să citesc încă, am amânat cam un an deschiderea sa. Sau era a mea deschiderea? Hm…

Nu îmi amintesc cum se chema cartea şi nici nu vreau să inventez acum, pe loc, dar prin clasa a IV-a, am primit o altă carte, tot premiu de la tovarăşa. Din fericire, numele ăsteia mi-l amintesc perfect: „Au murit poveştile, Siminico!„, iar titlul ăsta nu l-am uitat fiindcă, motiv evident, un titlu ca ăsta nu se uită niciodată!

Pe prima pagină a cărţii, tovarăşa mi-a scris şi de această dată ceva: „Descoperă, Creează, Imaginează, Inventează ca şi cum ai Respira!„

Cartea n-o mai am, că am dăruit-o, la rându-mi, cu tot cu cuvintele ce mi-au fost încredinţate, unui copil la început de „drum lecturicesc”.

(am găsit-o, spre exemplificare, pe site-ul” okazii.ro”)

Pe măsură ce creşteam şi citeam cărţi mai adecvate sau nu vârstei, am observat că pentru mulţi dintre semenii noştri, a descoperi, a crea, a imagina, a inventa NU sunt funcţii la fel de fireşti precum e a respira, iar dacă sunt, oamenii le folosesc, uneori, într-o direcţie greşită, contra semenilor. Aşa s-a instalat, pe nesimţite, vremea întrebărilor, dar tot din cărţi am aflat că răspunsurile nu satisfac întotdeauna, aşa că nu m-am oprit şi am citit şi mai abitir.

Prima întrebare importantă, în urma lecturii, a fost: „ce se întâmplă cu personajele, când o carte, oarecare, stă închisă?” Până la urmă, fiecare dintre noi, ne exprimăm lucrurile lumeşti, uimirile, chiar şi zăpăceala, aşa cum putem. Lumea dintre coperte e o lume plăpândă, în care ne băgăm, mai întâi nasul, apoi ochii şi toate celelalte organe de simţ şi, uite-aşa devenim chiar noi personajele, fiindcă intervenim în evenimentele desfăşurate acolo fără să ştim, şi ele asupra noastră, deşi lumea aceea are propriul destin, propriile legi şi mai ales logica sa.

O carte cere să se nască, aşa cum un copil se cere să se nască. Cartea se iveşte din adâncurile sufletului, aşa cum şi copilul o face. Un copil nu se naşte pentru o societate, dar societatea va pune stăpânire pe el, mai devreme sau mai târziu, dacă educaţia nu e timpurie. De aceea, cititul e foarte important pentru un copil şi nu numai. În toate formele sale, cărţi ilustrate, mai ales pentru lecturicii mici şi de ce nu, personalizate?!

Până la urmă, viaţa nu e altceva decât aventura spiritului, dincolo de cea fizică, care e mai uşor de priceput şi de asimilat. Oamenilor le e frică de libertate, de manifestările sau absenţa ei şi chiar de umor, uneori şi fiindcă nu citesc! Unii, nimic, niciodată, din proprie iniţiativă, ci doar obligaţi de cine ştie ce conjunctură… Copiii trebuie încurajați să citească, momiți de cuvinte și nu obligați!

Că rolul cărţilor în educaţie e important, nu încape discuţie, decât poate, având în vedere metodele de-a determina un copil să lectureze. Aşa cum toate activităţile educative formale şi nonformale sunt importante şi pot contribui în acest sens!

Copiii care vin la cursurile mele de teatru şi creaţie, spre exemplu, citesc, fără vreo excepţie şi asta poate pentru că eu le trezesc interesul prin alte metode decât cele „tradiţionale”, adică prin piesele de teatru pe care le aleg, din care au de învăţat nu un rol, ci o întreagă enciclopedie a manifestărilor omeneşti. Despre fiecare personaj în parte, pe care-l au de jucat, de interpretat, s-ar putea spune că fiecare are parte de propria sa carte, personalizată şi ilustrată.

Astăzi, vreau să vă prezint Editura Elefantul Meu, ca pe un cadou pentru copii, mai ales că se apropie Crăciunul…

în sprijinul acestei pledoarii pentru carte!

Copiii sunt inteligenţi, creativi, imaginația e una dintre „armele” lor, iar prezența lor de spirit îi pune în dificultate de multe ori pe adulţii de lângă ei. Ei, copiii, ajung să iubească cărţile prin puterea exemplului, în primul rând. Un părinte care citeşte şi este văzut de copil că citeşte, se va îndrăgosti mai repede de citit şi de lumile dintre copertele cărţilor.

Cărţile sunt adevărata esenţă într-un sistem educaţional!

Editura Elefantul Meu, ca orice altă editură, cum e firesc, cultivă interesul pentru cărți și deschide şi ea un drum spre imaginație și spre dezvoltarea vocabularului, dar printr-un concept de carte altfel, mai vie, care transformă copiii în eroi de poveste. Cu nume, prenume, vârstă, prieteni, oraș…

Cărțile personalizate pot aduce acel plus de atractivitate, lectura devenind o plăcere? Ei, bine, da, pot! Fiindcă încurajează acel „pot” și acel „vreau” de care are nevoie orice copil ca să crească frumos, într-un ambient cât plăcut, mai armonios.

Editura Elefantul Meu are 23 de cărți personalizate, disponibile, ce conţin povești ilustrate pentru copii, în funcție de vârsta acestora, iar aceste cărți pot reprezenta un cadou original şi foarte îndrăgit de copii, pentru că ajută la dezvoltarea capacităţii de a citi, de-a imagina, de-a descoperi, întru dezvoltarea limbajului, gândirii…

Tu ce crezi că se întâmplă într-o carte, când copertele ei sunt închise?

---

Articol scris pentru SuperBlog2020, proba nr. 10

Crăciunul stă să se pornească la drum, înspre voi… Poate că am împodobit prea repede, dar eu cred că, dacă spiritul Crăciunului se instalează mai întâi în tine, ajunge și în alții. Și cadourile! Moșul acestor rânduri s-a știut pe sine și de-aceea și-a dăruit mai întâi lui, din poveștile lui… Și-a aprins focul în soba lui, și-a luat prăjituri ca să scrie textul lui și acum desface o portocală. Simți?