Mai întâi, Dum(nezeu)
a făcut pofta ochilor
şi, atunci, omul, arhitect, a descoperit
largul uitării. Artist, a rămas cu ochii în
sus şi a început a număra minunăţiile susului:
unde nu mai vedea, se uita în jos, şi cu pofta asta
apuca şi trimitea şi pe alţii să vadă cu ochii lor. Dum
îl înzestrase cu aripi, dar şi c-o frunte plină de griji,
însă l-a învăţat s-o azvârle în albastrul cerului, iar albastrul,
ce minune, iute s-aşeza paznic între sprâncenele întunecate şi le făcea
pufoase ca norii, apăsarea le storcea şi, aşa, apa grijilor lor
cădea pe pământ şi încolţeau poame. El, de-acolo de sus, prea-
slăvea căutări în proiectare şi când îşi potolea pofta susului
şi pofta răsăritului, omul-arhitect cobora cu picioarele pe pământ, se aşeza
obosit, cu burta în sus şi împacheta umbrele şi nevoile, apoi le lega
într-o panglică stacojie: Apusul. Şi uite-aşa,
Dum, se ducea şi el mulţumit la culcare, că i-a dat omului-arhitect şi pofta creaţiei
şi taina arhitecturii sale, dar ştia pe pielea lui
că nu e tot, aşa că, mai înainte să adoarmă, i-a dat şi pofta gurii. Şi-
atunci, pe artist l-au străbătut hohotele de râs şi cele de plâns. Dum şi-a
dus mâinile la urechi: cine naiba m-a pus? Am uitat să îi explic esenţa rolului
său şi s-a ridicat şi i-a dat şi pofta inimii. Dar pofta inimii mergea împlinită
şi cu pofta braţelor, şi acum era multă bucurie în jurul lui, dar şi tristeţe, fiindcă nu
întotdeauna pofta braţelor era dorinţă. Aşa că, Dum, intuind că poftele nu s-ar termina
niciodată, pe unele le-a agăţat în cuie, sus de tot, iar pentru cei care ar fi ajuns la ele,
a lăsat, ca pe o ultimă facere, pofta cunoaşterii şi un
dicţionar de arhitectură.
După care, într-o dimineaţă ploioasă, după o noapte de cerneală,
(în vârful degetelor, strânse în floare, îşi ţine Dum conştiinţa),
ud până la piele şi îngrijorat de soarta omului-arhitect,
şi-a dat şi pielea de pe el, ca să îi ţină locul, din când în când.
Şi, a dat-o pe promisiuni:
Fă-ţi încălţări!
Îmi fac încălţări!
Fă-ţi haine!
Îmi fac haine!
Fă-le proiecte! Fă-le case!
Le fac proiecte! Le fac case!
Omul-arhitect s-a întors către ceilalţi oameni
şi le-a zis:
Faceţi-vă cruce!
Nimic…
Faceţi-vă cruce!
Nimic…
Şi-atunci, Dum s-a gândit că poate nu toţi oamenii pot construi ca el, în confort finit,
aşa că s-a gândit să ascundă crucea în spatele metaforei, estimând pierderile
abordărilor directe, după care le-a mai zis doar atât: Faceţi-vă rostul!
Ni l-am face, dacă i-am şti numele! i-a dezmuţit el. Şi Dum, înţelegând că lăsase
frigul eternităţii altor oameni în omul-arhitect, a luat acele din suspinu-i şi i-a dăruit şi harul unei case noi, mai eficientă energetic, i-a adăugat motive şi ornamente, care mai de care
mai neaşteptate şi i-a dat minte să viseze la casa AIA.
I-am zis AIA, ca să ornamentaţi şi voi în
drumul vostru, spre rost,
cu numele şi poftele vostre.
Puteţi să adăugaţi şi
mărunţişurile lui Gulliver,
ce ştiu eu?!
Atât a mai zis Dum,
şi pe urmă s-a culcat pe-o ureche.
Din când în când, cu cea ureche în sus,
auzea: Aia-n sus, Aia-n jos!
Da’ auzea acum şi zgomotul acela
al mărunţişurilor zdrăngănind,
în căutarea cheilor caselor lor perfecte,
şi prea puţini pe aceea care descuia
casa nZEB.
Aşa că, acum, în zilele noastre, El, Arhitectul suprem,
încă şade de-a stânga omului-arhitect,
ca s-o afle mai mulţi,
aşezând termenii înţelegerii lor într-o
tehnică cu mult mai amplă a pătrunderii.
Dacă limba şabloanelor omeneşti şi-ar mai pierde din nerv, vieţile noastre nu s-ar mai scurge la atâta depărtare de eficienţa energetică a noastră şi a caselor noastre. Dar, poate că pentru asta, ar trebui mai întâi să coborâm mai adânc în noi, ca să ne aflăm de prin pietre, de prin găuri…
Omul a fost lăsat cu gustul riscului, susţinut şi impus de toate mijloacele din dotare. Şi, Dum a făcut asta, împărţind în om două tabere: o parte a lui se îndreaptă către acel orizont al aşteptărilor, cealaltă către o zonă de investigaţie în căutare. Astfel, frivol dar şi doritor, omul a descoperit pragul de dificultate şi simţul duratei.
În legea măsurii şi o filosofiei ei, fiinţa omenească e un mic cosmos, în care puterile lui trebuie a fi ordonate, armonizate, echilibrate, prin îndelunga şcolire, dar dacă am putea învăţa să cultivăm şi cuvântul bun, evitându-l pe cel rău, abia atunci am desăvârşi stăpânirea de sine. Cu alte cuvinte, omul cumpănit nu va cădea în pofte şi gânduri fără măsură, fiindcă el va lua ştiinţă de lume şi locul său în ea, nu-i aşa?
Eu sunt artist. Şi nu prea se împacă cumpănirea cu firea mea. Sunt un om-barcă, într-o mare-lume, pe care o studiez ca s-o cunosc şi s-o expun şi altora. Asta fac actorii, regizorii, dramaturgii şi eu sunt câte puţin din fiecare.
Dacă m-ar întreba cineva
„tu cum iți proiectezi viitorul în studii, carieră, blogging, planuri de familie sau orice este important pentru tine, ce vise îndrăznețe ai și cum le proiectezi, în general?”,
aş putea să scriu un roman, două sau chiar trei, dar în niciunul dintre ele nu m-aş regăsi numai pe mine, ci şi alte împreunări. Căci unele principii de viaţă sunt ale mele, din experiment, iar altele le-am împrumutat. Ca mai toţi!
Inserez în cele ce urmează câteva principii după care se ghidează”casa activă” care sunt, ca să mă arăt lumii, aşa cum până acum
m-am aflat
De mică, din faşă chiar, am economisit resursele de la Dum şi, instinctiv, am redus la acel mimim posibil consumul de energie neregenerabilă a „clădirii” încă din procesul de proiectare pentru a mă transforma în casa eficientă energetic pe care Dum şi-a închipuit-o, incluzându-mă în planul alor mei. Am fost docilă, unde mă puneai, acolo stăteam, iar mama verifica des să vadă dacă mai respir, în timp ce tata era să mă strivească de câteva ori pentru că nu mişcam şi mă confundam cu patul. Legea compensaţiei?! Se pare că da! Am avut viitor, cum s-ar zice…
Există un complex şi amplu flux al resurselor pe care le consum, atât la interior, cât și la exterior, iar acest flux s-a urnit încă din momentul în care s-au produs şi materialele necesare construcţiei mele. Ei, bine, energia asta va continua pe toata durata mea de viață și se va încheia la mult timp după desfiinţarea „clădirii”. Sunt sigură!
Dum, ce frumos şi darnic în direcţii e verbul a clădi!
O casă activă (ca mine) acordă, aşa cum se înţelege deja, sper, o atenţie sporită atât intrărilor resurselor, cat si ieşirilor (materiale utilizate, deversări, aer viciat, etc). Transform şi utilizez, astfel încât pierderile de energie să fie aproape de zero (casa nZEB)
Aşadar, până aici aţi întâlnit principiul eu- casa eficientă energetic, ce e urmat de un principiu absolut intuitiv: eu- confort ridicat pentru fiecare utilizator.
Deşi sunt artist, pe lângă naivitatea asumată, de care e nevoie în spectacole, spre exemplu, pragmatismul este una din principalele caracteristici ale mele. Adicătelea, urmăresc, ca tot omul-casă activă ergonomia, circulaţiile ideale. Cu alte cuvinte, pe de o parte dau, pe de alta primesc.
Şi, în sfârşit, încă un principiu clar, care m-ar defini, ar fi că eu, omul-casa activă respect mediul înconjurător.
Am redus consumul excesiv al unor produse ce consumă resursele mediului, excesiv şi nu aduc prejudicii solului, aerului sau apei, programând activităţi cu impact mimim asupra lor. Reciclez! Astfel împrospătez decorul cu recuzită veche, redirecţionând-o înspre nou şi, uneori, transformând-o.
Ei, şi-aici îmi vine la îndemână o vorbă a scriitorului I.D.Denciu, un scriitor vrâncean ca şi mine în „Ultima partidă de table a influentului domn T”:
Pourquoi, bă, France nu vorbim aceeaşi limbă?!
Dacă ne-am gândi cu toţii la mediul înconjurător, dacă ne-am pune „în pielea lui”, poate c-am avea în comun limba AIA.
Haideţi să nu mai stăm retraşi numai în/pe mările interioare, căci de-aia n-o să înţelegem mai târziu de ce plutim în derivă! Deoarece şi tu eşti un om-barcă, ca mine, dacă eu pot, şi tu poţi!
Dacă nu aţi înţeles încă, mă comport ca o casă AIA, care poate deveni oricând o casă nZEB, căci pot şi vreau! În structura-mi aia, de adâncime!
Eu îmi construiesc spaţiul în care fiinţez, în general, cu moderaţie, aşez cu grijă „piesele-mi” într-un spaţiu propice, optim. Îmi centrez atenţia asupra detaliilor, cât şi asupra întregului ansamblu. După ce îmi desfăşor meticulos argumentaţia, încerc refacerea modelului prin asta şi formularea câtorva concluzii.
Cu alte cuvinte, eu-actorul e mai nesigur, dar eu-regizorul şi eu-dramaturgul îi şed de-a dreapta şi de-a stânga lui.
Desigur, ţin cont de eul artisto-creator, metafizic, care e situat în afara zonei convenţionalului, pe cât posibil, dar şi de eul împins în realitate şi nevoile ei imediate, de bază sau extrapolate.
Înainte de a mă arăta un eu-moralist, îmi măsor opţiunile nu numai după sclipiciul şi, implicit, strălucirea idealurilor proprii, ci şi după eficienţa rostogolirii în istoria noastră, comună, a următoarelor generaţii.
Sunt persuasivă, am răbdare cu carul şi halucinez întru luciditate. Ba, uneori, îmi permit şi prognoze, într-un mod inspirat şi motivat de alţi oameni, asemănători mie.
Poate că pare un documentar fabulos despre almanahe, dar eu-almanahe, într-o anumită măsură (a măsurii!), semăn cu o casă nZEB (nearly zero energy building) Şi, da, o casă nZEB, din cercetările mele (tu fă-le pe ale tale!) e fabuloasă!
Ca să-mi ating ţelul, în genere, am construit de când am priceput eu că pot construi şi eu, două concepte, pe care le ţin aproape de mintea mea:
- NU ocoli provocarea pe care ţi-o lansează realitatea.
- NU te îndoi de nimic mai mult decât e necesar.
Două motive, zic eu, în plus, pentru reflecţie.
Eu îmi proiectez viitorul cu credinţă! În om, în animal, în Dum. Şi, în drumul meu încerc să îi aflu pe mulţi şi să-i inspir şi pe alţii să facă asta. De aceea lucrez cu copii, iar lumea din care fac parte, poate că pare o lume naivă, dar NU e!
Fiindcă ei sunt şi viitorul meu, investesc în ei, ca şi cum aş investi în mine, cu resurse maxime. În rest, fiecare proiect, are particularităţile lui şi se desfăşoară, din aproape-n aproape. Întru sustenabilitate, eficiență şi respect, nu?! Parcă-aşa…
Dicţionar de arhitectură proprie
În această incursiune în mine, în AIA PROIECT şi ACTIVEHOUSE se vor (re)găsi:
- descrieri- care pot servi la o mai bună înţelegere a funcţionării unei case nZEB şi a unor pofte active ce le poftim mai mulţi. Am pus lumini şi asupra raportului om-casă. Cum sunt şi scenograf, fotografia de mai sus a fost posibilă faptului că am reciclat sticle de plastic, în mai multe culori. Fac des asta, pentru spectacolele mele. Nu cumpăr aproape deloc recuzita, ci transform sau construiesc reciclând.
- pasiuni– doar acelea care aduc ce promit că aduc, cu folos.
- lungimi– de undă, ale firii şi de cuvânt altfel, care ţine de sonoritatea şi flexibilitatea limbii române, prin sustituire, mutaţie, simboluri.
- repetiţii– căci, uneori, observi, cauţi, dar nu te decizi.
- dragoste– de semen, de natură, de casă, de o a doua casă-teatrul.
- vedenii– două siluete, în poem, în așezare, în proeicție, dacă ai descoperi largul uitării mele.
Între toate cele ce le-am expus, n-am atins chestiuni legate de cost! Intenţionat, ca să pot încheia acum cu încă un subiect de reflecţie.
Casa activă AIA recuperează investiţia şi îşi plăteşte datoriile încă de la primul gângurit al dării în folosinţă.
Pentru a trăi nu se caută pricini, de acord! Dar pentru a trăi în armonie cu tine, cu casa ta, cu mediul înconjurător, da!
Descoperă-te! Descoper-o!
Proba nr.9, SpringSuperBlog 2020, sponsor: AIA PROIECT ŞI ACTIVEHOUSE.ro
Alma Nahe(r) 