alma nahe

Archive for the ‘teatru’ Category

Povești rapide

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016, teatru on Noiembrie 27, 2016 at 8:00 PM

Într-un colț de lume…

În celălalt colț de lume…

O poveste care ar fi putut fi posibilă…

ALMA: (recidivând poetic, ca de obicei) Dacă toată lumina aceea adunată în el nu s-ar fi revărsat într-o întrebare, care ar fi întunecat până și cel mai puternic far, care ar fi…

GÂNDUL OLIMPIEI: Stop, taie! Nu!

ALMA NAHE: Ce „nu”?!

GO : E o reclamă pentru credit rapid, vrei să plângă lumea? Oricum plânge omul când e nevoit să facă un credit… Creditele nu sunt deloc poetice. Ele sunt o urgență!

ALMA: E o urgență! Pe el îl doare…

GO: Azi îl doare! Și mâine îl doare! Dar poimâine, tulips&sparkles (lalele&paiete)!* Poimâine, nu îl mai doare deloc! Ascultă-mă, bărbații îndrăgostiți nu își fac selfie triști, în lanul cu maci!

ALMA: Păi, tocmai! Vezi că ai observat imediat? Aparent e un plan de lucru publicitar banal, iubirea a devenit și ea ușor banală, dar știi cât costă o prăjitură?

GO: Aha! Deci, tânărul ia un credit până la salariu, ca să își îngrașe iubita! Văd că i-a cumpărat un carton de prăjituri.

ALMA: Crezi că îl refuză? E ca și cum i-ar zice că e slabă! Orice femeie ar aprecia asta!

GO: (sclipire de moment)”Nu ai bani de prăjituri, c-ai plătit multe facturi? Cu AVBS ai primul credit GRATUIT. Fără dobândă! Ai venit? Dulcele ți-am oferit!”

ALMA: „Ai venit” e perfect! Să înțeleagă omul că trebuie să aibă de unde să îi înapoieze în 5 zile sau (maximum) 30-45 de zile. Omul își cumpără azi din banii împrumutați o pălărie și îi face și ei cadou o rochie roșie, apoi o duce la un restaurant? Când o conduce acasă, din ce i-a mai rămas, cumpără de mâncare pentru pisică? Ea are o pisică neagră! Și-a schimbat omul destinul făcând un credit? Și-a schimbat! Sunt 13 imagini, le punem pe Facebook, facem un foileton în stil american cu umor românesc, arătăm cum trăiesc ei fericiți…

GO: O zi!

ALMA: Da, dar ce zi!

GO: Sunt 15 imagini!

ALMA: 13** în șir! Celelalte au text între ele.

GO: Și de ce e roșie pisica la sfârșit? Nu era neagră?

ALMA: M-am gândit că așa se va întreba și privitorul: atenția se va concentra asupra ei, e contrapunctul! Punem logo-ul AVBS pe pisică și o bulă, prinsă de mustățile ei, ca și cum ar verbaliza: „Vezi o pisică roșie? Vezi bine! Alții văd doar roșu în fața ochilor când n-au un chior și nu-i văd bine. Ia-ți azi credit cu buletinul, să nu te ocolească destinul, să te ocolească pisica neagră&chinul!”

GO: (râde) Idei înșiră-te mărgăritare. „Ia un credit rapid că, tot așa, precum un mac, o floare, rapid iubirea-ți se-ofilește, moare!” Apropo de ofilit: ea de ce e îmbătrânită și el nu?

ALMA: E proiecția lui! El încă nu e hotărât dacă să facă sau nu creditul, ca să întrețină iubirea! Macul e, de fapt, ea! Și macii se trec repede. El crede că ea o să îmbătrânească singură. Ce naiv! Păi, creditele sunt unisex! Oricine își poate face un credit. Ai 18 ani (sau 24 de ani) ***și poți da banii înapoi? Asta e întrebarea!

GO: Și care era întrebarea aia care se revărsa poetic din lumină?

ALMA: „Să iau 1500 lei**** pentru NOI sau pentru alte mici nevoi?”

GO: M-ai amețit! Fiecare imagine are o poveste, de fapt?

ALMA: Da! Una rapidă! „Azi o dai în leagăn, mâine-o dai în bară, ca n-ai para chioară”, „Ai o piatră pe suflet? Femeilor le plac pietrele,  dar să sclipească. Adu piatra la AVBS credit, noi ți-o ș-lefuim!”, „Ține-o cu un credit rapid!”, „Te-a pupat pe frunte? Pup-o tu pe gură, creditul rapid sărutu-i fură!” Și tot așa, înțelegi ideea! Abia aștept să ți-o expun pe aia cu ei doi în măr!

GO: Aia e simplă! Și un copil ar înțelege-o.

ALMA: Păi, să înțeleagă de micuți! N-ai bani, nu fu…!

GO: Ține-ți gândul! Pune cerculeț roșu la vorba asta! Acum!

ALMA: (dregându-și vocea) Voiam să zic: „N-ai un măr, fură-l! N-ai o para, împrumut-o!” Gata, s-a pierdut ce-am zis în nevăzut! Dar îmi mențin părerea! Știi că acum copiii fac în clasa a doua ore de educație financiară? Tipele din ziua de azi sunt dispuse să trăiască numai pe cheltuiala bărbatului, fără să fi avut parte de o educație în sensul ăsta.

GO: Bine, am înțeles ideea, mai merge prelucrată. Ai nevoie de o echipă și de TVR!

ALMA: Echipa e deja stabilită, caută printre rânduri și sub link-uri! Merge și TVR, dar Radio Lynx e mai potrivit! În zilele noastre radiourile sunt mici televiziuni. Omul însuși a devenit o televiziune în direct. Se filmează mâncând, fumând, cântând, dansând etc! De ce nu ar face o transmisie în direct când întocmește actele pentru finanțare Litere Stacojii, care e broker AVBS? Fiind totul în direct, ar reieși rapiditatea cu care se aprobă finanțarea, că răspunsul poate fi oferit în câteva minute sau pe loc, că banii pot fi ridicați în câteva zeci de minute

GO: Ai și altă idee?

ALMA: Am! Ea e un autobuz roșu și…

GO: … el o mașină albastră. Și e desumflat.

ALMA: Da. E în pană! Și scriu: „Ești în pană de parale? N-ai soluție de finanțare? Fii albastru, ia-ți un cric! Cu AVBS credit durează un pic.

Gândul Olimpiei: (conturându-se la orizont) … Tu propui un fel de filosofii populare, despre care am chibzui la nesfârșit…

ALMA: Exact! Omul va asocia nevoia lui de moment cu acest credit mic. Ți se strică ceva, repari cu  Uite, ce spui de asta? E micro, ca pentru un microcredit! Le punem o sacoșă inscripționată AVBS credit pe cap ca să nu îi plouă și scriem  jos, pe pământul uscat de sub ei asta: „Nu le pasă c-azi e frig! Sexul tare știe de-un’ să ia un credit mic. Sexul slab dansează-n ploaie, mulțumit.”

GO: Crezi că oamenii își doresc astfel de nimicuri fantezii?

ALMA: Da! Cred că oamenii vor să zâmbească. Cred că își doresc ceva sweet&salty (dulce și sărat). Cred că trăim într-o lume în care pisicile sunt negre și gândurile tot așa. Ele îți taie calea și îți înmoaie picioarele. Ca și creditele! Reclamele românești sunt plictisitoare, foarte puține scenarii au sclipiri de geniu. Reclama ar trebui să îți transmită un fel de armonie subacvatică, să arunce o sămânță și ea să încolțească în tine.

GO: Cum îți explici că, totuși, companiile preferă, aproape toate, reclama searbădă, foarte puțin creativă?

ALMA: Ele cred că seriozitatea și rigiditatea vând. Că vorbele goale aduc profit. Dar nu reclama lor le aduce clienți, ci nevoia de un anumit lucru. Întreabă un om obișnuit de ce își face un credit? Întreabă o prietenă de-a ta de ce a luat un credit alaltăieri? Îți zic eu: ca să sărbătorească ziua fetei ei! Uite, sloganul pentru această campanie AVBS credit poate fi „un credit pitic, o bucurie uriașă„, dar nu trebuie să insinuezi mai întâi pe sub pielea omului acea bucurie? Păi, îi scoți ochii cu ea?! Îi zici „bucură-te” și el, gata, se bucură? E nevoie de un parteneriat onest. Și vizual! Vrei să îl bucure că are nevoie de un credit? Arată-i cum! Arată-i ceva care o să-l bucure! Fă-l să vină fluierând la tine și nu a paguba, pe care deja o are. Lumea e sătulă de bănci și ascunzișurile lor pentru muritorii de rând. Dă-i omului o bancă pe care să șadă liniștit! Cred că vocabularul iubirii față de celălalt e infinit. Și el întodeauna atinge… Cred că e foarte important cine scrie, cum scrie și despre cine! Tu ești un intermediator pentru AVBS, iar ei intermediază și acest tip de credit*****pe care ai centrat acest dialog interior… Tu ai observat că ai ales numai femei în echipă? Le creditezi mai mult?

[…]

ALMA: Poate! Sunt mai pe fază, le plac amănuntele. Motive sunt destule! Ar fi un fel de Chic-Elite, dar elita mea șic! Fiecare dintre ele ar ști să plieze corect și fezabil propunerile mele, în stilul lor. De fapt, ceea ce am scos eu din burtă azi, aici, nu e în stilul scrierilor Alma Nahe. Dar bucuria și cheful de joacă e! Și sper că, dacă într-o zi s-ar încumeta să mi se alăture și ele în acest demers creativ, ar dispărea multe firme, ucise chiar de propria lor reclamă, care subestimează inteligența, dacă nu și-ar reconsidera poziția. Să nu uităm că acest concurs se numește SuperBlog! Super, de la extraputere! Scrisul e, încă, o armă!

GO: Să știi că mă macină, totuși, o curiozitate: cum ai fi scris în felul tău?

Alma: (rezistând tentației) Îți spun în particular!

SuperBlog 2016, Proba nr.24(ultima probă, dar am sărit peste proba nr.23, pe care o public mâine)

Desenele aparțin Irinei Bek (fostă participantă SB, Locul 3, SpringSuperBlog 2016) și îi mulțumesc că și-a dat acordul să le folosesc întru ilustrare!

tulips&sparkles— Bianca Alexandra Bîzîiac, ocupanta locului I în Spring SuperBlog 2014; o pisică neagră— Georgiana Mihăilă, participantă la edițiile anterioare SuperBlog; înșiră-te mărgărite— Adriana Tîrnoveanu, locul II în Spring SuperBlog 2016; litere stacojii— Alina Gheorghe, câștigătoarea trofeului Spring SuperBlog 2016; sexul slab— Dana Lalici, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2013; nimicuri fantezii— Cornelia Crina Popa, câștigătoarea trofeului SuperBlog 2015; sweet&salty— Em Sava, clasată pe locul 10 în Spring SuperBlog 2016; armonie acvatică— Cristina Lincu, ocupanta locului I în SuperBlog 2014;

*în sensul că bărbații schimbă mai repede florile

**aluzie la faptul că e cea de-a 13-a Ediție a SuperBlog

***la unele instituții bancare și non-bancare vârsta minimă la care poți face un credit variază!

****suma maximă care poate fi împrumutată pentru acest tip de credit

***** AVBS credit intermediază și alte tipuri de credite

Anunțuri

Interviu cu un fumător notoriu

In dicţionar de mişcare, SuperBlog2016, teatru on Noiembrie 14, 2016 at 3:45 PM

(În scenă e fum. Decor: un bong* — borcan zburător — gigant. În sală, un singur spectator. Muzică rock, pentru atmosferă.)

FUMĂTOR: (în gol)Hei, hai, hou, uou, iuhu, hihi, hehehe, zblong, zbling, iamiam, miaumiau, hamham, caramba, iaia… (Primul contact cu necunoscutul) Vreți un fum?
REPORTER: Nu fumez! (Scoate din buzunar o bomboană învelită în celofan. O suge.)

(Pauză de acomodare)

F: De-a lungul timpului m-am remarcat numai prin fumat.
R: Vedeți ceva de fum?
F: Numai când fac rotocoale.
R: Nu păreți pe lumea asta.
F: De fapt, nu sunt de pe lumea asta. Sunt destul de extra-terestru.
R: Cum ați sosit pe planeta noastră?
F: Printr-o cezariană. Mi-am zis că e prea mult ca mama să fie prima femeie căreia o să-i văd…
R: Încetaţi! Eu sunt aici să iau un interviu unui fumător…
F: Sunteți unde trebuie!
R: (neîncrezător) Mama dumneavoastră e…
F: Vreți să mă înjurați?!
R: Nu! (iritat) Dar acum, da!
F: (zâmbind) Vă rog!
R: (stăpânindu-se)… De ce scoteați sunetele acelea adineauri?
F: Mi s-a părut că sunteți de pe altă planetă.
R: Eu?!…

(o vreme tac; fum din ce în ce mai dens)

F: Mai sunteți aici?
R: Nu mai fumați și o să mă vedeți!
F: N-aș mai fi notoriu, iar prezența dumneavoastră aici nu ar mai fi justificată.
R: Și acum e justificată?!
F: Da. Vreți să fiu altcineva? Sunt cum sunt eu de obicei.
R: (ironic) Nu vă sfiiți!

(trece prin scenă un scenarist**)

F: (același joc cu sunete) Hei, hai, hou, uou, iuhu…
R: Cine e?
F: Un scenarist. Nu are inspirație momentan. Ce-i drept, s-a cam scris tot în materie de science fiction.
R: E normal?
F: Eh, cine mai e normal?!
R: Întrebam dacă e normal să treacă prin scenă.
F: (zâmbind) E incredibil câte se pot întâmpla!
R: Nu știu unde am nimerit, dar e mai tare decât dacă mergeam la cinema, la un film.
F: N-ați văzut nimic încă! Ăsta e doar trailer-ul. (proiecție în mintea fumătorului)

F: Vreți un fum?
R: Eu nu… (înțelegând că îi scapă ceva) Ei, la naiba, de ce nu? (trage un fum zdravăn)
F: Aveți potențial, n-ați tușit!
R: Să rămânem în pieile noastre!

(Spectatorul aplaudă)

R: De ce aplaudă? Înțelege ceva?
F: E expert în lingvistică.
R: Ba, e actrița Amy Adams! 
F: (în șoaptă) Fii atent aici! (tare) E Dr. Louise Banks***!


(Scenaristul trece prin scenă fericit! Țopăie.)

R: (distrat) Ce nebun!
F: Ce nu face un om pentru pasiunea lui…
R: După, o să îi iau un interviu. Și actriței!
F: Știi limba?
R: Păi…
F: Te tachinam. Uită-te la noi: vorbim aceeași limbă?

(Se întețește fumul. Bong-ul clocotește.)

R: (paranoic) Ce-i asta?
F: Stai liniștit! Oricine ar mai sosi, știu exact ce îi trebuie!

(aplauze)

R: E mișto să fumezi!…
F: (oftând) E interzis.
R: Aoleu!
F: N-ai văzut că toți fumează în filme?
R: Dar noi suntem reali…
F: Nu! Suntem teatrali. Teatru absurd.
R: Ai observat că ne tutuim?
F: (arătând spre bong) Dezinhibă… (privesc amândoi în gol)


R: Unde rămăseserăm?
F: Nu contează. Continuăm de aici!
R: Crezi că există extratereștri? Sunt printre noi?
F: Sper că-s atât de inteligenți încât să nu.
R: Să presupunem că apar extratereștrii acum. Ce le-ai zice?
F: Cine-a fost primul traducător? Din ce limbă a tradus? Cui? De ce?
R: (scoate telefonul, caută pe Google)…
F: Au un mesaj? De ce îl trimit personal?
R: Doar nu or să posteze mesaje pe pagina lor de Facebook?

(intră iar Scenaristul)

F: (ironic) Nu! Vin 12 nave, stau în aer și așteaptă să găsești tu, omul, soluția.
R: Chem armata…
F: Ai nevoie de un erou…
R: Lingvist…
F: O femeie!
R: Dar, surpriză! Extratereștrii nu au…
F: Corp.
R: Au!
F: Au, prostule, pentru că așa îi proiectezi tu! Au ochi, nas, gură, au mâini, fac sex. În ce limbă?… Dar, vor pace?

(Spectatorul aplaudă)

R: (exaltat) Îi primim cu muzică rock!… Au coborât?
F: Asta e întrebarea. Dacă sunt inteligenți, nu coboară!
R: Mi-ai zis „prostule”?
F: Da. Fiindcă ne-am împrietenit.
R: Stau ca pasărea în văzduh?****
F: Tu? Cred și eu!
R: Ei!
F: De ce ar coborî? Ce ar găsi interesant aici?
R: Brâncuși!

(Trece, din nou, scenaristul. Își notează ceva. Rămâne în scenă)

F: Îi inviți la Masa Tăcerii.
SCENARISTUL: (apropiindu-se; arătând spre bong) Pot ?… Cred că știu de ce vin extratereștrii! (râde) Bine, tot pe tărâm american. (râde)
SPECTATORUL: Eu nu am înțeles!

(Toți trei îi fac semn să se urce pe scenă și să tragă un fum)

R: (spre Fumător, râzând) Cumințenia pământului, cred că știu ce le-ai da tu (arătând spre bong): dezinhibă și împrietenește! Dar, dacă extratereștrii ar veni în acest Noiembrie…
TOȚI: (declamativ, în acelaşi film) Noi toți i-am trimite să vadă ARRIVAL! Dramă &mister.


Din 11 Noiembrie 2016, în Cinematografe! Prin:

Informații despre film găsiți pe pagina InterComFilm Facebook.

* bong, bonguri s. n. (tox.) 1. instrument de filtrare a fumului de canabis; pipă cu apă. 2. trecerea fumului de canabis printr-un lichid de filtrare.3. interj. Cuvânt care imită un sunet adânc și prelungit ca un ecou. – Onomatopee (sursa: dex online)

**scenaristul filmului Arrival/ Primul Contact, Ted Chiang

***personajul interpretat în film de Amy Adams; Dr.Louise Banks e lingvist.
****trimitere la faptul că forma navetei din film seamănă izbitor cu sculptura „Pasăre în văzduh” a lui Brâncuși.

Nota autorului: Textul e ușor extraterestru. Ca să-l scriu, nu am folosit alt stimulent, decât cheful meu de joc și de joacă, actriță fiind (de teatru). Fumatul dăunează grav sănătății! Teatrul, nu! Dacă într-o zi ar apărea extratereștrii, sper că unicul motiv ar fi să ne reînvețe pacea: oamenii au inventat războiul! Eu aș ajuta restul lumii prin ceea ce cunosc despre om, prin natura profesiei mele. Fiind și profesor de actorie, cunosc ceva metode naturale (altele decât sugerează textul de mai sus) pentru dezinhibare, prin joc. 🙂

Până una alta, mergeți la Cinema să descoperiți cum s-a descurcat omenirea cu sosirea extratereștrilor (și) de această dată!


SuperBlog2016, Proba nr.17: „Cum comunici cu necunoscutul”

Teatrul, această muscă!

In teatru on Iunie 9, 2016 at 7:49 AM

Atunci când mă aflu în preajma teatrului (nu a clădirii!), mă încearcă o anume conştiinţă mecanică să îl gândesc. Şi îl gândesc, când solemn, când, mergând ţanţoşă, cu capul în sus şi cu gura deschisă, ca trecând prin mine, ca printr-o fereastră deschisă, neinvitat, apoi zburând înapoi, afară, trecând razant pe lângă un copac, după ce mai întâi a poposit direct pe marginea cănii de cafea sub mustăţile indiferente ale pisicii mele.
Perfect, îmi zic, până aici am descris o muscă! (Continuare în paginile Ziarului de Vrancea, în print și în online, ediția de azi, 9.06.2016)

Curieri

In Proba de foc, teatru on Noiembrie 14, 2015 at 2:34 PM

MOTTO: Sufletul își descarcă patimile asupra unor obiecte false atunci când cele adevărate îi lipsesc.

Montaigne

PERSONAJE:

CU OCHII ÎN PATRU, curier manager
ADOR MITUL, curier clasic

Câteva caracteristici ale personajelor:

CU OCHII ÎN PATRU

ADOR MITUL are ochi, dar îi ține mai mult închiși.

( O ușă de intrare în spațiul de joc. Un pat improvizat din foarte multe colete și teancuri de scrisori. Spațiul în care se desfășoară acțiunea e incert, dar e timpul ca unii să își dea seama că dorm prea mult pentru secolul 21)

ADOR MITUL: (așezat pe marginea patului se descalță și scutură o pietricică din pantoful stâng) Unde am greșit? Unde? (ridică din umeri; nu știe)
CU OCHII ÎN PATRU: Tot în culcătoare ești? (Ador Mitul oftează, refuză să-și mai încalțe pantoful; se întinde în pat, gânditor) La ce te gândești?
ADOR MITUL: La geografie. Câte piscuri… Câte prăpăstii! Simt așa, ceva… cum că mă dizolv.
CU OCHII ÎN PATRU: Mai bine ai dizolva lenea!
ADOR MITUL: Și ce să pun în loc? A, gata! Știu! (alege un colet, îl scutură, scoate din el un pistol; se împușcă)
CU OCHII ÎN PATRU: (mișcat) Biet netot! Puteai să pui în loc o aplicație Android pentru curierat . Dar n-ai trăit suficient cât să afli asta.

(Ușa de la intrarea în spațiu se deschide. Dacă ar fi fost un perete, s-ar fi auzit izbitura, dar nu e niciun perete. Se simte aerul închis. Intră ADOR MITUL, împovărat de colete)

ADOR MITUL: (dă cu ochii de Cu Ochii În Patru, care e consternat la vederea lui; bodogăne, ca pentru sine) Iar o să întârzii cu livrarea, adormitule!
CU OCHII ÎN PATRU: Bine, dar…
ADOR MITUL: Sst! Pușchea pe limba ta!(așază coletele frumos, mărind patul, apoi se așază, scoate pantoful stâng, scoate o pietricică, apoi se întinde în pat; cu ochii în tavan) N-a mai rămas nimic din mine.
CU OCHII ÎN PATRU: (ironic) Nimic?!
ADOR MITUL: Se prea poate să mai fi rămas câte ceva. (vorbind despre sine ca despre colete) Dar am pierdut multe pe drum sau le-am rătăcit. M-am dus de râpă!
CU OCHII ÎN PATRU: (referindu-se la faptul că se repetă scena de mai devreme) Sigur că da, lipseau formele de relief!(pauză de privit ochi în ochi; adormitul își ține greu pleoapele deschise) Auzi, nu ți se pare că ești prea furat de jocul acestui personaj? (Ador Mitul ia un colet, îl scutură, scoate…) Gata, până aici! (îi ia coletul din mână și îl aruncă; se aude un pocnet)
ADOR MITUL : (ușurat sau descărcat) Serios? Mă omoară repetițiile. Sper să nu fi fost nimeni altcineva rănit.
CU OCHII ÎN PATRU: În acest spațiu suntem numai noi.
ADOR MITUL: Nu avem nici măcar o pisică?
CU OCHII ÎN PATRU: (exasperat) Nu avem decât această conversație!
ADOR MITUL: Uite, vezi? De-asta simt o nevoie continuă să dispar.
CU OCHII ÎN PATRU: Dar nu mai e cazul! Poți rămâne, dar ceva mai implicat!
ADOR MITUL: Unde să rămân? Nu vezi că spațiul e incert?
CU OCHII ÎN PATRU: În viață! (îi face cu ochiul)

(Ador Mitul simte nevoia unui duș rece; apare în scenă o cadă plină cu apă rece; cada, și ea improvizată din colete)

ADOR MITUL: (se descalță și de celălalt pantof, scoate altă pietricică, dar nu o aruncă, o păstrează; se așază îmbrăcat în cada cu apă) Ce trebuie să fac ca să rămân?
CU OCHII ÎN PATRU: Mai întâi aruncă-ți ochii pe acest program software firme curierat și ieși din scăldătoare.
ADOR MITUL: (cu pleoape grele) Dar n-am mijloacele necesare. (aruncă pietricica în apă) Uite, ieri am avut de livrat un colet pe str. Pierdutului. Când să dau coletul omului, ia-l de unde nu-i. Azi, când să duc unul pe str. Întârziatului, nu știu cum naiba am ajuns mai întâi în str. Încurcăturii. Să nu mori?! (desface un colet, ia un foehn, îl bagă în priză, se bagă la loc în cadă; cu foehn-ul pornit!)
CU OCHII ÎN PATRU: (întorcându-se cu spatele, nu întorcându-i spatele, la vederea foehn-ului; sens figurativ) Nu-i nevoie să te usuci. Mai bine te schimbi! Ai nevoie de un …
ADOR MITUL: (scurtcircuitat, întrerupându-l) Prea târziu.
CU OCHII ÎN PATRU: (se întoarce ca să-și continue fraza)… software pentru curierat. Mda, din nou n-ai trăit suficient de mult cât să auzi asta.

(Ia pantofii Ador Mitului și îi ascunde; Ador Mitul intră pe ușă în picioarele goale.)

ADOR MITUL: (înghețat) Am pierdut ceva? (se îndreaptă spre maldărul de colete în formă de sobă)
CU OCHII ÎN PATRU: (înflăcărat) Uite ce e, n-am de gând să stau ca să văd cum îți dai foc la valiză. Ce-am avut de zis, important, am zis! Dar tu mori de fiecare dată înainte să afli cum să ieși din acest impas. N-ai decât să încerci moartea cum vrei, sunt convins că ești destul de creativ la acest capitol. Dar eu sunt la capătul răbdării. Și al timpului alocat ție. Poți să încurci străzile sau să pierzi coletele liniștit. Poți să-ți superi clienții cum vrei! Nu-mi mai pasă! Eu trăiesc oricum în secolul 21, dar tu…
ADOR MITUL: (ceva mai treaz) Eu tot mor în secolul 21.
CU OCHII ÎN PATRU: Pur și simplu n-ai…
ADOR MITUL: Software pentru curierat?… N-am! Și, ce vrei? Să mă spânzur?
CU OCHII ÎN PATRU: Dacă nu ai fi atât de nerăbdător, ai putea aștepta 3 luni până la următoarea sinucidere. Software-ul e gratuit trei luni! Încercarea moarte…
ADOR MITUL: (tulburat) Știu ce am de făcut! (vrea să mai spună ceva, dar iese grăbit)
CU OCHII ÎN PATRU: Te pricepi mai mult la managementul expedițiilor morților tale. Fii cu ochii în patru și… expediție ușoară (monolog; spectatorilor) Mda. Să sperăm că a înțeles (că, dacă nu, de-asta sunt link-urile, ca să intre pe/prin ele). Dragii mei, în lumea asta sunt curieri și curieri. Însă, un curier trebuie să fie ceea ce este! Să ducă un gând sau ceva mai consistent acolo unde trebuie să ajungă! Rătăcirile nu îi sunt permise. Întârzierile mai sunt cum mai sunt, nu depind numai de curier. Dar, dacă există un astfel de software, nu-i păcat să nu-l folosești?! Nu-i păcat să mori ca prostul? De ce să nu fii organizat? Un software corespunzător e ca un pantof fără pietricele. Nu te încurcă la mers. Dacă ți-a plăcut personajul meu, caută-l din nou la caracteristici! Desigur, aceasta nu e decât o piesă de teatru, în care am pus niște date reale în folosul celor interesați de curierat, de îmbunătățirea serviciilor lor, dar și în folosul imaginarului proprietarei de cuvinte ale acestui blog. Toți luptăm cu timpul și cu distanțele.

VOCEA AUTORULUI: Eu lupt cu stilul de a face reclamă. Mai tot timpul.
(nu era în program să intervin, dar ce să faci când te mănâncă limba?) În altă ordine de idei (cea a scopului vădit cu care am scris această scenetă), vă doresc curierat eficient tuturor!

(Nu se stinge încă lumina, ca să vedeți link-urile mai bine; personajele se retrag la loc, în mintea autorului acestei nebunii; software-ul e și el la locul lui, la image, de unde se poate achiziționa și unde puteți beneficia de asistență.)

00181
Articol participant în campania Proba de Foc. Dacă vă mănâncă și pe voi limba, premiul acestei campanii este de 100 de euro cash și puteți scrie până mâine, inclusiv. Spor la scris!

Sursa

In dicţionar de mişcare, teatru on Noiembrie 7, 2015 at 1:12 PM

(Teatru savantlâco-filosofic)

PERSONAJE:

SURSĂ FORTRON
PROCESOR
MEMO RIA
COOLER
HARD DISK
PLACĂ DE BAZĂ
PLACĂ DE SUNET
PLACĂ VIDEO

FIGURAȚIE:

CABLURI, FLOPY

(decor unic, un perete cu monitoare; în monitoare, reclame publicitare ale firmelor care sponsorizează reprezentația: oferte la componente PC ; image și image;
e întuneric, astfel că locul de desfășurare a acțiunii e incert; toți ai (car)casei, mai puțin Sursă, care lipsește, așteaptă ceva; sau pe cineva; de obicei, așteptarea le e fără cuvinte, dar acum se simte în aer un altfel de eveniment, pe care îl vom afla imediat
)

FLOPY: Pe vremea mea…
PLACĂ VIDEO: Iar începe cu poveștile.
MEMO RIA: (cântă, imitând-o pe Barbra Streisand )

Memory
All alone in the moonlight
I can smile happy your days ( I can dream of the old days)
.

PLACĂ DE SUNET: Dacă ai impresia că fără mine te auzi…
COOLER: Mi-e că vă încingeți!
HARD DISK: Lasă-i! N-au ei inima aia.
PLACĂ DE BAZĂ: Nu prea aveți energie.
PROCESOR: Nu mai am răbdare. Certați-vă mai repede! Mie îmi place viteza.
PLACĂ DE BAZĂ: Nici eu nu mai am răbdare! (lui Procesor, zâmbind) De data asta ne potrivim.
PROCESOR: Ai lipici, dragă! De-asta!
SURSĂ: (foarte colorată; la apariția ei se luminează cu toții; e dotată cu leduri pentru ambianță) Notați-vă!(celelalte personaje execută dispoziția) A venit timpul să recunoașteți! Fără mine, nu sunteți nimic!… (vrea să continue, dar nu îi vin cuvintele) ) Ăăă.. Deocamdată mă opresc aici. Nu mă pot obișnui cu cuvintele.
FLOPY: Nu, nu! Nu te opri! Parcă ai fi din filme. O divă, nu altceva! Îmi amintești de…
PLACĂ VIDEO: (dischetei) Așa-i că nu mai vezi? Oricum, eu nu știu cum încap atâtea în tine. Unde le ții? (sursei) Figurile costă!
SURSĂ: (plăcii video) Te supraîncarci. Ce n-ai înțeles? Eu fac scenariile aici și impun linia de mișcare. De obicei, în doze rezonabile. Nu mă provoca!
MEMO RIA: (plăcii video) Ești vulnerabilă. Cine vrea să te pedepsească știe unde să lovească.
PLACĂ DE SUNET: Mă neliniștesc mesajele de amenințare. Cred că uitați că aici unde suntem moartea fiecăruia dintre noi e ceva obișnuit.
COOLER: (rece) Asta nu era replica Memoriei?
MEMO RIA: Eu mă retrag, vreau să-mi adun gândurile în liniște.
HARD DISK: (memoriei) Diagnosticul se stabilește post-mortem. O să-mi lipsești.
PLACĂ DE BAZĂ: Eu zic să ne vedem fiecare de treabă. Nu putem fi noi înșine unul fără celălalt.
PROCESOR: Viețile noastre depind una de alta. (sursei) Eu nu pot să-mi ascund viața. Nu sunt liber cu adevărat, dar pot să am păreri libere, corect?
SURSĂ: Am o presimțire nefastă. Ieșirile voastre sunt imprudente. Cu fiecare cuvânt al vostru iau foc. V-ați gândit la cele întâmplate cu mine, înainte să vorbiți? M-așteptam la o primire mai… (iar nu îi vin cuvintele)
FLOPY: Eu n-am avut nicio șansă. (sursei) Pe mine m-a furat timpul. Sunt prea bătrână. Eu am fost înlocuită. De tot! Cu altceva. Că aici sunt încă tolerată, e altceva. Dar tu măcar ai ieșit din spital cu bine.
PLACĂ VIDEO: (sursei) Chiar așa, de fapt ce căutai la spital? Văd că ți-ai schimbat culoarea și ți-ai pus beculețe. În rest, pari sănătoasă tun!
MEMO RIA: De la o anumită vârstă e necesar un control periodic.
PLACĂ DE SUNET: Măi, ce control periodic? Nu vedeți că ea a fost la un estetician?
COOLER: (pentru sine) Eu nu depind de voi. Eu sunt generos! Nu trăiesc aceeași regie ca voi. Nu merg pe principiul îmi dai, îți dau. Dacă Sursa vrea să fie cea mai importantă aici, să fie! Nu îmi pasă! Oricum, e cea mai frumoasă dintre noi. Până și numele ei e foarte frumos și spune că al ei ar trebui să fie tronul: sursă For tron! Ei?! Așa-i că nu v-ați gândit la asta?
HARD DISK: Fiecare cu adevărul său, până la urmă. Am să mă obișnuiesc cu asta. Gustul estetic e cu totul altceva.
PLACĂ DE BAZĂ: (despre sursă, tuturor componentelor) Mie îmi pare bine că e tot ea. Că s-a întors tot ea, adică. Puteam să ne trezim cu una nouă. Și proastă! Măcar a noastră e deșteaptă și mai frumoasă acum. Amintiți-vă cum am zăcut cu toții în lipsa ei. De ce o facem pe deștepții acum?
PROCESOR: Sincer să fiu, nu prea înțeleg sensul cuvintelor. De ce vorbim atâta? Eram mai prietenoși unii cu alții înainte de ele. Cuplam (de la cuplu!) în armonie.
SURSĂ: Citesc în ochii voștri că înțelepciunea lumii noastre vine din faptul că, până la urmă, omul este leacul nostru. Să-i lăsăm lui cuvintele. Nici eu nu le mai vreau. M-au făcut să par rea, insensibilă. Sunt dezamăgită de mine.
FLOPY: Ah, afurisitele de relații, fără de care nu putem trăi! În sănătatea ta, Surso! Aș bea ceva, dar știu că nu avem nimic de băut în această piesă.
PLACĂ VIDEO: (dischetei) Dar tu de ce ai atâtea apariții? (către ceilalți) Parcă nu era în distribuție, era figurație! Eu știu ce am văzut!
MEMO RIA: Nu știu de ce sunt scrisă așa, fragmentat.
PLACĂ DE SUNET: Nu-și au rostul cuvintele, zău! În loc să ne bucurăm, fiecare cu și în sunetul nostru, noi ne risipim în cuvinte.
COOLER: Mi-e indiferent! Deși eu am văzut asta mai înainte decât voi. De pe margine se vede mai bine. Am privilegiul ăsta.
HARD DISK: (coolerului) Rece și distant, ca de obicei. Fiecare cu groapa lui. Sunt de acord să renunțăm la cuvinte.
PLACĂ DE BAZĂ: (hard disk-ului) Las-o mai ușor cu tămâierea, prietene! (sursei) Trebuie să recunosc, ne-ai dat gata pe toți! (tuturor) Acomodarea e totul! Și, în plus acum aveam mai multă culoare în jur și becuri colorate ca la discotecă.
PROCESOR: Gata, renunțăm la cuvinte și regândim totul. N-o să-mi ia mult, promit!
SURSĂ: Ssst! Ia tăceți un pic… Aud pe cineva venind.
(intră în scenă cablurile; de fapt, ele erau prezente încă de la începutul scenei, dar nu le observase nimeni)
FLOPY: Sunt vitale, recunosc! Fără ele…
TOȚI: Flopy, nu ți-e bine cu noi?
FLOPY: (înghite în sec) Ziceam și eu… Doar n-am dat cu parul?… (ceilalți se uită la ea de parcă ar fi dat cu parul) Sau am dat. Dar nu am vrut decât să fac o remarcă nevinovată. Serios, de la un timp înregistrez numai esecuri personale. Vedeți? Am zis „esecuri” în loc de „eșecuri”.
SURSA: Savantlâcurile astea nu duc nicăieri! Aș fi vrut să fiu eu cea mai importantă azi. Mâine i se poate întâmpla altcuiva să fie. Prezența lui Flopy e grăitoare în acest sens.
TOȚI CEILALȚI: (fără FLOPY)Atunci… (se consultă cu toții din priviri) Trăiască familia componentelor PC! Vrei să fii regina noastră?
FLOPY: Da, da, da!
(Toți se uită la SURSĂ. Ea zâmbește și încuviințează din cap)
FLOPY:(iese; sau o scoate cineva? Hmmm… )
SURSA: Pentru bunul mers, de ansamblu, să ne bucurăm că suntem cu toții aici. Să păstrăm și un moment de reculegere pentru cea care tocmai a plecat dintre noi. Funcționăm cu toții pe baza schimbului reciproc avantajos. Numai încercarea n-are moarte. Noi avem! (zâmbește) Nu vreau să vă fiu regină, de ce să risc? Îmi ridică cineva vreo statuie? Plecarea mea a fost un proces de înnoire și știu că fiecare dintre voi mi-ați simțit lipsa. E suficient pentru mine să mă simt importantă. Vă mulțumesc că nu ați cedat capriciilor mele. Piesa asta de teatru ar fi trebuit să fie una savantâlcă, nu savantlâcă. Dar tot e bine. Decât deloc?!… (se îmbrățișează cu toții; se trage cortina, dar nu se închide de tot; rămâne un spațiu mic, cât să încapă cuvintele de care vor să scape cu toții)

00181

Această piesă de teatru ar fi fost posibilă și fără de magazinul MarketOnline.ro și fără de producătorul de surse FSP.

Dar n-ar fi folosit nimănui, cel mai probabil!

Povestea cu numărul 14 pentru SuperBlog 2015.

Dependențe

In dicţionar de mişcare, teatru on Octombrie 31, 2015 at 12:52 AM

Personaje:
Toni Delaco
Toni jr.
Eu

(O ușă pe care scrie „Brânzofanii anonimi”; în încăpere, niciun scaun; pe un perete rulează un film)

EU: (sătulă; de brânză!) Le arăt eu! Ce-i cu atâtea pufoșenii? Pufoasă în sus, pufoasă în jos! Nu mai poate omul să mănânce o brânză, dacă nu e pufoasă ca aia de la…
TONI DELACO: (intrând pe ușă) … Co?!
TONI JR(intrând pe ușă, apoi trecând pe sub picioarele lui Toni Delaco și așezându-se în fața lui; întinde mâna să se prezinte): Toni!
EU(întind mâna nedumerită): Brânzăbunăînburdufdecâine.
TONI DELACO:(întinde mâna, se prezintă; același joc) Toni! Delaco! Sunt încântat!(mustăcește, nu se poate abține) Aveți o mână pufoasă precum brân…
EU: Zău? Cred că nu ați nimerit unde trebuie! Ne-am adunat azi aici tocmai ca să tratăm dependența de pufoșenii și alte… brânzeturi. (spre Toni JR) Cum ai zis că te cheamă?
TONI JR: (prezentându-se) Toni! Ne-am adunat? Păi, câți suntem? Nu văd să mai fie cineva pe aici. Nici scaune nu văd prea multe.
EU: (încurcată) … Nu contează! Eu sunt prima care își dorește vindecarea. Scaunele erau prea pufoase. Am renunțat!… tot Toni?
TONI DELACO: (aparte; uitându-se la Toni Jr) Am nimerit unde trebuie atunci.
TONI JR: Tot Toni, da!(în șoaptă, către Toni D, alunecos) Eu nu sunt sigur…
TONI DELACO: (același joc) Ai încredere! Odată ce vom scăpa de dependență, vom putea să ne exprimăm mai pufo… pfff… mai liber.
EU: (vizibil încurcată de șoaptele și de prezența celor doi; nu înțeleg) Ce căutați aici, în fond? Trebuie să sosească, din moment în moment, lume și nu cred că e cea mai fericită conjunctură aceea de a mă afla în compania a doi toni… ci. Culmea ironiei! Să vină să scape de dependență cel care a inventat-o. Și să mai aibă și un junior după el.
TONI DELACO: Păi… (aparte, lui Toni Jr) Învață!…
TONI JR:(luându-i vorba din gură) Vrem să fim ajutați.
EU: (pufoasă) Nu sunt sigură că…
TONI DELACO: Nu ezita! Ai să vezi, o să fie o călătorie puf… ca și cum ai mușca dintr-un nor. Mie îmi plac călătoriile.
EU: Nu! Eu nu mușc! Nu mai vreau să mușc (din) ceva care să-mi amintească de brânză!
TONI JR: Păpădiile? (către Toni Delaco) Rimează cu călătoriile.
EU: Nu! Au puf!
TONI DELACO: (glumeț) Călătoriile?
EU: Uite ce e… Vă știu galant, așa că o să vă rog să încetați cu galanteriile! Vă spun clar, nu aveți ce căuta aici! Amândoi!
TONI JR: N-o să ne vadă nimeni, promit! (aparte, zâmbind, lui Toni Delaco) N-o să ne vadă nimeni, fiindcă nu o să mai vină nimeni!
EU: (uitându-mă la ceas) Chiar nu știu de ce se întârzie atât. Omenirea a transformat până și timpul. Orele sunt mai pufoase, minutele. Până și secundele. Toată țara asta a devenit pufosă! Ați văzut ce scrie pe ușă? „Brânzofanii anonimi”. Păi, să schimb denumirea acum în „Brânzofanii celebri”?
TONI DELACO: Nu trebuie să schimbi nimic!
TONI JR: Ar putea să schimbe ceva, totuși. Putem sta jos? Mă dor picioarele.
EU: (cedând; scot trei perne, pe care le așez pe jos) Poftim! Oricum nu mai vine nimeni!
TONI JR: (așezându-se) Un fan brânză rămâne un fan brânză, ce credeai?
EU: Credeam că nu o să mai vreau brânză niciodată.
TONI JR: Ce naivă ești!
TONI DELACO: (așezându-se) Nu vezi că ne-am înmulțit?
EU: (cu subînțeles) Bine, da’ știam că nu…
TONI DELACO: (mângâindu-l pe cap pe Toni jr) Ai crezut că e al meu? Nu e, dar e ca și cum ar fi al meu. E juniorul meu. De fapt, numele lui e Tudor. Tudor, copilul care nu este al meu, dar care aș vrea să fie al meu. Nu ca să îmi dea o căniță de apă la bătrânețe, ci pentru că simt în el tot ce este bun în mine. Curiozitate și ambiție, bunătate și ingeniozitate, un pic de inocență și foame de aventură. Toni Junior e frumos așa cum aș vrea eu să fi fost, asa cum aș vrea eu să rămân în amintirea celor care mă cunosc. Oare ce cred oamenii despre mine? Oare ce-or să zică atunci când nu voi mai fi? Pentru prima oară mă gandesc la veșnicie, pentru prima oară înteleg reproducerea ca pe o sondă spațială încărcată cu genele tale, pe care o trimiți in viitor, să călătorească milioane de ani lumină, să te poarte pe tine, nemuritor prin univers. Toni Junior mi-a oferit asta. Cel mai frumos sentiment din lume. Sunt indestructibil.*
TONI JR(începe să numere):

TONI DELACO: Sunt indestructibil și pufos.
EU: (așezându-mă)…(amândoi se uită spre mine, așteptând să zic ceva; o vreme tac)… Nu știu ce să zic… Vine o vreme când trebuie să te așezi. (încep să râdă cu toții)
TONI JR: Ne stă bine așa, împreună. Niciunul al nimănui.
EU: Aparțin cuiva… A… Acum am înțeles. AICI nu suntem niciunul al nimănui.
TONI DELACO: Eu sunt al brânzei. Pe viață! Precum ești tu a poemelor tale.
EU: Eu? Brânzăbunăînburdufdecâine. Știu că mă repet…
TONI JR: Cam vă zâmbiți amar voi doi…
TONI DELACO: Ca doi părinți?
TONI JR: Pentru niște fani brânză sunteți cam deprimați. Ia, gata! Privirea la mine! Spuneți „brânză”! Și dați mai departe!
EU: (ca și cum aș fi schimbat locul de întâlnire) Brânză!
TONI DELACO: Brânză fondue, Schabziger, Caşcaval, Byaslag, Halloumi, Cottage. Nu! (Uitându-se la mine) Brânză pufoasă!
TONI JR: Dacă mă uit bine la voi doi aș zice… Brânză fină ca atingerea iubirii.(declamativ) Nu ştiu unde ajung dorinţele, poate pe umărul stâng, poate pe umărul drept al lui Dum(nezeu)(câteodată îi intră în ochi)sau poate că le cresc picioroange, ca să-i ajungă la nas şi o vreme fac de strajă gândului care le-a pornit, ca să nu se retragă, să rămână ferm, indiferent de aer, indiferent de gură. Nu se încurcă cu fluturii pe care i-au întâlnit, nu văd nici verde, nici ce-a-nflorit. Se duc într-un ţinut rece, ca să îngheţe – un fel de infinit finit – şi-acolo se scutură de orice întâmplare, de orice vorbă de prisos şi, dintre ele rămân numai cele ce n-au irosit secunda de amar confundând-o cu cea de miere. Şi-abia atunci Dum(nezeu) le ia, le cerne(ca nu cumva să fie atinse de vreo etravaganţă sau de vreun capriciu) şi le trimite mai sus de el, minuni de vis atât de felurite, de unde dau iar în floare şi-un spirit curat, le culege şi ni le-aşază pe perna moale… Ştiu ce spuneam, că nu ştiu, dar aşa mi-a venit şi aşa v-am povestit şi vouă, ca atunci când suflăm în păpădii să ne amintim să le dăm chiar noi drumul dorinţelor spre ale noastre proprii visătorii.
TONI DELACO: Cremoasă expunere! Aproape ca un sărut furat. Ce-a fost asta?
TONI JR: Când suflăm în păpădii! E al ei! Un poem!
EU: Serios? Uitasem de el…
TONI DELACO: Și de tine un picuț, nu? image
EU: Aș sta cu voi așa la nesfârșit.
TONI DELACO: Ce te oprește?
EU: Păi, și cu hotărârea mea cum rămâne? Cum rămâne cu „BRÂNZOFANII ANONIMI”?
TONI JR: Hai, recunoaște că nici nu mai știi de ce-ai vrut asta! Nu poți renunța la brânză, așa cum nu poți renunța la poezie, la dorrr… (mit), la pernă.
TONI DELACO: Timpul liniștește și lămurește. Eu știu! Nu degeaba am colindat atât.
EU: Atunci, faceți să treacă timpul mai repede. Mor de poftă!
(Toni Jr. scoate o cutie de brânză)

image
(iau o linguriță și gust) Nici nu mai știu cine sunt. Dacă aș fi varianta voastră feminină, cum aș suna?
AMÂNDOI TONI(i): Toana!
(râd cu toții)

00181

Povestea a unsprezecea pentru SuperBlog2015 și image

* extras din articolul „Juniorul meu”

S.C.Amator

In dicţionar de mişcare, teatru on Octombrie 23, 2015 at 11:52 PM

Personaje:
UN VESEL,
UN JUCĂUȘ,
UN FANTASTIC
O PISICĂ
MAD(am) KATY PERRY
image
EU

(O ușă, pe care scrie S.C.AMATOR și „Pentru atunci când vrei ca să te prelungești pe tine, chiar și nesigur, în jurul lumii ori pân’ la lună, pân’ la stele”, o reclamă roz. Pe jos, două zaruri albe, un zar negru și-un joben. Pe sus, o lună și câteva stele. La mijloc, parfum.)

MAD. KATY PERRY: (intră în scenă, ocolind ușa și pune în joben luna, stelele, zarurile) Pispispispispis! Pispispispispis!(își caută pisica)
PISICA: Azi nu sunt!
MAD. KATY PERRY: Ești fantastică! Dacă te bag în pălărie, nu mai ești.
PISICA: Azi nu sunt (nici) fantastică!(arătând cu lăbuța spre ușă) El e.
UN FANTASTIC:(intrând pe ușă) Eu sunt.
MAD. KATY PERRY: Ăsta de unde a mai apărut?
PISICA: A intrat pe ușă.
MAD. KATY PERRY: N-am văzut-o. (se apropie de ușă; citește reclama roz cu voce tare)
PISICA: (către EU)Nu mai bine eram eu ușa?
EU: (intrând pe ușă) Nu!
MAD. KATY PERRY: (arătând înspre EU)Asta cine mai e?
EU: Un scamator.
MAD. KATY PERRY: Și de ce ne-am adunat aici?
EU: Nu ne-am adunat toți încă.
MAD. KATY PERRY: Aha! (pare veselă și jucăușă) Și, cam când ne adunăm toți?
EU: Stai să termin de scris poezia asta:

Ia uite, îs un puf! mi-a zis și-a plecat.
Părea un fulg de jucărie în acuarela nopții,
ce-l ținea captiv sub cochilie.
Eu, un creion am luat și un pahar, dar de hârtie,
am vrut să-i desenez un cal, să nu mai vrea nicicând să vie,
paharul ar fi devenit un carusel.
Dar dacă l-aș fi învârtit prea tare și l-aș fi amețit?
Iar el, năuc de-atâta fugă și de sete și, amintindu-și că n-are șosete,
s-ar fi alarmat și-ar fi-nghețat, așa plecat?
Atunci, m-am hotărât să îl urmez, cu luna în triunghi să-l luminez,
iar el orbit, să cadă în pahar.
Știu că atunci când vrea să fugă, își face avioane de hârtie.
Însă, în focul lui, mereu plecând de când îl știu,
își uită câte-o haină sau o cizmă, aiurit.
Dar nu mă supăr, ci-l privesc ca pe un infinit.
Care-a plecat doar fiindcă… a venit.
L-aș încuia în casă, dar mă tem că în doi e prea extrem!
Să-i fac valiza eu, ar fi păcat,
nefugărindu-l, n-am alt sport de practicat…

Ei, și de-aici încolo m-am blocat. Lipsește ceva, poate un ingredient magic sau…
PISICA: (sarcastică) Păi, e TERMINATĂ gata! Lipsește toată!

(Deschid ușa, jucăuși și veseli, UN JUCĂUȘ și UN VESEL. )

EU: (spre cei doi) Nu încă! (cei doi oftează și ies)(spre pisică) Ia vezi! Poate te bag în… pălărie!
PISICA: (înghite în sec) Miau!
MAD. KATY PERRY: Bag-o, bag-o! Lumea are nevoie de Parfumul Mad Potion.
EU: Ți-o dau, ca să-ți faci numărul! Dar pe urmă trebuie să mă ajuți.
MAD. KATY PERRY: A, dar…
EU: (apucând mâța de coadă): Gândește-te bine!
MAD. KATY PERRY: Bine! Dar mai întâi îmi fac numărul. (se duce să-și fac…ă…) A… (își ia aerul de vedetă) La sfârșit, vreau vanilie (orhidee), bujor și măr la vârf, vanilie (bourbon), iasomie și mosc, la mijloc și, pe urmă ambră, iar vanilie și iar mosc.
EU: (mă uit la pisică)…
PISICA: I s-au terminat. (se aruncă de bunăvoie în pălărie)
MAD. KATY PERRY: (își face numărul)…

(intră în scenă, din nou, UN JUCĂUȘ împreună cu UN VESEL)
UN VESEL: Se poate?
UN JUCĂUȘ: Poate că se poate.
PISICA: (intrând răvășită pe ușă, către EU) Ce caut eu în pălărie, nu știu!
EU:(ridic din umeri): Nu am scris eu scenariul.
PISICA: (frecându-se mai întâi de picioarele lui UN JUCĂUȘ, apoi de picioarele lui UN VESEL) Dacă îl scriai, eram ușa!
MAD.KATY PERRY: ( apare, ocolind ușa)… Fantastic! De câte ori fac asta, mă simt fantastic de veselă și jucăușă.
PISICA: Vorbește de nebună,…
EU: (către pisică) Că apare! (către nebună) Acum, că ți-ai făcut numărul, ajută-mă!
MAD.KATY PERRY: Dă-mi ce ți-am cerut! (EU îi dau ingredientele cerute). Închide ochii! (EU închid ochii; se aude un puf prelung) ) Ia ăsta! (scoate un flacon roz)
EU: (contrariată): Bine, dar poezia?!
MAD. KATE PERRY: Nu ține!
EU: Și parfumul ține?
MAD. KATY PERRY: Seduce repede!
EU: Păi, iubitul meu e poet. Mai bine ținea cu poezia!
MAD.KATY PERRY: Cu parfumul!
EU: Cu poezia!
MAD.KATY PERRY: Cu parfumul!
EU: Cu…
UN FANTASTIC: Fantastic!
UN JUCĂUȘ: Hei, unde-i joaca?
UN VESEL: Hei, unde-i veselia?
PISICA: Nebunelor, se termină piesa!
EU: Poftim? Piesa asta se termină când vreau eu! Piesa asta se termină…( mă simt atrasă în pălărie)…

image

MAD. KATY PERRY: Unde dispari?
EU: Nu știu… Dacă intru în pălărie, revin aici intrând pe ușă, nu?
PISICA: Nu.
UN JUCĂUȘ: Vrei să te joci?
UN VESEL: Vrei să te înveselești?
EU: Vreau, dar nu mă simt prea fantastic.
UN FANTASTIC: De ce crezi că sunt eu aici?
PISICA: Chiar așa, de ce sunt și ei aici? Nu le-am înțeles personajele.
MAD. KATY PERRY: Ei sunt ca mine.
PISICA: (își cam bagă coada) Nici pe tine nu te înțeleg.
MAD. KATY PERRY: (spre pisică) Eu nu știu ce ai azi!
EU: (spre Katy) Nici nu mă cunoști!
MAD. KATY PERRY: (spre EU) Vorbeam cu pisica! (descumpănită) Pfff, ce nebunie! Uite ce e, noi am vrut să te trimitem într-o cu totul altă lume.
UN VESEL: (pe un ton vesel)Eu voiam să fii mai veselă!
UN JUCĂUȘ: (pe un ton jucăuș) Mai jucăușă.
UN FANTASTIC: (tace)… (toată lumea se uită la el insistent, inclusiv EU)… Fantastic!(spre EU) Cine-a scris pe ușă reclama?
EU: Eu.
UN FANTASTIC: Și? Unde ești? Unde te volatilizezi? Unde-i prelungirea ta?
EU: (mă uit în pălărie):…
UN FANTASTIC: Care e povestea ta? Ce nevoie aveai de noi, dacă nu nevoia de poveste? Că nu ne-ai lăsat să intrăm în povestea ta, înțeleg. Eu, unul, înțeleg! Fiecare cu nebunia lui.
PISICA: (toarce)…
UN FANTASTIC: Uite ce e, am o provocare! Aruncă în pălărie ceva! Orice i-ar înmuia inima celui pe care l-ai ales ca să-l iubești.
EU: (detașat; s-ar căuta prin buzunare, dar n-are; caută prin minte)Labdanum, galbanum, opopanax, puțin agar, o violetă, frunze multe și, mai ales ploaie.
PISICA: Pune și iasomie! Mie îmi place iasomia. Pisicilor le place iasomia.
UN FANTASTIC: Îmi sună cunoscut.
EU: Ce vrei, eu sunt un biet amator…
UN FANTASTIC: (îi face cu ochiul)Ești ditamai societatea comercială.
EU: Le arunc în pălărie?
UN FANTASTIC: Da.
EU: Și de-o ieși, e numai al meu?
UN FANTASTIC: Nu fi naivă!
O PISICĂ: Un parfum e ca un secret. Orice ingredient (secret) ai arunca în el, tot ți-l află cineva!
EU: Să-i pun și nume?
O PISICĂ: (ca pentru sine) Ce scamatorie!
EU: Chiar așa o să-l numesc : PARFUM DE SCAMATOR.
MAD.KATY PERRY: Hai, lansează-l odată, ca să plecăm!
EU: Katy, da’ îmi lași mie sticluța asta roz, ca să-mi amintesc de voi!

image

EU: (încă singură în pat, dar măcar veselă, jucăușă, fantastică, c-o hârtie în mână) Hei, unde sunteți?… Hai, că vă simt parfumul, știu c-ați fost aici!

Pe coala albă de hârtie
Mă aștepta o nebunie.
Cică demult mă aștepta
Așa, întinsă-n coala mea.

Chiar amorțise(-n pana mea)
Și-atuncea eu nu am avut a face altceva
Decât să-i merg pe linia punctată
Și s-o mai fac să miște înc-o dată.

Și a mișcat, nu m-am zbătut eu în zadar,
‘N câteva rânduri i-au căzut cuvintele la zar,
Doar câteva au forfecat și-au decupat
Conturul lumii, parfumat și fermecat.

00181

Povestea a opta pentru SuperBlog2015 și
image

Există un plan de asigurare superior

In dicţionar de mişcare, teatru on Octombrie 21, 2014 at 12:54 AM

Teatru absurd cu urme de realism psihologic

Personaje:

MEDI( a se citi cu un „d” suav, „d”-ul românesc e dur”)
HELP (a se citi „p”-ul!)
INTERNATIONAL(a se citi cu celelalte două personaje împreună)
O ASISTENTĂ
UN FLUTURE CU ARIPILE ALBASTRE

 

Decor: fundal bleumarin, trei stele.

image

Erika Kuhn

Motto:
„Sănătatea e comoara cea mai prețioasă și cea mai ușor de pierdut, totuși cea mai puțin păzită.” (Emile Augier, dramaturg francez)

Actul I

Un plan de asigurare. În fundal, o asistentă.

MEDI: Ai păzit-o?
HELP: Da!
MEDI: Tu?
HELP: Da. Cine n-ar păzi-o?!
MEDI: Ei na, se găsesc destui…
HELP: Eu aș păzi-o și dincolo de moar…
MEDI: ssst…n-o chema, te rog!
HELP: Pe cine? (MEDI mimează moartea)…Aha!…(strănută)Ai dreptate!

Un fluture cu aripi albastre trece prin scenă.

INTERNAȚIONAL: (referindu-se la faptul că HELP a strănutat).Sănătate!Pfff! Fu cât pe ce…(oftează).
MEDI: Tu de unde ai apărut?
HELP: E aici din 1999!
INTERNATIONAL: Sunt pe-aici de când…nu trecea pe aici niciun (ironic, spre MEDI)…fluture.
MEDI: Aha. (ironic la rându-i)Și acuma trece!
INTERNATIONAL: Tocmai ce a trecut unul.
HELP: Parcă sunteți două fufe, încetați!
INTERNATIONAL: (arătând spre asistentă) Că veni vorba…Ea cine e?
MEDI: O asistentă, n-are importanță.
HELP: (îngrijorat)Cum n-are?
MEDI: (liniștindu-l) N-are acum!
INTERNATIONAL: Da’ când? E în plan?
MEDI: Da.
INTERNAȚIONAL: Dar nu în planul ăsta.
MEDI: Da.
HELP: Într-un plan apropiat?
MEDI: (tachinându-i) Așa și-așa…
HELP: E alegerea ei?
MEDI: Hai, mă? Ce-aveți? De unde naiba să știu eu? E în sistem! E tot ce știu.
HELP: Bine…
INTERNATIONAL: De fapt, mai știu ceva!(pauză de efect pentru ceilalți doi)
MEDI: O știi?
HELP: Nu măi, de unde s-o știe?
MEDI: Ai dreptate. O las moar…
HELP+INTERNATIONAL: sssst….

Un fluture cu aripi albastre trece prin scenă.

HELP: Hehe…
MEDI: Abține-te!
HELP: Hehe…nu pot! Acum, când lucrurile se mișcă…hehehe.
MEDI: Știu că nu putem pronunța cuvântul, dar tot îmi vine. Ce să fac?!
INTERNATIONAL: Dacă ții la sănătatea ta…

Actul II

Un plan de asigurare privat(ă)

MEDI: Înainte de faza în care era să mă scap, ai zis că…
INTERNATIONAL: Că mai știu ceva.
MEDI: Exact!
INTERNATIONAL: Știu că așteaptă.
HELP: (ironic) Nici nu se înțelegea! Doar stă pe un scaun. Numai noi ne fâțâim de colo-colo, nu știm ce așteptăm, nu știm pe ce lume trăim, nu știm ce asigurări să ne…
INTERNATIONAL: Hei, hei, hei! Ușurel! Nervii nu fac bine la sănătate.
HELP: Mă doare-n cot! Am asigurare medicală. (ușor arogant) Am asigurare medicală internațională.
INTERNATIONAL: Leagă-te de numele meu acum, așa…Uită-te mai bine la al tău.(se maimuțărește) Help-help-help( îi rostește numele pe diferite tonalități)… Tu nu ai asigurare medicală privată. Ai asigurare la stat!
HELP: Știi ce, scutește-mă! Am ce asigurare vreau eu!
INTERNATIONAL: Ai asigurare „buba”. La cap!
MEDI: BUPA! Asigurare BUPA…
INTERNATIONAL + HELP: (HELP scoate un leucoplast din buzunar și i-l dă lui INTERNATIONAL, iar acesta i-l lipește pe gură lui MEDI) (în cor) Fără supărare, dar noi aici purtăm o discuție serioasă și ne bruiezi. (MEDI leșină)
INTERNATIONAL: Help!
HELP: Ce?
INTERNATIONAL: Ăsta a…
HELP: A…(prinde momentul de slăbiciune)…a…
INTERNATIONAL: …leșinat!
HELP: A! Credeam că a…cum îi zice? A…
INTERNATIONAL: (zâmbind, prinzându-se de jocul lui HELP) Leșinat! Atât și nimic mai mult!
HELP: Aici n-ar trebui să intervină asistenta?
INTERNATIONAL: Nu!
HELP: Nu?
INTERNATIONAL: Vezi tu că intervine?
HELP: Nu, lua-o-ar moar…(îl trec toate apele).

Un fluture cu aripi albastre trece prin scenă.

ACTUL III

Un plan de asigurare superior

MEDI: (mormăie ceva, revenindu-și din leșin)…
HELP: (îi scoate leucoplastul de pe gură) Ești ok?
MEDI: …
HELP: Dacă taci, nu știu cum să te ajut!
MEDI: Unde e INTERNATIONAL?
HELP: Habar n-am! Adineauri era aici.
MEDI: S-ar putea ca lucrurile să nu fie ce par. (uitându-se spre asistentă) M-ar fi lăsat să mor?
HELP: Ah!(se uită amândoi în sus)

Prin scenă nu trece niciun fluture cu aripi albastre.

(un timp tac)

HELP: Tu cum ai ajuns aici?
MEDI: Mai bine zis, cum de s-a ajuns aici?
HELP: Avem nevoie de o asigurare adecvată. De-asta s-a ajuns aici. Există un plan de asigurare superior. Întotdeauna există, sunt sigur de asta!
MEDI: Dacă eram acasă, eram asigurat.
HELP: Eu n-am deloc.
MEDI: Deci avea dreptate prietenul INTER…
HELP: (întrerupându-l) Da. Și ce dacă avea? Sunt încă tânăr…E timp! Sunt foarte sănătos!
MEDI: Nț… Nu îți permiți! În lumea asta în care trăim, nu ai cum să fii prea sănătos. Ascultă-mă, crezi că ești bine, dar nu ești! N-ai nicio siguranță, prietene, ascultă-mă! Până și numele tău imploră ajutorul.
HELP: Parcă tu ai.
MEDI: Am un plan de asigurare.
HELP: Nici măcar nu știi unde suntem? La ce-ți folosește? Știi ce? Eu o întreb pe asistentă ce e de făcut. Nu se poate să nu știe ce e de făcut. Doar nu e întâmplător aici. Nu se poate să fie doar un element de decor.
MEDI: Ba se poate! Există multe instituții-decor. Dânsa e doar o reprezentantă a lor. Dacă ai 10-20 lei îți va face, cel mult, o injecție-n cur. (râde) Așa funcționează tot sistemul.
HELP: Un sistem grotesc! Un sistem împuțit! Când a murit Clara…(începe să plângă)
MEDI: (îl bate pe umăr, prietenește, a consolare) nu au făcut mare lucru, știu. Adică îmi imaginez. Te roade cum că putea fi salvată, nu?
HELP: Într-un fel, da! Avea doar 42 de ani…avea doar „niște dureri” de cap. Într-o zi — era duminică — a căzut din picioare. A făcut pareză pe stânga: gură, mână, picior. Accident vascular. A venit salvarea, nu imediat, firește, au băgat-o pe heparină și au lăsat-o în salon. Abia după două zile i-au făcut ecografia Doppler. Înainte de ea, de ecografie, au mormăit că s-ar putea să o trimită la București. După, doctorița, m-a anunțat că, de fapt, nu se mai poate face mare lucru, că peretele carotidei lipsește sau cam așa ceva, cel mai probabil din naștere. Că nici la București nu au ce să-i facă, tot pe heparină ar ține-o. Au mutat-o într-un salon arhiplin, dintr-unul în care erau doar doi pacienți și câteva ore mai târziu a intrat în comă. Câteva zile mai târziu am îngropat-o.
MEDI: Îmi pare rău. E numai unul din sute de astfel de cazuri, iar dosarele de daună se soluționează de se rup…
INTERNATIONAL: (apărând din senin, redresând situația, care luase o întorsătură dramatică) Se soluționează! Dar cu un alt plan…
HELP: Da, știu! Unul superior. Da’ tu unde, de unde, cum…?
INTERNATIONAL: Lasă-mă să termin! Un alt plan tarifar…(își modifică vocea asemănător cu cea a unui voceover care face reclamă)Vrei un plan adaptat nevoilor tale, cu acoperire internațională, îngrijire medicală privată la cele mai bune centre medicale din lume, centru de urgență și asistență disponibil 24/7? Help, fii atent aici(apasă cuvintele):rapiditate și eficiență în gestionarea dosarelor de daună! Rezolvarea în timp real a cazurilor de urgență, 100% acoperire pentru spitalizare și servicii ambulatoriu, inclusiv cheltuieli cu operațiile, 100% acoperire pentru servicii de ambulanță, tratament ambulatoriu, evacuare aeriană. Limita de acoperire a poliței e de 2,5 milioane €, iar prețurile sunt accesibile pentru o gamă variată de vârste…
MEDI: Ce-i ăsta?
INTERNATIONAL: Un fluturaș. (împăturește fluturașul de pe care a citit informațiile și-l bagă în buzunar)Și nu e tot! Eu am personalizat conform nevoii voastre aici, acum, în acest moment.
HELP: Nu e tot…fluturașul nu e tot?
INTERNATIONAL: Nu fi căpcăun. Ceea ce am citit e planul ăla superior pe care vi-l doreați. MediHelp Superior Plan! Are acoperire internațională! (le face cu ochiul) N-am citit tot, cum ziceam, mai documentați-vă și voi! Costă, evident, dar măcar nu mori ca prostul. Mori știind că s-a încercat totul. I-adevărat, poți să-ți faci asigurarea pentru Austria, dar tu să fii în Germania când ai nevoie de spitalizare. Dar asta ar însemna că ești ghinionist! Ori prost că nu ai adăugat și Germania pe harta asigurătoare. Tu știi pe unde umbli…
MEDI: Nesiguranța asta mă omoară. Uite, zic „omoară” și nu mai trece niciun fluture cu aripi albastre. De ce? Ce dracu’ se întâmplă? Parcă nu aveam voie să rostim cuvântul moarte, cu tot cu derivatele lui. Unde naiba suntem? Știe vreunul dintre voi?
HELP: (visător) Oare „mortăciune” se încadra?
INTERNATIONAL+MEDI: (râd)…
HELP: Am vrut să încălzesc un pic atmosfera.
INTERNATIONAL: Tu chiar știi unde suntem, MEDI! Ai zis adineauri. În zona de nesiguranță a omenirii. Nu te omoară niciun fluture cu aripi albastre. Fluturii tăi din stomac o fac! Nesiguranța ta proprie o face!
MEDI: Dar tu de unde știi?
HELP: Ei, el e mai „evacuat”…(cei doi îl privesc nedumeriți; simte nevoia să explice). Mi-a rămas aia cu „evacuare aeriană”. Voiam să zic că e mai umblat, mai ieșit, mai aerian…
MEDI: Și acum putem pleca de aici?
INTERNATIONAL: Sigur că da! Tot timpul ați fi putut-o face. Dar a fost alegerea voastră să nu. Nu ați încercat nimic nici după ce am dispărut eu. Puteați măcar atunci să vă întrebați. Cum iese și intră ăsta când și cum vrea?!
HELP: Ce să ne faci? Ce să ne mai faci? Suntem mortali, nu alta. Vai de capul nostru!
MEDI: Eu zic să mergem. S-a făcut târziu…Asistenta ce face, rămâne aici? Nu cred că o să-i lipsim.
AUTORUL PIESEI DE TEATRU: De fapt, ei îi lipsește ceva. O virguliță. A fost o scăpare de-a mea, era vorba de „asistență”. „În fundal, o asistență”.
HELP: Adică tu!
AUTORUL PIESEI DE TEATRU: Adică eu, da!
MEDI: Bine, dar am văzut-o cu toții!
AUTORUL PIESEI DE TEATRU: Ați văzut doar ceea ce ați vrut voi să vedeți!
HELP: Am o întrebare. Poate să-mi răspundă oricine. În afară de voi. Doar n-om fi singuri în zona asta asta de nesiguranță?! Tu o să scrii piesa asta și o s-o publici, nu? Poți să-i întrebi pe cititorii tăi dacă ei cred în asigurări? În asigurarea de sănătate privată, mai exact! Că știm cu toții cum e cu aia de la stat. Cum eu n-am, m-aș putea lămuri dacă e cazul să-mi fac una, o asigurare privată sau să aștept mila sorții. Deși…nu știu de unde o să scot eu banii, la drept vorbind, dar tu întreabă-i. Măcar așa, de dragul alegerii perfecte.
AUTORUL PIESEI DE TEATRU: Eu îi întreb, dar nu îți garantez că or să și răspundă.
HELP: Nu contează! Și tăcerea e un răspuns!
(heblu) Și întunericul e!(ecou)

Cade cortina. Cade de-a dreptul, nu că se trage! Scena rămâne descoperită.

00188

Superblog 2014, proba de asigurător cu image

Punctaj obținut:84

Fantezie cu o turtă dulce și o fecioară cu aromă de măr verde

In teatru on Noiembrie 29, 2013 at 10:10 AM

Personaje:

Fecioara de turtă dulce – o muză
Autorul – un autor

*
Fecioara de turtă dulce: Nu știu, măi! Cred că te iubesc! Altminteri de ce m-aș gândi tot timpul la tine?(afară ninge)
Autorul(într-o stare nu prea albastră): Da? Câte minute?
Fecioara de turtă dulce: (uşor străvezie)Nu mă crezi?(afară tot ninge)
Autorul: (gălbui) Nu! (uitându-se la rucsacul fecioarei) Ăsta e rucsacul meu? Să mi-l dai!
Fecioara de turtă dulce: Acum?
Autorul: (trandafiriu)Așa ai merita!
Fecioara de turtă dulce: Vrei o turtă dulce?
Autorul: (ruginiu)Vreau să mă iubești! Atât!…Ce dulcegărie! Bine, recunosc, nu mă omor după dulcegării, dar nici după amăreli. Poate ți-am creat sezația asta, că mă dau în vânt după…
Fecioara de turtă dulce: Tu nu te dai în vânt! Tu te dai mare! Bine…și ești! Dar nu mai are omu’ loc să se învârtă de tine, vrei să știi tu tot. Și consemnezi…consemnezi…tot timpul consemnezi…pe o corabie…pe punte…noduri…norduri…răsărit…pitici…
Autorul: (cenuşiu) Mie mi-e frig! Mai stăm?
Fecioara de turtă dulce: Mergem la tine!
Autorul: Nu! Nu mergem la mine. Mergem într-o scară de bloc.
Fecioara de turtă dulce: ( pe obraji îi apar firişoare roşiatice)Așa…ca ultima fecioară de t…
Autorul: Ca nimeni! Mergem și atât! O să te conving că nu mă iubești!
Fecioara de turtă dulce: Abia aștept!
Autorul: (violet)Și eu! Și pe urmă pleci!
Fecioara de turtă dulce: Da?
Autorul: Da!
Fecioara de turtă dulce: Vrei tu asta?
Autorul: Nu. Tu vrei asta!
Fecioara de turtă dulce: Dacă voiam asta, mai băteam atâta drum?
Autorul: Da. L-ai bătut… Dar ai făcut asta pentru tine!
Fecioara de turtă dulce: Vrei să ne bulgărim?
Autorul: (în nuanţe albe) Nu ține! Iernile trecute sunt toate în mine. Crezi că pot să le scot și să le fac bulgări?
Fecioara de turtă dulce: Hai, ia o turtă dulce! Te roooog!
Autorul: Da’ mai lasă-mă cu turta ta!
Fecioara de turtă dulce: Un ceai?
Autorul: (înnegrit)Nu știu…nu știu! Ce ne facem? Ce căutăm noi? Ce zmeunim noi pe-aici?
Fecioara de turtă dulce: Eu te căutam pe tine. Tu te căutai în mine. Te-ai găsit.
Autorul: (de smoală)M-am căutat, de era să mă caut și la cap.
Fecioara de turtă dulce: Dar eu eram…
Autorul: Erai prea exotică.
Fecioara de turtă dulce: Eram! Dar și tu mușcai din mine…şi apoi, menage à troi, la, la, la, la…nu fi fecioară, că nu eşti!
Autorul: Că parcă mușcăturile de pe gâtul tău erau făcute de mine….sau?
Fecioara de turtă dulce: Nu contează!
Autorul: Nu știu de ce m-ai târât aici, în dialogul ăsta. La mine nici măcar n-a nins. Nu încă!
Fecioara de turtă dulce: Oh…unde-s zăpezile de…
Autorul: Altădată! N-am chef de alți autori. Îmi ajung eu!
Fecioara de turtă dulce : Nu mă mai mușca, te rog! Eu știu unde suntem și de ce! Promit!
Autorul: Păi, pari comestibilă. Nu știu dacă te înghit mai ușor așa, în forma asta dulce; de digerat, hmm…hmm…nici asta nu știu! Oare știu cu adevărat ceva?
Fecioara de turtă dulce: Și nu e mai bine așa? Să nu știm nimic?
Autorul: Ba da! Dar o oprire tot trebuie să fie pe undeva…
Fecioara de turtă dulce: Iubește-mă! De ce îți pasă până unde și unde?
Autorul: Păi, de unde ai mai scos-o și p-asta?
Fecioara de turtă dulce : Uite ce e! Suntem aici! E important, chiar dacă tu nu crezi în mine!
Autorul: Nu e că nu cred…dar să fii activ atâta vreme e obositor.
Fecioara de turtă dulce: Este! Te înțeleg! Ce, crezi că pentru mine era ușor să te urmăresc?
Autorul: Bine…și acum? Ce mai facem?
Fecioara de turtă dulce : Așteptăm să ningă și la tine.
Autorul: Nu! Mă duc să caut eu zăpadă…
Fecioara de turtă dulce: Acolo?
Autorul: Acolo…
Fecioara de turtă dulce: Vin şi eu. Vezi poate iar mă trimiți să adun ghiocei…
Autorul: Nu! Știu exact ce-ți trebuie!
Fecioara de turtă dulce: Da? Mă sperii…
Autorul: Știu…dar m-aș plictisi dacă aș tot pălăvrăgi așa, despre orice imagine pe care ți-o trimit și atât. Trebuie să pară real. De fapt, ce spun eu, e real! Eu, tu…suntem reali. Deși, pare că mai degrabă mâinile noastre sunt mai reale, mai prietene…mai iubire.
Fecioara de turtă dulce: Știi…într-un fel ai dreptate. Mâinile noastre se iubesc. Dar o să învețe și celelalte membre. Şi ficatul…și splina…ai să vezi! Mâinile sunt cel mai greu de convins. Ele te opresc…
Autorul: Nu te pot urmări. Tu n-ai mal! Da, ești acum o turtă dulce, dar mâine?
Fecioara de turtă dulce: Timpul e oricând! Și eu…n-a fost așa și până acum?
Autorul: Ba da! Dar…te-ai smuls din îmbrățișare, mai ții minte?
Fecioara de turtă dulce: Da! Dar fiindcă mă îmbătrânisei! Voiai să treacă timpul atunci. Ori timpul nu trece. Decât prin noi. Și noi prin el…dar eu voiam să mă vindec. Iubirea nu vindecă!
Autorul: …
Fecioara de turtă dulce: Uite. Nu citi în mine ca pe o etichetă! Mai lasă-mi un răgaz…și pe urmă…
Autorul: Și pe urmă…ce?
Fecioara de turtă dulce: Nu simți aromă de măr verde?
Autorul: Am scris eu odată, parcă, că atunci când miroase a măr verde, un înger e prin preajmă. Sau poate n-am scris eu? Nu mai știu…de fapt, ce scriu eu, scriu eu?
Fecioara de turtă dulce: Eh…uite ce e! Așteaptă până mâine! Te știu nerăbdător…
Autorul: Ce e mâine?
Fecioara de turtă dulce: O fantezie!
Autorul: Iar mă prostești…tu și aroma ta. Dacă nu te-aș fi mirosit niciodată. Dacă nu m-aș fi uitat lângă tine atât…mi-e și frică să mușc din tine acum. Te-ai întărit! Și-apoi un Autor fără dinți…nu e autor!
Fecioara de turtă dulce: Nu fi naiv! N-o să mă mănânci! Știu că tu crezi asta…dar eu știu ce ai…ce am…
Autorul: Ceai…o să te înmoi în ceai!
Fecioara de turtă dulce: De fructe exotice?
Autorul: De care vrei…
Fecioara de turtă dulce: Acum ne pupăm?
Autorul: Nu încă! Ne luăm mai bine de mână. Să se pupe ele!

00181

De la albastru înspre verde, în tabel la psi îi găsim şi pe ceilalţi duzinari.

Spuse în lumină

In Superblog2013, teatru on Octombrie 26, 2013 at 6:58 PM

Motto:  „Nu e cuvântul strop de rouă, în dimineţi ce, în răspăr, viaţa-i beţivă şi zurlie şi are sute de poteci? Şi nu-i cuvântul câte-o ploaie, ce spală celora ce vin, păcate şi-ntemeietoare, le împărtăşeşti cu ei, muiate-n vin? Dar ce-i în toate, nu-i tot cuvântul?!… Care e luat şi pus semeţ în frunte, nor ori soare. Şi-apoi e omul… Pielea-i toată, de ar lepăda-o, ar cădea din ea numai cuvinte.”(Alma Nahe)

Personaje:

Scarlett LuxuryGifts – soţie
Concerto LuxuriGifts – soţ
Rebelle – scriitoare
Păun – o pasăre, un alter ego al scriitoarei

Actul I

O încăpere.

PĂUN: (cântă) Mi-am satinat hârtia în calandru,  şi mi-am făcut un…
REBELLE: ( toată numai pene): Ce tot…?
PĂUN: …calcul. (reia melodia) Şi mi-am făcut un calcul…
REBELLE: Pasăre, caleidoscop de muzichii, ia-ţi pana şi hai să scriem poezii!
PĂUN: (acelaşi joc) Ce calendar avem?  Şi-apoi arată-mi calea!
REBELLE: Mergem la Scarlett…
PĂUN: O, har…
REBELLE: Aaa….Nu, pasăre! Azi nu zburăm!
PĂUN: Ce călcătură-i asta?
REBBELE:  Pe călcâi!
PĂUN: Ştii că eu calc pe bătături! Să fiu calin?
REBBELE: Nu, pasăre! Penel calificat… Încarcă-n călimară şi-am plecat.
PĂUN: La Scarlett…
REBELLE: Şi Concerto…
PĂUN: Să cânt adică?  Nu mai vreau, mă doare-n…
REBELLE: Ah, calciu, repede, că mor! (aparte) Pasărea asta e o pupă…zăuuuu…
PĂUN: Dinte îi?
REBELLE: Nu, pasăre, Concerto-i soţul ei! Şi ţine-ţi, te rog, punctepunctele în chei!
PĂUN: Nu-n lacăte?…Să mergem, dar să nu crezi c-o să scriu…(Rebelle îi face un semn discret) ce vrei?
(Rebelle o apucă de cioc şi-o târăşte înspre ieşire; ies)

ACTUL II

O casă colorată-n mov, alb, negru şi câte-o pată de culoare. Şi gazdele în prag, aştepând sosirea Rebellei(scriitoare) şi a alter ego-ului Păun.

Scarlett - colier placat cu aur, cu cristale SwarovskiConcerto - Casetuta cu cristale

Scarlett  LuxuryGifts                                Concerto LuxuryGifts

SCARLETT: Concerto, cea pe care am chemat-o-acum e cam zurlie, e cam…nu ştiu cum. Tu lasă-mă pe mine să-i prezint, această casă, acest labirint. Tu doar să m-acompaniezi, aş vrea, să cânţi de te-o-ntreba ceva şi tu nu ştii. Şi-atunci eu iute voi interveni!
CONCERTO: Eu nu-nţeleg ce treab-aveam de ea! Să scrie despre casa noastră nu e o idee rea, dar…
SCARLETT: (legănându-şi şoldurile ca un pandativ jucând pe-un lanţ) Ţine-ţi vorba, dragul meu! Uite-o că vine, fluieră sau fii un zmeu!(Concerto începe să fluiere)
REBELLE: O, bine c-am ajuns, în câte stele-am căutat, de-aţi şti…
PĂUN: În cinci! Şi cu câţi ochi, hihi…(Rebelle se uită mustrător la el) Dar să intrăm…
REBELLE: Nu vrem aici ca să-nnoptăm!
SCARLETT: Pe-aici, vă rog, pe-aripi de vânt şi tot ce o să vezi, Rebbelle, vei pune în cuvânt!( se aprinde un bec; din când în când, mai cade câte-o fisă)
PĂUN: Că doar n-o să pună-n…(Rebbele îl priveşte mustrător). Bine, cânt!( cântă un cântec trist)
CONCERTO: (oprindu-se din fluierat) De nu vă e cu supărare, eu mă retrag în camera cu mărturii! (Soţiei lui îi sticlesc ochii precum două bijuterii cu cristale) V-aştept acolo, după ce-aţi descris ce aţi văzut în poezii.(iese)
SCARLETT:(aparte şi înfuriată) Aşa, consoarte, vezi-ţi de feng shui! (apoi cu căldură, către Păun) De vreţi să-l însoţiţi, avem o cameră pentru…
PĂUN: (nerăbdător) Copii?
REBELLE: (cu subînţeles către Scarlett): Copii!
SCARLETT(scoate un telefon mobil de sub falsurile rochiei) Uite, poate vrei aşa ceva:  Suport pentru umbrele imprimat cu hartiŢi l-am pregătit cadou şi ţi-l voi da îndată ce Rebelle va face turul casei şi va spune în lumină, dacă această casă e sau nu sublimă!
REBELLE:  I se potriveşte, mereu e plouat! Suportul i-am fost eu, de-acuma scap!
CONCERTO (întorcându-se schimbat)Sac de golf decorat cu cristale SwarovskiM-am răzgândit şi m-am schimbat!
REBELLE: Vă prinde bine-armura! Ce bărbat!
PĂUN: În mov, ce-i drept, era cam…inhibat!
SCARLETT: (îmbujorată de schimbare) Consoarte, uite o felicitare! (îl pupă şi se trage, înfierbântată, de cercel)
CONCERTO: (dregându-şi glasul şi folosind crosele de golf ca beţe arătătoare) Dragă Scriitoare, drag Păun, sunt fericit că astăzi – şi o spun – m-aţi vizitat şi m-aţi emotionat. (aparte) Noroc că m-am schimbat! (revenind) În camera Swarovski v-aş invita întâi…(aici urma un monolog, dar uneori cuvintele-s prea multe, mai multe decât faptele, şi-atunci, ca turul casei să nu fie turuială, ci-animat, poftiţi chiar voi pe site-ul lor, LuxuryGifts.ro,  făceţi-vă propria voastră intrare în scenă)
REBELLE: Nu pot să nu remarc, ce vază!Vaza cu lalele si cristale SwarovskiCe splendoare! Abia de pot să-mi fac printre emoţii o cărare.(după un timp – timp în care au vizitat toate cele 18 camere principale, unde au căutat dedesubturile, doar-doar vor găsi şi ea şi Păun vreun cusur) Uitaţi ce e, venisem doar puţin să stau, noaptea să nu mă prindă în cuvânt, ci-n pat. Dar îmi plăceţi şi vreau să mai rămân, ca ceea ce-am să scriu, să fie un gând bun.
PĂUN: (aparte, înfumurat) Păcat, Doamne, păcat! Rebelle asta-ţi taie cheful tocmai când e de cântat.

SCARLETT(muţi de uimire îi dăruiesc un cadou):Sf. Ioan Gura de Aur despre intelepciune -  Colectia  Atunci să stăm la masă, să ne ospătăm. Cuvintelor de bine să le descântăm.
PĂUN: (făcându-şi numărul final) Ne e vederea din-năuntru spre afară, şi ne uităm-nainte, înapoi, din întuneric spre lumină; nu vedem tot şi nu cuprindem zare, nici pământ! Familia LuxuryGifts e primitoare, dar şi scumpă! De-ţi permiţi luxul, tu te du la ei, nemânuit!  Eu o să merg acum ca să înghit altă tristeţe ce-a venit neorânduit.

(se stinge becul; mai rămâne aprins cât să vedeţi asta:

Poseta fantezie Rebelle neagra RebellePaun decorat cu cristale Swarovski pe suport cu pixPăun

Eu, care eram aşa…                                                                 iar ei se aşteptau să fiu aşa... )

00181

1. Text înscris în etapa a XII-a  a SuperBlog2013; Sponsor:

2. Jorei (prelungirea mea felină) îi plac vizitele, dar mai ales cadourile. Vom afla şi părerea ei despre ce-a văzut, ce i-a sclipit…o mică mostră aici:

3. „Personajele” ilustrate sunt preluate de pe site-ul Luxurigifts.ro.

4. Textul participă şi la jocul nostru(al meu, cel puţin de doi ani încoace), al clubului psi(mergeţi şi citiţi şi la cei înscrişi în tabel, dacă aveţi timp!), Duzina de Cuvinte. Club, care n-a pierdut azi numai un membru al său murind, ci, poate, cel mai vesel psirit dintre noi. Rămas bun, coane Virusache, un rămas bun într-o cheie veselă, aşa cum ne-ai obişnuit cât ne-ai fost…1sm157candle