alma nahe

Posts Tagged ‘Certificat energetic’

Când plouă, babele NU se ouă…

In superblog2018 on noiembrie 4, 2018 at 8:36 PM

Nimeni nu se poate gândi la viaţă, fără să se gândească la o poveste a ei, mai călduroasă, la înflorirea ei prin culoare şi deopotrivă, la florile de mucegai, de care nu prea scapă nimeni, fiindcă întâlnirea cu mucegaiu’ e garantată măcar o dată în viaţă. Şi cu frigu’! Precum e întâlnirea cu Doamna cu Coasa! Cele mai frecvente, însă, în poveştile noastre, de viaţă şi de moarte, sunt sigură că aţi observat, îs găurile. Calde sau reci.

Găurile sunt umplutura vieţii! Dacă nu ai cel puţin o gaură, nu eşti om! Dacă ai doar o gaură eşti încă tânăr! Desigur, doar gaura covrigului nu costă nimic şi e singura gaură pe care ne-o dorim cu toţii cât mai largă (şi caldă).

Iar, dacă nu ai o babă să ţi le povestească şi înflorească… să-ţi cumperi! 

Aşadar, …

În ilustrarea video animată de mai sus, avem de-a face cu o gaură situaţie aparent instantanee şi banală. Plouă, plouă, babele se ouă! Ei, bine, vă zic cu mâna pe roşu: babele NU se ouă, da’ se piaptănă. Când arde, fireşte!… Iar rezultatul rece de azi, e de ieri.

Ştiţi vorba: dacă ai o gaură, n-ai cu ce-o umple şi când ai cu ce o umple, nu o nimereşti? Nu o ştiţi, că aşa am potrivit-o eu acum, ca să pun pe tapet un subiect important, după care se dă în vânt omenirea şi, anume, simţul găurii.

Pe când te pieptăna vântu’, rezemându-te de pereţii tăi, ca o pisică, te-ai mirat că sunt reci?! Orice dezvăţ  are şi un învăţ! Precum orice disconfort termic are un confort!

Radiaţia rece a pereţilor e primul semn că în casa ta se pierde căldura. Cauze pot fi multe, de la tâmplăria veche, până la proasta anvelopare a clădirii, dar n-ai decât să ceri (şi ţi se va da!) la Enermed Impex SRL o termografie, ca să te convingi că, pe undeva, se pierde căldura din cuib(ar) şi că, tocmai de-asta nu ies puii din ouă, că n-ai clocit corespunzător. Acum ai vântul cald şi potrivit, fiindcă ştii destinaţia, deci nu ai cum să te mai plângi.

Folosind termoviziunea în infraroşu, un expert autorizat îţi va arăta dacă ţi s-a înfundat conducta, de ce te trage curentu’ şi alte deficienţe în ce priveşte sistemul tău nervos, sistemul de electricitate. Cum ai nevoie şi de o soluţie de îmbunătăţire a performanţei energetice a clădirii, oricare ar fi ea, un audit energetic scade considerabil valoarea facturilor. Ce nu te omoară, NU te întăreşte, dacă nu ştii ce măsuri rezonabil de ieftine să iei, ca să ieşi mai bogat din poveste! Şi uscat, că plouaţi sunt destui!

O gaură adevărată se insinuează pretutindeni, ascultaţi ce vă scriu!

Poate par uşor nedusă la biserică, da’ chiar azi am fost la mănăsire. Se numeşte Adam. Aţi prins ideea?… Iaca şi o grafie, ca să înţelegeţi pe unde pierd eu căldura cărările… legătura, şer…puind (share+puind!) Cu voi! Numai aparent, o să vedeţi…

dusă la mănăstirea Adam

În răstimpul vieţii, ne întrebăm ce s-o întâmpla „dincolo”, în locu’ răcoros de veci,  de nu se mai întoarce niciunul. O fi totu’ aşa, numa’ preaplin, da’ pus la rece?! De „Dincoace” nu se vede nimic, fiindcă nu a inventat încă nimeni gaura de cheie prin care să tragem cu ochiul spre tărâmul celălalt.

Chiar aşa, te-ai imaginat vreodată rece?

„Nici mort, nu, eu nu!”, mi-a zis deunăzi amicul (personaj în ilustraţia video animată, de mai sus), întrebându-l, deşi i-am observat frisonul. Drept răspuns, o păsărică mică-mică l-a zugrăvit pe un umăr şi asta m-a făcut să mă gândesc la îngeri, care cică zboară permanent. Tot aşa, ne-or fi crezând gaura deşertărilor lor?

Un câştig, cu gândul la găurile noastre astupate, teoretic, îl alocăm găurii din cer: Aşa a vrut Dumnezeu! Dă doamne să nu fie frig în casă la iarnă! Doamne, etc!… Hai, că vă sună cunoscut! Numai că, vara adormi uşor, dar iarna iei lecţii de zbor gratuite, dacă laşi toată treaba cu astupatu’ lor pe capul unui moş cu barbă şi plete albe.

Prinsă cu filosofia găurii, cre’că Sfântu’ Petru își dă coate-coate cu Dumnezeu acu şi îi zice: pare informată, s-o promovăm, Doamne?

„Mai târziu!”

Mă rog! (fără mâini împreunate)

Fiecăruia îi arde de gaura lui, în fond, iar gaura ta e sfântă pentru că e a ta, nu-i aşa? Mai ales cea din buget. Nu ţi-o fură niciun hoţ! Nu s-au întâlnit încă hoţu’ cu gaura, că e ca şi cum ar scuipa contra vântului.

Apropo de hoţie, amicul care m-a inspirat întru desenele animate e, atât duhovniceşte, cât şi în acte unit cu o femeie, care i-a furat inima,  dovadă gaura pe care o umple degetul lui, adică verigheta. Nevastă-sa, posesoare de gaură pe care n-o astupă nici pământul, adicătelea gură, vrea să închirieze apartamentul în care s-au pornit stropitorile (fără foc!), că nu pot locui în două apartamente simultan. Deşi, e o idee bună în unele cazuri… aviz amatorilor!

Când li s-a unit căldura inimii, li s-au unit şi găurile, deşi fiecare dintre ei posesor de cuib. Nunţile-aduc fericirea?! Ei bine, aflaţi că nunţile obişnuite, cu oameni obişnuiţi, înmulţesc găurile. Nu degeaba se zice „îngropat” în datorii! Sunt în „gaură”, dar „mă scot eu”  nu e garantat!

Ca să închirieze apartamentul, au nevoie de un certificat energetic. El fiind bărbatu’ în casă, i-a revenit sarcina să facă rost de el, că de certificatu’ de căsătorie s-a ocupat găina ea!

Calculul G” scrie pe tine, prietene!

Fiindcă şi-a rotit ochii într-un mod întrebător, de parcă aş ataca eu un băbat proaspăt însurat cu insinuări dintr-astea, am completat imediat informaţia: „acest calcul G nu ţine cont de aportul radiatiei solare şi nici de degajările de caldură datorate activitaţii umane sau ale echipamentelor existente în interior.

L-am lămurit beton! V-am zis că se insinuează găurile… Gata, fiţi atenţi, că dacă nu, pocnesc din degete!

(suna destul de ameninţător)

Calculul G este foarte important pentru a stabili încadrarea, din punct de vedere energetic, a apartamentului lor. Acest calcul trebuie verificat de un verificator atestat MDRAP pentru specialitatea It, optiunea E şi, apoi, ştampilat!

certificat-performanta-energetica

Ei bine, şi-au găsit chiriaşul şi, cum unii îşi găsesc naşu’ aşa,  al lor vrea să fie informat cu privire la cantitatea de energie consumată pe metrul pătrat/an. Cu alte cuvinte, dovezi despre eficienţă energetică, nenică!  De la A (clasa cea mai eficientă) la G! 

Dacă vi se pare că sunt un Dumnezeu al chestiilor astea tehnice, aflaţi că, în această istorisire nu sunt decât o babă, care a ascultat cu atenţie, mai dihai ca popa, confesiunile prietenului ei, la o mănăstire. Şi am purtat şi eu vorba. Doamne, iartă-mă! Până la Dumnezeu, te mănâncă igrasia. Şi, mai sunt nişte mâncători, da’ pe ăia, în pomelnicu’ următor…

Ce e de reţinut din povestea asta e că, pentru ierni liniştite există firme specializate!

Aşa-i că, citind clevetelile-mi (nu ştiu de ce, da’ băbia bisericoasă se ia!), acu puteţi să îmbătrâniţi liniştiţi?! Ştiţi că şi acolo e vorba de o gaură? Adânci… bătrâneţi…

Ce-i drept, când nu trece sania, nici drumu’ nu se croieşte!

Gura mea a zis, alunecoasă, acuma să ducă ce-am zis şi cu vântul mai departe, că, na, vântul  ajută când vrei să dai foc casei, dar te încurcă taman atunci când aprinzi o lumânare.


A Dvs clevetitoare ca o babă bisericoasă, concurentă la SuperBlog 2018, în proba cu numărul 13 (!) care s-a ouat mai întâi, ca să poată cotcodăci, întru astuparea unei găuri de informaţie pe care era posibil să o fi lăsat cineva neacoperită. La gaură mare, petic mare se cere!

Limbaj călâi (nici cald, nici rece) inspirat de vorbirea populară curentă, limbajul almanahe+restu(ri) de la alţii şi 0,3% din cea armeană.

Toate se termină bine când se termină în „ez”: avizez! Cu

logo_Avizez-300x251

Mi se pare numai mie sau textul ăsta are câteva… găuri?!

Reclame

Atenţie! Puț interior cu acces la smiorcăielile lui Dum…

In springsuperblog2018 on martie 21, 2018 at 11:03 PM

…nezeu! (nu înjur!)

M-am uitat în jur. Apoi în sus şi nu era. Nu EL… Nu mai era tavanul!…


 

Asta aveam să aflu un picuţ mai târziu, ai răbdare! Iar dacă n-ai, atunci interesează-te direct ce-i aceea o termografie clădiri! Sau un recuperator de căldură. Că are legătură cu istorisirea (rece!) de mai jos!


 

Mai întâi s-a auzit o bufnitură, jos, scurtă plou-plumb-pa-plec (a se citi cu voce tare şi, la alegere, de mai multe ori) şi, la ceasul acela târziu, nu mă mai aşteptam decât să mă salute din moment în moment un omuleţ negru, ieşind dintr-o pâclă roşie, deasă, cu o faţă batjocoritoare, îmbrăcat cu…cu o şapcă pe…

Mai bine îl las gol, că nu degeaba i se zice Dracu’ Gol… Şi, oricum, de ce ai îmbrăca pe cineva care îţi pică, la ora aceea, din cer?  Ştiu, de obicei, dacă pică de sus e Dumnezeu, dacă vine de dedesubt, e… vecinul, dar e povestea mea şi pică de sus cine vreau eu, adică Necuratul!

Ptiu, drace, da’ ştii să alegi! Chiar şi ora! Ooo, bine ai sosit în bucătăria mea, dar să ştii că nu te vreau că eşti plin de defecte!

Îmi pregăteam eu discursul de primire în gând, îndreptându-mă spre bucătărie, asta după ce, preţ de o clipă, am crezut că totul e în capul meu. Nu tavanul, păţania! Fiindcă, na,  dacă e trecut de miezul nopţii cu un sfert de ceas, nu te-aştepţi nici la zgomote (care-ncep cu „p”) şi nici la vizitatori. Goi. Asta în cazul în care nu i-ai chemat chiar… (Stăpâneşte-te, Alma Naho, nu interesează pe nimeni escapadele tale nocturne!)

Acum, te-ai putea întreba, fireşte, de ce nu mai ajung, naibii, să adun molozul. De la sângele care-mi îngheţase în vene, iaca un motiv! Dar adevărul era acela că, mi-am zis că e mai cuminte să aştept unde eram, în sufragerie adicătelea, împietrită. Să aştept să iasă cineva de-acolo şi am avut dreptate, a ieşit: cu coada sus, scuturându-se de moloz, cu un mârâit înfundat, dar fără să îi fi dispărut fir de mândrie: pisică-mea!

Însă, cum aşteptarea potopeşte, m-am hotărât să parcurg, totuşi, cei trei-patru metri care mă despărţeau de intrus, fie ce-o fi! Secondată de pisică, care se holba la mine ca la o nălucă.

Băgăciosul, vezi bine, era… unde stă el de obicei (şi îi stă bine acolo!): nicăieri! Cum nici covorul din bucătărie nu se mai vedea, m-am blocat! Unde Dum…? Taci, Alma Naho, nu vrei să îl mânii, numind rivalul! Dacă se ascunde?! 

contrast de lunăM-am uitat la geam, nu era (de) termopan, dar nu era lipsă! M-am uitat la uşă, la fel, nu era lipsă! M-am uitat în sus… m-a trecut un fior rece, cu mult, ca intensitate, peste acea obişnuită  radiaţie rece a pereţilor casei mele (un prim semn că se pierde căldura!) cu care eram oricum obişnuită. Nimerisem în Infern şi, dacă Iadul ar cere ca cetăţenii lui să aibă carte de identitate, cea din stânga era fix poza (de/din buletin!) care îmi trebuia.

Vezi, bine (că eu nu vedeam…), luna îşi canalizase toată energia spre apartamentul meu, că de aprins becul (care oricum consuma mult, mulţumesc, Doamn…. mulţumesc şi atât!), nici vorbă! Becul nu mai era pentru că nu mai era nimic de care să se prindă.

Într-un cuvânt, am simţit că Siberia e la doi paşi de mine, după cotitură sau, în orice caz, că va năvăli peste mine şi mă va prinde… Iarna! Noroc că era vară, sfârşit de vară, ce-i drept, dar în situaţii dintr-astea, zău, nu contează deloc anotimpul. Numai umorul!

radiaţie rece

Că au ceva deosebit cuvintele vântu’ zburdă-n beznă, au! Că-ţi place să te lipeşti de  pereţii reci, când te înfierbânţi, să-ţi placă! Dar, în acest caz eu nu le-am putut lega decât de acel cuvânt pe care nu l-ai putea încărca altfel, în roaba memoriei, decât ca fiind o mare grozăvie ceea ce mă aştepta, dincolo de astea, peste numai câteva ore: RENOVARE!

Una majoră! Pe care am simţit-o-n coaste instant, probabil de la coarnele de REN, dureros lăsându-se înspre OVAR… O, var frumos, o, var frumos!… Dacă pare că acum cânt, mai de departe se vede că implor, fiindcă ştiu ce mă aşteaptă. Ultima oară când am renovat, mi-a luat încă vreo 2 luni să scap de şantier, şi, când nu ai unde să te muţi şi trebuie să-ţi faci o baracă tot în cutia de chibrituri… Mă opresc, să nu iau foc!

Aţi observat că tavanele nu cad niciodată în timpul zilei? Numai noaptea, ca să priceapă toţi vecinii din bloc că eşti acasă, să-ţi faci simţită prezenţa.

În fine, gândurile n-au adunat molozul în locul meu, s-au lăsat pradă calculelor şi deciziilor ce aveau să se pună în practică odată cu frumosul răsărit de soare, iar ochii mei s-au hotărât şi ei că la lumina zilei „lucrurile se văd altfel”.(Şi nu numai că se văd altfel, SE VĂD!


-Ştiaţi că e nevoie de un certificat energetic pentru toate clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse unor renovări majore, el fiind obligatoriu?! 

Nu ştiu a cui e vocea asta îngroşată, dar dacă aşa vorbeşte Dumnezeu, pesemne că n-a mai vorbit de mult timp şi s-a hotărât să grăiască acum, ca să nu îl chem în ajutor altădată.

-Certificat energetic ieftin!

Aşa mai merge!


 

De parcă nu era de-ajuns că performanța energetică a apartamentului era plasată (printr-un audit energetic*), certificat-energetic-Bucuresti-300x225înainte de nenorocire, într-o clasă energetică încadrându-se, de la „A” la „G” (unde „A” e Dumnezeu,  iar „G”, Încornoratul),  cam pe la „D” (cu „d” de la cine oare, că şi ăl de sus, şi ăl de jos se bat pe litera asta ca Eva şi Adam pe mere).

Desigur, mie trebuia să mi se întâmple o nouă lipsă de performanţă H! Cu H de la Hristos?!

Dar ce aşteptări (a se citi „clasă!”) poţi avea, când ferestrele sunt vechi de vreo 35 de ani, tâmplăria-i deodată cu darea în folosinţă a blocului, nu folosești becuri economice, țevile și caloriferele îți vorbesc, drăcoveniile, când ţi-e odihna sau somnul mai plăcute, de electronice și electrocasnice din clase superioare de consum nici nu cred că ai auzit vreodată, izolația pereților exteriori nu există şi prin acoperiș te plouă… ? Nu simți curentul, Almo, lua-te-ar D, du-te la D…!


Dacă ai căutat (că te-am trimis la început) ce-i aceea o termografie (termoviziune), acum ştii că e o metodă nedistructivă ca să descoperi (la timp!) ceea ce am descris în paragraful de deasupra şi încă altele în plus, cum ar fi, o conductă spartă sau să constaţi că rostul clădirii e prost executat (fără protecţia de aluminiu).

Dacă aş fi căutat şi eu, mai înainte să-mi cadă tavanul!… semnele erau!**


Şi, acum,  daţi-mi un martello (ciocan)! Che cosa ne vuoi fare?! (Ce vrei să ne faci) nu mă întrebaţi, da’ mi s-a părut potrivit să iau în considerare cântecul, limba. Şi ciocanul! De mai jos! (Nu mă crede pe cuvânt, uită-te!)

 

Atunci când Dumnezeu (ştiu sigur că el!) s-a hotărât că doreşte să sape un puţ interior în blocul meu, ca să-şi dosească smiorcăielile sau alte ape, desigur, sfinte, care-l trec (că poate-l trec, de ce să nu-l treacă?!) pe Administratorul Suprem al Lumii, nu ai cui să pişi (sau picuri) ochii… adică, ce vreau eu să zic e că la cine dracu’ să depui plângere, la rându-ţi că a ales fix  bucătăria ta! Bucă… tăria… mda!

La o adică, ce?! Nu-ţi plac stelele?! Nu iubeşti tu ploaia? Nu ziceai tu că atunci când cad ploile peste flori de tei, pune Dumenzeu de-un ceai universal?!

Ziceam! Îmi plac! Dar nu în casă!

Când ţi se întâmplă treburi dintr-astea, care te lasă fără grai (ştiu, pare că încă îl am!), dar cu găuri, zi-ţi mai degrabă că întâmplarea de mai sus îţi asigură, producându-se, o comunicare mai bună cu UNIVERSUL (că acum îl şi vezi!), certiFICATUL nu e scump şi faci rost de el repede (între 4-24ore)  şi, cel mai important e că termograFIEREA îţi asigură o mai bună cunoaştere a locului căruia îi zici casă şi a condiţiilor în care îţi duci veacul. Fie vorba între noi, duci numai câteva decenii, de fapt, că e posibil să ajungi mai repede la unul dintre cei doi D importanţi din viaţa ta din cauza florilor de mucigai sau a altor căderi pe care le poţi păţi într-o noapte friguroasă de vară, ca a noastră.

Dacă nu ai citit la timp acest articol, care să te conducă prin infiltraţiile (linkurile) sale către, cu adevărat, multe alte importante informaţii, păcat! Umorul e certificat (energetic!), îndeobşte, de cei care, observându-l în analiza pe alţii, zâmbesc în colţul gurii. Închise! Când e în vervă gura, n-are colţuri, se dă rotundă!)

Când, însă, e vorba despre sine… ATENŢIE! Enermed!***noutati-certificat-energetic


*Auditul energetic include certificatul energetic la situaţia actuală a imobilului şi reprezintă un studiu mai complex

***Compania Enermed Impex SRL București este formată din experți în certificare energetică, audit energetic și termoviziune clădiri sau termografie pentru clădiri, cu mulți ani de experiență în domeniu.
Echipa de auditori energetici gradul I de la certificat-rapid.ro este atestată de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice și eliberează certificate energetice pentru orice tip de clădire: apartamente, case, spații comerciale, spații de birouri, hoteluri, case pasive energetic, farmacii, spitale, instituții de învățământ etc.”

** Poze din arhiva personală

 

 


Spring SuperBlog 2018, Proba nr.7, Sponsor:logo_Avizez

Rece cald (t)rece

In Spring SuperBlog 2016 on martie 20, 2016 at 2:31 PM

image

Scutură-te că n-ai știut! Scutură-te ca o bucată de polistiren pe care o frâmânți între degete, trădându-ți interiorul. Scutură-te că pierzi căl…

— …dură?!

Merg pe firul vocii ca să dau de posesor! Simt ceva, o „radiație rece”, dar caut…

— … degeaba, că nu mă văd cu ochiul liber! Poate ar rezolva o termogra…

— … fie cum vrei tu! O să-mi țin ochiul ocupat, mister…

Mă enervează vocile care apar de nicăieri și nu au trup. Oricum vorbești singură, Autoareo, așa că treci și scrie, că trece termenu’ și tu nu ai scârțâit pe hârtie decât polistirenu’ ăla, așternut acum ca o ninsoare peste un bloc nereabilitat și, ghici ce? Te paște mucegaiul.

— Vorbește cum vrei, eu tot te aud! Și scutură-te de bulgărașii ăia minusculi de polistiren, Zăpezico!

— Ei nu există fizic, ci doar în scris!

Bravo, acum întreab-o dacă bea o cafea și stați la taclale! Zău, dacă nici măcar nu recunoști vocea, nu înțeleg de ce îți pierzi timpul. Pune mâna și scrie! Și închide geamul, e rece!

Scutură-te de lipsa termopanelor, scutură-te de becurile care consumă prea multă energie, scutură-te de pereții subțiri, de grosimea plăcii de polistiren prea mică și de vocile care...

— Sunt vocea textului!… Scuză-mă, am țipat?

A zbierat. O să fiu ironică.

— Adică ești vocea mea, a autorului!

— Nu e totuna! Așa ai fi tentată să crezi, dar eu o să-ți dovedesc că te înșeli. Uite, tu, Scuturautorule*, sau cum vrei să-ți spui, începuseși până să apar eu să cerni literele, și așa și continui, observ, doar-doar o ieși un text literar — pentru că nu te poți abține! Ei, până aici e mâna autorului, reține! Dar cum faci textul să devină și informativ pentru cei care nu știu că, spre exemplu, e nevoie de un certificat energetic pentru toate clădirile care se construiesc, se vând, se închiriază sau sunt supuse unor renovări majore, el fiind obligatoriu? Crezi că-ți ieșea așa de clar? N-aș zice!

— Cine zice?

— Eu, vocea textului! Înțelegi acum?

— Așa fac acum vocile astea ale textelor, se pun contra autorilor lor?

Mie nu îmi place vocea textului ăstuia!

— Eu zic să profiți de tonul meu și să mai spui oamenilor care vor citi că primul semn că se pierde căldura (din casă) e radiația rece a pereților.

Scut…

— Nu mai scutura nimic, n-ai înțeles?!

— Uite ce e, voceo! Nu-mi spune mie nimeni ce să scutur și ce nu! Crezi că oamenii care citesc blogul ăsta abia așteaptă să le scriu ceva la fel de rece cum e un perete?

— Rece! Ba nu, cald! Nu, nu, clar rece!

— Văd că te-am încuiat.

— Deloc! Nu voiam decât să îți transmit că vocea textului diferă de la cititor la cititor.

— Și de ce ai intervenit abia acum? Nu țin minte să mai fi dat buzna vreodată peste scrierile mele.

— Fiindcă nu îți mai înțelegi nevoile!

Nu înțeleg unde bate. Ce caută nevoile mele în textul ăsta?

—  Ai ferestre vechi de o sută de ani, tâmplărie tot așa, nu folosești în toată casa becuri economice, țevile și caloriferele îți vorbesc, de electronice și electrocasnice din clase superioare de consum nici nu cred că ai auzit, izolația pereților exteriori e făcută de mântuială, prin acoperiș te plouă. M-am distrat când ți-a căzut tavanul din bucătărie. Fisuri peste fisuri. Nu simți curentul? Aerului rece îi stă bine afară când e iarnă, în casă trebuie să-ți fie cald și bine. Dacă ai cere să se facă o termografie în construcții a clădirii în care locuiești, ai înțelege câtă căldură se pierde și asta duce implicit la costuri mult mai mari la facturi. Așadar, de ce să scuturi ce scuturai înainte să intervin, când subiectul textului putea și încă mai poate fi inspirat din viața ta reală?

Trăiesc într-un castel și castelele așa sunt, reci!

— Prințeso, lasă poveștile textelor pe care o să le mai scrii, și revino aici, că ai de tratat o treabă serioasă!

— Mie nu îmi place să dau din casă!

— Bine, atunci scutură-te și mai adânc prin buzunare, că pe mine nu mă mai interesează! Rămâi în peștera ta!

Ei nu, că vocea asta mă scoate din sărite! Da’ am invitat-o eu să fie interesată? Mai are un pic și mă pune să îi sun pe cei de la Enearmd Impex SRL București să le cer ajutorul. Eu voiam doar să avizez cititorii, ÎN STILUL MEU, că…

— Te scuturi!

— Ai zis că nu te mai interesează! Pot să scriu fără tine, pot! Pot, pot, pot!

— Mă scutur de râs!

— Eu am clasă! Tu nu!

— Bine! Tu ai vrut-o! Te provoc să scrii, în STILUL TĂU că, odată ce îl ceri — echipei de auditori energetici de gradul 1 Avizez —, certificatul energetic aduce informații despre performanța energetică a clădirii și o încadrează într-o clasă energetică, de la A la G, în funcție de consumul mediu estimat. Unde A reprezintă cel mai scăzut consum de energie, iar G, cel mai ridicat consum. Cum ai scrie? Scutură-te de G?… Hai, să te văd, ce măsuri iei?

— Știi ce, renunț! Crezi că pot scrie în tensiunea asta? E un adevărat război pe pagina asta și nu înțeleg de ce era nevoie de…

Scuturi! Era nevoie de scuturi! Într-o zi ai să pricepi! Fără mine, textul ăsta nu se scria! Consideră intervenția mea un fel de anvelopare! Și încă ceva: îmbunătățește cât mai curând performanța energetică a casei tale! Îmbunătățește cât mai curând performanța energetică a casei tale! Îmbunătățește cât mai curând performanța energetică a casei tale!…

image

Termoviziune

Nu s-ar fi scris nici fără mine. Gândul e totul! Totuși, am o nelămurire: vocea textului nu ar trebui să se audă după ce un text a fost deja scris? Hei, voceo! Mai ești?

— Voceo? Hei, mai ești?… Nu cred! Era de așteptat, plecările sunt întotdeauna cu ecou. Mă trece (încă) un gând. Așa, ca de sub efectele căldurii…

Când scriu, de obicei fug de realitatea înconjurătoare, un protest mono-ton, iar noul tablou înfățișat mă absoarbe aproape-n întregime. Desigur, nu e mai bine, dar măcar atunci toată lumea încape în aceași (c)oală. Însă povestea asta de azi, într-un fel sau altul, s-a produs pe mai multe tonuri, căci ne privește pe toți: blocurile, multitudinea de clădiri nereabilitate pot face, din orice unghi ai privi, un loc de nelocuit, un oraș posomorât. O aceeași (b)oală. Părțile plăcute ale vieții nu le regăsești în imediata apropiere, căci, lucru știut, se distruge cu mult mai ușor decât se construiește. De aceea m-am și pornit inițial a mă scutura de lucruri, de fapte, de obiceiuri care nu fac din casa mea tocmai o cetate fericită, ca și cum te-ai scutura de un vis urât, așteptându-te să treacă. Dar, te poți scutura de Primării, de lucruri făcute de mântuială? Răspunsul nu nimerește cu exactitate și se scurge, adesea, în subsoluri.

Nota autorului: În mod evident, observându-se cele subliniate în textul de față și zăbovind asupra trimiterilor de sub cuvintele-cheie către o informare completă, se poate încerca, însă, măcar o schimbare din rece în cald. 

00181

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 7 în primăvara lui image

*joc de cuvinte, trimitere către numele dramaturgului W.Shakespeare (shake the speare), care s-ar traduce în limba română prin „scutură spada(lancea)”

Polistiren și jos, și sus

In cinema fabulat on martie 12, 2015 at 3:25 PM

Da’ ce nu făcu, ca să-și păstreze căldura!
A pus termopane, acoperi gaura,
c-avea pierderi consistente
și, din anumite considerente
a încălzit și casa scării,
era un curent, de-ți îngheța(uuu)…
urcătorii.
Apoi s-a gândit la polistiren
ca la o ninsoare.
Brr, o luă iar cu frig
și-și orientă gândul spre soare.

Gândul, deh, nu un pitic,
un tren
cu aburi
și așa își aminti de praguri,
le mai ridică — se micșorase ușa.
Am uitat să vă spun,
pe ea o cheamă Catiușa.

Apoi convocă ședință pe casa scării
în privința anvelopării,
că acum era cald și ea spera
să o susțină vecinii — la patru locuia,
polistiren și sus, și jos,
le-a zis ea, repede, ton ambițios.

Aveau nevoie de ceferticat,
certificat pentru viitor,
certificat energetic
în cazul în care s-ar fi mutat.
Și mai voia și să treacă de la clasa D,
la clasa A.

Aoleuuu, câte de spus avea!
Toate se terminau în „ez”:
informez, izolez, avizez,
cedez!

Era atât de simplu, clasa A, consum puțin,
clasa D, uriaș!
Vecinii se uitau la ea ca la un chiriaș,
că hârrr,
că mârrr,
că nu e ușor deloc,
că nu-și permit nici măcar o centrală pe loc
(centrală termică, adică),
dar Catiușa încă spera
să îi convingă a se muta
cu toții, într-un loc mai bun,
așa că le zise, răsunet de tun:
Hai să dăm blocul,
cu totul!
Îl vindem și ne-ncercăm norocu’
pe pământ.

În jur se făcu liniște,
de mormânt.
Oamenii se uitau la Catiușa
ca la un sfânt
și dacă le făceai o termografie
ai fi văzut pe unde pierdeau căldura.

Ura! au strigat vecinii în cor.
C-acum vedeau albastru,

și nu e ușor
să vezi albastru!
E uneori un dezastru.
Iar ei mai aveau de lucru…

Ei, și de azi înainte Catiușa munci!
Munci cu vecinii și îi struni.
Îi puse să schimbe becu’
cu unu’ eco,
să izoleze podu’,
de nu mai aveau aer,
povestea mai departe s-o spun e un caier…

Toate-acuma sunt cuprinse
De lungi fire ce lucesc.
Unele s-adună-n caier,
Altele, pierdute-n aer,
Tainic, lin, călătoresc.
(Alecsandri)
Nu știu cum s-a infiltrat,
acest poet.
Pare-se că ceva pierderi tot vor fi,
cri, cri, cri, toamnă gri…

Și, în sfârșit,
după ce-au terminat de astupat
(le-a luat ceva!),
au sunat.
Să-și ia certificat(energetic, ieftin)
pentru albastru,
albastru rimează și el cu cadastru,

da’ nu mă întind.

Cum au reușit,
cu ce venit?
Nu mai spune povestea,
s-a-potolit undeva pe la fonduri
(europene),
deși poate că era mai bine să scriu „împotmolit”,
că vecinii au vrut să declare un venit mic,
da’ Catiușa i-a chibzuit
și în fiecare lună s-au reabilitat
din ușă în ușă,
din regat în regat,
pe mâna lor!
Și așa au crescut prețul blocului lor,
dar acum le era mai scump
și vorbeau de dor,
că le-o fi.

Catiușa zâmbi! Și le oferi un contract.
Bravo ei, ce act!
Nu ați înțeles, normal!
Catiușa avea un soț excepțional
și era…domnul primar.

El cumpără blocul cu”prima casă”,
(la prețul corect,
nu intrăm în conflict!).
Pe vecini îi mută în suburbie,
pe o câmpie,
adică unde și-au dorit.
Și acolo au trăit.

În povestea asta nu contează cine a vândut,
cine-a cumpărat,
ci faptul că e obligatoriu acest ceferticat,
chiar și pentru o-nchiriere.
Hai, că v-am zis destule,
LA REVEDERE!00181