alma nahe

Posts Tagged ‘CND Turism’

Ghid pentru călători speciali

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii, SuperBlog2016 on Noiembrie 23, 2016 at 8:50 PM

1. Spre înțelesul lucrurilor aproape imposibile sau CNDuce

Fulgul de nea cădea. Venea ușor înspre noi, câțiva călători speciali, dar noi nu știam. Mi-am zis că, dacă începe să ningă azi, o să-l văd înainte să se topească pe obrazul altcuiva și că, dacă se întâmplă exact așa, vom pleca, dar cu mine ghid. Nu știu de ce fac asta, de ce nu mă încred mai mult, tot ce se întâmplă acum e ceea ce trebuie să se întâmple acum, iar gândul puternic, îndreptat către vacanțe speciale, e cel care ascunde sau scoate la iveală calea. Ca să înțelegeți și mai bine, uitați-vă la acest apus!


Un tărâm de vis, la câțiva kilometri de orașul Focșani, unde locuiesc: barajul de acumulare Călimăneşti, în apropiere de Mărăşeşti, un loc secret în care se întâlnesc pescarii împătimiți, care trăiesc pe uscat, dar în același timp, un loc cu un peisaj surprinzător. A fost să trec pe-acolo, pe lângă acel baraj și m-a vrăjit mirajul acelui apus, iar preț de o jumătate de oră am crezut că nu mai sunt, că am devenit chiar eu apusul. O imagine de care n-o să mă despart niciodată!

2. Spre înțelesul scopului sau Ce Ne Determină

Nu am ieșit aproape niciodată din patria mumă, doar de două ori, ambele până la frații bulgari. Prima dată, trei ore în nisipuri aurii — care mi-au intrat peste tot —, multe ore pe drum și mult câmp, din care îmi amintesc cum, odată ajunși și răpuși de aer, soare și foame, eu m-am certat cu chelnerul — în limba română! —, pe motiv că salata lor bulgărească, nu e bulgărească, fiindcă nu avea aceleași ingrediente ca cea românească, cu aceeași denumire. Așa, ca o paranteză, de câte ori zic „bulgărească”, mă gândesc la o bătaie zdravănă cu bulgări de zăpadă și atunci, dacă aș fi fost Crăiasă Zăpezii l-aș fi spulberat. A doua oară spre Bulgaria, am luat-o printr-un lan de porumb, ieșind din România și am ajuns pe o plajă aproape virgină, unde am prins, tot așa, apusul. Cred că și atunci tot trei ore am poposit pe tărâm bulgăresc, dar cum mă ustura pielea îngrozitor, arsă de soare, mi s-a părut că eram acolo dintotdeauna. Ar putea suna poetic, dacă nu mi-aș aminti durerea…

img_9728img_9729

Atunci — și prima dată, și cea de-a doua oară —, a fost altcineva ghidul micuței noastre caravane, înființată ad-hoc, din Vama-Veche și, poate că nu ar fi trebuit să aștept atât de mult primul fulg…

3. Spre înţelesul a ceea ce ne ghidează sau Ce Ne Dorim în turism 

nihil-sine-rev

E indicat să ştii singur încotro s-o iei, care-i anotimpul potrivit sau forma de relief și, chiar limba care ţi se potriveşte. Indiferent că fulgul de zăpadă de la început ajunge sau nu pe obrazul tău, asta nu te face ghidul unui grup, ci este, momentan, doar un joc special al acelui grup, care mă include, un joc care-l şi particularizează, fiindcă suntem călători atât de diferiţi.

El pică, totuşi, în această poveste, pe obrazul meu, ca să mă autodetermin în faţa celor aproape ca mine şi îndată ce se topește, eu trebuie să rostesc o destinaţie. Ce nu ştie caravana mea e că eu am ales să mă ascund de zăpadă și ninsori (deși le iubesc), pentru o săptămână, în Portugalia.

Pentru apus, pentru că acolo se termină pământul și începe oceanul, pentru fado (cel cântat în cartierul Alfama și fado-ul cântat doar de bărbați, fado de Coimbra), pentru mersul pe jos, pentru arhitectura clădirilor, pentru fuziunea a două culturi diferite (maură, vest europeană), pentru vremurile când poezia a fost acolo mai influentă decât proza, pentru José Saramago, pentru cele 3000 de cuvinte care se scriu și se pronunță ca în limba română (ex: nesta casa, com um litro de vinho e um kilo de carne de vaca não se more de fome où de sede), pentru orașul alb de pe Tejo (Lisabona), pentru îngustele străduțe în pantă, pentru tramvaiele de epocă, pentru tramvaiul nostalgic Electrico, pentru Belém, pentru desertul tradițional de Crăciun — Bolo-Rei, pentru pâinea tradițională cu sardine, pentru água-pé (must), pentru…

logo-vacante-nou

Spre buna înţelegere a acestui ghid întru mișcare:


Voi lăsa particularităţile călătoriei mele acolo unde le e locul şi întâmplarea, mai exact în viitorul apropiat, în perioada 27.12.2016 – 03.01.2017, fiindcă, da, poți rătăci aiurea și să dai de locuri frumoase, dar parcă e mai înțelept să alegi trecerea dintre ani îndrumat de o echipă tânără, cum e cea a CND Turism, mai ales când alegi să petreci Anul Nou înspre cald, dinspre rece.

Și, dacă nu mi te alături acum în Caravana Iubitorilor De Apusuri, ca să petrecem Revelionul la Lisabona împreună, îţi poţi rezerva de pe acum locul tău special în călătoria ta specială prin CND Turism-Vacanţe Speciale (vezi pe site!), din Caravana Destinaţiilor Turistice: o vacanţă exotică, o călătorie în familie, una pentru luna de miere, un pelerinaj, un sejur, o călătorie de afaceri, un program Work & Travel în SUA, circuite cu avionul sau cu autocarul, oriunde, interne (România e atât de frumoasă!), externe, un pretext altfel pentru a petrece de Crăciun sau Revelion sau orice alt motiv de ducă. Și, cel mai important aspect, îți poți personaliza călătoria sunând la numerele de telefon 021 313 84 60; 0742 344 160; 0732 947 700; 0768 313 745 sau scriind un e-mail la adresa: office@vacantespeciale.ro. CND Turism află toate preferințele tale și bugetul pe care ai hotărât să-l aloci drumeției, apoi îți prezintă oferte turistice potrivite ție sau grupului tău, al cărui ghid ești, de ce nu, chiar tu!

surse foto (în ordinea apariției în text):
— 1, 2, 3 – arhiva personală (1- barajul Călimănești; 2-3 Bulgaria)

— 4 – Facebook

—5 -site-ul CND Turism

— 6 -panoramio.com. (Lisabona iarna)

SuperBlog 2016, proba nr.21

Anunțuri

A nouăsprezecea noapte

In Spring SuperBlog 2016 on Martie 24, 2016 at 5:49 PM

image

Nu știi nicicând cum — Doamne! — ochiul cerului din locul lui pogoară,
ca să-ți arate câte-n lume: un melc, o frunză, o floare etc,
(și, de ce nu?) un… link.
Și-atuncea, muritor, de te găsește taman aprins de patimă
și-n spirit călător, tu vei simți pe dată că-ți dă jar,
ori pinten, aripi, ghes sau alte cele ce îți dau, de obicei, avânt
până spre hăăăt departe și-amator —  dar ce grăbită
și în rime îmi e limba!— alegi cu ochii-nchiși o nestemată:
să pleci în circuit Peru-Ecuador.

Îți spui: În drumul ăsta fi-voi numai selfie. Pardon, voiam a zice suflet!
Să vă poarte, cuvântu-mi fi-va de nepotolit
!
Că, poate scriu o carte!
(Cum c-aș scăpa de limba asta încărcată, nu mă-ncred,
că de curând pe Șecspir* l-am citit!)

Că zis-am și-aste vorbe numai bune de plecare,
spre Orizontului 1(„întâi”!),
adresa (fizică a) CND Turism/Vacanțe Speciale,
mă și pornesc să-mi bucur cerul. Gurii,
copt când este fructul, și nescuturat
el cade-n cale. Dar, stai! Că sar…
din pom — nu peste melc, nici peste frunză, floare! — coaptă
spre al meu țel, scutind un mers pe jos
(m-ar apuca pân’ aș ajunge, oricum, Revelionul).

Cutez să-ți spun acum și-unde-aterizez:
(pe link, normal!) Iar sub, vezi circuite cu avionul.
Căci mersul în online e pasul ăstor vremuri!

Și, de vi s-a deschide poftă de-acest rod,
din capu’ locului, iacă, deznod mărturisire
că e nevoie și de-o îmblânzire-a leului în portofel:
3550 euro. Dar nu te-nspâimânta defel!
De simți că te asediez, cu friguri de te-o lua,
și-ți dă acum cu end,
te orientează numai spre o evadare de week end.

‘Nainte, dară, nu mai divaghez!
De încă șovăiești, și nu știi dacă-ncoace sau încolo s-o pornești
rămâi, dar ține bine taina, merg numai eu
spre aeroportul Jorge Chavez!

Dar ce aud, plec mai încolo, înspre vară?
Așa reiese-n timp ce cercetez:
Program de 19 zile / 18 nopți,
perioada 27.07—15.08 (2016!),
plecări din București.

Ah, da’ nu voi! De-aș face-așa ceva,
cum aș mai spune-acuma ce gândesc?
Ori, ce-alt traseu s-apuc acum
și ce ofertă bună ca aceasta pot să mai găsesc?

O, Doamne al vacanțelor de vis,
Cum o să rabd atâtea zile ca s-ajung în paradis?
‘Au, poate, limba scrisului e cea ce mă trimite în acest exil?
Poate nu-i pregătită, încă, de povești, mărețe Will!**

Ah, Alma Nahe, surghiunită ești și te-ai întors
aci, te nimicește rima! Și tu credeai, naivo,
c-o s-ajungi pe dat’ la Lima, tur ghidat:
Muzeul Aurului
și cartierul Miraflores, străbătut pe jos.
Din Centrul Larcomar priveliștea ce se-ntinde spre Oceanul Pacific,
de negrăit (cândva ieșea din el un pește mic)
și, micule dejun în Arequipa, acum te paște doar risipa
cu care mă îmbii duios, dulceața deznădejdii
și-a ducerii de râpă-n jos!

Ca un soare încercat de furii
sunt încă de nestrămutat! Ascunși mi-s nurii,
neputinței. O, Santa Catalina!
Ajută-mă de pe acum să văd, visând,
(făgăduiesc să merg la mănăstire dacă)
o s-ating cu mâna pe sillar!*** Chachani, Misti, Pichu-Pichu,
vârfuri veșnic împovărate de cleștar,
mă urc pe voi, ca să m-aud, ecou, mai clar
spre Canionul Colca.

Colcăi! Te zbați, trufașă inimă,
Mai dihai decât vaste aripi de Condor din Anzi!
Te tângui? Eu te las! Curenți de aer cald mă trec,
și lame, al-paca, în turme și,
recunosc, niște omenești nevoi!
Ce mă azvârlă-n Lacul Titicaca?
Un gând scârbos, oglindă-n apă,
vai, ce primitivă îmi apar,
de-aceea mă alătur ție, trib Uros!

Eu fac un rămășag cu soarta bună,
că dacă mai ambasadez așa, rămân nebună!
Totuși, cum încă nu prea m-aș căra
din visu’ ăstor nopți de vară****, visător sadea
sap în, o țesătură intermediară,
situri incașe precum Pu-Ka Pukara.
Vă las mistere-n ceață, Machu-Picchu,
zbor și mă apropii de sfârșit, spre Quito.

Cât despre ce n-am zis, mă-mpovărez cu datorie,
să scriu de-acolo, când mă duc, o carte,
pe care-o s-o numesc deloc subtil:
A nouăsprezecea noapte. *****
Deh, rămân în stil,
toată-mprumutată la bătrânul Will!

Că mintea eu mi-am pus, fără de trup, să cuget
și, cum în gând se pleacă mult mai iute, făr’ de buget,
sper că nu v-am supărat
cu pofta ce-am avut de colindat,
cu ochii minții.

Stai, mai vreau ceva și-apoi nu te mai tulbur!

Pun rămășag pe-o floare, pe-o frunză, pe un melc!
Ba nu! Pe toate trei!Și planul meu o spune:
de fruntea ți-e îngândurată
și Templul Soarelui încă nu se arată, nu apune!
Zi-ți doar atât: creieru-i soțul minții mele!

Ambasador azi, eu, Alma Nahe, un trimis și un atașat,
al CND Turism/ Vacanțe speciale, prea plecat,
am făptuit această nebunie, ușor, precum împăturesc
un avion dintr-o hârtie,
să-l las supus suflării voastre, la mezat…vitrină.

image

Hai, te culcă, încă este noapte, stele-s destule cât să fac lumină!

00181

*(o stea), precum și **(două stele) — Referire la Will. Shakespeare, dramaturg

***(trei stele) — sillar: o rocă vulcanică albă din care e construit aproape în întregime orașul colonial Arequipa

****(patru stele) — referire la „Visul unei nopți de vară”(W.S.)

*****(cinci stele) — trimitere la a „A dousprezecea noapte”(W.S.)

Precizări: Fotografiile din colaj sunt preluate de pe vacantaezoterica.blogspot. Prima fotografie e preluată de pe site-ul sponsorului.

00181

image

Cu plecăciune, Alma Nahe, ambasadoru’ lor de rezervă, că au mai mulți.

00181

<> Celor interesați de aceast circuit al cărui „sol” am ales să fiu, le recomand să citească descrierea de pe site-ul oficial a traseului integral.

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 9, în primăvara lui C(e)N(e)D(orim) din Turism

… ești

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii on Noiembrie 11, 2015 at 4:38 PM

#jurnaldecalatorie

Căuești (Drăgușeni, jud.Galați), 10 noiembrie, 2015

image
Cât vezi cu ochii, coline. O lume jumătate cer și jumătate pământ, parcă neatinsă de om, care îți lasă impresia că urmează să intri în sufletul tuturor gândurilor care nu și-au găsit împlinirea. Doar urmele de asfalt reușesc să te țină încă în realitate.

Am ajuns în Căuești. E ora 10 dimineața, când soarele se tocmește încă cu ceața, care să rămână, care să fie alungat. Nu ajung la o înțelegere, așa că, odată coborâtă din mașină, străbătută de un mic fior, îmi strâng haina mai bine pe lângă corp. Sunt zone dintr-astea în România, în care foarte ușor ți se poate părea că ești și nu ești. Prin contrastul lumii din care vii cu cea în care tocmai ai pătruns, pare că ești. Nu ești atunci când înțelegi că sosirea ta acolo, pentru câteva ore, nu schimbă cu nimic desfășurarea vieții. Poate că o perturbă un pic, dar nesemnificativ.

Am parcat mașina în dreptul unei case bleu cu ferestre albastru aprins, care nu dezvăluie deloc, dar absolut deloc scopul drumeției mele și al acestei zile pe care o marchez în jurnalul meu de călătorie. Doar ușa, al cărei toc e împodobit cu o fundă dintr-un material alb pe dedesubt și unul negru pe deasupra trădează că acolo cineva urmează să plece din lumea asta. Definitiv.

Că este vorba de un pictor, da, tot locul ăsta vorbește despre asta!

image

Casa e și ea cocoțată într-un vârf de colină. Zărim, de jos — nu sunt singură, sunt împreună cu mătușa mea — două femei care taie ceva pe o masă, afară, și încă una, o femeie-zvârlugă (fiecare sat românesc are una) care leagă ștergare de coroanele de flori lipite de peretele casei. Urcăm. Doi puiuți de cățel, unul alb și altul negru, ne întâmpină bucuroși și se gudură pe lângă tălpile noastre. Nu grăbesc pasul. Doar mătușa mea, fiindcă călătorul zilei e prietenul ei, pictorul Aurel Manole și simte altfel decât mine chemarea. Eu sunt numai observatorul acestei scurte vacanțe speciale, care se scrie acum aproape singură.

Am ajuns cu mult înaintea tuturor, ca să ne înfruptăm din pustnicia acestui loc. O bătrânică de 88 de ani ne taie calea rapid. Și gândurile mele! Reazemă bățul în care se sprijină de unul din stâlpii casei și vrea să urce treptele. Alerg după ea și o ajut, apoi îi las singuri, mamă plângându-și încetișor fiul.

A început să picure, cerul plânge și el ușor. Probabil soarele și ceața au ajuns în sfârșit la o înțelegere. Înmormântările, oricâte ore ar dura, aici trec repede. Mergem în urma căruței, trasă de un singur cal. Cimitirul e și el tot (pe) o colină. Ca să ajungi acolo, treci un podeț. Lângă el, o singură casă.
image

Să încerci să te sustragi acestui loc e ca și cum ai încerca să ridici o stâncă uriașă de unul singur, oricât de vânjoase ți-ar fi brațele. În locul ăsta, parcă uitat de lume, încă se stă la pomană, în ordinea în care se intră în biserică: bărbații mai întâi! Singura femeie de la masă e preoteasa. Eu și mătușă-mea ne-am așezat mai înainte să știm asta, dar nimeni nu s-a uitat urât la noi. Preoții, trei la număr — unul dintre ei foarte tânăr — ne zâmbesc necontenit, în timp ce binecuvântează bucatele. Ne poftesc apoi să ne mutăm mai lângă preoteasă, ca să nu întrerupem linia bărbătească a mesei. Și nici datina.

Urmează masa femeilor, dar deja aproape că s-a întunecat. Ne luăm rămas bun, urcăm în mașină și o pornim încetișor, în tăcere, spre casă, ca drumul să ne fie luminat și să nu ne rătăcim, iar realitatea acceptabilă să se reașeze din nou în noi fără presiune.

București, 11 noiembrie, 2015

Ne uităm (în)spre! Așteptăm! Încă avem așteptări. E foarte greu să te pregătești întru așteptare. Nu există vreo școală care să te învețe să aștepți activ. Suntem împărțiți în ministere, dar niciunul al nostru. Suntem ieșiți în stradă, ca să ne certăm pentru iresponsabilitatea noastră colectivă, dar nu mai suntem demult oameni. Câțiva suntem hipsteri! Alții mai tineri, încă studenți, visează la un job work and travel. Unii trecuți demult de vârsta plecării întru avantaje work and travel, așa, ca mine. Ne vrem binele, dar niciunuia dintre noi nu îi trece prin cap să se implice activ în această gospodărie, atât de contrastantă în imagine, dacă ar fi să-i străbați numai terminațiile, numai „ești”-i. Discuțiile noastre despre viitor se dovedesc inutile, iar rezultatul e tot o scânteie mocnind în cenușă. Sigur, contează și locul meu de unde consemnez și găsesc că lumea în care trăiesc nu e deloc una veselă. O lume din care te-ai tot duce.

Deocamdată, gândul zilei ăsteia n-a trecut de România. A circulat, purtându-mi întâmplător trupul pe distanțe scurte. Nu am beneficiat în buzunare nici de necesarul acela care alungă imposibilul. Chiar și din minte. Așa că e de înțeles această simplă călătorie.

ești, sfârșit de toamnă, 2015

image

Pe scurt, cu toții ne dorim în sufletele noastre să pornim în cărăușie. În circuite turistice care să ne schimbe conținutul actual al propriului jurnal de călătorie.

Dar, oricât aș părea de neliniștită în aceste rânduri, o zi și o noapte trec repede și mâine-le poate să mă înceapă ca nouă în ciripit de păsărele și să-mi deschidă ochii întru noi poteci. Din orice motiv. Fie el numai acela al plecării, așa, în general. Eu sunt pregătită! Deocamdată la nivel de gând și nu în faptă. Fie și numai pentru că există CND TURISM. Pentru că simt că eu am încă în față multe drumuri și multe foi nescrise.

Nu știm nicicând ce închid mințile noastre, dar eu știu întru ce ni se deschid. A mea se pierde acum în singurătatea asfințitului, tulburând cel mai probabil crengile zgribulite ale copacilor și câteva păsări care nu pleacă niciodată fiindcă sunt rezistente la frig: eu aș pleca din țară nu fiindcă nu mai suport! Visez să plec într-o bună zi de prea multă bucurie!

Cu CND TURISM! Fiindcă ei gestionează mai bine bucuria!

00181
Povestea cu nr.16 pentru SuperBlog2015 și image

Lumea se îndreaptă

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii, SpringSuperBlog 2015 on Martie 12, 2015 at 1:16 AM

image
Un pas. În spate, în faţă. Ne legănăm înainte, înapoi, de pe un picior pe altul. Călători, dar fără s-avem o identitate precisă. De sus, părem insecte. De jos, părem oameni.

Doi pași. În sus, în jos. Micşorăm lumea şi o înghesuim în noi sau o mărim şi-o scoatem în afara noastră. Spre necunoscut. Ca să umplem goluri, ca să vărsăm preaplinuri.

Trei pași. Suntem duşi. Destinații exotice. Ca gândul. Tocmai ce ne-am pus nişte vise sub perne şi colorăm. Habar n-avem ce! Dar, cu siguranță, ceva potrivit dorinţelor noastre.
„Fii gata, inima mea
Și-avântă-te-nainte!
Lasă-i să întârzie pe cei ce vor,
numele tău a fost strigat
în cerul dimineții.”(Rabindranath Tagore)

Patru pași. CND Turism. Oferte turistice.
De-acum înainte să mergem încet! Nu ştiu de ce. O presimţire. Dacă întâlnim un om pe drum să-l întrebăm de el, de om, nu de drum.

Cinci pași. Ce-ar fi dacă…
India? Dacă întâlnim o vacă? Ei, uite-aici îmi vine să râd. Și mă opresc. Și rar mi se-ntâmplă să râd de cele sfinte. Când întâlnim nevăzutul avem reacţii diferite. Nu că n-aș mai fi văzut o vacă. De fapt, ori de câte ori văd una, râd. E ceva în privirea ei…

Cinci pași, unul înapoi. Retractez! Ba, nu India! Amân! Ba, Bali! Bali! Insula zeilor. Sau „Dimineața lumii”, „Paradisul îngerilor”.
image
„- Selamat Pagi! (Bună dimineața!)”
Șase pași.
Când am zărit oceanul, am avut impresia că ne seamănă. Nu ne seamănă deloc, dar ascultându-l ne tresaltă inima de parcă ar fi propriul nostru sunet.

Când urmează să întâlnim nevăzutul, cel mai mult și mai mult nu ne încredem în vreme. Natura e cea puternică şi ea ne ţine într-o transă neliniştită, în care spirite nevăzute ale văzduhului se manifestă în exod. Uite cum vântul răvăşeşte hârtii, gânduri şi…

„— Selamat sore! (Bună ziua!)”

„Nu folosi mâna stangă când primești sau dai ceva!
Nu arăta cu degetul și ferește-te să atingi capul cuiva!
Stai așezat în fața interlocutorilor, în așa fel încât să nu ți se vadă talpa piciorului!”

…Obiceiuri.

La câțiva pași depărtare se aude un gamelan, un instrument cu o caracteristică aparte. Muzică în cicluri cu schimbări bruște de tempou. Ochi, gât, umeri, mâini sau degete spun o poveste.

Luăm o kopi luwac. Cea mai scumpă cafea din lume. Dar aici e acasă la ea și e cu mult mai ieftină. Nu trecem peste procesul de fabricație, un pic bizar. Boabele de cafea sunt înghițite de civet, un animăluț local. Apoi, odată eliminate, dispare gustul amărui și cafeaua căpătă o aromă aparte.

Închiriem biciclete. Pentru autonomie. Fără pași de-acum înainte. Am fi închiriat elefanți, dar nu ne țin buzunarele.

Ne înfășurăm în poleng, o textilă cadrilată, perspectiva în alb și negru, pe care o au balinezii asupra lumii. Alb-negru, bine-rău. Rămânem statui, un soi luxuriant de perplexitate. Apoi devenim gazde. Ale spiritelor.

image

„Cak-cak-kechak cak-cak-cak”. Un grup de bărbați se așază în cerc și cântă. Ritmic. Își unduiesc brațele și se leagănă înainte și înapoi. Kecak, dansul maimuțelor, urmând firul epic al epopeii Ramayana.

O maimuță îmi fură timpul, ceasul adică. Fură orice sclipește.

Mâine e Nyepi, ziua Anului Nou Hindus. Ziua Tăcerii. La o zi după echinocţiul de primăvară, de obicei în luna martie. În Bali, timpul trece altfel. Anul ține 210 zile. 10 săptămâni, a câte zece zile.

Ziua Nyepi începe la 06:00 și ține până la 06:00, dimineaţa următoare.

Ne întâlnim cu monștri din papier-mache și din bambus, care alungă spiritele rele. Ogoh-ogoh sunt din folclorul balinez clasic, efigii ale zeilor hinduși. Culori strălucitoare, colți imenși, ochii mari, bulbucaţi…

Îmi vine să mă închin. Dar singurul templu unde poate-oricine să se-nchine e Pura Besakih, Templul Mamă. Toate miile de temple sunt Pura (în sanscrită „spațiu înconjurat de ziduri”).

Ajungem în centru. Pura Puseh, Templul Originilor.

„- Selamat malam! (Bună seara!)”

La apus de soare, o procesiune. Spiritele rele sunt strigate, pentru a le aduna. Chimvale, gonguri, tobe…ogoh-ogoh sunt incendiate, spre încântarea spectatorilor, exorcizare festivă.

În dimineaţa următoare rămânem în linişte şi în întuneric ca să păcălim demonii. Nu e nimeni acasă! 24 de ore după perdele, pentru a nu atrage vreun spirit rău rătăcitor.

Sssst!

În Ziua Tacerii, fiecare stă acasă, postește și reflectează în liniște.

Până la urmă, poate că fericirea e tăcută. O lumină orbitoare şi uluire, mai ştii?

Cu miros de santal în nări și orhidee. Plecarea. Întotdeauna o stâncă. Dar noi…noi putem fiindcă suntem călători întru lumină, iubire și pace. Cândva o să…
Lumea se îndreaptă! Tu?

Ce fel de turist ești? Înainte? Înapoi? Avem cu toţii o structură de monolog precum structura unui fulg de zăpadă?

Noi am ales nesomnul de dinaintea plecării, nimicul nesăbuit care înfruntă liniştea. Nu ştim dacă aici începe visul, sau, dimpotrivă, se sfârşeşte.

Începem de la rădăcină dimineaţa asta. Din leagănul ei de noapte de trecere…

Plouă. Nicio lumină, niciun alt sunet. Unde mai sunt? Din orice ținut un gând pleacă.
00181

Surse foto: a doua fotografie aparține site-ului CND Turism; prima și cea de-a treia au link-uri directe spre paginile de unde au fost preluate, chiar sub ele.

Ușa nr. 4, SpringSuperBlog 2015, image

Punctaj obținut: 88

Există pitici, elfi, zâne…

In dicţionar de mişcare, Drumuri&Călătorii on Octombrie 30, 2014 at 1:10 AM

Erika Kuhn

 

— Hei, ești acolo? Dacă ești, să știi că eu încă nu te văd!…Ori, te pomenești că unul dintre noi e imaginar!…

Există o șmecherie care mă face să revin aici, iar și iar. Aici, adică în acest loc, unde și tu ești acum. Presupunând că știi unde ești, știi de ce ai venit și ce cauți.

În această expediție n-ai nevoie de ciocan, nici de lanseta de oţel, ci doar de calomelul cu care îți vei dirija flacăra. Eu o să-mi iau și ceva rezerve de tutun.

Sau poate e doar o idee fixă revenirea, consecvența asta a mea?… Nu însă și Proiectul în sine.

Întreg Proiectul ăsta e (în) mișcare. Întru săvârșirea lui, uneori călătoresc cu balonul, alteori mă avânt sub mări, 20000 de leghe. Alteori sunt doar aeriană. Căi ferate nu-s, deci nici vreun tren de prins!

Nu e o idee fixă, e o șmecherie, m-am hotărât!

Dar, dacă e o șmecherie, atunci e precum acea șmecherie cu care momești albinele cu castronul cu apă îndulcită, pentru ca mai apoi, dându-le drumul, una câte una și urmărindu-le, ele să te poarte, din aproape-n aproape, într-o călătorie specială către casa lor. Odată ajuns acolo, afumi colonia și ți-ai asigurat rezeva de miere!

Ei, și-acum că ai apucat(prins) momeala, să pornim la drum. Atenție, însă! Nu sufla o vorbă, să nu ne-o ia cineva înainte!

image

1. Fior…duri

Dar stai, trebuie să stabilesc un hotar, un punct de plecare măcar, o piatră…

„Coboară în craterul lui Yocull din Snefells, pe care umbra lui Scartaris vine să o mângâie înaintea calendelor lui Iulie, călător îndrăzneț, și vei ajunge în centrul Pământului….”

Nimic mai simplu. Mă uit pe hartă
„…şi, întinzând degetul înspre partea nordică a golfului, îmi arătă un munte înalt, cu două vârfuri, un con dublu, acoperit de zăpezi eterne.”

Așadar, iată-ne — un mic ocol, nu staționăm decât câteva clipe —, în anul 1863. Uite-l pe Jules Verne, susține că intrarea spre centrul pământului e craterul vulcanului Snaeffel!

— Jules, Jules Verne! îl strig eu, entuziasmată de-ntâlnire. El îmi face cu mâna…Ba, nu! Doar execută un gest aerian prin care eu dispar, el închizând emisia frecvenței.

Pesemne că gândului nu-i șade bine mult cu chip!

În niciun chip nu staționăm în timp, și nici pe fundul unui vulcan, chiar dacă stins, dar o să poposim un timp într-un spațiu fantastic, potrivit cu natura-mi, însă unde e necesară o altfel de frecvență, ținând cont că urmăm o hartă a unei lumi…invizibile. De fapt, o lume despre care se știe, dar n-o vede orișicine. Iar eu, cum sunt interesată mai mult de dedesubturi decât de suprafețe…n-o mai străbat aiurea, o iau pe arăt…ur…ăăă. (Aici îmi dreg glasul)Pe scurt, vom merge într-o vacanță specială în…

Islanda, unde focul se joacă cu apa(că invers nu văd bine apa). Cea mai mare insulă vulcanică din lume, la sud de Cercul Polar, o insulă mereu în formare din cauza cutremurelor și erupțiilor vulcanice, care-i modifică suprafața. Alfabetizare 100%, nivel sărăcie 0%.

Secretul Islandei constă în natură, iar al călătorului într-acolo în a-l vedea. Dar ca să-l vezi, trebuie să focalizezi diferit, înspre interior. Ești pregătit?

Uită-te bine, că dau drumul „albinelor”: poporul ascuns, Hornafjörður, pietre, copaci, femeie intrând în piatră și ieșind însărcinată (întorcându-se odată la 9 nopți pentru a se întâlni cu bărbatul ei invizibil), copil jucându-se cu elfi…

Nu fi haotic, nu rămâne tablou, toate „albinele” (con)duc către un singur gând:
Islandezii cred în ființe invizibile!
Unii dintre ei, adică cei cu credința — ce constituie forța vitală a acestor creaturi fantastice — sunt în contact cu ele.

Mai mult decât atât, faptă și nu vorbă, dacă vrea să mute o piatră, islandezul așteaptă să se mute mai întâi locuitorii din ea. Și într-o piatră poate locui un întreg oraș. De elfi.

O politețe care nu-l costă nimic!

Adevărat, e ușor să fii politicos cu o ființă invizibilă. Dar această politețe a lor, a islandezilor, se extinde și în lumea reală, majoritatea mărturiilor călătorului(universal) fiindu-i favorabile: un popor blând și civilizat.

„Ce dobitoace cuminţi! exclamă el. Ai să-ţi dai seama, Axel, că nu există pe lume alt animal mai deştept decât calul islandez. Nici zăpezile, nici furtunile, nici drumurile impracticabile, nici stâncile, nici gheţarii, nimic nu-l opreşte. E curajos, se mulţumeşte cu puţin, şi-i sigur. Nu păşeşte niciodată greşit şi nici nu are toane.”

Pare-se că nici animalele Islandei nu sunt mai prejos.

Dar nu e de mirare, căci în Islanda ” nu există fermier sau un pescar să nu ştie carte şi să nu citească. Nu-i oare bine ca toate cărţile astea, în loc să mucegăiască îndărătul unui grilaj de fier, departe de privirile curioase ale cititorilor, să se uzeze de prea mult citit?”

Ei, și aici mă opresc…ca și calul în fața bisericii din Stapi.

[…]

Cum dacă mai sunt aici? Sunt, sunt! N-am plecat, cu siguranță! Unde să mă fi dus? În Laguna Albastră?!

Am căzut un pic…nu de pe cal, ci pe gânduri. De fapt, când am zis „ca și calul” , mă gândeam voit în pielea lui. Da’ știi de ce? Pentru că pentru o astfel de călătorie, trebuie să uiți cine ești! Și eu tocmai asta făceam, mă uitam!

Imaginează-ți pacea care mă cuprinsese! Imaginează-ți nările-mi! Mă-nchisesem în turnul meu de pace și…„Imagine Peace”! John Lenon, Yoko Ono…

image

2.Turnul de lumină (pe el stă inscripționat în 24 de limbi „imagine peace”)

Imaginează-ți pacea limbilor! Imaginează-ți luminile nordului!
Nu, nu ți le imagina și pe-astea, că luminile nordului le poți vedea! Mereu altele, mereu altfel… Tu mai ești?! Atunci caută(-te) sub link-uri, cine știe ce destinații speciale ascund și unde te duc! Am ajuns până aici cu CND Turism – Vacanțe Speciale, putem să mergem oriunde! Ce ne dorim de la/în/ din (acest soi de)turism?

Eu mi-am dorit să merg unde sunt pitici, elfi, zâne…și-am făcut-o, dar cu mijloacele mele (de transport), dar tu, poate ești ceva mai serios! Poate că…poate că până la urmă eu sunt cea invizibilă. Poate că tu te vezi! Și atunci, ce mai aștepți?
Mergi mai departe, du-te în propria ta călătorie, fiindcă timpul nostru muritor nu mai revine!
Azi este cel mai bun moment să călătorim? Nu știu… dar nu lăsa pe mâine!

 

00181

Superblog 2014, proba de călătorie( sau călătorie de probă) cuimage

Surse: 1.Citatele folosite sunt din ” O călătorie spre centrul pământului”, de Jules Verne
2. Fotografia 1 e preluată de pe site-ul CND Turism, fotografia 2 e preluată de pe yokoonoofficial(link-ul sursei e plasat în spatele fotografiei)

Punctaj obținut: 91