Ce-ai în coş?

Ce-ai în coş? te-ntreabă-n anotimpul rodului îmbelşugat,
un ochi iscoditor ce-şi plimbă chipul luminos pe sus, cu tot cu nas,
ce locuieşte gard în gard cu tine. Păi, ce să am vecine? Ghinion!
asta i-ai spune, dar o faci în gând, fiindcă se ştie,
nu ştiinţa te împinge să dai piept cu ghinionul, ci întâmplarea.
Un măr găunos! spui tare, cu juma’ de gură
şi intri ruşinat în bătătură.
Se-ntâmplă câteodată prin livezi, că nu tot ce aduni, ca rod,
e pe măsura priceperii, a îngrijirii şi a muncii tale.
Şi-atunci pe cine să dai vina? Îi zici Vrere, care vine
din neţărmurita încăpere a cerului Înalt. Unii ar zice că n-ai muncit cu cap,
că de-aia nu ai parte, chiar de ai carte drept îndrumător.
Dar cum trăieşti în armonie cu slovele din taine ce se-ascund în stele,
până la urmă, încrezător în cerul darnic, fără pată,
dai vina pe micimea lor şi-a altor Sfere cu coarne şi le pui şi-o coadă.
Când ce-ai în coş nu e un măr gustos, un anotimp îl scoţi din lanţul lui
şi-l cauţi în tăria firii tale, dar amâni rodul.
Las’ că-mi trece! şi, plin de bube pe-al tău chip, de supărare, aştepţi anul următor,
căci câte nu poţi făuri cu aşteptarea în vederea unui ţel?
Deşi, dacă îţi aminteşti din tinereţea-ţi,
nu prea-ndepărtată, că ce ai vrut atunci pentru acum,
n-a fost să fie şi-apoi te uiţi şi-n curte, nici picior de ie,
nu prea-ţi intră bine, vezi că eşti nerod!
Căci nu te-ai priceput s-o ţii numa-ntr-o pupătură, numa-ntr-o iubire
că pân’ şi pe cea fată a mai dragă
ai zgândărit-o precum îţi scobeşti un coş,
crezând c-aşa ai faţa mai curată în faţa celorlalţi holtei,
puşi pe distracţie mai mult, decât pe-a faptei cu folos,
şi-ai rămas singur(dar şi mai bubos), c-ai dat de gustul dulce al sălbăticiei.
Ori mere pădureţe sunt destule-n drum,
dar tu vrei unul mai de soi acum şi cin’ să te mai ia?
Livada ţi-e şi ea săracă…şi uite-aşa, pe-al amintirii fir,
o păsărică ciripind, ăst ultim gând te-ntoarce iară în prezent.
Păi, cum să vezi deasupra capului ce zarea-ţi poate desluşi
stând pe un scaun şi visând cai verzi ori alte amintiri necoapte
şi aşteptând să coacă altcineva un rod livezii tale peste noapte?
Doar dacă eşti un cititor şi dincolo de stele!
Ori dacă tu în jur nu vezi, atuncea cum?
Cu ochii căutând o cale,
ca ce-ai acum în coş să nu atârne ca ocale de gânduri rele,
mai simplu e să-ţi pui picioarele-n spinare ori ochii să ţi-i ţii în patru şi să caţi un vraci,
decât în arătări, livezii, dar şi pentru celelalte bube.

Din fericire, păţania de faţă nu-i fără rezolvare,
că slavă – şi-aici nu mă hotărăsc ce spirit şi din ce cer îţi vine el,
înaripat – cui l-a îndrumat, omul nostru s-a pornit pe căutat un leac
pentru a sa livadă, pentru faţa lui, dar şi a lui putinţă
şi, culmea, l-a găsit!
Ce-ai în coş?
Un măr frumos! răspunde el,  acum mai luminat,
nu mai stă omul cu palmele la tâmple supărat,
nu-şi mai fereşte faţa de cel ce-a întrebat,
ci cată chiar el întrebarea.
Şi mai am ceva! Am Farmec
– Gerovital Plant Stop Acnee. Am faţa ca un măr curat!

Uite unul, că poate poftă ţi-am născut şi gura îţi e pungă!
Să nu-l căutaţi la dărnicie!

Cât despre ie… N-o să suflu – ca-ntr-o păpădie – nicio vorbă-n plus!
Dar de te uiţi în curte, pe cea culme, şi nu te-orbeşte soarele
ori ai în întuneric alte gânduri,
ea scoasă-i la uscat, se zvântă umedă precum e vorba aruncată-n vânt
ce îşi aşteaptă încolţire.

Omul nostru-a cântărit ce-a cântărit,
dar a şi selectat şi…m-a luat!
Încă nu ştiu de-i chipul meu făr’ de vreun coş ori făr’ de pată,
dar am să las dovadă faţa mea lâng-un gutui şi tu, străine – cel ce îmi cauţi,
nu în miez, nu-n floare, ci în puf(ori farmece?) -, tu să-mi spui!

1. Text înscris în etapa a XV-a  a SuperBlog2013; Sponsor: ; ,, , , .

(sub fiecare produs, se găseşte link-ul corespunzător de pe pagina Farmec aferentă)

2. Jora(prelungirea mea felină) n-are probleme cu tenul, dar are farmec! 😉

3. Fotocredit: BILL DOMONKOS

Obiectul

Obiect = corp solid, de obicei prelucrat, care are o anumită întrebuinţare.

Arta animării obiectului constă în faptul că, deşi are o altă utilitate din construcție, mâna noastră îi poate adăuga alte mesaje prin simpla mişcare a degetelor. Şi pe tastatură, dar acest lucru face obiectul altei discuţii, cu mult mai ample, pe care o voi relua după 14 iulie. Alma Nahe, eşti bine? Da’ de când planificăm şi scriem aşa? Nu că n-aş putea, dar nu îmi place să mă scriu aşa. Fiindcă nu ştiu să mă opresc, recunosc! În poeme e mult mai uşor, ultimul rând contează. Şi cu acela ar trebui să plece cititorul acasă. Poate să plece cu tot poemul, dar ultimul rând contează!

Reluând ideea, să luăm spre exemplificare un pix(puteam să iau şi-o geantă, dar altă dată 😉 ). Poate deveni în câteva secunde altceva decât este: o elice, un evantai grație iluziei optice. În scris, graţie metaforei.

Evident că o secretară(animator inconştient) nu-şi va da seama de acest aspect nu pentru că n-ar putea, ci pentru ca n-o interesează. În schimb, un actor (animator conştient), nu neapărat actor-păpuşar-marionetist(cum sunt eu), va face ca pixul să evolueze în timp şi spațiu într-un mod expresiv, iar prin asocierea cu interpretarea vocală actoricească, prin însoțirea mişcării cu un sunet sau o întreagă melodie va conduce  către un mesaj plastic. Conştient sau nu fiecare dintre noi poate deveni astfel un artist plastic.

Altfel spus, arta e la îndemâna oricui, dar fără interes ea trece neobservată.

În scris, e un pic mai greu…Fiindcă “Orice consum este, astfel, o interpretare şi o execuție, întrucât în orice consum,  opera retrăieşte într-o perspectivă originală.” (Umberto Eco)

Nu toţi gustăm metafora. Nici nu trebuie! Ce s-ar face lumea dacă ar fi plină de poeţi? Unde-am ajunge? Eu am o teorie, dar dacă mă pornesc, nu garantez oprirea.

Cum scrie Alma Nahe? Nu că m-aţi întrebat, da’ m-am trezit întrebându-mă chiar eu. Fiindcă am câştigat concursul ăsta, cu textul ăsta. Reclamă la genţi. Cine a zis că din poezie nu se câştigă bine?! Vă zic eu: maică-mea! Aşa mi-a făcut şi când am anunţat-o că voi deveni actor. Aveam 2 ani! S-a chinuit 18 să-mi explice că nu o să pot trăi din asta. De-atunci au trecut încă 20 de ani. Tot degeaba, că eu tot actor sunt. Şi trăiesc, culmea!

Cum se aşază Alma Nahe-n foi?

Păi, cam aşa:

Lucrul cu actorul(poet)

a. Mai întâi îşi ascute bine creionul (şi limba)!

b. Lasă textul să-l pătrundă!( astfel încetează  să mai fie doar spectator).

c. Face distribuția!

d. Pune actorul în centrul creației scenice!

Altfel spus, fiindcă sunt încă vie, slavă lui Dum(nezeu), îmi pot explica(şi mie, dar şi altora) orice bucăţică din orice poem. Ca să nu-mi aud vorbe pe urmă de genul „poetul a vrut să zică că(îmi asum cacofonia!), căci, săracu’ poet, mort de-a binelea n-o să poată riposta.

Comentariile contra le agreez de cele mai multe ori, mai mult decât pe cele pro. Fiindcă cele pro îs clare. Zice omu’ că scrii superb, excelent sau frumos, ce să-i zici, că nu? Păi, ce?! Eşti tâmpit?

Da’ dacă vine cineva şi e contra, atunci se porneşte un întreg mecanism. Constructiv, îndrăznesc să afirm. Iată, acest articol, în care voiam doar să confirm că voi primi, că accept premiul(cu drag, Reeija!), a devenit altceva. Mi-a venit, citind comentariile de sub articolul cu notele, să pornesc, în curând, o serie de articole în care, dacă aveţi chef, să dezbatem tema unui poem de-al meu, căci, ermetică cum îs de cele mai multe ori, sunt convinsă şi ştiu că nu toţi înţelegeţi ce scriu. Bine, acum blogul meu n-o să devină Agonia, ci rămâne Alma Nahe. Nu o fac acum, în jurul textului meu câştigător, căci plec la Sibiu o săptămână, într-o tabără de creaţie cu pici. Dar, când mă voi întoarce, voi face asta! Şi îi voi invita şi pe ceilalţi participanţi la concurs să descoasă cum vor textul, eu fiind cu acul în mână, ca să văd dacă pot petici la loc.

Nu interpretaţi articolul ca pe o chemare la arme! Sau nu! M-am răzgândit…e vorba tot despre arme, dar despre cele ale creativităţii. M-am gândit că degeaba îi învăţ pe alţii, la cursurile de actorie, ce şi cum e creativitatea asta, dacă nu las şi mărturii în scris. Voi deschide o secţiune separată a blogului. Atât, deocamdată.

Închei prin a mulţumi organizatorului. Dar nu pentru premiu, ci pentru că vor să-şi vândă genţile, pe care cucoanele de/din noi le cumpărăm oricum, adăugând încă un cuvânt lângă vânzări, un cuvânt drag mie, CREATIVITATE(o campanie am pornit aici).  Vă invit să-i dăm şi puterea unei arme… Şi ştiu că şi multora dintre voi le e drag. Şi organizatorul! Şi arma! 😉

Aici, organizatorul a explicat premiile. Mă bucur că a făcut-o într-o frază mică în dreptul meu. Asta spune multe. Sinceră să fiu, nu m-am aşteptat  la nimic. Fiindcă aşteptarea înrăieşte. O ştiu pe pielea mea! Mi-au plăcut foarte multe texte, exagerat de multe texte bune! Dar afirmaţia asta face şi ea obiectul unei alte dicuţii pe marginea(sau miezul?) poemului, aceea de pe 14 iulie încolo, pe care o anunţam la început.

De-aceea prefer poezia şi nu textul în desfăşurare similară cu a acestuia, căci vedeţi şi siguri motivul, am zis că închei, nu cu un paragraf mai sus, ci cu două. 🙂

Cât mai costă o poezie? Pfff..înainte să ştiu că e vorba de o sumă, aş fi scris un roman despre cum nu e o sumă. Acum vă zic, e sumă, că o ştiu: 1000 de lei cash.

Iar cuvintele astea, naiba să le ia(sau cine le-o prinde), dar sunt nişte umbre ale unor umbre. 😛

Pe dealul Roţii

A răsărit de peste dealul Roţii,

mai dihai ca o lună mare,

rostogolindu-se cu caş la gură şi cu brânza-n şip

şi mămăliga de-mprejur, putoare.

Cerul era brânzoz, ploua-nchegat,

lumea era la fel, brânzoaică grasă tare,

iar el, mizer, un zer – o, afumat,

nu vasul, dar ce pui în el miroase! – mereu făcuse-o brânză moale,

dar cu pasiune… pentru roz. Şi-acuma, reîntors agale,

pe-al său tăpşan natal, cătându-se-n zăgârnă,

ce chiar cătă, adică mucegai,

găsi.

Cu coşul gol, fără de pâine, peşte,

fără vreun dumnezeu, un coate-goale,

c-o cam făcuse iar de oaie – şi pesemne că-ngrijorarea,

şoarece îi e şi azi, la fel ca ieri, şi scârţie,

şi-i roade brânza mâinelui, nimica n-o usucă –, ştia!

 

Mai are-un frate însă, colea-n vale, poate îl ajută!

 

Căci, pe-unde fuse-n lume, toţi urdeau, telemeneau,

şi tot o brânză o ardeau,

o sumedenie de frământări şi fermentări, şi brânzodrame:

Mai du-te-n opt şi cu-a brânzei nouă! îi ziceau

când el cerea un loc la stat, măcar pe prispă, şi dacă nu, pe dale.

Oi răvăşite şi-n ăst loc, subt altă umbră,

mâhnit, abia de mai îngăima, c-un ochi deprins, zgârie-brânză!

Şi se închidea în fiecare, şi se-amesteca cu toţi,

o muscă-n lapte, una pe căciulă,

niciun os de ros,

cheag bun, dar în burduf de câine,

în a loteriei bulă, a naşterii pomană, moţ tăiat,

ce-i prevestise altă soartă, demnă de-un ţăran…bogat.

 

Şi-ajuns devale, unde nu se mai visa chişleag, proptit în bâtă,

el, ca ciobanu’ zice acum, în prag de frate,

o doină, c-aşa-i el, de-o jale slută.

Nu-i cere brânza de pe cer, nici luna –

şi ştie bine, fratele e frate, dar brânza lui pe bani,

iar banul e o roată,

ce-nvârteşte lumea toată,

că de-aia-i zice caşcaval.

Smerit, îi cere pat, să şeadă într-o rână

şi să viseze, doar preţ de-o zi, smântână.

Pe urmă să purceadă iar la deal,

ca să mai cate în a găurilor caşcaval, un rost şi nu capcană.

 

Dar înrudirea nu e-un mal de mămăligă şi pârâu de lapte,

şi precum turma ce-ntocmeşte-a stânelor brânzură:

Tovarăş numai la câştig, la pagubă punem cârlig!

(apoi pe toate gardurile o atârnă, câine rău),

fan slogan, aşa şi frate-său.

Căci, când e brânză, nu-i bărbânţă,

omul când are una, îi lipseşte alta.

Răbdându-l totuşi inima  de frate,

îi zice-n vârfu’ limbii încă una, sănătate! 

C-azima a mai coaptă mai buni oaspeţi  aşteaptă! se-aude şi nevasta

fratelui, cu glas subţire, după uşă şi cu măturoiu’-ntre picioare,

ascultând.

Şi-apoi poruncitoare, mugi cu-nflăcărare,

cu voce groasă de-astă dat’, către al sau bărbat:

Să zboare de aici, ai înţeles? 

Şi-apoi, frăţâne-său, ce să mai facă?

Strâns cu uşa de consoartă,

îi închide fratelui uşa-n nas şi se întoarce la al său necaz.

 

Acuma na, drumeţe, bate apa  ca să iasă unt,

căci umbli după mori de vânt şi-ai trecut prin viaţă ca prin brânză,

nasul nu ştii să ţi-l ştergi singur,

iar după ploaie, be-he-he, căciulă de oaie!

îi zise o babă, ştirbă, de după gard, vecină cu frate-său, peste drum.

Haide-n casă, şi ţi-oi da eu o pâine şi-un pat pentru mâine,

de drum, că unde nu e pisică, şoarecii steag ridică!

Grafică: Raluca Turliu Cobilanschi.

.