alma nahe

Posts Tagged ‘travka’

Eram doar un fir de iarbă

In dicţionar de mişcare on Februarie 19, 2016 at 5:48 PM

Când nu te știam, eram doar un fir de iarbă
într-o câmpie.
Auzeam melcii și cârtițele încercând pământul.
Cum mai mergeau ei și ele în drumurile lor!
Și ce zgomotoși incurabili!
Crezi că un melc e tăcut?
De câte ori n-am crezut și eu asta când îi lăsam să mă traverseze.
Îi lăsam, că îi respectam și pentru că ieșeau din cochilia lor numai dacă
le cântai.

Un fir de iarbă e corect
chiar și atunci când descuie fiare.

image

Ascultați și vedeți Travka(ierbușoară), „În aer”: sunet, lumină, culoare, sensuri proaspăt „urcate” pe youtube.

Face(ți) bine!
„Din adâncul sufletului se nasc așteptările…”

I-am așteptat și eu pe prietenii mei, Travka… Nu vin des. Nici rar. Dar eu știu! Sunt undeva. În aer!

77

In Cartea în care se tace on Noiembrie 21, 2013 at 6:07 PM

7 e jumătate dintr-un om.
Eu îl vedeam ca pe-o spânzurătoare,
dar inofensivă – poate de aceea e şi cifra fericirii:
te legi de-un fir şi atârni,
agonizând.
Am înţeles că poate fi plăcut!
Unii zic că sub cel spânzurat
apare mătrăgună,
din a cărei rădăcină(care, când o scoţi, ea ţipă)
poţi crea
oameni minusculi.
Miere, lapte şi sânge,
un om, ca să fie întreg,
e doi de 7,
spate în spate,
de parcă şi l-ar păzi,
magie
susţinând pe umeri doi globi
oculari.
Aşadar, fericirea şade
în tine,
în mine,
în stânga,
în dreapta
şi de-aici încolo,
chiar că am putea uita toate propoziţiile care-o definesc.

Ochean

In trupa mea. grupies-ul meu on Noiembrie 14, 2012 at 2:40 AM

Ca să te aud, te las să te apropii.
Podeaua se mişcă ca o punte.
Contează secundele?
Contează, când mi-e rău, minutele?
 
O să rămân în largul meu, iubindu-te?
O să mă mir simplu de emoţiile mele fireşti.
Vom vedea mai departe decât am crezut?
Doar la ţărm putem trage linie.

Nu cunoaştem legile firii.
Nu trăim două zile la fel.
Tot ce socoteam ca pierdut, ori prea departe,
Poate că azi e aici…
Prin ochean n-am văzut, dar un gând s-a-ntors.

Busolă

In Superblog2012 on Noiembrie 10, 2012 at 8:06 PM

Câteodată te-aştept
în 90 de feluri,
în 90 de moduri.
În 90 de chipuri fug.
Şi dacă într-o zi m-aş trezi fără să fiu cum ştii,
cum ştiu,
înseamnă că am ales secunde umane…
că dincolo de asta nu e altceva!
Imagini pe care le-am luat din mers,
în joacă liberă,
păsăre călătoare,
fiind sclavul tăcerii.
 
La drum, corabie călătoare!
La drum, lume fără nume!
Peste lună,
fără bagaje!
Respiră curat,
nu respira sacadat,
fii prietenos cu oraşul!
Un îndemn, ca un ochean cu bătaie lungă,
din mână în mână,
din om în om.
 
Hai să inventăm un model al direcţiei sigure,
busolă a Şcolii Înalte de Zbor,
dincolo de firul ierbii!
Am ales special, de dinainte de noi,
uitându-mă în urmă,
o câmpie veche,
pe care vom cultiva împreună sentimentul hibrid,
fără emisii otrăvitoare,
fără consum.
 
Urc fără teamă la bordul tău,
fiindcă ştiu că fericirea nu vine
atunci când suntem cu picioarele pe pământ.
Fericirea e fără hotare!
 
Eu nu ştiu dacă te ştiu,
dar te port cu mine din fotoliul portocaliu
(are patru roţi!),
centrat în lumina oraşului,
şi când o să te-ntreb cum te simţi
să nu-mi spui că s-a blocat liftul,
că e vremea ocheadelor,
ori vremea mierii!
Spune-mi doar atât,
că am restituit iubirii tale culorile de care-avea nevoie,
fii determinat!
 
Uită-te-n oglindă,
în retro vizoare
proiectează şi
protejează ce-ai lăsat în urmă!
Pasiunea continuă inovaţia!
Caută adânc!
Prin mii de stele,
prin mii de nume,
dă strigare lumii mele!
În toată aglomeraţia,
un singur chip.
 
Într-o clipă cu cer de Balcani.
O lună…
cu tine!
Şi-atât!
Ţi se pare ciudat?

 
 
 

1. Textul participă şi la D’uzina de cuvinte. Duzinari: psi©VeroScorpiovirusachedordefemeieCarmen Pricop,

IncognitoDictatura Justitiei.

2. Poemul include inserţii ale câtorva versuri aparţinând formaţiei Travka.

Indiferent…

In cinema scuipat, trupa mea. grupies-ul meu on Aprilie 7, 2012 at 10:49 PM

Afară ploua. Îşi plimba bomboana pe buze în acelaşi ritm în care afară ploua.

N-o sugea pe toată, pe la jumătate o scuipa într-o bucăţică din ziarul de azi, apoi o împacheta în ea.

Sugea. Un cuvânt atât de elastic…

Fix la jumătate scuipa cu repeziciune, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă, un nou gând mângâietor. Ştia exact unde să se oprească înainte de-a scuipa, după aromă, poate, ori fiindcă calcula exact cantitatea de salivă produsă şi înghiţită având un simţ aparte, cine ştie. N-o întrebase nimeni până acum, când iarăşi n-o întreba nimeni, nici măcar ea nu-şi pusese întrebarea asta.  Şi dacă şi-ar fi răspuns  probabil că ar fi descoperit că nu e decât o altă caraghioasă îndrăgostită. Îi displăceau dulcegăriile, dar îi plăcea foarte mult să le sugă. Şi, mai ales, să le scuipe. Pe-o bucată de ziar.

Le sugea cu gândul la el, un virtuoz de pădure.

Le scuipa fiindcă spera ca măcar o dată să fie întrebată de ce face asta.

Le plimba pe buze ca să poată fi văzute. Să nu se spună că înghite în sec, că are un tic, că are mandibulă elastică, că mestecă gumă…ehei, câte nu se puteau zice!

Cu toate astea nimeni nu zicea nimic. Nici fata de la casa de marcat, deşi era convinsă că observase că-şi cumpără constant aceleaşi bomboane, ambalate în cutie metalică.

O vreme le sugea până la jumătate, apoi le ronţăia.  Dar o scotea din sărite zgomotul.

Plus că îi caria relaţiile cu cei din jur, mai ales cu cei dezinteresaţi, cu cei care o plăceau pentru ce şi cum era. Cu tot cu bomboane. Cu tot cu cutiile lor metalice.

Odată asculta văicărelile virtuozului de pădure şi-n toiul destăinuirilor, moment dramatic în exces, cranţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ,  zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ. Apoi linişte.

Virtuozul îşi blocă canalele de comunicare pe loc. Nicio lacrimă, niciun sentiment eliberat. Aştepta ca saliva ei să-şi revină la compoziţia chimică iniţială, de dinainte de bomboane. Pe care i-o cunoştea. Doar o sărutase o dată. Odată. Primul sărut. Şi ultimul.
Nici nu ştia cum să-l clasifice, cum să-l eticheteze-n ea, în regiştrii care ne menţin normali.

-Dacă n-ai fi aşa de nebună…

Mai întâi vru să-i răspundă, dar îşi dete seama că virtuozul n-o întrebase, aşa că se ridică, în metru distinct. El recunoscu adnotarea, virtuoz cum era. N-ar fi recunoscut însă niciodată că o sărutase. Asta o făcu să se ridice, de fapt.

Îi plăceau şi întrebările. Dar nimeni nu mai întreba. La drept vorbind, în vremuri ca acestea, să le zicem ploioase, de acord, nimeni nu mai întreba nimic. Ajunseseră la o aşa performanţă că toţi aveau răspunsuri fără să le caute sub umbrela întrebărilor. Puneau punct direct. El nu era diferit. Nu era nici măcar indiferent.

Nu se uită în urmă. Cutia cu bomboane îi ţinea cadenţa. Scoase una, modificând ritmul.

Trebuie să merg înainte, îşi spunea privind bomboana. Numai aşa mă pot întoarce înapoi. Apoi şi-o vârî în gură.

Merse înainte până la primul chioş cu ziare. Ceru unul la întâmplare. Oricare, numai să fie de azi. Rupse cu atenţie bucăţica pe care era trecută data, o ruptură executată cu precizie. Restul ziarului îl aruncă, civilizată, în prima pubelă.

De ce nu citiţi domnişoară ziarul, ar fi putut s-o întrebe cineva dacă i-ar fi urmărit atent mişcările. Dar nu i le urmărea nimeni.

Afară nu mai ploua.

Scuipă.

Apoi împături.

Pe urmă începu să cânte.

Apoi crescură flori…

Pianina din str. Lunii

In cap umplut, Ciné ma pictat on Septembrie 22, 2011 at 12:48 AM


Sunt într-o casă goală,
am de coborât doar o scară.
Am o pianină,
dar nu mai am nicio ţigară.
Restul au ieşit pe-afară,
la un ceai.

Am să ies şi eu afară…
Nu din mine, din tine!
Uite (exersez),
sunt afară,
într-o gară goală.
Mă uit pe geam:
linii şi pietriş.

Mă pun pe şine.
Sunt un vagon,
tras la peron.
Am să rămân vagon,
ca să mă ataşez de alt vagon.
Cu locomotivă.
Ea să scoată fum,
să dispărem…
O singură săgeată,
albastră.

În strada Lunii, ce bine că nu-s om,
c-aş fi stat pe un peron,
aşteptând un vagon
în care tu n-ai urcat!
Te-ai dezechilibrat.
E 1.23 şi n-am plecat.
N-am plecat afară din tine.
Aşa că urc înapoi,
o scară,
către casa goală
fără nicio ţigară,
unde, detaşată,
pianina n-a cântat,
fiindcă n-am fumat.
Linii eu am numărat,
fiindcă strada Lunii nu ai desenat.
Linii eu am numărat,
fiindcă strada Lunii e, de fapt, un raft…

par fum…

In trupa mea. grupies-ul meu on August 13, 2009 at 5:23 AM

Noaptea mă aşterne din nou în cântec, în cuvânt…
Bănuţi pentru gând, bănuţi pentru şoapte, culori şerpuind prin masca asudată a nopţii, în căutarea nuanţei…

„Ţigara mi s-a terminat!
Orologiul din centrul oraşului beat s-a blocat.
Strigăte de război, pe canalul de ştiri,
Desene animate la vecinul de vis-à-vis…
totul e calm,
totul e calm…”*

Ei şi-au aranjat petalele într-un fel anume, asemeni unei hărţi îndeajuns de întunecate încât să se păstreze misterul, şi-o aşteaptă…
Culcuş cu parfum dulceag în care liniştea candelei se lasă şi-şi împrăştie, armonice, sentimentele…
se rotesc sfere,
se delimitează spaţii,
sfârâie dorinţe…(discoball)
Mica mea glorie:
această ceaşcă de cafea,
această ţigară subţire cu aromă de cireşe…
şi-o fereastră de unde pot privi încă verde, limbutând cai verzi…
Image002

„Jump, jump, jump…adică sari!
Oamenii spun…oamenii cred…
oamenii tac când se desfac…
când se împart…
Sunt oameni pe lumea asta care se tem de elctricitate şi maşini.
Eu unul mă număr printre ei.”**

În umbra mea încape şi noaptea asta.
Sunt … şi nopţi dintr-astea!
Când poetul nu mai locuieşte pe acoperiş;
când eu mă destram înapoi;
când legăn gândul, legăn gândul, îl dau peste cap, repetându-mă, ameţind…;
când crezând că nu-i nimeni ca să-l prindă îl ascund în negură de suflet;
când nu mai ştiu să-l adun, după ce-l las să se zbată sub cravaşă roşie de circ.
Când el nu mângâie!
Când muşcă!
Când pendulez, înainte de cântec…
Când cerşetorul cu pantofi de lac roşii mă întreabă din priviri

„Cum te simţi?
Ţi se pare ciudat, dacă te-am întrebat?
…Tu nu ai cultura sentimentului,
eu nu am cultura…
gangul meu preferat este viaţa ta” ***

,

apoi întinde mâna…
Image003
Uliţa a obosit.
Cărarea e proaspăt măturată.
Ecoul vechii corăbii trece prin măruntaiele oraşului şi ajunge prin mine, prin tine…epavă, din val în val,

„fără reguli, fără bagaj
în tăceri să mă las…” ****

întunecimi de cântec, fără cântăreţ, miez pătrat;
copertă cu esenţă circulară.
Poet fără de gard, cu poartă totuşi;
stins, aprins, iar stins…
Image004
Pe umărul trandafirului un greiere îşi spune rugăciunea de noapte.
Întorc capul, să nu-l tulbur.
Am deschis palmele şi am aşteptat.
Perseidele NU s-au aşezat în 90 de moduri….

„m-am făcut că aştept?…
noaptea e clară!
doar câte-o ploaie de vară încurcă vioara cu nepăsarea.”*****

Image005
Înot ca delfinul, în faţă am (cu)vântul sudului…
şi dacă merg prin nisip, cămilă, fericirea umblă pe sârmă într-o joi…
Există, desigur un neant în care ne-atingem unii pe alţii, dar există, şi-i la fel de sigur, un solo al nopţii în care, solunară pescuiesc de bună voie şi decupez febril sirene, fără foarfecă, fără plasa de dedesubt:

„fruntiş, dulgre, zgârba, harma” ******

Image006
Cu ochii închişi lepăd masca acestor roze şi a acelei istorii care mai moare un pic în propria-i pulbere.
La buza nopţii, capcanele oamenilor şi fantomele trandafirilor;
coşmarul e verde, în ţepii rozelor îmi stă agăţat somnul…

„mii de gânduri pe secundă, o sută de mile prin gând…
urban violent!
Exită momente când toate te ţin departe de tine,
departe de insule,
de poze, de fumat,
de Ministerul Extern…
departe de sâni,
de sex,
de ruj,
de mov,
de sărut albastru-beirut…
Am nevoie de o clipă de intimitate…” *******

Image007
Zdrăngănitul trenului se-mperechează, gările se încalecă, controlorul se retrage într-un cotlon întunecos să-şi numere şpaga.
Muţumesc, domnule… doamnă! Altfel te coboram la prima!

„Partea finală….începe cu sfârşitul de vară.
Uite, mă uit, uit secunde din mine, cu tine…
Tu semeni sfârşitul, uitat într-o gară…
cu partea finală…
Pe vreme ploioasă sunt plecat de acasă…cu partea finală…”********

Image008

„Stânga comunicare, dreapta comunicare…
Jos comunicare! Mi-e rău! Mi-e somn!
Sindromul omului cu rucsac, în capul tău, în capul meu
îşi face loc pentru rău, pentru somn”*********

Verdele se sărută cu roşul aprins…ce s-a stins.

„Rosu aprins…colorează-mi tăcerea!”**********

Se luminează de zi, şi….mai cred…
mai cred că ţi-am înţeles…
zâmbetul!
Tigările mi s-au terminat,
(acum fumez chiştoace)…
Orologiul din centrul oraşului e deblocat…
(asta pentru că s-a mutat)

loading, loading…
loading radio

*Travka-Nimic nou de pe frontul de est(1)
**Travka-Jump
***Travka-Cum te simţi
****Travka-Corabia nebunilor
*****Travka-90
******Travka-Zgârba
*******Travka-Urban violent
********Travka-Partea finală
*********Travka-Apartamentul 77
**********Luna Amară-Roşu aprins
Travka s-a desfiinţat în urmă cu un an, pe 13 august.

Un FEL de comunicat

In trupa mea. grupies-ul meu on Octombrie 3, 2008 at 11:47 AM

Putem să desfi(i)nţăm cuvinte, putem să desfi(i)nţăm iubiri, putem să ne desfi(i)nţăm chiar pe noi înşine…

Fiindcă gloata este un MONSTRU…Fiindcă peste tot nu-i decât zgomot, grabă, mirosuri, parfum unguresc, franţuzesc şi râgâieli înăcrite…

Fiindcă putem!!!! Fiindcă avem(am) atâta putere!!!!!!!!!

Avem(am) nevoie doar de un “amărât de vreau, care e al nostru(meu) şi care poate schimba totul!”…

Acelaşi lucru e valabil şi pentru somn, zgomote sau diverse mâncăruri:vreau să dorm, vreau să aud, vreau să mănânc.

Suntem un univers fericit şi invadat de o mulţime de fiinţe miraculoase care răsar din fiecare ungher, din căldura odăilor şi a bonetelor de noapte. Adormim însă cu ele pe căciulă, în speranţa că-şi vor mişca ele bagheta magică în loc să ne mişcăm noi curul.

Aseară am visat palmieri şi oceanul…fără margini, fără fund.

Unde a dispărut distanţa?

Tehnica micşorează planeta dar înmulţeşte impresiile…

Undeva, acum, chiar în acest moment, o proră a unui vas spintecă valuri, apa îl udă pe harponier şi furtuna nu-l pune la pământ pentru că atunci când valul te răstoarnă nu cazi înainte, ci înapoi.Ofiţerul de cart trece în jurnal:ora 10,05;am vânat balena nr.777.

Eu?!!!

Eu îmi inchid pinguinii pe o pagină online.

Dacă închizi un cârd de pinguini într-un ţarc de sârmă a două zi o să constaţi cu stupoare că nu a mai rămas decât unul. Unul care se jertfeşte stând capră, pentru ca de pe umerii lui ceilalţi să treacă peste plasă.Şi stă acolo, mândru, îmbrăcat în frac negru.E suficient şi numai atât să te bufnească râsul,

Dar, desigur, pentru noi toate astea sunt doar linii punctate pe-o hartă sau rezultatul unei trăvci fumate.

Îmi doresc o lume cu nuduri pictate pe cravate.

Dincolo de geamuri mai e încă ceva de văzut, de auzit…de simţit.

Şi mai simt in cuvinte un sens nou.

TRAVKA nu înseamnă patru instrumente şi-o voce.TRAVKA nu înseamnă intrarea la concert variabilă între 10 şi 15 roni, TRAVKA nu înseamnă vidoclipuri şi lansări(era să zic linşări) online…TRAVKA nu înseamnă fani!

Da’ chiar?Ce înseamnă TRAVKA? Mie îmi sună a nume de vapor…

De mâine îmi las barbă şi-mi acopăr un ochi!

Dacă la asta adaug şi micul amănunt că-s roşcată…

Râzi şi iar râzi, pentru ca apoi să te întrebi:da’ poate că nu e o parodie…nu cumva e o fabulă?

Ps: Îmi doresc ca Travka să revină atunci când iarba o să fie la liber, când n-o să mai mergem gătiţi la concerte, când o să fim toţi costumaţi în îndieni sau piraţi, undeva, pe-un vapor…pe la poli…până atunci…de undeva, unde, în nici un caz nu e Africa, vă salut!