Am piraţi în gene

Amintirile mi se amalgamează. Lipesc mărturii disperate, tai, leg, prin idei şi obţin acelaşi scenariu fictiv. Prea puţin ca să pot zice:”Uite, măi, aşa s-a petrecut!”
He, he!Dar uite primul caiet de şcoală.Ţi-aminteşti? Nu erai în stare să umpli o pagină cu bastonaşe. Educaţia mâinii şi a încheieturii.
Azi îmi vând (mie ?)chitara imaginară. Am obţinut un preţ bun.
Mâine o să-mi vând globul de cristal ce-mi arăta drumul. Între timp o să-mi urmăresc cuminte umbra ce mă face conştientă de gesturi dependente de toarta ceştii cu mult zaţ. Sunt încă bleu, dar asta nu se vede-n perete. Sunt şi roşu, dar mă pierd în décor din cauza (c)uverturii de pat.
Sunt culoare deoarece accept asta cu un zâmbet îmbătrânit, dar, mai ales, pentru că, de fiecare dată se găseşte un obiect mobilier să pară mai acătării decât mine. Sunt nonculoare când dorm. În rest…nuanţe, tonuri, aşteptând iarna, când o să apuc ceaşca de gură, să-mi încălzească toanele.
Murdar, curat, buzele formează cu încetineală cuvinte dornice să plăsmuiască.
Cu bărbia în palmă şi palmele sprijinite pe lemnul cu miros dulce, ascult .
Mă traversează un melc.
Nu m-ar deranja dacă nu i-ar lua atâta timp.
Acum cobor în imensele pântece ale corabiei să joc un poker. Un poker pe mărunţişuri.Adică pe suflete. Sper doar ca puricilor din manecă să nu le vină a dănţui tocmai acum, când sunt pe punctul de a câştiga.
Dacă eu sunt gândul, cine eşti tu?