obscur

În realitate nu aspir.
Nu aspir, nu mişc degetul, nici pleoapa şi, în rest, ce fac?!…
Trimit semnale.
Sunt numai gânduri şi, cel mult, o activitate, două.
Sunt AICI de 20 de zile , dar mă trec secunde când cred că de-abia am venit şi minute când mă asudă anul. Amintirea se pierde într-acolo unde a fost şi eu mă simt în oasele tale.
Lemn, hârtie, carton, cărămizi pocnesc în mine ca-ntr-o sobă veche.
Ieri am alunecat în baie şi mi-am învinetit curul. Nu tot. Cu toate astea, nu mă doare. Şi nu l-am frecat! Mă doare însă călcâiul…
Nemţii s-au predat, Hitler e mort, iar Lenin nu mai zâmbeşte cufundat în fotoliul său alb.
Dar asta a fost mai demult.
Şi căzătura, tot mai demult a fost.
Eu ies din tragedie, din dragoste, în pofida firii.
Nici măcar nu văd asta, nu ştiu exact! Doar ghicesc.
Lumea mă cam scoate din minţi, dar nu-mi mai place soarele?… Strâng din ochi! Nu-mi mai plac zâmbetele, strâng din buze!..muşc limba…nu, nu, doar o mişc!…
Iar tu îmi ajungi aşa…la distanţa ta de pol îndepărtat.
…şi încă ceva: nu-nţeleg de ce m-am chinuit atâta timp cu clasorul de timbre pentru că acum îmi dau seama că habar n-am când l-am pierdut…
………………………………………………………………………………………………………………..
Mi s-a umflat puţin călcâiul.
Pun capăt şoselei.
…Confort!
Confort şi un vag motiv.
…şi-o vagă evoluţie…
…şi-o nouă colecţie…
Ce păcat! Gândurile nu-s ca picăturile de ploaie. Oricât de zgomotoase-ar fi, după ele, undeva ascuns, stă la pândă curcubeul.

După gânduri, undeva ascunsă, sunt EU, cu mine, hâţ, în maşină !