alma nahe

Archive for the ‘trupa mea. grupies-ul meu’ Category

Ochean

In trupa mea. grupies-ul meu on Noiembrie 14, 2012 at 2:40 AM

Ca să te aud, te las să te apropii.
Podeaua se mişcă ca o punte.
Contează secundele?
Contează, când mi-e rău, minutele?
 
O să rămân în largul meu, iubindu-te?
O să mă mir simplu de emoţiile mele fireşti.
Vom vedea mai departe decât am crezut?
Doar la ţărm putem trage linie.

Nu cunoaştem legile firii.
Nu trăim două zile la fel.
Tot ce socoteam ca pierdut, ori prea departe,
Poate că azi e aici…
Prin ochean n-am văzut, dar un gând s-a-ntors.

Anunțuri

Alchimia sensului

In trupa mea. grupies-ul meu on Aprilie 28, 2012 at 6:13 AM

Au privit când nor, când goluri

Şi m-au aşternut senin ochi-pâlnii în vată lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci, ceaţă şi guri se mlădiau alene.

Pe hârtie,

O vale.

 

Au privit când hârtie, când vată

Şi m-au aşternut ochi-vale în guri, lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci pâlnii, senin şi nor se mlădiau goluri.

Alene, în aplauzele absenţei

Eu, ceaţă.

 

Au privit când vale, când guri

Şi m-au aşternut ochi-goluri în ceată, lăptoasă.

Da’ poate că-s cântec, mi-am zis,

Şi-atunci hârtie se înfăşura pâlnii,

nor se înfăşura vată.

Din senin se mlădiau alene alte poveşti.

 

Am privit când senin, când ceaţă,

Şi m-am aşternut vată, ochi-guri în hârtie, lăptoasa!

Da’ poate că-i cântec, şi-au zis,

Şi-atunci nor şi goluri se mlădiau la vale,

Pâlnii mă turnau pe mine în mine, pe mine în tine.

Alene însă, motivul din cântec se tot amâna printre momente.

Artă digitală de Raluca Turliu Cobilanschi. Iar  celor care vor să vadă mai mult, Raluca le zice pe zidul Facebook că „pe 17 mai la Palatul Cantacuzino mare expozitie mare cu ocazia deschiderii Festivalului SIMN 2012” .  Mai multe detalii aici.

Eu înfăşor hârtie pâlnii când pe gurialenenor şi  goluri nu vor să plece-nspre senin şi-atunci se duc la vale, fără chip, ceaţă lăptoasă în privit, pe post de vată care-absoarbe întru nemurit. Am privit când şi când şi m-am aşternut ochi. Da’ poate că-s cântec  Psi© şi Tineriu, Zhao, Cristina, anacondele, simonaR, altcersenin, căţărătoarea, elly weiss, poezele,   psi©mwb, vanessa, Cammely mi-am zis!

Indiferent…

In cinema scuipat, trupa mea. grupies-ul meu on Aprilie 7, 2012 at 10:49 PM

Afară ploua. Îşi plimba bomboana pe buze în acelaşi ritm în care afară ploua.

N-o sugea pe toată, pe la jumătate o scuipa într-o bucăţică din ziarul de azi, apoi o împacheta în ea.

Sugea. Un cuvânt atât de elastic…

Fix la jumătate scuipa cu repeziciune, ca şi cum i-ar fi venit o idee nouă, un nou gând mângâietor. Ştia exact unde să se oprească înainte de-a scuipa, după aromă, poate, ori fiindcă calcula exact cantitatea de salivă produsă şi înghiţită având un simţ aparte, cine ştie. N-o întrebase nimeni până acum, când iarăşi n-o întreba nimeni, nici măcar ea nu-şi pusese întrebarea asta.  Şi dacă şi-ar fi răspuns  probabil că ar fi descoperit că nu e decât o altă caraghioasă îndrăgostită. Îi displăceau dulcegăriile, dar îi plăcea foarte mult să le sugă. Şi, mai ales, să le scuipe. Pe-o bucată de ziar.

Le sugea cu gândul la el, un virtuoz de pădure.

Le scuipa fiindcă spera ca măcar o dată să fie întrebată de ce face asta.

Le plimba pe buze ca să poată fi văzute. Să nu se spună că înghite în sec, că are un tic, că are mandibulă elastică, că mestecă gumă…ehei, câte nu se puteau zice!

Cu toate astea nimeni nu zicea nimic. Nici fata de la casa de marcat, deşi era convinsă că observase că-şi cumpără constant aceleaşi bomboane, ambalate în cutie metalică.

O vreme le sugea până la jumătate, apoi le ronţăia.  Dar o scotea din sărite zgomotul.

Plus că îi caria relaţiile cu cei din jur, mai ales cu cei dezinteresaţi, cu cei care o plăceau pentru ce şi cum era. Cu tot cu bomboane. Cu tot cu cutiile lor metalice.

Odată asculta văicărelile virtuozului de pădure şi-n toiul destăinuirilor, moment dramatic în exces, cranţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ,  zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ, zţ. Apoi linişte.

Virtuozul îşi blocă canalele de comunicare pe loc. Nicio lacrimă, niciun sentiment eliberat. Aştepta ca saliva ei să-şi revină la compoziţia chimică iniţială, de dinainte de bomboane. Pe care i-o cunoştea. Doar o sărutase o dată. Odată. Primul sărut. Şi ultimul.
Nici nu ştia cum să-l clasifice, cum să-l eticheteze-n ea, în regiştrii care ne menţin normali.

-Dacă n-ai fi aşa de nebună…

Mai întâi vru să-i răspundă, dar îşi dete seama că virtuozul n-o întrebase, aşa că se ridică, în metru distinct. El recunoscu adnotarea, virtuoz cum era. N-ar fi recunoscut însă niciodată că o sărutase. Asta o făcu să se ridice, de fapt.

Îi plăceau şi întrebările. Dar nimeni nu mai întreba. La drept vorbind, în vremuri ca acestea, să le zicem ploioase, de acord, nimeni nu mai întreba nimic. Ajunseseră la o aşa performanţă că toţi aveau răspunsuri fără să le caute sub umbrela întrebărilor. Puneau punct direct. El nu era diferit. Nu era nici măcar indiferent.

Nu se uită în urmă. Cutia cu bomboane îi ţinea cadenţa. Scoase una, modificând ritmul.

Trebuie să merg înainte, îşi spunea privind bomboana. Numai aşa mă pot întoarce înapoi. Apoi şi-o vârî în gură.

Merse înainte până la primul chioş cu ziare. Ceru unul la întâmplare. Oricare, numai să fie de azi. Rupse cu atenţie bucăţica pe care era trecută data, o ruptură executată cu precizie. Restul ziarului îl aruncă, civilizată, în prima pubelă.

De ce nu citiţi domnişoară ziarul, ar fi putut s-o întrebe cineva dacă i-ar fi urmărit atent mişcările. Dar nu i le urmărea nimeni.

Afară nu mai ploua.

Scuipă.

Apoi împături.

Pe urmă începu să cânte.

Apoi crescură flori…

Prea multă linişte!

In trupa mea. grupies-ul meu on Martie 12, 2012 at 7:18 AM

cover Travka sau lălăială almanaheicească(în lucru, mai adăugăm başi, chestii, trestii…)

TU: Nu aveţi decât să îmbătrâniţi cu părerile voastre de rău! Eu şi iubirea mea ne vom întoarce acasă!

EU: Iubeşti doar aşteptarea ei! Şi atunci când vine noaptea, hotărăşti că…(nu mai apuc să termin)

TU: Noaptea? Noaptea?! Ştii tu ce e noaptea? Habar n-ai ce e noaptea!

EU:…(tac)

TU: Te-am lovit? Nu-i nimic, ne putem lovi din greşeală de cei pe lângă care trecem. Mai ales noaptea…pentru că ochii nu văd.

EU: …(farmecul nopţii)

TU: Noaptea sunt mort! Am murit înainte de vânt.

EU: Plec din mine ca să mor.(nu plâng) Mor odată cu tine…(aş mai fi zis dacă ai fi putut să mă auzi)

TU: Nu-i nimic. Între noi, vreau să zic. Nu a fost decât o…noapte. Atât.

EU: …(Şi-o zi? Îndrăznesc să visez.)

TU: Ai spus ceva?

EU:…(de ce când tac, n-auzi?)

TU: Nu pot să ştiu câţi greieri frânge noaptea cu iarba la un loc…

EU: …(înveţi şi uiţi)

TU: Ăsta sunt eu! Ăsta sunt…Ce să fac dacă ăsta sunt eu?

EU: De ce când te iubesc mă-ntunec?

TU: Pentru că e o altă noapte….şi-o altă zi….Ziua alerg, zbor, visez…

EU: …(iar noaptea stai, cazi)

TU:…că sunt cu cineva lângă mine…

EU:…eu…

TU: Ai vrut să spui ceva!

EU:…(da, poate că aş zice, poate că aş zice că atunci când eşti atins într-o aripă ar trebui să ţipi, să zbieri, ca să ştie şi celălalt cum stai)

TU:  Eşti locuită de zgomot! Faci prea mult zgomot!…

Pe aceeaşi temă au mai scris psi, grişka, cerroşu, poezele, vero, v.v., anacondele, căţărătoarea, genoveva, cuvânticel.

Omul care a uitat s-alerge

In trupa mea. grupies-ul meu on Februarie 23, 2012 at 12:34 AM

(cover Travka)

Ce faci când lumina ta pleacă cu altă lumină?

În loc de răspuns, particule violet de tăcere, ferecate în cutia aşteptărilor…

Tăcerile clasice cad acum în culoare, pigment mineral mat, şi-mi fardează, în traiectoria lor, zburătoarele.

Fâlfâit de gene întru nemuţenie.

Nu ştiu ce comenzi le-a ales, pulberea lunii poate, ori înţelesul fiinţei de-acum, de-acum un minut, de-acum zece, ori nimicul clipei de-alaltăieri, care oricum se dusese undeva, fie şi numai până  înspre cea mai apropiată nebulă.

Ochiul cere lumină.

Clipirile bat ( înspre) ritmuri verzi puse la uscat, deşi văzduhul necuvintelor nu e tot cel de ieri, e mult mai aglomerat,  eu undeva între uşa hârtiei şi tocul ei, ţopăind.

Clipirile  muzicale se lasă  prinse în plasă de seismograf, un microcosmos al spiritului, sursa puterii, păcăleala hârtiei, vieţuind-o.

Alb-albastru-violet ….adrenalină.

Plus puls…

Clipa e zăvorâtă în faţa noimei, închipurea suflă rece dinspre winamp… Fior.

Răspunsurile-s în alte lumi, în care inima e perfectă, pulsul nu e reglabil, în acele lumi unde nu e nevoie de echilibru, unde cald n-are nevoie de rece ca să fie, ci doar de foc şi simţire (şi vreo 6  elemenţi).  Însă răspunsul mută întotdeauna aerul viitoarelor cuvinte.

Răcim voit înţelesul…

Găsesc drumul înapoia cuvintelor întotdeauna, dar în momentul întoarcerii îmi doresc să fi rămas acolo, în raiul cuvintelor nescrise, necântate…

Dar nu mă lasă ţigara, îmi trimite semnale de fum.

Absenţele îşi scriu destoinice repertoriul, ochii deschişi nu mai văd.

Dar tu, orbete, poţi pluti înăuntrul lor, în insulele altora şi de-acolo să rescrii spaţii elipsă întru revederi. E bizară plutirea asta!

…  ca un dans. Reflex.

Survolări, obstacole…fereşte-te! Sus, jos, stânga, dreapta…

Deschideri în blocul de cuvinte-cărămizi, dialecte în care înţelesul înfloreşte, petală cu petală, zeci de petale, şi în loc de parfum împroaşcă miros dulceag de mucegai.

Mersul meu e socotit pe diagonală, cu staţionări între cal şi coroană, şi din când în când îi înmoi păsul în tămâie ca să-l îndrept şi-atunci cuvintele se preling din lumină. Cea rămasă. A mea.  Pe care mi-o deznod din plete.

Poezim…anafură şi aghiazmă.

Acum, când rostirea nu ne mai recunoaşte, ne prefacem în tăcere?

Cum?

Mi-e ochiul cât ţi-e-al tău?

Zoomuim

…însă zoomuim diferit…

cum simţul o cere…

sau ne-aleargă.

5:53 Editare târzie, de noapte, după câteva ore de somn:

am visat zincabei…era o măsură dintr-un roman al cărui nume nu l-am reţinut  şi-n vis acolo mi-am zis, hait, ia trezeşte-te, fată! …şi notează-ţi, să nu uiţi!

m-am trezit, zincabei nu înseamnă nimic pentru google…

dar, poate era  zinc, bei?

în fine, nu-mi bat capul…nici nu ştiu de ce-am scris aici.

oi rezolva misterul când mă trezesc! mă culc la loc…

par fum…

In trupa mea. grupies-ul meu on August 13, 2009 at 5:23 AM

Noaptea mă aşterne din nou în cântec, în cuvânt…
Bănuţi pentru gând, bănuţi pentru şoapte, culori şerpuind prin masca asudată a nopţii, în căutarea nuanţei…

„Ţigara mi s-a terminat!
Orologiul din centrul oraşului beat s-a blocat.
Strigăte de război, pe canalul de ştiri,
Desene animate la vecinul de vis-à-vis…
totul e calm,
totul e calm…”*

Ei şi-au aranjat petalele într-un fel anume, asemeni unei hărţi îndeajuns de întunecate încât să se păstreze misterul, şi-o aşteaptă…
Culcuş cu parfum dulceag în care liniştea candelei se lasă şi-şi împrăştie, armonice, sentimentele…
se rotesc sfere,
se delimitează spaţii,
sfârâie dorinţe…(discoball)
Mica mea glorie:
această ceaşcă de cafea,
această ţigară subţire cu aromă de cireşe…
şi-o fereastră de unde pot privi încă verde, limbutând cai verzi…
Image002

„Jump, jump, jump…adică sari!
Oamenii spun…oamenii cred…
oamenii tac când se desfac…
când se împart…
Sunt oameni pe lumea asta care se tem de elctricitate şi maşini.
Eu unul mă număr printre ei.”**

În umbra mea încape şi noaptea asta.
Sunt … şi nopţi dintr-astea!
Când poetul nu mai locuieşte pe acoperiş;
când eu mă destram înapoi;
când legăn gândul, legăn gândul, îl dau peste cap, repetându-mă, ameţind…;
când crezând că nu-i nimeni ca să-l prindă îl ascund în negură de suflet;
când nu mai ştiu să-l adun, după ce-l las să se zbată sub cravaşă roşie de circ.
Când el nu mângâie!
Când muşcă!
Când pendulez, înainte de cântec…
Când cerşetorul cu pantofi de lac roşii mă întreabă din priviri

„Cum te simţi?
Ţi se pare ciudat, dacă te-am întrebat?
…Tu nu ai cultura sentimentului,
eu nu am cultura…
gangul meu preferat este viaţa ta” ***

,

apoi întinde mâna…
Image003
Uliţa a obosit.
Cărarea e proaspăt măturată.
Ecoul vechii corăbii trece prin măruntaiele oraşului şi ajunge prin mine, prin tine…epavă, din val în val,

„fără reguli, fără bagaj
în tăceri să mă las…” ****

întunecimi de cântec, fără cântăreţ, miez pătrat;
copertă cu esenţă circulară.
Poet fără de gard, cu poartă totuşi;
stins, aprins, iar stins…
Image004
Pe umărul trandafirului un greiere îşi spune rugăciunea de noapte.
Întorc capul, să nu-l tulbur.
Am deschis palmele şi am aşteptat.
Perseidele NU s-au aşezat în 90 de moduri….

„m-am făcut că aştept?…
noaptea e clară!
doar câte-o ploaie de vară încurcă vioara cu nepăsarea.”*****

Image005
Înot ca delfinul, în faţă am (cu)vântul sudului…
şi dacă merg prin nisip, cămilă, fericirea umblă pe sârmă într-o joi…
Există, desigur un neant în care ne-atingem unii pe alţii, dar există, şi-i la fel de sigur, un solo al nopţii în care, solunară pescuiesc de bună voie şi decupez febril sirene, fără foarfecă, fără plasa de dedesubt:

„fruntiş, dulgre, zgârba, harma” ******

Image006
Cu ochii închişi lepăd masca acestor roze şi a acelei istorii care mai moare un pic în propria-i pulbere.
La buza nopţii, capcanele oamenilor şi fantomele trandafirilor;
coşmarul e verde, în ţepii rozelor îmi stă agăţat somnul…

„mii de gânduri pe secundă, o sută de mile prin gând…
urban violent!
Exită momente când toate te ţin departe de tine,
departe de insule,
de poze, de fumat,
de Ministerul Extern…
departe de sâni,
de sex,
de ruj,
de mov,
de sărut albastru-beirut…
Am nevoie de o clipă de intimitate…” *******

Image007
Zdrăngănitul trenului se-mperechează, gările se încalecă, controlorul se retrage într-un cotlon întunecos să-şi numere şpaga.
Muţumesc, domnule… doamnă! Altfel te coboram la prima!

„Partea finală….începe cu sfârşitul de vară.
Uite, mă uit, uit secunde din mine, cu tine…
Tu semeni sfârşitul, uitat într-o gară…
cu partea finală…
Pe vreme ploioasă sunt plecat de acasă…cu partea finală…”********

Image008

„Stânga comunicare, dreapta comunicare…
Jos comunicare! Mi-e rău! Mi-e somn!
Sindromul omului cu rucsac, în capul tău, în capul meu
îşi face loc pentru rău, pentru somn”*********

Verdele se sărută cu roşul aprins…ce s-a stins.

„Rosu aprins…colorează-mi tăcerea!”**********

Se luminează de zi, şi….mai cred…
mai cred că ţi-am înţeles…
zâmbetul!
Tigările mi s-au terminat,
(acum fumez chiştoace)…
Orologiul din centrul oraşului e deblocat…
(asta pentru că s-a mutat)

loading, loading…
loading radio

*Travka-Nimic nou de pe frontul de est(1)
**Travka-Jump
***Travka-Cum te simţi
****Travka-Corabia nebunilor
*****Travka-90
******Travka-Zgârba
*******Travka-Urban violent
********Travka-Partea finală
*********Travka-Apartamentul 77
**********Luna Amară-Roşu aprins
Travka s-a desfiinţat în urmă cu un an, pe 13 august.

Be shocked at in public [(La Pointe-de-l’Île (electoral district)]

In trupa mea. grupies-ul meu on Martie 11, 2009 at 4:32 AM

Umma zice leapșă muzicală , da’ n-o dă. N-o dă, da’ io o iau.
De altfel, m-am și produs în parte acolo, la ea: copertă, track-uri (bonus-emoție), nume trupă, nume album de debut. Aici doar mă reproduc.
Iaca ce-a ieșit:
copertaalbumalmanahe
Mă declar pierdută? Nu, nu…prinsă!
Prinsă în mrejele lepşei pentru că am ureche muzicală{deh, vocalizele din baie dar şi fiind fană devotată(devorată) muuulţi ani a mult regretatei şi destrămatei de curând, Travka}, prinsă şi-n “amintirile care mă chinuieşte”, comune cu Umma de pe vremea când formam un female groupies (în general, aşa, zic că formam, pentru că în particular “Female groupies in particular have a long-standing reputation of being available sexually to celebrities, pop stars, rock stars and other public figures”)… când ne jucam de-a (a)prinsele(a), pe la concertele lor, na!
Am mai zărit Leapşa pe la idiot, am urmat firul, am văzut de unde a venit şi cum a ajuns la Lorena. M-am jucat şi eu atunci, dar mi-a sărit…şi tura, şi cheful. Acum că mi-a venit (cheful) am luat-o de la Umma, că dacă era la liber şi nu cu trimiteri, adică de ce să n-o iau (personal)?
track-uri
Cam aşa ar arăta playlistu’ . Astea cică ar fi cărările care duc prin search de google la almanahewordpress…mai erau, da’ zic că să păstrez şi pentru al doilea album…după aia mă retrag, că mă plictisesc.
Motivată şi de bucuria de a avea deja impreSARE, pentru că m-am tocmit cu ea la timp şi am pus-o şi pe copertă( ce e scris, scris rămâne)
am dat glas şi primelor versuri revelatoare de timp mort, timp în care în loc să frec menta prin oraş am frecat-o intelectual(?) la calculator, fentând ummpic paranoicismele ce mă frământă în mod constant şi current.. Ce să fac, ador singuratatea şi zgomotul culerului laptopului care nu mai e de multă vreme silenţios iar sexul nu mai reprezintă de şi mai multă vreme, pentru mine, un motiv de socializare.

Iată primul hit! Brichetele sus!
1.obiecte din scobitori

Eu ştiam că pămîntul se învârteşte, şi cu el, eu, fraiera.
Iată şi-o poveste despre lente şi milenare migraţii
Pe care-o cânt cocoţată pe picioroange din scobitori.
Hai, curaj, mi-am zis, nu te mai gîndi la înţelepciune,
Cere ajutor Ştiinţei, masca aia ca de şoarece de canal.
Aşa îmi redobândesc controlul asupra nervilor şi imaginaţiei.
Pământul,
Bun ca model didactic, dar ridicol ca ascunzătoare.
Înfundată-n divane de piele, nimeni n-ar mai bănui unde sunt,
Înfiptă, c-un picior în caşcaval şi cu celălalt într-o măslină.
Alunec pe-o coajă de banană, în casă, în fund.
Mănânc, nu plâng.
Ba, plâng! Mă frec pe fund.
Pe fund.
Dentistul îmi plombează înc-un gând.
Pierdută-n scaunul imaginar, m-afund.

refren : scobitoare-n obiecte,
scobitoare-n porţelan,
tu îmi zgândări măseaua,
şi-mi împingi către înalt nervurile
în dreptul caninului drept inferior,
simt o vibraţie, simt un fior.

Hei, câte lucruri nu-ţi vin în minte când te afli singură
Cocoţată şi clandestină într-o măslină sau într-o măsea.
Bagă de seamă, tot ceea ce vrei să ştii,
Se află rătăcind la mine în gură,
Tu sapă, sapă, cârtiță bătrînă, şi-o să găseşti ceva resturi din mine şi-n podea.
Deşi am descoperit că n-am stofă de protagonistă,
Ci de spectator care fredonează veşnic partea lui.
Aşa e, toate femeile care povestesc cum se dezbracă în orizont,
Îşi ascund, de fapt, tristeţea tâmpă, blocată pe portocaliu la semafor.
Frigărui grăsune, încinse-n clipe de intimitate nocive
Împletite-n cosiţe-n ieri-ul post mag.
Complet camuflată-n mulţimea de joi
Am două scobitori înfipte-n cap.
În palmă am două sacoşe biodegradabile
Le-arunc pe pat, fumez în iarbă şi m-afund în hamac.

Mai am 8(-urile) si mă fac hartistă….apoi merg să mă culc (pe-o ureche). Poate visez albumu’ doi…

Un FEL de comunicat

In trupa mea. grupies-ul meu on Octombrie 3, 2008 at 11:47 AM

Putem să desfi(i)nţăm cuvinte, putem să desfi(i)nţăm iubiri, putem să ne desfi(i)nţăm chiar pe noi înşine…

Fiindcă gloata este un MONSTRU…Fiindcă peste tot nu-i decât zgomot, grabă, mirosuri, parfum unguresc, franţuzesc şi râgâieli înăcrite…

Fiindcă putem!!!! Fiindcă avem(am) atâta putere!!!!!!!!!

Avem(am) nevoie doar de un “amărât de vreau, care e al nostru(meu) şi care poate schimba totul!”…

Acelaşi lucru e valabil şi pentru somn, zgomote sau diverse mâncăruri:vreau să dorm, vreau să aud, vreau să mănânc.

Suntem un univers fericit şi invadat de o mulţime de fiinţe miraculoase care răsar din fiecare ungher, din căldura odăilor şi a bonetelor de noapte. Adormim însă cu ele pe căciulă, în speranţa că-şi vor mişca ele bagheta magică în loc să ne mişcăm noi curul.

Aseară am visat palmieri şi oceanul…fără margini, fără fund.

Unde a dispărut distanţa?

Tehnica micşorează planeta dar înmulţeşte impresiile…

Undeva, acum, chiar în acest moment, o proră a unui vas spintecă valuri, apa îl udă pe harponier şi furtuna nu-l pune la pământ pentru că atunci când valul te răstoarnă nu cazi înainte, ci înapoi.Ofiţerul de cart trece în jurnal:ora 10,05;am vânat balena nr.777.

Eu?!!!

Eu îmi inchid pinguinii pe o pagină online.

Dacă închizi un cârd de pinguini într-un ţarc de sârmă a două zi o să constaţi cu stupoare că nu a mai rămas decât unul. Unul care se jertfeşte stând capră, pentru ca de pe umerii lui ceilalţi să treacă peste plasă.Şi stă acolo, mândru, îmbrăcat în frac negru.E suficient şi numai atât să te bufnească râsul,

Dar, desigur, pentru noi toate astea sunt doar linii punctate pe-o hartă sau rezultatul unei trăvci fumate.

Îmi doresc o lume cu nuduri pictate pe cravate.

Dincolo de geamuri mai e încă ceva de văzut, de auzit…de simţit.

Şi mai simt in cuvinte un sens nou.

TRAVKA nu înseamnă patru instrumente şi-o voce.TRAVKA nu înseamnă intrarea la concert variabilă între 10 şi 15 roni, TRAVKA nu înseamnă vidoclipuri şi lansări(era să zic linşări) online…TRAVKA nu înseamnă fani!

Da’ chiar?Ce înseamnă TRAVKA? Mie îmi sună a nume de vapor…

De mâine îmi las barbă şi-mi acopăr un ochi!

Dacă la asta adaug şi micul amănunt că-s roşcată…

Râzi şi iar râzi, pentru ca apoi să te întrebi:da’ poate că nu e o parodie…nu cumva e o fabulă?

Ps: Îmi doresc ca Travka să revină atunci când iarba o să fie la liber, când n-o să mai mergem gătiţi la concerte, când o să fim toţi costumaţi în îndieni sau piraţi, undeva, pe-un vapor…pe la poli…până atunci…de undeva, unde, în nici un caz nu e Africa, vă salut!