Vânt dinspre răsărit

M-am oprit în dreptul unui automobil, ca să-mi îndrept pălăria. Parbrizul îmi reflecta bine toată fiinţa-mi, aşa încât am corectat, netezind uşor cu mâna poziţia gulerului redingotei, apoi am mutat umbrela încă închisă în mâna stângă, mi-am mai cercetat reflexia câteva clipe şi am pornit în drumul meu.

Nu ştiu dacă era cineva în maşină şi nici prin cap nu mi-a trecut că, poate avusesem spectatori, dar pe mine, în general, nu mă deranjează să am spectatori nicicând. Actriţă, deh…

Din depărtare, pentru oricine, păream o variantă ceva mai rotofeie şi roşcată a Mary Poppins în drum spre întâlnirea cu Omul-cu-Chibrituri. Care avea două meserii, vă mai amintiţi? Vindea chibrituri când ploua şi desena pe asfalt când era soare şi frumos afară.

Întâlnindu-se, intrau amândoi şi se plimbau în voie prin lumea din asfalt, imaginată de el. Vă mai amintiţi?

Întotdeauna, zilele cu o vreme uşor indecisă, nici însorită, nici înnorată mă trimit cu gândul la Mary. Uite că a început să picure din nou! Am deschis umbrela şi…

Mi se întâmplă, atunci când privesc lumea de la fereastra-mi, să devin plutitoare, în căutarea unor soluţii mai simple, visând cu ochii deschişi. Nu că fereastra mea ar fi una magică, cred că toate ferestrele ascund câte o magie pe la tocuri sau chiar într-unul dintre straturile de geam.

Proiecţia de mai devreme, în care mă transformasem în Mary Poppins nu e reală, tot fereastra mea se face vinovată. De fapt, vina nu e chiar a ei, mai exact, ci a gândurilor mele, care nu-mi dau pace, fiindcă mi-a trecut prin căp’şor că merit şi eu o căsuţă mică-mică, unde să evadez de-adevăratelea, să plantez flori, legume sau alte verdeţuri, nu numai prin proiecţii imaginare. Sigur că, în zilele noastre, dacă ai un balcon generos, poţi să încropeşti o mică plantaţie acolo. Câţi n-o fac?!

Proiecţia e încă în prospectare, n-am hotărât nimic concret, iar ce nu mă urneşte chiar imediat e alergătura de colo-colo. Că, dacă trebuie să alerg pentru materiale de construcţie în Focşani, nu mi-ar prisosi deloc să ştiu a zbura cu o umbrelă, ca să identific cele mai bune preţuri sau calitatea materialelor de care am nevoie. Chiar dacă oraşul e mic, drumurile înspre depozite nu se împuţinează!

Să găseşti materiale de construcţii ieftine, dar calitative, o fi „floare la ureche” (în acest caz, margaretă!) pentru unii, da’ eu cred că Dumnezeu a inventat bărbatul numai şi numai fiindcă poate pronunţa semeţ, îngâmfat, umflându-se în pene (cu vânt potrivit!) următoarele cuvinte: gresie, piatră decorativă, panou sandwich, pavaj, policarbonat țigla metalică, tencuială decorativă, pazie casă, ferestre de mansardă, șipcă metalică quartz, țeavă pătrată, țeava rectangulară, fier beton, lambriu lemn, stâlpi de gard etc.

Ca femeie, ai vrea să vezi în primul depozit cu materiale de construcţii în care ai pășit că scrie, încă de la intrare, vindem ieftin, mai ieftin decât la depozitu’ cutare sau invers, ca să ştii ce-ai de făcut. Cui foloseşte alergătura?!… Ei, cui?! Nu întrebam pe nimeni, că ştiu cui!

Unde-i Omul cu Chibrituri când ai nevoie de el?! El ar fi desenat căsuţa mea repede-repede (se ştie că e un desenator rapid!), apoi m-ar fi luat de mână şi am fi intrat în desen şi toate ar fi prins viaţă fără prea multe bătăi de cap, ca şi cum altcineva s-a ocupat de toate, ca să-ţi fie bine. Bineînţeles că locul lui e acolo, în poveste, dar toate poveştile se zămislesc din întâmplări reale.

Ce, credeţi că nu mi-am făcut o căsuţă-machetă fiindcă-mi place să meşteresc?

Toate materialele de „construcţie” au sosit repede fiindcă le-am „comandat” pe toate dintr-un singur loc: dulapul meu cu minunăţii. N-o mai am, i-a plăcut cuiva şi am vândut-o la un preţ foarte bun, dar cu mărimea asta a unei case mă descurc exemplar, ştiu ce materiale îmi trebuie, cât aracet înghite cartonul, în cât timp se usucă etc. Dacă ar fi atât de uşor şi cu construirea unei case în care vei locui…

Eu îmi doresc o căsuţă în Focşani (pe pământ!) nu fiindcă m-am săturat de cutia de chibrit în care stau de vreo 4 decenii, Altfel de ce aş fi început să renovez apartamentul meu, cu două camere, primăvara trecută? De fapt, încă nu am terminat, mai am de pus parchet, l-am luat deja, dar aştept să se elibereze meseriaşii de alte obligaţii. Şi, cum apar mereu altele şi altele…

Unele depozite au magazine de prezentare, aşa că, dacă vezi un model care-ţi place, trebuie să te duci să vezi dacă mai e pe stoc şi aici se întrerupe visarea. Fiindcă tu îţi imaginezi interiorul într-un fel şi, până te vezi cu toate materialele, la final, te vei deştepta într-un loc destul de diferit faţă de conceptul iniţial.

Iar dacă n-ai maşină, drumurile cu taxiul sunt foarte interesante…

M-aş bucura dacă m-ar întrerupe acum cineva din frământare, dar sunt doar eu, singură, în faţa unei ferestre, explorând variante şi posibilităţi.

– Vezi-ţi de treabă, fetiţo! Eu n-am timp pentru aşa fandoseli!

În afara faptului că, ce se aude pare a fi un zgomot de biscuite ronţăit, odaia-mi pare liniştită.

– De ce te osteneşti degeaba? Oricum nu-i nimeni să te vadă! Ştiu, nu-mi răspunde, oamenilor mari le place să exerseze îngrijorări. Nu-s caraghioşi? Eu, când spun că aş vrea să mănânc ceva, chiar aş mânca. Mai înainte am vrut să mănânc un biscuite, îl mănânc. Uite, acum mestec ultima îmbucătură!

Habar n-am cine vorbeşte, doar vântul suflă mai cu putere perdeaua decât acum un minut. Şi, parcă m-ar furnica un fel de râsete prin tot corpul. Dacă râsetele pot furnica… Da’ aşa mi-a venit să spun.

– Vrei să trag o fugă pe afară să-ţi spun ce se mai întâmplă?

Nu ştiu cine e vocea asta, care crede că e înăuntru, dar jur că sunt doar eu şi vântul în această cam… eră. Am zis „eu şi vântul?” Aşa am zis?! Păi, dacă eu sunt eu, atunci vocea e vântul?

– Dinspre Răsărit!

N-are cum! Vântul mănâncă biscuiţi?

– Mănâncă şi acoperişuri, mănâncă şi tencuială…. Habar n-ai!

Aşa da, ne apropiem de realitate! Şi, cu ce vânt pe aici? Vreau să-l întreb, dar…

– Vând ieftin!

Vânt ieftin a zis?!

– Vând! Cu „d”! Vând ieftin!

Asta e extraordinar. Cred că am aţipit în faţa ferestrei. Uneori, îmi place să moţăi în faţa ferestrei, în timp ce vântul…

 

Îmi trimite săgeţi!?…

– Suliţe, de obicei! Da’ am zis că merg câteva săgeţi în povestea asta. Ai auzit de „internet”? Intră pe site-ul vindem-ieftin.ro, deschide un document word, notează toate materialele de care ai tu nevoie, spre exemplu tencuială pentru casa din Focşani sau…

Vântul ăsta mă zăpăceşte! Păi, ce, eu sunt arhitect? Sau ştiu eu ce materiale îmi trebuie? Sau ce cantităţi?

– Dacă ştii unde trebuie să ajungi, e mai uşoară pornirea, iar apoi, după ce te-ai pornit, după ce ai trecut de birocraţie, găseşti toate materialele într-un singur loc, economisind! Ţine minte: Casa de Comenzi Vindem-Ieftin.ro!

Vântul s-a potolit şi a lăsat în urma-i firimituri de biscuite pe jos. Hmm… firimituri de biscuite, firimituri de informaţii. Cred că e timpul să mă trezesc şi să încep de undeva: materiale de construcţii online… Showroom Focşani?!…

„Orice vis se poate împlini, dacă ai oamenii potriviţi lângă tine!„

Şi un vânt prielnic, aş adăuga!

Proba nr.3. SpringSuperBlog 2020, sponsor: