alma nahe

Archive for 18 martie 2020|Daily archive page

Oameni în trafic. Poveşti cu cârlig

In spring superblog 2020 on martie 18, 2020 at 4:24 PM

„Ne-am (cenzurat!)… acu neam legat. C-am fost prost! a zis el Cam! zic şi eu. C-ai cai putere! În mai m-ai luat! La naiba! l-a dat. S-a dus, nenică! A sa îi mai mică. Sar pietre (de sub biciclete), de s-ar duce mai tare…” (fragment din „Oameni în trafic”)

„Un laș (a trecut pe marcaj), ce l-aș (cenzurat)! N-aș fi(n) naș. I-ar da talpă, iar, na! Ai caş? C-aş porni! Ia, porneşte! i-a zis frăţeşte. Mă car, c-ar fi bine… ” ( fragment din „Oameni în trafic”)

 

 

Dragi maşini, ne-am adunat astăzi, aici, pentru o lansare de carte.

„Oameni în trafic” nu e o carte, e mai mult o colecţie de frânturi, de vorbe aruncate în vânt, fără gând, surprinse în trafic, pe lângă borduri (staţionare neregulamentară) sau în parcare. Am fost, ani la rând, o maşină la locul ei, introvertită, tăcută. Când n-am mai răbdat limbajul oamenilor, am simţit că toate vorbele lor îmi dau ghes să devin cuvântătoare. Şi, iată-mă, azi, aici, la această lansare, eu, o maşină (deocamdată n-are importanţă marca), curajoasă-n parcare. Scuzaţi-mi spatele, dar e necesar, ca să înţelegeţi pe deplin transformarea-mi.

Fiindcă,  dragi interesaţi de cartea-mi, eu pot vorbi numai şi numai pe la spate. Da, ştiu cum sună asta în limba oamenilor, dar de câte ori oamenii trec în faţa altor oameni drept prieteni, când, de fapt, pe la spatele lor se întâmplă altceva?! De ce credeţi că unii dintre oameni au început să fie mai apropiaţi de maşinile lor decât de semenii lor?!

Oamenii, dragile mele maşini, au cam pierdut darul de-a cuvânta. Bine, poate să fie de vină şi viteza mea!

Nu ştiu cum o să vă prindă (în cursă) acest tip de maşină, fiindcă se ştie că, obiectele cuvântătoare nu sunt tocmai prietenul omului, iar omul, cum a devenit ceva mai bulevardier în exprimare, s-a structurat pe categorii, în funcţie de cartier, oraş, regiune, ţară, continent ş.a.m.d şi, trebuie să vă spun că, mă tem că nu voi fi o maşină prea populară printre mulţi dintre ei.

Vă atrag atenţia că, în această călătorie, nu o să devin o bulevardieră! Sunt sigură că, acum, dacă aţi putea vorbi şi voi, aş primi şi prima întrebare din public, fiindcă e momentul ei, într-adevăr!

Cum recunoaştem o bulevardieră? E simplu!

După cârligul de remorcare, după covorașul auto şi multe alte accesorii. Toate, lipsă! N-ai, eşti! Ai, nu eşti! E simplu! Spune-mi, păpuşe, tăvițe de portbagaj foloseşti?!

Scuze! Mă încearcă şi pe mine virusu’ ăsta, al bulevardului. Rar, dar mă încearcă! Vezi atâtea şi-atâtea în drumul tău şi uneori îs molipsitoare. Revenind….

Ziceam mai devreme că oamenii si-au pierdut un dar, dar, de fapt, au pierdut mai multe, dacă mă întrebi pe mine. Pe nesimţite, din nesimţire. Pe neaşteptate, din aşteptările pe care le au oamenii de la maşinile lor, dar pe care nu le accesorizează neamNe-am obişnuit! Noi, maşinile!

Umblaţi cu manevre, oamenilor, care mai de care mai primejdioase! Daţi cu spatele, parcaţi, da’ n-aţi auzit că un carlig demontabil automat reduce riscul de a avaria alte maşini.

Vă asigur că nu va fi o carte plictisitoare, fiindcă de-asta mă şi încerca tendinţa bulevardieră de mai devreme. Am scris aşa cum am simţit, fără frână! Din multitudinea de experienţe şi experimente.

Nu dintr-ale mele, că ia uite ce scrie aici: cârlig Skoda Octavia, De-mon-ta-bil! O să învăţaţi din poveştile voastre, iar cartea e o dovadă în plus că nu sunteţi conectaţi la nevoile voastre!

Desigur, încă mă întreb care e soluţia să vă învăţ să şi citiţi ce scriu, da’ până una alta, uitaţi-vă la imaginea asta!

Un studiu al unor cercetători (britanici, evident!) spune că, atunci când cuvintele sunt ataşate şi expuse alături de o fotografie, oamenii citesc. De aceea, cartea mea se va citi uşor, fără prea multe cuvinte. O poză face o mie de….

Dar, mai bine să le numărăm pe cele ataşate de ea.

Observaţi, vă rog, mai întâi, senzaţia de bine pe care ne-o transmite fotografia. Păi, mai era ea, domnişoara (sau doamna) atât de relaxată, dacă bicicletele rămâneau acasă sau călătoreau legate de acoperişu’ maşinii?! Nu mai zic de curent, că geamurile, la idei dintr-astea, creative, trebuie să rămână întredeschise. De unde şi expresia „nevastă-sa era cu o falcă în cer şi una pe pământ”. Nu, Biciclisto?!

Ca să înţelegeţi, Biciclista e numele maşinii parcate (prost) fix lângă mine. Şi personaj al cărţii mele. Nu principal, că personajul principal al cărţii sunt eu. Revenind la Bici…

Aşa o alintă şoferu’ şi posesoru’ ei. Pe nevastă-sa o cheamă Miţa. Miţa adoră plimbările cu bicicleta, în crâng şi drumul cu maşina până la crâng.

Înţelegeţi singuri ce cântec preferă el, nu e nevoie să exemplific… „La”, poate că e o notă pe portativ, dar „în” nu e, clar!

Lui îi pasă de maşină, ei de bicicletă. Dacă le-ar păsa amândurora de ambele distracţii, ar deschide împreună portalul AutoGedal şi ar descoperi câte variante de montare are un suport de bicicletă:  pe cârligul de remorcare, pe barele transversale, pe roata de rezervă, pe haion. Pe bărbac-su îl cheamă Ion! Ion e coautor la primu’ bloc (paragraf) de cuvinte. Vrum, vrum….

Pare că m-am pornit undeva, înspre ceva, dar o să mai zăbovim un pic pe portalul AutoGedal, la secţiunea blog.

Ei bine, mai înainte să devin o cuvântătoare, am devenit o cititoare înfocată a acestui blog. De fapt, ca să fiu sinceră, nu a fost iniţiativa mea. Citea şoferul meu şi aflând ce anume îmi lipseşte mie, ca el să fie în siguranţă, la drum, am asimilat şi eu toată informaţia. Aşa am aflat, împreună, că „rețeta vacanțelor cu cazare gratuită are nevoie de un cârlig de remorcare”. Şi de o rulotă, desigur! Visul oricărui călător….

Cuiul de remorcare, dragile mele surate, pare să fie de departe cea mai curajoasă achiziţie a celui mai curajos şofer care deţine cea mai curajoasă maşină, avantajul suprem de care ai putea beneficia la volan.

Spuneţi-mi, dragi vecine, de câte ori nu aţi putut ajunge acasă pe roţile voastre şi cine v-a salvat din asemenea bucluc, tractându-vă? Exact, eu şi omul meu! Şoferul îndrăgostit lulea de maşina sa. Şi de-asta sunt eu cea care sunt astăzi, de-asta am ajuns până aici (în parcare acum, dar nu despre asta e vorba!) şi de-asta pot ţine acest discurs. Din iubire!

Acu, cât sunt pornită, să trecem la al doilea bloc (din joc!). Şi aceste cuvinte auzite tot prin ochii mei. Şi văzute, însă mai lucrez la partea asta tehnică. Da’ nu trebuie să mă vezi vorbind, ca să crezi.

Dealuri şi lacuri, munţi şi păduri… azi n-avem! Azi şi încă o vreme, nebănuită, deocamdată, ca întindere. Nu mai subliniez motivul aici, ca să nu creez vreo emoţie. În trafic. În traficul de sentimente. Nici n-o să răstorn altă mașină, pentru distracţie. Decât poate tot pe mine, ca să-mi vezi scutul! Ai citit?

Scut Skoda Octavia!

Dacă ai citit, acu poţi să mă ajuţi să mă întorc… Unde rămăsesem, unde rămăsesem, unde… Ştiu unde, mă prosteam şi eu! Sunt în parcare! În stânga mea e Biciclista, în dreapta e una, Corona.

Ai amuţit?! Exact de-asta nici şoferu’ ei nu-i mai zice pe nume zilele astea.

Păi, stătea el (tot în parcare) cu al meu, ieri, înainte de lansare şi, na, al meu îi dădea un pont pentru suport (de biciclete) pentru Corona lui, unde să şi-l pună, mai exact. Şi cartea-mi, cu autograf. Pentru că nu mulţi reţin detaliile tehnice, i-a dat adresa portalului AutoGedal să caute singur ceea ce îi trebuia, fiindcă îşi dorea mai multe accesorii pentru maşina sa.

Şi, a trecut o vecină pe lângă noi… A trecut, am zis?! A rupt-o la fugă! Poate să fie de vină şi faptul că staţionam, dar na!  Am urmărit-o (cu privirea!), nici nu s-a uitat dacă trece pe marcaj. Se ducea la magazin, iar magazinul e destul de departe, aşa că s-a întors să-şi ia maşina. O uitase! Când s-a întors, curgea din portbagaj făina. Uleiul şi ce-şi mai luase ea…. Spirt, parcă… Mona! Am înţeles că-i bun şi Dora. Ce nu am înţeles e, de ce pun oamenii nume de femei spirtului?  Mă rog, reţineţi de aici faptul că-şi pusese în portbagaj cumpărăturile ca adunate cu furca.

Şoferii noştri au vrut s-o ajute, da’ ea le-a făcut de departe semn să nu se apropie de ea, din motive de… Corona, da! Dacă aşa a înţeles ea, na!

Numai că ăştia doi s-au prins şi, al meu, mai pe fază, a deschis portbagaju’, i-a arăta tăviţa mea de portbagaj, au pus amândoi proviziile vecinei în ea, vecinul a scos un aspirator de maşină şi asta a relaxat-o. Fiindcă tăviţele de maşină sunt o alegere grozavă, dacă-ţi place curăţenia şi ordinea în interior. Sunt destui cei care nu ştiu absolut nimic despre ele, fiindcă sunt interesaţi mai mult de lipsa autostrăzilor, uitând că ne pot proteja în mai multe moduri, pe noi, maşinile lor… Până la construirea celui de-al doilea metru de autostradă mai e…

Istoria noastră, dragile mele, m-a învăţat că numai unii oameni sunt capabili să înţeleagă cum vorbeşte o maşină elevată despre sine. Şi maşinile cu un istoric apropiat de cel al meu, că nu-s singura (doar în parcarea asta sunt!) vorbăreaţă din parcare.

Eh, am văzut multe în drumurile mele, mai bune, mai rele… Mai multe ca în parcări!  Şi, în mai toate, exact atunci când ai nevoie de un accesoriu pentru maşina ta, nu îl ai. Nu numai pentru a servi acel accesoriu pentru ce a fost proiectat, ci şi pentru alte nevoi, improvizate.

Apropo de improvizaţie, mi-am amintit c-am scris acu vreo câteva zile câteva rânduri chiar despre tine, omule!

Nu știi nicicând cum — Doamne! — ochiul cerului din locul lui pogoară,
ca să-ți arate câte-n lume: un melc, o frunză, o floare etc,
(și, de ce nu?) un… link.
Și-atuncea, muritor, de te găsește taman aprins de patimă
și-n spirit călător, tu vei simți pe dată că-ți dă jar,
ori pinten, aripi, ghes sau alte cele ce îți dau, de obicei, avânt
până spre hăăăt departe și-amator —  dar ce grăbită
și în rime îmi e limba!— alegi cu ochii-nchiși o nestemată:
să pleci hai-hui!

Nici nu contează dacă numai până-n dormitor!

Îți spui: În drumul ăsta fi-voi numai suflet!
Să vă poarte, cuvântu-mi fi-va de nepotolit
!

Dar te trezeşti că n-ai protecție pentru motor.

Până-ţi dai seama că n-ai accesorii remorcare,
motorul te-a lăsat, l-ai înecat, n-a mai pornit.

Că zis-am și-aste vorbe numai bune de plecare,
mă și pornesc
spre al meu țel, scutind un mers pe jos
Cutez să-ți spun acum și-unde-aterizez:

pe preş!

Unul auto, dedicat!
De vă deschideţi  poftă de-o plimbare cu maşina, tare,
din capu’ locului, iacă, deznod mărturisire:

Când ai nevastă, dacă vrei s-o ţii,

ia-i accesorii ei, dar şi maşinii tale!
.

Desigur că mi-ar fi plăcut să te port pe drumuri de poveste. Dar eu nu sunt decât o maşină parcată acum, fiindcă afară e pandemie! Nu uita! Mie îmi place interiorul meu. E curat! Şi-mi place şi cârligul meu cu care v-aş putea remorca întru depănarea unor amintiri în care aţi fi avut nevoie de ceva, da’ n-aţi ştiut de ce, de unde şi când poate începe o nouă aventură pentru voi! De ce nu una poetică, ca în exemplul de mai sus.

NOTIŢĂ: Să-mi amintesc să scriu şi o carte de poezii!

În cele ce urmează, voi face cunoscut sfârşitul cărţii, deşi în lumea oamenilor nu se face una ca asta. Maşinilor le place să ştie finalul, altfel sunt ele şi aşa destul de imprevizibile.

Eu zic că e un final bun! Dă de gândit! Autorul ar fi putut spune cu totul altceva decât ceea ce pare că a zis. Cu toate astea, un lucru e sigur: vom ieşi noi şi din parcarea asta! Şi ne vom porni iarăşi la drum, fiecare cu şoferul său. Dar numai unii dintre noi vom înţelege pe deplin că viaţa unei maşini ţine de modul în care o priveşti şi o accesorizezi!

„Decât un drum în care nu ţi se întâmplă nimic memorabil, mai bine o parcare cinstită!”

Aici ar trebui să închei discursul şi să-mi cumpăraţi cartea. N-o s-o fac, fiindcă mi-am amintit o poveste de pe vremea când eram pe drumuri. Bine, bulevardieră, na, dacă vă simţiţi mai bine că am trecut şi eu prin asta. Un moment emoţionant, dar comic într-o oarecare măsură.

Murise tatăl unei prietene a şoferului meu. Şi, închipuieşte-ţi două femei, la morgă, trebuind să ridice corpul neînsufleţit. (Da, şoferul meu e femeie!)

Maşina fratelui ei era prevăzută cu remorcă, dar taman atunci s-a împotmolit, undeva, pe drum. Cuiul de remorcare de proastă calitate, ai înţeles. Şi, astfel, au găsit fetele o soluţie nouă: să se ocupe ele, fiindcă era sfârşit de program. LA MORGĂ! Dacă nu ar fi ridicat decedatul atunci, că era şi vineri, mai puteau luni… Nu îmi amintesc dacă ăsta era adevăratul motiv, improvizez acum, da’ ceva le-a speriat mai mult decât mortu’ şi ţinea de timp, oricum.

Aşa că, iată-le pe fetele noastre la drum, cu un coşciug închis deasupra mea. Nelegat, fiindcă nu eram deloc pregătită să preiau un asemenea bagaj. Şi nici ele! Nu povestesc cum s-au chinuit ele să pună deasupra coşciugul cu tot cu mort, da’ cum parcarea (laterală) a fost perfectă şi lipită de scări, vă imaginaţi voi restul. Au ajutat încă doi oameni, pe care i-au racolat (cu sânge rece!) dintre pacienţii spitalului.

În loc să o luăm pe şoseaua principală, fetele au luat-o pe coclauri, ca să nu se crucească lumea. Bineînţeles că, minut cu minut, m-am temut pentru mine, dar cel mai mult m-am temut pentru bătrânul tată al prietenei stăpânei mele, care şi aşa avusese parte de o moarte comică: murise în bucătărie, cu capul în ciorbă, tocmai ce şi-o încălzise…

Capacul nu era bătut în cuie şi nici sicriul legat cu ceva. De mine.

Ce-a urmat….

Anul 2020, octombrie, 10 (ziua şoferului meu!)

O secundă de neatenție la o curbă, o frână bruscă…

– Ah, şi doar am zis să-mi iau cupholdere. S-a vărsat tot sucul (suntem la volan!) din pahare, aşa-i?! Mi-e frică să întreb… Şi cafeaua?

 

Nu te nelinişti, suntem încă în prezent. Dar lucrez la noua mea carte, „Oameni în trafic… se întoarce”. Nu sări să mă corectezi, că nu e vorba de gramatică aici! E ca în „Batman se întoarce”…

(În care am cuprins şi povestea cu sicriul, cu ortu’ popii ş.a.m.d.)

Nimic rău nu s-a întâmplat încă şi, la cum îmi cunosc eu omul, nici nu o să se întâmple! Dar dacă ai ajuns până la cupholdere, dacă suportul de pahare e cel care-ţi mai lipseşte, nu fi mulţumit! Măsuțele cu pliere din tetierele scaunelor din față, unde-s? Ai nevoie de ele când o să pleci în următorul tău roadtrip, pentru un popas sau pentru cartea ta preferată, cum ar fi: „Oameni în trafic”

Era mai bine s-o fi numit „Maşini, în traficul de sentimente”? Era mai potrivit acest titlu, fiindcă maşinile, în trafic, reţin mai degrabă sentimentele, decât imaginea?

Nu, că ieşea prea SF cartea, ştiu eu! Şi abia de sunt înţeleasă şi-aşa…

Poate că sunt mai pontoase maşinile altora, poate că argoul vinde mai mult, dar el e al oamenilor, nu uita! O maşină, al cărei şofer a explorat universul AutoGedal nu are cum să fie o bulevardieră! Păi, poate o bulevardieră să scrie o carte arzând (poetica!)-o în orto…grame?!

Proba nr.6, Spring SUperBlog 2020, sponsor: