alma nahe

Archive for the ‘Ciné m-a visat’ Category

Zi(d) despre sine

In Ciné m-a visat, Spring SuperBlog 2016 on Martie 11, 2016 at 2:02 PM
image

DIEGO- Tapet Old Fashion din vlies, model unic, aspect de piatră. Emană atmosferă nostalgică

Vedeam Zidul din(tre) oameni, cum le stăpânește el toate puterile, cum este el, în același timp, și gros și subțire, și absent și prezent și, după ce că vedeam, așteptam. Atunci izbucnea ici-colo un colosal hohot printre oameni, ici-colo câte un plâns gigant. Râsul se zdrobea de Zid, plânsul se prelingea de pe el. Zâmbetul și lacrima tapetau. Tapet au! În tandem. Pe trecerea oamenilor.

image

DIEGO- Draperie veselă cu flori, aspect de pânză.

În zid, săpate ferestre. Cu unghiile, cu buricele degetelor, cu podul palmelor. Râsul era încă o draperie, plânsul era încă o perdea.

image

DIEGO- covor PVC. Aspect de artere de circulație.

În tălpi, oamenii își gravaseră, din bucurie sau din întristare, demult șosele. Și, și le-au pus covoare și le-au numit Artesia. De la artere, poate. Sau de la Artele lor, din care unica de(s)prinsă-n fel și chip, vrăjitoria? Vrăjitoria, acea Adormitoare, cu stil.

Când cădeau din paturi o făceau cu fețele în jos. Când nu-și mai încăpeau în ele, își refăceau traseele de peste zi. Și se sculau obosiți. Cu fața în sus. Cu două fețe. Și iară nu mai știau de visele lor.

image

DIEGO- Pardoseală modulară de vinyl, tip LVT. Aspect rustic.

Și intrau în băile lor și li se terminau toate. Și intrau în ape, și când ieșeau parcă călcau în mocirlă. Și, pe urmă nu își mai găseau livingul. Și își căutau atunci de treabă sau ierburile lor. Și, și le fierbeau și, și le beau.

image

DIEGO- Covor verde, rotund, cu fire lungi. Material sintetic, mătăsos la atingere.

Și după asta totul devenea mai alb, translucid.

image

DIEGO- Perdea confecționată. Fire de iarbă pe fundal alb.

Spre seară se agățau de capăt. Știau că vor ajunge oricum la el.

image

DIEGO- capăt de bară, glamour-aur

Diferiți din interior înspre afară, oamenii păreau apăsați pentru totdeauna de o nelipsită povară, cu zid. Până când… Până când?

— Cafea?

Mă uit la pliantul de pe măsuța, cu față de masă, din fața fotoliului în care sunt cufundată și citesc:

image

Ridic privirea. Nu știu cum am ajuns aici, dar bine că parcarea e gratuită.

— Da! Da-ul e pentru cafea.

— Știți ce vreți? întreabă vrăjitorește, cu stil, domnul… Domnul, chiar așa, chiar dacă vorbesc în gând, pot să îi aflu numele, ce naiba? Pot să și zic „ce naiba”. Îl citesc de pe ecuson pe Domnul Vrăjitor Cu Stil.

— Am povestea!

— Dacă aveți și dimensiunile…

E precis! Mă pierd în fața lui. De masă.

image

DIEGO- Față de masă. Material sintetic.

Îl simt. Influent în amenajări interioare. Din Bazin. Carpatic.

Conceptul de bază al reţelei Diego este oferirea produselor adunate în colecţii sezonale.

Câtă iarnă în(tre) oameni! Se pierd în caimacul cafelelor lor și, când dau de zaț, se cred ghicitori de anotimpuri în ceilalți.

— Domnule Vrăjitor Cu Stil, aveți o pensulă și acuarele?

— Le-ați avut în fața ochilor încă de când ați intrat, Doamnă…!

Îl simt. M-ar citi pe ecuson dacă aș avea…

— Căutătoare! mă (re)prezint.

— Observ că ați căutat numai în draperii, Doamnă Căutătoare, îmi controlează el blocul, surfilând.

— Blochez lumina și căldura. Ca mai toți oamenii, mă scuz eu iute. Deși, toți o fac cu perdele. Oamenii sunt niște calzi cu perdele, mai zic. Și râd. Și tăiere? zic, Răscolitoare.

— Tăiere la dimensiune. Și călcare. Pentru un plâns sănătos fără urmări, ați ales pardoseală rezistentă la apă.

Bifează, ca să știe. Profesionist.

— Sunt aproape toată numai apă, îi explic eu poetica alegerii.

— Fiecare își alege accesoriile după sine.

— Zi(d) despre sine. Nu așa mi-ați cerut? Pe nu așa mi-ați cerut nu l-am eliberat cu voce tare.

Oferta de parchet laminat este unificată sub o marcă proprie image. Mă privește fix. Trafic intens. Pași prin pădure… 

— Știu! Știam… (Mă bâlbâi atunci când simt traficul intens.) Zi-mi ceva nou despre sine.
image, o colecţie colorată, veselă, plină de imaginaţie! Efect 3D al modelelor ce ies în relief datorită contururilor tunse manual.

— Ești unic! îmi scapă. Cum te cheamă, de fapt, domnule Vrăjitor cu Stil?

— Nu. Mai sunt încă 999 ca mine. Vrăjitor cu Stil Diego!

— Și pe ceilalți?! îl întreb ca să câștig timp.

Cât o să îi enumere o să văd dacă nu cumva mi-a scăpat ceva din vedere. Oamenii pierd timpul, fiindcă și timpul îi pierde pe ei.

— Diego! Toți suntem Diego!

Râd! Râd sănătos!

— Și eu, care credeam că eu sunt cea abstractă…

— Doamnă Răscolitoare, Diego se confundă îndată cu sinele celui care cată!

Fie el român, slovac sau ungur!

— Acuma, serios, lăsând la o parte poetica, dacă ați avea pe zi numai câte un client ca mine…

— Oricâți! Numai să vă fie în casă bine!

Am plecat la un moment dat, deși aș mai fi stat. Nu sunt eu atât de stranie precum am pledat și țin să știți. Pot să sporovăiesc despre orice la modul poetic?! Tu să mi-o zici! Da, tu, cel din casa ta de vis, omul de după perdea!

Dacă numai o dată te-ai căuta în Diego ai simți la fel! De ce (te-)ai căuta în ei?

image

 

Dar, na! Oamenii sunt fel de fel! Miliarde sfredelind în zi(d). Doar povestea ne spune altfel.

00181

Spring SuperBlog 2016, sămânța cu numărul 3 în primăvara lui image

 

 

 

 

Vis American

In Ciné m-a visat on Noiembrie 9, 2013 at 10:18 AM

Motto: Mama a avut de ales între „Culica”, „Steluţa” şi „Mihaela”(numele celor trei fete ale naşei de botez), pe lângă Olimpia. A ales Mihaela. Dacă ar fi fost o vizionară, ar fi ales  „Culica”. Nici „Steluţa” nu e rău…

Aleea Căminului, nr.9, etajul 4, în trecut

-Înhî-înhî-înhî-înhî…, plânge micuţa Culica, ascunsă după perdea.

O făcea des. Nu să plângă! Când nu se mai simţea bine pe tărâmul ăsta, se învălătucea în perdea şi îşi imagina trecători în altă lume. Perdeaua îi era titipi. TTP, de fapt, adică Tărâmul Tuturor Posibilităţilor, dar era peltică şi din acest motiv îi plăceau filmele americane. Dar trecem momentan peste faptul că plânge. Acum e în Brooklyn, în ziua de Halloween.

Nu ştie exact ce e Halloween, dar a observat, în mai toate filmele americane văzute, câte-o sărbătoare. Ziua Recunoştinţei, când familia, are-n-are, mănâncă curcan, şi unii plâng că n-au, şi până la urmă fac rost şi se termină filmul. Apoi, 4 iulie, când toţi americanii, ca o mare familie, sunt veseli, indiferent ce culoare au.  Şi mai sunt vreo câteva sărbători evreieşti, da’ astea îi amintesc de un unchi care-o face jidoavcă, din pricină că e roşcată şi-are pistrui, aşa că le lasă acum în cutia amintirilor, nedeschise. Tot în familie, oricum…

Câteva trepidaţii şi gata treaba, adv…enture!Arsenic şi Dantelă Veche. O distracţie macabră, ştie! Dar are patru ani şi n-o interesează părerile celor mari. Oricum, ei ştiu numai de work, work-work-work! Cred că aici mergea şi-n limba rusă, da’ nu vrea să pară prea deşteaptă pentru vârsta ei. Îşi bagă limba-ntre dinţi şi o replică ea, aceeaşi replică Mortimer Brewster(Cary Grant), o altă replică ea, aceeaşi replică, imitând-o, Elaine Harper(Priscilla Lane). Dar cel mai mult îi place să le dea replici mătuşelor ucigaşe excentrice, Abby şi Martha(aici limba ei e în extaz). Martha, Mar-tha, Martha…sună de parcă ar trece un tren marfar :Marfa, Mar-fa, Marfa…

– Olimpia!Oli…mpiaaa…ah, mereu o întrerupe fix când îi e lumea imaginară mai dragă. Tocmai acum, când Teddy urcă treptele în fugă spre camera de la etaj şi strigă „La atac!” imitând celebrul îndemn de la San Juan Hill al lui Roosevelt? De fapt, nu imitând! El chiar crede că e Roosevelt, ce neeeebun! Acum îl lasă să facă săpături în subsolul casei – crezând că sapă şanţuri pentru Canalul Panama şi îngroapă victimele epiedmiei de febră galbenă, când, de fapt, îngroapă nişte cadavre, „gesturi de caritate” ale Marthei(sora lui) şi ale nebunaticei Abby –  şi eu vă spun în treacăt că întreruperile sunt făcute de Mary, mama Olimpiei Culicăi. De data asta îi aduce o bluză de trening, fiindcă s-a lăsat răcoare şi chiar de e înfăşurată în perdea, nu-i ţine cald. Tot nu vorbeşte cu ea, cu maică-sa. Ştiţi că mai devreme plângea. Păi, cum să nu plângi când vezi că părintele tău preferat nu ştie să-ţi răspundă la toate întrebările?

– De ce nu suntem americani, mamă?

Fiindcă suntem români, Culica!

Eu vreau să fiu americancă, mamă! De ce nu m-ai făcut americancă, ca să mă fac actriţă?

-… 🙄

După astfel de scene, o apucă tremurul, fiindcă are un orgoliu treaz. Degeaba îi explică Mary că şi românii pot fi actori, ea ştie! Numai actorii americani sunt stele! Şi ăsta era unul dintre momentele când îşi dorea s-o cheme Steluţa. Da’ poate s-o cheme de-acum, nu? După perdeaua ei e posibil orice. Travel-travel-travel

New York, prima zi pe titipi, etajul 101, prezent.

Se culcă pe prima creangă care-i ieşi în cale…şi adormi. Ignorând cu totul maşina de poliţie ce subtil se-apropia. Era şi normal, având în vedere diferenţa de fus. Apucă să citeasca doar”POLICE …SKY”. De fapt era“POLICE BOSKY”. Ca nicio altă maşină de poliţie, se puse frumos pe aşteptat lângă ea… oricum, la drept vorbind nici o alarmă din lume n-o putea trezi.“DORMI!!!DORMI!!!…ăsta-i doar un vis”…apucă să mai spună, căci o voce se contura ca pe pânza unui trepied: “De unde ştii că e vis? Ai vreo dovadă că ceea ce se întâmplă nu e realitate?” Regăseşte-teeee!”… se mai auzi din cer, ceru’ gurii cuiva, înainte ca din maşina de poliţie să iasă un poliţist gras, cu o mustaţă neagră, deasă, şi tuşind ca un fumător de pipă.

De fapt, el chiar îşi scoase pipa când se îndreptă spre ea, şi-şi indesă în ea tutun cu aromă de cireşe .
“Dar nu trebuie mai întâi să mă caut?” întrebarea se izbi însă, sfioasă, de mustaţa celui din faţa ei. Atunci poliţistul îşi scoase cătuşele şi spuse:”You are under arest for dream hopping!” Wo-Wo!E…sssttt…eee deee răăuuu, Steluţoooo…

Păşi uşor pe primul norişor, ce plutea lin chiar lângă tocul ferestrei larg deschise, vrând să evadeze. Încercă să-şi amintească ce zi a săptămânii e, dacă are serviciu sau nu, dar brusc îşi dete seama că nu contează asta. În chiar momentul ăsta se iscă o furtună şi  Steluţa se trezi ţipând: “Trebuia să decupez şi nişte fluturaşi! Şi furtuna se mai domoli un pic! Şi, chiar aşa, ce naiba căuta pe nor, în loc să o ia pe scări, cum de mică mama sa o-nvăţase? Dar nici nu apucă bine să-şi termine gândul şi căzu. Căzu din pat! Zorii se-aruncară brusc şi ei pe ea, da’ tot îşi aminti că e prima ei zi în altă limbă! Şi prima ei zi ca şi chelneriţă. Cumva şi prima ei zi de figurant.

Ah, Hollywood-Hollywooooooood! Hello, Olly!

00181

Ceilalţi duzinari îi găsim la psi în tabel.

fotocredit: Kamil Vojnar

Ca sting

In Ciné m-a visat on Mai 17, 2013 at 2:21 PM

100_8141

Se făcea că era casting în jurul Soarelui,

unele eram rupte din el,

altele arse.

Nu ne cereau să facem cine ştie ce,

nu ne cerea nimeni să fim nici bătrâne,

nici tinere.

Una aştepta să intre-n emisie,

alta-n remisie,

altele se zbenguiau nestingherite de presă

prin iarbă, goale,

tânjind după lună

(luna are greutate, măsoară tonuri muzicale).

Paraselenă,

în întunericul nopţii

am cunoscut mereu pe câte cineva din mine.

Lucrare în aer,

am înţeles că era soarele întotdeauna.

Aşa sunt visele mele,

adorm în poala soarelui şi

când mă trezesc plouă,

să răcorească – la o aruncătură de om ard cuvintele – , fruntea permite

relaţii, pietre sub paşi,

umbra zilei de ieri.

Noi, oameniiprimim pământ, aur,

(să nu uităm piroanele!)

iubirea,

truda, o

lumânare,

nimic.

Eu ce primesc arunc în podu-mi palmei cu paingi,

pe toate le sting, cu un surâs,

ca un pom fructifer furând raze de soare, să coacă,

ca un copil forţat să adoarmă cu basme.

Din întâmplarea asta azi nu câştigă nimeni,

decât poetul, în a cărui lacrimă aşteaptă mii de curcubeie.

00181

duzinari: psi©vantdetoamnaSome WordsVero 1Vero 2ScorpioGabrielacarmen pricop, tineriuvavalyanacondelelili3d, cammelyroxanaCarmen.

Ablaţia încrustaţiilor

In Ciné m-a visat, Superblog2012 on Noiembrie 25, 2012 at 9:07 AM

Cu patimă soarele-mprăştie raze fierbinţi în secret
peste câmpuri, cât vezi cu ochii rapsodie de lavandă în floare.
Val violet zguduie centrul fiinţei, caşetic, discret
apoi îmbrăţişează puternic pământul întru împreunare.
 
Au trecut orele, a venit noaptea nespus de senină.
Apoi, s-a născut o altă zi greu, încet, cu parcimonie.
Acum merg şi n-o ştiu, peregrin obosit căutând clipe-lumină,
eu şi sufletul meu, feminin, adâncimi insondabile, ablaţie căutând armonie.
 
Drumul urcă, coboară, iar urcă, se lasă în jos,
pe Drumul Lavandei tăcerea se-aude ca un canon.
Trei păsărele rescriu vocabularul iubirii pe-un butuc de vie vânjos,
vinul de Jura se odihneşte în clavelin, în Castelul Chalon.
 
Ca o ancoră veche, simt multă frustrare şi cearcăne-asemeni,
odaliscăsperând într-un miracolfugind de trecut, pe-acest drum, în cuvinte.
Există un început pentru lucruri, dar şi pentru oameni,
tot ce urmează să înceapă acum, prins c-o broşă pe cer, a-nceput dinainte.

Ochii se uită şi văzând atât de puţin câteodat’ , ei mai caută.
De-acomodare sunt întotdeauna bune cuvintele când încep.
Mult mai clare decât bunele lecţii, pildele rele strănută,
expirare bruscă, sar cât colo, legende. Astăzi curge-n pahare doar una, pun butoiului cep.
 
Aşadar, o slujnică, mergând, călătoare furată de desăvârşire, şi minunată,
o dată dormind sub clar de lună, obosită de forfota din castel,
mod emfatic de a răspunde la îndoieli în iubire, vrând să le facă să tacă,
puse capul pe-o pernă de flori. Sentimente, la fel, adunate mănunchi, în pastel.
 
Nu se ştie cât a dormit, poate-o noapte sau două, ori nouăş’nouă, dar când s-a trezit
s-a uitat pe cer, a căutat în sine fără dureri – enigmă care sfidează ştiinţa,
şi-ntr-o străfulgerare a clipei s-a luminat, s-a ridicat. Ce s-a-ntâmplat
e că după un somn bun, metempsihoză, ori altceva, i s-a ascuns umilinţa.
 
Cu mâinile goale, aspre de sare, dând importanţă călătoriei din vis făcute,
cu inima cât un purice în curând avea să pornească la vânătoare,
să urce pe munte-ntr-un loc, numai de munte ştiut, dar arătat în vis, să găsească trei păsări mute,
indicaţie de pe tărâmul cu pauze şi neatenţii aparente, întâmplătoare.

În vremea asta la castel, prinţul, slăbit, ca tras printr-un inel, unghiile şi le rodea,
pe treptele cetăţii stătea, şi deşi îi era ziua nunţii, nu găsea motiv de bucurie.
Gândul său cobora, urca, cobora, iar urca, fremătând şi adânc tot ofta, suspina.
Pe locul unde lacrima îi cădea, creştea absurd câte-o floare liliachie.
 
La fel de absurdă e şi povestea asta şi doar Dumnezeu ştie cu câte lupte.
A spus Ain(aşa o chema pe slujnică) într-o zi noapte bună, pe mâine şi în ultima clipă
s-a răsucit pe-un picior, s-a-nălţat pe vârfuri şi din gama gesturilor abrupte,
nepotrivite, l-a sărutat pe buze prelung, apoi a fugit în a castelului stângă aripă.
 
A fost de-ajuns această simplă alipire,
răsfrângere din paradis, izvor de apă caldă, suavă pornire în taina nopţii,
ca prinţul să-şi deie seama că fusese lovit ca un fulger de iubire,
dar din păcate, o nepotrivire în rang şi-o ticluire crudă a sorţii.
 
Prinţul, Jacques pe-al său nume, Păsării Furtunii ( Prinţesa Man o ‘War) era dat.
Dar dacă, din inima muntelui Jura vreodat’, o fată simplă ar fi prins trei păsări mute
şi le-ar fi făcut să cânte, Jacques ar fi fost liber de-acest blestem înciudat
puternic legat de trei vrăjitoare bătrâne şi hâde.
 
Însă Jacques nu ştia şi-astfel în ziua nunţii cu Man o’ War pe treptele reci se perpelea.
De Ain-ncotro se duse, habar n-avea de săptămâni.
Cum apa se duce la vale, făr’ să se-ntoarcă,  aşa, fără de urmă-i şi ea.
Îngrijorat, el puse s-o caute mai întâi în fântâni.
 
Dar drojdia răului nu se-aşază pe fund, în dragoste, limpezind căutarea.
De unde să ştie că Ain spre vârful Crêt de la Neige din dragoste se-ncumetase?
Nici nu va şti, căci astfel de lucruri rămân taina celui aflat la înălţimi cu zarea.
Ain, avea să urce, să prindă cele trei păsări rare, cum visarea-i dictase,
 
dar obosită, avea să cadă şi în cădere se prefăcu într-un râu, râul Ain şi scăldându-se-n apa lui, apa tristeţii,
păsărilor le reveni graiul ce străbătea înaltul văzduh, iar prinţul, de pe treptele unde şedea, le auzi cântecul:
„Căci uneori numai să dormi mult şi bine şi-i destul ca să schimbi cursul vieţii,
Jacques, Jacques, Jacques, auzi-ne şi găsindu-ne-ţi vei găsi leacul.”
 
Auzind a văzduhului chemare, prinţul purtat de cântec şi jale
alergă într-un suflet înspre locul de unde-auzise strania chemare
şi când a ajuns a văzut că nu-i erau decât pietre şi apă în cale,
nici urmă de Ain, niciun pas de om pe cărare.
 
Dar ce să vezi, disperat, uitându-se când în amonte, când în aval,
şi zicându-şi în sine ca de-acum să nu se mai încreadă în a delirului fantezie,
i se năzări că merge pe apă. O, Doamne, câte mai pot închipuirile! Şi-n acest interval
de visare, a vrut să se lase vlăguit pe-o stâncă, care-ndată se căscă şi în miezul ei zări o bijuterie.
 
Prinţul pentru o clipă s-a temut, căci deasupra stâncii se ridicase o lucire fără scântei,
o lumină care numai din cuvinte nu se poate alcătui, dar spaima-i imediat îi trecu
când întinse mâna şi simţi în palmă bijuteria, simţi şi împlinirea  ursitei.
Bijuteria era o broşă şi Jacques prinzând-o în piept, în dreptul inimii, ceva nemaipomenit se petrecu.
 
O arătare luminoasă, imaculată i se prelinse în braţe,
atmosfera era de adâncă tulburare de apă şi spirit.
Era Ain, iar Jacques, înţelese fără cuvinte, că soarta-i nu stătuse în aţe
ci în sacrificiul iubitei şi-n ochii săi trei păsări mute au licărit.
 
Disperarea, zicem noi cu toţii, e omenească
e ca un fir de plumb, pendulat în zboru-i de Pasărea Furtunii.
Înarmaţi cu fior, trebuie să  luptăm ca visele să ne fericească,
dar vocabularul dragostei e neîngăduit de puţin şi de scurt pentru unii.
 
Prinţul, întors la castel găsi totul, deşi nimic, într-o linişte usturătoare,
dispăruseră toate gătelile de nuntă, în aer plutea o pace absurdă.
Şi, fireşte, poate că v-aţi fi aşteptat, ca Ain să fi înviat şi pregătelile de însurătoare
să se potrivească până la urmă pentru el şi slujnică, căci imaginaţia omului zburdă.
 
Dar nu e aşa! Apa rămâne apă, sânge nu se mai face.
Şi oricât am invoca cerurile ce e dus nu se mai întoarce.
A rămas doar sărutul lor de poveste, şi-aţi văzut, un sărut poate blestemul desface
şi legenda aceasta…cui nu i-a plăcut, la drum să pornească şi alta şi mai gogonată se coace!

Textul participă şi la Duzina de cuvinte. Duzinari: psi©,

1. dordefemeie 2. Irealia
3. Dictatura Justitiei 4. Scorpio
5. Arcon 6. Vant de toamna

Vibraţii

In Ciné m-a visat, Ciné ma pictat on Iunie 23, 2012 at 4:46 PM

Mă caut prin răstimpuri,

dar oriunde m-aş căuta,

de-a lungul şi de-a calea mea,

desprinderea devine întotdeauna poezie.

Poezia, întâlnirea dintre poftă

şi 2, 3 boabe de lăcomie, grefate peste,

amestec dens.

Se iau câteva scene ale unui moment stins,

congelate rapid, mai demult, în ferestre,

în tocuri cui,

în uşi…

Se iau de margini!

Se aşază corpul în prag

Se lasă acolo la topit, dezgheţat…

Stingher, gândul se-ntoarce din drum

şi-o ia pe cărarea, bătută în cuie de-acum.

După un timp, am deja nişte semne pe hârtie

şi-un trubadur în ramă, din însemnele pe umăr,

pe care l-am găsit la sfârşit de drum

cu frunza între buze, cu mâna pe genunchi,

sprijinind tâmplă,

cântând, cinic, despre statornicii şi se-ntâmplă

că,  pe urmă, spatele meu împotriva uşii,

uşa de-a lungul peretelui,

de-a lungul peretelui, urmări…

Cu faţa spre peretele pustiirii

Tu, cititorule fidel,

ai citit, ai recitit…

Nu ai înţeles nimic!

Lanternă în ruine, şoapta,

luminează momentul impunător al  împrumutului:

-Eu îţi dau inima mea,

tu dă-mi-o pe-a ta!

Descriind inutilitatea în cuvinte,

simţul realităţii a mai pierdut o zi.

Mă trezesc gâfâind,

gândul “ce fac, dau vina iarăşi pe suflet”

se scurge-ntr-un cântec, versuri albe pe-un ecran alb.

Sufletul, acest pus la colţ de nicăieri!

Şi ce dacă legea firii ucide,

duhul ei e dătător de viaţă!

Viaţa, care nu e un ceas, e un televizor cu braţe.

-Uite,  tocmai se transmite în direct meciul soarelui cu universul.

Mă bucur că eu am prins o repriză bună.

Între ninsoare şi soare,

stă liberă,

la voia întâmplării,

magia oului

şi timpul, în progresie muzicală veşnică,

care,

uită-te la el cum se joacă de-a ascunselea

în tufişuri de basm.

Vibraţii în 12 cuvinte impuse şi la psi©, dordefemeie, carmen pricop, tineriu, andra P, cris, simonaR, şerpoaicele, căţărătoarea, cammely, ch3815h, vane, lolita.

Aiemef (Femeia, întoarsă…)

In Ciné m-a visat on Iunie 18, 2012 at 11:59 AM

(M-ai întors!)

Uite-mă iar, Aiemef Ăcsaorb, mai ştii?

(Întâlnire întâmplătoare.)

Învârteai într-un anume fel cheiţa

şi prindeam, alunecoasă, pe picioarele din spate,

avântul plecării.

Îmi plăcea, mai ales, să fug.

Dar, femeie-broască, fugile  nu-mi  ieşeau până la capăt,

(precum masajele, pentru care eram întotdeauna lăudată)

pe principiul că, oricum, eu aveam timp.

Aş fi fugit şi-n mâini!

Primitivă, însă, nu reuşeam decât câteva sărituri peste etape,

rămânând, practic, în acelaşi loc,

dar cu buza umflată.

Mă mai şi blocam…

Deh, mijloace rudimentare,

cărămizi rotunde  atârnate de buza de jos!

Tu, însă,  erai perfect!

Plecai perfect, te întorceai perfect!

În aprecierea distanţei dintre tine şi tine

ştiai întotdeauna cu precizie unde e locul tău, câte minute şi lângă cine eşti…

Până când îţi suna telefonul, GPS-ul pentru (im)portanţă.

Eu mă simţeam atunci ca o grădină,

o grădină zoologică umană,

vizitată cu noaptea-n cap, gratis.

-Bună dimineaţa, femeie întoarsă!

Şi, deşi cheile da-ului sunt  în fiecare din noi, dar nu le facem tot timpul pierdute,

naiba ştie de ce,

reciproca nu e valabilă.

Dimineaţa mea era rea!

(Şi, chiar şi-aşa, dacă aş fi pierdut vreo cheie, era iarba…

Cea care descuie orice.)

Mă aprindeai la fiecare întoarcere, drum de seară, ca pe-un poem în foi:

„A căzut acolo unde trebuia să cadă,

La câţiva paşi.

Doar atât  poate forţa

Omenească,

În ape…” îmi recompuneam demnitatea,

zburând în cercuri de fum.

Număram înlănţuirea mersului la sigur,

ca să mă treci pragul,

dar uşa-mi era, întotdeauna, din apă.

Asta nu o luasem în calcul…

Tu nu te-ai oprit să priveşti,

eu am curs mai departe.

Acum dansez Massai,

pentru o cu totul altă versiune a planetei,

în care mă aştept să nu mai locuiesc în cuvânt.

(Cuvântul, lentilă pentru ochelarii prin care înţeleg lumea în care trăiesc.)

Iar azi…

azi m-am oprit doar pentru un gând, ca să ştii, planetă cu linişte, că

în adâncul inimii mele,  încă-ţi iau apărarea…

femeia întoarsă, pe-o parte de psi©, pe de altă parte de :

Tineriu, Carmen Pricop, simonaRverovers, căţărătoarea, dordefemeie,

tuşa vero, ch3815h,

L-am prins pe Dum(nezeu) fumând

In Ciné m-a visat on Mai 12, 2012 at 11:28 AM



Anosmice, nu  te-au aflat, săpând în abis, ancoră,

Ci, arsură  în adâncul întunecat, pe o amforă.

Atunci, şi-au înmuiat degetul arătător în tine, prin alunecare,

Şi şi-au desenat în văzduhul albit, chihlimbare.

Şi şi-au împodobit gâtul cu ele, şi şi-au făcut cuibare,

Şi şi-au clădit ziduri, de-avânt amărui născătoare,

Ca în al tău urcuş, arcuş dinspre noapte spre zi, să nu le orbeşti.

Anapoda-nflăcărare, căci plutitoare îşi făcuseră toate fereşti.

Şi s-au jucat de-a arsura şi-adâncul în abis de cuvinte,

Aflat, când amărui în arcuş de penel, când alunecare-n cuminte.

Şi şi-au aruncat ancoră în tărâmul de foaie albit, şi şi-au întins pânză

Până-ntr- acolo unde, amforă, tu, dumnezeule cu mâinile-n şold, încă-ţi aştepţi fumând,

Tălmăciri şi zenit.

 

Dar anapoda-n zel şi anosmice firi , oamenii încă-s şi-acum arhitecţi în orbecăiri.


au folosit cele 12 năzdrăvane şi : psi©,  simonaR, tineriu, vero, adapavel, poezele, zhao, cuvânticel, vanessa, carmen, căţărătoarea, cristina, o fată, cioburidechihlimbar, dordefemeie, elly weiss, blueriver, cammely.

Încântec -clepsidramă fantasichinezică

In arena luptelor sterile, Ciné m-a visat, cinema fabulat on Aprilie 23, 2012 at 12:25 AM

Din timp

Ai fi putut  să

Mare.

Dacă ai fi

Dar nu te-au

Erai, urcaseşi şi

-Ninge!

Îmi spuneam că nu se

Că e doar un

Care vrea să

Şi că o să mă

Fără să fi

Că începuse  oricum să ningă.

M-ai strigat iarăşi:

-Ninge!

Nu-ţi eram zăpadă, îţi eram nisip.

Oameni cântau pe lângă

Oameni dansau pe lângă

Doar se

Şi se

Nouă ne

Era frig.

Voiam doar

Să…

Voiai să.

Când am înţeles în sfârşit că aş fi vrut să

Dar nu

Oare ce-ar fi

Fără să mai…

Mai primăvară.

Într-o dimineaţă  roua dimineţii

Într-o altă goană, toană.

Nisip în clepsidre.

Într-o zi se făcea că

Vară.

Un fel de

Ninge rece.

Oare ce-ar fi

Fără să…

Ştii!

Cu tine

În gând Toamnă.

Când mi-au bătut în uşă visasem că sunt

Că tu nu

Ca zăpada.

-Doamna Zăpada, iubitul dumitale s-a dus.

Iubitul meu e dus?

Apă

Eu îl credeam dus în cine ştie ce misiune

Ori dus să schieze.

În ultima scrisoare îmi spusese Matilda ori Ileana,

Numele târfelor întâlnite-n război,

Nu că se întoarce acasă.

Nici măcar rănit.

O să-l

Fără să-i mai fiu!

Mă duc în

Câmpul Ceţii.

Iubitul meu e o fecioară-n noapte.

Iubitul meu nu eşti tu,  el e dus.

În timp.

Pentru tine, psi©!

Autorul desenelor: Ilinca Bernea(căreia îi mulţumesc pentru că a acceptat să-i folosesc poveştile în culori ca şi ambient)

Pe această temă au mai scris şi : psi©Carmen Pricop, Verovers, Cristina, Scorpio, Carmen, anacondele, vanessa.

Acolade

In Ciné m-a visat on Martie 24, 2012 at 9:57 AM

(mi-)am petrecut timpul până la colţ,

pământul murdar îmi masa tălpile,

uitasem să mă încalţ

după o partidă de şah pe descălţatelea.

nu m-am apărat,

piesele cădeau una după alta,

ritmat,

ca nisipul în clepsidre,

goliri de negru cu rost,

rostogoliri,

dar fiindcă începuse să plouă,

l-am sărutat iute pentru secundele cu conţinut clar,

dar mai ales pentru mersul în el,

alb,

istorii la minut,

de pe vremea când mă desfăceam în paranteze pătrate,

mi-am luat la revedere şi-am alergat înapoi,

voiam să nu observe nimeni dispariţia-mi.

prea târziu, oamenii aflaseră de vizita lui şi ieşiseră la balcoane,

aveau în mână găleţi,

îşi adunau provizii,

fiecare cu apa lui de ploaie.

ei mă întrebau dacă i-am cerut autograf,

eu luam în gamă picăturile lor,

cântec ireal,

şi-mi aminteam, (alt)timp în care eu

mergeam în pandemoniu.

-Haideţi să spălăm imaginile care mătură alte imagini,

totul la scară redusă,

până şi emoţiile! Vreţi?

le cântam eu, de-acolo, de jos, sărind într-un picior şi

vrând să-i ţin la curent

cu întâmplările mele prin lume,

invizibilă.

-Om la apă, strigau ei neînţelegând, om la apă!

dar nimeni nu venea în ajutorul lui…

nu există început nici sfârşit,

tot ce a început în urmă cu câteva secunde e început dinainte,

gândurile devin poetice,

(…)

puncte de trecere,

rampe,

{pe fiică-mea o s-o cheme Nubia}

imprecizii de vocabular,

şi obiecte(cele ale discuţiei)

care şi-au pierdut între acolade însuşirile pe care le aveau.

You need to choose which background you would like to use. The ‘stamps’ that you can use are the same whichever background you choose.

Aici găsiţi cărare spre tabelul lui psi©…călătorie plăcută!

***

1. BlueRiver 2. Carmen Pricop
3. Simona 4. Scorpio
5. virusverbalis 6. almanahe
7. ZhaO 8. Vanessa
9. Blind Love 10. genovevadans
11. anacondele 12. Mariana
13. Vero

Purice-n ureche

In Ciné m-a visat on Februarie 18, 2012 at 12:02 AM

în ger mi-am scos mănuşa deşi-mi venea bine nu reţinuse în sertarul pentru evenimente mărunte decât adverbele-ţi pârâit de pepene iubirea-ţi răzleţită de orice morală are de-acum carte de identitate mi-am zis şi-am uitat adresa şi oricum împlinirea-ţi vine împachetată cu panglică compensatoare etanş ca un uitat peste umăr din unghiuri obtuze în curbe cu miros de frunză cu foliole lanceolate şi dinţate arsă iar n-am suflat în supă trecuse Boboteaza precum o sugestie şi m-am trezit ciripind cu glas de miere sălbatică şi scuipând lăcuste descotorosindu-mă de tine ca de o indigestie ca de un verb intranzitiv ca de încă un verb tranzitiv ca de încă un verb bitranzitiv ca-n Le train de nulle part

înainte încă o dată nebuno de ce nu căci ce-s destinaţiile decât opriri provizorii anulând întâmplându-se hotărâri cu verb

 uitasem s-alerg şi-adormită-n pădure m-am visat la cuşetă cumpărând pepene atenţie prieten nedemn zicea în alertă dictionarul de vise de pe raft era ger fereastra era deschisă 5 silabe se zbârleau în foi ciripind 7 se jucau de-a şupa* dar eu nu şi nu băgam mâna în buzunar ca să plătesc peşin am scos grăbită mănuşa cu 5 degete şi-am aruncat-o în sertarul alb-negru cu sentimente uitat deschis cu mulţi ani în urmă şi-acolo haiku-uri şi  răspunsuri amânate ciuguleau panglica cu care mi-ai ferecat rulate ca frunza destinaţiile atunci am respirat puternic şi-am băgat mâna din nou în buzunar era spart şi-am alunecat  înăuntru toată răzleţită de orice tezism împlinirea venea dinspre afabulaţie sub şupă* *pelerin descusut  în timp ce eu mă împotriveam ca o mănuşă strâmtă neorînduielii lui Feydeau şi-atunci soldaţii sâmburi de adevăr lipicioşi alergau prin ceaiuri sâmburi de pepene uscaţi şi se puneau pe altoiri dibace de-aveam pofta lui a fi încă o dată

m-am uitat în sus nu era temei în jos  întrebarea devenise actriţă de vodevil îşi măsluia destinaţiile nu mai venea în întâmpinare ciripind indicii înaintea răspunsului  şi-atunci iarăşi părere de rău cădea din lojă cu unduiri de panglică şi se spărgea ca o iarnă care suspina în geam frunză de ger întâlnind pete de lumină jucând farse  formelor ce se îmburghezeau şi scorneau revoluţii şi-atunci scena şi  realul se lărgeau şi nu mai încăpeau în sertarul potrivirilor iar eseul lumii  în pantaloni cu bretele rătăcea ca o fofează  răleţită  prin nins univers 

înt-un lift de la etajul cinci

împlinirea

cobora

empiéter

ca un purice într-o ureche

 

douăsprezece cuvinte ca douăsprezece surori

(panglica, pepene, supa, manusa, implinirea, ciripind, ger, razletita, frunza, sertarul, uitat, destinatiile)

 cu colţuri ascuţite, cu colţuri rotunjite, după cum au fost tipărite, după cum au fost zugrăvite,

după cum ştiut  ori neştiut aţi ghicit, chiar acum voi să-mi  lămuriţi bucuria sau supărarea, întristarea sau luminarea!

dacă leacu-i la-ndemană, de azi într-o săptamană, dacă-i leac din cele sfinte să deschideţi şupă***-n drum-nainte,

iar de nu-i, să vă închideţi

într-o damă  cu-ochi căprui,

deschizându-vă ca supa**** pe la psi© în tabel cu tineriu, cerroşu, miţa, anacondele, cuvânticel, cita, v.v., rokssanalolita, căţărătoarea, vero, carmen.

*(în construcţie) de-a șupa – numele unui joc, în care unul dintre jucători trebuie să suporte loviturile date de ceilalți cu un ștergar, până când reușește să-l rețină

** (sub) şupă- (sub) escortă de soldați

***şupă- bucată de drum

****supă- vernis galben aplicat peste o pictură pentru a-i da acea patină aurie evocatoare a timpului trecut

                  şi nelipsita(-mi)  lălăială (mi se întâmplă o dată-n lună şi mi-am zis că decât în baie…mai bine în wordpress…şi se-apropie şi Dragobetele…şi…şi…puricei în ureche) :

versurile-s ale cuvânticel(ei) iar

muzica am compus-o în audiotool(acum vreo 3 luni, aşa că veni şi vremea ei).

restul lălăielilor aici.

descânt  albastru de (de)ochi pentru s’ora25,  elaroseni, vania, convieţuire, cella, ana.